Michael Jackson – MOONWALKING: NICIODATA SA NU UITI

Acesta este destinul tau - si este doar inceputul…

Thriller a devenit cel mai vandut disc din toate timpurile, ruland in cele din urma peste 100 de milioane de exemplare in intreaga lume si castigand un numar record de opt premii Grammy. Copilul care obisnuia sa cante pentru o farfurie cu prajituri depasise acum chiar cele mai mari asteptari ale tatalui nostru prin inregistrarea a doua discuri, dintre care niciunul nu a fost egalat sau depasit de atunci... Thriller a trecut peste toate diferentele si a unit oamenii.

"Ma amuz acum la felul cum isi folosea Michael magnetofonul, deoarece e ca si cum incerca sa afle cate ceva din propriile conversatii private, ceea ce imi aminteste de cat de curios era el. Odata, dupa ce Hazel si cu mine ne-am mutat din Hidden Valley intr-o casa noua din zona Brentwood din LA, Michael era acolo, iar eu cautam si nu reuseam sa gasesc o lanterna. “Se afla in sertarul de langa patul tau”, a spus Michael. – “Ti-ai aruncat din nou privirea prin jur, nu?” am spus eu. Verificarea sertarelor oamenilor fusese un obicei bine cunoscut al lui inca de la intoarcere. El spunea ca poti afla mereu cate ceva despre oameni, vazand ce au pastrat acolo si cat de organizati sunt.

A inceput sa faca acest lucru inca de cand ne-am vizitat bunica, mama Martha, in Est Chicago. El a intrat in sertarele ei si a scotocit dupa amintirile ei. “Michael, nu iti mai baga nasul! Nu este corect sa cauti prin sertarele oamenilor!”, a spus ea, dar el nu a ascultat-o. Eram ingrozit ca va face asta la casa splendida a lui Sammy Davis Junior, in Summit Drive, Beverly Hills. „Michael, sa nu te uiti cumva in sertarele lui!” am spus. Dar el a chicotit si m-a lasat sa ghicesc daca o face sau nu. Sammy era un tip grozav cu care sa iesi. El, Michael si cu mine iubeam filmele si Sammy cobora jaluzelele spre soarele Californiei, apasa pe un buton si ecranul unui proiector aluneca pe perete.

Cand Michael era acolo, unul dintre cele mai vizionate filme era “Micul Colonel” cu Shirley Temple. Cred ca lui Sammy ii placea cel mai mult, insa doar atunci cand ii reaminteam despre filmele sale cu cowboy. Michael l-a provocat odata la o remiza, pentru un joc care incepuse cu pistoalele false ale lui Sammy - recuzite vechi de la Hollywood. Au lasat deoparte masa de cafea de dimensiuni reduse din sufragerie si s-au asezat spate in spate. Altovise, sotia lui Sammy si cu mine eram spectatori. Sammy s-a indreptat, cu pas dramatic, catre unul dintre capetele camerei si Michael, cu o mina serioasa, spre celalalt. Apoi cineva a strigat: „TRAGE!” - „BANG! BANG! ”, a declarat Sammy si, dintr-o singura lovitura, el s-a rasucit pe calcaie “impuscat”, in timp ce Michael si-a bagat pistolul la loc, in toc.

Rasucirea lui Michael de dansator poate a fost impresionanta, dar Sammy l-a tachinat: „Sunt inca cel mai rapid tragator din Vest!” Ca o nota draguta de subsol pentru aceasta poveste este ca, intr-o zi, in jurul implinirii noului mileniu, Michael a fost destul de norocos sa o intalnesca pe Templul Shirley la casa ei din San Francisco. Cred ca el a gravitat in mod natural spre starurile copii - dorind sa-i intalneasca pe Sammy, Shirley, Elizabeth Taylor, Spanky McFarland si, mai tarziu, pe Macaulay Culkin - pentru ca a simtit ca exista o empatie instantanee intre ei. 

Nu-mi pot decat imagina ceea ce si-au impartasit el si Shirley, dar singura idee pe care mi-am facut-o despre conversatia lor a venit in timpul cuvantarii lui Michael din anul 2001, la Oxford University, cand a spus: “Ma gandeam ca sunt unic in sentimentul ca nu am avut copilarie. Credeam ca exista doar anumite persoane cu care pot impartasi acel gen de sentimente. Cand m-am intalnit recent cu Shirley Temple... pentru inceput, nu ne-am spus nimic, am plans pur si simplu impreuna, pentru ca si ea putea impartasi ca si mine o durere pe care numai ceilalti prieteni ai mei apropiati ca Elizabeth Taylor si Macaulay Culkin o stiu.”

Noi am crescut uitandu-ne mereu la ceas si simtind presiunea, de la orarul repetitiilor la starea de stres din turnee, de la termenele limita ale albumelor pana la termenele spectacolelor dintr-o locatie sau alta. Ne aflam in stapanirea timpului sau luam cursa impotriva lui, dar fratele care auzea cel mai tare tic-tacul ceasului era Michael. Daca nu reusea sa faca ceva constructiv - de cele mai multe ori – el se simtea vinovat.

Oricat a vorbit despre timpul furat al copilariei sale, nu s-a oprit niciodata pe sine. El credea ca jocurile video sunt o pierdere de timp si timpul de odihna inutil. Avea nevoie sa-si stimuleze mintea, nu sa o amorteasca. Chiar daca asta insemna doar sa citeasca o carte. “Nu pot doar sa stau”, explica el. Mereu spunea ca nu sunt suficiente ore intr-o zi pentru a lucra la toate ideile si gandurile pe care le avea. Michael a ajuns cu adevarat un om obsedat odata ce si-a pus tot sufletul in crearea albumului Thriller. Acest proiect l-a consumat total atunci cand s-a inchis cu Quincy Jones. A lucrat la el intre Westlake Studio de la Hollywood si studioul din Hayvenhurst (neafectat de renovare), unde a inregistrat ideile sale originale. Singur.

In acest fel, Michael a putut surprinde atmosfera albumului pe care o avea in minte, primul gand creator care a devenit baza produsului final. Oricat de multi muzicieni au fost adusi mai tarziu, el a facut referire la ideea sa originala pentru sunet si ton, ca ghid pentru a mentine pe fiecare aliniat la gandirea sa. Noi i-am inteles nevoia artistica de spatiu, asa ca l-am vazut cu greu in cea mai mare parte a anului 1982, timp in care el se suprasolicita pana dincolo de punctul de oboseala pentru a perfectiona Thriller. Dar, in momentul in care albumul “terminat” i-a fost prezentat, Michael a fost “devastat”. Nu a fost considerat potrivit si mixul final a fost oprit. „Este ca si cum ai face un film grozav si l-ai distruge la editare”, a scris el in autobiografia sa.

Echipa care a lucrat cu el atat de intim cunostea ideile sale creative mai bine decat oricine. In mintea lor, sunt sigur ca Thriller a sunat ambitios de puternic, indiferent de rezervele pe care le-a avut Michael. Insa Michael ar fi putut sa aiba stabilite o multime de piese si sa le arunce pe toate – si exact asta a facut cand toata lumea a crezut ca Thriller este gata. Atunci cand l-a auzit prima data, a “plans ca un bebelus”, conform cuvintelor sale si a spus: “Asta este! Nu il lansam.” Ne-a povestit ca a iesit vijelios din studioul din Westlake, dupa care a imprumutat o bicicleta de la un membru al echipei sale si a pedalat cat a putut de repede ca sa se elibereze de furia pe care o simtea.

S-a intamplat sa treaca pe langa curtea unei scoli plina de copii care se jucau, asa ca s-a oprit. Ne-a spus ca rasul si inocenta lor “au pus totul in perspectiva, iar eu m-am intors inapoi, simtindu-ma din nou inspirat”. Dupa care a inceput sa lucreze la Thriller (sectiunea a doua). Aproximativ o luna mai tarziu, Michael a atins limitele maxime ale capacitatii sale creative si a imaginatiei pentru a readuce varianta definitiva, ca lumea sa se bucure. Thriller a fost lansat in noiembrie 1982 si din momentul acela a inceput frenezia. El a petrecut 37 de saptamani pe locul 1 in topurile albumelor, vanzandu-se peste tot intre 50.000 si 100.000 de copii pe saptamana.

Albumul Thriller a obtinut insa mult mai mult decat vanzari si inregistrari: a marcat incoronarea muzicala a lui Michael. Nu doar in America, ci in intreaga lume. Joseph a sperat intotdeauna ca intr-o buna zi vom crea muzica pentru mase ”si imi place sa cred ca am daramat o multime de bariere rasiale in zilele lui Jackson 5. Dar Thriller le-a eliminate pe toate si a fost imbratisat de tineri, batrani, barbati, femei, gay, negri, albi. A realizat tot ceea ce sufletul muzicii insemna : a trecut peste diferente si a unit oamenii.

Trecusera aproape 18 ani de cand noi ne-am prezentat pentru prima data ca artisti in Gary si 25 de cand domnul Gordy si-a lansat brandul in Detroit. Pentru a marca etapa aceea de sfert de secol, NBC a inregistrat emisiunea televizata Motown 25: Ieri, azi, pentru totdeauna.

Suzanne de Passe a fost una dintre producatoare si a sunat sa anunte ca se doreste ca Jackson Five sa concerteze la spectacolul de reuniune, ca o parte a salutului acordat domnului Gordy. Parea extraordinar pe hartie. Doar gandul de a face spectacol din nou cu fratii m-a entuziasmat. Timp de sase ani, am avut un vis care imi revenea mereu, ca eram pe scena impreuna cu ei si aveam o melodie in minte tocmai pe punctul de a o canta... dupa care ma trezeam. Inconstientul meu ma tachinase cu aceasta promisiune prea mult timp. Acum, urma sa fie o realitate si eu nu mai puteam astepta. Eram sigur ca Michael simtea si el acelasi lucru, avand in vedere ca galeria sa de fotografii din mansarda celebra aceasta epoca si considerand respectul lui pentru domnul Gordy. Dar, realitatea industriei muzicale este ca sfatuitorii acorda atentie unui artist si astfel focalizarea de brand s-a facut pe „Michael Jackson” nu pe Jackson 5.

Era vorba doar despre viitor, nu despre trecut! Si, cu toata lumea prinsa de momentul Thriller, cred ca nimeni nu vroia sa aiba legatura cu o noapte in cimitirul Memory Lane. Dupa cum au vazut ei, de Motown 25 beneficia domnul Gordy si fratii, dar ce bine ar fi putut sa-i faca lui  Michael? Fratele meu avea si el propriile sale rezerve. Dar, desi s-a raportat ca el nu dorea sa faca din nou spectacol cu fratii, nu a fost niciodata vorba de asa ceva. Opozitia lui se referea la faptul ca nu voia sa sustina spectacol la emisiune TV. Inca marcat de expunerea sa de catre CBS, ca interpret al formatiei The Jacksons, el era mai sigur ca niciodata ca televiziunea era un mediu daunator pentru adevarata celebritate.

Noi, ceilalti frati, simteam ca el face o greseala. Mama a fost prima care i-a cerut sa-si regandeasca pozitia. “Motown a fost cel care v-a dat startul si tie, si fratilor tai”, i-a reamintit ea,“ si vei fi in spectacol pe aceeasi scena ca in toate actiunile pe care le-ai idolatrizat ca baiat.” El a spus ca se va gandi la asta, dar aceasta ezitare nu mi-a sunat prea bine. L-am sunat apoi acasa. Cand i-am auzit vocea, am sesizat imediat ca este extenuat datorita subiectului, dar am simtit cu tarie ca abordeaza aceasta pozitie dintr-un punct de vedere negativ sau asculta sfaturi proaste, iar fratii au dreptul sa conteste gandirea unui alt frate. “Stii, va fi spectaculos sa fim din nou impreuna”, am spus. “Toti fanii nostri vor fi acolo si aceasta magie va face ca emisiune TV sa fie buna, nu rea.”

I-am reamintit de momentul in care a executat dansul „The Robot” in Soul Train si de influenta acelei interpretari. Si cum a reusit ea sa ridice jumatate dintre copiii din LA sa danseze; Cata putere avea el prin asta. "A fost altceva", a spus. “Asta a fost atunci. Nu vreau sa mai fac emisiuni TV. Vreau sa fac videoclipuri muzicale si spectacole live. Nu vreau sa fac ceea ce fac Osmondii.” Era calm, dar hotarat. Nu am putut face altceva decat sa-i respect motivele artistice si m-am resemnat la faptul ca o sa realizam Motown 25 fara el. Totusi, in interiorul meu, eram zdrobit. Urmatorul lucru pe care l-am auzit a fost acela ca, mama care era la telefon mi-a spus ca a aparut domnul Gordy.

Eu nu as fi pariat pe un rezultat pozitiv, pentru ca daca mama nu l-a putut convinge pe Michael, atunci nimeni nu putea. Dar, socrul meu a spus mereu ca evadarea de la CBS Records „a fost nu numai amabila, ci infasurata in dragoste”, in ceea ce-i priveste pe frati. El l-a vizitat apoi pe Michael pentru a-i transmite cat de important este pentru el sa fie acolo seara. “Gandeste-te”, i-a spus el lui Michael, “acolo, din nou cu Jermaine… din nou impreuna… inapoi pe scena. Va fi magic!” Domnul Gordy nu a uitat niciodata apelul acela telefonic pe care Michael il facuse inainte de Westbury Music Fair, cand Michael i-a spus ca are nevoie de mine. “Dar nu numai Jermaine are nevoie de tine acum”, a adaugat el. „Ci si eu si familia Motown.”

El i-a reamintit ca Smokey va reveni cu Miracles, iar Diana Ross se va reintalni cu Supremes. Nimeni nu-si putea imagina noaptea fara ca Michael sa se intalneasca cu Jackson 5. Michael a vazut intelepciunea. “Bine, o voi face”, a spus el. Dar, a pus o singura conditie: sa faca un medley Jackson 5, dupa care un spot solo prin care el sa prezinte „Billie Jean” - o melodie a lui CBS Records, intr-o seara dedicata lui Motown. Trebuie sa admirati genul acesta de tupeu si poate de aceea domnul Gordy a fost de acord cu acest compromis. Oricum, toata lumea a fost de acord si cu totii am vrut sa facem ca acest lucru sa fie special.

Ne-am ocupat si am repetat coregrafia grupului nostru atat la Hayvenhurst, cat si la casa lui Jackie, dar nimeni nu a stiut ce avea Michael in maneca pentru spotul lui solo. La un moment dat, s-a hotarat sa foloseasca platforma de televiziune pentru a incerca o miscare imprumutata de la dansatorii de strada, pe care o repeta de doi ani de zile. Era o miscare numita “Moonwalk”. Singurul lucru care l-a dat peste cap pe Michael pentru aceasta executare magnifica, a fost garderoba lui. Avea manusa alba cu paiete, pantalonii negri in stil Sammy Davis, sosetele albe, camasa argintie stralucitoare si i-a cerut conducerii sale sa comande o palarie fedora neagra, “ceva ce ar purta un agent secret”.

Dar jacheta? Oricat de mult a cautat, nu a gasit. A deschis usile camerelor sale, a privit pe hol si a vazut ca usa dormitorului Mamei era deschisa. Ca un iubitor de orice este stralucitor, el o vazuse candva purtand o jacheta neagra cu paiete si s-a dus la dulapul ei sa o pescuiasca. A pus-o pe el si a coborat la parter pentru a-i gasi proprietara in bucatarie. “Jacheta asta ar fi buna pentru mine sa o folosesc in spectacol!”, a spus el. “Si se potriveste foarte bine!” I-a placut pentru ca, atunci cand se misca, stralucea. “Imagineazati-o sub lumini”, a spus el. Asa si-a gasit jacheta Mamei locul in istorie. Cu un dans imprumutat de pe strazile din LA si o jacheta din dulapul Mamei, Michael era pregatit pentru spectacol.

O intrebare pe care fanii mi-o pun intotdeauna despre momentul Moonwalk este: “Cum era Michael inainte si dupa spectacol?” In mintea oamenilor, acest moment definitoriu al carierei sale a capatat o semnificatie aparte, pe care ei o presupun a fi fost prezenta in evolutia sa: acel Michael era inchis intr-un fel de concentrare adanca asemanatoare cu transa, gata sa-si dezvaluie maretia in lume. Adevarul a fost mai putin remarcabil. El a tratat telecastul de la Pasadena Civic Auditorium ca pe o bucata de tort. Era o afacere importanta pentru domnul Gordy si pentru Motown, dar era doar un alt spectacol in ce-l privea pe Michael. Cand l-am intrebat ce planuieste pentru spotul lui, a raspus simplu: „O sa fac ceva care sa functioneze”.

Si apoi noi nu l-am mai vazut. A disparut. Trebuie sa fi fost plecat de o jumatate de ora. “Pe unde ai fost?”, l-am intrebat cand s-a intors in cabina. A inceput sa chicoteasca si un zambet neastamparat i s-a raspandit pe chip. “Am fost prin camerele Dianei. Are cateva valize serioase!”, a spus el. Asteptare. “Tocmai am vazut-o pe Diana Ross - si nu erai cu ea”. S-a uitat la mine. M-am uitat la el si ne-am pus amandoi pe ras. “Ai cautat prin lucrurile Dianei!” Asadar, aceasta a fost o parte a intrebarii raspuns. Cum era Michael inainte de emisiunea televizata? - Arunca o privire nevinovata prin cabina mentorului sau, intrebandu-se ce are ea acolo.

De asemenea, in timpul repetitiilor el a fost peste tot cu echipa de productie, dorind sa cunoasca bine fiecare detaliu al telecast-ului. Fiecare interpret trebuia sa urmareasca „blocarea camerei” pentru a permite regizorului sa-i incadreze imaginile, insa Michael dorea sa stie bine care sunt acele imagini, cate camere de inregistrare avea si in ce unghiuri. Toate acestea inainte de procesul de editare! Facea parte din abordarea sa metodica - si de control. El a explicat asta cel mai bine intr-un interviu acordat revistei Ebony din 2007 si ceea ce a spus el s-a aplicat la fiecare spectacol live si videoclip muzical pe care le-a facut.

El ii indruma: „Nu-mi pasa ce fel de spectacol oferiti voi - daca nu surprindeti corect momentul, oamenii nu-l vor vedea niciodata. Filmati CE vreti voi ca oamenii sa vada, CAND vreti ca ei sa vada, CUM vreti voi ca ei sa vada, ce juxtapunere vreti voi ca ei sa vada. Creati intreaga impresie despre ceea ce se prezinta... pentru ca eu stiu ce vreau sa vad. Stiu ce vreau sa mearga la public. Stiu pentru ce vreau sa revin”. 

Pentru mine, momentul perfect a venit atunci cand am urcat pe scena ca Jackson 5 original, iar magia si chimia au revenit in mod natural. Se modificase doar faptul ca nu mai eram copii si, sa fiu al naibi, am dat totul in seara aceea. Am depasit acea senzatie de „AM REVENIT!”, chiar daca a fost doar pentru o noapte. Nu mi-a pasat, deoarece acesta a fost momentul in care, undeva in mintea mea, am stiut ca se va intampla din nou. L-am imbratisat cu un fel de jubilare de revenire acasa. 

Poetic vorbind, cand mi-a venit mie randul sa cant pe “I’ll Be There” in timpul acelui medley, microfonul meu s-a defectat. Michael, in alerta la fiecare sunet, a sesizat, mi-a vazut buzele miscandu-se fara sunet si s-a repezit sa-si imparta microfonul cu mine, punandu-si bratul in jurul meu, in timp ce cantam. Exista o imagine minunata a acestui moment cu amandoi zambind. Cred ca multi oameni au crezut ca a fost o punere in scena momentul in care amandoi ne-am aplecat la microfonul lui, dar a fost defectiune tehnica de care am scapat, iar imaginea este una pe eu care o pretuiesc, dintr-o noapte nemaipomenita.

La sfarsitul medley-ului nostru, Randy a continuat si a avut momentul sau in a-si face cunoscut aportul, apoi ne-am inclinat si toti cei din sala s-au ridicat in picioare. Acea ovatie a insemnat totul, iar noi ne-am imbratisat unii cu altii inainte de a pleca, lasandu-l pe Michael singur in centrul atentiei. Venise randul lui, pe cont propriu. “Trebuie sa spun”, a spus el publicului, “acelea au fost vremuri bune. Imi plac acele piese. Au fost momente magice impreuna cu fratii mei, inclusiv cu Jermaine, dar... sunt... acelea au fost cantece bune... Imi plac mult acele melodii, dar mai ales... imi plac..." Multimea a inceput sa urle si cineva a strigat, "BILLIE JEAN!", ... melodiile noi!”

Revedeti virtuozitatea executei, care i-a innebunit pe toti cu acele propulsari de forta a piciorului, cu statul-pe-varfurile picioarelor, cu rasucirile sale. Totul a fost improvizatie, urmand ritmul. Si apoi, la mijlocul cantecului, a venit momentul care s-a repetat: prima lui dezlantuire de cinci secunde de Moonwalk, urmata de alte cinci secunde la sfarsit. Zece secunde despre care s-a vorbit mereu - si chiar pe acele 10 secunde live eu le-am pierdut. Eram intr-un grup, cu o vizualizare limitata, impreuna cu cei de la trupele Four Tops si Temptations. Cand am auzit publicul innebunit aplaudand frenetic, am spus: “Le-a luat fata... Mike le are!” Ceilalti frati au urmarit miscarea pe niste monitoare mici si am stiut din reactia lor ca al saptelea copil tocmai interpretase ceva special.

Michael a iesit de pe scena in ovatiile furtunoase ale publicului ridicat in picioare, dar a fost probabil singura persoana din casa cu o infatisare ce trada indoiala. “Cum a fost? A mers?” a intrebat el. Marvin Gaye, cei de la trupa Temptations si Smokey Robinson i-au spus ca ei au fost de-a dreptul impresionati, iar actorul de comedie Richard Pryor a ramas perplex. “Ce a fost asta? A fost incredibil - cea mai grozava interpretare pe care am vazut-o vreodata! Sunt uluit!” L-am pierdut pe Michael intr-o multitudine de laude si superlative in timp ce toata lumea se aduna in jurul sau. Mama si Joseph erau undeva in public, cu tata care striga: “Michael a furat spectacolul! Baiatul a furat spectacolul!” Acea interpretare a melodiei ‘Billie Jean’ a fost cea mai buna interpretare despre care Michael a vorbit vreodata.

De asemenea, a fost cea mai buna interpretare pe care am vazut-o vreodata. A turnat combustibil de racheta pe albumul Thriller, iar vanzarile au devenit si mai nebunesti, atingand chiar un milion pe saptamana. Mai important decat atat, in tot acest succes si afluenta fenomenala pe care el le-a generat, Michael si-a pecetluit in sfarsit numele in Guinness Book of Records. Thriller a devenit cel mai vandut disc din toate timpurile, ruland peste 100 de milioane de exemplare in intreaga lume si castigand un numar record de opt premii Grammy. Copilul acela care obisnuia sa cante pentru o farfurie cu prajituri depasise acum cele mai mari asteptari ale tatalui nostru, prin inregistrarea a doua discuri, dintre care niciunul nu a fost egalat sau depasit de atunci.

Un fapt necunoscut lui Michael, unul dintre idolii sai se numara printre milioanele de spectatori care-i urmareau Moonwalk-ul dintr-un fotoliu, de acasa. Fratele meu nu avea habar cum de a impresionat interpretarea sa aceasta persoana speciala, pana cand a sunat telefonul a doua zi la Hayvenhurst. Si chiar si atunci, i-a fost greu sa creada ca la celalalt capat al liniei era Fred Astaire. “Ti-am urmarit miscarea si am inregistrat-o si iar am urmarit-o in aceasta dimineata”, a spus Fred, “Esti infernal. Omule, chiar i-ai lasat pe toti masca aseara!” Apelul a insemnat pentru Michael mai mult decat numarul de premii Grammy obtinut.

Admiratia lui Fred Astaire a fost esentiala pentru el, iar viata a indeplinit in sfarsit si intr-un mod neasteptat promisiunea lui Joseph pentru semnarea contractului cu CBS. Poate ca nu a fost o cina, a fost chiar mai important decat atat: a fost lauda din partea eroului sau, iar acest lucru a avut si mai mult sens. Dar, ce este mai dragut in aceasta poveste este ca Michael a ajuns sa intalneasca aceasta legenda cateva saptamani mai tarziu, iar Fred Astaire i-a intins palma uneia dintre maini si a imitat Moonwalk-ul cu doua degete inainte ca Michael sa-i faca lui o demonstratie. Fred i-a spus fratelui meu ca este “cel mai bun dansator pe care l-a vazut vreodata”, dar avertismentul pe care l-a emis mi-a ramas in minte. El i-a spus lui Michael ca interpretarea lui „Billie Jean” va aduce presiune sociala pentru ca el sa danseze la aruncarea unei palarii. “Nu uita, nu esti o maimuta care executa - esti un artist. Nu dansezi pentru recompensa.”

Michael, ca intotdeauna, a luat aminte. In ceea ce priveste jacheta Mamei, ea nu i-a mai fost inapoiata niciodata. Michael avea nevoie de ea pentru rutina sa de-acum celebra. Cativa ani mai tarziu, i-a daruit-o lui Sammy Davis Junior. In schimbul ei, Sammy i-a oferit un ceas de mana la care tinea mult, pe care Michael l-a daruit ca amintire Mamei. Mie mi s-a parut un schimb corect."

“You Are Not Alone, Michael”/ Moonwalking – prima parte/ de Jermaine Jackson