Salvador Allende – MARILE REFORME SOCIALE

Un simplu act de bunatate creeaza unde fara sfarsit!...

“Suntem proprietari! Suntem in masura sa spunem: cuprul nostru, carbunele nostru, fierul nostru, nitratii nostri, otelul nostru; bazele fundamentale ale industriei grele apartin astazi statului Chile si chilienilor…”

"Carnea nu mai a fost un lux, iar copiii muncitorilor au fost inzestrati adecvat cu incaltaminte si imbracaminte. Standardele de viata generale au fost imbunatatite in ce priveste situatia ocuparii fortei de munca, serviciile sociale, distributia veniturilor si nivelurile de consum".

Cand, in toamna anului 1970, Allende si-a preluat mandatul de presedinte de stat, cunostea deja institutiile politice si particularitatile acestora si era renumit pentru capacitatea sa de a le coordona si conduce. De-alungul indelungatei cariere politice, ocupase cu brio pozitia de sef de partid, deputat, senator, ministru, presedinte al Senatului.

Allende era un politician inascut si avea nevoie de toate abilitatile sale politice, pentru a-si duce la bun sfarsit functia de presedinte si de a aplica marile reforme social-economice. Desi presedintia chiliana era un executiv puternic, coalitia lui Allende era eterogena si minoritara in Congres. Instantele si birocratia erau dominate de elitele chiliene si de oponentii sai politici, majoritatea presei era controlata de dreapta, iar loialitatea fortelor armate era incerta. Pentru strategia sa catre socialism, acestea erau adevarate constrangeri.

La aceste constrangeri se adauga o economie dependenta de exporturi, importuri, capital si tehnologie controlate in mare masura de o tara ostila, Statele Unite. Nici colaborarea sau chiar neutralitatea corporatiilor straine, a antreprenorilor si investitorilor chilieni nu puteau fi luate in calcul pe drumul spre socialism. Chiar si dupa alegerea lui ca presedinte, sa poti ajunge la socialism pe cale democratica parea o sarcina aproape imposibila – si tocmai acest lucru voia Allende sa realizeze.

Prima tinta a sa a fost capitalul strain si imperialismul american. Recunoasterea diplomatica a Cubei a rupt izolarea ei, insa prin asta a fost jignit grav Washington-ul. Pana la sfarsitul lunii decembrie 1970, stabilitatea politico-economica a si fost restaurata, iar Allende a inceput sa actioneze cu multa indemanare si rapiditate pentru a promova marile schimbari structurale. Intentiona, printre altele, sa puna capat inegalitatilor brutale care afectau grav Chile.

Allende a fost ales de provincii si s-a angajat sa descentralizeze guvernul. Si-a mutat capitala din Santiago de Chile si si-a trimis ministrul agriculturii in sud, pentru a-i asigura pe taranii si pe indigenii nelinistiti, ca guvernul sau va accelera reforma agrara, dar va ramane in litera legii. In luna aprilie, Allende a transmis un mesaj clar ca intentiona sa-si urmeze programul, dar o va face in mod legal.

Construirea unui drum democratic spre socialism presupunea: 1 - sa convinga majoritatea populatiei chiliene sa-i voteze programul si 2 - sa aleaga un Congres dispus sa-i legifereze socialismul, o sarcina pe care guvernul lui Allende spera sa o realizeze in timpul celor sase ani de mandat. Alegerile le-a castigat promitand o "revolutie cu placinte si vin rosu" – adica, o revolutie pasnica, fara sacrificiu – 

A mostenit insa o recesiune economica si o criza financiara ce a determinat costuri sociale ridicate. Incetarea recesiunii si anularea acestor costuri au reprezentat obiectivele centrale ale politicilor sale economice initiale.

Echipa sa economica, condusa de Pedro Vuskovic, socialist independent, a folosit elementul keynesian de stimulare a activitatii economice prin investitii si cresteri reale de salarii, pentru a spori cererea consumatorilor. 

Keynesianismul este o doctrina economica promovata de economistul britanic John Maynard Keynes, in favoarea politicilor guvernamentale interventioniste. Concluzia acestei diagnoze era urmatoarea:

- Din punct de vedere economic, guvernele trebuie sa joace un rol decisiv in stabilirea politicilor adecvate. O scadere drastica a cererii ar duce imediat la interventia guvernului pentru a o contrabalansa. Guvernul poate sa intervina prin folosirea politicilor fiscale, prin mecanismul impozitelor, prin cresterea cheltuielilor publice si/sau reducerea impozitelor, sau prin politici monetare, prin scaderea ratelor dobanzii sau prin cresterea masei monetare. Keynes si-a exprimat totusi indoielile in ce priveste eficienta politicii monetare.

- Din punct de vedere politic, keynesiasmul parea sa incurajeze implicarea sectorului public, vazut ca un accesoriu necesar unei politici realiste de stabilizare macroeconomica. Atat ca doctrina, cat si ca politica economica, keynesismul a avut o influenta fundamentala in lumea noncomunista de dupa 1945, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, si a reprezentat un trend dominant pana la sfarsitul anilor ’60.

- Politicile keynesiste au cautat sa atenueze efectele negative ale fluctuatiilor ciclice prin cresterea cheltuielilor publice in timpul recesiunilor. De exemplu, in concepţia lor, cresterea cheltuielilor din sectorul public ar duce la cresterea cererii, ar stimula investitiile si ar crea noi slujbe, reducand astfel din severitatea unei depresiuni economice. 

Pana in luna aprilie a lui 1971, recesiunea a trecut, inlocuita fiind de o crestere a consumului, deoarece chilienii care nu mai avusesera pana atunci asa venituri, au cumparat acele bunuri pe care ei si le-au dorit dintotdeauna, dar pe care niciodata nu si le-au putut permite. Pentru Allende, primul an plin de reforme a reprezentat un real succes in functie, "cea mai stralucita perioada din istoria chilienilor".

Chiar si inainte de alegerile municipale, personalitati-cheie din guvernul lui Allende, precum ministrul economiei Pedro Vuskovic, erau constienti de presiunea crescanda venita din partea de jos, saraca, pentru accelerarea si radicalizarea procesului revolutionar chilian. Revolutia de jos incepuse deja printre oamenii saraci de la orase, taranii si indienii Mapuche.

Promisiunea lui Allende de a nu fi folosite fortele de securitate pentru a reprima "poporul", a condus la un numar record de luari in stapanire de terenuri suburbane vacante, de catre cei fara adapost - si de confiscari de terenuri rurale, de catre acei tarani care nu beneficiasera de reforma agrara crestin-democrata precedenta. Presiuni similare veneau chiar si din partea muncitorilor industriali care formau masa centrala de baza a Unitatii Populare si care asteptau ca fabricile lor sa fie nationalizate ca parte a "zonei de proprietate sociala" promise. Allende le-a cerut muncitorilor timp: nationalizarea nu trebuia facuta haotic, inaintea programului, ci trebuia mentinuta o strategie foarte atenta, echilibrata si etapizata a drumului democratic catre socialism.

Era liderul care credea intr-o democratie reprezentativa, nu intr-o democratie directa. Avea o viziune traditionala asupra relatiei dintre un lider, cum era el insusi, si multime. Nu dorea sa joace rolul unui figurant. Rolul sau era de a conduce, iar al multimii era de a-l urma si de a-i sprijini conducerea.

- In cei doi ani care au urmat, mai mult de 500 de intreprinderi au fost nationalizate intr-un ritm mai rapid decat prevazuse initial Unitatea Populara. Accelararea nationalizarilor a nelinistit burghezia, in ideea ca Allende nu reusea sa controleze baza si sa-si respecte promisiunea de a limita nationalizarile la marile intreprinderi capitaliste. 

Allende a salutat progresul revolutionar, cu ocazia aniversarii primului an in functiune, intr-un discurs entuziast catre stadionul national plin de oameni, discurs care s-a axat pe realizarea programului Unitatii Populare: "Suntem aici pentru a semnala ca am facut progrese in crearea zonei de proprietate sociala, baza programului economic, piatra de temelie a puterii poporului nostru. Controlam 90% din bancile private. Mai mult de saptezeci de intreprinderi strategice si monopoliste au fost expropriate, intermediate, rechizitionate sau achizitionate de stat.”

“Suntem proprietari! Suntem in masura sa spunem: cuprul nostru, carbunele nostru, fierul nostru, nitratii nostri, otelul nostru; bazele fundamentale ale industriei grele apartin astazi statului Chile si chilienilor si nu imperialismului strain...”

La aceste realizari foarte importante, Allende a adaugat participarea muncitorilor si taranilor la gestionarea locurilor de munca, o reforma agrara accelerata, cresterea salariilor reale, precum si redistribuirea veniturilor, scaderea inflatiei, scaderea somajului, programele pentru locuinte, programele pentru sanatate si educatie, extinderea securitatii sociale si reforma sistemului juridic. Era cel mai impresionant set de realizari, aplicat intr-un an, al oricarui presedinte din istoria statului Chile.

POLITICILE REFORMISTE 

La preluarea puterii, Allende a inceput sa introduca, conform platformei program, o intreaga serie de politici reformiste, in vederea restructurarii economiei chiliene:

- In decembrie 1970, a propus un amendament constitutional care expropria minele uriase de cupru din Chile, cu capital strain, increzator fiind ca nici macar dreapta nu va vota impotriva acestui lucru. 

- In ajunul Anului Nou, a fost anuntata nationalizarea bancilor private din tara, utilizandu-se mecanismul capitalist al ofertei de preluare (de consiliul de dezvoltare al guvernului) si al ofertelor de capital, in scopul socializarii sistemul financiar.

- In cursul lunii urmatoare, guvernul a preluat controlul actiunilor de la minele de carbune din Chile, a preluat cea mai mare fabrica de otel si a doua mare mina de fier. In acest fel, isi indeplinea angajamentul de a recupera "bogatiile de baza" din Chile de sub controlul strain si de a se ajunge la "independenta economica" promisa in discursul de preluare a functiei. 

- A fost continuata reforma agrara, prin extinderea programului de preluare si redistribuire a terenurilor, program inceput de predecesorul sau, Eduardo Frei Montalva, care nationalizase intre o cincime si un sfert din toate proprietatile listate pentru preluare. Unitatea Populara voia sa foloseasca legea crestin-democrata din 1967, care nu era pe deplin implementata.

- Au fost expropriate toate mosiile mai mari de optzeci de hectare "de baza". Pana la sfarsitul lui 1972, nicio ferma din Chile nu depasea aceasta limita. Timp de optsprezece luni, Latifundia (asezarile agricole extinse) a fost desfiintata. Reforma agrara a implicat exproprierea a 3.479 de proprietati care, adaugate la 1.408 proprietati incorporate sub guvernul Frei, au constituit circa 40% din suprafata totala a terenurilor agricole din tara. 

- A fost lansata o campanie sustinuta impotriva analfabetismului, in special in zonele rurale. 55.000 de voluntari au fost trimisi in sudul tarii (Patagonia) pentru a preda abilitati de scriere si citire si pentru a oferi asistenta medicala unui sector al populatiei care a fost ignorat anterior.

- Au fost extinse programele de educatie pentru adulti si au fost oferite diferite oportunitati educationale lucratorilor. Din 1971 pana in 1973, inmatricularile la gradinite, la scolile primare, secundare si postliceale au crescut considerabil.

- Au fost alocate 3000 de burse pentru copiii Mapuches, pentru a integra minoritatea indiana in sistemul educational. 

- A fost restructurat sistemul educational cu ajutorul unei educatoare din Indiana, SUA, Jane Hobson-Gonzalez.

- Sistemul educational a fost indreptat catre chilienii mai saraci, prin marirea numarului de inscrieri. Inscrierea in invatamant a atins niveluri record, incluzand 3,6 milioane de tineri, iar 8 milioane de manuale scolare au fost distribuite la 2,6 milioane de elevi din invatamantul primar.

- Datorita subventiilor guvernamentale, a fost dusa la bun sfarsit o anumita "democratizare" a invatamantului universitar, realizand un sistem de invatamant gratuit. Acest lucru a condus la o crestere cu 89% a numarului de studenti universitari intre 1970 si 1973. Guvernul Allende a sporit, de asemenea, inscrierea in invatamantul secundar, de la 38% in 1970 la 51% in 1974. Un numar fara precedent, de 130.000 de studenti, au fost inscrisi la universitati care au devenit accesibile taranilor si muncitorilor.

- Rata analfabetismului a fost redusa de la 12% in 1970 la 10,8% in 1972. Numarul de scoli primare a crescut de la o medie anuala de 3,4% in perioada 1966-70 la 6,5% in 1971-1972. Invatamantul secundar a crescut cu 18,2% in perioada 1971-1972, iar media scolara a copiilor cu varsta cuprinsa intre 6 si 14 ani a crescut de la 91% (1966-70) la 99%.

- S-a trecut la administrarea guvernamentala a sistemului de sanatate. Au fost infiintate spitale suplimentare, clinici de maternitate si centre de sanatate.

- Guvernul Allende a incurajat tot mai multi medici sa-si inceapa practica in zonele rurale si urbane cu venituri mici, construind spitale suplimentare, clinici de maternitate si, in special, centre de sanatate de cartier care ramaneau deschise mai mult ore pentru a servi celor saraci.

- Au fost infiintate consilii spitalicesti si consilii locale de sanatate in centrele de sanatate din cartiere, ca si mijloc de democratizare a administrarii politicilor de sanatate. Aceste consilii au oferit functionarilor din administratia centrala, oficialilor administratiei locale, angajatilor din serviciile de sanatate si lucratorilor comunitatii - dreptul de a revizui deciziile bugetare.

- In cartierele cu venituri mici, au fost imbunatatite sistemele de igienizare si de locuinte; au fost asigurate facilitati sanitare si egalalizate beneficiile pentru ingrijirea sanatatii.

- Serviciul public de sanatate a fost si el imbunatatit prin infiintarea unor clinici in cartierele muncitorilor de la periferiile marilor orase, asigurandu-se cate un centru de sanatate pentru fiecare 40 000 de locuitori.

- Pentru a imbunatati conditiile sociale si economice ale femeilor, in anul 1971 a fost infiintat Secretariatul Femeilor. Acesta aborda unele aspecte precum spitalele publice, programele de alimentatie publica, centrele de ingrijire medicala zilnica a femeilor (in mod special ingrijirea prenatala). Concediul de maternitate a fost prelungit de la 6 la 12 saptamani.

- Au fost experimentate unele programe destinate femeilor, cum ar fi spalatoriile colective si prepararea hranei comunale, impreuna cu extinderea facilitatilor de ingrijire a copiilor.

- Au fost efectuate modificari asupra sistemului de salarii si plati, anuntandu-se majorari de pana la 40% a salariilor.

- Impozitele pe veniturile si proprietatile modeste au fost eliminate.

- In primul buget al guvernului (prezentat Congresului National in noiembrie 1970), nivelul minim al veniturilor impozabile a fost majorat. Au beneficiat 35% dintre cei care platisera impozite pe castiguri in anul precedent.  

- Allende intentiona sa imbunatateasca bunastarea sociala si economica a celor mai saraci cetateni din Chile, un element cheie fiind acela de a oferi cat mai multe locuri de munca, fie in noile intreprinderi nationalizate, fie in proiecte publice de munca.

- Au fost inghetate preturile la unele produse de baza.

- A fost creata o comisie centrala care sa supravegheze un plan de plati tripartit, in care s-a acordat un loc egal guvernului, angajatilor si angajatorilor.

- A fost semnat un protocol cu ​​Centrul Unic al Muncitorilor, care sa acorde lucratorilor drepturi de reprezentare in Consiliul de finantare al Ministerului Planificarii Sociale.

- A fost stabilit un salariu minim obligatoriu pentru lucratorii de toate varstele (inclusiv pentru ucenici).

- A fost introdus un program de lapte gratuit pentru mamele gravide, pentru mamele care alapteaza si pentru copiii cu varste cuprinse intre 7 si 14 ani.

- Planul national de lapte a afectat 50% din copiii chilieni in 1970, oferind gratuit la 3.470.000 copii, cate o jumatate de litru de lapte zilnic. Au fost stabilite mese scolare gratuite.

- Au fost infiintate programe sponsorizate de stat pentru a distribui hrana gratuita celor mai saraci cetateni ai tarii.

- Programul alimentar national suplimentar a fost extins la intreaga scoala primara si la toate femeile insarcinate, indiferent de locul de munca sau de venit.

- S-au aplicat scheme nutritionale complementare copiilor subnutriti, in timp ce s-a pus accent pe ingrijirea prenatala. Sub Allende, proportia copiilor sub varsta de 6 ani cu o anumita forma de malnutritie a scazut cu 17%.

- In afara de consiliile existente pentru aprovizionare si preturi (organisme comunitare care controlau distributia in districtele muncitoresti), s-au dezvoltat centre de distributie bazate pe comunitate si magazine in cartierele muncitorilor.

- Constructia metroului din Santiago de Chile a fost reprogramata pentru a servi mai intai cartierele de muncitori.

- Muncitorii au beneficiat de cresteri ale platilor pentru Asigurarile sociale, de un program de salarii (initial introdus in anii '40 pentru a face fata inflatiei permanente a tarii).

- Au fost efectuate reduceri de chirii.

- A fost retrasa majorarea pretului energiei.

- S-a dat amnistie la prizonierii politici.

- S-a rupt tacerea in legatura cu exterminarea populatiei indiene.

- In mediul rural s-au infiintat consilii taranesti pentru a mobiliza lucratorii agricoli si micii proprietari.

- Scutirea de la impozitarea generala a fost ridicata la un nivel echivalent cu dublul salariului minim.

- S-au extins scutirile de la impozitele pe capital, beneficiind de ele 330.000 de mici proprietari.

- Sporurile suplimentare promise de presedintele Frei fortelor armate au fost, de asemenea, platite in intregime. 

- Sectorul public a angajat un program imens de locuinte, incepand sa construiasca 76.000 de case in 1971, comparativ cu 24.000 in 1970. Pe parcursul unui program de urgenta din 1971, au fost construite peste 89.000 de case, iar in decursul celor trei ani de mandat al lui Allende, in medie, au fost construite 52.000 de case pe an.

- Au fost infiintate controale ale preturilor, intrucat guvernul Allende a introdus un sistem de retele de verificare prin diferite agentii (inclusiv comisiile locale privind oferta si preturile) pentru a se asigura ca noile reguli sunt respectate de comercianti.

- Guvernul Allende a cautat sa aduca artele la masa populatiei chiliene, finantand o serie de actiuni culturale, cum ar fi festivaluri de muzica sponsorizate de stat si turnee ale folcloristilor chilieni si ale muzicienilor “nueva canción” (cantec nou).

- In 1971, achizitia unei edituri private de catre stat a dat nastere la "Editorial Quimantu", care a devenit centrul activitatilor culturale ale guvernului lui Allende. In interval de 2 ani, au fost publicate 12 milioane exemplare de carti (8 milioane erau numai carti), reviste si documente specializate in analiza sociala. Saptamanal erau produse editii ieftine ale unor mari lucrari literare, iar in majoritatea cazurilor ele erau vandute in decurs de o zi. Cultura venea pentru prima oara in fata maselor, iar acestea raspundeau cu mare interes.

- "Editorialul Quimantu" a incurajat infiintarea de biblioteci in cadrul organizatiilor comunitare si sindicale.

- Pensiile minime au fost majorate cu o valoare de doua sau de trei ori mai mare decat rata inflatiei, intre anii 1970 si 1972. Veniturile a 300.000 de pensionari au fost majorate de guvern de la o treime din salariul minim la valoarea totala a acestuia. Au crescut, de asemenea, pensiile pentru orfani, invalizi, vaduvi si persoanele in varsta.

- Acoperirea asigurarilor de munca a fost extinsa la 200.000 comercianti, 130.000 proprietari de magazine mici, 30.000 de mici industriasi, mici proprietari, lucratori in transporturi, clerici, sportivi profesionisti si mestesugari.

- Statisticile pentru constructii, in general, si constructia de locuinte, in special, au atins unele dintre cele mai inalte niveluri din istoria Chile. Patru milioane de metri patrati au fost finalizate in 1971-72, in comparatie cu o medie anuala de doua milioane si jumatate intre 1965 si 1970.

- Muncitorii au reusit sa achizitioneze bunuri la care anterior nu puteau ajunge, ca frigidere, radiatoare, boilere si televizoare. Dupa cum remarca academicianul, politicianul si ideologul chilian, Ricardo Israel Zipper: 

"Carnea nu mai era un lux, iar copiii muncitorilor erau inzestrati adecvat cu incaltaminte si imbracaminte. Standardele de viata generale au fost imbunatatite in ceea ce priveste situatia ocuparii fortei de munca, serviciile sociale, nivelurile de consum si distributia veniturilor".

- Allende a preluat proiectul Cybersyn, un sistem de telexuri si calculatoare conectate in retea. Cybersyn a fost dezvoltat de expertul britanic in domeniul ciberneticii, Stafford Beer. Reteaua trebuia sa transmita datele de la fabrici guvernului de la Santiago, permitand planificarea economica in timp real.

- In 1971, Chile a restabilit relatiile diplomatice cu Cuba. S-a alaturat Mexicului si Canadei in respingerea unei Conventii a Organizatiei Statelor Americane, conventie instituita anterior, care interzicea guvernelor din emisfera vestica sa stabileasca relatii diplomatice cu Cuba. La scurt timp dupa aceea, presedintele cubanez Fidel Castro a vizitat Chile. 

Presedintilor chilieni le era permis doar un mandat maxim de sase ani, fapt care poate explica ritmul rapid de restructurare economica. Nu numai ca a fost organizat un program major de restructurare (Planul Vuskovic), ci acesta a trebuit facut sa fie un succes pentru cazul in care un succesor socialist al lui Allende urma sa fie ales. In primul an si jumatate de mandat a lui Allende, rezultatele economice pe termen scurt ale ministrului economiei, Pedro Vuskovic, au fost extrem de favorabile.

Dupa succesul primului sau an de guvernare si de mari transformari democratice, in timp ce triumful parea inevitabil si istoria parea sa fie pe partea sa, se adunau forte care puteau sa-i blocheze drumul spre socialism, sa ii anuleze revolutia si reformele democratice in favoarea tuturor chilienilor, sa puna capat prematur presedintiei, carierei si vietii sale. 

                                                                     

Intr-o tara bolnava, orice masura de insanatosire este o insulta la adresa celor care traiesc pe seama bolii. 

Salvador Allende – UN MEDIC CONSTRUIT ALTFEL

Eu sunt aici sa ajut oamenii, nu sa ii distrug…

"Ca student la medicina, Allende a devenit extrem de sensibil la problemele celor saraci si la problema raspandirii saraciei in Chile. Dar, foarte importanta a fost si expunerea la "tragedia saraciei". Fiind student fara prea multi bani, a locuit cu chirie in cartiere sarace. Asa a ajuns sa cunoasca indeaproape mizeria, lipsa de locuinte si lipsa de educatie a poporului chilian. A devenit interesat de cauzele socio-economice ale sanatatii publice precare, ca parte din ceea ce chilienii numeau "problema sociala".

Sperantele lui Salvador Allende nu s-au oprit niciodata numai la eliberarea de opresiune si saracie a propriei sale tari, ci si la contracararea tiraniei si exploatarii instaurate in intreaga America Latina. Valoarea umana incontestabila si-a dovedit-o ca om politic, ca presedinte, dar, inainte de toate, si-a dovedit-o ca medic. 

Medicul Allende era de parere ca Fericirea este un drept uman; lipsa alimentatiei, a ingrijirii sanatatii sau lipsa unor conditii de munca corespunzatoare constituie adevarate obstacole in calea realizarii fericirii. Scopul tuturor miscarilor si guvernarilor progresiste ar trebui sa fie depasirea unor astfel de obstacole care se afla in calea fericirii tuturor fiintelor umane de peste tot. Sa vorbesti despre fericire, despre viitor, nu este deloc usor, pentru ca, a ajunge la definitia fericirii, trebuie precizat mai intai care sunt obstacolele in calea realizarii ei. Sa ajungi sa fii fericit nu numai ca individ, ci si ca parte a unei comunitati, a unei societati fericite.

Allende era un intelectual de o deosebita modestie, care nu a facut niciodata un spectacol din propria inteligenta. Pentru el, procesul revolutionar din societatea chiliana nu urma nicidecum viziunea clasica de realizare a unei revolutii. A respectat pluralismul politic si a respectat cu strictete libertatea de exprimare si libertatea presei. Intr-un interviu dat unui radical francez, Regis Debray, care era de o aroganta intelectuala izbitoare, el a precizat: “In epoca actuala, francezii si germanii au o speranta de viata de 68 de ani, iar scandinavii de 70 de ani. Noi, chilienii, avem o speranta de viata de 52 de ani. Facem aceasta revolutie pentru a putea trai 68 sau 70 de ani ca francezii, ca germanii, ca scandinavii. Scopul este de a trai mai mult, dar si de a trai in starea naturala a oamenilor, numita fericire".

Era de parere ca “efortul de a identifica tot ceea ce sta intre noi si dreptul suprem la fericirire este cea mai importanta activitate politica pe care o putem desfasura. Scopul este de a duce o viata mai buna care sa ofere un nivel minim de fericire. Acest principiu a ramas viu in oameni, intr-o forma aproape inconstienta, ca fericirea este un drept uman si ca este fundamental sa identificam lucrurile care stau intre noi si ne impiedica sa realizam acest drept. Fericirea este scopul final al speciei umane si ea trebuie realizata. Ar fi folositor sa ne gandim la cele patru libertati declarate de presedintele Franklin Roosevelt ca fiind nevoi ireductibile ale umanitatii: libertatea de exprimare, libertatea de cult, libertatea de a alege si libertatea de a nu te teme. Fericirea, cred, este inseparabil legata de libertate.”

La doar un an dupa numirea sa in functia de ministru al sanatatii, Allende a publicat cartea “La Realidad Medico-Social Chilena”, un text care dezvaluie nu doar preocuparea sa umanitara pentru toata populatia saraca din Chile, ci si judecata sa politica conform careia numai niste schimbari structurale radicale aplicate in tara sa, ar putea elimina cauzele sociale de sanatate precara. Cartea argumenteaza ca cei saraci nu dispun de venituri suficiente pentru hrana si imbracamintea familiilor lor, ca muncitorii nu dispun de nicio protectie impotriva climei foarte aspra si a conditiilor de munca, ca familiile care muncesc nu dispun de locuinte si conditii sanitare decente, si ca aceste conditii duc direct la niveluri intolerabil de mari de mortalitate infantila si de sanatate necorespunzatoare.

Allende isi incheia cartea prin stabilirea unui numar de masuri imediate care ar putea atenua o parte din aceste conditii, cum ar fi serviciile de sanatate mai bine coordonate si asigurarea obligatorie a lucratorilor impotriva accidentelor de munca, de catre angajatori. Se subliniaza si faptul ca, pentru a aborda cu adevarat problemele sociale ale natiunii, este nevoie de masuri structurale radicale, cum ar fi reforma agrara si nationalizarea firmelor cu capital strain, asa incat profiturile obtinute din vanzarea resurselor naturale nationale sa poata fi folosite pentru bunastarea sociala.

Cand Allende a avut calitatea de ministru al sanatatii intr-un guvern de coalitie, au existat presiuni sustinute asupra sa pentru a nu-si promova aceasta agenda social-economica larga. Cu toate acestea, el a reusit sa introduca o serie de masuri inovatoare, cum ar fi asa-numitele "portii de lapte", care furnizau celor saraci lapte si produse lactate cu costuri reduse. A mai sponsorizat o expozitie publica in Santiago de Chile, cu scopul de a demonstra si denunta conditiile de locuit deosebit de saracacioase din tara.

Allende si-a castigat respectul prin echilibru si capacitatea de conciliere. A facut tot ceea ce un lider politic poate face intr-o cariera politica: a fost deputat, ministru, senator, presedinte. Nazuinta sa a fost una istorica: sa fie primul lider politic care sa aduca socialismul prin alegeri democratice, "fara violenta, deoarece exista milioane de oameni in aceasta lume care doresc socialismul, dar fara sa trebuiasca sa plateasca pretul teribil al unui razboi civil.” Era convins ca Marx a avut dreptate atunci cand, cu un secol in urma a afirmat ca, in tarile cu institutii democratice puternice, ar putea fi posibila atingerea socialismului fara o revolutie violenta. 

Drumul democratic spre socialism a fost un tel care i-a influentat cariera politica timp de doua decenii, desi, abia in anul 1970, prin alegerea sa ca presedinte, a fost in masura sa incerce sa o realizeze, dedicandu-se unei munci de pionierat in drumul pasnic catre acest tel. A fost o oportunitate care a inceput printr-un triumf, el fiind primul lider socialist ales sef de stat prin alegeri democratice, dar care a sfarsit tragic pe 11 septembrie 1973, printr-o lovitura militara violenta, cand Allende insusi, simbol al revolutiei pasnice, moare cu arma in mana, in mijlocul ruinelor palatului prezidential bombardat.

Dupa trecerea a patruzeci si cinci de ani de la moartea sa, Salvador Allende ramane insa o figura controversata. Ca parlamentar si presedinte distins, cu un trecut burghez inclinat spre reforme sociale, el a ramas ferm angajat in sistemul constitutional al Republicii Chile, iar ca socialist moderat, el a fost inspirat de miscarile politice care au schimbat agenda globala a anilor ’60 spre stanga. In perioada aceea traumatizanta pentru istoria chiliana, a servit atat ca simbol al martiriului politic pentru cei de stanga, cat si ca amenintare comunista pentru cei de dreapta. Astazi, se incearca restaurarea istorica a sa ca lider politic marcant - cu realizari, deficiente si limitari - devotat viziunii socialismului prin democratie, pentru care si-a dedicat cariera politica si pentru care si-a dat viata.

Doctor in politica, vindecand bolile societatii.

Familia din care provenea Salvador Allende era una renumita si apartinea clasei de mijloc. Tatal sau, Salvador Allende Castro, era avocat guvernamental provenit dintr-o familie politica progresista de origine spaniola, cu radacini coloniale si o participare patriotica sustinuta la lupta pentru independenta statului Chile. Mama sa, Laura Gossens Uribe, era fiica unui om de afaceri imigrant belgian. A fost al cincilea dintre cei sase copii, dintre care doar patru au trait pana la varsta adulta.

Copilaria si-a petrecut-o in orasele provinciale Tacna si Iquique din nordul statului Chile si Valdivia din sud, iar adolescenta in Valparaíso. Copilaria si adolescenta l-au ajutat ​​sa inteleaga ceea ce multi politicieni nu reusisera sa inteleaga intr-o tara centralizata: ca Chile insemna mult mai mult decat capitala Santiago. Ca adult, Allende a reprezentat toate aceste regiuni in Congresul Chile, fiind ales presedinte si candidat al provinciilor.

Bunicul paternal al lui Allende, Ramón Allende Padín, a avut rol de model si de inspiratie pentru tanarul Salvador, in ciuda faptului ca niciodata nu l-a cunoscut direct, deoarece murise la varsta de patruzeci si patru de ani, dupa o scurta cariera. Ca si Allende, Ramón Allende a fost medic, reformator social si activist politic care a ales serviciul public in locul activitatii private. Ca medic, Ramón Allende a organizat corpurile medicale ale armatei chiliene in timpul Razboiului din Pacific dus impotriva Perului si Boliviei; ca reformator social a infiintat prima scoala laica din Chile. Ca activist politic, a fost membru de conducere al Partidului Radical Reformator, pentru care a fost ales deputat si senator.

Salvador Allende nu a ales sa devina avocat ca si tatal sau, ci medic precum bunicul sau si reformator social care s-a ocupat intens de abordarea cauzelor sociale si economice ale bolilor. Mai tarziu, a devenit deputat si senator, desi pentru un partid de stanga - Partidul Socialist. Totusi, legaturile familiei lui Allende cu Partidul Radical l-au facut liderul ideal al coalitiei de centru-stanga, care includea ambele partide si care l-a ales presedinte al Chile in 1970.

Nu toate influentele ce l-au modelat pe tanarul Allende au fost ale familiei sale reformiste. Ca adolescent, la Valparaiso, s-a imprietenit cu Juan De Marchi, un anarhist italian, care i-a oferit carti despre anarhism si socialism, au discutat despre politica, indreptandu-l spre o ideologie mai mult de stanga decat traditia radicala a familiei sale. Astfel de influente diverse, explica si motivul pentru care partidul socialist al lui Allende a ramas deschis pentru multe curente ale stangi disidente - anarhist, trotkist, guevarist - si de ce Allende insusi si-a construit cariera in calitate de avocat al unui partid socialist “big tent” (care a permis si incurajat un spectru larg de opinii intre membrii sai). 

In calitate de student la medicina in Valparaíso, Allende si-a continuat educatia politica si si-a lansat cariera politica. A organizat un grup de studiu marxist si a devenit lider al studentilor, presedinte al Centrului de Medicina Alumnos si reprezentant al tuturor studentilor in consiliul universitar. A-si face un renume ca lider al studentilor, era o cale traditionala pentru un tanar dintr-o familie politica de a-si incepe propria cariera politica.

Desi combinatia dintre medicina si politica a lui Allende a reflectat cariera bunicului sau, in aceeasi masura si studiul medicinii a influentat cariera sa politica. 

Medicina este o profesie pragmatica, concreta, de vindecare, diagnosticare si tratament. Este o stiinta aplicata, nu teoretica. Acelasi lucru a fost valabil pentru Allende in politica. Desi, este cunoscut pentru strategia sa inovatoare care se referea la drumul democratic spre socialism, Allende nu a fost un ganditor marxist autentic si nici nu a pretins ca este. Mai degraba, ceea ce a inteles Allende a fost aplicarea notiunii lui Marx conform careia socialismul poate fi atins fara o revolutie armata si adaptat conditiilor din Chile. In acest sens, Allende este considerat un lider politic pragmatic, inspirat de idealuri marxiste, iar pragmatismul medical s-a reflectat in prioritatile sale politice, in calitatea de presedinte al statului.

Studentii la medicina, cu cunostintele lor vaste despre boala si malnutritie, erau mai avansati din punct de vedere politic. Solidaritatea lor s-a nascut in primul rand din propria experienta. 

Ca student la medicina, Allende a devenit extrem de sensibil la problemele celor saraci si la problema raspandirii saraciei in Chile. Dar, foarte importanta a fost si expunerea la "tragedia saraciei". Ca student fara prea multi bani, a locuit cu chirie in cartiere sarace. Asa a ajuns sa cunoasca indeaproape mizeria, lipsa de locuinte si lipsa de educatie a poporului chilian. A devenit interesat de cauzele socio-economice ale sanatatii publice precare, ca parte din ceea ce chilienii numeau "problema sociala".

Indreptarea atentiei asupra “problemelor sociale” a devenit primul sau program politic, unind educatia sa medicala cu formatiunea sa politica de stanga si transformand prima sa pozitie de cabinet intr-o platforma politica de lansare. Chiar titlul primului sau post de cabinet – Ministru al Sanatatii, Locuintelor si Securitatii Sociale - a subliniat legatura dintre sanatatea publica si conditiile de viata - si venituri. Allende si-a folosit pozitia pe care o avea, pentru a-si stabili acreditarile ca medic vizionar, ca reformator pragmatic si ca lider politic. O parte a mesajului sau ulterior ca si candidat politic, a fost imaginea sa de "doctor in politica, vindecand bolile societatii".

A fost un pas relativ mic pentru Allende sa treaca de la medicina sociala la politica socialista. "Studiile mele m-au invatat ca socialismul era singura solutie la aceste probleme si ca Chile trebuia sa-si gaseasca drumul propriu". A terminat scoala de medicina in anul 1932, tocmai la timp pentru a lupta pentru Republica Socialista de 12 zile condusa de varul sau, Colonelul Marmaduke Grove, comandantul fortelor aeriene din Chile. S-a intamplat in mijlocul Marii Crize, care a lovit Chile mai tare decat pe oricare alta natiune, reducand veniturile vitale ale tarii din export cu patru cincimi intre 1928 si 1932.

Pe fondul somajului ridicat si al dezamagirii fata de economia capitalista care adusese Chile in acea criza profunda, "socialismul" a ajuns in voga, desi intelegerea a ceea ce insemna acesta, varia de la Stanga la Dreapta. Majoritatea chilienilor pareau sa inteleaga socialismul ca o stare de bunastare, imaginea unei Republici Socialiste ca "o mama afectiva care va avea grija sa administreze binele comun in beneficiul tuturor copiilor ei, fara diferente revoltatoare, fara privilegii pentru nimeni, cu un spirit de dreptate necunoscut pana atunci si cu rezultate cu adevarat miraculoase." Aceste asteptari au fost amplificate de discursurile lui Grove, care au alarmat elitele chiliene si a scindat sustinatorii initiali ai revolutiei sale, cei mai multi incepand sa conspire impotriva Republicii Socialiste, cu sprijinul majoritatii fortelor armate chiliene.

Cand eforturile sustinatorilor nu au reusit sa salveze noua Republica Socialista si Grove a fost inlaturat de la puterea tarii, Allende a fost inchis. A fost eliberat numai pentru a participa la inmormantarea tatalui sau. Era acolo cand, la varsta de 24 de ani, Salvador Allende "a promis sa-si dedice viata luptei sociale".

In anul urmator, Allende a devenit unul dintre fondatorii Partidului Socialist si coautorul unei carti despre "Structura sanatatii nationale". Aceasta cariera duala, in medicina si politica, a continuat in anii care au urmat. In anul 1935, Allende a devenit editor al Revistei Medicale si al Buletinului Medical din Chile, insa a fost trimis intr-un exil intern prin hotararea guvernului conservator, pentru activitatile sale politice. Din 1949 pana in 1963, a prezidat Colegiul Medical in timp ce era senator si de doua ori a candidat pentru functia de presedinte al statului Chile.

Campaniile electorale a lui Allende, desfasurate pe o perioada mare, de peste patruzeci de ani, pentru diferite posturi inalte, au avut o mare amploare de-a lungul si de-a latul statului Chile, el bucurandu-se de un numar foarte mare de sustinatori. La asumarea presedintiei in anul 1970, el avea deja o popularitate si o afectiune uriasa din partea poporului. Pentru primul presedinte socialist ales vreodata democratic a fost o ocazie istorica, dar si un rezultat binemeritat al devotamentului si serviciului indelungat in favoarea democratiei chiliene.

                                                                                                        

Personalitatea sa proeminenta era cea a unui om cultivat, intelectual liberal, manierat si plin de compasiune, al carui destin este sa serveasca omul. Pentru cei care erau lipsiti de drepturi, muncitori, tarani, femei, indieni Mapuche, diferite categorii de oameni defavorizati, destinul emotionant al acestui om, ca medic, ca politician si presedinte, a SIMBOLIZAT RENASTEREA SPERANTEI IN INTUNERIC. Pentru acesti oameni, el a fost un adevarat erou.

Allende a fost propulsat de mizeria, suferinta, disperarea si lupta revendicativa a maselor populare chiliene si, la randul sau, a propulsat poporul chilian spre o victorie democratica si constitutionala asupra fortelor interne si internationale acuzate de incalcarea suveranitatii chiliene. In 3 octobrie 1972, cuvintele adresate tinerilor de la Universitatea Guadalajara, Mexic, sunt o expresie elocventa a credintei sale in necesitatea si eforturile care trebuie depuse de guvernele tarilor din America Latina in vederea eradicarii saraciei si a imbunatatirii conditiilor de viata si sanatate ale oamenilor. Este o credinta pe care si-a pastrat-o de-a lungul intregii sale vieti.

“In Chile, exista multi medici - si eu sunt medic - care nu inteleg sau care nu vor sa inteleaga ca o sanatate buna poate fi sau nu, cumparata; si in America Latina exista mii si mii si mii de barbati si femei care nu au cum sa-si poata permite o sanatate buna. Acesti medici nu vor sa inteleaga, de exemplu, ca mai multa saracie inseamna mai multa boala si ca, la randul ei, mai multa boala inseamna mai multa saracie si, prin urmare, daca isi indeplinesc bine datoria fata de pacientul care poate plati, ei nu se gandesc la miile de oameni care nu isi pot permite sa plateasca si nici sa se intoarca bolnavi la slujbele lor. Exista doar cativa medici care incearca sa infiinteze agentii guvernamentale pentru a aduce o sanatate buna maselor.

In acelasi fel, exista si profesori care nu sunt ingrijorati de faptul ca exista sute si mii de copii si tineri care nu pot intra la scoala. Statisticile Americii Latine sunt dramatice in realitatea lor dureroasa. Desi tarile noastre sunt potential bogate, marea majoritate sunt sarace. In America Latina, un continent cu peste 220 de milioane de locuitori, exista 100 de milioane de persoane analfabete sau semiliterate. Pe continentul nostru, intre 53% si 57% din populatie sufera de malnutritie. America Latina nu are mai mult de 28 milioane de unitati de locuit.

Natiunile noastre au fost captive ale saraciei si ignorantei timp de o jumatate de secol. Din durerea si suferinta oamenilor tasnesc aspiratiile lor de a ajunge la niveluri mai inalte ale vietii materiale, existentei si culturii. Este anti-uman, este anti-social sa-i negi acest lucru omului.”

De la primele sale influente familiale si politice care i-au inspirat conceptia asupra istoriei si societatii in care a trait, pana la asumarea imensa a prerogativelor prezidentiale, Allende a fost o prezenta indrazneata, credibila si mandra, avand respectul si loialitatea oamenilor de care si-a legat indisolubil soarta.

Intr-un contrast izbitor cu umanitatea si binefacerile acestui om si a milioanelor de oameni care au celebrat si impartasit bucuria sa si a tuturor sustinatorilor sai, au fost norii intunecati ai tradarii, inselaciunii si vanzarii din partea militarilor uneltitori, intotdeauna in asteptarea momentului. Pentru cei care au trait o astfel de tragedie teribila, dar si pentru cei care au aflat, infiorati si terifiati, de repercusiunile ei, este o lectie ce merita luata in considerare.

Eroul apare doar atunci cand lumea are nevoie stringenta de el…

Salvador Allende – SIMBOL AL LEGALITATII SI DEMOCRATIEI

“Istoria este a noastra si oamenii infaptuiesc istoria”

"Muncitori din tara mea, am incredere in Chile si in destinul ei. Ceilalti barbati vor depasi acest moment intunecat si dureros, cand tradarea cauta sa prevaleze. Tineti minte ca nu foarte tarziu se vor deschide noi cai prin care va trece omul liber, pentru a construi o societate mult mai buna. Acestea sunt ultimele mele cuvinte si sunt sigur ca sacrificiul meu nu va fi in zadar; sunt sigur ca, cel putin, el va fi o lectie de morala care va pedepsi crima, lasitatea si tradarea.”

Spre deosebire de alte figuri marcante ale istoriei nationale si mondiale, cea a presedintelui chilian Salvador Allende, nu a fost diminuata de moartea sa. Dimpotriva, personalitatea sa a crescut in importanta prin prabusirea barierelor. Popularitatea si importanta lui Allende, care inca mai persista in Chile astazi, poate fi explicata nu numai prin moartea sa eroica, ci si prin numarul mare de chilieni care continua sa pastreze in suflet visuri si planuri pentru schimbari sociale majore care sa includa aspecte ale programelor lui Allende.

Conduita politica a lui Salvador Allende s-a incadrat in curentul progresist ce strabatea la inceputul anilor ’70, tarile Americii Latine aflate in plina transformare revolutionara. Schimbari vizibile se faceau simtite in Mexic, Panama, Venezuela, Bolivia, Argentina, Peru, Chile. Prin proiectele politice vizionare ale liderilor lor, aceste popoare se aflau “in plina constructie a celei de-a doua independente a tarilor“ lor, dupa cum spunea Allende. 

„Guvernul meu sustine ca, pentru procesul revolutionar, exista o cale care nu consta in distrugerea violenta a actualului regim institutional si constitutional. Noi nu vedem calea unei revolutii chiliene prin distrugerea violenta a aparatului de stat [...]. Functia institutiilor de stat este una centrala in lupta revolutionara; a le pune in serviciul muncitorilor a fost scopul principal al luptei politice in decursul mai multor generatii pana la cucerirea puterii executive (de catre Unitatea Populara), cu misiunea de a realiza schimbari structurale care sa permita muncitorilor accesul la conducerea statului”.

Determinarea lui Allende in a prezenta programul Unitatii Populare (o coalitie alcatuita din socialisti, social-democrati, comunisti, radicali si alte elemente de stanga si centru-stanga) ca fiind “un proces revolutionar, dar in limitele prevederilor constitutionale”, hotararea sa de a realiza proiectul de „trecere la socialism in cadrul legalitatii, democratiei, pluralismului si libertatii”, atitudinea social-umanitara, realizarea nationalizarii, etatizarii si a reformei agrare, recuperarea bogatiilor naturale, pozitia deschisa in politica externa, prin recunoasterea Cubei si Chinei revolutionare, dezvoltarea schimburilor comerciale cu tarile socialiste europene si asiatice, aderarea la Miscarea de Nealiniere, toate erau semnele unei adevarate emancipari si constituiau o sfidare la adresa suprematiei SUA.

„Chile este un membru cu drepturi depline al Miscarii de Nealiniere. Da, suntem cu totii aliniati, dar impotriva represiunii, exploatarii, imperialismului, colonialismului si dictaturii. In schimb, suntem nealiniati in raport cu cei mari, care cauta sa ne dezbine pentru a ne stapani mai bine”.

Daca in anii 1970 formatiunea politica din Chile semana intr-un fel cu cea din Europa, sistemul social era cel al unei tari subdezvoltate. Mortalitatea infantila era foarte ridicata, conditiile de sanatate erau deficitare, serviciile medicale necorespunzatoare, malnutritia era ceva obisnuit, conditiile de locuit si de igena publica erau sub oricare asteptari, iar conditiile de angajare erau departe de a fi sigure ori sanatoase. Intr-un astfel de context, un medic sufletist si radical cum era Allende, a gasit o multime de motive pentru a intra in politica si pentru a incerca sa modeleze politica intr-o forma noua de care sa beneficieze si populatia saraca. 

Salvador Allende a fost primul presedinte socialist ales democratic prin alegeri libere, in 1970, in Chile. Era un om curajos, loial cu prietenii si colaboratorii sai, marinimos cu adversarii, iar in politica avea faima ca poate intoarce orice situatie in favoarea sa. A co-fondat Partidul Socialist din Chile si a candidat pentru presedintia statului de trei ori, inainte de a castiga alegerile in anul 1970. Regimul sau a fost sustinut de circumscriptiile electorale ale clasei muncitoare si cele ale clasei de mijloc, contrar actiunilor secrete de compromitere din partea presedintelui american de la acea vreme, si s-a facut cunoscut prin profundele transfomari sociale realizate pentru imbunatatirea radicala a nivelului de trai al poporului chilian. In timpul loviturii de stat condusa de generalul Augusto Pinochet, Allende a aparat cu demnitate, pana in ultimul moment, alaturi de oamenii sai de incredere, democratia in care a crezut si palatul prezidential. S-a sinucis in 11 septembrie 1973, inainte de a ajunge in manile celor care i-au dorit inlaturarea, tradandu-l atat pe el, cat si ideea de democratie.

Dupa caderea regimului dictatorial Pinochet in 1990, primul loc ocupat de Allende intr-un sondaj de televiziune din 2008 (a carui obiectiv declarat a fost acela de a selecta, dintr-un numar de 60 de Mari Chilieni ai istoriei, barbatul sau femeia care a contribuit cel mai mult la construirea si reformarea tarii), a aratat ca efortul dictaturii militare si ale tuturor segmentelor sociale si politice care au incurajat sistematic discreditarea si denigrarea memoriei sale, ca si incercarile nedemne ale guvernelor aflate la putere dupa 1990 de a-i ascunde realizarile, a ramas fara succes.

Tineretea

Salvador Guillermo Allende Gossens s-a nascut pe 26 iunie 1908, in Valparaíso, cel mai mare port din Chile. Ca fiu al lui Salvador Allende Castro si al Doñei Laura Gossens Uribe, facea parte dintr-o familie a clasei mijlocii superioare, cu o indelungata traditie de implicare politica in cauze progresiste si liberale. Bunicul sau a fost medic proeminent si un reformator social care a fondat una dintre primele scoli laice din Chile. Allende era de origine basca si belgiana.

A urmat liceul Eduardo de la Barra din orasul Valparaíso. Ca adolescent, principala influenta intelectuala si politica a venit din partea producatorului de incaltaminte Juan De Marchi, un anarhist de origine italiana, care promova revolutia si politica radicala.

In tinerete, Allende a fost un atlet talentat, fiind membru al clubului sportiv Everton de Viña del Mar (numit dupa cel mai faimos club englezesc de fotbal), unde se spune ca a excelat la saltul lung. A absolvit Universitatea din Chile in 1933 cu diploma in medicina. In timpul petrecut la Universitatea de Medicina, Allende a fost influentat de profesorul Max Westenhofer, un patolog german care a atras atentia asupra factorilor sociali determinanti in bolile si medicina sociala.

S-a casatorit cu Hortensia Bussi in anul 1940, cu care a avut trei fiice: Carmen Paz, Isabel si Beatriz. Dupa moartea lui Allende, sotia si fiicele sale au plecat in exil in Mexic. Doua dintre fiicele sale au devenit politicieni.

Implicarea politica

Pentru ca, nu de putine ori, Allende a protestat impotriva guvernului, a fost arestat in timp ce era student la medicina, la Universitatea din Chile. Dupa ce si-a obtinut diploma in medicina, a co-fondat o ramura a Partidului Socialist din Chile caruia i-a devenit presedinte. In anul 1933, a publicat teza de doctorat numita “Criminalism si Igiena Mentala”. In anul 1937 a fost ales in Camera Deputatilor, iar in 1938 a fost responsabil cu campania electorala a Frontului Popular condusa de Pedro Aguirre Cerda.

Sloganul Frontului Popular era "Paine, un Acoperis si Munca!" Dupa victoria electorala, a ajuns ministrul sanatatii intre anii 1939-1942, in guvernul Frontului Popular Reformist dominat de radicali, in coalitia liberala de stanga a presedintelui Pedro Aguirre Cerda. In timp ce servea in aceasta functie, Allende a contribuit la implementarea unei game largi de reforme sociale progresiste, incluzand legi pentru siguranta si protectia lucratorilor din fabrici, pensii mai mari pentru vaduve, ingrijirea in maternitate si programe gratuite de pranz pentru elevi. Marcat de conditiile inumane in care traia si muncea mai mult de 50% din populatie, a scris “La Realidad Médico Social de Chile” (Realitatea sociala si medicala din Chile). Allende a fost unul dintre cei 76 membri ai Congresului care au trimis o telegrama lui Adolf Hitler denuntand persecutia evreilor. In 1941, dupa moartea presedintelui Aguirre Cerda, a fost din nou ales deputat, iar Frontul Popular a fost redenumit Alianta Democrata.

Allende a fost ales in Senatul Chilian de patru ori intre anii 1945 si 1969. Inca de la inceput, si-a declarat dorinta de a promova socialismul in tara sa, Chile. In Senat, a aparat consecvent interesele clasei muncitoare si a criticat vehement capitalismul si imperialismul, fiind intr-un anumit fel de partea Revolutiei Cubaneze. In anii '50, Allende a introdus legislatia ce instituia serviciul national chilian de sanatate, primul program din America Latina ce garanta sanatatea generala. A devenit presedinte al Senatului chilian in 1966.

A candidat de trei ori pentru functia de presedinte, insa fara succes, in anii 1952, 1958, 1964. Documentele declasificate arata ca, intre anii 1962 si 1964, serviciile secrete americane au cheltuit in total, 2,6 milioane de dolari pentru a finanta campania contracandidatului Eduardo Frei si 3 milioane de dolari pentru propaganda anti-Allende "pentru a speria alegatorii coalitiei lui Allende – FRAP (Frontul de Actiune Populara)".

Allende a devenit seful statului, ales in mod democratic, in 1970, dupa o cariera de 40 de ani in politica. A colaborat si cu Partidul Comunist chilian inca de la inceputul carierei politice si a avut o prietenie buna cu poetul de renume mondial, Pablo Neruda, membru al acestui partid. In cea de-a patra (si reusita) candidatura a sa pentru presedintie, cei din partidul comunist l-au sustinut ca alternativa la propriul lor candidat, Pablo Neruda.

Pentru campania de succes din anul 1970, Allende a candidat din partea Unitatii Populare care conducea cu 36,3% din voturi, intr-o cursa tripartita. Deoarece Allende a castigat o pluralitate de 36,3%, nu o majoritate a voturilor, triumful lui trebuia confirmat de Congres, care avea puterea constitutionala de a alege intre cei doi candidati de varf.

Pentru a impiedica aceasta confirmare, a existat un complot militar creat de serviciile secrete americane, care a implicat rapirea si sechestrarea comandantului-suprem al Fortelor Armate chiliene, general René Schneider, cunoscut pentru angajamentul sau de a respecta Constitutia chiliana si de a se opune oricarui complot. Planul lor era de a provoca haosul si o interventie militara. Dupa ce conducatorii armatei s-au retras din conspiratie, complotul a fost sustinut de catre paramilitari neofascisti.

Asadar, la o luna de la alegeri, pe data de 20 octombrie, in timp ce Senatul nu luase inca o decizie si negocierile se desfasurau activ intre Partidul Crestin-Democrat si Unitatea Populara, generalul de armata René Schneider a fost impuscat in timp ce opunea rezistenta incercarii de rapire, organizata de un grup condus de generalul Roberto Viaux, care era in opozitia militara fata de Allende. Spitalizat, Schneider a murit datorita ranilor, trei zile mai tarziu, pe data de 23 octombrie. Generalul Schneider era aparatorul doctrinei "constitutionaliste", conform careia rolul armatei este unul exclusiv profesional, misiunea ei fiind de a proteja suveranitatea tarii, nu de a interveni in politica.

A fost primul dintre multi altii care aveau sa moara in anii urmatori datorita violentelor politice de dreapta din Chile. In anul 1970, insa, asasinarea lui Schneider, dezaprobata la scara larga, a ingrozit natiunea si a pus capat oricaror sperante ramase de a opri confirmarea lui Allende ca prim presedinte socialist ales liber, in mod democratic. Confirmarea Congresului i-a fost data in unanimitate pe data de 3 noiembrie 1970, dupa ce Allende a garantat sprijinul sau pentru 10 amendamente constitutionale liberale cerute de crestin-democrati.

Presedinte in Chile

Instalat ca presedinte, Allende a inceput sa restructureze societatea chiliana in linii socialiste, pastrand in acelasi timp forma democratica a guvernului si respectand libertatile civile, dar si procedeul exact al legii. Guvernul sau a luat masuri de achizitionare a catorva importante sectoare miniere si industriale din proprietatea privata si de preluare a unor mari terenuri agricole, pentru a fi utilizate de cooperative taranesti.

Mai multe industrii si banci de mari dimensiuni au fost nationalizate. A expropriat companiile americane de cupru din Chile, fara compensatie, datorita profiturilor uriase obtinute, act care a slabit increderea unor investitori straini in guvernul sau, punandu-l intr-o serioasa contradictie cu guvernul american si consolidand opozitia din partea administratiei presedintelui Nixon, care si-a sporit sprijinul pentru oponentii politici ai lui Allende si a condus eforturile de taiere a liniilor internationale de credit catre Chile.

Cand Allende a preluat mandatul, Chile suferea o criza economica severa. Somajul era foarte ridicat, iar jumatate dintre copiii din tara, care aveau varsta sub 15 ani, sufereau de malnutritie. Datorita umanismului si dorintei sale imperioase de a imbunatatii nivelul de trai al paturilor defavorizate din Chile, Allende a trecut imediat la implementarea unor serii de reforme sociale majore, care includeau imbunatatirea conditiilor de locuit si a celor sanitare, pensii mai mari pentru vaduve, programe de pranz gratuit pentru scolari, ingrijire de maternitate, legi pentru siguranta si protectia celor care lucreaza in fabrici, sporirea salariilor, inghetatrea preturilor, reformarea sistemului educational, a asistentei medicale si administratiei publice, asigurarea acelorasi drepturi pentru indigenii mapuche. In afacerile externe, au fost restabilite relatiile diplomatice cu China, RDG si Cuba. 

Allende a devenit popular printre oamenii obisnuiti, ca rezultat al reformelor sale in favoarea lor, dar au existat si multe alte partide care s-au opus politicilor sale radicale socialiste. S-a confruntat cu o puternica opozitie venita din partea oamenilor de afaceri, a proprietarilor si a politicienilor. Relatiile guvernului chilian cu Statele Unite au devenit, de asemenea, tensionate.

SUA, a caror hegemonie incepuse sa nu mai fi recunoscuta in aceasta tara, a trecut cu toate fortele la anihilarea acestui fenomen innoitor. Scopul era ca guvernul sa se compromita, pentru a se justifica o actiune militara. In acest sens, pentru Chile s-a adoptat calea cea mai directa: “sa-i lovim acolo unde ii doare cel mai tare: la buzunar”. S-a apelat astfel la arma economica, menita sa paralizeze economia chiliana, sa provoace agitatie sociala si sa dea armatei pretext pentru a prelua puterea. S-a trecut la un plan de destabilizare foarte bine pus la punct, care a constat in taierea creditelor internationale si intr-o campanie sustinuta de sabotaje, pentru a provoca atat ruinarea economica, cat si violenta sociala. Un rol important in destabilizare l-au jucat „colosii” americani: „International Telephone and Telegraph” si „Coca Cola”, dar si organisme internationale precum FMI sau Banca Mondiala. Inlaturarea lui Allende era singura cale prin care interesele SUA puteau fi protejate (in emisfera vestica).

Embargourile economice si financiare puse asupra tarii si relatia disfunctionala tot mai mare dintre Allende si o parte a Congresului, au adancit in al treilea an de presedintie dificultatea economica a tarii. Chile a fost afectata de productia stagnanta, de scaderea exporturilor si a investitiilor in sectorul privat, de rezervele financiare epuizate, de greve, de cresterea inflatiei, de lipsa de alimente si de tulburarile interne. Liniile internationale de credit din Statele Unite si Europa de Vest au fost intrerupte brusc. Imposibilitatea presedintelui de a-si controla aripa radicala de stanga a provocat ostilitatea clasei de mijloc. Cu toate acestea, el a ramas popular printre muncitori si tarani, coalitia electorala obtinand 44% din voturi la alegerile Congresului din martie 1973. Un referendum i-ar fi dat castig de cauza lui Allende, pentru a-si duce la bun sfarsit mandatul pana in 1976.

Pablo Neruda nu a fost surprins de lovitura de stat din 1973 - majoritatea oamenilor stiau ca consecintele restabilirii "ordinii economice" ar fi dureroase, dar multi le-au acceptat ca fiind necesare, dar nu si inevitabile. In cadrul unei intelegeri acceptate de coalitia guvernamentala si de opozitie, presedintele Allende ar fi urmat sa faca apel la un referendum si ar fi demisionat legal daca rezultatul ar fi fost impotriva lui. Acest lucru ar fi facut inutil spectacolul de forta al fortelor armate chiliene. Dar, conspiratorii au preferat schimbarea regimului printr-o lovitura de stat, supunand astfel societatea chiliana unui proces dur de trecere prin foc, pentru a o vindeca de un presupus "cancer" comunist periculos.

Istorisirile, marturiile, documentele declasificate din Statele Unite, au dezvaluit ideea ca soarta lui Allende, Neruda si a altora ca ei fusese hotarata cu mult inainte de a se recurge la toate acele parghii antidemocratice de demoralizare a economiei si de impartire a opiniei politice. Persecutia celor de stanga incepuse in Chile inca din 1948, la solicitarea unui guvern care a ramas cu o idee fixa anticomunista. Si chiar daca nu ar fi existat motive pentru acest lucru, s-ar fi fabricat.

Ultimele zile

Guvernul sau a fost rasturnat in data de 11 septembrie 1973 printr-o lovitura de stat militara condusa de generalul Augusto Pinochet. In timp ce trupele inconjurau Palatul La Moneda, Allende si-a transmis la radio ultimul sau discurs, un discurs plin de pasiune, de ramas-bun de la poporul chilian, fagaduind ca nu va demisiona. A vorbit despre el la trecut, despre dragostea sa fata de Chile si despre credinta profunda in viitorul ei. A afirmat ca angajamentul sau fata de Chile nu i-a permis sa adopte o cale usoara si ca nu a fost folosit ca instrument de dezinformare de cei pe care i-a numit "tradatori", el refuzand si oferta de a pleca in siguranta din tara, ceea ce insemna clar ca intentiona sa lupte pana la capat.

"Muncitori din tara mea, am incredere in Chile si in destinul ei. Ceilalti barbati vor depasi acest moment intunecat si dureros, cand tradarea cauta sa prevaleze. Tineti minte ca nu peste mult timp, se vor deschide cai noi prin care va trece omul liber, pentru a construi o societate mult mai buna. Acestea sunt ultimele mele cuvinte si sunt sigur ca sacrificiul meu nu va fi in zadar, sunt sigur ca, cel putin, va fi o lectie de morala care va pedepsi crima, lasitatea si tradarea.”

In timpul atacului concertat asupra palatului prezidential, Allende a murit, iar modul in care a murit a ajuns subiect de controversa. Oficialii militari sustineau ca s-a sinucis, in timp ce altii credeau ca a fost ucis de soldatii care au luat cu asalt palatul, dupa ce acesta a fost atacat de Fortele Aeriene Chiliene.

In timpul asediului, un numar mare de civili au fost ucisi sau raniti si multi au fost ulterior inchisi si torturati. Mai tarziu, serviciile secrete americane si-au recunoscut sprijinul fata de opozitia politica chiliana si cunoasterea prealabila a loviturii de stat, desi continua sa nege implicarea directa in acel eveniment. 

Dupa moartea lui Allende, generalul Augusto Pinochet a refuzat sa revina la autoritatea unui guvern civil, iar Chile a fost ulterior condus de junta militara care a ramas la putere pana in anul 1990. Junta militara a preluat Congresul Chilian, a suspendat Constitutia si a inceput persecutia presupusilor dizidenti, cand mii de suporteri ai lui Allende au fost rapiti, torturati si ucisi fara nicio remuscare.

Regimul autoritar al juntei a reprimat orice opozitie reala sau presupusa, desfiintand partidele, sindicatele, anuland drepturile omului si mentinand pentru lungi perioade de timp starea de asediu sau de urgenta. Abuzurile savarsite impotriva drepturilor omului au vizat in prima perioada participantii la regimul lui Allende si sustinatorii directi ai acestuia, pentru a include gradual victime aleatorii si pentru a instaura teroarea deplina. Totusi, activismul chilienilor a continuat si pe timpul dictaturii, ducand intr-un final la invingerea prin urne a generalului Pinochet in 1989 si deschizand calea catre democratizare.

In 1990, dupa ce Pinochet a fost inlaturat de la putere, trupul lui Allende a fost exhumat dintr-un mormant nemarcat si a primit o inmormantare oficiala, publica, in Santiago. In cadrul unei anchete penale privind presupusele asasinate savarsite de regimul represiv Pinochet, corpul lui Allende a fost din nou exhumat in mai 2011, pentru a se efectuata o autopsie stiintifica. Rezultatele au confirmat faptul ca el s-a sinucis.

Potrivit lui Isabel Allende Bussi, fiica lui Salvador Allende, un timp membra a Senatului chilian - familia Allende acceptase de mult timp ideea ca fostul presedinte s-a sinucis, spunand la BBC: "Concluziile raportului sunt in concordanta cu ce banuiam deja. Cand s-a confruntat cu circumstante extreme, el a luat decizia de a-si lua propria viata, in loc sa fie umilit".

„La Moneda” a reprezentat locul ultimei sale batalii si, cu certitudine, astazi, reprezinta un simbol. El a fost cel care a facut din aceasta cladire un simbol: simbolul omului ales in mod legal ca Presedinte al Republicii”. 

Astazi, statuia lui Allende se afla pe locul care i se cuvine, in fata Palatului La Moneda. O portiune din draperia statuii, purtata ca o pelerina, este drapelul national al statului Chile.

Mormantul sau se afla in Santiago si este vizitat continuu de straini si de localnici.

In Nicaragua, portul turistic al capitalei Managua poarta numele sau, primul presedinte socialist al Americii Latine. Portul Salvador Allende este situat in apropiere de Downtown Managua.

Ochelarii sparti ale lui Allende au fost donati Muzeului National de Istorie Chile, in 1996, de catre o femeie care i-a gasit in palatul La Moneda in 1973.

O strada rezidentiala din Toronto, Ontario, Canada, poarta numele Salvador Allende.

O placa memoriala si un arbore sadit, ca omagiu pentru Salvador Allende, este in Ottawa, Canada.

... "Ma duc la Salvador Allende", spun acum drumetii. Salvador Allende este un oras situat in municipiul Tepic, capitala statului mexican Nayarit.

In apropiere de Montreal, in Laval, exista o strada denumita Salvador Allende.

Impresionant este Monumentul Omagiu Salvador Allende din Montreal, Quebeq, Canada, situat in parcul Jean-Drapeau de pe insula Notre-Dame. A fost inaugurat in anul 2009, pe data de 11 septembrie, la comemorarea a 36 ani de la moartea sa. Langa monument exista si o expozitie tematica. 

Sculptura, intitulata El Arco, a lui Michel de Broin, reprezinta un arbore arhitectural sub forma de arc, "simbol al inradacinarii poporului chilian si al idealului democratic al presedintelui Allende". Lucrarea doreste sa reafirme valorile umanitare si democratice aparate de Allende. Arborele, cu inradacinarea dubla, lanseaza o punte intre Chile, tara de origine si Montreal, gazda a comunitatii chiliene.