INGERI DE LUMINA: decembrie 2020

Va iubesc atat de mult! Trebuie sa stiti asta…

“Acum vad si simt inca o data aceasta chemare. Sa fac parte din acea muzica care nu doar ne va conecta, ci va face ca noi toti sa ne simtim ca unul, unul in bucurie, unul in durere, unul in iubire, unul in slujire si constiinta.”

Din pacate, cand am ajuns acasa la Michael echipa de securitate din Nation of Islam nu m-a lasat sa intru. “Asteapta”, am spus prin interfonul de la poarta. “Eu sunt cel care v-a pus in aceasta slujba si acum imi spuneti cand pot sau nu sa-l vad?” “Nu este aici, Jermaine”, a spus o voce. Clic. Fara sa ma descurajez, m-am dus la hotelul MGM. M-am dus la casa lui de trei ori in ziua aceea si m-am intors de fiecare data. Ma simteam ca un hartuitor. In cele din urma, nu am mai avut rabdare si am sunat-o pe mama, care a sunat-o si ea pe Nanny Grace... si portile electrice s-au deschis. Un tip in costum, cu handsfree in ureche, mi-a transmis ca am la dispozitie “20 de minute si numai 20 de minute”, pentru ca Michael va merge la mall.

In timp ce asteptam jos in hol, m-am uitat in sufragerie. Era plina cu lazi si cutii stivuite. Totul in noua locuinta se simtea fara viata. Michael a coborat scarile zambind si ne-am imbratisat. Ca de obicei, cand eu - sau oricare dintre membrii familiei - treceam de acel paravan artificial al echipei sale, atmosfera intre noi era la fel de calma ca in vremurile bune. I-am spus cum mi-au vorbit oamenii sai. El s-a aplecat inainte sa-mi sopteasca: “Toata lumea de pe aici crede ca detine controlul - in curand vor fi facute schimbari.” Nu l-am crezut - el vorbea de schimbarea personalului actual inca de la World Music Awards din Londra, 2007. Eu am trecut la motivul pentru care eram acolo - si din acel moment, timpul meu de 20 de minute alocat de cei de la paza s-a transformat in ore.

Cand i-am prezentat posibilitatile financiare venite prin Tom Barrack, l-am impresionat de-a dreptul pe Michael. Stiu ca sora mea La Toya a spus ca si-ar fi dorit sa-l fi putut “proteja” de genul Tohme-Tohme, dar daca ar fi cunoscut istoria si realitatea cumplita a situatiei, ma indoiesc ca ar fi avut astfel de opinie. Intentiile fiecaruia nu erau altceva decat bune, dar tot ce conta era ca Michael intelegea acest lucru: ca poate, doar poate, cei doi oameni de afaceri aveau cheia deblocarii mingei si lantului care il trageau in jos.

Pe 23 aprilie 2008, conduceam prin desertul Nevada cu Tohme-Tohme alaturi, pentru a se intalni pentru prima data cu Michael si evident a simtit ca are o voce buna, deoarece a insistat sa cante “Lonely Teardrops” de Jackie Wilson, tot drumul pana in California si dincolo de linia statala. Este greu le sa spui unora ca beau prea mult atunci cand ei sunt pe cale sa ofere fratelui tau salvarea financiara. Diplomatic, am impins un CD si a aparut “Earth Song”. Frumoasa sincronizare, Michael!

In restul acelei calatorii, m-am tot gandit la faptul ca Tohme-Tohme era deschis, avizat, temperamental, dar exact omul de care avea nevoie Michael pentru interimat. El fusese adus pentru a facilita salvarea Neverland-ului. Acesta era singurul lui scop in ceea ce ma privea. In timp ce lucrurile se adevereau, prima intalnire a decurs bine si Michael a vorbit la telefon si cu Tom Barrack. Era linistit ca “discutiile” pareau sa fie respectate indeaproape. Dr. Tohme-Tohme a fost categoric. A luat situatia de gat si a aratat clar ca a sosit timpul sa punem in ordine aceasta casa a lui Jackson. “Vom zbura saptamana viitoare cu Tom”, a spus el, “si vom incepe sa readucem controlul in viata ta.”

Viteza evenimentelor a fost ametitoare si eu nu am putut decat sa multumesc legaturii spirituale dintre Michael si mine pentru tot ceea ce avea sa se intample in continuare. Un e-mail anume mi-a picat in mana si, pentru a salva Neverland-ul, trebuia actionat. Din motive de discretie, ii voi ascunde originile, dar a fost transmis pe adresa de e-mail a conducerii mele, de catre casa de imprumut care incerca sa discute cu Michael de o eventuala executare silita. Incerca sa coopereze cu el pentru a gasi o solutie. O banca careia ii pasa. Dati-va seama! Daca ar fi fost atat de usor in lumea lui Michael!

E-mailul care imi era adresat a fost ultimul efort al cuiva de a ajuta. Datat pe 29 aprilie 2008, in el se scria: “Draga Jermaine, o echipa lucreaza la acest dosar de doua luni, dar a trecut peste numeroase obstacole prin intermediul avocatilor. A fost foarte suparator sa vad cum se refuza ceva atat de benefic pentru Michael. Acest fapt m-a obligat sa iau legatura cu tine si cu Michael.” L-am alertat imediat pe Tohme-Tohme. El - in numele lui Michael si fara ca nimeni altcineva sa stie - a avut o intalnire cateva zile mai tarziu cu creditorii, intr-una din salile sale de consiliu. Acolo s-a si dezvaluit amploarea totala a situatiei de urgenta. Michael avea timp pana la ora 10 dimineata urmatoare sa-si achite imprumutul de 23 milioane de dolari, in caz contrar, ei intrau in posesia proprietatii.

El a avut impresia ca pana la ora 15:00. Daca nu as fi primit eu acel e-mail, ar fi asteptat pana la ora 15:00 si ar fi pierdut ferma cu o valoare de piata de 66,8 milioane de dolari. Dupa care, toate celelalte domenii ar fi inceput sa cada. La acea intalnire, dupa cum au asistat creditorii, Tohme-Tohme l-a sunat pe Tom Barrack prin difuzor si l-a “facut” sa trimita cele 23 milioane de dolari, pare-se spunand: “Trebuie sa faci asta. Te rog sa faci asta.” Pana la ora 9:54 dimineata urmatoare - cu sase minute inainte ca clepsidra sa fie goala - cele 23 de milioane de dolari au fost virate in schimbul faptului ca Tom primea 50% din proprietatea Neverland. Ranchul era salvat si, daca eu eram bucuros, nu-mi pot imagina decat ceea ce trebuie sa fi simtit Michael.

Cand oamenii intreaba de ce oare dr. Thome-Thome a fost numit managerul lui in iunie 2008, acesta a fost motivul principal deoarece, indiferent de ceea ce s-a intamplat de-a lungul timpului, el si Tom Barrack erau eroi la momentul acela. Nu doar in ochii mei, ci si in ai lui Michael.

Ceea ce s-a intamplat in urmatoarele cateva saptamani, pe masura ce Tohme-Tohme a inteles adevarata stare financiara a afacerilor fratelui meu, a fost deschiderea ochilor. Asta m-a facut sa-mi dau seama cat de aproape ajunsese Michael de Armaghedonul financiar. “Jermaine, cheltuielile sunt revoltatoare. Noi nu am castigat inca razboiul”, a spus Tohme-Tohme, in timp ce examina totul pana la ultimul detaliu. Atunci mi-a spus ca Sony retinea sume exorbitante pentru lucruri precum papetarie; 150.000 de dolari pe luna erau cheltuiti pentru securitate si alti 150.000 de dolari pe luna pentru flori - iar Michael avea doar 600.000 de dolari in numerar accesibil in banca. Michael a fost exemplul clasic de bogat in active si sarac in numerar: cota sa din catalogul ATV Sony valora 500 de milioane de dolari, propria sa muzica MIJAC 85 milioane de dolari, ferma acum salvata 66,8 milioane de dolari, iar bunurile personale, arta si antichitatile erau estimate la 20 milioane dolari.

Din fericire, salvarea financiara a lui Tom Barrack a schimbat totul. El nu a salvat doar ferma, dar si-a asumat si costurile operationale. I-a oferit lui Michael spatiul de respiro de care avea nevoie disperata. Pe de alta parte, Michael a iesit cu toate bunurile intacte. S-ar putea ca el sa fi suferit cateva zgarieturi, vanatai si sperieturi din cauza tuturor datoriilor si proceselor, dar supravietuise tuturor celor aruncate asupra sa. Avea inca datorii uriase - imprumuturi legate de ambele cataloage muzicale - dar, cu o planificare prudenta si o reducere mai mare a costurilor, putea incepe sa se concentreze asupra construirii unui viitor nou. Michael depasise situatia dificila. Acum avea sa fie bine - mai ales cu afacerea care avea sa urmeze in curand. Era mai 2008.

“Spune-mi ce parere ai despre asta”, m-a intrebat el in vara aceea, in timpul ultimei mele vizite la el, in Vegas. A scos cateva fotografii cu exterioarele si interioarele unui conac amplasat pe 16 acri, in mijlocul orasului si cu palmieri in jurul piscinei. “Mi-l doresc foarte mult”, mi-a spus el. “Vrei sa locuiesti tot timpul in Vegas? Cat de usor poti fi remarcat aici!" “Imi place aici... uita-te la lemnul asta prelucrat si la terenuri", a spus el cu entuziasm, ghidandu-ma prin fotografii. Atunci am constatat ca proprietatea apartinea Printului Jefri al Brunei. “Numai lemnul acesta valoreaza milioane”, a tinut sa adauge Michael. Casa nu se potrivea cu gustul lui anterior - nu exista niciun indiciu de stil Tudor. Era ca un palat, cu acoperisuri din teracota.

Totul in viata sa parea sa fie despre schimbare si transformare intr-un sens bun. Daca exista o asemanare cu Neverland, aceasta era lacul, fantanile si cascadele: avea nevoie intotdeauana sa auda zgomotul apei. Michael a vazut prima data casa in 2007 si acum, in 2008, isi lasase inima acolo. Un an mai tarziu, negocierile pentru vanzarea ei (oricat de mult au fost ulterior negate in public) erau in curs de desfasurare si Michael era pe punctul de a da un avans de 15 milioane de dolari pentru ceea ce el a numit “casa mea de vis”, finantat prin noul lui contract “This Is It”. America fusese iertata si el isi fixa radacinile in Vegas pentru el si copii.

In momentul in care Michael l-a intalnit pe Tom Barrack, s-au imprietenit imediat. M-am amuzat cand Tom a povestit dupa aceea ca a fost placut surprins de el: pe jumatate se asteptase la un star pop aiurit, “dar, am fost impresionat de cat de inteligent e fratele tau“ “Asa spune toata lumea,“ i-am precizat eu. M-am alaturat lui Tom si lui Tohme-Tohme in avionul privat Colony Capital, de la aeroportul Santa Monica la Vegas. Cand am ajuns, iti dadeai seama din zambetul lui Michael cat de recunoscator le era acestor oameni, care aparusera in viata lui la momentul oportun. “Primul lucru pe care il vad, Michael”, a spus Tom, “este ca ai avut in jurul tau o multime de oameni care au profitat si eu astept cu nerabdare sa-ti fiu un partener de incredere cu care sa poti lucra.”

Aveau sa vorbeasca in acea zi si in multe alte zile dupa, despre diverse idei. Michael se insufletea mereu in compania barbatilor care puteau face ca genul acesta de idei sa devina realitate. Tom isi dorea sa construiasca un “Oras Thriller” pe peluzele hotelului sau Flamingo Hilton, completat cu o experienta 3D. Se pare ca proiectul urma sa fie partial finantat de seicul Tarek din Dubai. “Va fi in numele tau si vei putea concerta dupa cum si cand vrei tu”, a spus Tom. La aceasta, Michael s-a intins prin spatele lui si a scos diamantul sau Koh-i-Noor: catalogul de muzica Sony-ATV. Placa aceea, groasa de aproximativ un picior, a aterizat bubuind pe masa; sunetul a 400.000 de cantece isi facea simtita greutatea. “Esti interesat de parteneriatul cu mine in acest sens?”, a intrebat Michael.

A urmat o discutie despre toate dificultatile pe care le intampinase el cu Sony si cati bani imprumutase pentru catalog. Tom i-a spus ca este “interesat sa auda mai multe”, dar eu nu cred ca s-a mers mai departe decat atat. Nu stiu sigur pentru ca, dupa acea intalnire, serviciile mele nu au mai fost necesare, cu exceptia catorva apeluri telefonice. Tohme-Tohme a parut ca se intoarce impotriva mea in momentul in care am instalat un avocat in mix. Trecutul este profesorul nostru si nu aveam de gand sa permit ca fratele meu sa fie inconjurat de doi straini, fara alte sfaturi independente, oricat de demni de incredere ar fi ei. Avocatul Joel Katz fusese un prieten al meu inca din zilele noastre de la Motown si avocatul meu in timpul turneului “Victory”. Era cel mai onest avocat din oras si stiam ca il va supraveghea pe Michael.

Dar, Tohme-Tohme nu a apreciat lucrul acesta, spunand ca nu “vrea sa se intalneasca cu avocatul acela fiu de catea”. Aceasta era latura lui aprinsa, pe care Michael avea sa o cunoasca si sa nu-i placa. Temperamentul noului nostru prieten nu avea sa functioneze niciodata mult timp cu niciunul dintre Jackson. De fapt, Michael a glumit de la inceput despre cat de “infricosator” si „intimidant” era, dar stiu ca Tohme-Tohme avea intentii bune, oricat de abraziva ar fi fost maniera lui. Am continuat sa ma lupt pentru locul lui Joel la masa si in cele din urma am obtinut ce am dorit. Lui Michael i-a placut de el si l-a poreclit “Roosevelt”. Cand Joel isi punea ochelarii, ii amintea de Franklin Roosevelt. Daca Michael iti atribuia o porecla, ramaneai cu ea.

Zilele lui Tohme-Tohme au fost insa numarate din momentul in care el a orchestrat o licitatie a unor bunuri din Neverland, in speranta de a strange mai multi bani pentru a anula mai multe datorii. Michael a aprobat-o, dar a inteles ca doar mobilierul depozitat va fi vandut. Urmatorul lucru pe care l-a stiut a fost ca avea loc o dezmembrare angro a fermei Neverland. A fost ingrozit si furios cand a aflat ca bunurile personale de valoare sentimentala, chiar si colectia sa Lladró (brand spaniol dedicat creatiei de figurine de portelan de arta), trebuiau sa mearga sub ciocanul casei de licitatii Julien. El a trebuit sa ia masuri legale pentru a opri vanzarea. O luna mai tarziu, Tohme-Tohme avea sa fie concediat prin scrisoare.

Totusi, inainte de sosirea acelei zile, am incercat sa aranjez sa-l vad pe Michael, numai ca am descoperit ca Tohme-Tohme, ca toti ceilalti dinaintea lui, se transformase intr-un portar. Dupa cum mi-a si reamintit: “Nu inteleg de ce tot vii. Fratele tau nu vrea sa te vada. Daca cineva nu vrea sa te vada, nu as continua sa ma umilesc si sa ma prezint...” Voi fi sincer, asta m-a usturat, dar cand am vorbit cu Mama, ea a avut sfaturi intelepte, ca intotdeauna: “Jermaine, priveste in felul acesta. Tu l-ai ajutat pe fratele tau intr-un moment in care chiar avea nevoie de un ajutor si el stie asta. Acum indeparteaza-te...” Eram deprimat, dar rational vorbind: am facut tot ce am putut si, indiferent de cei ca Tohme-Tohme, care n-au inteles usa rotativa in care erau prinsi, eu am fost o constanta in viata fratelui meu si asa aveam sa raman.

La o cina pe care Michael a luat-o cu Tom Barrack, s-a plantat samanta pentru “This Is It”, in perioada martie/ aprilie 2008, cand au avut loc toate discutiile de refinantare. Era clar pentru toata lumea, inclusiv pentru fratele meu, ca exista o singura modalitate de a castiga bani multi care sa-i asigure viitorul: sa se intoarca la turneu. Michael cunostea realitatile. Dupa cum i-ar fi spus mai tarziu artistei sale de machiaj Karen Faye, altfel ar fi ajuns in situatia de a lucra la McDonald’s. El preconizase insa de mult timp un turneu de rezidenta. Inaintea cauzei sale judiciare, spunea adesea: “De ce nu pot sa stau si sa concertez la Paris? Atunci fanii din toata Europa ar putea veni sa ma vada.”

Tohme-Tohme a fost cel care a reusit sa puna mingea in miscare si astfel sa ajunga la promotorii AEG si Live Nation pentru a stabili care ar fi interesul. AEG a aparut pentru prima data pe radarul familiei in 2004, dupa ce ma intalnisem cu ei pentru un musical pe Broadway, centrat pe povestea vietii lui Jacksons. Oricat de interesati erau atunci, au vrut sa astepte un verdict in cazul instantei si acea lipsa de credinta m-a oprit. Dar, in 2008, Tom Barrack a incheiat in cele din urma afacerea pentru turneul lui Michael, aducandu-l pe amicul sau miliardar Phil Anschutz la telefon in timpul cinei. Phil este proprietarul Anschutz Entertainment Group (AEG) caruia Tom i-a spus: “L-am luat pe Michael Jackson cu mine. Ce poti face pentru el?”

Aceasta introducere a dat startul la o intreaga strategie de revenire. Pe hartie, a fost o asociere buna, deoarece Phil era un amic altruist - donase ceva de genul a 100 milioane de dolari catre organizatii caritabile - si avea un interes major in unele dintre cele mai mari locuri de sport si divertisment din lume, inclusiv Staples Center din LA si Arena O2 din Londra. Fiind unul dintre cei mai bogati oameni din America, avea si un carnet de cecuri care sa corespunda viziunii lui Michael. Acesta a fost probabil motivul pentru care fratele meu a primit aproape tot ceea ce a cerut intr-o afacere pe termen lung, in valoarea unei plati minime garantate de 36,5 milioane dolari “cu un potential ascendent de 300 milioane de dolari” pe baza vanzarilor de bilete si a altor proiecte atasate, care includea un acord pentru trei filme.

Din cate am inteles, el s-a asigurat, de asemenea, ca taxa de 15 milioane dolari a fost incorporata ca avans pentru noua sa casa din Vegas. Altfel spus, Michael nu a negociat doar un singur turneu de rezidenta, ci s-a asigurat ca viitorul ii este asigurat. Acesta a inclus un acord pentru a face alte intalniri spot si alte doua turnee cu AEG. La ceva timp dupa 2011, unul dintre turneele suplimentare urma sa fie o reintalnire finala cu cei de la Jackson 5, si asta doar dintr-un singur motiv: mama ii spusese ca se apropia de varsta de 80 de ani si inainte de a parasi aceasta lume, dorea sa-si vada fiii impreuna intr-un turneu, pentru ultima oara. “Promit sa facem asta pentru tine, mama”, a spus Michael si el era intotdeauna un om de cuvant.

Apoi a planificat sa mai faca inca un turneu solo - adevarata sa “cortina finala”. “Dupa aceea, voi fi gata - gata!”, a specificat el, privind spre o varsta oficiala de pensionare muzicala de 55 de ani. Apoi, ar fi innebunit Hollywood-ul cu ideile sale de film. Deci, atunci cand oamenii sustin ca fratele meu s-a sinucis, nu pot sa faca o greseala mai mare. In urma turneului “This Is It” din Londra, banii intrau, se cumpara o casa noua si existau atatea planuri interesante care sa-l tina ocupat pana in 2014. Avea pentru ce sa traiasca si mai ales sa construiasca o viata minunata pentru Prince, Paris si ‘Blanket’.

Cand fratele meu a urcat pe podiumul “This Is It” pentru a-si face anuntul de revenire la Londra, am observat urmarindu-l din Los Angeles, ca tachina “cortina finala”, dar, si ca ceva nu era in regula cu el. Atitudinea si intarzierea lui in acea dupa-amiaza au provocat si comentarii in presa. Au existat speculatii si despre motivul pentru care a aparut doar cinci minute, unii sustinand ca avea ganduri secundare. Pur si simplu nu era adevarat. La inceputul aceleiasi zile, Michael a aflat ca cel mai drag prieten al sau si chitarist, David Williams, murise. A fost devastat. David a fost o parte integranta a sunetului sau de semnatura, in special acea atingere usoara de chitara pe “Billie Jean”; a fost unul dintre acei chitaristi rari care pot acorda sunetul cu usurinta.

Daca Michael putea fredona ceva, David putea interpreta la chitara acel ceva. Perfect. A fost ca interpretul la tastatura electronica si regizorul muzical Brad Buxer, bateristul Jonathan Moffett si inginerul audio Michael Prince. Fratele meu pur si simplu nu isi putea imagina sa faca un turneu fara el. Cu toate acestea, el trebuia acum sa iasa pe scena si sa-si anunte revenirea, stiind bine ca David disparuse. Ca intotdeauna, a fost insa un profesionist desavarsit. Si-a controlat toate emotiile si, timp de cinci minute curajoase, a pus spectacolul inainte. A iesit ca un interpret entuziasmat, a spus ce avea de spus, a salutat fanii si a plecat radicand mana pentru a-si lua ramas bun. Cu toate acestea, a izbucnit in lacrimi cand a revenit in apartamentul sau. Dar, cel putin lumea stia: S-a intors Michael Jackson. A dat deoparte scaunul cu rotile - Atentie, oameni! Va astept in Londra!

Ziua familiei din 14 mai 2009 a fost un prilej special pentru a sarbatori cei 60 de ani de la casatoria mamei cu Joseph. Le spusesem parintilor ca le oferim o cina linistita cu copiii lor la un restaurant indian numit Chakra din Beverly Hills, dar Janet le pregatise o surpriza. Ceea ce nu stiau ei era ca intreaga familie, prima si a doua generatie, asteptau intr-o camera in tacere. Michael era cu copiii lui in spatele tuturor, placandu-i suspansul, cand usa s-a deschis, a intrat mama si toata lumea s-a bucurat. Camera a fost amenajata ca o mini receptie de nunta, cu o masa asezata la un capat, in fata a trei randuri de mese lungi asezate perpendicular. A fost un eveniment distractiv, relaxant, de familie.

Michael avea deja patru saptamani de repetitii pentru turneu, la Center Staging din Burbank, LA. Toti dansatorii fusesera auditati si alesi, semnand un contract de doi ani in conformitate cu planurile pentru ceea ce ar fi urmat sa se desfasoare dupa Londra. Primul lucru la care lucrase cu LaVelle Smith Junior, era un plan pentru “Dangerous” - voia sa conceapa pentru el o noua adaptare. Se pare ca facea o “treaba uimitoare” si “impresionanta” - lucrand la piruete si alte miscari - aratandu-i coregrafului turneului Travis Payne cat de grea era repetitia in timpul pregatirii.

Cand am vorbit cu fratele meu la restaurantul indian, nu a existat nicio indoiala ca era in forma, sanatos si concentrat. Era slab, dar numai intr-un sens atletic, iar fotografiile care stau si acum pe o masa din sufragerie confirma acest lucru. Mai important, el era cu adevarat entuziasmat de ideea de “a face ceva special pentru fani” si vorbea despre aparitiile speciale ale unor invitati precum Slash si Alicia Keys. Cel putin, asta era o idee cu care se juca. Singurul lucru despre care s-a plans, a fost ca a semnat pentru “numai 10 spectacole” asa cum s-a facut publicitate, dar, undeva de-a lungul traseului, din cauza cererii de bilete, AEG a adaugat inca 40. Chiar si pentru acestea, biletele s-au vandut in termen de cinci ore online.

Michael ne-a spus ca nimeni nu l-a verificat mai intai, dar in niciun moment nu mi-a dat impresia ca programul era prea solicitant sau dincolo de ceea ce ar fi putut el sa faca, pentru ca nu era. Nu pentru un barbat in conditia lui. Doua spectacole pe saptamana, asa cum era la inceput, era pentru fratele meu un program de club folk si era exact ceea ce facuse in “HIStory”, dar acum nu mai trebuia sa calatoreasca pentru ca era fixat intr-un oras. Avea 50 de ani, dar dansa la repetitii de parca ar fi fost in 1996 din nou. “This Is It” ar fi trebuit sa fie o plimbare in parc pentru un om de spectacol ca Michael.

Gasise un conac in Kent, aflat la 30 de minute de mers cu masina de la Arena O2 si stiu ca astepta cu nerabdare sa exploreze sudul Angliei impreuna cu copiii sai. Asta era ceea ce conta cu adevarat pentru el. Abia astepta ca Prince, Paris si ‘Blanket’ sa-l vada cantand, dar se asigurase ca va avea destul de mult timp pentru a le acorda o educatie de calitate. In acel moment al vietii sale, gasise un echilibru rar intre viata profesionala si viata personala. Disparusera vremurile in care statea treaz si scria cantece pana la 3 dimineata. Acum lua intotdeauna micul dejun si cina impreuna cu copiii sai si, dupa ce ei mergeau la culcare in jurul orei 8:00 seara, curand ii urma si el pe la noua. Dormea linistit (insomnia sa era indusa doar de turneu) si parea cel mai centrat si mai multumit om pe care il vazusem de ani de zile.

Discutam cu el la bar inainte de a incepe cu totii sa mancam si il rasfatam in legatura cu piesa sa “Fly Away”. Am inceput sa-i cant armonia - Baby don’t make me, Baby don’t make me, Baby don’t make me flyyyyyy away - El mi s-a alaturat, si tot cantam si iar o luam de la inceput, la fel ca pe vremuri, si radeam. “Imi place felul in care faci tu fundaluri, Michael”, i-am spus. “Asta inseamna ca multe vin de la tine”, a spus el. “Si mie imi place felul in care faci tu fundaluri.” In timpul cinei, el statea cu copiii la masa lui Jackie, iar Janet se afla in partea cealalta a camerei cand, de nicaieri, ea a inceput sa scoata un sunet ciudat gen Jim Carrey, care era jumatate tipat, jumatate cotcodacit ... si Michael si-a dus mana la gura, razand pe infundate.

Era in mod clar o gluma pe care o impartaseau de la intoarcerea acasa si cu cat Janet facea asta mai mult, cu atat el radea si mai mult. Ca fratele si sora de altadata. In cele din urma, Michael a ajuns sa rada atat de tare - aruncandu-si capul pe spate, incapabil sa se stapaneasca - incat hohotele lui erau tot ce auzeai.

… Inghetati acest moment si mentineti-l in timp!...

Imi este atat de draga aceasta imagine, pentru ca ea este amintirea permanenta care mi-a ramas. Cand a venit timpul sa plece, toata lumea s-a imbratisat si si-a luat ramas bun. “Veniti cu totii la Londra, nu-i asa?” ne-a intrebat Michael. “Da! Vom fi acolo!”, am spus, asa cum de fapt, am facut-o cu totii. “Bine, toata lumea. Ne vedem la Londra!”

“You Are Not Alone, Michael”/capitolul "The Comeback King" partea a doua / de Jermain Jackson

INGERI DE LUMINA

marți, 29 decembrie 2020

Michael Jackson – GOD & MAGIC

vineri, 11 decembrie 2020

Michael Jackson – NE VEDEM CU TOTII LA LONDRA