NIMIC DESPRE NOI FARA NOI

Pentru eroii de zi cu zi care isi sustin bataliile cu hotarare si demnitate.

La fiecare pas, ei se intalnesc cu rezistenta si fiecare rezistenta este depasita cu pretul sanatatii, familiei si resurselor. Este foarte usor sa-si piarda speranta si sa renunte. Insa nimic, absolut nimic, nu ar trebui sa-i infraneze.

Printre milioanele de miracole…..

O TANARA PLINA DE VIATA

Nu poate merge. Exceleaza insa la cursurile de oratorie si dezbatere.

Arushi este o tanara in varsta de 25 ani, plina de viata. Avocat de profesie si pasionata de literatura in timpul ei liber, ea este si utilizatoarea unui scaun cu rotile. Ii place mult sa exploreze orasele si se bucura exprimandu-se prin scris sau conversand. Si-a investit potentialul de gandire si actiune pentru a-si face spatiile accesibile si scaunul cu rotile usor de utilizat. Lupta se concentreaza asupra uneia dintre necesitatile esentiale ale ei, aceea de a se putea deplasa independent peste tot.

O pasioneaza filmele si emisiunile la care se poate raporta si de la care are de invatat, in special cele care marcheaza trecerea de la perceperea femeilor tinere dependente de scaunul cu rotile, ca simple obiecte de simpatie, la cea de participante independente in societate, cu propria lor agentie.

De mica, Arushi a fost detectata cu 'meningomyelocele', o afectiune neuro a maduvei spinarii care ii limiteaza mersul pe jos. A avut posibilitatea sa studieze intr-o scoala privata progresiva, care, spre deosebire de multe alte scoli din perioada respectiva, nu refuza admiterea copiilor cu dizabilitati. Sala ei de clasa a fost intotdeauna la parter, iar comunitatea scolara i-a creat un spatiu in care sa se simta bine. Indiferent ce a pierdut la educatie fizica datorita dizabilitatii, Arushi a compensat exceland la concursurile de oratorie si dezbatere.

Dupa terminarea scolii, a fost nerabdatoare sa plece de acasa si sa-si gaseasca propriul drum. Dorea sa cunoasca lumea din afara orasului natal si s-a inscris la Universitatea de Drept, unde a fost admisa. Parintii i-au incurajat intotdeauna alegerile, insa au verificat mai intai daca conditiile de cazare si scoala indeplineau nevoile fiicei lor. Au fost placut surprinsi sa constate ca, in cazul studentilor cu disabilitati, cerintele de accesibilitatea erau indeplinite.

Pentru a se asigura un mediu lipsit de bariere si discriminare fata de aceste persoane, erau construite rampe si camere cu toalete accesibile. Arushi a primit chiar si un scaun cu rotile la baterie, care putea fi reglat. In acest fel, se putea bucura de o mobilitate mult mai mare, alaturi de prietenii ei.

“Cand exista atat de multa restrictie privind mobilitatea noastra, cand totul, inclusiv cumparaturile, este pentru noi o lupta, cum va asteptati ca persoanele cu dizabilitati sa poata concura cu altii fara rezerve? Chiar daca este drum lung de parcurs, handicapul nu va mai impiedica pe nimeni sa aiba acces la vizitarea oraselor, la consideratia si respectul celorlati, la accesarea prin aparatura a propriilor articulatii", preciza cu toata responsabilitatea, Arushi.

UN TANAR TENACE

Nu poate sa vada. Lupta insa cu hotarare pentru ocuparea unui loc de munca.

  

Randy are spiritul tenace al unui razboinic, care pare sa nu moara vreodata. La sapte ani dupa ce a luptat impotriva practicilor discriminatorii ale Comisiei pentru Serviciul Public, el a reusit sa ocupe functia de ofiter comercial fiscal. Ii place mult sa lucreze, sa hoinareasca in jurul orasului, sa se plimbe in parc, sa faca cumparaturi si sa fie prezent la diferite alte activitati, impreuna cu colegii si prietenii.

Nascut la sfarsitul anilor ‘90, a fost diagnosticat cu glaucom congenital pe cand avea patru ani. In ciuda pierderii vederii, i-a placut sa invete si a fecventat scoala normala. Si-a terminat studiile, la fel ca toti elevii cu deficiente de vedere. Cu exceptia examenelor scrise, el nu a beneficiat de alte facilitatii care sa-l ajute in educatie.

Legea ofera accesul liber la educatie, carti, echipamente si facilitati de transport pentru copiii cu dizabilitati. Cu toate acestea, Randy nu a putut benecia de aceste prevederi. Cu timpul insa, si-a terminat studiile fiind gata pentru angajare. Insa, in lipsa unei legislatii adecvate, a trebuit sa lupte pentru ocuparea unui loc de munca, pentru ceva ce-i era de fapt refuzat pe nedrept.   

In timp ce astepta rezultatele pentru examen, a constatat cu mare surprindere ca toate erau declarate, exceptie facand rezultatul sau. "Am deschis ziarul si doar rezultatul meu era lasat pe dinafara. Aveam insa incredere deplina in mine insumi. Era timpul sa fiu increzator si sa iau masuri, mai degraba decat sa fiu trist. Stiam ca am studiat bine si ca examenul meu a fost perfect, de aceea am dorit sa-mi cunosc calificativele si motivul pentru care ele constituiau o limita pentru persoanele cu handicap. Asa ca am depus o cerere pentru a ma informa.”

Raspunsul care a sosit mult prea tarziu a fost inadecvat. "Eroare de redactare", a fost motivul omiterii rezultatului obtinut. Problema a fost pusa apoi si in instanta, folosindu-se legea de sprijinire a celor cu handicap. Dupa o singura audiere si inainte ca procesul de solutionare a litigiilor sa fie finalizat, Comisia pentru Serviciu Public a dat inapoi emitandu-i lui Randy o scrisoare de numire.

Legea promoveaza "egalitatea de sanse, protectia drepturilor si participarea deplina” pentru persoanele cu handicap. Ea ofera sanse celor ca Randy sa lupte pentru drepturile lor ca indivizi, acelora care cer o schimbare sistemica pentru a duce o viata mai buna.

In timpul acestor dificile etape din viata, stalpii sai de sustinere au fost parintii, prietenii, profesorii. Pentru Randy insa, cel mai mare pilon de rezistenta esti tu insuti. Daca nu esti destul de puternic pentru a detine controlul, nu evoluezi, te pierzi. Sunt multi cei care pur si simplu asteapta sa te traga in jos. Cu toate acestea, colegii de la locul de munca l-au respectat ​​si l-au implicat in activitatile si sedintele de birou.

Locul de munca este unul vast, cu un volum de munca in continua crestere. Nu exista facilitati pentru persoanele cu handicap, insa Randy spera ca serviciul sa-i ofere un asistent. El recunoaste ca persoanelor cu dizabilitati le ia mai mult timp sa indeplineasca anumite sarcini decat celor fara (din cauza barierelor, progresele tehnologice dovedind doar ca eliminarea acestora demonstreaza ca persoanele cu dizabilitati lucreaza la starea normala si, poate, mai bine decat persoanele fara).

Intr-un astfel de mediu, rezervarea este un drept crucial, un puternic mijloc de protectie, precum si un mecanism de responsabilizare. Acest drept permite acceptarea sociala si economica a individului cu dizabilitati iar mesajul lui Randy este destinat pentru astfel de persoane, “Daca ai puterea acestui act, nu sta acasa si accepta-ti soarta, lupta si surprinde pe toata lumea. Crede in tine si in ceea ce meriti!"

  

FETITA CU VOINTA PUTERNICA

Nu poate auzi. Dar are o vointa de neclintit in a se face auzita.

Sandra, o copila in varsta de sase ani, avea o multime de prieteni. Invaliditatea ei era cu greu observata de copiii de la scoala si din cartier. Insa ea a inceput sa se confrunte cu dificultati mari cand s-a mutat la o scoala privata, in alt oras.

Initial, scoala a fost usor reticenta in a o admite pe Sandra. Nestiind cum sa se ocupe de elevii cu dizabilitati, dupa admitere, scoala nu i-a acordat niciun sprijin in plus. "Am stat ca o proasta in banca toata ziua si nu am putut participa la cursuri", povesteste ea cu tristete. "Pentru un elev surd, participarea la clasa nu are sens fara sprijinul necesar, deoarece un copil surd nu urmareste si nu intelege totul la fel cu ceilalti elevi, din cauza barierelor lingvistice", a adaugat mama ei. Lipsa de sensibilitate si de sprijin asociat unui plan de invatamant inflexibil a facut din invatare un proces obositor pentru Sandra.

Sadra a fost descoperita cu deficiente de auz, cand avea un an. Diagnosticul precoce a facut posibila interventia la timp. Gandindu-se la cat de dificila va fi integrarea fiicei sale intr-o societate in mare masura refractara la nou, mama Sandrei a inscris-o la o scoala speciala, o scoala pregatitoare pentru copiii cu deficiente de auz. Scoala lucra cu acesti copii si familiile lor, pentru a le permite integrarea in scolile obisnuite.

Scoala a lucrat indeaproape cu Sandra si cu mama ei, instruind-o pe Sandra in dezvoltarea limbajului si vorbirii. Fata a invatat curand sa converseze in limba materna si a continuat sa studieze, timp de patru ani, intr-o scoala normala. Dupa care, familia s-a mutat in alt oras unde a inscris-o pe copila la o scoala privata.

Din moment ce comunicarea este considerata esentiala pentru a actiona si a te conecta la cei din jur, a fost dificil pentru Sandra sa depaseasca barierele sociale si sa-si faca prieteni. Se simtea instrainata la noua scoala deoarece colegii nu stiau cum ar putea interactiona cu ea. Cu toate ca se aratau induiosati de dizabilitatea ei, ea nu putea lega prietenii de lunga durata.

Chiar daca Sandra a crescut ca un copil singur, ea s-a folosit din plin de anii de scoala. A citit cu nesat, a invatat dansul si patinajul pe gheata. Cu sprijinul parintilor si datorita unei vointe puternice, s-a hotarat sa urmeze Colegiul de Sociologie. Chiar si dupa admiterea ei, colegiul nu a luat toate masurile necesare pentru integrarea si sprijinirea elevilor cu dizabilitati, lipsind o infrastructura adecvata. Desi a primit un anumit sprijin din partea institutului in general, si a departamentului pentru handicap in special, obstacolele au persistat. A fost asigurat sprijin decent pentru elevii cu deficiente de vedere, dar pentru elevii cu deficiente de auz sprijinul a continuat sa fie trecut in mare parte cu vederea.

Mici modificari in metodele de predare si furnizarea corespunzatoare a instrumentelor tehnologice pot asigura un cadru adecvat elevilor cu deficiente de auz. Pasi simpli, cum ar fi utilizarea regimului de iluminare si sederea corespunzatoare pentru a asigura elevii surzi ca pot sa vada clar instructorul in orice moment, utilizarea mijloacelor vizuale si de vorbire clare, limitarea miscarii fizice a profesorilor in timp ce vorbesc, sunt modificari minore care pot face dintr-o clasa o clasa de instruire productiva pentru toti elevii cu deficiente de auz.

In ciuda greutatilor intampinate in fiecare etapa a educatiei, Sandra a luat cu succes diploma de masterat in Sociologie, cu lucrarea intitulata, “Studiu despre nevoile elevilor cu afectiuni ale auzului in invatamantul superior". Sandra este acum o femeie increzatoare, constienta de drepturile sale. "Fac parte dintr-o societate normala si am studiat in institutii obisnuite, asa ca am trait fara mari probleme in lumea celor care nu aud. Cu toate ca unii oameni sunt intr-adevar draguti, ei nu stiu cum sa ia legatura cu o persoana surda. Am acceptat aceasta situatie si nu ma mai simt instrainata". Ea si-a format un mic grup de adulti cu deficiente de auz pentru a sensibiliza si pleda pentru drepturile lor.

  

ADOLESCENTUL INCREZATOR

Nu poate sa vada. Dar persevereaza stiind ca fara educatie nu poate face nimic.

Cand l-am intalnit pentru prima data pe Henry in varsta de 14 de ani, era atat de timid si de linistit incat, la scoala-incluziva pe care o frecventa, profesorii erau tare ingrijorati si nelinistiti de chinul depus la ore. In timp ce il intrebam de experientele sale ca scolar orb intr-o tara in care stigmatizarea dizabilitatii este destul de fecventa, cu greu i-am putut auzi raspunsul.

M-am intors la scoala-incluziva dupa doi ani. Schimbarea lui Henry era incredibila. Doream sa vad cum a progresat, dar adolescentul indraznet si increzator care a iesit sa ma intampine a fost greu de recunoscut fata de baiatul care, inainte, s-ar fi ferit de curiozitatea mea.

Tara este un loc in care cu greu poti sa cresti copiii cu dizabilitati; se considera ca multi nu merita educarea. Pentru Henry, importanta de a merge la scoala-incluziva nu a constat numai in procesul de invatare, dar si in castigarea increderii si intelegerii sociale. El si-a gasit intr-adevar suportul, iar profesorii sunt incantati de progresul lui, sunt mandri de cat de inteligent si angajat in a invata este el.

Il nemultumeste insa lipsa de materiale care ar putea sa-l sprijine in invatarea matematicii si considera munca in clasa ca fiind dificila atunci cand cei care scriu pe tabla nu explica ceea ce scriu. Cu toate astea, esecurile par sa nu-i opreasca perseverenta in atingerea scopurilor. Ori de cate ori are ocazia, Henry le spune celorlalti copii cu dizabilitati, "Veniti la scoala! Fara educatie suntem nimic. Trebuie sa aratam si noi ca putem face ceea ce si alte persoane pot face".

Henry petrece mult timp ascultand politicienii si invatand felul in care vorbesc ei. A deprins deja arta declaratilor impunatoare. "Vreau sa fiu politician. Vreau sa schimb fata tarii mele", spunea el.

Schimbarea lui Henry arata cat de puternic este accesul la educatie si scoate in evidenta nedreptatea uriasa cu care se confrunta milioane de alti tineri ca el din lumea intreaga, carora nu li s-a dat aceeasi sansa, acelasi drept, acela de a invata.

Toate persoanele cu dizabilitati merita sa aiba aceleasi posibilitati de acces la asistenta medicala, educatie si ocupare a fortei de munca ca si colegii lor, motiv pentru care se duc diferite campanii pentru a face din lumea dizabilitatii-incluzive o realitate.

“Un milion de miracole” este cea mai mare campanie desfasurata in lume de catre “Salvatorii Vederii”. Campania urmareste sa finanteze un milion de operatii, care sa refaca, sa salveze si protejeze ochii persoanelor din cele mai sarace parti ale lumii.

Salvatorii vederii lucreaza in unele dintre cele mai sarace tari pentru a elimina orbirea care poate fi evitata. Cand orbirea este ireversibila, se lucreaza pentru a promova egalitatea de sanse si pentru a le asigura persoanelor cu nevoi speciale posibilitatea de a avea aceleasi oportunitati in viata ca oricine altcineva.

Scopul proiectului este de a reduce preponderenta orbirii la copii prin abordarea cauzelor majore de orbire si imbunatatirea accesului la servicii medicale de calitate pentru ingrijirea ochilor. Prin acordarea de sprijin poti schimba viata oamenilor, fie ca este vorba de finantarea operatiei in sine, fie ducand pe cineva la un medic, fie oferind o educatie copiilor cu deficiente de vedere, sau acordand sprijin familiilor afectate de orbire.

Pentru copiii cu cataracta din tarile in curs de dezvoltare, viata fara vedere in conditiile foarte dificile deja existente, face ca munca sa fie destul de dura. Discriminarea, lipsa accesului la suportul necesar in educatie, stigma, neacceptarea statutului de membru cu drepturi egale al societatii, sunt toate provocari zilnice cu care se confrunta persoanele din aceste tari.

Nu exista o cauza specifica a cataractei, dar lumina puternica, dieta saraca si sistemul sanitar contribuie la asta. Copiii se pot naste cu aceasta conditie sau pot sa o dezvolte printr-o leziune oculara, inflamatie sau alta boala a ochilor.

COPILUL DIN DELTA

"Daca fiul meu se face bine, intreaga mea lume se va umple de lumina."

Viata, in Delta care este presarata cu iazuri, lacuri si rauri, este un mediu nesigur pentru orice copil. Cu atat mai mult, pentru un baiat cu dificultatii de vedere, ea este extrem de inselatoare, riscul unui accident mortal fiind o amenintare constanta.

La varsta de 8 ani, Majdul era singur in delta, a alunecat in apa si aproape ca s-a inecat. La scurt timp dupa aceasta intamplare, mama sa i-a identificat mai multe zone albe pe pupile si a banuit ca apa i-a afectat ochii. Doi ani mai tarziu, un medic practicant din sat a confirmat banuiala ca Majidul are probleme cu vederea, dar a sfatuit familia ca, inainte de a solicita tratament, sa astepte pana cand baiatul va avea doisprezece ani.

Exista o conceptie gresita comuna in randul medicilor practicanti, care nu dispun de un specialist oftalmolog, ca problemele de ochi ar trebui sa fie tratate atunci cand copilul este mai in varsta. In unele cazuri, aceasta intarziere poate duce la orbire ireversibila.

Intrucat vederea lui Majidul s-a deteriorat si ingrijorarea a crescut, familia si-a cheltuit jumatate din salariul zilnic pentru a calatori 20 kilometri pana la cel mai apropiat ecran de verificare a vederii, unde s-a confirmat ca baiatul avea cataracta. I s-a recomandat interventia chirurgicala.

Majidul poate sa faca foarte putine lucruri pentru el insusi. Nu se poate juca prea mult cu alti copii, nu se poate imbraca decat daca hainele ii sunt pregatite, nu-si poate folosi singur toaleta si nu poate sa vada destul de bine sa citeasca si sa scrie la orele de clasa. Datorita pericolului pe care-l reprezinta apa din jur, el trebuie insotit in permanenta.

In perioada premergatoare operatiei, baiatul era o sursa constanta de ingrijorare si de durere pentru parintii sai.

"Satul nostru este foarte frumos - cerul albastru, copacii verzi si oamenii au haine in culori stralucitoare. Fiul meu nu poate vedea nimic din toate astea", spunea mama sa."Daca se va intampla ceva cu tatal lui sau cu mine? El nu va supravietui. Daca fiul meu se face bine, totul - intreaga mea lume - se va umple de lumina".

“Daca fiul meu se va face bine, voi fi foarte fericit", spunea tatal sau. "Daca ramane orb, va fi o povara pentru noi si pentru el. Nu va putea sa aiba o familie si va fi singur. Vrea sa devina politist, dar daca este orb, nu va putea sa studieze sau sa obtina un loc de munca."

A doua zi dupa prima operatie de cataracta, Majidul sta pe patul de spital intre parintii sai, tinand in brate un ursulet pufos. Asteapta chirurgul pentru a-i elimina bandajele. Medicul o lasa mai intai pe asistenta sa curete ochiul lui Majidul apoi il intreaba pe copil ce vede. Pentru un timp, acesta manifesta putine reactii, dar cand ii sunt oferite jucarii moi, viu colorate, se apropie de ele. Ridica fiecare jucarie de partea de sus si chicoteste. Este un sunet frumos, care ii confirma familiei si personalului medical tot ceea ce au nevoie sa stie.

Pe masura ce ochii lui Majidul incep sa se concentreze, el este incurajat sa se plimbe în jurul salonului. Se duce direct la un covoras, unde isi pune pantofii pe margine. Ridica jucariile, plasandu-le pe pat, una cate una. Este dus afara, unde mama sa ii aminteste de copaci, oameni si masini. Este o dimineata plina de bucurie pura, iar parintii lui Majidul il saruta si-l imbratiseaza pe masura ce il urmaresc in tot ceea ce face.

A doua operatie este un alt succes, dupa care iese vesel afara in gradina pentru a sufla baloane de sapun si rade cu voce tare. Alege o floare roz pentru mama sa. Mangaie usor iarba si alearga dupa fluturi. Intr-o saptamana, schimbarea de la un baiat neangajat la un copil entuziast este uimitoare si minunata.

Dupa a doua operatie, a devenit increzator si si-a exprimat dorinta de a merge la scoala. Acum, sperantele lui sunt mari. Este ca si cum intreaga personalitate i s-ar fi schimbat. "Cand l-am intalnit prima data pe Majidul", povesteste medicul, "nu mi-a fost deloc usor sa-l examinez. Nu intelegea ce se intampla. Dar acum, este un copil prietenos, cooperant. Nu ii mai este frica de mine, vorbeste, rade, incearca sa-mi ia jucariile. Intelege ca acest loc este un loc sigur si nu trebuie sa-si mai faca griji."

Acum, Majidul merge la o scoala primara unde invata sa scrie si sa citeasca. Ii place sa joace fotbal cu prietenii si, in special, ii place sa se catare in copaci. Acum este capabil sa o ajute pe mama sa la gatit. Taie iarba si aduna frunze pentru a-si hrani animalele.

Parintii lui Majidul spun ca, desi sunt saraci, doresc ca el sa-si continue studiile cat mai mult posibil. Iar el isi doreste ca intr-o zi sa aiba un loc de munca -lucru care nu ar fi fost deloc usor inainte de operatie. Este placut sa observi schimbarea spectaculoasa ce s-a produs asupra increderii lui Majidul dupa cele doua operatii.

O ADOLESCENTA UIMITOARE

Nu vede. Dar exceleaza la toate materiile, ridicand nivelul clasei.

Janette are 15 ani. Este o adolescenta increzatoare si exuberanta, este foarte buna la scoala si profesorii au sperante mari in viitorul ei. Pentru o adolescenta oarba care traieste intr-o  tara in care handicapul este adesea vazut ca un blestem, unde o parte dintre copiii cu dizabilitati sunt abandonati de propriile lor familii, a fi in masura sa mergi la scoala este o mare realizare.

Dar Janette nu doar participa, ea exceleaza!

A invatat sa citeasca si sa scrie in alfabetul braille si este dornica ca, in viitor, sa predea ca profesor, fiind pasionata de educatie. Dar isi doreste sa si calatoreasca si sa studieze in strainatate. Este uimitor sa vezi impactul benefic pe care scoala il poate avea asupra unui copil cu dizabilitati, care doreste sa se integreze alaturi de alti copii. In multe tari, acesti copii nu sunt considerati capabili sa invete si nu li se ofera sansa de a incerca.

Janette exceleaza la toate subiectele. Profesorii spun ca ea ridica standardele intregii clase. Dar drumul ei este abia la inceput si este inca presarat cu provocari. Ii place mult matematica si este dornica sa faca progrese la aceasta materie, dar este limitata de lipsa de tehnologie de asistenta. Matematica este un subiect la care putini elevi cu dizabilitati sunt in masura sa participe, in parte pentru ca traducerea ecuatiilor in forme accesibile nu este deloc simpla, iar costurile implicate sunt mai mari. Se concentreaza insa asupra altor discipline si, frecventand scoli-incluzive sprijinite de organizatii specializate pe salvarea vederii la copiii nevazatori, Janette aprofundeaza studiile sociale, culturale si stiintifice, engleza si economia. Foloseste un inregistrator de banda pe care il poate asculta din nou la clasa si o masina speciala de scris pentru examene.

"Dupa ce voi termina scoala vreau sa fiu profesor - predarea este destul de importanta pentru ca te determina sa stii mai multe despre comunitatea ta. Vreau sa predau stiintele sociale si economia casnica. Va trebui sa merg la universitate. As vrea sa fac acest lucru in America. Mesajul meu catre alti copii cu dizabilitati este sa invete. Cand invata sunt educati, iar educatia este mai pretioasa decat argintul si aurul. Este cheia succesului."

Toti copiii au nevoie de atitudinea noastra condescendenta, de integrarea la un anumit grup, de dragostea si sensibilitatea noastra. Le putem atinge gingasia sufletului intr-un fel unic, care sa ofere garantia respectarii fiintei lor. Activitatea de ingrijire a copiilor cu nevoi speciale poate aduce foarte multa satisfactie daca se intelege copilul si nevoia lui speciala, precum si daca se realizeaza un climat adecvat de acomodare care sa vina in sprijinul instruirii si dezvoltarii sale.

In acest sens, un rol foarte important il are educatia incluziva, incluziunea presupunand includerea copiilor cu nevoi speciale intr-un program de ingrijire a copiilor cu varste similare in dezvoltare, cu instructiuni de specialitate si sprijin. Ingrijirea incluziva este benefica atat pentru copiii cu nevoi speciale, cat si pentru ceilalti copii din clasa de incluziune.

Cei care se ocupa de ingrijirea copiilor cu nevoi speciale, trebuie sa inteleaga ca fiecare copil, fiecare aptitudine speciala pe care o are si fiecare dizabilitate este unica. Insa, cu sprijin si incurajare din partea adultilor, copiii care au sau nu dizabilitati pot forma conexiuni care sa ofere nu numai bucurie, ci sa contribuie la incurajarea dezvoltarii si evolutiei acestora in mai multe domenii.

SECRETUL TACUT AL VIETII

"Un poet renumit spunea odata: 'Cand vad copiii, inteleg ca Dumnezeu nu a renuntat inca la om’. Un poet din India a spus asta, iar numele lui este Tagore”/ M.J.

                                    FETITA INTELEAPTA

                      Michael Jackson/ Wise Little Girl/ Dancing the Dream      

"Cunosc o fetita inteleapta care nu poate sa mearga. Este blocata intr-un scaun cu rotile si ar putea sa-si petreaca tot restul vietii acolo deoarece medicii nu ii dau aproape nici o speranta de refacere a picioarelor paralizate. Atunci cand am intalnit-o pentru prima data pe fetita, zambetul ei m-a luminat cu fericirea exploziva. Cat de deschisa era! Neavand niciun sentiment de rusine, nu se auto-compatimea, nu cerea simpatie si nici ajutor personal. Se simtea complet nevinovata pentru ca nu putea sa mearga... ca un catelus care nu are nici o idee daca este corcitura sau campion al rasei.

Fetita nu analizase situatia in care se afla. Aceasta era intelepciunea ei.

Am vazut acelasi aspect intelept si la alti copii, acei copii pe care societatea ii considera "saraci" pentru ca nu au ce manca, bani, o locuinta sigura sau un organism sanatos. Din momentul in care ajung la o anumita varsta, multi dintre acesti copii inteleg exact cat de grava le este situatia. La fel ca adultii, ei isi privesc propriile vieti private de acea prima inocenta care este atat de pretioasa si rara. Incep prin a crede despre ei insisi ca trebuie sa se simta rau, ca asa este "drept".

Dar aceasta fetita inteleapta ce avea doar patru ani, plutea deasupra milei si rusinii ca o vrabie fara griji. Mi-a cuprins inima in mainile ei si a facut-o la fel de usoara ca puful de bumbac, asa incat mi-a fost imposibil pana sa si gandesc, "Ce lucru extraordinar!" Tot ceea ce am vazut a fost numai lumina si iubire. In inocenta lor, copilasii stiu ei insisi sa fie lumina si iubire. Daca le vom permite, ne pot invata sa ne vedem in acelasi fel.

O singura scanteie din privirea unei fetite contine aceleasi informatii pe care Natura le implanteaza in centrul oricarei forme de viata. Acesta este secretul tacut al vietii, nerostit in cuvinte. Ea pur si simplu stie! Cunoaste acea pace interioara si stie cum sa nu simta durerea. Ea stie ca pana cand si respiratia este un gest de recunostinta fata de Creator. Zambeste pentru ca este in viata, asteptand cu rabdare ca anii de intuneric si durere sa dispara ca prin farmec.

Vad ca aceste cunostinte se citesc din ce in ce mai mult in ochii tuturor copiilor, ceea ce ma face sa cred ca nevinovatia lor este intr-o continua crestere. Cred ca au de gand sa ne dezarmeze pe noi adultii si acest lucru este suficient pentru a dezarma lumea. Ei nu au niciun motiv sa strice mediul si astfel mediul va fi curatat fara conflicte.

O fetita inteleapta mi-a spus viitorul in momentul in care s-a uitat la mine, un viitor atat de plin de pace si multumire! Ma bucur si cred in ea mai mult decat in toti expertii. Asa cum lumina si iubirea ne alunga vina si rusinea, profetia ei trebuie sa se implineasca."

Este o poveste impresionanta despre “secretul tacut al vietii, nerostit in cuvinte”, despre puterea inocentei care da nastere la mii de miracole, facand din lumea noastra o lume mai buna, mai inteleapta, mai usor de suportat atunci cand pare a fi nedreapta. O poveste duioasa inspirata de singuratatea unui om, de dorinta sa imperioasa de a avea prieteni, poate de lipsa de comunicare afectiva dintre parinte si copilul sau, de candoarea si puritatea sufleteasca pe care orice copil o inspira omului cu sensibilitate. Cu atat mai mult, in lumea aparent diferita a celor ce sunt cu nevoi speciale, severitatea provocarilor pe care fiecare dizabilitate o prezinta este diferita, solicitand copiii in functie de personalitatea lor unica.

Insa, chiar si in fata durerii, a lipsei de speranta in ameliorare sau vindecare, inocenta copiilor fascineaza, transmite lumina si putere. Oglindita in privirile lor jucause, acea prima inocenta, pretioasa si rara, aduce cu ea magia unei lumi sincere, neimpovarata de sentimente meschine. Acelei lumi ii observi frumusetea, ii simti iubirea, ii primesti increderea… "Pentru mine, povestea Michael, inocenta copiilor reprezinta o sursa de creativitate infinita. Acesta este potentialul fiecarei fiinte umane… Puterea inocentei, a compasiunii, a luminii, este putere de la Dumnezeu“

Ea pur si simplu stie!

Cunoaste acea pace interioara si stie cum sa nu simta durerea.

Ea stie ca pana cand si respiratia este un gest de recunostinta fata de Creator.

Zambeste pentru ca este in viata, asteptand cu rabdare ca anii de intuneric si durere sa dispara ca prin farmec.

LUMINA DIN LUMINA

El ne asteapta cu iubire la fiecare hotar dintre infinitele lumi existente…

…Acolo unde viata ia nastere ridicandu-se catre Lumina!

"Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru"

“O inalta notiune a Divinitatii care pare a fi fost prin toate componentele ei o creatie a sufletului sau mare - aceasta a fost, intr-un fel, principiul fortei lui Isus. Este ideea unui Dumnezeu-tatal caruia, in calmul constiintei si in tacerea inimii, i se aude vocea. Dumnezeu nu ii vorbeste ca unuia din afara sa, Dumnezeu este in el, iar el se simte ca fiind impreuna cu Dumnezeu. Ceea ce spune despre Tatal, le scoate din inima. El traieste in sanul lui Dumnezeu printr-o comunicare a fiecarei clipe…In asta consta marele lui act de originalitate, iar prin aceasta el nu este deloc al rasei sale.

Nici evreul, nici musulmanul nu au inteles aceasta fermecatoare teologie a iubirii. Pentru Isus, Dumnezeu nu este acel stapan fatal care ne omoara cand ii place, ne condamna cand ii place, ne salveaza cand ii place. Dumnezeul lui Isus este Tatal Nostru. Il auzi ascultand suflul usor care striga in noi: “Tata”…Dumnezeul lui Isus nu este partinitor. El este Dumnezeul omenirii…Ridicindu-se cu indrazneala deasupra prejudecatilor natiunii sale, Isus va stabili paternitatea universala a lui Dumnezeu. Cea mai inalta constiinta a lui Dumnezeu din cate au existat vreodata in sanul umanitatii a fost aceea a lui Isus.

Adevarata imparatie a lui Dumnezeu fiecare o poarta in inima lui. Morala admirabila pe care el o deduce din notiunea Dumnezeu-tatal nu este aceea a entuziastilor care cred lumea aproape de sfarsitul ei, si care se pregatesc, prin ascentism, pentru o catastrofa himerica; ea este – mai degraba – aceea a unei lumi care vrea sa traiasca si care a trait. “Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru”, le spunea el acelora care cautau cu subtilitate semne exterioare.

Niciodata nu a fost cineva mai putin preot decat a fost Isus, niciodata n-a existat un mai mare dusman al formelor care sufoca religia sub pretextul ca o protejeaza. Prin aceasta, noi suntem cu totii discipolii si continuatorii sai, prin aceasta, el a asezat o piatra vesnica, fundament al adevaratei religii, si, daca religia este faptul esential al omenirii, prin aceasta el a meritat rangul divin ce i-a fost atribuit.

O idee absolut noua, idee a unui cult bazat pe puritatea inimii si pe fraternitatea umana – si-a facut prin el intrarea in lume, idee intr-atat de elevata, incat – asupra acestui punct – Biserica crestina n-a fost in stare decat sa-i tradeze complet intentiile, incat in zilele noastre numai cateva suflete mai sunt capabile sa i se devoteze. Blandetea, umilinta, iertarea, caritatea, mila, faptele bune, asprimea fata de sine insusi, abnegatia, inclinarea in favoarea pacii, completa dezinteresare a inimii – acestea sunt virtutile predicate de Isus. Fiecare dintre noi ii datoreaza tot ceea ce are mai minunat in el.

“Eu n-am venit sa duc la pierzanie sufletele, ci pentru a le mantui”.

Aceasta idee fecunda a puterii oamenilor reuniti prin iubire….a prezentei sufletelor unite prin iubire, in mijlocul carora intotdeauna se va afla Isus…”Eu sunt painea vietii, celui care vine la mine nu-i va fi niciodata foame, iar aceluia care crede in mine nu-i va fi niciodata sete”. Era calea pentru implinirea celor cu suflet nevinovat.

Pentru Isus, imparatia lui Dumnezeu era imparatia sufletului, creata de libertatea si sentimentul filial pe care omul virtuos le resimte pentru fiinta Tatalui sau. Aceasta era religia pura, fara practici religioase, fara temple, fara marii preoti; aceasta era judecata morala a lumii acordata constiintei omului drept. Doctrina libertatii sufletelor este ceea ce Isus a intemeiat, ceea ce va ramane in eternitate ca fiind de la el.

Adevarata imparatie a lui Dumnezeu era imparatia spiritului, care face din noi atat rege cat si preot... Fericit, ne spunea Isus, este acela care, eliberat de orice iluzie, va reproduce in el insusi aparitia celesta, si, fara vis milenar, fara paradis himeric, fara acele semne pe cer, numai prin rectitudinea vointei sale si prin poezia sufletului sau, va putea sa-si creeze din nou, in inima lui, adevarata imparatie a lui Dumnezeu.

Orgoliul sangelui i se pare ca este dusmanul capital, care trebuie combatut cu orice pret. In alti termeni, Isus nu mai este evreu. El este revolutionar in cel mai inalt grad, el chiama toti oamenii la un cult bazat pe unica lor calitate de copii ai lui Dumnezeu. El proclama drepturile omului, nu ale evreului, religia omului, nu religia evreului, eliberarea omului, nu eliberarea evreului. Este intemeiata astfel religia omenirii, cea bazata nu pe sange, ci pe inima, pe simtire.

Consecvent cu aceste principii, el dispretuia tot ceea ce nu era religie a inimii.

Practicile zadarnice ale bigotilor, rigorismul exterior care spera in obtinerea mantuirii prin maimutareli, toate isi aflau in el un dusman de moarte. De postit se preocupa prea putin. Unei jertfe ii prefera iertarea unei injurii. Iubirea lui Dumnezeu, iertarea reciproca, milostivirea, iata in ce a constat toata legea Lui. Religia sa era aceea a facerii binelui. “Aproapele” era pentru el acel om care are mila pentru semenul sau, fara deosebire de secta. Din toate invataturile sale, reiese cu prisosinta fraternitatea umanitara, in sensul ei cel mai larg.

“Crede-ma, i-a raspuns Isus unei femei, a venit vremea ca oamenii sa nu se mai roage nici pe acest munte si nici la Ierusalim, ci pretutindeni acolo unde credinciosii adevarati se roaga Tatalui in spirit si in dreptate”.  In ziua in care a pronuntat aceste cuvinte, el a fost cu adevarat fiul lui Dumnezeu. Caci a rostit pentru prima oara cuvantul pe care se va cladi edificiul religiei eterne. A intemeiat cultul pur, fara data, fara patrie, acela pe care il vor practica toate sufletele elevate pana la sfarsitul timpurilor ce vin… Omul nu l-a putut cuprinde definitiv, pentru ca idealul nu poate fi intrevazut decat pentru o clipa.. Cuvantul lui Isus a fost asemenea unui fulger care a despicat o noapte intunecoasa… expresia nemuritoare a credintei si a sperantelor sale”      

- Mantuitorul – Viata lui Isus / de Ernest Renan

Intr-un fel, cei mai mari oameni ai unei natiuni sunt aceia pe care ea ii duce la moarte.

Si nu exista suferinta mai adanca decat aceea prin care se atinge, cu fiecare celula a fiintei, supliciul la care a fost supus Iisus... impartasirea IN ADEVAR a martiriului… agonia disperarii care este cu mult mai dureroasa decat toate chinurile…

Putini sunt aceia care i-au purtat, incovoiati de nedreptate, crucea nemeritata si grea. Putini sunt aceia care i-au simtit coroana de spini patrunzandu-le fruntea si biciul crestandu-le carnea. Putini sunt aceia care au indurat piroanele defaimarii si batjocurii tintuindu-le trupul, din partea celor pe care i-au iubit atat de mult.

Se spune ca nu poate fi smuls din radacini copacul care a fost sadit de adevar, 

Merita sa credem cu tarie in Puterea Adevarului. Merita sa credem in Puterea Iertarii. Dar mai presus de toate, merita sa credem cu tarie in Puterea divina a Iubirii. Numai ea ne inalta dandu-ne forta necesara depasirii momentelor cumplite la care ne supune viata. Numai ea ne va duce acolo unde ura nu mai are nici o putere.