“Atunci cand ajungi sa fi nevoit sa folosesti violenta, faci
jocul sistemului. Autoritatile te vor enerva, te vor irita: iti vor smulge
barba, te vor plesni peste fata ca sa te faca sa lupti. Pentru ca, odata ce ai
ajuns si tu violent, ei stiu cum sa te manevreze. Singurul lucru pe care nu
stiu cum sa-l trateze este non-violenta si umorul”/ John Lennon.
Promovat
de mii de ani in dauna pacii, razboiul este considerat cea mai mare plaga a
omenirii. Crima in masa, violenta, teroarea, nu duc la nimic bun. In adancul
fiintei sale, omul are nevoie de pace, nu de razboi, de iubire, nu de ura, de
liniste sufleteasca, nu de haos. Dezvoltarea si inflorirea lui spirituala se
face in armonie cu el insusi si cu tot ceea ce il inconjoara. Armonia este cea
care-l defineste pe om ca fiinta suprema. A obtine si mentine pacea prin pace,
nu prin conflict armat, este un deziderat care merita urmat. Din pacate insa, inteligenta
umana nu gaseste inca raspuns la marile probleme ce framanta omenirea, decat
prin folosirea cailor apocaliptice ale decimarii, violentei, recrudescentei
terorismului, urii dezlantuite impotriva a tot ce inseamna fiinta, nu numai
fiinta umana.
Cea
mai mare miscare anti-razboi pe care o natiune a experimentat-o vreodata, s-a
desfasurat in Statele Unite in cursul razboiului din Vietnam, miscare care a
jucat un rol extrem de critic in ducerea razboiului catre final.
Miscarea impotriva implicarii Statelor
Unite in razboi a inceput odata cu demonstratiile din 1964 si a crescut in
putere in anii ce au urmat. SUA a ajuns sa fie polarizata intre cei care pledau
pentru continuarea implicarii armatei in Vietnam si cei care doreau pacea.
Multi dintre cei implicati in miscarea pentru pace erau studenti, mame sau
hipioti anti-autoritati. Opozitia a luat amploare prin participarea
afro-americanilor la drepturile civile, participarea femeilor la miscarea de
emancipare, miscarile din Chicago si din sectoarele muncitorilor organizati. O
implicare suplimentara a venit din partea multor altor grupuri, inclusiv
educatori, clerici, artisti, oameni de stiinta, jurnalisti, avocati, medici,
veterani militari si lideri ai Miscarii Drepturilor Civile.
Opozitia a constat in principal in nenumarate
evenimente pasnice, non-violente; putine dintre evenimente au fost in mod
deliberat provocatoare si violente. Au fost insa si unele cazuri in care politia
a folosit tactici dure impotriva manifestantilor, unele lasandu-se cu victime.
In anul 1967, o majoritate tot mai mare de americani considera implicarea militara a
Statelor Unite in Vietnam ca fiind o mare greseala. Protestul fata de participarea americana in
razboiul din Vietnam a fost o actiune pe care multi cantareti pop si-au
insusit-o. Doua dintre
cele mai cunoscute genuri muzicale implicate in acest protest au fost Rock and
Roll-ul si Folk-ul. Desi compozitorii au creat piese care sfidau razboiul, ei
nu s-au limitat doar la muzica lor. Deseori, protestatarii care participau la
marsurile de pace erau loviti, arestati, printre ei fiind si muzicieni binecunoscuti.
Prin
faptele deosebite, de mare impact social, realizate in astfel de contexte
istorice, anumiti oameni au devenit simboluri pentru aspiratiile de libertate
si pace ale semenilor. John Lennon este unul dintre cei care, incontestabil, merita
acest statut, fiind nu numai omul care si-a transmis mesajul de pace si iubire
prin noua sa muzica, dar a servit drept sursa de inspiratie pe aceasta tema, pentru
multi altii. Cu timpul, el a castigat abilitate retorica anti-razboi eficienta si astfel, alaturi de sotia sa, Yoko Ono, a jucat un rol activ in incercarea de
a convinge oamenii sa protesteze pe cai pasnice impotriva razboiului din
Vietnam, cerand cooperare din partea intregii lumi la realizarea pacii.
Lennon a inteles ca statutul de
celebritate il poate ajuta foarte mult nu numai pentru a-si transmite propriile
idei despre lume, ci si pentru a schimba perceptia oamenilor asupra problemelor
arzatoare ale zilei, pentru a-i determina sa isi urmeze cu curaj marele lor vis.
Pasiunea, dragostea pentru muzica l-au inspirat in aceasta comunicare, in transmiterea
mesajului sau de mentinere a pacii pe calea non-violentei, mesaj care, reverberand
in toata lumea cu ajutorul muzicii sale, a fost ascultat si perceput ca atare
nu numai de marea masa a sustinatorilor pacii.
Spiritul de lupta l-a manifestat chiar in
zilele sale de inceput, pe vremea cand cei de la The Beatles, imbracati in jachetele negre din
piele, cantau prin cluburile marinarilor din Hamburg. La vremea aceea, era greu
de prezis ascensiunea meteorica a lui John Lennon catre faima fulminanta pe
care urma sa o aiba si, in final, catre aderarea la activismul politic si lupta
pentru pace, chiar daca a fost un spirit rebel inca din primele sale zile in
Liverpool. Cantecul "Give Peace a Chance" va ramane pentru totdeauna imnul
miscarii anti-razboi, iar melodia “Imagine”, un simbol al aspiratiei catre
iubire, liniste si pace.
Desi,
la vremea aceea, lumea trecea printr-un razboi care parea fara sfarsit,
razboiul din Vietnam, Lennon si-a imaginat oamenii din intreaga lume traind
in pace. Gandirea sa anti-razboi si anti-violenta l-au determinat sa ia
atitudine, denuntand polititica de razboi, aparand drepturile unor activisti ai
pacii, protestand pasnic pentru pace prin cuvant si cantec. Dorea ca fortele
responsabile sa puna capat crimei, violentei si urii, fara tulburari.
Ca
urmare, in septembrie 1969, Lennon a inapoiat distinctia M.B.E. (Membru al
Imperiului Britanic) in semn de protest fata de sprijinul dat de Marea Britanie
razboiului din Vietnam si fata de implicarea acesteia in razboiul civil
nigerian. Medalia se acorda pentru a fi recompensata contributia in arte, stiinte,
munca organizatiilor de caritate si de asistenta sociala, ca si in cea a
serviciilor publice. Regina Elisabeta acordase medalia celor de la Beatles, in
1965.
Dupa
ce s-a casatorit cu Yoko Ono, in martie 1969, John a planuit impreuna cu sotia
sa o manifestare pasnica anti-razboi, manifestare cunoscuta sub numele de "Bed-In
for Peace"(In-Pat pentru Pace), la hotelul Hilton din Amsterdam unde si-au
petrecut luna de miere. Cei doi au determinat multimea de paparazzi care le
urmarea fiecare miscare, sa le organizeze propria lor unica
"interventie" anti-razboi. A fost o tactica inspirata si una care nu
a mai fost repetata cu succes de nici o alta celebritate.
Stiau ca cei din mass-media vor merge innebuniti pentru a obtine cele mai
recente stiri despre tinerii casatoriti si au folosit aceasta oportunitate
pentru a raspandi cu succes mesajul de “pace prin pace”, fara violenta. Mass-media
din intreaga lume a fost invitata pentru a se alatura suitei de la hotelul unde cei doi au stat in pat timp de doua saptamani, disponibili de la noua
dimineata pana la noua seara, angajati in discutii despre pacea in lume.
Protestul "In-Bed"a fost respins
de multi ca fiind ilizibil politic, inutil, ineficient. Totusi, dintr-o
perspectiva pacifista, protestul excentric are sens deoarece denota o
continuare fericita a principiilor de baza ale non-violentei lui King si
Gandhi. "Razboiul va inceta atunci cand
oamenii vor refuza sa lupte" a devenit sloganul pacifist britanic
din anii 1930. Protestul a fost conceput ca o intamplare politica amuzanta, un
siretlic cu un mesaj serios. Ceea ce nu poate fi negat este placerea lui Lennon
si Ono de a-si asuma riscuri. Lennon s-a pregatit pentru batjocura,
subapreciere si defaimare publica. El a explicat, "Cele doua "Bed-in" sunt ceva ce toata lumea poate face si sunt atat de simple. Suntem dispusi sa
fim clovnii lumii pentru a-i face pe oameni sa constientizeze".
Al doilea “Bed-In for Peace” s-a tinut in Montreal,
in iunie 1969, unde Lennon a cantat in camera sa de hotel, "Give Peace a
Chance", ajutat si de alte celebritati. Piesa, devenita imediat un imn al
pacii, a fost cantata de o jumatate de milion de protestatari impotriva
razboiului din Vietnam, in a doua zi a Moratoriului din luna octombrie 1969, in
Washington. Cele doua manifestari erau destinate a fi proteste non-violente
impotriva razboiului, dar si teste experimentale pentru noile modalitati de
promovare a pacii. Ideea era derivata de la conceptul "sit-in" potrivit
caruia, un grup de protestatari ramane asezat in fata unei institutii pana cand
cei din grup sunt evacuati, arestati sau le sunt indeplinite cererile. Actiunile
publice au fost filmate, mai tarziu fiind transformate in documentar. Filmului “Patul
Pacii” a fost pus la dispozitie gratuit pe YouTube, in august 2011 de Yoko Ono,
ca parte a site-ul ei "Imaginati-va Pacea".
In
1971, John si Yoko s-au mutat la New York si s-au imprietenit cu activistii radicali,
Abbie Hoffman si Jerry Rubin. Co-fondatori ai Partidului International de
Tineret, supranumiti "Yippies", Rubin si Hoffman fac pe 24 august
1967 o declaratie referitoare la razboiul din Vietnam. Un an mai tarziu, in
1968, au organizat mitinguri masive in timpul Conventiei Democrate din Chicago,
cu scopul de a protesta impotriva razboiului. Rubin l-a convins pe Lennon sa cante
intr-unul dintre spectacole, la Ann Arbor - statul Michigan, pe 10 decembrie
1971, pentru a-l elibera pe John Sinclair, liderul Partidului "Panther
White" (Pantera Alba), care era arestat pentru vanzare de marijuana unor
politisti sub acoperire.
Panterele Albe lucrau in tandem cu Panterele Negre
pentru a promova revolutia culturala. John si Yoko s-au alaturat pe scena lui
Phil Ochs, Stevie Wonder, Bob Seger, Allen Ginsberg, Jerry Rubin si Bobby
Seale, seful Panterelor Negre. Lennon a cantat piesa "John Sinclair",
solicitand autoritatilor: "Lasati-l sa fie liber, puneti-l
in libertate, lasati-l sa fie la fel ca tine si ca mine". Ulterior, piesa a fost lansata pe
albumul "Some Time in New York City", al treilea album post- Betles al
lui Lennon. Aproximativ 20.000 de oameni au participat la miting iar la trei zile dupa
concert, Sinclair
a fost eliberat din inchisoare dupa ce Curtea Suprema din statul Michigan a
decis ca legea referitoare la posesia de marijuana era neconstitutionala.
Luand
act de aparitia lui Lennon la intrunirea Sinclair, senatorul Strom Thurmond a
trimis un memoriu procurorului general John Mitchell, in februarie 1972, declarand
ca Lennon ar putea reprezenta o amenintare serioasa pentru realegerea lui
Richard Nixon si sugerand ca “deportarea ar fi o contra-masura strategica
impotriva lui Lennon” care ar fi putut, chipurile, mobiliza tinerii sa voteze impotriva
lui Nixon, precum si sa doneze sume considerabile de bani pentru adunari si
mitinguri. Incepand cu urmatoarea luna, Serviciul de Imigrare si Naturalizare a
depus tot efortul in incercarea de a-l expulza pe Lennon care si-a petrecut
urmatorii patru ani in audieri legate de deportare. Inca de la inceputul anului, el deja stia ca era sub
supravegherea agentilor politiei secrete, fiind urmarit pe strazi si avand
telefonul interceptat.
Una dintre metodele specifice folosite
de guvern pentru a-l hartui pe Lennon, a fost aceasta amenintare constanta cu
deportarea. In plus, guvernul a folosit de un precedent, si anume o condamnare contraventionala
anterioara ce-l acuza pe Lennon de "degradare morala." In octombrie
1968, in Marea Britanie, John si Ono fusesera arestati si acuzati de detinere
de marijuana. Potrivit lui Lennon, proba a fost plantata, opinia sa fiind
sustinuta de faptul ca ofiterul care-l arestase a fost ulterior condamnat la
doi ani inchisoare pentru plantarea de probe in alte cazuri. Ca Ono sa nu fie
acuzata, Lennon a luat vina asupra sa. Acuzatiile impotriva ei au fost retrase,iar
el a fost amendat si gasit vinovat de "infractiune de degradare
morala." La momentul arestarii lor, Yoko Ono era insarcinata si aproape ca
a suferit un avort spontan. Cu toate ca a fost imediat internata in spital, o
luna mai tarziu, a pierdut copilul. Afland ca sfarsitul vietii copilului lor nenascut
era aproape, Lennon a dus un casetofon in camera de spital si, cu un microfon
stetoscop, a inregistrat bataile inimii celui de-al doilea fiu al sau, inainte ca
acesta sa moara.
Pozitia
ferma anti-violenta si anti-razboi a lui Lennon, i-a facut pe oameni mai
constienti de impactul distructiv al manifestarilor violente. In 1972, pe
timpul campaniei electorale prezidentiale in plina desfasurare,prietenii activisti
a lui Lennon l-au indemnat pe acesta sa se alature protestelor din San Diego programate sa aiba loc in timpul Conventiei Republicane din acel an. Banuind ca
se incearca provocarea unei revolte similare cu cea din anul 1968 de la Convenita
Democratica din Chicago, a refuzat sa participe, ramanand in felul acesta fidel
promisiunii de promovare a pacii fara violenta.
Lennon a continuat sa faca declaratii si
sa cante cantece cu continut politic, precum "The Luck of the Irish" din Mike
Douglas Show, in 1972. In timp ce batalia cu deportarea
continua, Lennon a aparut la mitingurile din New York City si la emisiunile TV,
unde Jerry Rubin si Bobby Seale au fost oaspetii sai. Pe 23 martie 1973, lui
Lennon i s-a ordonat sa paraseasca SUA in termen de 60 de zile, in timp ce lui
Ono i-a fost garantata sederea permanenta. Ca raspuns, Lennon si Ono au tinut o
conferinta de presa la American Bar Association din New York, pe 1 aprilie
1973, anuntand formarea statului conceptual "Nutopia"; un loc
"fara proprietati, fara granite, fara pasapoarte, numai cetateni" si
unde toti locuitorii ar fi ambasadori ai acestei tari imaginare. Cei 2 Lennon
au cerut azil politic in SUA in timp ce fluturau steagul alb al Nutopiei; doua
batiste albe.
In iunie 1973, Lennon si Ono au facut ultima lor declaratie politica
prin participarea la audierile Watergate din Washington. Ordinul de deportare pentru Lennon a
fost retras in 1975, iar cererea de a ramane rezident permanent al SUA a fost
apobata in iulie 1976. La scurt timp dupa decizia instantei, a pozat in fata
statuii Libertatii, lansand semnul
pacii. Impreuna cu Yoko, a participat la balul inaugural a lui Jimmy Carter din
1977. In ultimii ani, devenise cunoscut faptul ca FBI-ul detinea un dosar gros pentru
Lennon, format din mai multe sute de pagini. Povestea completa a bataliei cu
administratia Nixon si guvernul Statelor Unite este relatata exemplar in filmul
documentar din 2006, "The U.S. versus John Lennon" (SUA impotriva lui John Lennon).
Un documentar
fascinant ce ofera o introspectie excelenta asupra participarii lui Lennon la miscarea
anti-razboi din Statele Unite in timpul Razboiului din Vietnam, dar si asupra
efectului covarsitor pe care l-a avut muzica sa militanta. Sentimentul ramas este unul de adanc respect pentru muzicianul si activistul Lennon, pentru crezul sau, o
mai buna apreciere a dimensiunii presiunilor la care a fost supus de guvernul american care dorea sa-l reduca la tacere. Dupa
asasinarea lui Lennon, istoricul Jon Wiener a depus o cerere de libera
informare pentru fisierele FBI asupra lui Lennon. FBI-ul a recunoscut ca a avut
281 de pagini in dosarele cu privire la Lennon, dar a refuzat sa le elibereze
pe cele mai multe dintre ele, sustinand ca erau documente nationale de
securitate. In 1983, Wiener a dat in judecata FBI-ul cu ajutorul Uniunii
Libertati Civile Americane din California de Sud. Cazul a ajuns la Curtea
Suprema in anul 1997, inainte ca FBI sa-l fi solutionat in afara instantei, eliberand
toate documentele contestate in afara de zece.
Activismul
politic a lui Lennon s-a facut remarcat in cantecele sale,“Revolution”, “Freedom
For John Sinclair”, “Angela”, “Give Peace a Chance", "Power to the
People" (inspirat de opiniile politice revolutionare ale lui Tariq Ali), The
Luck of the Irish”, “Sunday Bloody Sunday”, “I don’t wana be a soldger”,
"Working Class Hero", “Imagine”, “Gimme some truth”, “Born in
Prison”, “Revolution”, “Woman Is The Nigger Of The World”. Intr-un interviu
publicat in “Rolling Stone” (mai tarziu, cartea intitulata "Lennon Remembers”),
Lennon a numit piesa "Working Class Hero", un “Cantec pentru
revolutie…Este pentru oameni ca mine care reprezinta clasa muncitoare". In
acelasi interviu, Lennon afirma in continuare: "Oamenii care sunt la
conducere si la putere, sistemul de clasa si intreaga scena burgheza este exact
la fel, exceptie facand multimea de copii din clasa de mijloc, cu parul lung,
care se plimba in haine la moda. Aceiasi ticalosi sunt la conducere, aceiasi
oameni executa totul ... Ei fac exact aceleasi lucruri, vand arme catre Africa
de Sud si omoara negrii in strada. Oamenii traiesc intr-o saracie lucie, cu
sobolanii misunand pe ei. Este la fel. Te fac sa vomiti ".
Datorita lui Lennon, rockul a devenit
revolutionar si ancorat in realitate. El si Yoko au participat la diferite demonstratii
si proteste pasnice in favoarea pacii, au solicitat ajutor pentru constructorii
de nave grevisti, au
participat la diferite adunari care au avut ca scop denuntarea polititicii de
razboi. Au ajutat familia lui James
Hanratty, condamnat pentru crima si spanzurat la inceputul lui 1962. Au militat
pentru o ancheta publica de
dovedire a nevinovatiei acestuia si au organizat in Londra un mars cu postere pe
care scria “Regatul Unit l-a omorat pe Hanratty”, care a produs un documentar
de 40 de minute pe acest caz. Au marsaluit si au cantat pentru IRA
(Irish Republican Army). John Lennon s-a intalnit cu membrii ai IRA, oferindu-se
sa cante intr-un concert de strangere de fonduri pentru republicani, dupa
Bloody Sunday (Duminica sangeroasa). Cantaretul pacifist a fost atat de
infuriat de uciderea a 13 manifestanti neinarmati de catre armata britanica, in
Derry, anul 1972, incat a fost de acord sa poarte discutii cu un reprezentant
al IRA in New York, la scurt timp dupa acel eveniment.
“Cand vorbesti despre
distrugere, nu stii ca nu poti conta pe mine?” spunea
Lennon celor care aveau urechi sa auda, prin cantecul sau ‘Revolution”! A fost
ca o declaratie a pozitiei The Beatles cu privire la Vietnam si o pozitie a formatiei The
Beatles cu privire la revolutie.
John Lennon ramane recunoscut
pentru realizarile avute in cadrul formatiei The Beatles, dar lucrul cel mai
important pentru care lumea si-l va aminti cu veneratie este participarea sa
neconditionata la miscarea non-violenta in favoarea pacii - pentru ideile de realizare si mentinere a pacii prin pace, pentru curajul de a spune adevarul, puterii. In 2006, intr-un articol din Guardian, Jon Wiener
scria: „Pentru oamenii tineri din 1972, era
infiorator sa vada curajul lui Lennon de a da piept cu presedintele Americii, Richard
Nixon. Aceasta dorinta de a-si asuma riscurile in cariera si viata, este un
motiv pentru care oamenii inca il admira si astazi.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.