Nelson Mandela - ESTETICA si DEMNITATE

Un copac a fost doborat...

         Versuri de Zindzi Mandela

Un copac a fost doborat

Iar fructele s-au imprastiat

Am plans

Pentru ca am pierdut o familie

Trunchiul, tatal meu

Ramurile, sustinerea sa

Atat de mare;

Fructele, sotia si copiii

Care insemnau atat de mult pentru el

Gratiosi

Iubitori asa cum trebuie sa fie

Toti pe pamant

Radacinile, fericirea

Separate de el

     “Citind “un copac a fost doborat”, si avand limpede in minte poza copacului uscat de deasupra casei, cu cocioabele saracute si muntii din fundal, am fost fascinat de simbolismul contradictiilor ce razbate clar dintre randuri. Poate ca acest tip de contradictie este inerent aproape oricarui aspect al vietii. In natura si in societate, aceste contradictii se afla in centrul fiecarui fenomen si pot impulsiona gandirea serioasa si programul real. Fara versurile de mai sus, copacul ar parea obisnuit, abia daca l-ar observa cineva. Pare sa fi fost lovit de trasnet in epoca de piatra, iar seva sa-i fi fost supta de o mie de vampiri. Daca obiectele neinsufletite ar putea deveni stafii, copacul acela s-ar fi numarat cu usurinta printre ele.

    Varsta si boala l-au distrus. Acum nu mai poate sa capteze energia soarelui si nici  sa atraga rezervele vitale de apa din pamantul ce se afla sub el. Ramurile si frunzele sale, frumusetea si demnitatea care, odata, au atras privirile iubitorilor de natura si jocurile de toate felurile au disparut. Copacul nu mai este altceva decat lemn pentru foc cu radacini. Este la fel de sterp ca minereul de fier si putini oameni ar crede ca, la un moment dat in decursul istoriei, a rodit.

  Totusi, metafora a transformat acest spectacol plictisitor intr-un obiect viu cu o semnificatie imensa, mai important decat un copac tanar si sanatos dintr-o vale fertila si bine irigata; cu o acoperire la fel de mare ca prastia lui David cu faima biblica. Probabil ca exista putine lucruri in natura care sunt, simultan, atat de plictisitoare si fatale ca acel copac jalnic. Dar in versuri, inceteaza sa mai fie un obiect insignifiant si provincial, devenind un bun al casei, o parte a lumii artei care contribuie la satisfacerea nevoilor spirituale ale cititorilor din multe tari. Folosirea abila a metaforei face din copac centrul unui conflict la fel de vechi ca societatea insasi; punctul in care se intalnesc doua lumi: una care a fost si alta care este; simbolul unei case de vis ridicate pe pamant, al unor sperante naruite de realitatea in care ne ducem vietile.

     Arta adevarata este, invariabil, universala si eterna, iar cei care iti citesc antologia pot sa vada in versurile acelea propriile lor aspiratii si experiente. Ma intreb, oare ce conflicte din gandurile si sentimentele lui Mami au fost provocate de antologie. Fericirea si mandria trebuie sa fi fost din belsug. Dar sunt, probabil, clipe in care condeiul tau zgarie cele mai delicate zone ale corpului ei, lasandu-l frematand de durere pura si anxietate, toate acestea facandu-i viata si mai amara. Doborarea copacului si imprastierea fructelor ii vor aminti de minunatul piersic de langa fereastra si de recolta lui de piersici gustoase. Visele ei trebuie sa fi fost bantuite de imaginea unui ferastrau electric, mare si nemilos, a carui menire e sa distruga ceea ce natura creeaza si a carui inima nu este atinsa niciodata de tanguirea unui copac care se prabuseste, de ruperea ramurilor lui si de imprastierea fructelor lui.

     
   Copii pe acest pamant inaccesibil… Imediat ma gandesc la raposatul Thembi si la bebelusul Makaziwe I (intai) care i-a urmat si care isi duce somnul de veci la Croesus (cimitir) de 30 de ani. Ma gandesc la voi toti, la mizeria in care ati crescut si in care acum sunteti nevoiti sa traiti. Dar, ma intreb daca Mami v-a vorbit vreodata despre fratiorul vostru care a murit inainte sa se nasca. Era mic cat pumnul vostru cand a plecat de langa voi. Aproape ca a amorat-o… Avea doar 25 de ani si era atat de minunata… A fost prima ei experienta infricosatoare de sotie si consecinta tensiunii acute induse de Procesul Tradarii care durase peste patru ani. “Un copac a fost doborat” imi aminteste de toate aceste experiente dure.

   

   Dar, un condei priceput ne poate readuce in memorie cele mai fericite momente ale vietii noastre, ne poate aduce idei nobile in camerele, in sangele si in sufletele noastre. Poate sa preschimbe tragedia in speranta si victorie.” 

      Nelson Mandela, dezvaluindu-si dimensiunea estetica a propriului caracter, printr-o scrisoare remarcabila destinata fiicei sale, Zindzi/  februarie 1980 (“Conversatii cu mine insumi”)

    

    Este o sensibila punere in pagina a celor mai profunde emotii rascolite in adancul fiintei de randurile asternute cu atata maiestrie pe hartie de propria fiica. Cand esti lipsit de libertate, fara a intrezari vre-o sansa de a trece prea curand dincolo de zidurile ridicate intre fiinta ta si celelalte fiinte dragi tie, cand visurile de implinire a celor mai inalte idealuri pentru poporul tau, si chiar pentru intreaga rasa umana, par atat de departe de a fi realizate, lumina gandurilor surprinse cu atata delicatete in versuri, sensibilizeaza la maxim perceptia mesajului transmis.

     Povestea imi aminteste de un alt copac ce intrupa intr-un singur trunchi spiritul a trei varste. Aflat pe varful unei coline plina de flori galbene si albe, copacul avea o forma si o frumusete cromatica pe care le-am admirat minute in sir la orizont. Era admirabil nu atat prin singularitatea lui proiectata pe cerul senin, cat prin cele trei varste pe care si le arata cu atata dezinvoltura! Crengile si frunzele, asezate parca de o mana magica intr-o armonie placuta de culori, ii dezvaluiau in partea de jos a coroanei tineretea printr-un verde crud, ii accentuau apoi maturitatea printr-o paleta de culori in care predominau galbenul, auriul si aramiul… si terminau, in partea de sus, cu batranetea reprezentata prin crengile sale uscate. Era atat de multa armonie intre cele trei varste ale aceluiasi trunchi!... Adevarata ikebana, sublima arta a magicei naturi!...