Salvador Allende - REABILITAREA ISTORICA

“Am incredere in Chile si in destinul ei…”

“Nu se vorbeste prea mult de Allende, pentru ca Allende a fost ca o palma data constiintei. El s-a desprins de stilul politic traditional. Cred ca Allende ar trebui respectat pentru imaginea sa morala si etica. Cred ca niciodata nu va mai exista o politica demna de numele lui. Acest lucru insemnand apararea intereselor comune si devotamentul fata de comunitate. Asta ar trebui sa ceara politica astazi.”

De la moartea sa, imaginea lui Allende a reprezentat un punct central controversat in lupta dusa pentru istoria si memoria epocii peste care a prezidat - o lupta cu privire la participarea trecutului la prezent, cu scopul de a modela viitorul. Allende insusi a incercat sa transforme aceasta imagine in ultima sa adresare la radio, in dimineata loviturii de stat. Discursul final a fost atat de miscator si atat de elocvent, incat a proiectat o imagine a demnitatii si sacrificiului altruist.

In propria sa constiinta, a fost presedintele chilian sobru, care a incercat sa evite masacrele si razboiul civil. A fost democratul care nu a cedat legitimitatea functiei sale, aleasa prin vot democratic, unei dictaturi militare; republicanul care a declarat hotarat ca numai daca il vor impusca, il vor putea scoate din palatul prezidential, el neavand alta optiune decat aceea de a indeplini mandatul dat de poporul chilian. Mai mult decat atat, a fost liderul popular care, atunci cand s-a confruntat cu moartea, a afirmat cu demnitate: "Voi rasplati cu viata mea loialitatea poporului". In cele din urma, Allende a fost revolutionarul care a murit cu arma in mana, rezistand cu curaj loviturii militare, in ciuda sanselor ei zdrobitoare. 

De la inceput, regimul militar Pinochet a hotarat sa distruga imaginea pozitiva a lui Allende si sa o inlocuiasca cu una negativa, folosind monopolul presei si al mass-mediei si cenzurarea opiniilor alternative.

Imaginile repetate ale armei gasite asupra sa in palatul prezidential, il prezentau pe Allende ca pe un revolutionar nonviolent, insa, sustineau si ideea unui socialist necinstit, impodobit in hainele democratiei. “Descoperirea” unui asa-zis “Plan Z” fabricat, conceput special pentru asasinarea adversarilor civili si militari ai lui Allende, l-a portretizat ca pe un Machiavelli sinistru de stanga. De-a lungul primilor ani, dictatura militara a incercat sa impuna imaginea unui Allende care ar fi permis unui "climat de violenta" sa infloreasca in interiorul statului chilian. In cadrul acestei "memorii emblematice", lovitura de stat aparea ca salvand Chile din totalitarismul comunist. 

Stanga a promovat si ea imaginea lui Allende cu arma in mana, rezistand loviturii de stat pana la moarte, dar din motive proprii. Prin sacrificiul ultim, el a devenit un erou revolutionar si martir. Pentru stanga "revolutionara”, ca si aripa dominanta a partidului socialist, Allende si-a rascumparat sustinerea ideilor sale revolutionare prin rezistenta si sacrificiul sau final. Pentru comunistii care ii impartaseau drumul pasnic, rezistenta sa a rascumparat incapacitatea lor de a apara revolutia. Mai presus de toate, pentru oamenii obisnuiti care au avut de suferit socul represiunii brutale dupa lovitura de stat, sacrificiul lui Allende l-a transformat intr-un simbol al suferintei lor si rascumparatorul cauzei lor, care a murit pentru ei.

Un deceniu mai tarziu, cand protestele sociale care au marcat inceputul sfarsitului dictaturii militare Pinochet au cuprins ghetourile din Santiago, multe dintre cartierele defavorizate au fost impodobite cu imaginile lui Salvador Allende, ca simbol vizual al rezistentei la dictatura. 

In acest timp, influentat atat de propria experienta din Chile, cat si de victoria armata a lui Sandinistas din Nicaragua, partidul comunist chilian a sustinut pentru prima data in istorie lupta armata. Asa cum, tot ei imbratisasera "drumul pasnic" al lui Allende in timp ce el era in functie, asa au imbratisat acum imaginea lui finala cu arma in mana.

Pe masura ce tranzitia la democratie a avansat catre sfarsitul anilor 1980 si inceputul anilor 1990, partidul socialist al lui Allende, care odinioara era atat de "revolutionar" incat l-a respins pe el ca "reformist pasnic", acum s-a indepartat de identificarea cu Allende care a fost prea "revolutionar" pentru ei. In tot acest timp, socialistii "revolutionari" ai erei Unitatii Populare au devenit, in exilul lor prin Europa de Vest, socialisti "renovati", adica social-democrati care au imbratisat neoliberalismul.

Mai mult, atunci cand socialistii au intrat in coalitia de guvernamant din anii 1990 ca partener subordonat crestin-democratilor, un pret tacit al admiterii lor a fost acela de a nu contesta viziunea negativa crestin-democrata asupra lui Allende si asupra drumului sau spre socialism. Ca rezultat, in anii '90, in ciuda revenirii democratiei, s-au spus putine lucruri despre Allende, iar epoca Unitatii Populare a devenit o adevarata "amintire interzisa" intr-o Chile care suferise o amnezie istorica si o politica selectiva.

Volodia Teitelboim, fost senator PU, prezenta destul de clar starea aceea de fapt: “Nu se vorbeste prea mult de Allende, pentru ca Allende a fost ca o palma data constiintei. El s-a desprins de stilul politic traditional. Cred ca Allende ar trebui respectat pentru imaginea sa morala si etica. Cred ca niciodata nu va mai exista o politica demna de numele lui. Acest lucru insemnand apararea intereselor comune si devotamentul fata de comunitate. Asta ar trebui sa ceara politica astazi. Nimeni nu spune un cuvant despre asta in Chile. Nimeni nu vorbeste despre asta. In cel mai bun caz, Allende este prezentat de cei care il respecta drept un visitor. Si astazi, el inca ramane un subiect de tacere in propria sa tara."

La sfarsitul anilor 90’, acest lucru a inceput sa se schimbe. Arestarea lui Pinochet la Londra, in anul 1998, in baza acuzatiilor de crime impotriva umanitatii, a fost un prim factor. Pinochet si Allende se aflau de mult intr-un balans de memorie: pe masura ce imaginea lui Pinochet se degrada, cea a lui Allende inflorea. Un alt factor a fost schimbarea spre stanga a echilibrului politic din cadrul coalitiei, care a dus la slabirea pozitiei crestin-democratilor si la alegerea lui Ricardo Lagos in functia de presedinte al chilienilor in anul 2000. Lagos nu a fost doar primul presedinte socialist de la Allende, ci si prietenul sau.

Sub Lagos, portretele lui Allende au fost atarnate pe peretii palatului prezidential, pentru prima data de la moartea sa. De asemenea, o statuie a lui Allende a fost ridicata in fata Palatului de Justitie. I-au fost reconsiderate istoria si memoria, ca probleme politice majore. Pe de alta parte, in SUA au fost eliberate 24.000 de documente desecretizate, care dezvaluiau ca razboiul american secret dus impotriva lui Allende, s-a datorat dublului angajament fata de socialism si democratie.

Toti acesti factori s-au reunit in comemorarea celei de-a 30-a aniversari a loviturii de stat, care a avut loc in anul 2003 si a carei cea mai frapanta consecinta a fost reabilitarea politica a lui Salvador Allende.

Desi numeroasele televiziuni au oferit puncte de vedere diferite, toate au prezentat un Allende mai complex si mai uman decat imaginea sa demonizata, proiectata de dictatura militara. Mai mult decat atat, desi s-a pus accentul pe lovitura de stat, pentru a o explica, majoritatea emisiunilor speciale de televiziune a trebuit sa se intoarca mai departe in timp, pentru a oferi o relatare complexa despre epoca Allende, care sa includa videoclipuri cu Allende, precum si interviuri cu colaboratorii si prietenii sai.

Pentru cei mai multi chilieni, a caror majoritate s-a nascut dupa 1973, era prima data cand il vedeau si il auzeau pe Allende si pentru multi a fost o revelatie, la fel ca si ultima sa adresare la radio. In urma celei de-a 30-a aniversari, Allende a aparut ca un martir republican a carui sinucidere, ca si cea a unui erou republican roman, a fost un sacrificiu altruist pentru o cauza politica nobila. Aceasta cauza era construita de o democratie, dar nu una de tip socialist.

In viata politica de dupa moartea sa, Allende a triumfat in cele din urma asupra lui Pinochet, dar cu pretul disparitiei drumului democratic spre socialism, care a fost opera vietii sale. Profetia lui s-a adeverit doar in afirmatia cu privire la propriul loc in istoria si memoria statului Chile dupa ce lovitura din 1973 avea sa se clarifice; nu si in ceea ce ii priveste pe muncitori, Chile ramanand la o democratie nesocialista.

Pentru poporul chilian sosise timpul de a repune in drepturi istoricitatea lui Salvador Allende - stralucirea si limitarile sale ca lider politic, precum si dedicarea sa atat democratiei, cat si socialismului, cauza pentru care si-a consacrat viata politica si pentru care a murit.

Astazi, foarte putine se mai pastreaza in Chile de la Allende. Aproape toate politicile sale au fost anulate dupa lovitura militara de stat si contrarevolutia capitalista care a urmat. Regimul Pinochet a returnat majoritatea industriilor nationalizate de Allende proprietarilor anteriori, a redus cheltuielile publice, a reprimat miscarea sindicala. Numai un numar mic dintre politicile cele mai populare ale lui Allende au ramas pana in prezent, cum ar fi jumatatea de litru de lapte furnizata zilnic copiilor scolari si proprietatea statului asupra majoritatii industriei de cupru. O realizare de durata a fost si eliminarea latifundiilor din mediul rural si, desi a fost una dintre reformele socialiste ale lui Allende prin inlaturarea marilor proprietari de pamant, s-a deschis calea pentru procedeul capitalist de productie agricola, stabilit de armata dupa 1973.

Amintirea perioadei Allende, ca si a dictaturii militare care i-a urmat, continua si in prezent sa imparta chilienii. Pentru unii, cei trei ani ai guvernului lui Allende reprezinta singura data in istoria chilienilor, cand clasa muncitoare, cei saraci si populatia indigena au avut de castigat prin imbunatatirea vietii lor si o adevarata miza in conducerea tarii si a economiei. Pentru altii, a fost o perioada de instabilitate politica si economica, ajutata din plin de fortele din afara tarii, prin programe foarte bine coordonate de destabilizare politica, financiara si economica, care au condus tara in pragul haosului si razboiului civil. Modul in care voteaza chilienii si natura aliantelor politice ce guverneaza natiunea, continua sa fie structurate prin aceasta diviziune stanga/dreapta, chiar daca acum predomina politica consensului.

Dupa 45 de ani de la moartea sa, Allende continua sa aiba o importanta cruciala pentru cei de stanga. In ciuda acreditarilor sale marxiste, Allende a fost in esenta un nationalist chilian, care si-a angajat propria viata pentru a imbunatati-o pe cea a conationalilor si a conationalelor sale si pentru a obtine independenta economica in locul dependentei fata de puterile din afara.

Confidentul sau politic apropiat, Sergio Vuskovic, marturisea: "Allende nu a fost un marxist in sensul literal clasic si nici nu a fost un inrait al dogmelor comuniste care puneau accentul pe faptul ca un singur partid trebuie sa domine, cel al "dictaturii proletariatului". Ceea ce a luat el de la marxism, a fost interesul deosebit fata de muncitori, de cei saraci si defavorizati, fata de ideea de echitate. Din aceste motive, ar fi corect sa il descriem pe Allende drept un socialist partizan al libertatii." A respectat si s-a bucurat de legaturi stranse cu revolutionari militari, precum Fidel Castro, insa a respins o abordare revolutionara violenta pentru Chile si a adoptat cu loialitate reformele social-politice din tara sa, prin mijloace democratice.

Dupa 45 de ani de la moartea sa, arhivele istorice privind lovitura militara de stat reflecta acuratetea ultimelor cuvinte ale Presedintelui. "Marile cai" despre care a vorbit Allende in ultima sa zi, s-au deschis cu adevarat, iar chilienii liberi se straduiesc din nou sa construiasca in spiritul sau o societate mai buna.

Curaj pentru o lume mai buna

Cu timpul, Allende a devenit un simbol al democratiei si drepturilor omului. Intr-un sens, el a devenit un mit. Un mit al omului politic loial, pana la sacrificial suprem, ideii de democratie in care a crezut cu tarie si pentru care si-a dat viata. Un om care a imbratisat cu fermitate ideea tranzitiei pasnice de la un sistem economic capitalist la unul socialist, pentru a crea conditii de viata mai bune paturilor sarace si defavorizate ale societatii. Trasatura esentiala care a stat la baza acestor perspective sociale, economice si politice, a fost umanismul sau profund, compasiunea pe care, in calitate de medic, si-a dezvoltat-o pentru cei care munceau in conditii inumane de munca si traiau in conditii mizere de viata, in timp ce la polul celalalt al bunastarii se castigau profituri uriase, chiar de 200%, de catre unele companii straine care exploatau resursele interne cele mai profitabile. A reformat economia, pentru a imbunatati conditiile de trai ale muncitorilor, indigenilor marginalizati, femeilor si copiilor, creand oportunitati pentru angajare, ingrijirea sanatatii, asistenta sociala, invatamant, conditii de munca si locuit. Pentru castigarea acestor facilitati, a fost iubit si apreciat in primul rand de oamenii simpli, de cei care si-au castigat, in acest fel, dreptul la un trai decent. 

"Merita sa murim pentru tot ceea ce nu merita sa traiasca"

Din prima pana in ultima sa zi la putere, Allende s-a gandit numai la poporul sau, la imensa speranta de eliberare si de viata mai buna pe care i-a insuflat-o si pentru care el insusi a devenit un simbol. 

Allende a inteles semnificatia cuvantului –demnitate-, i-a recuperat stralucirea, zborul poetic. Sunt multi aceia care inca mai simt cum le vibreaza sufletul, atunci cand ii asculta ultimul mesaj transmis prin radio... cand metalul linistit al vocii sale a incetat sa mai fie auzit. Caile viitorului au fost deschise cu sacrificiul celui care a fost pentru chilieni: compañero. Jertfa este virtutea celor care iubesc, a celor care, in ciuda mortii, continua sa traiasca intr-o forma sau alta printre noi...

Salvador Allende este o sursa de inspiratie pentru noile generatii care doresc o lume mai buna si mai echitabila; un presedinte consecvent si loial, pe care multi il admira profund. El este mai viu decat oricand si traieste in toti cei care viseaza o Chile mai buna.

La Forumul International Antifascist, care a avut loc la Caracas pe data de 13 septembrie 2013, la Teatrul National, cu ocazia comemorarii a 40 de ani de la lovitura de stat din Chile, scriitorul uruguayan, Eduardo Galeano, a vorbit cu emotie despre importanta mostenirii ramase de la presedintele Salvador Allende, mostenire ce contine un mesaj de onestitate si curaj.

“Salvador Allende a fost un om de onoare. El a inteles prea bine ca nu va iesi viu din Palatul La Moneda; totusi, a ales sa reziste pana la capat. Stiu ca onoarea este greu de gasit, dar el a facut totul pentru a restabili demnitatea - demnitatea pierduta in limbajul politic.

Cred ca ne-a lasat cateva mosteniri importante, toate referindu-se la curajul de a face fata situatiilor riscante sau dificile. Curajul sau si demnitatea ne-au invatat ca limbajul este sacru si ca noi ii suntem datori; de aceea trebuie sa fim foarte atenti in ceea ce spunem, pentru a nu rupe identitatea dificila care se obtine, in cazuri exceptionale, intre ceea ce se spune si ceea ce se face. La Allende a existat o identitate perfecta intre ceea ce a spus si ceea ce a facut, si aceasta a fost cea mai pretioasa mostenire a sa : recuperarea demnitatii limbajului. 

Cuvintele sale: “Merita sa murim pentru tot ceea ce nu merita sa traiasca”, sunt profetice. Acest gand defineste foarte bine calitatile umane ale unui om exceptional care a restaurat democratia la prestigiul cuvantului rapit de minciunile politicienilor care i-au distrus adevarata semnificatie.”

Salvador Allende - ULTIMELE CUVINTE adresate NATIUNII

"Voi rasplati cu viata mea loialitatea poporului"

“Cu siguranta, Radio Magallanes va fi si el redus la tacere, iar calmul metalic al vocii mele nu va mai ajunge la voi. Dar, nu conteaza. Veti continua sa-l auziti. Voi fi mereu alaturi de voi. Cel putin voi ramane in amintirea voastra ca un om demn, care a fost loial tarii sale.”

In 4 septembrie 1973, in timp ce armata chiliana se pregatea sa–l rastoarne pe Allende printr-o lovitura de stat, presedintele tarii a ramas intransigent in timp ce vorbea in fata unei demonstratii pro-Allende fara precedent, de un million de oameni, in Satiago. Demonstrantii treceau prin fata palatului prezidential, La Moneda, si strigau "Allende, Allende, el pueblo te defiende" ("Allende, Allende, oamenii te vor apara"). Daca referendumul ar fi avut loc in luna septembrie 1973, Allede ar fi iesit castigator.

In iunie ’73 s-a revoltat un regiment de blindate. A fost un avertisment. Apoi, Ministrul Apararii a fost agresat si a trebuit sa recurga la arma, dupa care a fost pe punctul de a fi linsat de extremisti de dreapta. Neveste de ofiteri au demonstrat in fata casei generalului Carlos Prats, acuzandu-l ca impinge militarii spre compromis cu marxismul. Presa mincinoasa, controlata de CIA, vuia ca extrema stanga pregateste o lovitura de stat, care va fi urmata de decapitarea Armatei. In acele conditii, loialul general Prats a demisionat, propunandu-l ca inlocuitor pe Augusto Pinochet, care reusise sa-i castige increderea. In scurt timp, insa, Pinochet s-a lasat atras in complotul sustinut de o dreapta care cerea ordine intr-o tara tot mai destabilizata de proteste, mai mult sau mai putin manipulate. Exilat la Buenos Aires, generalul Prats avea sa fie asasinat din ordinul lui Pinochet, in septembrie 1974.

Dupa luni de greve paralizante si o incercare nereusita de lovitura de stat, din luna iunie 1973, liderul chilian i-a avertizat pe aceia care "nu respecta vointa majoritara din Chile" si le-a promis: "Sa se stie ca nu voi face un singur pas inapoi! Voi pleca numai dupa ce imi voi fi indeplinit mandatul dat de oameni! Nu am o alta alternativa".

In zorii zilei, lovitura de stat, bine coordonata, era in plina desfasurare. Allende s-a grabit sa ajunga la palatul La Moneda, pentru a prelua comanda a ceea ce isi dadea seama ca va fi o rezistenta fara nicio sansa de izbanda. A ramas insa loial chilienilor si tarii sale. Rebelii i-au prezentat lui Allende un ultimatum. Daca se va preda de bunavoie, va trai mult si bine si isi va putea parasi tara, luandu-si cu el si familia. Raspunsul lui Allende a fost scurt: "Amenintarilor nu se vor supune luptatorii. Iar prizonieri vor fi doar lasii. De exemplu, unii ca voi".

In dupa-amiaza zilei de 11 septembrie 1973, cand fortele loiale lui Augusto Pinochet si juntei militare au inconjurat palatul asediat, Allende si-a onorat cu demnitate promisiunea facuta, de a nu demisiona in fata unui guvern neconstitutional. A luptat pana in ultimul moment, iar prin alegerea sa, de a-si lua viata, a murit simbolic ca presedinte ales in mod liber.

Ultimele ore din viata sa, ca si ultimul sau discurs tinut, printr-o interventie telefonica, la unul dintre radiourile neocupate inca de armata, au aratat cat de loial a ramas Allende poporului chilian, pana la sfarsit. Discursul a fost transmis la ora 9:10 in 11 septembrie 1973, in mijlocul loviturii de stat, sponsorizate de anumite servicii secrete, impotriva guvernui ales democratic. Baricadat in interiorul palatului prezidential La Moneda, presedintele Salvador Allende si-a dat cu demnitate viata, pentru apararea democratiei chiliene:

“Fara nicio indoiala, pentru mine, aceasta este ultima ocazie in care ma adresez voua. Aviatia militara a bombardat deja turnurile Radio Portales si Radio Corporación. Cuvintele mele nu au amaraciune, ci dezamagire.

Fie ca ele sa fie o pedeapsa morala pentru cei care si-au tradat juramantul: soldatii din Chile, comandantii supremi in exercitiu, amiralul Merino, care s-a desemnat comandant al marinei militare si dl. Mendoza, un general vrednic de dispret, care a promis ieri fidelitate si loialitate fata de guvern si care s-a desemnat sef al politiei nationale.

Avand in vedere aceste fapte, singurul lucru care mi-a mai ramas de facut este sa spun muncitorilor: Nu voi demisiona! Sunt gata sa rezist prin toate mijloacele, chiar cu pretul vietii, pentru ca aceasta sa fie o lectie in istoria rusinoasa a celor care au putere, dar nu si ratiune.

Plasat intr-o tranzitie istorica, voi rasplati cu viata mea loialitatea oamenilor. Si le spun ca, in mod sigur, semintele pe care le-am plantat in constiinta buna a mii si mii de chilieni nu vor fi sterse pentru totdeauna. Ei (pucistii) sunt cei care, acum, detin puterea si vor putea sa ne domine, dar procesele sociale nu pot fi oprite aici, nici de crima si nici de forta. Istoria este a noastra si oamenii sunt cei care infaptuiesc istoria.

Muncitori din tara mea: vreau sa va multumesc pentru loialitatea pe care intotdeauna ati avut-o, increderea pe care ati investit-o intr-un om care a fost doar interpretul dorintelor voastre de dreptate, care si-a dat cuvantul ca va respecta Constitutia si Legea si exact asta a facut.

In acest moment decisiv, ultimul moment in care ma pot adresa voua, doresc sa profitati de lectie: capitalul strain, imperialismul impreuna cu reactiunea, au creat climatul in care fortele armate au incalcat traditia, afirmata de generalul Schneider si reafirmata de comandantul Araya, victime ale acelorasi segmente sociale care se vor afla astazi in caminele lor, sperand, impreuna cu asistenta straina, sa-si reia puterea pentru a-si apara in continuare profiturile si privilegiile.

Ma adresez, mai presus de toate, femeii modeste din tara noastra, taranului care a crezut in noi, muncitorului care a muncit din greu, mamei care a inteles preocuparea noastra pentru copii. Ma adresez profesionistilor din Chile, profesionistilor patrioti care, in urma cu numai cateva zile, au continuat sa lucreze impotriva unor razvratiri sponsorizate de unele asociatii profesioniste bazate pe clasa, care protejau avantajele date de societatea capitalista, catorva.

Ma adresez tinerilor, acelora care au cantat si ne-au daruit bucuria si spiritul lor de lupta. Ma adresez omului din Chile, muncitorului, fermierului, intelectualului, tuturor celor care vor fi persecutati, deoarece in tara noastra fascismul este deja prezent de mai multe ore - prin atacuri teroriste, dinamitarea podurilor, taierea cailor ferate, distrugerea conductele de petrol si gaze in fata tacerii celor care aveau obligatia de a actiona. Ei au comis aceste fapte. Istoria ii va judeca.

Cu siguranta, Radio Magallanes va fi si el redus la tacere, iar calmul metalic al vocii mele nu va mai ajunge la voi. Dar, nu conteaza. Veti continua sa-l auziti. Voi fi mereu alaturi de voi. Cel putin voi ramane in amintirea voastra ca un om demn, care a fost loial tarii sale.

Poporul trebuie sa se apere, dar nu trebuie sa se si sacrifice. Oamenii nu trebuie sa se lase distrusi sau ciuruiti de gloante, dar nici nu pot fi umiliti.

Muncitori din tara mea, am incredere in Chile si in destinul ei. Ceilalti barbati vor depasi acest moment intunecat si dureros, cand tradarea cauta sa prevaleze. Tineti minte ca nu foarte tarziu, se vor deschide noi cai pe unde va trece omul liber, pentru a construi o societate mai buna.

Traiasca Chile! Traiasca oamenii! Traiasca cei ce muncesc!

Acestea sunt ultimele mele cuvinte si sunt sigur ca sacrificiul meu nu va fi in zadar, sunt sigur ca, cel putin, el va fi o lectie de morala care va pedepsi crima, lasitatea si tradarea."

Santiago de Chile - septembrie 1973

In tot orasul asediat, s-a dezlatuit iadul. Soldatii, cei din marina si carabinierii au inceput sa-i aresteze imediat pe oficialii Unitatii Populare si pe comunistii „suspecti”. Cativa oficiali ai diferitelor partide din coalitia Unitatii Populare au fost impuscati pe loc. „Suspectii” ucisi sau arestati includeau femeile care purtau salopete si barbatii cu par lung, precum si suporteri ai Unitatii Populare.

In 1973, poporul chilian a trait o adevarata trauma colectiva, deoarece „nimeni nu se astepta ca militarii sa atinga un asemenea grad de brutalitate si violenta”. Insa, ce a mai contat pentru cei care au fost vanati, incarcerati, torturati, ucisi, exilati, ramasi orfani sau fara adapost, daca distrugerea nebuna a fost facuta “in numele sfant al democratiei si libertatii”!

Trupuri, brate, picioare pluteau pe raul capitalei ale carui ape s-au inrosit imediat. Din ce in ce mai multe cadavre au fost aruncate, unele peste altele, la morga. Sotia lui Allende, Hortensia Allende Bussi, a reusit sa fuga din casa lor de pe strata Tomas Moro, cu doar cateva minute inainte ca un avion militar sa o bombardeze.

Militantii gruparii fasciste "Patria si Libertatea" au inceput sa incendieze cartile „subversive”, in intersectiile din oras. Cand inchisorile din Santiago au devenit arhipline, detinutii au fost manati ca vitele pe stadioane si in tabere militare. Sute de mii de chilieni au fugit in exil.  

Coloane negre de fum se ridicau in aer, pe deasupra fabricilor controlate de muncitori si a cartierelor de muncitori din Santiago. Au fost devastate nenumarate locuinte sociale din cartierele care sustineau partidul lui Allende. Au fost atacate chiar si sediile partidului crestin-democrat.

Colectivele taranilor si consiliile stabilite de ei pentru controlul productiei agricole au fost bombardate, incendiate, perchezitionate si distruse. Toate aceste forme de organizare de jos in sus, erau vazute de catre elitele bogate din Chile ca fiind mai periculoase si mai amenintatoare pentru propriile interese, decat „socialismul parlamentar”, constitutional al lui Allende.

In timpul lunii urmatoare, trupurile masacrate ale muncitorilor, taranilor, profesorilor, preotilor, studentilor si ale altora considerati subversivi de catre dictatura militara, au aparut peste tot pe marginea drumurilor, in campusurile studentesti sau in scoli. Un numar necunoscut de oameni „au disparut” pur si simplu. In cele mai multe cazuri, cei care au disparut, mai intai au fost torturati si asasinati, adesea fiind aruncati din elicoptere in ocean, dupa ce corpul le-a fost legat de bare grele de metal, pentru a nu se ridica la suprafata. Unele victime au fost ingropate in gropi comune nestiute de nimeni; doar o parte dintre ele au fost gasite ca dovezi ale „executiilor in masa”.

Juan Retamal, unul dintre cei aproximativ 1480 chilieni refugiati politic in Romania, ii declara Alexandrei Serban, reporter la Adevarul, in 20 februarie 2016:

___“Ne torturau fizic si psihic. Apoi am fost dus intr-un lagar de concentrare. Arata ca acelea naziste, cu baraci, cu dublu gard de sarma ghimpata, la mijloc patrulau soldatii. Credeam ca sunt intr-un film din Al Doilea Razboi Mondial! Existau lagare de concentrare la care a lucrat consilierul dictaturii, Walter Rauff. Fostul nazist. A ucis sute de mii de evrei... A murit în ’84, in Chile.

Lista lui Pinochet de arestati si torturati, chiar disparuti fara urma, este lunga. Peste un milion de chilieni au fost arestati cel putin o data. De exemplu, unde am fost eu inchis, pe o insula, asa cum e Alcatraz – insula Quiriquina, o fosta cazarma – numai acolo, au fost peste 5000 de prizonieri.

Dictatura comunista a fost mic copil pe langa astia... Stiti ca in Chile, s-au ars cartile pe strada, cum facusera nazistii in anii razboiului? Au fost arse inclusiv cartile de cubism! Credeau ca acolo se vorbeste despre Cuba.”____

Fostul presedinte Frei i-a felicitat pe liderii loviturii de stat, pentru ca „au salvat Chile de la o dictatura marxista”. Ulterior s-a aflat ca Frei primise bani de la CIA pentru a sustine lovitura de stat. Mult mai tarziu, Frei si crestin-democratii s-au intors impotriva dictaturii lui Pinochet, dar numai dupa ce in afara tarii a inceput sa se afle de infioratoarele abuzuri, atrocitati, torturi si masacre in masa, comise de junta lui Pinochet. Se presupune ca Frei a fost si el, pana la urma, asasinat pe cand zacea pe patul de spital.

Chile a cazut sub legea martiala. Congresul a fost suspendat, pe termen nedefinit. La fel s-a intamplat cu consiliile alesilor locali. Alegerile, grevele organizate de sindicatul CUT (Centrala Unitara a Muncitorilor), partidele politice, justitia si presa libera – toate au fost scoase in afara legii. Constitutia a fost modificata.

Traditia democratica solida existenta in Chile a fost, pentru moment, „salvata de la marxism” si sugrumata intr-un moment in care democratia isi gasise cea mai larga expresie din istoria tarii. Elitele din Chile au optat astfel pentru distrugere totala. A fost cazul a ceea ce un general american din Vietnam a afirmat „trebuie sa distrugem tot satul pentru a-l salva”.

Liderii loviturii de stat au declarat ca scopul lor fundamental era, nici mai mult nici mai putin, decat acela „de a schimba mentalitatea oamenilor”. Generalul Pinochet a declarat in 1974 ca „Democratia este cel mai bun sol pentru aparitia marxismului... Oponentii juntei vor fi zdrobiti si facuti sa dispara”. Cu alte cuvinte: “Atunci cand democratia este democratica, nu mai este buna!”. Democratia, in opinia unora, trebuie sa fie manevrabila pentru interesele lor politice, economice, de grup, de partid.

Desi, cele mai multe guverne din lume au refuzat sa recunoasca dictatura militara sau au rupt orice relatii diplomatice cu Chile in semn de protest, guvernul Statelor Unite l-a recunoscut imediat pe generalul Pinochet, ca fiind presedintele “legitim” al Chile si s-a grabit sa-i trimita ajutoare economice. Ca si in cazul SUA, dictaturile din America Latina (impuse de SUA) au sustinut dictatura din Chile.

In cei 17 ani de dictatura brutala, DINA (politia politica) a facut ravagii in Chile. Regimul militar s-a caracterizat prin suprimarea sistematica a intregii dizidente politice. Oamenii de stiinta s-au referit mai tarziu la acest lucru ca la un "genocid politic". Ministrul de externe al lui Allende, Orlando Letelier, a fost asasinat la Washington, in anul 1976. Continentul sud-american a cazut prada terorii campaniei de crime coordonate de serviciile secrete ale celor sase dictaturi militare din regiunea latino-americana, in cadrul Operatiunii „Condor”, menita sa elimine „subversiunea interna”.

In Chile, au cazut victime represaliilor lui Pinochet peste 3.200 de persoane, dintre care 2100 ucise si 1100 disparute. Alte 37.000 au fost incarcerate si torturate. In total, 200.000 au fost afectate de traume extreme, aceasta cifra incluzand si rudele lor imediate plasate sub detentie. Au fost sacrificate si simbolurile spirituale: la numai cinci zile dupa lovitura militara de stat din septembrie 1973, cel mai popular cantaret chilian, Victor Jara, a fost impuscat pe Stadionul National. Pe 23 septembrie a murit poetul Pablo Neruda, laureat al Premiului Nobel pentru literatura.

Teroarea politica a juntei militare s-a manifestat nu doar impotriva partidelor de stanga care au fost interzise, ci si a institutiilor democratice. Parlamentul a fost dizolvat, a fost abrogata constitutia, a fost desfiintat Congresul National, toate organizatiile politice si de masa au fost declarate ca fiind ilegale; s-a instituit cenzura, rectorii universitatilor au fost inlocuiti cu generali. Starea de urgenta proclamata in toata tara a instituit justitia militara. Politia secreta a fost imputernicita sa recurga la executii sumare, ori de cate ori era necersar.

Reprimarea fara precedent care a afectat atatea victime, nu a fost una accidentala. A fost “un proiect sistematic de distrugere a unui intreg mod de a face si intelege politica si guvernarea". A fost o modalitate criminala, terorista, de a invata milioane de adepti ai lui Allende sa nu mai indrazneasca vreodata sa puna la indoiala modul in care puterea este organizata si bogatia distribuita in lume.

Daca teroarea cumplita instaurata de stat a vizat distrugerea liberalismului democratic, in plan economic regimul Pinochet a transformat Chile intr-un laborator al neoliberalismului promovat de un grup de discipoli ai tezelor economistului Milton Friedman. Un experiment denumit „national-mondialism”. Intreprinderile nationalizate au fost restituite, s-a aplicat program de privatizare totala, iar hegemonia pietei si a capitalului a anulat, fara niciun drept de cuvant, progresele sociale din epoca Allende, aruncand in anul 1982 - 20% din populatie in somaj. In prima jumatate a anului, cresterea de doua ori a preturilor pentru toate produsele de baza a dus la cresterea mortalitatii. Asistenta medicala gratuita a fost anulata, o treime din copiii nu au mai putut merge la scoala din cauza lipsei de fonduri, oamenii s-au mutat in mahalale sau au emigrat. Si acesta a fost doar inceputul recesiunii, care a durat pana in 1983. 

Pe de alta parte, regimul militar dictatorial Augusto Pinochet a oferit capitalului nord-american profituri exceptionale. Pentagonul a construit statii de urmarire (locuri in care erau urmarite prin radar miscarile rachetelor, ale aeronavelor sau ale satelitilor) si o infrastructura adecvata in cadrul Initiativei de aparare strategica. Pinochet a lasat ca mostenire tarii o datorie externa in valoare de 2200 de dolari pe cap de locuitor. Economia chileana nu a mai atins nivelul de dezvoltare sociala sub Allende. Friedman vorbea de „miracolul chilian”. Cand, in anul 1990, aceasta “minune” a luat sfarsit si Pinochet a fost silit sa se retraga din fruntea statului, 40% din populatie suferea de saracie.

Rasturnarea sangeroasa a guvernului socialist chilian, din 11 septembrie 1973, a socat lumea intreaga si a provocat trezirea politica a unei intregi generatii de activisti in Franta. Inainte de lovitura de stat, coalitia Unitatii Populare care l-a adus pe Allende la putere, castigase un statut mitic in Franta. Francezii de stanga erau foarte atasati de chilieni, datorita eforturilor paralele pentru a construi consensul in randul grupurilor de stanga din ambele tari. Acest vis comun a murit odata cu Allende. Odata cu evenimentele tragice aduse de lovitura sangeroasa de stat, a fost spulberat un mit.

Infrangerea dureroasa a stangii politice in Chile, a dus la o revarsare a sprijinului peste Atlantic. Franta a salutat venirea a aproximativ 15000 de exilati chilieni in anii care au urmat loviturii de stat - mai mult decat oricare alta tara europeana, cu exceptia Suediei. Pe langa razboiul din Vietnam, aceasta a fost probabil cea mai mare cauza internationala adoptata de activistii francezi. Campaniile lor de solidaritate au fost organizate la nivel local si national, chiar si in fabrici. Piata Salvador Allende a capitalei franceze este doar una dintre cele peste 300 de strazi, parcuri si alte spatii publice care a purtat mai tarziu numele liderului de stanga.

Guvernul francez si-a deschis portile si a lucrat activ cu toate organizatiile de refugiati. Insa, primirea calda a fost posibila si datorita cetatenilor. Oamenii obisnuiti au venit sa doneze haine, paturi, unii chiar au oferit locuri de munca. Statul, guvernul si intreaga populatie au salutat chilienii intr-un mod care nu a mai fost repetat de atunci. Lovitura de stat din 1973 a fost o problema fara precedent, iar Franta, ca si alte state, a oferit o solutie exceptionala.

https://adevarul.ro/cultura/istorie/documentar-povesteachilienilor-adusi-ceausescu-romania-juan-retamal-refugiat-politic-am-fost-schimbat-doi-disidenti-romani-1_56c746ea5ab6550cb8fc59ce/index.html - Primirea refugiatilor chilieni in Romania

Este trist modul in care o rasturnare ilegala si criminala este justificata si interpretata de unii oameni. Ii putem intelege pe cei carora nu le plac masurile guvernamentale, dar, sa justifici in acest fel uciderea si torturarea a mii si mii de oameni si exilul altor sute de mii, este de-a dreptul criminal. Contrastul dintre participarea politica populara chiliana, pasnica, din zilele acelea fierbinti si cruzimea de neimaginat l-a care a recurs armata pentru a inlatura oponentii politici, civili si din cadrul armatei, este stranie. Contrastul dintre adevarata democratie si mult trimbitata “democratie” de astazi, care nu este altceva decat o manipulare politica, in spatele careia se ascund interesele superputerilor financiare, economice si politice ale lumii, este fara echivoc.

Este straniu si modul in care, uneori, istoria gaseste de cuviinta sa isi readuca aminte. Si simti cum te infioara coincidenta, hazardul!... In fiecare an, pe 11 septembrie, in Statele Unite au loc comemorari ale atacurilor teroriste din anul 2001 asupra turnurilor gemene. Aceasta data este insa marcata si de chilienii din Chile, precum si de cei exilati si stabiliti in alte locuri din lume, prin comemorarea “atacurilor teroriste armate” din 11 septembrie 1973, eveniment care a avut repercusiuni mult mai tragice asupra propriului popor. Atunci s-a dezlantuit, pe criterii strict politice, cea mai cruda, inumana si indelungata teroare indreptata impotriva anumitor segmente ale populatiei, crima care a inceput odata cu sangeroasa lovitura de stat condusa de generalul Pinochet (si sustinuta in secret de SUA), pentru inlaturarea presedintelui ales democratic, Salvador Allende.

Aceeasi data - 11. Aceeasi luna - septembrie. Aceeasi zi a saptamanii - marti. La aproximativ aceeasi ora - 9 si... dimineata. 

https://vimeo.com/151783583 - participarea populara pentru sustinerea lui Allende, inainte de lovitura de stat

Salvador Allende – JOCURI DE PUTERE

Cat de nedrept este un sistem ale carui resurse ajung in mainile catorva oameni…

“Aceleasi firme care au exploatat cuprul chilian de multi ani, au obtinut profituri de peste 4.000 de milioane de dolari in ultimii 42 de ani, in timp ce investitiile initiale au fost mai mici de 30 milioane de dolari. Un exemplu simplu si dureros, un contrast acut: “In tara mea sunt 600.000 de copii care nu se pot bucura de viata in conditii umane normale, deoarece in primele opt luni de existenta n-au primit cantitatea elementara de proteine. Tara mea ar fi transformata complet de aceste 4.000 de milioane de dolari SUA (profit). Numai o mica parte din aceasta suma ar asigura proteine ​​pentru toti copiii din tara mea, o data pentru totdeauna.”

Viziunea lui Allende despre democratie era cea a unei democratii reale si substantiale pentru toti cetatenii, nu a unei democratii restranse care sa functioneze numai pentru interesele minoritatii bogate. Democratia trebuia sa fie economica, sociala si politica.

Democratia economica avea ca scop sa puna capat „discriminarii intre venituri si salarii, intre femei si barbati sau intre cetateni de varste diferite”, infiintarea unor centre de ingrijire zilnica pentru cei mai saraci din comunitatile de muncitori, multe alte reforme in beneficiul femeilor, copiilor si altor grupuri neglijate. Politicile sale in beneficiul femeilor, in special al femeilor sarace si al celor din clasa muncitoare, includeau concediile de maternitate, asistenta pentru cresterea copilului (alocatii, gradinite, camine), programele de hranire si programele nutritionale pentru copiii lor, medicamente si tratamente publice (gratuite) pentru oamenii cu venituri mici, cu scopul de a le imbunatati sansa la viata.

In toate discursurile sale, in interviuri, in ceea ce a scris, Allende a explicat viziunea sa privind democratia, avand grija sa si sublinieze, de fiecare data, pericolele care maschiaza comportamentele nedemocratice sub sloganul „democratiei”. Cuvintele sale au avut un ecou urias. Intr-un scurt eseu, scris la cererea ”editorilor din America de Nord”, ca postfata la o carte care continea traducerea in engleza a conversatiilor sale cu jurnalistul francez Regis Debray, din 1971, Allende informa astfel publicul din America de nord:

”Inca din tinerete, eu am luptat sa ingrop prejudecata si sistemul nostru politic depasit, pentru totdeauna. Destinul a dorit ca eu sa conduc revolutia democratica din Chile, aceasta lupta in care cuvantul democratie are o semnificatie cu mult mai larga decat atunci cand este folosit pentru a ascunde acele atitudini politice esentialmente anti-democratice si reactionare. Actiunea guvernului nostru impotriva monopolurilor care au jefuit si au pradat economia din Chile si incercarile noastre de a ne recupera resursele naturale de baza ale tarii, pentru ca de ele sa beneficieze poporul din Chile, vor afecta cu siguranta anumite interese private din America de Nord. Noi suntem siguri insa, ca aceste interese nu pot fi identificate cu scopul grandios al poporului din America de Nord, a carui traditie progresista o respect.”  

Era atat de preocupat de adevaratul inteles al cuvantului democratie, incat a inclus in aceeasi postfata, primul lui mesaj anual catre Congresul din Chile, din 21 mai 1971, care expunea cele mai importante cinci principii dupa care se ghida revolutia democratica din Chile: - legalitatea, dezvoltarea institutiilor, libertatea politica, nonviolenta si crearea ariei de proprietate sociala -

Allende a inteles importanta de a opune rezistenta expansiunii unei puteri straine pe teritoriul altor tari in numele corporatiilor puternice si al bancilor. La mijlocul anului 1972, le declara oamenilor din Chile: ”Am promis ca voi realiza schimbarile structurale de care Chile are mare nevoie, pentru a deschide calea catre socialism prin pluralism, democratie si libertate. Dilema cu care se confrunta statul Chile acum nu este intre democratie si totalitarism. Dilema cu care se confrunta Chile acum este intre interesele poporului din Chile si cele ale capitalului strain, intre patrioti si anti-patrioti, intre hegemonia sefilor sau control din partea muncitorilor.”

“Datoriile externe, afirma Allende, constituie unul dintre principalele obstacole aflate in calea progresului tarilor lumii a treia si sunt in general contractate cu scopul de a masca pagubele produse de sistemul de comert nedrept, de a amortiza costurile de stabilire a companiilor straine pe teritoriul nostru si de a masca exploatarea speculativa a rezervelor noastre. Datoriile acestea sunt acum atat de mari, incat creditorii, stiind bine ca nu vor putea fi niciodata platite si ca ele sunt un obstacol pentru dezvoltarea economica, au acceptat necesitatea de a le ”ierta” intr-o anumita masura”.

Observand ca banii obtinuti din dezarmare ”ar fi suficienti pentru a incepe dezvoltarea unei economii mondiale bazata pe solidaritate”, el a ajuns la concluzia ca ”progresul si eliberarea vastei lumi sub-dezvoltate, va depinde de nevoia urgenta de a transforma structura economiei mondiale pe baza constiintei, alegand astfel calea cooperarii bazata pe solidaritate, dreptate si respectarea drepturilor omului. Altfel, oamenii vor fi fortati sa aleaga acea cale, de nedorit, a conflictului, violentei si suferintei – exact pentru a impune principiile cartei Natiunilor Unite (privind drepturile omului).”

CHILE IN CAUTAREA FERICIRII

Allende milita pentru o noua politica - aceea a “tehnologiei dezvoltarii”, care sa fie ghidata de “filosofia umanista care isi propune ca obiectiv major fiinta umana”---------------- 

Celebrul sau discurs in cadrul sesiunii ONU, din data de 4 Decembrie 1972, denunta puterea abuziva a corporatiilor multinationale. Acest denunt a fost "sentinta mortii" sale: 

“Sunt din Chile, o tara mica, dar una in care astazi orice cetatean este liber sa se exprime asa cum doreste. O tara cu o toleranta nelimitata culturala, religioasa si ideologica, in care nu exista loc de discriminare rasiala. O tara a carei clasa muncitoare este unita intr-o singura organizatie sindicala, in care sufragiul universal si cel secret este mijlocul determinarii unui regim multipartit, cu un Parlament care functioneaza neintrerupt din momentul in care a fost creat, acum mai bine de 160 de ani; unde instantele judecatoresti sunt independente fata de executiv si unde constitutia a fost schimbata o singura data din anul 1833 si aproape intotdeauna a fost in vigoare. O tara in care viata publica este organizata in institutii civile si unde fortele armate au o experienta profesionala dovedita si un spirit democratic profund. O tara cu o populatie de aproape 10.000.000 de locuitori care, intr-o singura generatie, a avut doi castigatori ai Premiului Nobel pentru literatura, Gabriela Mistral si Pablo Neruda, ambii copii ai unor muncitori simpli. In tara mea, istoria, pamantul si omul sunt unite de un puternic sentiment national.

Chile este, de asemenea, o tara a carei economie a fost insa indelung supusa, si chiar instrainata, firmelor capitaliste straine, ducand la o datorie externa de peste 4.000 de milioane de dolari; ale carei servicii anuale reprezinta peste 30% din valoarea exporturilor tarii;a carei economie este extrem de sensibila la situatia externa si care sufera de stagnare cronica si de inflatie; si unde milioane de oameni au fost fortati sa traiasca in conditii de exploatare si mizerie, de somaj fatis sau ascuns.

Am venit astazi aici deoarece tara mea se confrunta cu probleme de importanta mondiala, care fac obiectul atentiei permanente a acestei adunari a natiunilor unite: lupta pentru eliberare sociala, efortul pentru bunastare, progresul intelectual si apararea identitatii nationale si a demnitatii.

Perspectiva cu care se confrunta tara mea, la fel ca multe alte tari din Lumea a Treia, este un model de modernizare indirecta, care, asa cum o demonstreaza studiile tehnice si cele mai tragice realitati, exclude din posibilitatile progresului, bunastarii si eliberarii sociale din ce in ce mai multe milioane de oameni, destinandu-le unei vieti sub-umane. Este un model care va produce o lipsa din ce in ce mai mare de locuinte, care va condamna un numar tot mai mare de cetateni la ignoranta, analfabetism, somaj si mizerie fiziologica.

Pe scurt, aceeasi perspectiva care ne-a pastrat intr-o relatie de colonizare, dependenta si exploatare in vremurile de razboi rece, a functionat si in vremurile de conflict militar sau in vremurile de pace. Exista o incercare de a condamna toate tarile subdezvoltate sa fie realitati inferioare, mereu subordonate.

Acesta este modelul pe care clasa muncitoare chiliana, venind pe scena ca protagonist al propriului destin, a hotarat sa-l respinga, sa caute la randul sau o dezvoltare autonoma si rapida proprie si sa transforme structurile traditionale intr-o maniera revolutionara.

Poporul chilian a castigat puterea dupa un drum lung, de mari sacrificii, si este pe deplin implicat in sarcina instaurarii democratiei economice, asa incat activitatea productiva sa functioneze ca si un raspuns la nevoile si asteptarile sociale si nu in interesul profiturilor individuale. Intr-o maniera programata si destul de coerenta, vechea structura, bazata pe exploatarea lucratorilor si detinerea mijloacelor de productie principale de o minoritate, este depasita. Ea este inlocuita de o noua structura - coordonata de muncitori si pusa in slujba intereselor majoritatii - care va pune bazele unei cresteri ce va fi determinata de o dezvoltare reala, care va include toata populatia, fara sa ignore unele sectoare vaste ale populatiei si sa le condamne la saracie si la a fi proscrise social. Muncitorii nostri conduc sectoarele privilegiate ale puterii politice si economice, atat in ​​centrele de munca, cat si in comunitati si in stat. Acesta este continutul revolutionar al procesului pe care tara mea il parcurge pentru depasirea sistemului capitalist si deschiderea unui drum socialist.

Nevoia de a plasa toate resursele noastre economice in slujba nevoilor foarte mari ale poporului, a fost mana in mana cu recastigarea demnitatii Chile. A trebuit sa punem capat situatiei vechi, ca urmare a faptului ca noi, chilienii, afectati de saracie si de stagnare, trebuia sa exportam sume uriase de capital in beneficiul celei mai puternice economii de piata din lume. Nationalizarea resurselor de baza constituie pentru noi o cerinta istorica. Economia noastra nu mai poate suporta subordonarea implicita de a avea mai mult de 80% din exporturile sale in mainile unui mic grup de companii straine mari, care si-au pus intotdeauna interesele lor in fata celor din tarile in care ele realizeaza profituri. Nici nu am mai putea accepta blestemul latifundiului, al marilor monopoluri industriale si comerciale, credit pentru cateva inegalitati brutale in distribuirea veniturilor."

CALEA DEMOCRATICA URMATA DE CHILE

“Schimbarea structurii de putere pe care o efectuam, rolul de conducere al muncitorilor, recuperarea nationala a bogatiilor de baza, eliberarea tarii noastre de subordonarea fata de puterile straine, toate acestea pun in evidenta procesul istoric indelungat al eforturilor de impunere a libertatilor politice si sociale, al luptei eroice a mai multor generatii de muncitori si agricultori, pentru a se organiza ca o forta sociala, pentru a obtine puterea politica si puterea economica.

Traditia, originalitatea si constiinta noastra revolutionara fac posibil ca poporul chilian sa stimuleze procesul socialismului, sa consolideze libertatile civice, colective, individuale si sa respecte pluralismul cultural si ideologic. Este o lupta permanenta pentru instaurarea libertatilor sociale si a democratiei economice, prin exercitarea deplina a libertatilor politice. Prin vointa democratica, poporul nostru chilian si-a asumat provocarea de a da un impuls acestui proces revolutionar, in cadrul unui stat de drept inalt institutionalizat, care a fost flexibil la schimbari si care se confrunta astazi cu nevoia de a se adapta noii realitati social-economice.

Am nationalizat bogatiile de baza, am nationalizat cuprul, am facut toate aceste lucruri prin decizia unanima a Parlamentului, in cadrul caruia partidele guvernamentale sunt in minoritate. Vrem ca toata lumea sa inteleaga clar, ca nu am confiscat marile firme straine de exploatare a cuprului. In conformitate cu prevederile constitutionale, noi am remediat doar o nedreptate istorica prin deducerea din compensatie a tuturor profiturilor de peste 12% pe an, care au fost facute din 1955 pana acum.

Unele dintre firmele nationalizate au facut profituri uriase in ultimii 15 ani, asa incat, atunci cand a fost aplicat acel 12% pe an ca limita a profiturilor rezonabile, ele au fost afectate de deduceri importante. Acesta este cazul unei sucursale a companiei Anaconda, care a realizat profituri in Chile de 21,5% pe an fata de valoarea sa contabila intre anii 1955 si 1970, in timp ce profiturile Anaconda in alte tari au fost de numai 3,6% pe an. Este si situatia unei sucursale a Corporatiei Kennecott Copper, care in aceeasi perioada, a inregistrat o crestere medie de 52,8% pe an in Chile - si, in unii ani, a obtinut profituri incredibile: de 106% in 1967, 113% in 1968 si mai mult de 205% in 1969. In aceeasi perioada, Kennecott a obtinut mai putin de 10% pe an profituri in alte tari. Cu toate acestea, aplicarea normei constitutionale a impiedicat alte companii de cupru sa sufere, deoarece profiturile lor nu depasesc limita rezonabila de 12% pe an.

Trebuie subliniat faptul ca, in anii anteriori nationalizarii, firmele mari de cupru au inceput planurile de expansiune, care au esuat in mare masura si la care nu au contribuit cu resurse proprii (in pofida profiturilor uriase pe care le-au facut) dar, pe care le-au finantat prin credite externe. In conformitate cu hotararile legale, statul chilian trebuie sa se ocupe de aceste datorii care ajung la cifra enorma de peste 727 milioane USD. Chiar am si inceput sa platim datoriile pe care una dintre aceste firme le-a avut cu Kennecott, societatea mama din Statele Unite.

Aceleasi firme care au exploatat cuprul chilian de multi ani au obtinut profituri de peste 4.000 de milioane de dolari in ultimii 42 de ani, in timp ce investitiile initiale au fost mai mici de 30 milioane de dolari. Un exemplu simplu si dureros, un contrast acut: in tara mea exista 600.000 de copilasi care nu se pot bucura de viata in conditii umane normale, deoarece in primele lor opt luni de existenta, ei nu au primit cantitatea elementara de proteine. Tara mea, ar fi transformata complet de aceste 4.000 de milioane de dolari SUA (profit). Numai o mica parte din aceasta suma ar asigura proteine ​​pentru toti copiii din tara mea o data pentru totdeauna.

Nationalizarea cuprului a fost realizata prin respectarea ordinii noastre judiciare interne si prin respectarea normelor de drept international care nu au motiv sa se identifice cu interesele marilor firme capitaliste.

Pe scurt, acesta este procesul prin care trece tara mea si consider ca este util sa o prezint acestei adunari a natiunilor, cu autoritatea data noua de faptul ca indeplinim cu strictete recomandarile Organizatiei Natiunilor Unite si ca ne bazam pe eforturile interne ca baza pentru dezvoltarea economico-sociala. In acest forum, a fost recomandata schimbarea institutiilor si a structurilor inapoiate, precum si redistribuirea veniturilor prioritate pentru educatie, sanatate si ingrijirea celor mai sarace segmente ale populatiei. Toate acestea reprezinta numai o parte esentiala a politicii noastre care este in curs de desfasurare.”

AGRESIUNEA si BLOCADA FINANCIAR - ECONOMICA

“De aceea este si mai dureros faptul ca a trebuit sa vin aici, la aceasta tribuna, pentru a proclama faptul ca tara mea este victima unei agresiuni grave.

Am prevazut atat problemele, cat si rezistenta straina la desfasurarea procesului nostru de schimbare, in special in vederea nationalizarii resurselor naturale. Imperialismul si cruzimea lui au istorie lunga si amenintatoare in America Latina, iar experienta dramatica si eroica a Cubei este inca proaspata. La fel este cazul Perului, care a trebuit sa sufere consecintele deciziei sale de a-si exercita controlul suveran asupra petrolului sau.

In decada anilor '70, dupa atatea acorduri si rezolutii ale comunitatii internationale, in care a fost recunoscut dreptul suveran al fiecarui stat de a-si controla resursele naturale proprii in beneficiul poporului sau, dupa adoptarea acordurilor internationale care privesc atat drepturile sociale, economice, culturale, cat si strategia celui de-al doilea deceniu de dezvoltare, care a formalizat toate aceste acorduri, suntem victimele unei noi expresii a imperialismului - mult mai subtila, mai mascata si teribil de eficienta - aceea de a bloca exercitarea drepturilor noastre ca stat suveran.

Din momentul victoriei noastre electorale, la data de 4 septembrie 1970, am fost afectati de cresterea presiunilor straine la scara larga, menite sa blocheze instalarea unui guvern ales in mod liber de popor si apoi sa il rastoarne. S-au facut eforturi mari pentru a ne izola de lume, pentru a strangula economia si pentru a paraliza vanzarea de cupru, principalul produs de export si, de asemenea, pentru a ne impiedica accesul la surse de finantare internationala.

Intelegem ca, atunci cand denuntam blocada financiar-economica cu care am fost atacati, este greu pentru opinia publica internationala si chiar pentru multi dintre compatrioti sa inteleaga cu usurinta situatia, deoarece nu este o agresiune deschisa, proclamata public in fata intregii lumi. Dimpotriva, este un atac mascat si de tradare din partea celor cu care se presupune ca colaboram, un atac care este la fel de daunator pentru Chile. Ne gasim in opozitie cu forte care opereaza din umbra, fara steag, cu arme puternice ce sunt plasate intr-o gama larga de pozitii influente.

Noi nu suntem obiectul vreunei interdictii comerciale. Nimeni nu a declarat ca doreste o confruntare cu tara noastra. S-ar parea ca singurii nostri dusmani sau adversari sunt, logic, cei politici din interior. Nu este insa cazul acesta. Noi suntem victimele unor actiuni aproape invizibile, de obicei acoperite de remarci si afirmatii care, chipurile, servesc la respectarea demnitatii tarii noastre si a suveranitatii. Dar avem informatii de prima mana cu privire la marea diferenta care exista intre aceste afirmatii si actiunile specifice pe care trebuie sa le induram.

Nu mentionez lucruri vagi, discut problemele concrete care afecteaza astazi poporul meu si care vor avea repercusiuni economice mai grave in lunile urmatoare.

Chile, ca si majoritatea natiunilor Lumii a Treia, este foarte vulnerabila fata de situatia sectorului extern al economiei sale. In ultimele 12 luni, scaderea pretului international al cuprului a reprezentat o pierdere de venituri de aproximativ 200 milioane USD pentru o natiune ale carei exporturi au depasit 1.000 de milioane de dolari, in timp ce produsele, atat industriale cat si agricole, pe care trebuie sa le importam, sunt mult mai scumpe acum - in unele cazuri pana la 60%.

Asa cum se intampla aproape intotdeauna, Chile cumpara la preturi ridicate si vinde la preturi mici. A fost, in aceste momente, dificil pentru balanta noastra de plati, pentru ca noi am fost nevoiti sa facem fata, printre multe altele, urmatoarelor actiuni simultane concepute aparent ca o razbunare pe poporul chilian pentru decizia lui de a nationaliza cuprul:

- Pana in momentul in care guvernul meu a preluat mandatul, in fiecare an, Chile a primit aproape 80 de milioane dolari, ca imprumuturi, de la organizatii financiare internationale, cum ar fi Banca Mondiala si Banca Interamericana de Dezvoltare. Aceasta finantare a fost intrerupta violent.

- In ultimul deceniu, Republica Chile a primit imprumuturi de la Agentia pentru Dezvoltare Internationala a Guvernului Statelor Unite (AID) in valoare totala de 50 milioane USD pe an. Nu cerem ca aceste imprumuturi sa fie restabilite. Statele Unite au dreptul suveran de a acorda sau de a nu acorda ajutor strain oricarei tari. Tot ceea ce vrem sa subliniem este ca eliminarea drastica a acestor credite a dus la restrictii importante in balanta noastra de plati.

- Dupa preluarea mandatului de presedinte, tara mea avea linii de credit pe termen scurt de la banci private americane, destinate finantarii comertului nostru extern, in suma de 220 milioane USD. Intr-o perioada scurta de timp, aceste credite au fost suspendate si aproximativ 190 de milioane de dolari au fost deduse, o suma pe care trebuie sa o platim, deoarece operatiunile respective nu au fost reinnoite.

- La fel ca in majoritatea natiunilor din America Latina, din motive tehnologice si a altor factori, Chile trebuie sa faca achizitii importante de bunuri de capital din Statele Unite. Acum, atat finantarea bunurilor, cat si aceea oferita in mod obisnuit de Eximbank pentru acest tip de operatiune, au fost, de asemenea, suspendate pentru noi, punandu-ne in situatia nedreapta de a cumpara bunuri de acest fel cu plata in avans. Acest lucru pune o presiune extraordinara asupra balantei de plati.

- Platile imprumuturilor contractate de Chile cu agentiile din sectorul public al Statelor Unite, inaintea preluarii mandatului de catre Guvernul meu, si care se desfasurau in acel moment, au fost, la fel, suspendate. Ca urmare, trebuie sa continuam a realiza proiectele corespunzatoare, facand achizitii cu numerar in mana de pe piata americana, deoarece, odata ce proiectele se afla in desfasurare, este imposibil sa inlocuim sursa importurilor respective. De aceea s-a hotarat ca finantarea ar trebui sa provina din partea agentiilor guvernamentale americane.

- Drept urmare a tuturor operatiunilor indreptate impotriva vanzarii de cupru in tarile Europei Occidentale, operatiunile pe termen scurt cu bancile private de pe acel continent, bazate in principal pe plata acestui metal, au fost blocate la greu. Acest lucru a dus la reinnoirea liniilor de credit de peste 20 de milioane de dolari, suspendarea negocierilor financiare cu aproape 200 de milioane de dolari, care erau aproape finalizate, si crearea unui climat care impiedica manipularea obisnuita a achizitiilor noastre in aceste tari si denatureaza acut toate activitatile noastre in domeniul finantarii externe.

Aceasta strangulare financiara, avand in vedere caracteristicile economiei chiliene, a condus la o limitare severa a posibilitatilor noastre de a achizitiona echipamente, piese de schimb, produse consumabile, produse alimentare, medicamente. Fiecare chilian sufera consecintele acestor masuri, care aduc suferinta si durere in viata de zi cu zi a tuturor si, fireste, se simt in viata politica interna.

Descrierea pe care am facut-o aici vrea sa spuna ca natura agentiilor internationale a fost distorsionata. Utilizarea lor ca instrumente ale politicii bilaterale a oricaruia dintre statele membre, indiferent de cat de puternic ar putea fi, este inacceptabila din punct de vedere legal si moral.

Acest lucru inseamna a impune presiuni asupra unei tari mai slabe din punct de vedere economic si a pedepsi o natiune pentru decizia sa de a-si recastiga controlul asupra resurselor sale de baza. Este o forma premeditata de interventie in afacerile interne ale unei natiuni. Aceasta este ceea ce numim aroganta imperialista.

Se cunoaste bine acest lucru si nu poate fi ignorat. Toate acestea au fost in mod repetat condamnate de rezolutiile Natiunilor Unite.”

CHILE  ATACATA DE COMPANII TRANSNATIONALE

“Noi nu numai ca induram blocada financiara, ci suntem si victimele unei agresiuni clare. Doua firme care fac parte din nucleul central al marilor companii transnationale, care si-au infipt ghearele in tara mea, Compania Internationala de Telegrafie si Telefonie si Corporatia Copper Kennecott, au incercat sa intervina in viata noastra politica.

A - ITT, o corporatie uriasa a carui capital este mai mare decat bugetul mai multor natiuni latino-americane si care este mai mare decat cea a unor tari industrializate, a inceput, chiar din momentul in care miscarea cetatenilor nostri a fost victorioasa in alegerile din septembrie 1970, o actiune sinistra pentru a ma impiedica sa preiau functia de presedinte.

Intre septembrie si noiembrie 1970, au avut loc actiuni teroriste planificate in afara tarii mele, cu ajutorul gruparilor fasciste interne. Toate aceste actiuni au condus la uciderea generalului Rene Schneider Chereau, comandantul sef al armatei, un om drept si mare soldat care simboliza constitutionalismul fortelor armate din Chile.

In luna martie a acestui an, 1972, au fost facute publice documentele care au denuntat relatia dintre aceste obiective sinistre si ITT. Aceasta companie a recunoscut ca in 1970 a facut chiar sugestii guvernului Statelor Unite sa intervina in evenimente politice din Chile. Documentele sunt autentice, nimeni nu a indraznit sa le nege.

In luna iulie, lumea a aflat cu uimire despre diferitele aspecte ale unui nou plan de actiune pe care ITT l-a prezentat guvernului american pentru a rasturna guvernul nostru, intr-o perioada de sase luni. Am cu mine documentul, datat in octombrie 1971, care contine un plan de 18 puncte despre care s-a vorbit.

Au vrut sa ne stranguleze din punct de vedere economic, sa efectueze un sabotaj diplomatic, sa creeze panica in randul populatiei si sa provoace tulburari sociale, astfel incat atunci cand guvernul ar fi pierdut controlul, fortele armate ar fi trecut la eliminarea regimului democratic si impunerea dictaturii miliare.

In timp ce compania ITT elabora planul acesta sinistru, reprezentantii sai treceau prin propunerile de negociere a unei formule pentru statul chilian de a prelua partea ITT din compania de telefonie din Chile. Inca din primele zile ale administratiei mele, am inceput discutiile pentru a achizitiona compania de telefonie controlata de ITT, din motive de securitate nationala.

In doua ocazii am primit inaltii oficiali ai firmei. Guvernul meu a actionat cu buna-credinta in discutii. Pe de alta parte, ITT a refuzat sa accepte plata la preturile care fusesera stabilite in conformitate cu verdictul expertilor internationali. Se creau astfel dificultati pentru o solutie rapida si corecta, in timp ce, in mod clandestin, incercau sa dezlantuiasca haosul in tara mea.

Refuzul ITT de a accepta un acord direct si cunoasterea manevrelor lor mascate, ne-au fortat sa trimitem in Congres un proiect de lege care sa faca apel la nationalizare. Vointa poporului chilian de a apara regimul democratic si progresul revolutiei, loialitatea fortelor armate pentru tara lor si legile sale au facut ca aceste planuri secrete sinistre sa esueze.

In fata constiintei lumii, acuz ITT ca incearca sa provoace un razboi civil in tara mea - starea suprema de dezintegrare pentru o tara. Aceasta este ceea ce numim interventie imperialista.

B - Chile se confrunta in acest moment cu un pericol a carui solutie nu depinde numai de vointa nationala, ci si de o serie intreaga de alte elemente externe. Vorbesc de actiunea companiei Kennecott Copper Corporation.

Constitutia noastra spune ca litigiile cauzate de nationalizari trebuie solutionate de o instanta care, la fel ca toate celelalte instante din tara mea, Chile, este independenta si suverana in deciziile sale. Kennecott Copper si-a acceptat jurisdictia si timp de un an a aparut in fata acestui tribunal. Apelul sau nu a fost acceptat si a hotarat sa-si foloseasca puterea considerabila pentru a ne priva de beneficiile exporturilor de cupru si pentru a exercita presiuni asupra guvernului din Chile. In luna septembrie, a ajuns la o asa aroganta incat a cerut embargo pentru plata acestor exporturi in instantele din Franta, Olanda si Suedia. Cu siguranta va incerca acelasi lucru si in alte tari. Baza pentru aceasta actiune este de neacceptat din punct de vedere juridic si moral.

Compania Kennecott va solicita instantelor altor natiuni, care nu au absolut nimic de-a face cu problemele sau negocierile dintre statul chilian si Kennecott Copper Corporation, sa decida ca un act suveran al guvernului nostru - realizat ca raspuns la mandatul celei mai inalte autoritati, cea a constitutiei politice, si sustinut de intregul popor chilian - este nul si neavenit. Aceasta incercare a lor se afla in contradictie cu principiile de baza ale dreptului international, in virtutea carora resursele naturale proprii unei tari, in special acelea care constituie mijloacele ei de existenta, apartin natiunii si ea poate dispune de ele in mod deliberat. Nu exista nicio lege internationala universal acceptata ori, in acest caz, un tratat specific care prevede acest lucru.

Toata comunitatea mondiala, organizata in baza principiilor Natiunilor Unite, nu accepta o interpretare a dreptului international subordonata intereselor capitalismului, care sa determine instantele din oricare alta tara straina sa sustina o structura a relatiilor economice in serviciul sistemului economic mentionat mai sus. Daca s-ar intampla acest lucru, ar fi o incalcare grava a unui principiu fundamental al vietii internationale: acela de neinterventie in afacerile interne ale unui stat, dupa cum a fost recunoscut in mod explicit la cea de-a treia Conferinta a Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare - (UNCTAD).

Suntem ghidati de legea internationala acceptata in mod repetat de catre Natiunile Unite, in special in Rezolutia 1803 (XVIII) a Adunarii Generale; normele care tocmai au fost consolidate de comitetul pentru comert si dezvoltare s-au bazat pe acuzatiile facute de tara mea impotriva lui Kennecott. Rezolutia respectiva a reafirmat dreptul suveran al tuturor statelor de a dispune liber de resursele lor naturale si a declarat in aplicarea acestui principiu ca nationalizarea efectuata de state pentru a-si racastiga controlul asupra acestor resurse este o expresie a puterilor lor suverane.

Fiecare stat trebuie sa stabileasca standardele pentru aceste masuri, iar litigiile care ar putea aparea ca un rezultat, sunt preocuparea exclusiva a instantelor sale, fara a aduce atingere Rezolutiei 1803 a Adunarii Generale. Rezolutia permite interventia jurisdictiilor extra-nationale in conditii exceptionale si atata timp cat exista un acord intre statele suverane si alte parti interesate. 

Aceasta este singura teza acceptabila a Natiunilor Unite. Ea este singura care respecta filozofia si principiile sale. Este singura care poate proteja drepturile celor slabi impotriva abuzurilor celor puternici. Intrucat nu s-a putut altfel, in instantele de la Paris am obtinut ridicarea embargoului in vigoare asupra platii unui transport de cupru. 

Vom continua sa aparam fara incetare jurisdictia exclusiva a instantelor chiliene, legata de orice disputa care va rezulta in urma nationalizarii resurselor noastre de baza. Pentru statul Chile, aceasta nu este doar o chestiune importanta de interpretare judiciara. Este o problema a suveranitatii si, chiar mai mult, a supravietuirii.

Agresiunea companiei Kennecott provoaca daune foarte grave economiei noastre. Doar dificultatile directe impuse comercializarii cuprului au determinat, in ultimile doua luni, pierderea a milioane de dolari pentru Chile! Dar asta nu este totul. Am discutat deja despre efectele legate de blocarea operatiunilor financiare ale tarii mele cu bancile din Europa de Vest. Exista, de asemenea, un efort evident de a crea un climat de neincredere in randul cumparatorilor principalului nostru produs de export, dar acest lucru va esua.

Obiectivele acestei firme imperialiste merg acum si mai departe, pentru ca, pe termen lung, nu se pot astepta la vreo putere politica sau juridica care sa priveze Chile de ceea ce ii apartine in mod legal. Ea vrea sa ne aduca in genunchi, dar lucrul acesta nu se va intampla. Agresiunea firmelor mari incearca sa blocheze emanciparea poporului nostru. Aceasta reprezinta un atac direct asupra intereselor economice ale celor ce muncesc, in cazul concret impotriva statului Chile.

Poporul chilian este un popor care a ajuns la o anume maturitate politica, pentru a decide, in majoritate, inlocuirea sistemului economic capitalist cu cel socialist. Regimul nostru politic are institutii care au fost suficient de deschise pentru a conduce aceasta vointa revolutionara fara ciocniri violente. Este datoria mea sa avertizez aceasta adunare, ca represaliile si blocada, care vizeaza efectiv producerea contradictiilor si a distorsiunilor economice rezultate, ameninta sa aiba repercusiuni grave asupra pacii si coexistentei interne din tara mea. Acestea nu isi vor atinge insa obiectivele nefaste. Marea majoritate a chilienilor vor gasi calea de a le rezista intr-o maniera patriotica si demna. Ceea ce am afirmat la inceput, va fi intotdeauna valabil: istoria noastra, pamantul si omul sunt uniti intr-un sentiment national puternic.”

FENOMENUL CORPORATIILOR TRANSNATIONALE

“La cea de-a treia conferinta UNCTAD, am reusit sa discut despre fenomenul corporatiilor transnationale. Am mentionat cresterea considerabila a puterii lor economice, a influentei politice si a actiunii corupte. Acesta este motivul ingrijorarii cu care opinia mondiala ar trebui sa reactioneze in fata unei astfel de realitati. Puterea acestor corporatii este atat de mare incat depaseste toate frontierele. Investitiile straine ale companiilor americane, singure au atins 32 mld. USD. Intre anii 1950 si 1970 acestea au crescut cu o rata de 10% pe an, in timp ce exporturile acestei natiuni au crescut doar cu 5%. Ele fac profituri uriase si seaca resursele enorme ale tarilor in curs de dezvoltare.

In doar un singur an, aceste firme au scos profituri din Lumea a Treia, care au reprezentat transferuri nete in favoarea lor de 1.743 milioane USD: 1.013 milioane USD din America Latina; 280 de milioane USD din Africa; 376 de milioane USD din Orientul Indepartat; si 74 milioane USD din Orientul Mijlociu. Influenta si raza lor de actiune afecteaza practicile comerciale traditionale ale transferului tehnologic intre state, transmiterea resurselor intre natiuni si relatiile de munca.

Cu totii ne confruntam cu un conflict direct intre marile corporatii transnationale si state. Corporatiile intervin in deciziile fundamentale politice, economice si militare ale statelor. Corporatiile sunt organizatii globale care nu depind de niciun stat si ale caror activitati nu sunt controlate de catre aceste state si nici nu sunt responsabile fata de vreun parlament sau vreo alta institutie reprezentativa a interesului colectiv. Pe scurt, toata structura politica mondiala e subminata. Dealerii nu au tara. Locul unde ei se afla nu constituie niciun fel de impediment; singurul lucru in care sunt interesati este locul unde realizeaza profituri. Nu spun eu aceste lucruri; ele sunt cuvintele lui Jefferson.

Firmele transnationale mari prejudiciaza interesele autentice ale tarilor aflate in curs de dezvoltare, iar actiunea lor dominanta si necontrolata se desfasoara chiar si in tarile industrializate, unde se afla. Acest lucru a fost recent denuntat atat in Europa cat si in Statele Unite si a dus la o investigatie a Senatului SUA. Natiunile dezvoltate sunt la fel de amenintate de acest pericol ca si natiunile subdezvoltate. E un fenomen ce a determinat cresterea mobilizarii lucratorilor organizati, inclusiv a marilor organizatii sindicale care exista in lumea aceasta. Inca o data, actiunea solidaritatii internationale a muncitorilor se confrunta cu un inamic comun: imperialismul.

In principiu, sunt acele actiuni care au condus Consiliul Economic si Social al Natiunilor Unite - ca urmare a denuntarii facute de Chile - sa aprobe in unanimitate, in iulie anul trecut, o rezolutie care a cerut unui grup de personalitati mondiale sa se intalneasca si sa studieze efectele si functiunea corporatiilor transnationale in procesul de dezvoltare, in special in tarile aflate in curs de dezvoltare, precum si repercusiunile asupra relatiilor internationale si sa prezinte recomandari pentru actiuni internationale corespunzatoare.

Nu este deloc o problema izolata sau unica. Este expresia locala a unei realitati care ne copleseste, o realitate care acopera America Latina si Lumea a Treia. In diferite grade de intensitate, cu caracteristici unice, toate tarile marginalizate sunt amenintate de ceva similar.

Mentiune: Purtatorul de cuvant al grupului african din cadrul Consiliului pentru Comert si Dezvoltare, a anuntat cu cateva saptamani in urma, pozitia tuturor acestor tari in legatura cu denuntarea facuta de Chile impotriva agresiunii Kennecott, raportand sprijinul deplin al intregului grup pentru Chile, deoarece era o problema care nu afecta numai o natiune, ci, potential, intreaga lume in curs de dezvoltare. Aceste cuvinte au o valoare deosebita, deoarece reprezinta recunoasterea unui intreg continent care, prin intermediul cazului chilian, poarta o noua etapa in lupta dintre imperialism si tarile slab dezvoltate din Lumea a Treia.”

TARILE LUMII A TREIA

“Lupta pentru apararea resurselor naturale este doar o parte din lupta pe care o duc tarile din Lumea a Treia impotriva subdezvoltarii. Asadar, exista o relatie dialectica foarte clara: imperialismul exista deoarece subdezvoltarea exista; iar subdezvoltarea exista deoarece imperialismul exista.

Cu doi ani in urma, cu ocazia celei de-a 25-a aniversari a infiintarii Org. Natiunilor Unite, Adunarea Generala ONU a proclamat solemn strategia sa pentru cel de-al doilea deceniu de dezvoltare. In conformitate cu aceasta strategie, statele membre ONU s-au angajat sa nu precupeteasca niciun efort pentru a transforma, prin masuri concrete, diviziunea internationala nedreapta a muncii si pentru a diminua marile decalaje economice si tehnologice care separa tarile bogate de cele in curs de dezvoltare.

Am vazut ca nici unul dintre aceste obiective nu a devenit realitate. Dimpotriva, situatia s-a inrautatit.

Astfel, pietele tuturor tarilor industrializate au ramas la fel de inchise, asa cum au fost intotdeauna, la produsele de baza - in special la produsele agricole - ale tarilor in curs de dezvoltare, iar indicele masurilor protectioniste este in continua crestere. Conditiile de schimb continua sa se deterioreze, regimul preferintial generalizat pentru exportul produselor noastre fabricate si semifabricate nu a fost niciodata pus in aplicare de natiunea a carei piata - avand in vedere volumul sau – oferea cele mai bune perspective si nu exista indicii ca acest lucru se va face in viitorul imediat.

Transferul resurselor financiare publice, in loc sa atinga 0,7% din produsul national brut al tarilor dezvoltate, a scazut de la 0,34 la 0,24%. Datoria contractata de tarile in curs de dezvoltare, care era deja enorma pana la inceputul acestui an, a crescut de la 70 la 75 de miliarde de dolari in numai cateva luni. Sumele pentru serviciile de imprumut platite de aceste tari, care reprezinta o scurgere intolerabila pentru ele, au fost in foarte mare masura rezultatul conditiilor si termenilor imprumuturilor. In anul 1970, aceste servicii au crescut cu 18%, iar în 1971, cu 20% - mai mult decat dublul ratei medii pentru deceniul 1960.

Aceasta este drama subdezvoltarii si a tarilor care nu s-au ridicat pentru drepturile lor, care nu au cerut respectarea drepturilor lor si nu au aparat, printr-o actiune colectiva viguroasa, pretul materiilor prime si al produselor lor de baza si care s-au confruntat cu amenintari si agresiuni din partea neo-imperialismului.

Noi suntem tari potential bogate si totusi noi traim o viata de saracie. Mergem aici si acolo, cersind pentru credite si ajutoare si totusi suntem - un paradox tipic sistemului economic capitalist - mari exportatori de capital.”

AMERICA LATINA SI SUBDEZVOLTAREA

“America Latina, ca parte a lumii in curs de dezvoltare, face parte din imaginea pe care tocmai am descris-o. Impreuna cu Asia, Africa si tarile socialiste, ea a dus multe batalii in ultimii ani pentru a schimba structura relatiilor economice si comerciale cu lumea capitalista, pentru a inlocui ordinea economica si monetara nedreapta si discriminatorie creata in Bretton Woods la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial.

Este adevarat ca exista diferente in venitul national al multor tari din regiunea noastra si al tarilor de pe alte continente si chiar si in tarile care ar putea fi considerate ca fiind relativ mai putin dezvoltate intre tarile subdezvoltate.

Cu toate acestea, astfel de diferente - care se diminueaza prin compararea lor cu produsul national al lumii industrializate - nu mentin America Latina in afara vastului sector neglijat si exploatat al umanitatii. Consensul de la Vina del Mar din 1969, a confirmat aceste acorduri indicand si subliniind in mod clar intinderea intarzierii economico-sociale a regiunii si factorii externi care au determinat-o, precum si marile nedreptati comise impotriva regiunii sub masca cooperarii si ajutorului.

Spun asta deoarece orasele mari din America Latina, admirate de multi, ascund dramele a sute de mii de oameni care traiesc in zone marginale, care sunt rezultatul somajului si sub-ocuparii fortei de munca. Aceste orase frumoase ascund contrastul profund dintre grupurile mici de indivizi privilegiati si masele mari ai caror indici de nutritie si sanatate sunt foarte mici.

Este usor de inteles de ce continentul latino-american indica o rata atat de ridicata a mortalitatii infantile si a analfabetismului, cu 13 milioane de oameni fara locuri de munca si peste 50 de milioane de oameni care lucreaza ocazional. Peste 20 de milioane de persoane din America Latina nu utilizeaza banii ca mijloc de schimb.

Pana acum, nici un regim si nici un guvern nu a reusit sa rezolve deficitul major de locuri de munca, de locuinte, alimentatie si sanatate. Dimpotriva, deficitul creste intr-una, cu fiecare an care trece, in conformitate cu cresterea populatiei. Daca aceasta situatie continua, ce se va intampla atunci cand vom avea mai mult de 600 de milioane pana la sfarsitul secolului?

Situatia este si mai dramatica in Asia si Africa, al caror venit pe cap de locuitor este chiar mai scazut si al carui proces de dezvoltare arata o slabiciune si mai mare.

Nu este intotdeauna remarcat faptul ca subcontinentul latino-american - al carui potential de bogatie este pur si simplu foarte mare - a devenit principalul domeniu de actiune al imperialismului economic in ultimii 30 de ani. Datele recente furnizate de Fondul Monetar International arata ca investitiile private ale tarilor dezvoltate in America Latina prezinta un deficit pentru America Latina de 9.000 milioane USD intre anii 1960 si 1970. Intr-un cuvant, aceasta suma reprezinta o contributie neta a capitalului din regiunea noastra la lumea bogata intr-un deceniu.

Chile este complet solidara cu restul tarilor din America Latina, fara exceptie. Din acest motiv, ea favorizeaza si respecta pe deplin politica de neinterventie si autodeterminare, pe care o aplicam la scara mondiala. Stimulam dezvoltarea relatiilor noastre economice si culturale. Suntem in favoarea completarii si integrarii economiilor noastre. Prin urmare, noi lucram in cadrul LAFTA (Asociatia de Liber Schimb din America Latina) si, ca un prim pas, pentru crearea unei piete comune a tarilor andine, care ne uneste cu Bolivia, Columbia, Peru si Ecuador.

America Latina a lasat epoca protestului, in spatele ei. Nevoile si statisticile au contribuit la cresterea gradului de constientizare. Realitatea a zdrobit toate barierele ideologice. Incercarile de divizare si izolare au fost infrante si exista o dorinta arzatoare de a coordona ofensiva in apararea intereselor.

Cei care fac imposibila o revolutie pasnica, fac inevitabila o revolutie violenta. Cuvintele acestea nu sunt ale mele. Eu doar impartasesc aceeasi opinie. Cuvintele acestea sunt ale lui John F. Kennedy.” ------------------

Chile a facut obiectul unor demonstratii nesfarsite de solidaritate, sprijin si recunoastere din partea comunitatii latino-americane. Comertul - in special cel cu Argentina, Mexic si alte tari din Pactul Andin - a crescut considerabil. In forumurile mondiale si regionale, tarile latino-americane si-au exprimat sprijinul ferm in favoarea principiului conform caruia tarile sa decida liber asupra propriilor resurse naturale. Marea majoritate a comunitatii mondiale a facut onoarea de a alege orasul Santiago drept sediul celei de-a treia reuniuni UNCTAD si a salutat invitatia Chile de a fi locul conferintei mondiale privind drepturile la mare.

Pe de alta parte, la reuniunea din statul Guyana, 59 de ministrii de externe ai miscarii de nealiniere si-au exprimat in mod public sprijinul lor deplin “in exercitarea dreptului suveran asupra resurselor naturale proprii”, ca un raspuns la agresiunea indreptata impotriva statului Chile de catre Kennecott Copper. "Este fundamental sa subliniem faptul ca exercitarea deplina a suveranitatii asupra resurselor naturale este esentiala pentru independenta economica", au mentionat ministrii de externe. Mai mult, emanciparea economica a fost "strans legata de independenta politica, fiind consolidata prin intarirea acesteia".

CIPEC (Consiliul Interguvernamental al Tarilor Exportatoare de Cupru), o organizatie de coordonare stabilita de principalele tari exportatoare de cupru - Peru, Zair, Zambia si Chile - a adoptat o serie de rezolutii si recomandari de o importanta majora, care au constituit un real sprijin pentru Chile si un pas important facut de tarile din Lumea a Treia pentru apararea comertului cu produsele de baza, pornindu-se de la declaratia potrivit careia, orice actiune care poate impiedica sau obstructiona exercitarea dreptului suveran al unei tari de a dispune liber de resursele sale natural, constituie o agresiune economica.

Marea majoritate a tarilor din Europa de Vest, tarile scandinave din nordul extrem, pana in Spania din sudul extrem, au cooperat cu Chile, iar intelegerea lor fata de problema chiliana, a insemnat o adevarata forma de sprijin. Datorita acelei intelegeri, Chile si-a renegociat datoria externa. Organizatii sindicale din lume si-au demonstrate solidaritatea prin actiuni de mare importanta, precum refuzul lucratorilor portuari din Le Havre si din Rotterdam de a descarca cuprul din Chile a carui plata era pusa sub embargou in mod arbitrar si nedrept.”

Din pacate, nationalizarea a fost impotriva intereselor de afaceri ale multinationalelor din tara, in special a celor care au avut sprijinul guvernului SUA, iar reformele sale socialiste au fost, de asemenea, programate contra-cronometru, ceea ce a insemnat o alegere mai putin buna.

Poetul Pablo Neruda a deplans rasturnarea si moartea prietenului sau, presedintele chilian Salvador Allende, cu o saptamana inainte ca el insusi sa fie rapus de cancer. Pe 14 septembrie, anul 1973, el scria: “Allende a fost asasinat pentru nationalizarea bogatiei subsolului chilian… Din deserturile de salpetru, la minele de carbune subacvatice si inaltimile teribile de unde este extras cuprul prin munca inumana a mainilor poporului meu, a aparut o miscare de eliberare de o foarte mare magnitudine. Aceasta miscare a condus un om, pe nume Salvador Allende, la presedintia din Chile, sa intreprinda reforme si masuri de justitie care nu puteau fi amanate, pentru a salva averea noastra nationala din ghearele straine." 

Sa elimini saracia nu presupune sa infaptuiesti un act de caritate, ci un act de dreptate sociala.