Salvador Allende - REABILITAREA ISTORICA

“Am incredere in Chile si in destinul ei…”

“Nu se vorbeste prea mult de Allende, pentru ca Allende a fost ca o palma data constiintei. El s-a desprins de stilul politic traditional. Cred ca Allende ar trebui respectat pentru imaginea sa morala si etica. Cred ca niciodata nu va mai exista o politica demna de numele lui. Acest lucru insemnand apararea intereselor comune si devotamentul fata de comunitate. Asta ar trebui sa ceara politica astazi.”

De la moartea sa, imaginea lui Allende a reprezentat un punct central controversat in lupta dusa pentru istoria si memoria epocii peste care a prezidat - o lupta cu privire la participarea trecutului la prezent, cu scopul de a modela viitorul. Allende insusi a incercat sa transforme aceasta imagine in ultima sa adresare la radio, in dimineata loviturii de stat. Discursul final a fost atat de miscator si atat de elocvent, incat a proiectat o imagine a demnitatii si sacrificiului altruist.

In propria sa constiinta, a fost presedintele chilian sobru, care a incercat sa evite masacrele si razboiul civil. A fost democratul care nu a cedat legitimitatea functiei sale, aleasa prin vot democratic, unei dictaturi militare; republicanul care a declarat hotarat ca numai daca il vor impusca, il vor putea scoate din palatul prezidential, el neavand alta optiune decat aceea de a indeplini mandatul dat de poporul chilian. Mai mult decat atat, a fost liderul popular care, atunci cand s-a confruntat cu moartea, a afirmat cu demnitate: "Voi rasplati cu viata mea loialitatea poporului". In cele din urma, Allende a fost revolutionarul care a murit cu arma in mana, rezistand cu curaj loviturii militare, in ciuda sanselor ei zdrobitoare. 

De la inceput, regimul militar Pinochet a hotarat sa distruga imaginea pozitiva a lui Allende si sa o inlocuiasca cu una negativa, folosind monopolul presei si al mass-mediei si cenzurarea opiniilor alternative.

Imaginile repetate ale armei gasite asupra sa in palatul prezidential, il prezentau pe Allende ca pe un revolutionar nonviolent, insa, sustineau si ideea unui socialist necinstit, impodobit in hainele democratiei. “Descoperirea” unui asa-zis “Plan Z” fabricat, conceput special pentru asasinarea adversarilor civili si militari ai lui Allende, l-a portretizat ca pe un Machiavelli sinistru de stanga. De-a lungul primilor ani, dictatura militara a incercat sa impuna imaginea unui Allende care ar fi permis unui "climat de violenta" sa infloreasca in interiorul statului chilian. In cadrul acestei "memorii emblematice", lovitura de stat aparea ca salvand Chile din totalitarismul comunist. 

Stanga a promovat si ea imaginea lui Allende cu arma in mana, rezistand loviturii de stat pana la moarte, dar din motive proprii. Prin sacrificiul ultim, el a devenit un erou revolutionar si martir. Pentru stanga "revolutionara”, ca si aripa dominanta a partidului socialist, Allende si-a rascumparat sustinerea ideilor sale revolutionare prin rezistenta si sacrificiul sau final. Pentru comunistii care ii impartaseau drumul pasnic, rezistenta sa a rascumparat incapacitatea lor de a apara revolutia. Mai presus de toate, pentru oamenii obisnuiti care au avut de suferit socul represiunii brutale dupa lovitura de stat, sacrificiul lui Allende l-a transformat intr-un simbol al suferintei lor si rascumparatorul cauzei lor, care a murit pentru ei.

Un deceniu mai tarziu, cand protestele sociale care au marcat inceputul sfarsitului dictaturii militare Pinochet au cuprins ghetourile din Santiago, multe dintre cartierele defavorizate au fost impodobite cu imaginile lui Salvador Allende, ca simbol vizual al rezistentei la dictatura. 

In acest timp, influentat atat de propria experienta din Chile, cat si de victoria armata a lui Sandinistas din Nicaragua, partidul comunist chilian a sustinut pentru prima data in istorie lupta armata. Asa cum, tot ei imbratisasera "drumul pasnic" al lui Allende in timp ce el era in functie, asa au imbratisat acum imaginea lui finala cu arma in mana.

Pe masura ce tranzitia la democratie a avansat catre sfarsitul anilor 1980 si inceputul anilor 1990, partidul socialist al lui Allende, care odinioara era atat de "revolutionar" incat l-a respins pe el ca "reformist pasnic", acum s-a indepartat de identificarea cu Allende care a fost prea "revolutionar" pentru ei. In tot acest timp, socialistii "revolutionari" ai erei Unitatii Populare au devenit, in exilul lor prin Europa de Vest, socialisti "renovati", adica social-democrati care au imbratisat neoliberalismul.

Mai mult, atunci cand socialistii au intrat in coalitia de guvernamant din anii 1990 ca partener subordonat crestin-democratilor, un pret tacit al admiterii lor a fost acela de a nu contesta viziunea negativa crestin-democrata asupra lui Allende si asupra drumului sau spre socialism. Ca rezultat, in anii '90, in ciuda revenirii democratiei, s-au spus putine lucruri despre Allende, iar epoca Unitatii Populare a devenit o adevarata "amintire interzisa" intr-o Chile care suferise o amnezie istorica si o politica selectiva.

Volodia Teitelboim, fost senator PU, prezenta destul de clar starea aceea de fapt: “Nu se vorbeste prea mult de Allende, pentru ca Allende a fost ca o palma data constiintei. El s-a desprins de stilul politic traditional. Cred ca Allende ar trebui respectat pentru imaginea sa morala si etica. Cred ca niciodata nu va mai exista o politica demna de numele lui. Acest lucru insemnand apararea intereselor comune si devotamentul fata de comunitate. Asta ar trebui sa ceara politica astazi. Nimeni nu spune un cuvant despre asta in Chile. Nimeni nu vorbeste despre asta. In cel mai bun caz, Allende este prezentat de cei care il respecta drept un visitor. Si astazi, el inca ramane un subiect de tacere in propria sa tara."

La sfarsitul anilor 90’, acest lucru a inceput sa se schimbe. Arestarea lui Pinochet la Londra, in anul 1998, in baza acuzatiilor de crime impotriva umanitatii, a fost un prim factor. Pinochet si Allende se aflau de mult intr-un balans de memorie: pe masura ce imaginea lui Pinochet se degrada, cea a lui Allende inflorea. Un alt factor a fost schimbarea spre stanga a echilibrului politic din cadrul coalitiei, care a dus la slabirea pozitiei crestin-democratilor si la alegerea lui Ricardo Lagos in functia de presedinte al chilienilor in anul 2000. Lagos nu a fost doar primul presedinte socialist de la Allende, ci si prietenul sau.

Sub Lagos, portretele lui Allende au fost atarnate pe peretii palatului prezidential, pentru prima data de la moartea sa. De asemenea, o statuie a lui Allende a fost ridicata in fata Palatului de Justitie. I-au fost reconsiderate istoria si memoria, ca probleme politice majore. Pe de alta parte, in SUA au fost eliberate 24.000 de documente desecretizate, care dezvaluiau ca razboiul american secret dus impotriva lui Allende, s-a datorat dublului angajament fata de socialism si democratie.

Toti acesti factori s-au reunit in comemorarea celei de-a 30-a aniversari a loviturii de stat, care a avut loc in anul 2003 si a carei cea mai frapanta consecinta a fost reabilitarea politica a lui Salvador Allende.

Desi numeroasele televiziuni au oferit puncte de vedere diferite, toate au prezentat un Allende mai complex si mai uman decat imaginea sa demonizata, proiectata de dictatura militara. Mai mult decat atat, desi s-a pus accentul pe lovitura de stat, pentru a o explica, majoritatea emisiunilor speciale de televiziune a trebuit sa se intoarca mai departe in timp, pentru a oferi o relatare complexa despre epoca Allende, care sa includa videoclipuri cu Allende, precum si interviuri cu colaboratorii si prietenii sai.

Pentru cei mai multi chilieni, a caror majoritate s-a nascut dupa 1973, era prima data cand il vedeau si il auzeau pe Allende si pentru multi a fost o revelatie, la fel ca si ultima sa adresare la radio. In urma celei de-a 30-a aniversari, Allende a aparut ca un martir republican a carui sinucidere, ca si cea a unui erou republican roman, a fost un sacrificiu altruist pentru o cauza politica nobila. Aceasta cauza era construita de o democratie, dar nu una de tip socialist.

In viata politica de dupa moartea sa, Allende a triumfat in cele din urma asupra lui Pinochet, dar cu pretul disparitiei drumului democratic spre socialism, care a fost opera vietii sale. Profetia lui s-a adeverit doar in afirmatia cu privire la propriul loc in istoria si memoria statului Chile dupa ce lovitura din 1973 avea sa se clarifice; nu si in ceea ce ii priveste pe muncitori, Chile ramanand la o democratie nesocialista.

Pentru poporul chilian sosise timpul de a repune in drepturi istoricitatea lui Salvador Allende - stralucirea si limitarile sale ca lider politic, precum si dedicarea sa atat democratiei, cat si socialismului, cauza pentru care si-a consacrat viata politica si pentru care a murit.

Astazi, foarte putine se mai pastreaza in Chile de la Allende. Aproape toate politicile sale au fost anulate dupa lovitura militara de stat si contrarevolutia capitalista care a urmat. Regimul Pinochet a returnat majoritatea industriilor nationalizate de Allende proprietarilor anteriori, a redus cheltuielile publice, a reprimat miscarea sindicala. Numai un numar mic dintre politicile cele mai populare ale lui Allende au ramas pana in prezent, cum ar fi jumatatea de litru de lapte furnizata zilnic copiilor scolari si proprietatea statului asupra majoritatii industriei de cupru. O realizare de durata a fost si eliminarea latifundiilor din mediul rural si, desi a fost una dintre reformele socialiste ale lui Allende prin inlaturarea marilor proprietari de pamant, s-a deschis calea pentru procedeul capitalist de productie agricola, stabilit de armata dupa 1973.

Amintirea perioadei Allende, ca si a dictaturii militare care i-a urmat, continua si in prezent sa imparta chilienii. Pentru unii, cei trei ani ai guvernului lui Allende reprezinta singura data in istoria chilienilor, cand clasa muncitoare, cei saraci si populatia indigena au avut de castigat prin imbunatatirea vietii lor si o adevarata miza in conducerea tarii si a economiei. Pentru altii, a fost o perioada de instabilitate politica si economica, ajutata din plin de fortele din afara tarii, prin programe foarte bine coordonate de destabilizare politica, financiara si economica, care au condus tara in pragul haosului si razboiului civil. Modul in care voteaza chilienii si natura aliantelor politice ce guverneaza natiunea, continua sa fie structurate prin aceasta diviziune stanga/dreapta, chiar daca acum predomina politica consensului.

Dupa 45 de ani de la moartea sa, Allende continua sa aiba o importanta cruciala pentru cei de stanga. In ciuda acreditarilor sale marxiste, Allende a fost in esenta un nationalist chilian, care si-a angajat propria viata pentru a imbunatati-o pe cea a conationalilor si a conationalelor sale si pentru a obtine independenta economica in locul dependentei fata de puterile din afara.

Confidentul sau politic apropiat, Sergio Vuskovic, marturisea: "Allende nu a fost un marxist in sensul literal clasic si nici nu a fost un inrait al dogmelor comuniste care puneau accentul pe faptul ca un singur partid trebuie sa domine, cel al "dictaturii proletariatului". Ceea ce a luat el de la marxism, a fost interesul deosebit fata de muncitori, de cei saraci si defavorizati, fata de ideea de echitate. Din aceste motive, ar fi corect sa il descriem pe Allende drept un socialist partizan al libertatii." A respectat si s-a bucurat de legaturi stranse cu revolutionari militari, precum Fidel Castro, insa a respins o abordare revolutionara violenta pentru Chile si a adoptat cu loialitate reformele social-politice din tara sa, prin mijloace democratice.

Dupa 45 de ani de la moartea sa, arhivele istorice privind lovitura militara de stat reflecta acuratetea ultimelor cuvinte ale Presedintelui. "Marile cai" despre care a vorbit Allende in ultima sa zi, s-au deschis cu adevarat, iar chilienii liberi se straduiesc din nou sa construiasca in spiritul sau o societate mai buna.

Curaj pentru o lume mai buna

Cu timpul, Allende a devenit un simbol al democratiei si drepturilor omului. Intr-un sens, el a devenit un mit. Un mit al omului politic loial, pana la sacrificial suprem, ideii de democratie in care a crezut cu tarie si pentru care si-a dat viata. Un om care a imbratisat cu fermitate ideea tranzitiei pasnice de la un sistem economic capitalist la unul socialist, pentru a crea conditii de viata mai bune paturilor sarace si defavorizate ale societatii. Trasatura esentiala care a stat la baza acestor perspective sociale, economice si politice, a fost umanismul sau profund, compasiunea pe care, in calitate de medic, si-a dezvoltat-o pentru cei care munceau in conditii inumane de munca si traiau in conditii mizere de viata, in timp ce la polul celalalt al bunastarii se castigau profituri uriase, chiar de 200%, de catre unele companii straine care exploatau resursele interne cele mai profitabile. A reformat economia, pentru a imbunatati conditiile de trai ale muncitorilor, indigenilor marginalizati, femeilor si copiilor, creand oportunitati pentru angajare, ingrijirea sanatatii, asistenta sociala, invatamant, conditii de munca si locuit. Pentru castigarea acestor facilitati, a fost iubit si apreciat in primul rand de oamenii simpli, de cei care si-au castigat, in acest fel, dreptul la un trai decent. 

"Merita sa murim pentru tot ceea ce nu merita sa traiasca"

Din prima pana in ultima sa zi la putere, Allende s-a gandit numai la poporul sau, la imensa speranta de eliberare si de viata mai buna pe care i-a insuflat-o si pentru care el insusi a devenit un simbol. 

Allende a inteles semnificatia cuvantului –demnitate-, i-a recuperat stralucirea, zborul poetic. Sunt multi aceia care inca mai simt cum le vibreaza sufletul, atunci cand ii asculta ultimul mesaj transmis prin radio... cand metalul linistit al vocii sale a incetat sa mai fie auzit. Caile viitorului au fost deschise cu sacrificiul celui care a fost pentru chilieni: compañero. Jertfa este virtutea celor care iubesc, a celor care, in ciuda mortii, continua sa traiasca intr-o forma sau alta printre noi...

Salvador Allende este o sursa de inspiratie pentru noile generatii care doresc o lume mai buna si mai echitabila; un presedinte consecvent si loial, pe care multi il admira profund. El este mai viu decat oricand si traieste in toti cei care viseaza o Chile mai buna.

La Forumul International Antifascist, care a avut loc la Caracas pe data de 13 septembrie 2013, la Teatrul National, cu ocazia comemorarii a 40 de ani de la lovitura de stat din Chile, scriitorul uruguayan, Eduardo Galeano, a vorbit cu emotie despre importanta mostenirii ramase de la presedintele Salvador Allende, mostenire ce contine un mesaj de onestitate si curaj.

“Salvador Allende a fost un om de onoare. El a inteles prea bine ca nu va iesi viu din Palatul La Moneda; totusi, a ales sa reziste pana la capat. Stiu ca onoarea este greu de gasit, dar el a facut totul pentru a restabili demnitatea - demnitatea pierduta in limbajul politic.

Cred ca ne-a lasat cateva mosteniri importante, toate referindu-se la curajul de a face fata situatiilor riscante sau dificile. Curajul sau si demnitatea ne-au invatat ca limbajul este sacru si ca noi ii suntem datori; de aceea trebuie sa fim foarte atenti in ceea ce spunem, pentru a nu rupe identitatea dificila care se obtine, in cazuri exceptionale, intre ceea ce se spune si ceea ce se face. La Allende a existat o identitate perfecta intre ceea ce a spus si ceea ce a facut, si aceasta a fost cea mai pretioasa mostenire a sa : recuperarea demnitatii limbajului. 

Cuvintele sale: “Merita sa murim pentru tot ceea ce nu merita sa traiasca”, sunt profetice. Acest gand defineste foarte bine calitatile umane ale unui om exceptional care a restaurat democratia la prestigiul cuvantului rapit de minciunile politicienilor care i-au distrus adevarata semnificatie.”