TRECUTUL, MAI PREZENT CA NICIODATA!

 

“In fiecare zi, ne batem joc / De pasari, de iubire si de mare
Si nu bagam de seama ca, in loc / Ramane un desert de disperare.”

 

In toate timpurile, poetii au ilustrat, cu foarte multa acuratete, starea deplorabila in care a ajuns tara noastra, stare datorata tagmei unor politicieni lipsiti de scrupule si a mai multor suspusi corupti. Ei sunt cei care au descris situatia grea in care a ajuns poporul roman, datorita incapacitatii guvernantilor de a emite legi in favoarea unui trai mai bun pentru toti cetatenii tarii. Tonul destul de ironic si versurile usturatoare din poeziile lor, sunt adresate in special acelor persoane incompetente, numite politic in posturi cheie, profitorilor, pervertitilor, jocurilor politice perfide, politicilor dezastruoase economice, financiare, sociale si de stat, adoptate de cei alesi in fruntea tarii. Evenimentele, din pacate, confirma veridicitatea spuselor lor.

Adevarul este prezentat intr-o forma cumplit de caustica pentru cei vizati, si cumplit de dureroasa pentru cei asupra carora se revarsa toata lasitatea, hotia, lipsa de patriotism, lipsa unor programe economice viabile, lacomia si insatietatea, dorinta omului avid de putere caruia nu-i pasa de caile necinstite si inumane pe care foloseste, considerand ca tot ce este viu trebuie sa fie la discretia si bunul lui plac. Iar, noi, muritorii de rand, ne intrebam daca vom mai avea vreodata ocazia sa ne mandrim cu cei care ne conduc, cu acei oameni plini de curaj, de noblete sufleteasca si demnitate, care sa adopte o pozitie ferma - indiferent de persoanele in fata carora stau - impotriva politicilor care vizeaza pierderea suveranitatii, a identitatii nationale, distrugerea credintei, inlaturarea valorilor adevarate, distrugerea economica a tarii, transformarea rasei umane.

Printr-o deosebita sensibilitate si imaginatie, prin talent si har, poetii stiu atat de bine sa zugraveasca cu multa expresivitate, prin intermediul stihurilor, realitatea vremurilor in care traiesc, durerea concetatenilor, a celor atinsi si secerati de nedreptatea sociala, de boala, de mizerie, de foamete, de politicile economice dezastruoase, de nepasarea, indiferenta si infatuarea strigatoare la cer a celor care ne conduc tara spre dezastru, ingradind tot mai mult libertatea, care, in intreaga lume, devine din ce in ce mai mult o iluzie… Libertatea!… O privim tacuti din spatele unor gratii invizibile de care nu putem trece. Atat in vremurile de mult apuse, cat si in prezent, minti “luminate” au avut destul timp sa dospeasca planuri diabolice de distrugere a sevei unei natiuni. Si atunci, ca si acum, bate vantul saraciei in economia autentic romaneasca, ca dupa un razboi - dupa un altfel de razboi, cel dus impotriva unui inamic invizibil.

Dintotdeauna, autorii acestor poezii memorabile au fost izvoare de lumina si speranta, prin versurile lor dand glas credintei si conceptiilor celor in mijlocul carora au trait sau traiesc. Versurile sunt exceptionale! Sunt elocvente si exprima gandurile celor care nu isi mai gasesc locul in nebunia si faradelegea care se instaureaza astazi tot mai mult in tara si in lumea toata. Analogia dintre vremurile trecute si cele prezente este izbitoare. Ne intoarcem in timpuri stravechi, iar timpurile stravechi vin in present. Mesajele sunt cutremuratoare, capata putere si au un impact tot mai mare asupra noastra, cu atat mai mult cu cat dau expresie temerilor noastre. Redescoperim din ce in ce mai mult spiritul combativ si vizionar, avand in vedere zilele ciudate pe care le traim, zile pe care unii dintre autori le-au prevazut.

Singurul cantec despre mult iubita limba romana, este unul magistral. Astazi nu se mai pune pret pe nimic din ce a fost valoros pana acum, nici pe inaintasii care au marcat istoria, nici pe faptele lor de glorie, nici pe propria limba materna. Daca vrei sa distrugi un popor, atunci distruge-i identitatea, valorile, cultura, credinta, economia, iubirea de neam si de tara; sugruma-i demnitatea prin orice nonvaloare care, din pozitia pe care o capata, prinde gustul puterii si al banului, intra in anturajul si angrenajul caracatitei, pune piciorul in prag si dicteaza care directie desantata, paguboasa, antidemocratica, antisociala, lipsita de morala si de perspectiva economica, trebuie urmata. 

Romania, ultimul bal
             - Adrian Paunescu

In loc sa fim in tara numai frati
Simtim, in noua epoca barbara
C-am fost in viata noastra blestemati
Sa-jungem chiriasi la noi in tara

Din tot ce facem nu avem nimic
Ne macina straine interese
Faina noastra n-are spor nici pic
Nici painea in cuptor nu ne mai iese

Traim acelasi tragic simtamant
Sub politicieni si sub contabili
Ca noi, ca neam, avem destinul frant
Si suntem de prisos si nerentabili

Umili, ne cerem scuze de la toti
Ca nu ne-au chinuit destul in viata
Si ne conduc niste fanarioti
Ce pe cei mici tradarea ii invata
 

Poet nebun, ce vorbe mai indrugi
De zici ca esti din neam ce nu se lasa
Cand am ajuns in tara noastra slugi
Si suntem cersetori la noi acasa?

Si vii, si mortii, amestecati acum
Dispusi sa emigreze se arata
Mormintele se pregatesc de drum
In Romania deromanizata

Sus-pusii nu mai au nimica sfant
Ca pe cravate, juramantu-si schimba
Nu mai avem nici fabrici, nici pamant
Vorbim si limba nostra-n alta limba

Si-acum se-aude clopotul final
Vin vremuri de urgie si de grindeni
Si este seara ultimului bal
Din zori, vom fi romani de pretutindeni

Probabil maine, aici va fi pustiu
Si toti in pribegie vom porni-o
Drum bun, popor pierdut la un pariu!
Adio, mama patrie, adio!
 

Apel de carturar
        - Adrian Paunescu - 1984

S-au asezat necazuri mari pe tara
Si pasarile negre se rotesc
Si parca-ar astepta-o sa si moara
Si sa se stinga neamul romanesc

Cu inima in tampla stau de veghe
Si n-am cui spune presimtirea mea
Ca daca va pieri iubirea veche
Iubirea noua nu va rezista.
 

Acum, ca-n magica fatalitate
Ce ne-a-nsotit nimicitor mereu
Nu stiu de ce ni se intampla toate
Si, Doamne, apara poporul meu.
 

N-avem nevoie de varsari de sange
Pentru a redeveni aceeasi frati
Nu mai au lacrimi mamele spre-a plange
Mormintele copiilor plecati 

Din una-n alta si din toate-n una
Periculos si cinic circuit
Si suntem mai panditi ca totdeauna
Si limba-n gura ni s-a vestejit

Nevoile ne trag de steag spre berna
Cei lasi atata focul din popor
Dar Romania s-a nascut eterna
Si singura si tinta tuturor

 

Si trebuie o radicalizare
Si trebuie un nou, cinstit impuls
Pentru-a reface Romania Mare
Si-a pune-n umar iarasi bratul smuls
 

Dar cel mai mult aici, la noi acasa
Ne trebuie concordia de fond
Sa nu cadem in planetara plasa
A transformarii patriei in front 

Nu ne iubeste nimeni decat cerul
Avem dusmani ce ne-ar zvarli la caini,
Ca-n Miorita, noi suntem oierul
Aflat sub ruga propriilor maini. 

S-au asezat necazuri mari pe tara
Dobanzile faradelegii cresc
Vegheati ca tara noastra sa nu moara
Sa nu se stinga neamul nostru romanesc 

Bolnavi unanim
         - Adrian Paunescu

Si ce-ar fi daca
Intr-o zi blestemata
Ne-am imbolnavi cu totii
Deodata
Si medici, si pacienti
Si parinti, si copii?

Ce-ar fi, ce-ar fi,
Daca, brusc,
Ne-am imbolnavi,
Daca n-ar avea
Cine pe cine sa mai trateze
Cine cui sa-i mai scoata
Bandaje si proteze?

Ce-ar fi daca,
In urma dreptului legitim
De a ne imbolnavi,
Chiar ne-am trezi
Ca ne imbolnavim
Si n-avem cui ne adresa
N-avem pe cine chema?

Ce-ar fi daca
Intr-o zi blestemata
Ne-am imbolnavi
Cu totii
Deodata?

Implacabil
         - Adrian Paunescu

Eu nu mai am puterea sa revin,
nu te acuz, nu-ti fac portret de vina,
nu pot s-adorm, tin ochii in lumina
si tot ce simt nu-i spusa, e destin.

Ma incordez si sufar umilit,
minciuna universului ma doare;
asimilata raului cel mare,
cu-atat mai trista, cu cat te-am iubit.

Miroase-a carantina peste veac
bolnavii sunt chemati sa se supuna
la incercarea ultima, comuna,
sa li se spuna: nu mai aveti leac.

Iar eu te vad, iubita mea cea buna,
cum mergi spre condamnare. Zac si tac.

 Scrisoare catre Guvernul Romaniei
                   -  Adrian Paunescu - 2013

Ce sorcova si targuri ai in steag
Si ce posirca iti balteste-n sange,
Guvern al inanitiei, beteag,
De nu auzi Ardealul care plange?

Tu nu-ntelegi cosmarul vietii lor
Ca sunt abuzuri cu nemiluita
Si ca n-au cui sa-i ceara ajutor
Romanii din Covasna si Harghita?

De propria ta tara te feresti
Si imposibil s-o conduci iti este,
Ca ai ajuns sa fii, la Bucuresti,
Guvernul unei alte Budapeste.

La noi acasa, altii sunt stapani,
Bati temenele la Inalta Poarta,
... Persecutati, doar fiindca sunt romani,
Romanii din Ardeal nu te mai iarta.

Guvern de indigo si din mancurti,
Te blestema, descoperindu-ti vina,
Ceilalti romani, vanduti la alte Curti,
In Basarabia si Bucovina.

Guvern al Romaniei, surdomut,
Esti plin de pacaleli si plin de fumuri,
Dar clopote de moarte au batut
Pentru acest popor ajuns pe drumuri.

Ca-ntr-un cosmar, te caut si te strig,
Sa nu mai tot sucesti cutitu-n rana,
Prin lanturi si prin foame si prin frig,
Insangerand conditia umana.

Tu esti in stare sa ne-ntorci pe toti
La cea dintai Comuna Primitiva,
Sa fim un neam de criminali si hoti,
Ce-si jefuieste propria coliva.

Guvern fara de tara, pune punct
Acestei fraze care te cuprinde
Si-ngroapa idealul tau defunct
In groapa Romaniei suferinde.

Si lasa-ne! Dispari in mod brutal,
Elibereaza, cu grabire mare,
De boala ta, romanii din Ardeal,
Guvern murdar de propria tradare!

Iesirea din cosmar
     -  Adrian Paunescu

E un cosmar sa vezi in drumul tau
O-ntreaga tara, cum se prabuseste
Si binele, ingenunchit de rau,
Si fierul rosu, biruit de cleste. 

Si harmalaia e un alt cosmar
La conjugarea crizelor atroce
Si oamenii cinstiti, care dispar
Si un popor ramane fara voce. 

Si-n toate a patruns un fel pagan
De-a ne privi copiii si parintii
Si-i un cosmar ca fiece roman
Isi pierde forta bratului si-a mintii. 

Iar vanzatorii inca mai promit
Sa vanda, si mai mult, aceasta tara
Intr-un azil al lumii, parasit,
Acest popor nefericit sa moara. 

Suntem pe mana unor nebuni
                           -  Adrian Paunescu

Sunt nopti si zile pe pamant
Cand nu mai e nimica sfant
Si omul trage-n jug din greu,
Nebunii pleaca din spital
Si intra-n campul social
Si il ucid pe Dumnezeu.

Nebunii urca-n varf de tot,
Comanda lumea idiot,
Declara zilnic un razboi,
Murim saraci, murim umili,
Din moftul unor imbecili
Si este vai si-amar de noi. 

Nebunii fac in lume foc,
In oameni nu mai cred deloc,
Ca in relicve care-au fost,
Zoologia e la pret,
Stau geniile in cotet
Iar Shakespeare li se pare-un prost.
 

Nu mai exista nici valori,
Nu se mai nasc nemuritori,
Exista bani si-atata tot,
Sa fim maimute-n carnaval,
Maimuta n-are ideal,
Maimuta are numai bot. 

Sunt puse tarile la zid,
Democratia e un vid,
Sub echilibrul pururi frant,
Se-arunca-n lume maladii,
Popoarele spre-a se rari,
Ca-s prea multi oameni pe pamant. 

Si, totusi, neamul omenesc,
Contrar acelor ce-l pandesc,
Va ridica pamantu-n cer,
Din piatra ne vom lua ovaz
Si vom lansa cumplitul vaz
Din ochii orbi ai lui Homer.
 

Suntem pe mana unor mari nebuni

  

Limba romana
        - Corneliu Vadim Tudor

Nu-mi place sa vorbesc in limbi straine
Eu sunt un Vultur, nu sunt papagal
Privighetoarea canta pentru sine
Un singur cantec, dar e magistral.
 

De ce-as vorbi engleza sau germana
Sau graiul rus, francez sau spaniol?
Cand limba mea-i balsam de pus pe rana
Izvor de apa vie, nu namol.
 

In limba asta ma simt cel mai bine
Ea varsa raze de argint in jur.
Mai dulce e ca mierea de albine
Limba Romana, templu de azur.
 

Ea s-a nascut si a-nflorit sub mana
Lui Dumnezeu in 2.000 de ani.
Regina intre graiuri e romana
N-o poate nimeni cumpara cu bani.
 

Ce n-ar da altii, Doamne, sa vorbeasca
Atat de dulce, simplu şi bogat!
Ei stiu sa latre, sa maimutareasca
Sa dea comenzi scrasnit si cadentat.
 

Fireste, stiu ca toate au valoare
Exprima stari de spirit, ratiuni
Dar nici o limba nu cunosc sub soare
Precum e graiul nostru din strabuni. 

Pentru aceasta limba a curs sange
Pentru aceasta limba s-a murit.
E limba-n care Crestinismul plange
In fiece biserica sau schit.
 

Eroica e limba cea romana
A rezistat prin anii cei mai grei.
Cuvinte din retorica pagana
Ea a topit in creuzetul ei.
 

Nu-mi place sa vorbesc in limbi straine
Desi le stiu si chiar le pretuiesc.
Fiti demni, urmasi de legiuni latine,
De acest vechi vesmant imparatesc!
 

Carmacii
       – fragment - Alexandru Vlahuta - 1881

Vai, nenorocita tara, rele zile-ai mai ajuns!
A lor gheare-nfipte-n pieptu-ti fara mila l-au strapuns
Si-n bucati impart, infamii, carnea ta, avutul tau!
Tot ce s-a gasit pe lume mai stricat, mai crud, mai rau,
Asti nemernici fara suflet, fara nici un capatai,
Tin a tale zile-n mana, si-a ta cinste sub calcai.

Si calari pe tine, tara, se cred zei aceste bestii,
Ca-ntr-o zi, poate, urmasii le vor cere socoteala
De-a lor fapte. Ce le pasa? Lopatari, la carma tarii
Sunt stapani pe vas, pe vanturi, ai pe valurile marii!
Ei sunt mari si tari, si nu au nici rusine, nici sfiala
Cum se cred ades copiii imparati calari pe trestii.

Si cand cugeti c-acesti trantori, asta haita de samsari
Prin tertipuri si prin intrigi au ajuns puternici, mari,
Si cand vezi pe-a vietii scara unde-au fost si unde sunt,
Cand ii vezi cu ce mandrie, cu ce ochi semeti si crunt
Privesc azi din inaltime spre norodul tavalit
In mizeriile-n care ei, calaii, l-au trantit,

Cand te uiti cum se rasfata, cum isi fac de cap miseii,
Vai, incepi sa crezi ca-n ceruri adormit-au de mult zeii! 

S-apoi, dupa ce-au dat palme, si-au scuipat in fata tarii,
Dupa ce-a-mbrancit poporul in prapastia pierzarii,
Dupa ce n-a ramas lucru nebatjocorit de ei,
Au curajul acesti oameni de nimic, acesti misei
Au curaju-n fata lumii ca sa strige-n gura mare:
Ne vrea tara! Ii vrea tara? Auziti nerusinare!

Cum sa mai vedem in tara cinste, munca, propasire,
Cand spoiala azi e totul, cand vezi ca prin lingusire
Si fatarnicii, netotii, au ajuns asa departe!
Cum sa-ti mai trudesti viata ca sa-nveti putina carte
Cand te uiti ca-n asta tara, data prada celor rai,
Inteleptii sunt victime, ticalosii sunt calai!

Asta-i lectia pe care o lasati posteritatii!
Ah, cumplit v-ati ras de lege si de cumpana dreptatii,
Si de oameni, si de tara, si de tot ce-i sfant pe lume!
Peste veacuri departate vor pluti a voastre nume,
Si vor spune ca sub soare n-au stat rai, calai, banditi,
Nici atat de cruzi la suflet, nici atat de iscusiti.

Ursul Romanesc
         - Mihai Beniuc 

Orasul rade si petrece
Vuieste in chiot
urla strada
Boierul da un leu cand trece
prin fata lui jucand parada

Danseaza ursul... romanesc
E mare ridicata-n labe
si blanda fiara fioroasa
Prin blana-i numeri coaste slabe,
dar nu se lasa nu se lasa... 

Danseaza ursul romanesc
Prin nas i-au petrecut veriga
dar tot mai mormaie uratul…
Mai mormaie, dar nu prea striga
ca-i trage cu veriga uratul

Danseaza... ursul romanesc
De 2000 de ani danseaza,
l-au prins de pui in miez de codru
Hei codrul ala-l tot viseaza
dar sa mai scape nu e modru

Danseaza... ursul romanesc
Orasul rade si petrece
Vuieste in chiot
urla strada
Boierul da un leu cand trece
prin fata lui jucand parada
danseaza.... ursul romanesc

 

Cioclii Apocalipsei
             - Eliana Popa

Voi ce stati pe la tribune si in jiltul guvernarii,
Voi ce va hraniti orgolii doar din lacrimile Tarii,
Slugi vandute altor neamuri, cioclii veacului ce moare,
Zornaiti in pungi argintii, imbuibati pe-a noastra jale. 

Rasfoind prin cartea lumii, citesc pagini de milenii
Strang in tolba adevaruri de prin cronicile vremii,
Vad tirani ce varsa sange, voievozi ce-adus-au pace,
Dar prin voi, ca niciodata, raul firele isi toarce. 

Ne-ati vandut pamant si codrii, toata zestrea milenara,
Ne-ati ucis si bucuria, ati pus doliu peste Tara.
Pleaca fiarele din codru, de durere toate gem,
Si asupra voastra cade al strabunilor blestem. 

Caci in cugetele voastre numai e nimica sfant,
Pervertire si minciuna si in fapte si-n cuvant.
Nu sunteti decat paiate, pe sub hainele cu staif,
Ochii vostri n-au lumina, sufletul va e bolnav. 

Iar din sufletele pure, astazi vreti sa smulgeti crinii,
Si in templul curatiei, sa-nfloreasca maracinii.
Sa patati tot ce-i candoare, toate florile de Har
Insa nu puteti Luminii, voi sa puneti stavilar! 

Cioclilor apocaliptici, plini de-a iadului duhoare,
Ne batjocoriti credinta si chivotul din altare!
Ne-ati ucis cu nepasare si bunicii si parintii,
Ne-ati ingenuncheat sub biruri si ne-ati pus sub paza sfintii. 

Tradatori de Neam si Tara, ca paduchii stand in frunte,
N-auziti pe Mihai-Voda, greaua-si barda cum ascute?
Ascultati cum canta lemnul! Vlad Draculea vine-acusa,
Nu simtiti pe sub izmene, cum va gadila tepusa? 

Bravi carmaci aveam pe vremuri, insa azi domnesc miseii,
Rup bucati din trupul Tarii, precum hienele si leii,
Insa va-nvia dreptatea, Neamu-acesta s-o trezi
Si in groapa ce ne-o sapa, oasele le-or putrezi! 

Vreau ca pana mea saraca, cantul lui Tirteu sa fie,
Sufletul acestei Natii sa-l ridice, sa-l invie,
Si de-o fi sa ma doboare, bratul fiarei de ATEU,
Iau cu mine plansul tarii si il duc lui DUMNEZEU. 

Rai din Baragan
           - Tudor Gheorghe

Tagma de profitori, nedemna de-n juratura mea amara
Luati-va banii si naravul si picopsiti o alta tara
Sarea din lacrimile noastre ati fi vandut-o fara mila
Si din castiguri v-ati fi luat in alte tari o alta vila
 

Ce demoni vi se strecurara in minte, in inima, in sange
Sa radeti ca descreieratii cand tara asta toata plange
Veti fi uitati, nepoti de-ai vostri poate-si vor aminti cu sila
De niste rude-ndepartate, si-atunci am sa va plang de mila.

Geme tara si se zbate
Prinsa-n latul vostru de minciuni
Ne-ati vandut ieftin si in rate,
Blestemati sa fiti si-n rugaciuni.

Ne-ati instrainat petrolul, 
Aurul, padurile si noi
Impietriti privim in golul 
Sinuciderii din doi in doi. 

 

Doamne, fa, daca se poate, 
Sa nu fure nimeni timp de-un an
In aceasta tara cu de toate
Si vom face Rai din Baragan.

  

Vine vremea sa dati sama
Pentru cate rele ne-ati adus,
In genunchi, la marea vama,
O sa cereti dreptul la recurs.   

Si va fi tacere lunga, 
Da, veti auzi intr-un tarziu
Cum se zbate spaima-n dunga
Si va tipa-averile-a mortiu.  

Doamne, fa, daca se poate, 
Sa nu fure nimeni timp de-un an
In aceasta tara cu de toate 
Si vom face Rai din Baragan

Degeaba
    - Tudor Gheorghe

Cat de repede s-au dus
Anii astia ce trecura
Numai am vazut ca nu-s
Si-am imbatranit in ura. 

Ochii ni s-au micsorat
Buzele se subtiara
Fiii ni s-au cocosat
Si-au plecat scarbiti din tara. 

Doamne, cat am mai crezut
Ca ne tii candela-aprinsa
Si noi, tot ca la-nceput,
In genunchi, cu mana-ntinsa.

Milogindu-ne mereu,
Asteptam pe scurtatura,
Ocolind drumul cel greu,
Sa ne pice para-n gura.

Cum ne mai vedeam zburand,
Vulturi albi, feriti de rele,
Cei alesi, cei scosi din rand,
Reci luceferi printre stele. 

Dar suntem cum am ramas,
De cand ne-am vandut norocul,
Cor de orbi, fara de glas,
Cautandu-ne iar locul.
 

Degeaba, pentru noi luminile s-au stins
Degeaba, in mijlocul verii noastre-a nins
Degeaba, ne-au secat fantanile si plang
Degeaba, pasarile gurese din crang.

Nu-ti trada, romane, tara!
                        - Eliana Popa

Nu-ti trada, romane, Tara pentru-o punga de arginti,
Nici Credinta nu ti-o vinde…Neamul tau e Neam de Sfinti!
Au murit cu demnitate, n-au plecat grumazul jos,
N-au vandut un colt de brazda, nici pe Domnul Sfant Hristos! 

Nu-ti trada, romane, Neamul, nu te rusina sa spui:
,,– Sunt roman! Si-n lumea asta, ca romanul altul nu-i!”
Noi aici am stat de veacuri, neclintiti precum Carpatii
Insa, astazi, multi plecat-am si la noi venit-au altii!

De va fi sa-nvie Stefan…Tepes…Mircea cel Batran
N-ar mai sti ce-i romaneste, n-ar mai sti care-i roman
Caci nici limba stramoseasca nu mai stim a o vorbi
Pe ogoare creste iarba, plugu-ncepe-a ruginii! 

Au murit lasand o Tara ca un colt de paradis
Au lasat un testament pentru noi cu sange scris
Si-au avut ca martori cerul si pe Bunul Dumnezeu
Si nadejdea ca romanul, doar roman va fi mereu! 

Si o cere Domnul Sfantul, de la noi, la Judecata,
Sangele lui Brancoveanu varsat la Inalta Poarta!
Sangele ce-a curs de veacuri in Pocalul lui Hristos,
Este sfanta marturie ca ei au murit frumos! 

De aceea ia aminte cat mai ai ceva in fiinta,
Cat mai ai un strop de vlaga si o boaba de credinta,
Nu lasa pamantul asta si nici Legea Stramoseasca,
Stai ca muntele-n furtuna! ROMANIA SA TRAIASCA!

Aceasta ultima poezie este un viu indemn pentru asezarea apelor in matca lor, pentru acord, unitate, armonie, recunoastere si refacere, pentru intoarcere la valorile istorice autentice, pentru recunosterea impactului benefic pe care toate aceste valori le-au avut asupra poporului roman, indiferent de epoca pe care acesta a trait-o. Romane, tine cu tara ta, sa nu ratacesti cararea care merge catre inima ei!

Versurile de inceput / din poezia “In fiecare zi ne batem joc” / de Romulus Vulpescu