Salvador Allende - ULTIMELE CUVINTE adresate NATIUNII

"Voi rasplati cu viata mea loialitatea poporului"

“Cu siguranta, Radio Magallanes va fi si el redus la tacere, iar calmul metalic al vocii mele nu va mai ajunge la voi. Dar, nu conteaza. Veti continua sa-l auziti. Voi fi mereu alaturi de voi. Cel putin voi ramane in amintirea voastra ca un om demn, care a fost loial tarii sale.”

In 4 septembrie 1973, in timp ce armata chiliana se pregatea sa–l rastoarne pe Allende printr-o lovitura de stat, presedintele tarii a ramas intransigent in timp ce vorbea in fata unei demonstratii pro-Allende fara precedent, de un million de oameni, in Satiago. Demonstrantii treceau prin fata palatului prezidential, La Moneda, si strigau "Allende, Allende, el pueblo te defiende" ("Allende, Allende, oamenii te vor apara"). Daca referendumul ar fi avut loc in luna septembrie 1973, Allede ar fi iesit castigator.

In iunie ’73 s-a revoltat un regiment de blindate. A fost un avertisment. Apoi, Ministrul Apararii a fost agresat si a trebuit sa recurga la arma, dupa care a fost pe punctul de a fi linsat de extremisti de dreapta. Neveste de ofiteri au demonstrat in fata casei generalului Carlos Prats, acuzandu-l ca impinge militarii spre compromis cu marxismul. Presa mincinoasa, controlata de CIA, vuia ca extrema stanga pregateste o lovitura de stat, care va fi urmata de decapitarea Armatei. In acele conditii, loialul general Prats a demisionat, propunandu-l ca inlocuitor pe Augusto Pinochet, care reusise sa-i castige increderea. In scurt timp, insa, Pinochet s-a lasat atras in complotul sustinut de o dreapta care cerea ordine intr-o tara tot mai destabilizata de proteste, mai mult sau mai putin manipulate. Exilat la Buenos Aires, generalul Prats avea sa fie asasinat din ordinul lui Pinochet, in septembrie 1974.

Dupa luni de greve paralizante si o incercare nereusita de lovitura de stat, din luna iunie 1973, liderul chilian i-a avertizat pe aceia care "nu respecta vointa majoritara din Chile" si le-a promis: "Sa se stie ca nu voi face un singur pas inapoi! Voi pleca numai dupa ce imi voi fi indeplinit mandatul dat de oameni! Nu am o alta alternativa".

In zorii zilei, lovitura de stat, bine coordonata, era in plina desfasurare. Allende s-a grabit sa ajunga la palatul La Moneda, pentru a prelua comanda a ceea ce isi dadea seama ca va fi o rezistenta fara nicio sansa de izbanda. A ramas insa loial chilienilor si tarii sale. Rebelii i-au prezentat lui Allende un ultimatum. Daca se va preda de bunavoie, va trai mult si bine si isi va putea parasi tara, luandu-si cu el si familia. Raspunsul lui Allende a fost scurt: "Amenintarilor nu se vor supune luptatorii. Iar prizonieri vor fi doar lasii. De exemplu, unii ca voi".

In dupa-amiaza zilei de 11 septembrie 1973, cand fortele loiale lui Augusto Pinochet si juntei militare au inconjurat palatul asediat, Allende si-a onorat cu demnitate promisiunea facuta, de a nu demisiona in fata unui guvern neconstitutional. A luptat pana in ultimul moment, iar prin alegerea sa, de a-si lua viata, a murit simbolic ca presedinte ales in mod liber.

Ultimele ore din viata sa, ca si ultimul sau discurs tinut, printr-o interventie telefonica, la unul dintre radiourile neocupate inca de armata, au aratat cat de loial a ramas Allende poporului chilian, pana la sfarsit. Discursul a fost transmis la ora 9:10 in 11 septembrie 1973, in mijlocul loviturii de stat, sponsorizate de anumite servicii secrete, impotriva guvernui ales democratic. Baricadat in interiorul palatului prezidential La Moneda, presedintele Salvador Allende si-a dat cu demnitate viata, pentru apararea democratiei chiliene:

“Fara nicio indoiala, pentru mine, aceasta este ultima ocazie in care ma adresez voua. Aviatia militara a bombardat deja turnurile Radio Portales si Radio Corporación. Cuvintele mele nu au amaraciune, ci dezamagire.

Fie ca ele sa fie o pedeapsa morala pentru cei care si-au tradat juramantul: soldatii din Chile, comandantii supremi in exercitiu, amiralul Merino, care s-a desemnat comandant al marinei militare si dl. Mendoza, un general vrednic de dispret, care a promis ieri fidelitate si loialitate fata de guvern si care s-a desemnat sef al politiei nationale.

Avand in vedere aceste fapte, singurul lucru care mi-a mai ramas de facut este sa spun muncitorilor: Nu voi demisiona! Sunt gata sa rezist prin toate mijloacele, chiar cu pretul vietii, pentru ca aceasta sa fie o lectie in istoria rusinoasa a celor care au putere, dar nu si ratiune.

Plasat intr-o tranzitie istorica, voi rasplati cu viata mea loialitatea oamenilor. Si le spun ca, in mod sigur, semintele pe care le-am plantat in constiinta buna a mii si mii de chilieni nu vor fi sterse pentru totdeauna. Ei (pucistii) sunt cei care, acum, detin puterea si vor putea sa ne domine, dar procesele sociale nu pot fi oprite aici, nici de crima si nici de forta. Istoria este a noastra si oamenii sunt cei care infaptuiesc istoria.

Muncitori din tara mea: vreau sa va multumesc pentru loialitatea pe care intotdeauna ati avut-o, increderea pe care ati investit-o intr-un om care a fost doar interpretul dorintelor voastre de dreptate, care si-a dat cuvantul ca va respecta Constitutia si Legea si exact asta a facut.

In acest moment decisiv, ultimul moment in care ma pot adresa voua, doresc sa profitati de lectie: capitalul strain, imperialismul impreuna cu reactiunea, au creat climatul in care fortele armate au incalcat traditia, afirmata de generalul Schneider si reafirmata de comandantul Araya, victime ale acelorasi segmente sociale care se vor afla astazi in caminele lor, sperand, impreuna cu asistenta straina, sa-si reia puterea pentru a-si apara in continuare profiturile si privilegiile.

Ma adresez, mai presus de toate, femeii modeste din tara noastra, taranului care a crezut in noi, muncitorului care a muncit din greu, mamei care a inteles preocuparea noastra pentru copii. Ma adresez profesionistilor din Chile, profesionistilor patrioti care, in urma cu numai cateva zile, au continuat sa lucreze impotriva unor razvratiri sponsorizate de unele asociatii profesioniste bazate pe clasa, care protejau avantajele date de societatea capitalista, catorva.

Ma adresez tinerilor, acelora care au cantat si ne-au daruit bucuria si spiritul lor de lupta. Ma adresez omului din Chile, muncitorului, fermierului, intelectualului, tuturor celor care vor fi persecutati, deoarece in tara noastra fascismul este deja prezent de mai multe ore - prin atacuri teroriste, dinamitarea podurilor, taierea cailor ferate, distrugerea conductele de petrol si gaze in fata tacerii celor care aveau obligatia de a actiona. Ei au comis aceste fapte. Istoria ii va judeca.

Cu siguranta, Radio Magallanes va fi si el redus la tacere, iar calmul metalic al vocii mele nu va mai ajunge la voi. Dar, nu conteaza. Veti continua sa-l auziti. Voi fi mereu alaturi de voi. Cel putin voi ramane in amintirea voastra ca un om demn, care a fost loial tarii sale.

Poporul trebuie sa se apere, dar nu trebuie sa se si sacrifice. Oamenii nu trebuie sa se lase distrusi sau ciuruiti de gloante, dar nici nu pot fi umiliti.

Muncitori din tara mea, am incredere in Chile si in destinul ei. Ceilalti barbati vor depasi acest moment intunecat si dureros, cand tradarea cauta sa prevaleze. Tineti minte ca nu foarte tarziu, se vor deschide noi cai pe unde va trece omul liber, pentru a construi o societate mai buna.

Traiasca Chile! Traiasca oamenii! Traiasca cei ce muncesc!

Acestea sunt ultimele mele cuvinte si sunt sigur ca sacrificiul meu nu va fi in zadar, sunt sigur ca, cel putin, el va fi o lectie de morala care va pedepsi crima, lasitatea si tradarea."

Santiago de Chile - septembrie 1973

In tot orasul asediat, s-a dezlatuit iadul. Soldatii, cei din marina si carabinierii au inceput sa-i aresteze imediat pe oficialii Unitatii Populare si pe comunistii „suspecti”. Cativa oficiali ai diferitelor partide din coalitia Unitatii Populare au fost impuscati pe loc. „Suspectii” ucisi sau arestati includeau femeile care purtau salopete si barbatii cu par lung, precum si suporteri ai Unitatii Populare.

In 1973, poporul chilian a trait o adevarata trauma colectiva, deoarece „nimeni nu se astepta ca militarii sa atinga un asemenea grad de brutalitate si violenta”. Insa, ce a mai contat pentru cei care au fost vanati, incarcerati, torturati, ucisi, exilati, ramasi orfani sau fara adapost, daca distrugerea nebuna a fost facuta “in numele sfant al democratiei si libertatii”!

Trupuri, brate, picioare pluteau pe raul capitalei ale carui ape s-au inrosit imediat. Din ce in ce mai multe cadavre au fost aruncate, unele peste altele, la morga. Sotia lui Allende, Hortensia Allende Bussi, a reusit sa fuga din casa lor de pe strata Tomas Moro, cu doar cateva minute inainte ca un avion militar sa o bombardeze.

Militantii gruparii fasciste "Patria si Libertatea" au inceput sa incendieze cartile „subversive”, in intersectiile din oras. Cand inchisorile din Santiago au devenit arhipline, detinutii au fost manati ca vitele pe stadioane si in tabere militare. Sute de mii de chilieni au fugit in exil.  

Coloane negre de fum se ridicau in aer, pe deasupra fabricilor controlate de muncitori si a cartierelor de muncitori din Santiago. Au fost devastate nenumarate locuinte sociale din cartierele care sustineau partidul lui Allende. Au fost atacate chiar si sediile partidului crestin-democrat.

Colectivele taranilor si consiliile stabilite de ei pentru controlul productiei agricole au fost bombardate, incendiate, perchezitionate si distruse. Toate aceste forme de organizare de jos in sus, erau vazute de catre elitele bogate din Chile ca fiind mai periculoase si mai amenintatoare pentru propriile interese, decat „socialismul parlamentar”, constitutional al lui Allende.

In timpul lunii urmatoare, trupurile masacrate ale muncitorilor, taranilor, profesorilor, preotilor, studentilor si ale altora considerati subversivi de catre dictatura militara, au aparut peste tot pe marginea drumurilor, in campusurile studentesti sau in scoli. Un numar necunoscut de oameni „au disparut” pur si simplu. In cele mai multe cazuri, cei care au disparut, mai intai au fost torturati si asasinati, adesea fiind aruncati din elicoptere in ocean, dupa ce corpul le-a fost legat de bare grele de metal, pentru a nu se ridica la suprafata. Unele victime au fost ingropate in gropi comune nestiute de nimeni; doar o parte dintre ele au fost gasite ca dovezi ale „executiilor in masa”.

Juan Retamal, unul dintre cei aproximativ 1480 chilieni refugiati politic in Romania, ii declara Alexandrei Serban, reporter la Adevarul, in 20 februarie 2016:

___“Ne torturau fizic si psihic. Apoi am fost dus intr-un lagar de concentrare. Arata ca acelea naziste, cu baraci, cu dublu gard de sarma ghimpata, la mijloc patrulau soldatii. Credeam ca sunt intr-un film din Al Doilea Razboi Mondial! Existau lagare de concentrare la care a lucrat consilierul dictaturii, Walter Rauff. Fostul nazist. A ucis sute de mii de evrei... A murit în ’84, in Chile.

Lista lui Pinochet de arestati si torturati, chiar disparuti fara urma, este lunga. Peste un milion de chilieni au fost arestati cel putin o data. De exemplu, unde am fost eu inchis, pe o insula, asa cum e Alcatraz – insula Quiriquina, o fosta cazarma – numai acolo, au fost peste 5000 de prizonieri.

Dictatura comunista a fost mic copil pe langa astia... Stiti ca in Chile, s-au ars cartile pe strada, cum facusera nazistii in anii razboiului? Au fost arse inclusiv cartile de cubism! Credeau ca acolo se vorbeste despre Cuba.”____

Fostul presedinte Frei i-a felicitat pe liderii loviturii de stat, pentru ca „au salvat Chile de la o dictatura marxista”. Ulterior s-a aflat ca Frei primise bani de la CIA pentru a sustine lovitura de stat. Mult mai tarziu, Frei si crestin-democratii s-au intors impotriva dictaturii lui Pinochet, dar numai dupa ce in afara tarii a inceput sa se afle de infioratoarele abuzuri, atrocitati, torturi si masacre in masa, comise de junta lui Pinochet. Se presupune ca Frei a fost si el, pana la urma, asasinat pe cand zacea pe patul de spital.

Chile a cazut sub legea martiala. Congresul a fost suspendat, pe termen nedefinit. La fel s-a intamplat cu consiliile alesilor locali. Alegerile, grevele organizate de sindicatul CUT (Centrala Unitara a Muncitorilor), partidele politice, justitia si presa libera – toate au fost scoase in afara legii. Constitutia a fost modificata.

Traditia democratica solida existenta in Chile a fost, pentru moment, „salvata de la marxism” si sugrumata intr-un moment in care democratia isi gasise cea mai larga expresie din istoria tarii. Elitele din Chile au optat astfel pentru distrugere totala. A fost cazul a ceea ce un general american din Vietnam a afirmat „trebuie sa distrugem tot satul pentru a-l salva”.

Liderii loviturii de stat au declarat ca scopul lor fundamental era, nici mai mult nici mai putin, decat acela „de a schimba mentalitatea oamenilor”. Generalul Pinochet a declarat in 1974 ca „Democratia este cel mai bun sol pentru aparitia marxismului... Oponentii juntei vor fi zdrobiti si facuti sa dispara”. Cu alte cuvinte: “Atunci cand democratia este democratica, nu mai este buna!”. Democratia, in opinia unora, trebuie sa fie manevrabila pentru interesele lor politice, economice, de grup, de partid.

Desi, cele mai multe guverne din lume au refuzat sa recunoasca dictatura militara sau au rupt orice relatii diplomatice cu Chile in semn de protest, guvernul Statelor Unite l-a recunoscut imediat pe generalul Pinochet, ca fiind presedintele “legitim” al Chile si s-a grabit sa-i trimita ajutoare economice. Ca si in cazul SUA, dictaturile din America Latina (impuse de SUA) au sustinut dictatura din Chile.

In cei 17 ani de dictatura brutala, DINA (politia politica) a facut ravagii in Chile. Regimul militar s-a caracterizat prin suprimarea sistematica a intregii dizidente politice. Oamenii de stiinta s-au referit mai tarziu la acest lucru ca la un "genocid politic". Ministrul de externe al lui Allende, Orlando Letelier, a fost asasinat la Washington, in anul 1976. Continentul sud-american a cazut prada terorii campaniei de crime coordonate de serviciile secrete ale celor sase dictaturi militare din regiunea latino-americana, in cadrul Operatiunii „Condor”, menita sa elimine „subversiunea interna”.

In Chile, au cazut victime represaliilor lui Pinochet peste 3.200 de persoane, dintre care 2100 ucise si 1100 disparute. Alte 37.000 au fost incarcerate si torturate. In total, 200.000 au fost afectate de traume extreme, aceasta cifra incluzand si rudele lor imediate plasate sub detentie. Au fost sacrificate si simbolurile spirituale: la numai cinci zile dupa lovitura militara de stat din septembrie 1973, cel mai popular cantaret chilian, Victor Jara, a fost impuscat pe Stadionul National. Pe 23 septembrie a murit poetul Pablo Neruda, laureat al Premiului Nobel pentru literatura.

Teroarea politica a juntei militare s-a manifestat nu doar impotriva partidelor de stanga care au fost interzise, ci si a institutiilor democratice. Parlamentul a fost dizolvat, a fost abrogata constitutia, a fost desfiintat Congresul National, toate organizatiile politice si de masa au fost declarate ca fiind ilegale; s-a instituit cenzura, rectorii universitatilor au fost inlocuiti cu generali. Starea de urgenta proclamata in toata tara a instituit justitia militara. Politia secreta a fost imputernicita sa recurga la executii sumare, ori de cate ori era necersar.

Reprimarea fara precedent care a afectat atatea victime, nu a fost una accidentala. A fost “un proiect sistematic de distrugere a unui intreg mod de a face si intelege politica si guvernarea". A fost o modalitate criminala, terorista, de a invata milioane de adepti ai lui Allende sa nu mai indrazneasca vreodata sa puna la indoiala modul in care puterea este organizata si bogatia distribuita in lume.

Daca teroarea cumplita instaurata de stat a vizat distrugerea liberalismului democratic, in plan economic regimul Pinochet a transformat Chile intr-un laborator al neoliberalismului promovat de un grup de discipoli ai tezelor economistului Milton Friedman. Un experiment denumit „national-mondialism”. Intreprinderile nationalizate au fost restituite, s-a aplicat program de privatizare totala, iar hegemonia pietei si a capitalului a anulat, fara niciun drept de cuvant, progresele sociale din epoca Allende, aruncand in anul 1982 - 20% din populatie in somaj. In prima jumatate a anului, cresterea de doua ori a preturilor pentru toate produsele de baza a dus la cresterea mortalitatii. Asistenta medicala gratuita a fost anulata, o treime din copiii nu au mai putut merge la scoala din cauza lipsei de fonduri, oamenii s-au mutat in mahalale sau au emigrat. Si acesta a fost doar inceputul recesiunii, care a durat pana in 1983. 

Pe de alta parte, regimul militar dictatorial Augusto Pinochet a oferit capitalului nord-american profituri exceptionale. Pentagonul a construit statii de urmarire (locuri in care erau urmarite prin radar miscarile rachetelor, ale aeronavelor sau ale satelitilor) si o infrastructura adecvata in cadrul Initiativei de aparare strategica. Pinochet a lasat ca mostenire tarii o datorie externa in valoare de 2200 de dolari pe cap de locuitor. Economia chileana nu a mai atins nivelul de dezvoltare sociala sub Allende. Friedman vorbea de „miracolul chilian”. Cand, in anul 1990, aceasta “minune” a luat sfarsit si Pinochet a fost silit sa se retraga din fruntea statului, 40% din populatie suferea de saracie.

Rasturnarea sangeroasa a guvernului socialist chilian, din 11 septembrie 1973, a socat lumea intreaga si a provocat trezirea politica a unei intregi generatii de activisti in Franta. Inainte de lovitura de stat, coalitia Unitatii Populare care l-a adus pe Allende la putere, castigase un statut mitic in Franta. Francezii de stanga erau foarte atasati de chilieni, datorita eforturilor paralele pentru a construi consensul in randul grupurilor de stanga din ambele tari. Acest vis comun a murit odata cu Allende. Odata cu evenimentele tragice aduse de lovitura sangeroasa de stat, a fost spulberat un mit.

Infrangerea dureroasa a stangii politice in Chile, a dus la o revarsare a sprijinului peste Atlantic. Franta a salutat venirea a aproximativ 15000 de exilati chilieni in anii care au urmat loviturii de stat - mai mult decat oricare alta tara europeana, cu exceptia Suediei. Pe langa razboiul din Vietnam, aceasta a fost probabil cea mai mare cauza internationala adoptata de activistii francezi. Campaniile lor de solidaritate au fost organizate la nivel local si national, chiar si in fabrici. Piata Salvador Allende a capitalei franceze este doar una dintre cele peste 300 de strazi, parcuri si alte spatii publice care a purtat mai tarziu numele liderului de stanga.

Guvernul francez si-a deschis portile si a lucrat activ cu toate organizatiile de refugiati. Insa, primirea calda a fost posibila si datorita cetatenilor. Oamenii obisnuiti au venit sa doneze haine, paturi, unii chiar au oferit locuri de munca. Statul, guvernul si intreaga populatie au salutat chilienii intr-un mod care nu a mai fost repetat de atunci. Lovitura de stat din 1973 a fost o problema fara precedent, iar Franta, ca si alte state, a oferit o solutie exceptionala.

https://adevarul.ro/cultura/istorie/documentar-povesteachilienilor-adusi-ceausescu-romania-juan-retamal-refugiat-politic-am-fost-schimbat-doi-disidenti-romani-1_56c746ea5ab6550cb8fc59ce/index.html - Primirea refugiatilor chilieni in Romania

Este trist modul in care o rasturnare ilegala si criminala este justificata si interpretata de unii oameni. Ii putem intelege pe cei carora nu le plac masurile guvernamentale, dar, sa justifici in acest fel uciderea si torturarea a mii si mii de oameni si exilul altor sute de mii, este de-a dreptul criminal. Contrastul dintre participarea politica populara chiliana, pasnica, din zilele acelea fierbinti si cruzimea de neimaginat l-a care a recurs armata pentru a inlatura oponentii politici, civili si din cadrul armatei, este stranie. Contrastul dintre adevarata democratie si mult trimbitata “democratie” de astazi, care nu este altceva decat o manipulare politica, in spatele careia se ascund interesele superputerilor financiare, economice si politice ale lumii, este fara echivoc.

Este straniu si modul in care, uneori, istoria gaseste de cuviinta sa isi readuca aminte. Si simti cum te infioara coincidenta, hazardul!... In fiecare an, pe 11 septembrie, in Statele Unite au loc comemorari ale atacurilor teroriste din anul 2001 asupra turnurilor gemene. Aceasta data este insa marcata si de chilienii din Chile, precum si de cei exilati si stabiliti in alte locuri din lume, prin comemorarea “atacurilor teroriste armate” din 11 septembrie 1973, eveniment care a avut repercusiuni mult mai tragice asupra propriului popor. Atunci s-a dezlantuit, pe criterii strict politice, cea mai cruda, inumana si indelungata teroare indreptata impotriva anumitor segmente ale populatiei, crima care a inceput odata cu sangeroasa lovitura de stat condusa de generalul Pinochet (si sustinuta in secret de SUA), pentru inlaturarea presedintelui ales democratic, Salvador Allende.

Aceeasi data - 11. Aceeasi luna - septembrie. Aceeasi zi a saptamanii - marti. La aproximativ aceeasi ora - 9 si... dimineata. 

https://vimeo.com/151783583 - participarea populara pentru sustinerea lui Allende, inainte de lovitura de stat