Michael Jackson – PENTRU ULTIMA DATA IMPREUNA

“Este ceva ce trebuie sa fac doar singur”…

Deghizarile erau pentru Michael singura lui sansa de a deveni anonim... Nu numai ca a reusit sa ma pacaleasca, dar mi-a facut noaptea si mai frumoasa, intorcandu-se sa-mi vizioneze concertul. In timp ce urcam pe scena, ma simteam cumva deasupra lumii, stiind ca acolo undeva, in acea multime, alaturi de Janet si La Toya, “Unchiul Willy” se amesteca neobservat. Statea printre oameni care, doar pentru o noapte, il aveau alaturi pe Michael Jackson, iar ei nici macar nu stiau asta. 

                                                                 The Jacksons

"Din fericire, nu a fost nevoie tot timpul de masini blindate si scaune care sa-ti lase echimoze pe fund. Am avut cateva experiente frumoase. A fost un turneu fastuos, fara a fi scutit de cheltuieli, de la lasere si efecte speciale pentru scena pana la tratament de intretinere a lor. Dimensiunea operatiunii a insemnat ca Michael a zburat intotdeauna in propriul avion privat, impreuna cu echipa sa, iar noi am zburat intr-unul separat, cu o parte din trupa. Uneori, trimeteam flota de sapte jeturi private ce apartineau prietenului meu Meshulam Riklis, deoarece colaboram cu sotia sa Pia Zadora. Era cel mai generos barbat de pe pamant. In ansamblu, „Victory” a fost ceea ce ar trebui sa fie un turneu: plin de satisfactii, nebunesc, emotionant, impresionant, cu spectacole memorabile. In New York, scenele au fost incredibile. Ni s-a spus ca orasul rezervase 1000 de politisti pentru controlul multimii. Acest fapt ilustreaza cel mai bine amploarea actiunii la care eram angajati.

Coordonatorii turneului ne-au spus ca au inchis Midtown pe partea dinspre vest, atunci cand am sustinut spectacol in Madison Square Garden, spectacol despre care ei vor povesti copiilor si nepotilor lor. Cateva zile mai devreme, cantasem pe Giants Stadium din New Jersey, de unde ne hotaraseram sa plecam cu un elicopter Chinook. Michael si cu mine am fost cel mai putin relaxati pasageri, in majoritatea timpului, deoarece elicopterul avea o capacitate limitata de locuri, dar toata lumea a ignorat acest fapt si s-au ingramadit cu totii in el. Am avut managerii, securitatea, machiorii si musafirul lui Michael, Julian Lennon, care, contrar a ceea ce s-a relatat, a fost acceptat cu caldura in grup, fara tam-tam. Cea mai mica preocupare a mea era un copil in plus la bord. Cat timp am stat pe heliport ma tot gandeam: Nu trebuie sa ne inghesuim ca niste sardine. Pilotul poate reveni in 20 de minute pentru un al doilea grup - altfel ne va inghiti raul Hudson.

Dar, nu! Toata lumea voia sa calatoreasca impreuna. In mod remarcabil, Michael a fost cel mai calm, dar, in timp ce elicopterul a inceput sa decoleze si sa se invarta, m-am convins ca alarma lui va suna cu o voce electronica care sa repete ceea ce imi trecea mie prin minte: “Greutate prea mare! Greutate prea mare! Abandonati! Abandonati!” S-a inclinat si s-a balansat si asta m-a cam speriat. “Suntem prea multi in acest obiect”, am spus. “Calmeaza-te, Erms, zburam civilizat”, mi-a spus Michael, razand de mine. Cum se schimbasera lucrurile de la Mobile, Alabama! Era in amurg spre seara, iar eu pictam titluri pe cerul roz: “Jacksons omorati in elicopterul tragediei”. Apoi am zburat pe deasupra stadionului Giants, iritati de zgomot. Din acel bol inghesuit, ne uitam in jos la acei oameni care abia asteptau sa ne vada, privind veseli spre cer si aplaudand. Stiau ca este elicopterul nostru, probabil pentru ca fusesera anuntati. Am aterizat la aproximativ doua blocuri distanta inainte de a sari in limuzine. Cred ca in seara aceea am oferit unul dintre cele mai bune spectacole ale noastre, ceea ce arata ca inainte de spectacol nimic nu te stimuleaza mai mult ca frica! 

Eu eram intotdeauna cel mai fericit atunci cand pneurile ramaneau in contact cu solul. In autoutilitara, atmosfera dinaintea concertului era mereu aceeasi: revizuiam sugestii si indicatii de ultima ora referitoare la turneul acesta. Dar tot ce va pot spune despre Michael se refera la acea parte in care ajunge sa-si arate pasiunea fata de magie. Intr-un spectacol, a avut in vedere, sub indrumarea maestrului iluziilor din turneu, Franz Harary, ca unul dintre cei doi paianjeni electronici uriasi sa se tarasca pe scena pentru a-l manca, prinzandu-l sub picioare. Michael a facut pe mortul. Apoi a fost ridicat pe o masa si acoperit cu un cearceaf.

Cand Randy a tras cearceaful, el a disparut intr-un aer eteric. Michael a vrut precis ca momentul acesta sa fie un element al spectacolului. Urma sa lucreze cu Randy, care isi facea probleme pentru rolul sau de asistent al magului. “Da-i bataie… astepti putin mai mult pana sa scoti cearceaful”, i-a spus Michael. “Daca o faci prea repede, publicul isi da seama de truc!” Randy, insa, continua sa traga prea tare si prea repede cearceaful. Uneori, il puteai vedea pe Michael ridicandu-se in aer, legat de fire si de cabluri. Noi radeam si Michael devenea tot mai frustrat. Ma bucur sa relatez ca, in cele din urma, Randy a nimerit operatiunea, dovedind ca magia inseamna la fel de mult pentru echipa ca si muzica.

                                                                         Randy

Aceste calatorii spre stadioane imi aminteau de vremurile in care ne aruncam in duba VW a lui Joseph, zi de zi. Rutina noastra si modul de gandire nu se modificasera de-a lungul anilor. Inca mai complotam, planuiam si radeam. Privind retrospectiv, un singur lucru lipsea: vechiul nostru sofer Jack Richardson. Tigarile i-au facut probleme si a murit de cancer pulmonar. Ne lipsea tare mult din duba si din viata noastra. Anul 1984 a fost un an greu in aceasta privinta, deoarece noi am pierdut si un idol, in persoana lui Jackie Wilson si un prieten drag, in persoana lui Marvin Gaye, impuscat de tatal sau in timpul unei dispute in stare de ebrietate. I-am plans pe toti trei si am dedicat turneul in amintirea lor, deoarece fiecare a avut o influenta importanta asupra vietii noastre. Turneul “Victory” a fost o reunire in cadrul careia am toastat si pentru prietenii absenti.

O prietena noua, care a inceput sa se intalneasca cu noi in New York, a fost Madonna, a carei celebritate a luat nastere undeva intre primul ei single „Holiday” si filmul ei Desperately Seeking Susan. Imbracata in negru, cu un decolteu atractiv, cu un ombilic decupat si cu parul rebel, prins in elastic, parea sa fie o prezenta constanta in culisele Madison Square Garden si la Helmsley Palace - hotelul preferat al lui Michael din New York. De fapt, la inceput, a aparut drept o timida. In timp ce se deplasa intre camerele hotelului, parea mai mult un fan VIP decat colega de artist, fiind sociabila, petrecandu-si cea mai mare parte a timpului cu Michael si Randy. Pentru ea a fost cu siguranta un timp productiv de networking. Nu doar ca a sfarsit prin a fi administrata de Weisner si De Mann, managerul lui Jacksons, ci l-a recrutat si pe interpretul nostru de la tastatura, Pat Leonard, ca director muzical, dar si pe bateristul Jonathan Moffett pentru Turneul “Virgin”.

In anii urmatori, avea sa devina evident cat de mult a inspirat-o Michael din punct de vedere artistic: dansul “crotch-grabbing”, semnatura lui, il regaseai in videoclipul ei “Express Yourself” sau sa ascultam “Material World”. Bataia aceea, linia aceea de bas - in opinia mea, era din “Can You Feel It”. Am simtit intotdeauna ca Madonna se plimba cu intentie, cautand sa obtina atentia cuiva, insa Michael era indiferent in 1984, motiv pentru care, probabil, s-a intors prima data spre Randy. Obstacolul cu el a venit din partea iubitei lui care nu era doar cu el, ci si la bratul lui. La scurt timp de mers pe jos, cu o astfel de dovada care spunea „eu apartin altcuiva”, situatia ar fi trebuit sa fie mai clara. Dar am aflat imediat ca acest lucru nu a descurajat-o pe Madona. Ignorand-o pe iubita lui, s-a indreptat spre Randy, i-a apucat fata si si-a lipit limba de gatul lui.

Ai fi gandit ca un astfel de caracter direct ar fi fost suficient pentru a renunta la cineva delicat cum era Michael, atunci cand vine vorba de perspectivele unei intalniri viitoare. Si totusi, in 1991, el si Madonna au „iesit impreuna” pentru un scurt timp. Dintre toate combinatiile pe care Hollywood-ul le-ar fi putut face, aceasta ar fi fost probabil cea mai necorespunzatoare. Dupa cum Michael avea sa afle curand. Aici era vorba de un barbat bland, conectat la latura sa feminina, iar dincoace o femeie salbatica, cu o conexiune stransa la latura ei masculina. Ea era tot ceea ce femeia lui ideala nu era: nerusinata, directa, impertinenta si cu o neobrazare care soca. Cred ca Madonna il adora sincer pe Michael, dar sentimentul nu a fost reciproc si ea a comis doua greseli cardinale. Prima a fost aceea ca jucat pe temerile pe care el le avea despre relatii: cum ca fiecare femeie incearca sa schimbe un barbat. Parea hotarata sa-l relaxeze, sa-l scoata din carapacea lui, sa-l determine sa vada viata prin ochii ei. A doua mare greseala a fost atunci cand au servit cina intr-o seara si ea a avut curajul sa o critice pe Janet. Michael a fost furios si nu surprinde faptul ca nu au trecut niciodata la o alta intalnire. 

La scurt timp dupa aceea, a inceput o curte mai potrivita cu o veche prietena, actrita Brooke Shields. Era rezervata, eleganta, personificarea frumusetii si al gratiei. Brooke fusese in viata lui de pe la mijlocul anilor optzeci si Michael era extrem de tandru cu ea. Stiu ca ea isi petrecea timpul cu el in studio, in timp ce el lucra, in anii 1991–2, si asta a fost o perioada in care ei s-au intalnit serios. Chiar daca in cele din urma relatia lor nu a dus nicaieri, au ramas prieteni buni pe tot parcursul vietii si Michael s-a considerat intotdeauna capabil sa ajunga la ea. Acea linie de comunicare nu s-a închis niciodata pana in ziua in care a murit.

Tito

Programa turneului Victory nu a urmarit ca noi sa fim neincetat pe drum timp de cinci luni. Am avut perioade cand am revenit acasa si am avut zile libere, ceea ce mi-a oferit timp sa-mi continui colaborarea cu Whitney Houston pentru albumul ei de debut. Clive Davis inca mai construia opinie publica despre protejatul sau, adica eu, dand petreceri pe ambele coaste si dorind clar sa duca aceasta colaborare spre creasta turneului fratilor. Se gasea intotdeauna un club la care noi sa participam, cum ar fi Limelight din New York, sau o petrecere promotionala in LA, unde Whitney si cu mine ne faceam intrari bine regizate. Nu stiam la vremea respectiva, dar cineva de la Arista dadea mereu apa la moara editorialistilor de barfa, in speranta de a construi un oarecare mister de genul “sunt-ei-sau-nu-sunt-ei?”. Dar se pare ca presa era mai interesata de faptul ca Whitney isi petrecea mult timp cu o femeie pe nume Robyn Crawford.

Whitney a descris odata prietenia lor ca fiind „mai aproape decat surorile” - si de acest lucru au avut nevoie toti jurnalistii ca sa citeasca printre randuri. Erau foarte curiosi cu privire la orientarea ei sexuala, inainte ca albumul ei sa fi fost lansat. Asistand la acest tip de falsa diversiune in viata lui Michael, am avut o oarecare simpatie, dar am ras si noi in studio, pentru ca, credeti-ma, daca ati fi petrecut mai mult de doua minute in energia incarcata de “Valtoarea Whitney”, nu ar mai fi trebuit sa intrebati cum s-a aprins focul. Stiam ca am probleme in fata acestui foc, cand Clive ne-a inscris la telenovela CBS, “As The World Turns”, pentru a testa duetul nostru “Nobody Loves Me Like You Do” (Nimeni nu ma iubeste ca tine) pentru scena nuntii lui Betsy (Meg Ryan) si Steve (Frank Runyeon).

Imi amintesc cand ea mi-a tinut mana in mijlocul cantecului, in timp ce camerele rulau - a fost un moment extraordinar – si atunci, ceva m-a lovit. Frisson-ul a continuat sa se dezvolte cu atat mai mult cu cat lucram impreuna. In studio, am inregistrat si produs piese precum “Take Good Care Of My Heart”, “If You Say My Eyes Are Beautiful”, “Sweetest Sweetest” si inca doua piese inedite, numite “Don't Look Any Further” si “Someone For Me”. La fiecare sesiune, eram ochi in ochii celuilalt, obraz aproape de obraz langa microfon, oferind lirica, simtind cantecul - si acea chimie profesionala intensa a trecut. Vine sfarsitul unei redari puternice, Whitney sta aproape de microfon, aproape de mine si spune: “Ce ai de gand sa faci cu mine, Jackson?” Avea o privire seducatoare. Mi-am pierdut cuvintele. Apoi s-a indepartat. Acestea s-au transformat in duete intre ispita si iubire interzisa, iar sesiunile de studio ne-au oferit ceea ce am simtit ca timp furat impreuna.

Am ajuns in acele zile cu fluturi la stomac, pentru ca intreaga experiența de a fi in preajma lui Whitney era intoxicanta. Am recunoscut in tacere fata de mine ca am cele mai puternice sentimente pentru aceasta femeie remarcabila, a carei inima era la fel de frumoasa ca si chipul ei si a devenit din ce in ce mai greu sa cant cantece de dragoste cu toata emotia si pasiunea nerostita dintre noi. Nu am vorbit cu nimeni despre asta pana in ziua in care Michael a pus o intrebare suficient de nevinovata: “Asadar, cum iti merge cu Whitney?” M-a auzit predicand ca “Va fi cea mai mare cantareata atunci cand oamenii ii vor auzi vocea”. “Ne intelegem foarte bine”, i-am spus, zambind. –“Iti place de ea?”, m-a intrebat el. “Da, imi place”. Tot zambind. “O, tie chiar iti place de ea!” Si a inceput sa chicoteasca. “Imi place foarte mult de ea”, i-am spus eu. Acum, zambetul disparuse. Michael a fost impresionat. “Te-ai indragostit?”- “Eu nu ma pot indragosti”, i-am spus. “Sunt casatorit.”  Asta a fost o minciuna deliberata.

Jermaine 

Am fost prins intre vinovatia de a spune asta cu voce tare si respectul pentru pozitia lui, deoarece, in acel moment, inca era un Martor devotat al lui Iehova. Banuiesc ca eu nu am vrut sa fiu o dezamagire pentru el, de mult timp fiind un exemplu. Nu pot sa-mi amintesc care au fost cuvintele lui exacte pe care mi le-a spus atunci, dar pentru un om cu experienta limitata in astfel de lucruri, el a avut intelepciunea unui intelept. Nu a alimentat tentatia asa cum ar fi facut unii tipi. El mi-a amintit despre Hazel. Despre familie. Despre a nu fi invaluit de momentul de fata. El mi-a dat cele mai solide sfaturi si am stiut ca a face “ceea ce trebuie” era in cele din urma ceea ce trebuia sa fac. Clive Davis mi-a fost si el un prieten adevarat. “Cum sunteti, tu si Whitney? Toate sunt bune, Jermaine?”, m-a intrebat el. Stia mereu mai mult decat lasa sa se inteleaga si mereu imi spunea ca usa lui este deschisa, inainte de a-mi da o imbratisare larga, urmata de o ciupitura de obraz.

Whitney si cu mine am vorbit la nesfarsit despre situatia noastra comuna si, atat cat am vrut sa ma pierd in toate acele sentimente, i-am spus sa astepte. Am vorbit despre “o zi” si „poate”. In cele din urma, a trebuit sa mergem pe cai separate si asta ne-a ucis pe amandoi, chiar daca era optiunea corecta si rationala. Nu cred ca cineva a lovit cu pumnul aerul mai tare decat mine atunci cand albumul lui Whitney a devenit cel mai important album de debut, care a vandut 16 milioane de exemplare in toata lumea, dupa lansarea lui in 1985. Doi ani mai tarziu, urmatorul ei album a transformat-o in prima artista feminina care avea un album de debut No.1. Nu ne-am mai vazut ani de zile dupa ce am terminat inregistrarea. De fapt, ea l-a intalnit mai mult pe Michael decat pe mine: in culise, la unul dintre concertele sale din New York si apoi, din nou, in 1988, cand a fost pe scena cu Quincy Jones pentru a-l ajuta sa-i ofere lui Michael o diploma de doctor onorific pentru umanitarism, de la Universitatea Fisk din Nashville.

Am vazut fotografiile din ziar cu ei impreuna la acel moment si am observat ironia de a fi stat unul langa altul. In anul 1985, am primit un apel telefonic de la cineva apropiat de Whitney, spunandu-mi ca-si lanseaza noul ei single „Saving All My Love For You”. Ca si Michael, ea se exprima prin melodie. Cand am urmarit videoclipul oficial, mi-am dat seama imediat ca acesta era si autobiografic, prin paralelele sale - si mesajul codat - la ceea ce impartasiseram nu de mult in studio. Banuiesc ca amandoi am lasat o impresie profunda si sigura, unul asupra celuilalt si impactul ei pozitiv nu m-a parasit niciodata. Am incheiat acest turneu Victory la Dodgers Stadium, LA. Sapte nopti consecutiv cand nu s-au mai gasit bilete pentru ca toate fusesera vandute. Am sustinut spectacolul in fata unui numar de doua milioane de fani din toata America - un drum lung de la 30 sau 40 de oameni la Mr Lucky’s. Imi amintesc bine acele date finale, datorita ploii care s-a pornit, inmuind fanii.

Si totusi fanii s-au distrat si au dansat, asa cum majoritatea californienilor tind sa faca atunci cand, rareori, cerurile se deschid. Daca exista un sigur lucru de care fratii sa fie siguri, este ca am avut impact cu reintalnirea noastra, iar Europa urma si ea sa auda de emotia pe care noi o provocam. Nu puteam astepta sa trecem cu turneul Victory peste Atlantic si acolo sa reconstituim pasii din vremurile cele bune. Plimbarea noastra prin America s-a terminat in seara de 9 decembrie 1984 si am trecut printr-o serie de emotii. Predictia lui Tito a fost una corecta: a fost turneul pe care nu am fi vrut sa il incheiem niciodata. Dar asteptam cu nerabdare si partea europeana, inca neplanificata. Cand am ajuns la punctul culminant al spectacolului si toata multimea era bucuroasa si aplauda, Michael a luat microfonul. Ne-am gandit ca va vorbi pentru noi toti. Dar nu a facut-o. A vorbit doar pentru el singur. “Acesta este spectacolul nostru final si ultimul. Au trecut 20 de ani si noi va iubim pe toti... "

                                                                     Jackie             

                                                           

El nu ne pregatise pentru asta. Initial am crezut ca se refera la ultimul nostru spectacol pe pamant american. Sunt destul de sigur ca asa au simtit si ceilalti frati. Poate a fost gandirea noastra o continuare a dorintei, dar acolo a fost: finalitatea. Ceea ce nu este deloc adevarat, este ca ne-am fi spus reciproc lucruri ca „om de nimic” sau „ce om detestabil”, asa cum s-a relatat, deoarece: (a) sub nici o forma noi nu vorbim asa si (b) nu asa am vazut noi situatia, chiar si atunci cand ne-am dat seama ca Michael si-a anuntat despartirea de ”The Jacksons”. Nu l-am abordat si nu ne-am confruntat cu el. Asa cum era tipicul intre noi. In orice caz, Michael i-a explicat mamei ca “Este ceva ce trebuie sa fac singur”, asa ca a trebuit sa acceptam - si cine eram noi sa-l retinem?

Nu am de gand sa ma prefac ca nu m-a durut, pentru ca m-a durut: m-a durut profund. Dar niciodata nu l-am criticat sau blamat pe Michael pentru ca stiam ca ne iubeste si asta era o decizie artistica. Daca exista un lucru care trebuie inteles despre familia noastra, este mandria cu care ne privim unii pe altii. Oricat de grea ar fi fost decizia cuiva, familia este pe primul loc. Frati in primul rand. Artisti in al doilea rand. Insa, cred ca lumea din afara s-a chinuit sa inteleaga aceasta gandire pentru ca ne stia doar ca artisti, si noi tocmai ca eram si frati. In ceea ce priveste gandirea sa, Michael nu s-a desprins doar de Jacksons ca grup, dar a fost dezamagit de intrigile murdare. Stiam ca nu poate tolera o alta runda din toate astea. Cand esti un talent urias, de ce sa suporti toate astea? Am vrut sa ne plimbam cu el, dar cred ca ceea ce purtam cu noi era o greutate prea mare.

Prin acea singura decizie, doar o singura ramura a fost indepartata din pachetul nostru strans legat. Izolat. Mai slab. Fragil. Nu ca artist - deoarece cariera lui avea sa mearga din succes in succes - ci ca frate, ca persoana. Michael a urcat tot mai sus, intr-o glorie nesfarsita si, atata timp cat vremurile bune s-au rostogolit si succesul a adus bogatii nespuse, toata lumea a vrut sa se agate de covorul sau magic calator, dupa ce excesul de bagaj fusese eliminat. Daca a existat un lucru cu care m-am mandrit intotdeauna, acela a fost capacitatea mea de a-mi depasi fratele la 1.000 yarzi. Chiar si cand era deghizat, ca in acea zi cand a luat o pauza la videoclipul “Ghosts”. Ochii si aura lui erau inconfundabilie. Nu m-ar fi putut pacali niciodata. O stiam si eu. O stia si Michael. In cea mai mare parte a anului 1985, nu ne-am mai vazut decat intermitent, deoarece amandoi ne-am intors in studio pentru a ne concentra pe proiectele solo.

El urmarea sa depaseasca albumul Thriller lucrand la albumul urmator, “Bad”, iar eu am inceput sa lucrez la cel de-al doilea album Arista, “Precious Moments”. La sfarsitul primaverii anului 1986, Michael inca isi aranja piesele sale, iar albumul meu era gata si includea duetul meu cu Whitney „If You Say My Eyes Are Beautiful” si o melodie care avea sa devina hit in top 20 in SUA: ”I Think It’s Love”. Apoi am dat startul Turneului “Precious Moments” cu spectacole in jurul Americii. In cele din urma, turneul m-a adus acasa la arena Universal din LA, intr-o zi de mai. In adancul inimii, am sperat mereu ca Michael va veni sa ma vada, la fel ca restul familiei, dar am acceptat ca era prins pana peste cap cu albumul Bad. Cel putin, asta a fost impresia pe care a lasat-o. Nu am stiut insa cat de mult a vrut el sa participe la concertul meu, ca o surpriza, dar nu a dorit sa provoace agitatie in multime. “Este noaptea lui Jermaine, nu este a mea”, i-a spus lui Harrison Funk.

                                                                      Marlon

Michael nu putea sa faca un pas afara fara sa provoace o scena de mob, cu atat mai putin sa participe la un concert cu cateva mii de oameni. Eram in culisele vestiarului meu, in costum, cu fiica mea Autumn si cu fiul meu Jermaine Junior trecand pe langa usa unde statea de garda paznicul meu israelian. Si apoi l-am vazut si pe Harrison in decor, cu o baterie de camere foto prinsa cu o curea in jurul gatului, insotit de Kevin Wilson, fiul comediantului Flip Wilson, ale carui show-ri le facuseram intotdeauna ca Jackson 5. I-am permis lui Kevin si amicului lui, Marcus sa deschida spectacolul cu un act de comedie, dar ei mai aveau inca pe cineva cu ei in culise. “Si acesta este unchiul Willy”, a spus Harrison, prezentand un fan, un barbat alb cu aspect pastos, in varsta de patruzeci ani, care purta o palarie si arata putin lunguiet la fata.

Nu prea i-am acordat atentie pentru ca se apropia timpul spectacolului, dar am strans mana acelui tip si i-am multumit ca a venit. “Sunt un mare fan al muzicii tale”, a spus el. “Multumesc”, am spus - si toata lumea a izbucnit in ras. Atat de isteric, incat m-am uitat in spatele meu pentru a vedea daca cineva imi face vreo farsa. Dar nu era nimic. “Jermaine”, a spus Harrison, “este Michael… Unchiul Willy este Michael!” M-am uitat atent la acel „Unchiul Willy” si, chiar daca chipul lui era inexpresiv, ochii ii radeau. “Oh, nu, nu, nu!”, am urlat. Deghizarea era atat de incredibila incat sunt ferm convins ca Michael s-a privit in oglinda in acea noapte si s-a intrebat cine naiba se uita din spatele lui. Era de  nerecunoscut.

In timpul turneului “Bad”, aceasta deghizare, impreuna cu altele, i-au permis sa se amestece prin multime in locuri precum cele de la Viena si Barcelona. Nu numai ca a reusit sa ma pacaleasca, dar mi-a facut noaptea si mai frumoasa, intorcandu-se sa-mi vizioneze concertul. In timp ce eu urcam pe scena, ma simteam cumva deasupra lumii, stiind ca acolo, undeva in multime, alaturi de Janet si de La Toya, “Unchiul Willy” se amesteca, neobservat. Statea printre acei oameni care, doar pentru o noapte, il aveau alaturi pe Michael Jackson, si ei nici macar nu stiau asta. Deghizarile erau pentru el singura lui sansa de a deveni un anonim.

Acum, isi facea griji ca faima lui ar putea duce la asasinarea lui, ca in cazul lui John Lennon. Atentia fanilor si a presei din afara portilor era de nestapanit si devenea din ce in ce mai nelinistit de fiecare data cand masina sa era trasa pe alee. Fanii il inconjurau de ambele parti si de pe scaunul sau, tot ce putea el sa vada erau cadavre. Incepuse sa fie cuprins de panica, de fiecare data cand vedea pe cineva ca se apropie de fereastra cu mainile in buzunare. "Ce se intampla daca intr-una din aceste zile, cineva va avea o arma in buzunar, iar eu voi crede ca isi cauta un stilou?", a intrebat el.

Michael stia totul despre moartea lui John Lennon, moarte ce se datorase unui fan tulburat, David Chapman. S-a ajuns intr-un punct in care a fost urmarit de ideea unui sfarsit similar. Ii era imposibil sa se simta calm atunci cand sosea sau pleca de acasa si acesta a fost motivul principal pentru care a cautat singuratatea in alta parte, vanand o proprietate retrasa, in acri de pamant, departe de oras. Stia exact ce avea in minte si stia exact locul potrivit.”

                                                                     Michael

Nota: Michael a infiintat "Bursele de studiu Michael Jackson" impreuna cu The United Negro College Fund, „o organizatie umbrela pentru 42 de institutii private, istorice, de invatamant pentru negri”, cu o parte mare din banii castigati din turneele sale.

Pentru a-l onora pe Michael Jackson pentru donatia sa de 600.000 dolari catre studentii HBCU (historically black colleges and universities), The United Negro College Fund i-a acordat premiul Fredrick D. Patterson. La finalul acestui eveniment, i s-a inmanat o diploma onorifica de catre Universitatea Fisk din Nashville.

Cuvintele lui Michael au fost: “A vrea sa inveti, a avea capacitatea de a invata si a nu putea este o tragedie. Sunt onorat sa fiu asociat cu o seara care spune ca acest lucru nu se va intampla niciodata.”

 “You Are Not Alone, Michael”/ Reunion Party – a doua parte/ de Jermaine Jackson