sâmbătă, 19 decembrie 2015

“LUMINA SUNTEM SI IN LUMINA NE VOM INTOARCE”





                   “Spiritul uman este mai puternic decat orice i se poate intampla”
                                                                                                           C.C.Scott
  


   Suntem materie si spirit. Dincolo de dimensiunea fizica, avem nevoie de spiritualitate, avem nevoie sa ne imbogatim sufletul cu lumina transmisa de sursa universala.
Constiinta unei dimensiuni spirituale in univers, este cea care ne determina sa traim in slujba binelui, a adevarului, trezind in noi sensibilitatea profunda fata de tot ceea ce ne ridica, spiritual, pe o alta treapta. 

     Experientele traite nu sunt singulare. Ele isi pun amprenta, mai mult sau mai putin, sub forme mai mult sau mai putin diferite, pe fiecare suflet in parte. Atunci cand cel ce este binecuvantat de forta divina cu mult talent, spiritualitatea sa este menita sa lase in subconstientul nostru amprenta experientelor traite, scotand in lumina propriile noastre experiente. Constientizam aceleasi trairi, chiar daca ele, in plan fizic, sunt ale unor persoane diferite.

    Iubirea generata in plan spiritual, nu fizic, este un rezultat al participarii noastre la imbogatirea luminii universale. Si este cu adevarat neconditionata atunci cand toti cei implicati participa cu neconditionare la manifestarea ei. Intreruperea accidentala, sau voita, a acestei neconditionari, atrage dupa sine divizarea lantului si intreruperea interconexiunii. Dorinta de a stapani prin teama, ura si raul provocat constient, nu fac decat sa intrerupa interconectarea la sursa suprema, la constiinta universala. Voit, suntem privati de lumina ce hraneste spiritul.
Exista insa o sansa pentru noi. Aceea a renasterii spirituale. Aceea de a trai in armonie cu noi insine, cu natura, cu ceilalti, cu universul; de a trai in armonie cu Dumnezeu.

  Lasati aripile plapande sa se ridice spre cer!  Lasati-le sa acceada cu pasii lor marunti, planurile spiritualitatii universale... Lasati-le sa intareasca cu lumina lor, forta luminii tamaduitoare ce se revarsa asupra noastra, a tuturor! Sa ne bucuram cu totii de aspiratiile catre inalt!

   Poezia este o sursa inepuizabila de spiritualitate. O traim dandu-i viata, o traim savurandu-i versurile si descifrandu-i intelesurile. Precum un atom concentreaza in el existenta unui intreg univers, tot asa  versurile unei poezii concentreaza in ele un intreg arsenal de simtaminte si trairi, intreaga sensibilitate a unor lumi interioare. Inconstient, eliberarea de ganduri si, prin ganduri, a trairilor ce le-au dat nastere, atrage prin constiinta universala, trairi rezultate din cu totul alte experiente, independente de fiinta noastra. Suntem conectati la aceeasi sursa. Empatizam. Constiinta noastra percepe experienta altor constiinte. Traim, in plan spiritual, aceleasi experiente. Iar versurile poeziei, prin bogatia de sentimente exprimate, nu fac decat sa ne readuca la momentul (celui) ce le-a dat nastere.

    Le multumesc tuturor celor care, de-a lungul intregii mele existente, mi-au imbogatit lumina proprie prin propria lor lumina, conectand-o astfel la spiritualitatea universala. Cunoscuti sau mai putin cunoscuti, de notorietate mondiala sau recunoastere locala, obisnuiti, contemporani sau nu, sunt oameni care, prin faptele lor in plan social, interuman, prin talentul artistic daruit, au ridicat nivelul spritualitatii, imbogatindu-ne sufletul. Le multumesc celor care au stiut ca dincolo de noi, este o constiinta universala, o constiinta a adevarului si a binelui care mentine in univers un echilibru binefacator.
Precum sufletul nostru a fost plamadit din “lumina divina”, continuand a fi o mica parte din ea, “Lumina suntem si in Lumina ne vom intoarce”.


   
PUZZLE
          Mihai Victor Afilom

Am vandut bucatele multicolore de suflet
Negustorilor din orasul fara viitor,
Am pierdut franturi din el
Jucand alba/neagra cu destinul.
Corabiile vazduhului au transportat
Fragmente pretioase din rubinul viselor mele,
Iluzii din margean si pulbere de stele,
(Au ramas doar cativa pixeli de culoare
Stocati pe ecranul amintirilor).
Acum incerc sa descifrez
Complicatul puzzle
Si daca nu gasesc toate piesele,
Recompun fresca initiala
Ca un arheolog ce alege cu migala
Cioburile de mozaic
Peste care se proiecteaza
Umbra Piramidei.

  
SINELE DIVIZIBIL
        Mihai Victor Afilom
  
Teama a eclozat
Din sfera craniana
Sub forma unui vultur mitic
Ce-mi sfasia Sinele
Inlantuit de stanca
Propriilor temeri.
Umbra lui
Se profila amenintator,
Acoperind
Cerul incarcat de simboluri.
Intr-o zi,
Idolul acvilin
Caruia ma inchinam
Constrans de durerea
Sinelui dual
Se prabusi,
Caci se dovedise
A fi un simplu lemn putred.
Abandonul totemului
Ca despartirea de un tata vitreg…
Esti dezorientat la inceput,
Dar apoi, in mijlocul pustiului,
Poti sa-ti recodifici existenta
Si sa te joci
Desenand traiectorii
Intre miile de stele
Ce-ti lumineaza
Portiunea predestinata de cer,
Sub care cresti tu,
Copilul fara Umbra.


  
GRADINA GANDURILOR
                        Mihai Victor Afilom
  
Paseste in gradina gandurilor mele,
Prea multa iedera si volbura
Au crescut acolo unde nu patrunde lumina,
Iar mireasma dulce-inselatoare
A oleandrilor otraviti
Staruie in aerul amintirilor.
Platosa cu spini a cactusilor
Imi protejeaza spiritul
De coltii oamenilor-lup.
Am nevoie de un gradinar invizibil
Care sa reteze cu o secera ascutita
Radacinile ce ma tin inlantuit
In pamantul putred,
Sa spulbere bulgarii ancestrali de teama
Cu plug de fier,
Sa risipeasca lacomele lacuste-dorinte,
Sa presare pulberea aurie
A iubirii tamaduitoare,
Astfel incat subconstientul
Sa devina un eden rodnic,
Loc de refugiu pasnic,
Nu labirint minoic.


  
CONTRADICTII
           Mihai Victor Afilom

Dogme rigide va refuz,
Poate prea boem sau confuz
Sunt ceea ce sunt,
Aici, acum, pe acest pamant,
Zamislit din iubire
Nascut cu lacrimi si durere,
Poate intamplator ori din senin
Sau dupa un plan divin.
Sunt un punct in miscare
Osciland mereu intre adevar si eroare,
Cu o traiectorie nedefinita,
Ori o poveste predestinata.
Ma intreb daca exista vreun sfarsit,
Un vid intunecos si infinit,
Sau finalul e doar un prag,
O usa deschisa spre stelarul sirag.
Pana atunci simt ceea ce simt,
Uneori ca intr-un deja-vu, presimt,
Si cred in ceea ce cred.
Sunt un simplu bard sau un aed,
Un cautator de sine,
Plonjand spiritul-genune.
Lumina e ascunsa oare in izvor,
Sau pogoara din soarele orbitor?
Si viata asta are un sens,
Suntem din lut sau homo-sapiens?
Pot sa-mi modelez viitorul
Cu ratiunea si cu gandul
Sau sunt o particula intr-un joc brawnian,
Captiv in marele sat terran?
Sau o conexiune intr-o constiinta universala?
O particica intr-o sacra citadela…
Pana atunci sunt liber sa aleg,
Zi de zi sa intreb si sa inteleg.



VIITOR
      Mihai Victor Afilom

Sindromul iubirii
A contaminat lumea de lut,
Iar stapanii au intra in panica.
Secole de-a randul programasera ura
Si inoculasera putregaiul nepasarii
In inimile de lemn,
Dar acum incoltisera
Germenii verzi ai vietii.
Din lumea cuprinsa de epidemia iubirii,
Sufletele eliberate din sclavie
Se inaltau ca niste lampioane multicolore
Spre Noul Cer – izvor al luminii tamaduitoare
Al izbavirii prin Sinele rastignit spre asfintit,
Regasit in infinit.


   


… Amintiri, de mult uitate, revin uneori ca un deja-vu.
Sunt raze de lumina lasate de efemerele noastre treceri prin timp?...
Sau, eliberate prin gand si cuvant, sunt retrairi ale unor experiente ce nu ne apartin?  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.