“LUMINA SUNTEM SI IN LUMINA NE VOM INTOARCE”

                   “Spiritul uman este mai puternic decat orice i se poate intampla”

                                                                                                           C.C.Scott

  

     Suntem materie si spirit. Dincolo de dimensiunea fizica, avem nevoie de spiritualitate, avem nevoie sa ne imbogatim sufletul cu lumina transmisa de sursa universala. Constiinta unei dimensiuni spirituale in univers, este cea care ne determina pe noi sa traim in slujba binelui, a adevarului, trezind in noi sensibilitatea profunda fata de tot ceea ce ne ridica, spiritual, pe o alta treapta. 

     Experientele traite nu sunt singulare. Ele isi pun amprenta, mai mult sau mai putin, sub forme mai mult sau mai putin diferite, pe fiecare suflet in parte. Atunci cand cel ce este binecuvantat de forta divina cu mult talent, spiritualitatea sa este menita sa lase in subconstientul nostru amprenta experientelor traite, scotand in lumina propriile noastre experiente. Constientizam aceleasi trairi, chiar daca ele, in plan fizic, sunt ale unor persoane diferite.

    Iubirea generata in plan spiritual, nu fizic, este un rezultat al participarii noastre la imbogatirea luminii universale. Si este cu adevarat neconditionata atunci cand toti cei implicati participa cu neconditionare la manifestarea ei. Intreruperea accidentala, sau voita, a acestei neconditionari, atrage dupa sine divizarea intregului lant si intreruperea interconexiunii. Dorinta de a stapani prin teama, ura si raul provocat constient, nu fac decat sa intrerupa interconectarea la sursa suprema, la constiinta universala. Voit, suntem privati de lumina ce hraneste spiritul. 

    Exista insa o sansa pentru noi. Aceea a renasterii spirituale. Aceea de a trai in armonie cu noi insine, cu intreaga natura, cu toti ceilalti, cu universul; de a trai in armonie cu Dumnezeu... Lasati aripile plapande sa se ridice spre cer!  Lasati-le sa acceada cu pasii lor marunti, planurile spiritualitatii universale... Lasati-le sa intareasca cu lumina lor, forta luminii tamaduitoare ce se revarsa asupra noastra, a tuturor! Sa ne bucuram cu totii de aspiratiile catre inalt!

   Poezia este o sursa inepuizabila de spiritualitate. O traim dandu-i viata, o traim savurandu-i versurile si descifrandu-i intelesurile. Precum un atom concentreaza in el existenta unui intreg univers, tot asa  versurile unei poezii concentreaza in ele un intreg arsenal de simtaminte si trairi, intreaga sensibilitate a unor lumi interioare. Inconstient, eliberarea de ganduri si, prin ganduri, a trairilor ce le-au dat nastere, atrage prin constiinta universala, trairi rezultate din cu totul alte experiente, independente de fiinta noastra. Suntem conectati la aceeasi sursa. Empatizam. Constiinta noastra percepe experienta altor constiinte. Traim, in plan spiritual, aceleasi experiente. Iar versurile poeziei, prin bogatia de sentimente exprimate, nu fac decat sa ne readuca la momentul (celui) ce le-a dat nastere.

    Le multumesc tuturor celor care, de-a lungul intregii mele existente, mi-au imbogatit lumina proprie prin propria lor lumina, conectand-o astfel la spiritualitatea universala. Cunoscuti sau mai putin cunoscuti, de notorietate mondiala sau recunoastere locala, obisnuiti, contemporani sau nu, sunt oameni care, prin faptele lor in plan social, interuman, prin talentul artistic daruit, au ridicat nivelul spritualitatii, imbogatindu-ne sufletul. Le multumesc celor care au stiut ca dincolo de noi, este o constiinta universala, o constiinta a adevarului si a binelui care mentine in univers un echilibru binefacator.

Precum sufletul nostru a fost plamadit din “lumina divina”, continuand a fi o mica parte din ea, “Lumina suntem si in Lumina ne vom intoarce”.

   

PUZZLE

          Mihai Victor Afilom

Am vandut bucatele multicolore de suflet

Negustorilor din orasul fara viitor,

Am pierdut franturi din el

Jucand alba/neagra cu destinul.

Corabiile vazduhului au transportat

Fragmente pretioase din rubinul viselor mele,

Iluzii din margean si pulbere de stele,

(Au ramas doar cativa pixeli de culoare

Stocati pe ecranul amintirilor).

Acum incerc sa descifrez

Complicatul puzzle

Si daca nu gasesc toate piesele,

Recompun fresca initiala

Ca un arheolog ce alege cu migala

Cioburile de mozaic

Peste care se proiecteaza

Umbra Piramidei.

  

SINELE DIVIZIBIL

        Mihai Victor Afilom

  

Teama a eclozat

Din sfera craniana

Sub forma unui vultur mitic

Ce-mi sfasia Sinele

Inlantuit de stanca

Propriilor temeri.

Umbra lui

Se profila amenintator,

Acoperind

Cerul incarcat de simboluri.

Intr-o zi,

Idolul acvilin

Caruia ma inchinam

Constrans de durerea

Sinelui dual

Se prabusi,

Caci se dovedise

A fi un simplu lemn putred.

Abandonul totemului

Ca despartirea de un tata vitreg…

Esti dezorientat la inceput,

Dar apoi, in mijlocul pustiului,

Poti sa-ti recodifici existenta

Si sa te joci

Desenand traiectorii

Intre miile de stele

Ce-ti lumineaza

Portiunea predestinata de cer,

Sub care cresti tu,

Copilul fara Umbra.

  

GRADINA GANDURILOR

                        Mihai Victor Afilom

  

Paseste in gradina gandurilor mele,

Prea multa iedera si volbura

Au crescut acolo unde nu patrunde lumina,

Iar mireasma dulce-inselatoare

A oleandrilor otraviti

Staruie in aerul amintirilor.

Platosa cu spini a cactusilor

Imi protejeaza spiritul

De coltii oamenilor-lup.

Am nevoie de un gradinar invizibil

Care sa reteze cu o secera ascutita

Radacinile ce ma tin inlantuit

In pamantul putred,

Sa spulbere bulgarii ancestrali de teama

Cu plug de fier,

Sa risipeasca lacomele lacuste-dorinte,

Sa presare pulberea aurie

A iubirii tamaduitoare,

Astfel incat subconstientul

Sa devina un eden rodnic,

Loc de refugiu pasnic,

Nu labirint minoic.

  

CONTRADICTII

           Mihai Victor Afilom

Dogme rigide va refuz,

Poate prea boem sau confuz

Sunt ceea ce sunt,

Aici, acum, pe acest pamant,

Zamislit din iubire

Nascut cu lacrimi si durere,

Poate intamplator ori din senin

Sau dupa un plan divin.

Sunt un punct in miscare

Osciland mereu intre adevar si eroare,

Cu o traiectorie nedefinita,

Ori o poveste predestinata.

Ma intreb daca exista vreun sfarsit,

Un vid intunecos si infinit,

Sau finalul e doar un prag,

O usa deschisa spre stelarul sirag.

Pana atunci simt ceea ce simt,

Uneori ca intr-un deja-vu, presimt,

Si cred in ceea ce cred.

Sunt un simplu bard sau un aed,

Un cautator de sine,

Plonjand spiritul-genune.

Lumina e ascunsa oare in izvor,

Sau pogoara din soarele orbitor?

Si viata asta are un sens,

Suntem din lut sau homo-sapiens?

Pot sa-mi modelez viitorul

Cu ratiunea si cu gandul

Sau sunt o particula intr-un joc brawnian,

Captiv in marele sat terran?

Sau o conexiune intr-o constiinta universala?

O particica intr-o sacra citadela…

Pana atunci sunt liber sa aleg,

Zi de zi sa intreb si sa inteleg.

VIITOR

      Mihai Victor Afilom

Sindromul iubirii

A contaminat lumea de lut,

Iar stapanii au intrat in panica.

Secole de-a randul programasera ura

Si inoculasera putregaiul nepasarii

In inimile de lemn,

Dar acum incoltisera

Germenii verzi ai vietii.

Din lumea cuprinsa de epidemia iubirii,

Sufletele eliberate din sclavie

Se inaltau ca niste lampioane multicolore

Spre Noul Cer – izvor al luminii tamaduitoare

Al izbavirii prin Sinele rastignit spre asfintit,

Regasit in infinit.

   

… Amintiri de mult uitate revin uneori ca un deja-vu.

Sunt raze de lumina lasate de efemerele noastre treceri prin timp?...

Sau, eliberate prin gand si cuvant, sunt retrairi ale unor experiente ce nu ne apartin?