Maica Tereza - VOLUNTARIAT CU MISIONARELE CARITATII

„Vei gasi Calcutta peste tot in lume, daca ai ochi sa vezi”

“Nu toti putem face lucruri mari, putem insa face lucruri mici cu multa iubire. 

Arata bunavointa - prin fata ta, prin ochii tai, prin zambetul tau si prin caldura complimentelor tale. Trebuie sa ai un zambet luminos. Nu-ti oferi numai grija, 

ci la fel de bine ofera-ti inima.” / Maica Tereza

                            "SARACII SUNT OAMENI DEOSEBITI "/  - Maica Tereza 

    
     Cei saraci nu au nevoie de atitudinea noastra condescendenta sau de mila noastra. Ei au nevoie de dragostea si sensibilitatea noastra. Cu totii au nevoie sa se simta respectati pentru demnitatea lor umana care nu este nici mai putina nici diferita de demnitatea oricarei alte fiinte umane. Ei ne daruiesc mai mult decat le daruim noi. Intr-o perioada teribila, cand milioane de refugiati au fugit in India, am cerut ajutor. Au venit multi voluntari care au petrecut cateva luni cu noi pentru a le oferi oamenilor nostri serviciile, grija si iubirea lor tandra. La plecare, cu totii au declarat ca au primit mult mai mult decat au daruit. 

     In Calcutta, cu ceva timp in urma, ne-am dus pe timp de noapte sa luam patru sau cinci persoane de pe strada; le-am adus in casa noastra pentru muribunzi. Una dintre ele era intr-o stare foarte grava si am vrut sa am eu insami grija de ea. Am facut pentru ea tot ceea ce dragostea mea ar fi putut face. Cand am pus-o pe pat, mi-a apucat mana si toata fata i s-a luminat cu un zambet atat de minunat. A spus doar un singur cuvant: "Multumesc" si a murit. Prin asta, mi-a dat mult mai mult decat i-am oferit eu. Mi-a dat inima ei recunoscatoare si m-am gandit: ce as fi facut eu in locul ei? Raspunsul meu a fost: as fi incercat sa atrag putina atentie asupra mea si as fi spus: mi-e foame, sau imi este frig, sau mor. Dar ea, ea a fost atat de deosebita, atat de admirabila in ceea ce mi-a daruit.

 VOLUNTARIAT CU MISIONARELE CARITATII IN KOLGATA

- de Verity Worthington – Voluntar 

      Multi oameni ma intreaba ce m-a atras la Kolkata, este insa o intrebare la care cu greu pot da un raspuns. Pentru confirmarea mea am primit o carte cu citatele uzuale ale Maicii Teresa (Bucuria prin Iubire). Imi amintesc cum lecturam introducerea care descria o tanara de la Paris vizitand Kolkata. Maica Teresa i-a remarcat ochii tristi si a trimis-o sa lucreze in Kalighat unde l-a gasit pe Iisus. Stiam ca nici ochii mei nu erau zambitori deoarece, de indata ce am terminat scoala, am decis sa merg la Kolkata ca voluntar. Privind in urma, cu siguranta eram foarte tanara si nevinovata. 

    Imi amintesc calatoria de la aeroport, cand ma intrebam daca acei oameni dorm intr-adevar pe strazile pline cu caini, vaci si alte vietati! Parca aterizasem pe o alta planeta, aflata la mai multe mile distanta de scoala de fete din mediul rural al Angliei. Cu toate acestea, in curand am fost captivata de comunitatea de voluntari, de caldura si prietenia oamenilor si a surorilor. Pentru prima data in viata mea ma simteam acceptata pentru cine eram, nu pentru ceea ce puteam face. Am inceput sa lucrez intr-un dispensar si am condus un grup de voluntari ce pictau parcul de la Shishu Bhavan. Probabil ca suna a cliseu, dar, de la bun inceput a devenit evident faptul ca indiferent cat ofeream, primeam cu mult mai mult.     

                     

       
       De la acea prima vizita facuta in urma cu aproape 10 de ani, m-am intors de multe ori in Kolkata unde m-am oferit ca voluntar si in alte parti, alaturi de Misionarele Caritatii. Ca multi alti voluntari, m-am bucurat sa impartasesc viata de rugaciune a surorilor, precum si cea de apostolat. Ne incepeam ziua la 5 dimineata cu rugaciunea de dimineata si o incheiam prin adoratie. Intr-un oras asa de haotic si zgomotos cum este Kolkata, capela devine o parte vitala a zilei de voluntariat. Mormantul Maicii Teresa este si el un loc special pentru rugaciuni, dar si pentru a gasi momente de singuratate.

     Uneori este usor sa devi imun la saracia din Kolkata - la urma urmei, totul este relativ. Cu toate acestea, voluntariatul este o experienta foarte umilitoare. Kalighat mai ales este un loc special. Este un loc linistit; un loc unde lacrimile muribunzilor intalnesc lacrimile celor care-i cauta; un loc unde estul intalneste vestul, unde granitele sunt rupte. Am cunoscut continuu umilinta; la doamna care mi-a multumit pentru ca am ajutat-o sa manance, la femeia ghemuita in coltul patului care suspina dorind sa mai stau cu ea ... la femeia cu arsuri groaznice care indura agonia zi de zi, dar care a ridicat mainile in semn de recunostinta pentru doctor.

    Suntem in anul 2009 si oamenii mor fara sa aiba nimic si pe nimeni, uitati de lume, respinsi, nedoriti, neiubiti. Mi-a ramas inca in memorie o femeie - avea niste ochii asa de tristi; vietile noastre erau atat de diferite; limbi, culturi si obiceiuri diferite; si totusi, pentru ca o hraneam, eram intr-un fel unite, "impreuna" in umanitatea noastra. Se impartasesc astfel probleme de experienta si intelegi ca acolo unde atingi durerea celuilalt, este si locul unde il gasesti pe Iisus. 

     Fiecare voluntar contribuie cu o picatura in oceanul omeniei si, cu siguranta, este adevarat ca oceanul ar fi mai putin adanc fara aceste picaturi. Este atat de usor sa privesti la imaginea de ansamblu; sa vezi miile de oameni care sufera si sa nu uiti ca putem face doar lucruri mici cu multa iubire - ca persoana pe care o ajutam la un moment dat este Iisus. Acest lucru a fost evident in ziua de Craciun, cand am impartit multe alimente pentru miile de oameni care asteptau rabdatori la coada, la portile parcului Shishu Bhavan. Mi-aduc aminte de mesajul pe care l-am scris atunci acasa:

      
     “In aer este un frig deprimant pentru acest moment al zilei si, in timp ce merg la munca pe langa trupurile infasurate doar in panza, de pe trotuar - imi dau seama cat de aproape suntem noi aici de acea prima nastere. Cand supraveghem muribunzii din Kalighat, cand distribuim paturi asa cum am facut in aceasta dimineata ... acesta este Craciunul... nu lampioane si beteala. Personal, eu vad Sfanta Familie pe fiecare trotuar din acest oras - saraca, nevoiasa si vulnerabila. Familii intregi au supravietuit pe aceasta vreme foarte rece, pe un petic de pavaj murdar – de la o zi la alta, de la un an la altul. Ele nu se ocupa cu pregatirea curcanului sau cu ambalarea cadourilor in ultimul minut. Ele nu au trimis nici o carte postala si nu si-au decorat niciun pom de Craciun.

    Acesti copii nu stiu nimic despre Mos-Craciun, nu au niciun ciorap care sa le fie asezat la marginea patului - totusi, ei au ceva ce multor oameni, care au toate aceste lucruri, le va lipsi de Craciun. Poate ca suna cliseu, dar Maica Tereza a avut dreptate, aici oamenii isi impart totul... se inghesuie sub aceeasi patura, isi impart hrana putina pe care o au cu vecinii lor. Nu exista nicio camera pentru ei... traiesc in frig, respinsi de toata lumea - si fac acest lucru cu umilinta. Mi-am amintit in aceasta dimineata, cand am dat paturi si orez, de cozile din mall-urile din lumea intreaga, in acest moment al anului. Oamenii nevoiasi de aici au asteptat atat de mult pentru aceste produse si articole esentiale, primindu-le cu atata recunostinta! Este o lectie pentru noi toti.“ 

  

      Am intalnit atat de multi oameni minunati in timpul voluntariatului meu si consider Misionarele Caritatii ca fiind familia mea extinsa. Oamenii cred ca este un act de curaj sa mergi la Kolkata ca voluntar - dar cei care procedeaza astfel descopera ca este departe de a fi dificil, atunci cand sunt imbratisati si salutati cu atata dragoste. Vreau sa spun ca motivul meu pentru voluntariat a fost altruist, dar realizez ca eu am nevoie de ei mult mai mult decat au ei nevoie de mine. Ironia este ca este usor sa iubesti in Calcutta unde saracia fizica este atat de mare. Asa cum spunea Maica Teresa ,” vei gasi Calcutta peste tot in lume, daca ai ochi sa vezi”; aceasta este cea mai mare provocare pe termen lung pentru voluntari si, cu siguranta, pentru noi toti. 

“MI-E SETE” -  DEFINESTE EXPERIENTA MEA IN SLUJBA CELOR SARACI 
 - de Sam Ballou - Voluntar 

      “Mi-e sete”- Aceste doua cuvinte spuse de Domnul nostru Iisus in timp ce atarna pe cruce, defineste experienta mea umila in slujba celor mai saraci dintre saraci, alaturi de Misionarele Caritatii. Este acea sete infinita pe care cautam sa o stingem cu fiecare act mic de iubire oferit saracilor. Sunt recunoscator lui Dumnezeu pentru timpul petrecut aici, in Kolgata, pentru care am fost binecuvantat. In fiecare moment dificil, harul lui Dumnezeu este intotdeauna acolo pentru a ne ajuta sa trecem prin incercarile dureroase, indiferent de situatia in care poate noi insine ne gasim. Iubirea si mila lui Dumnezeu este vie aici, la locul de munca. Cu fiecare zambet al surorilor, fratilor si parintilor, dragostea lui Iisus radiaza in intreaga lume.

MUNCA IN KALIGHAT A FOST O EXPERIENTA DE SCHIMBARE A VIETII

- de Marissa Turner - Voluntar     

        

     Una dintre surori mi-a spus ca voluntarii, de obicei, plang de doua ori - in prima zi de lucru si in ultima. Pentru mine, aceasta afirmatie este adevarata. Primele lacrimi au fost lacrimi de soc si neincredere, de teama, tristete si de neputinta. Cele finale au fost cele de multumire, frumusete, prietenie, despartire si dragoste. Lucrul in Kalighat fost o experienta de schimbare a vietii si ma simt binecuvantata ca am petrecut trei luni muncind acolo.

       La Kalighat am lucrat tura de dimineata, ceea ce a insemnat o multime de treburi casnice care sunt necesare a fi facute. Rufe, farfurii, baie, mese si medicamente - toate aceste lucruri sunt facute in fiecare zi. In fiecare din aceste lucruri regasesti un sentiment de pace, simplitate si gratie; intr-un fel, indiferent cat de mult sau cat de putin lucru este, totul se face cu daruire. Ceilalti voluntari si surorile radiaza bucurie si dragoste in tot ceea ce fac, iar eu intotdeauna ma rog sa pot face acelasi lucru.

    Poate ca cele mai speciale momente ale zilei se intampla atunci cand interactionam cu pacientii. Indiferent daca este vorba de un simplu zambet sau de un masaj, sau de a sta pur si simplu in prezenta celuilalt, se formeaza o legatura speciala - una care transcende limba si cultura. O alta onoare, probabil cea mai mare in mintea mea, este sa stai cu femeile atunci cand ele parasesc aceasta viata, incercand sa le oferi orice confort posibil si sa fi acolo, astfel incat ele sa nu moara singure. Personal, nu ma pot gandi la o onoare mai mare decat asta!

    Kalighat, in special femeile de acolo, mi-a schimbat pentru totdeauna viata! Am invatat ca viata este extrem de fragila si ar trebui ocrotita; am cunoscut umilinta din nou si din nou; am vazut fapte mari de iubire chiar si in mijlocul durerii si suferintei extreme; am aflat ca saracia este o problema complexa si am trait viata din acel moment. Stiu ca am castigat de la Kolkata si Kalighat mai mult decat am fost eu vreodata in stare sa ofer. Cele doua locuri vor avea intotdeauna un loc special in inima mea.

VOLUNTARIAT PENTRU MISIONARELE CARITATII MAICII TEREZA

 - de David Jolly - Voluntar

  Kolkata, India – E doar 9 dimineata la Prem Dan, o etapa in facilitarea convalescentei pe termen lung condusa de Misionarele Caritatii Maicii Tereza, iar eu si colegii mei de voluntariat suntem deja transpirati, asa cum ne-am aplecat peste rezervoarele de apa pentru a spala mainile celor aproape o suta de pacienti. Este greu de lucrat in caldura lunii iunie. Sase voluntari puneau la inmuiat hainele in apa cu sapun. Restul, inclusiv eu, spalam si stoarcem imbracamintea inainte de a fi pusa sa se usuce la soare, in adierea pre-musonului. Ca barbat in varsta de 44 de ani, la inceput m-am temut ca nu voi fi in masura sa tin pasul cu tinerii de 20 si ceva de ani din jurul meu, dar am prins in curand ritmul. Exista aici un spirit puternic de lucru in echipa, spirit care ne ajuta sa afacem fata diferitelor situatii.

   Toata lumea este familiarizata cu Maica Tereza, castigatoarea premiului Nobel pentru Pace, care a murit in 1997, dar nu toata lumea realizeaza ca ordinul de maici catolice fondat de ea aici, in acest oras cunoscut anterior drept Calcutta, continua sa se dezvolte iar surorile si fratii ordinului ureaza bun venit voluntarilor in incercarea lor de a-si indeplini juramantul de ingrijire a “celor mai saraci dintre saraci.” Spre deosebire de majoritatea voluntarilor care si-au planificat vizitele cu luni sau chiar ani inainte, am ajuns acolo dintr-un capriciu. Eram deja in India de trei saptamani, intr-o excursie de studii, cu un grup de muncitori sociali americani si, obosit de ritmul calatoriei, am parasit grupul in sud-vestul statului Kerala, ca mai apoi, cu ajutorul unor bilete ieftine de avion sa traversez intreaga tara pentru Kolkata.

  

     Gasirea drumului spre Casa Maicii Tereza, sediul Misionarelor Caritatii, a fost simplu. La masa de pranz, a doua zi dupa sosirea mea, am intalnit un grup mare de americani intr-un restaurant de pe Sudder Street, unde sunt cazati cea mai mare parte a strainilor binevoitori. Ei insisi erau voluntari si m-au invitat sa ma alatur lor pentru orientarea in oras. La Casa Maicii Tereza, m-am intalnit cu multi voluntari din intreaga lume, inclusiv francezi, italieni, japonezi, coreeani, spanioli, germani, americani, canadieni si irlandezi. Cu toate ca exista in mod natural anumite limite legate de nationalitate si limba, provocarile comune ajuta in a-i aduce pe straini impreuna. Multi voluntari sunt calatori sezonieri, in timp ce altii sunt pentru prima data in afara tarii lor. Unii dintre voluntari sunt profesionisti in domeniul medical sau asistenti sociali, foarte putini lucratori de birou si multi studenti. Cel mai tanar voluntar intalnit are 17 ani, cel mai in varsta este, probabil, dincolo de varsta de pensionare.  

  

    La ora de orientare studiem istoria ordinului, ne sunt date unele sfaturi despre comportarea cu cersetorii si escrocii din strada si ne sunt repartizate sarcinile. Eu sunt repartizat unui grup numit Nobo Jibon sa lucrez cu baieti adolescenti cu handicap sever. Cand ajung in dimineata urmatoare la Nabo Jibon, 45 de minute si doua curse de autobuz de la Casa Maicii Tereza, aflu ca cea mai mare parte din munca grea - gatit, curatenie si spalare - se face de catre femei locale si unii tineri incepatori prietenosi. Ceilalti voluntari si cu mine stam de vorba in mod individual cu copiii, citim alfabetul, lovim cu piciorul o minge si ajutam in timpul mesei. Se pare ca felul in care cant, care se bucura de o reputatie neinsemnata in cele mai multe cercuri, este un mare succes aici, iar copiii aplauda, rad si zambesc la eforturile mele. Un baiat, care parea atent la lumea din jur, a sarit in picioare si a dansat in extaz cand am cantat melodia "Oda bucuriei" din Simfonia a 9-a de Beethoven.

      

    O lucratoare sociala din Nebraska, Liz, care este voluntara in Kolkata pentru a doua oara, imi cere sa lucrez si la alte facilitati. “Altfel nu primesti experienta adevarata”, ma necajeste ea intr-un mod prietenos. Astfel, dupa cateva zile, imi petrec dupa-amiaza de lucru intr-un loc numit Nirmal Hriday. Ma apropii cu mare emotie. Kalighat, cunoscut de altfel pentru complexul templului hindus cu care este asociat, este astazi un azil pentru muribunzi, primul care a fost fondat aici de Maica Tereza. Acesta gazduieste, aproximativ 150 de pacienti in paturi aflate la distanta, cu barbati si femei in saloane separate. 

      Cei mai multi sunt batrani si bolnavi, dar nimeni nu are o durere evidenta. In locul atmosferei solemne, apasatoare, pe care o anticipasem, am gasit un stup de activitate si, inca o data, un sentiment viu de camaraderie intre voluntari. Surorile vin din toata lumea, inclusiv din India, si sunt extrem de amabile si foarte eficiente. Dar, in timp ce ceilalti voluntari mai experimentati par sa stie exact ceea ce fac, eu simt ca sunt pe drumul meu si, dupa ce ma intretin o perioada cu pacientii, sunt dornic de alte sarcini noi. Cand o asistenta italiana, deloc absurda, ma pune sa hranesc din niste vase mici un barbat in varsta orb si aproape fara dinti, cu crema de banane, fac un salt spre sansa de a fi util.

       

    Aceasta experienta conduce la faptul ca voluntarii pe termen mai lung sunt cu mult mai valorosi decat noi turistii. Cunosc un voluntar japonez, un barbat de varsta mijlocie, care coordoneaza operatiunea de spalat vase la Kalighat. A lucrat pentru surorile din India, precum si pentru cele din Etiopia, timp de mai multi ani. A parasit Japonia in floarea vietii pentru a-i ajuta pe cei saraci. Atat de serios si competent este el la postul lui primitiv de spalat vase (evident o operatie critica in orice astfel de institutie), ca pot usor sa mi-l imaginez ca pe un agent de control al calitatii intr-o instalatie de semiconductoare de ultima ora.

     Mai tarziu, aflu ca mai multi dintre pacienti au tuberculoza. Am un fiu mic si imi fac griji cu privire la primirea bolii. Cand imi exprim ingrijorarea catre un medic canadian, el ma asigura ca este foarte putin probabil ca eu sa contractez TBC dintr-un astfel de contact limitat. “Am lucrat luni de zile cu pacientii bolnavi de tuberculoza, in Nigeria, si markerii mei inca nu s-au transformat pozitiv", mi-a spus el, referindu-se la testul pentru anticorpi care arata expunerea la boala. Aproape pare dezamagit.        

                                        

     Nu sunt catolic, desi cred ca multi dintre voluntari sunt; cu toate acestea, nimeni nu a incercat sa ma converteasca pe mine sau pe altcineva cunoscut. Intr-adevar, surorile sunt prea ocupate si oricum, exemplul lor este, probabil, la fel de bun ca o reclama pentru credinta pe care cineva ar vrea s-o gaseasca. Cu toate acestea, incep fiecare dimineata cu masa de la ora 6, la Casa Maicii Tereza, unde noi voluntarii stam intr-o parte, cu picioarele incrucisate pe podea, deja uzi de transpiratie. Maicile, in sariurile lor albe si preotii, in sutanele lor, sufera in tacere. Cateva ventilatoare electrice amesteca aerul umed. Dupa un mic dejun comun format din banane, paine alba si ceai dulce, laptos, cunoscut sub numele de chai, cantam cantece devotionale, spunem o rugaciune si apoi iesim la orele de varf prin Kolkata, la o plimbare cu autobuzul, pentru a merge la “locurile de munca.”

     Kolkata, capitala statului West Bengal, este recunoscuta pentru muzica si artele ei. Intre orasele indiene, se situeaza ca marime doar in urma la Mumbai si Delhi, cu o populație de aproximativ 14 de milioane de locuitori. Localnicii, mandri, sustin ca reputatia orasului este mai grava decat in realitate, dar exista ceva inviorator cu privire la aceasta mare de oameni in miscare. Totusi, chiar si un prim vizitator fara o vasta experienta in Asia, poate gasi scara de mizerie coplesitoare, iar foamea ca fiind evidenta pe fetele sutelor de oameni ce dorm pe trotuar in fiecare dimineata.

      Un vizitator, fara nici o experienta a lumii in curs de dezvoltare, trebuie sa faca fata unei perioade de adaptare in aerul fetid, aglomeratiile sufocante, baile si toaletele in aer liber. Am ajuns la inceputul lunii iunie, cand musonul era chiar in curs de desfasurare si am petrecut mai multe ore intr-o dimineata chircit sub un acoperis subtire, inbibat in ploaia torentiala, ca si traficul din intregul oras oprit de apa de la inundatii ajunsa pana la coapse. Este tot o parte a experientei.

     In cele din urma, Prem Dan, unde se faciliteaza convalescenta, este locul in care ma simt cel mai util; voluntarii muncesc efectiv, iar muncitorii necalificati (adica, jurnalistii) sunt valorosi aici. Inapoiati la statia de rufe, dupa ce toate hainele sunt spalate, reciclam apa cu detergent, o adunam in galeti si o caram afara pentru a freca pe jos trotuarele si drumurile de acces ale instalatiei. Pana cand trotuarele sunt curate, caldura ma lasa vizibil ametit. Cel putin m-am gandit sa port o palarie. La mijlocul diminetii, le aducem pacientilor o gustare de lapte fierbinte, iar dupa o cana de ceai, preparam masa de pranz. Dupa ce ii hranim pe pacienti, ii ajutam la baie, iar dupa curatare, ziua noastra de lucru este gata.

     Imi iau masa de pranz si apoi ma odihnesc o ora sau doua in camera de hotel. Sa mergi sa ajuti Misionarele Caritatii ar putea suna descurajator, dar nimic nu este mai simplu. Voluntarii lucreaza din greu, iar caldura, poluarea si marimea orasului ii fac sa-si petreaca mai mult timp situati intr-un pat din camera de hotel, cu ochii la ventilatorul din tavan. Nu este o rusine ca reusesc sa vada prea putin din bogatiile culturale si artistice renumite ale Indiei. Ceea ce pot spune, este ca organizatia creata in Calcutta atrage o multime de oameni interesanti, cu inima calda, ca voluntari si ma simt norocos sa fi fost o mica parte din ea.

 EXPERIENTA A FOST APARTE SI CU TOTUL, DE NEUITAT

 -  Voluntar

    Kalighat, este locul unde am petrecut trei dimineti memorabile ca voluntar. Spitalul, infiintat de Maica Tereza in anul 1950, este condus de Misionarele Caritatii cu ajutorul voluntarilor. Era in septembrie cand am intrat in caminul din Kalighat, unde era foarte spartan si curat, dar acceptabil. I-am spus unei maici (toate maicile vorbeau engleza), “As dori sa fac ceva munca de voluntariat.”- “Bine”, a spus ea. “Du-te acolo si ajuta colegul acela sa spele barbatii.” Asta a fost tot. Nu a trebuit sa completez nici un document. Fara amprente. Fara vre-un numar de securitate sociala. Nimic. Mai tarziu mi-au luat numele si adresa si mi-au trimis o carte postala cu “Multumesc”.    

      Astfel, impreuna cu alt voluntar, am dus un barbat costeliv in zona baii unde singur am folosit un ulcior de plastic pentru a-i turna barbatului apa calduta pe cap, spate, piept, brate si picioare. Apoi i-am sapunit trupul cu mult sapun, l-am clatit si l-am uscat. Un alt voluntar m-a ajutat sa duc barbatul inapoi la pat, unde l-am imbracat in pijamale curate. Cea mai mare parte a diminetii am petrecut-o spaland barbati. Am folosit, de asemenea, ulei pentru copii Johnson pentru a freca capul uscat, spatele si membrele unora dintre barbati, dintre care majoritatea au parut multumiti de masaj. I-am ajutat, de asemenea, pe unii sa ia pastile, iar o data am servit cu lingurita glucoza in gura unui coleg mai tanar, paralizat de la o cadere, care nu putea nici sa inghita. Glucoza i-a alunecat in gura si pe gat. Nu putea vorbi si nici sa se miste. Se uita numai cu emotie la mine.

       In alta dimineata am ajutat alti voluntari, cei mai multi dintre ei colegi de aceeasi varsta din intreaga lume, sa spele pijamalele de barbati si femei. Spalarea a fost facuta cu mainile si cu picioarele. Primul “ciclu” a necesitat  un ropot de batai cu picioarele pe hainele murdare in apa cu sapun (ca si cum pijamalele ar fi fost struguri). Hainele au fost spalate apoi cu mana intr-un alt bazin de beton si apoi puse in bazinul in care, impreuna cu alti doi studenti, le-am clatit, le-am  dezinfectant si stors. Apoi le-am dat altui voluntar care le-a pus pe acoperis la soare.

       

      In a treia dimineata, am ajutat la spalat vase cu mana, desigur, ghemuit inaintea unor vane scunde de pe podea. Vasele erau farfurii, cesti si linguri. In alta parte am vazut ca voluntari femei de varsta mijlocie, stand la masini de cusut. Presupun ca acestea reparau paturi si pijamale. Pacientii sunt printre “cei mai saraci dintre saraci”, care nu au unde sa se duca. Maica Tereza a decis ca nimeni nedorit sa nu moara pe strazi. Am lucrat doar trei dimineti, dar altii au lucrat o luna sau mai mult. Voluntariatul aduce satisfactie, cu siguranta, iar experienta este cu totul aparte si de neuitat.

*********************

  "Doamne, fa-ma un instrument al pacii tale: unde exista ura, lasa-ma sa seman iubire; unde este ranire, sa daruiesc iertare; unde este indoiala, sa ofer incredere; unde este disperare, sa seman speranta; unde exista intuneric, sa raspandesc lumina; unde exista tristete, sa aduc bucurie. Doamne, pot sa nu caut atat de mult sa fiu ajutat precum ajut, sa fiu inteles precum inteleg, sa fiu iubit precum iubesc? Deoarece daruim pentru ca am primit, iertam pentru ca suntem iertati.”

   

The experience was wonderful and meaningful- unforgettable

Volunteering for Mother Teresa's Missionaries of Charity

Working at Kalighat was a life-changing experience

“I Thirst” defines my experience serving the poorest of the poor 

Maica Tereza - MISIONARELE CARITATII

“Unde exista Iubire, exista Dumnezeu”

 "In momentul trecerii, nu vom fi judecati in functie de numarul de fapte bune facute sau de diplomele primite in timpul vietii. Vom fi judecati in functie de dragostea depusa in munca noastra."/ Maica Tereza

  

Intemeierea  grupului „Misionarele Caritatii”

   Pentru a se pregati sa lucreze cu cei saraci, Maica Tereza a urmat unele cursuri de pregatire medicala intensiva, cu „Surorile Medicale Misionare Americane” din Patna, India. Prima sa actiune curajoasa in Calcuta a fost sa adune copiii nescolarizati din mahalale si sa inceapa sa-i invete. A atras rapid atat sprijin financiar cat si voluntari, iar in 1950 propriul grup, numit „Misionarele Caritatii”, a primit statut oficial ca si comunitate religioasa in Arhidieceza de Calcuta. La inceput, aceasta avea doar 12 membri, fosti profesori si fosti elevi de la Liceul ''Sfanta Maria'', dar, pe masura ce congregatia s-a dezvoltat si au inceput sa primeasca mai multe donatii, activitatea acesteia a crescut vizibil.

   Principala sarcina a grupului era aceea de a iubi si de a ingriji acele persoane de care nimeni nu avea grija. "Sa ajute pe cei saraci si sa le faca o soarta mai buna", acesta a fost singurul lucru pe care si-a cheltuit ea banii. Maica Tereza spunea despre hranirea si ajutarea acestor oameni: "Il hranesc si il ajut pe Isus, pentru ca asta este ceea ce mi-a poruncit el, sa ajut pe cei saraci. - Cand mi-a fost foame m-ai hranit, cand mi-a fost sete mi-ai dat sa beau, cand mi-a fost frig m-ai imbracat? - Asta este ceea ce a zis El.”. 

    Membrii grupului depun juramintele traditionale de saracie, castitate si ascultare, dar au adaugat un al patrulea juramant, acela de a-si oferi serviciile gratuit pentru cei mai saraci dintre saraci. In opinia Maicii Tereza, activitatea grupului sau era foarte diferita de cea a vechilor organizatii de ajutor social. Ea si-a vazut calugaritele slujindu-l pe Isus, confruntandu-se cu marea suferinta a celor saraci, in special a celor care mor singuri sau a celor care sunt abandonati de copii.  

 

   Misionarele Caritatii si-au inceput activitatea distinctiva, de slujire pana la moarte, in anul 1952, cand au preluat un templu din Calcuta, care anterior fusese dedicat unei zeite hinduse, Kali. Scopul principal al surorilor care lucrau acolo, era acela de a aduce putina bucurie si liniste sufleteasca, demnitate si multa dragoste, acelor oameni saraci care se aflau inaintea mortii iminente. Conditiile materiale nu erau impresionante, insa, curatenia gasita acolo, era completa si atmosfera emotionala, de preocupare si dragoste, perceputa de majoritatea vizitatorilor, era cu adevarat sfanta.

      In zorii zilei, calugaritele ieseau pe strazi pentru a aduna mortii din santuri si canale, sugarii abandonati si pentru a imparti paine saracilor. In cazul in care, surorile erau criticate sau discreditate datorita muncii lor nesatisfacatoare (in contextul zecilor de milioane de saraci disperati si de oameni suferinzi ai Indiei), Maica Tereza raspundea intotdeauna categoric. Ea considera orice ajutor guvernamental ca fiind binevenit, dar era multumita sa-si vada surorile facand tot ceea ce este omeneste posibil pentru persoanele sarace care sufereau, intrucat considera fiecare individ ca infinit de pretios in ochii lui Dumnezeu.

   

        Misionarele Caritatii au primit si din partea mass-mediei o atentie sporita, pe care Maica Tereza a folosit-o indemanatic pentru a beneficia de ea in munca sa. In anul 1952 a fost deschis in Kalighat, Nirmal Hriday (sau inimi curate), un adapost pentru muribunzi. Chiar din prima zi, ea a luat o femeie literalmente pe jumatate mancata de sobolani si furnici, a dus-o la adapost si a curatat-o. Acest adapost a devenit tot mai popular pentru muribunzii saraci care nu aveau unde sa mearga si carora, prin crearea acestui loc, li s-a oferit ingrijirea necesara si un tratament medical adecvat. In anul 1957 au inceput sa lucreze cu leprosii. Maica Tereza a infiintat chiar si o colonie pentru leprosi, unde acestia sa-si poata construi propriile case si sa poata lucra pe propriile domenii. Colonia a fost numita Shanti Nagar. Cea mai mare problema, spunea ea, nu este boala, ci lipsa de dragoste si sentimentul de a fi nedorit.

     O alta fundatie a Maicii Teresa a fost Shishu Bhavan - casa pentru copii, destinata copiilor ai caror parinti nu pot avea grija de ei, orfani sau abandonati pe strazi. In decursul anilor, au mai fost infiintate: o clinica pentru bolnavii de tuberculoza, una pentru bolnavii mintal, o maternitate, un camin pentru mamele necasatorite, un azil pentru bolnavii SIDA si numeroase scoli. In anul 1959 au inceput sa se extinda in afara Calcutei, exercitandu-si munca in alte orase din India. Ca si in Calcuta, au pus accentul pe cei mai saraci dintre saraci: orfani, muribunzi, precum si cei ostracizati de boli cum ar fi lepra. In scurta vreme aveau o prezenta in peste 22 de orase din India, dar nu s-a oprit aici.

   

       Maica Tereza a vizitat si alte tari precum Ceylon (Sri Lanka), Australia, Italia, Tanzania si Venezuela pentru a infiinta unele fundatii. A calatorit la Beirut, unde a ingrijit atat copiii crestini, cat si pe cei musulmani. Desi, in cele mai multe dintre aceste tari, problemele celor saraci pareau agravate de cresterea necontrolata a populatiei, Surorile misionare si-au sustinut punctele de vedere puternic negative atat asupra avortului, cat si asupra contraceptiei. Convingerea lor majora era ca toate vietile sunt pretioase si, uneori, pareau sa sugereze ca, cu cat existau mai multe fiinte umane, cu atat planul lui Dumnezeu era mai prosper. Maica Tereza s-a impotrivit in mod clar avortului si legalizarii divorturilor. In anul 1994, in cadrul unei conferinte la Washington, declara: ''Nu ucideti copilasii! Le rog pe toate mamele din lume: Daca nu doriti un copil, dati-mi-l mie... Eu il doresc!.. Asa am adoptat  peste 3.000 de copii in Calcutta''. 

   In 1969, Maica Tereza a permis unui grup numit „Asociatia Internationala a Colaboratoarelor Maicii Tereza” sa se afilieze „Misionarelor Caritatii”. Acesta a fost un fel de "al treilea ordin," asa cum practic numesc uneori catolicii grupurile laice care se afiliaza la ordine religioase, atat pentru a ajuta ordinele in munca lor, cat si pentru a participa la spiritualitatea lor idealista. Aceste colaboratoare au fost atrase de munca Maicii Tereza pentru cei foarte saraci, iar constitutia lor preciza ca doreau sa ajute pe cei mai saraci dintre saraci, indiferent de casta sau crez, intr-un spirit de rugaciune si sacrificiu.      

   Grupul Maicii Tereza a continuat sa se extinda de-a lungul anilor 1970, incepand activitati in noi tari precum Iordania (Amman), Anglia (Londra) si Statele Unite ale Americii (Harlem, New York City). Ea a primit atat recunoastere, cat si sprijin financiar prin premii, cum ar fi Premiul pentru Pace Papa Ioan XXIII, o subventie de la Fundatia Iosif Kennedy Jr. si in 1972, Premiul „Nehru Jawaharlal” din India pentru Intelegere Internationala.

Daruirea pentru cei foarte saraci

   Binefacatorii veneau in mod regulat sa sustina activitatile in curs sau sa stimuleze surorile pentru a deschide noi actiuni. In 1971, a deschis in Bangladesh o casa pentru femeile violate de soldatii pakistanezi in timpul conflictelor de atunci. Prin 1979 grupurile ei aveau mai mult de 200 de operatiuni diferite in peste 25 de tari din intreaga lume, cu zeci de alte actiuni la orizont. In 1986 l-a convins presedintele Fidel Castro sa-i permita o misiune in Cuba. In 1988 Maica Tereza si-a trimis Misionarele Caritatii in Rusia si a deschis o casa pentru bolnavii de SIDA din San Francisco, California. A fost prezenta si in Romania, in anul 1990, cu ocazia deschiderii, la Bacau, a "Casei Misionarelor".  In 1991 s-a intors acasa in Albania si a deschis o casa in capitala Tirana. La acel moment, erau 168 de case care operau in India. Mai tarziu, in 1995, s-au materializat planurile de a deschide case in China.        

       

Semnul distinctiv al tuturor actiunilor Maicii Tereza, de la adaposturile pentru muribunzi la orfelinate si case pentru bolnavi mintal, a continuat sa fie munca pentru cei saraci. Dragostea constanta a fost atat pentru ea, cat si pentru tot grupul regula primordiala. Acea misiune incredintata de Dumnezeu ei si grupului ei a fost simpla: ajutorarea celor foarte saraci cu multa dragoste si pricepere.

    A fost considerata o sfanta a timpului in care a trait. Prin modestia-i simpla ce o caracteriza, incerca de fiecare data sa abata toata atentia de la munca sa, catre munca grupului si catre Cel care era inspiratia sa. A continuat sa combine activitatile administrative eficace cu o viata exigenta de rugaciune, iar daca a acceptat sa i se faca publicitate muncii sale, asta nu a fost in nici un caz datorita unui cult al personalitatii.

Spre sfarsitul vietii sale, Maica Tereza a fost un prieten al regilor si presedintilor din intreaga lume. Dar a continuat sa stea cu cei saraci, cu care a ales sa-si petreaca cea mai mare parte a timpului, calatorind in zonele sfasiate de razboi, cum ar fi Beirut si in tarile afectate de seceta, cum ar fi Etiopia, cautand sa gaseasca noi persoane care au nevoie de dragoste si mult sprijin. Cand a fost intrebata ce se va intampla cu grupul sau si cu munca dupa moartea sa, a raspuns ca Dumnezeu va oferi sigur un succesor, o persoana umila si mai credincioasa decat ea.  

      In anii 1980 si 1990, problemele de sanatate ale Maicii Tereza au devenit un motiv de ingrijorare. Ea a suferit un atac de cord in timp ce-l vizita pe Papa Ioan Paul al II, in 1983. A avut un alt atac de cord fatal aproape in 1989 si a inceput poarte un stimulator cardiac. In luna august 1996, lumea s-a rugat pentru insanatosirea Maicii Tereza. La varsta de 86 de ani, Maica Tereza a fost conectata la un aparat de respirat intr-un spital, suferind de insuficienta cardiaca si de malarie. Medicii nu erau siguri ca poate fi recuperata. In doar cateva zile, insa, a fost pe deplin constienta, a cerut sa fie impartasita si a solicitat ca medicii sa o trimita acasa. Dupa ce a fost trimisa acasa, cu cateva saptamani mai tarziu, la inceputul lunii septembrie, un medic afirma ceea ce ea credea cu tarie, "Dumnezeu va avea grija de mine."

      La sfarsitul lunii noiembrie a aceluiasi an, Maica Tereza a fost din nou internata. A avut o interventie chirurgicala de angioplastie pentru a i se goli doua artere blocate. I-a fost transmis si un soc electric usor pentru a se corecta bataia neregulata a inimii. A fost eliberata dupa ce a petrecut aproape o luna in spital. In luna martie 1997, in urma unui proces de selectie de opt saptamani, in varsta de 63 de ani, sora Nirmala fost numita drept noul lider al Misionarelor Caritatii. Desi Maica Tereza a incercat sa-si reduca din indatoriri pentru ceva timp (din cauza problemelor ei de sanatate), a ramas  totusi intr-un rol consultativ pentru sora Nirmala.

Maica Tereza si-a sarbatorit cea de-a 87-a zi de nastere in august, si a murit la scurt timp dupa aceea in urma unui atac de cord, la 5 septembrie 1997.

      

 Lumea, indurerata pentru pierderea ei remarca: "Ea a fost Mama insasi, acea mama care a respectat oamenii saraci. Dupa ce o vom ingropa, vom fi pierdut ceva care nu mai poate fi inlocuit." 

O caracteristica aparte a muncii sale, o reprezinta respectul sau fata de fiecare fiinta umana. Cei mai singuri, cei mai napastuiti si cei mai bolnavi si-au gasit alinarea in mainile sale. Acesta filosofie deosebita, de viata, a Maicii Tereza este adanc inradacinata in credinta sa. 

   Prezenta sa radia o anumita energie si o inteligenta care stralucea fara a exprima nervozitate sau nerabdare. Multi dintre recrutii sai proveneau din persoane atrase de aura sa de sfintenie, insa ea parea prea putin impresionata de atentia primita. Conservatorii Bisericii Catolice uneori o foloseau ca pe un simbol al valorilor religioase traditionale, de care ei sigur duceau lipsa in bisericile lor. Misionarii Caritatii sunt ghidati in continuare de constitutia scrisa de ea, pentru ei. Ei pastreaza o amintire vie despre dragostea ei pentru cei saraci, dragoste care a creat fenomenul Maica Tereza. Memoria ei va avea un impact de durata asupra urmatoarelor generatii de misionari, precum si asupra lumii, ca un intreg.

   

Semenii sai au privit-o intotdeauna ca pe o sfanta, insa Maica Tereza spunea:

''Nu sunt decat un creion in mainile lui Dumnezeu. El scrie ceea ce vrea. Sunt sigura ca El este, nu eu. Este lucrarea Lui, nu a mea. Eu sunt doar disponibila la poruncile Sale. Fara El nu pot face nimic. Insa nici Domnul nu ar putea face nimic pentru cineva care ar fi plin de sine. Trebuie sa actionam ca si cum totul ar depinde de noi, dar, sa-i lasam restul lui Dumnezeu''. 

https://en.wikipedia.org/wiki/Missionaries_of_Charity

http://biography.yourdictionary.com/mother-teresa#gwcE2g82AHyeKwmu.99

Maica Tereza - EXEMPLU SUPREM DE CREDINTA SI DARUIRE

“A uimit o generatie atingand ceea ce este de neatins” 

“Iisus, ajuta-ma sa raspandesc lumina ta oriunde sunt. Umple-mi inima cu spiritul si viata ta. Patrunde a mea fiinta si sustine-ma, asa incat viata mea sa devina o raza a propriei tale vieti. Daruieste-ti lumina prin mine, ca fiecare suflet pe care-l ating sa poata simti prezenta ta, prin mine. Ramai cu mine, asa incat sa stralucesc prin lumina ta si permite altora sa fie luminati de lumina mea.”

       Unul dintre cei mai mari si mai inspirati lideri spirituali din toate timpurile, care a influentat profund viata secolului XX, a fost Maica Tereza de Calcuta. Pentru milioane de oameni din intreaga lume, Maica Tereza a ramas drept exemplul suprem de credinta si convingere in actiune. Ea a fost dovada vie a faptului ca o persoana plina de dragoste, credinta, intentie si determinare, poate face intr-adevar minuni. Lumina sa, daruita prin ea de Hristos, a atins intreaga lume, radiind speranta pentru fiinta umana dezavantajata, neiubita, insingurata in conditia-i umila, fiinta a carei demnitate trebuie respectata nu prin mila, ci prin grija si multa dragoste.

     Maica Teresa a fost condusa de convingerea neclintita ca a fost chemata de Dumnezeu pentru a ajunge la cei mai saraci dintre saraci, iar aceasta convingere a sa nu a lasat loc de interpretari. Gandurile personale pretioase, munca neobosita pentru implinirea propriei meniri, intuitiile spirituale ale Maicii Tereza au determinat, conform exemplului sau, crearea unei vieti cu o spiritualitate profunda. Umilinta, simplitatea, sacrificiul si tenacitatea sunt atribute ce caracterizeaza atat personalitatea Maicii Tereza, cat si munca sa. Tenacitatea i-a a fost adesea insotita de o comportare severa, fara compromisuri.

"Prin sange, sunt cu totul albaneza. Cetatenia mea este indiana. Prin credinta, sunt calugarita catolica. Dupa chemarea mea, apartin lumii intregi. In ceea ce priveste inima mea, ii apartine in intregime lui Iisus."/  Maica Tereza

    Maica Tereza de Calcutta, pe numele de botez Agnes Gonxha Bojaxhiu, s-a nascut la 26 august 1910, in orasul Skopje, oras aflat la vremea aceea sub ocupatie otomana, in prezent capitala Macedoniei. Parintii sai, de origine albaneza, erau devotati bisericii catolice si implicati in toate actiunile acesteia. Pe cand avea doar 8 ani, tatal sau a murit, iar ea s-a apropiat foarte mult de mama, o persoana foarte pioasa si plina de compasiune fata de semenii sai, care i-a insuflat fiicei sale spiritul caritatii. Desi vaduva si aproape saraca, mama ei s-a oferit ca voluntara in cartier, avand grija de o femeie alcoolica, iar mai tarziu de 6 copii orfani pe care i-a luat in propria ei casa. Acest model de slujire nu a trecut neobservat de tanara Agnes.

La varsta de 12 ani, a realizat ca ceea ce doreste sa faca mai presus de toate, este sa-i ajute pe cei saraci. Agnes a simtit ca Dumnezeu o cheama in serviciul divin, dar s-a zbatut incercand sa afle cu certitudine. S-a rugat, a vorbit cu mama si sora sa, totusi nu-si gasea efectiv pacea. A vorbit apoi cu parintele duhovnic. "Cum pot fi sigura?" a intrebat ea.

El a raspuns, "Prin bucuria ta. Daca te simti cu adevarat fericita la ideea ca Dumnezeu te-a chemat sa-l slujesti, atunci aceasta este dovada chemarii tale. Bucuria interioara profunda pe care o simti este busola care-ti indica directia in viata."

      A decis sa se instruiasca pentru munca misionara si astfel, sase ani mai tarziu, la 18 ani, in 1928, a plecat la Rathfamham, langa Dublin, la calugaritele irlandeze de Loretho, unde a invatat limba engleza. Acolo a primit numele Sora Maria Tereza, dupa Sfanta Tereza din Lisieux. Un an mai tarziu, in 1929, a parasit Irlanda si a venit in India, la Darjeeling, unde, in 1931, a depus primul juramant de credinta. A fost trimisa apoi la Kolgata (Calcutta), unde a predat la Liceul de Fete ''Sfanta Maria'', condus de calugaritele de Loretho, liceu in care studiau fete din familii sarace. In aceasta perioada, a invatat bengaleza si hindi.

    La 24 mai 1937, a depus juramantul final de credinta, numindu-se, de acum inainte, Maica Tereza. A continuat sa predea la Liceul ''Sfanta Maria'', iar in 1944 a fost numita directoarea acestuia. Prin bunatatea si generozitatea ei, a incercat sa le insufle elevilor devotiunea fata de Iisus Hristos. ''Da-mi puterea sa fiu lumina din viata lor, pentru ca, în cele din urma, sa-i pot conduce catre Tine'', obisnuia sa se roage Maica Tereza.

La sfarsit de saptamana, obisnuia sa mearga impreuna cu elevele ei in strada, sa aiba grija de cei bolnavi si flamanzi. Suferinta si saracia pe care le-a observat, insa, in afara zidurilor manastirii au tulburat-o. Doi ani mai tarziu, in 1946, pe cand se afla intr-un tren care urma sa o duca la Darjeeling pentru un popas spiritual de cateva zile, a avut revelatia ''celei de a doua chemari a Domnului''. A auzit vocea Domnului Iisus care i-a spus ''Vino, fii lumina Mea!'', rugand-o sa-si dedice viata celor mai saraci dintre cei saraci, celor bolnavi si nevoiasi.

"El era in acel tren pentru ca i-am auzit chemarea de a renunta la tot si de a-l urma in mahalale – de a-l servi prin cei mai saraci dintre saraci. Trebuia sa parasesc manastirea si sa-i ajut pe cei saraci, traind printre ei. Era un ordin. Stiam incotro am fost indreptata, dar nu stiam cum sa ajung acolo."

    La varsta de 38 de ani, dupa sase luni de pregatire medicala, Maica Tereza a parasit securitatea comunitatii Loreto si s-a indreptat catre periferia orasului, neavand alt scop decat acela de a-i ajuta ''pe cei nedoriti, pe cei neiubiti si pe cei neingrijiti''. Mesajul ei era cat se poate de simplu: "cei saraci trebuie sa stie ca-i iubim”. A schimbat vesmantul negru, de calugarita, cu vesmantul de strada al saracilor bengalezi - un sari alb cu dunga albastra. A fost o chemare la care nu a raspuns prea usor afirmativ: "Sa parasesc Loreto a fost cel mai mare sacrificiu al meu, cel mai dificil lucru pe care l-am facut vreodata", reflecta ea mai tarziu."A fost mult mai dificil decat sa-mi parasesc familia si tara ca sa intru in viata religioasa. Loreto a insemnat totul pentru mine."

     S-a dedicat insa in intregime semenilor sai, ingrijind copiii sau alinand suferintele, a deschis o scoala in aer liber si o casa pentru copiii fara adapost. Curand i s-au alaturat mai multe ajutoare voluntare. Diferite organizatii bisericesti si autoritatile municipale i-au oferit ajutor financiar. Acest lucru a creat posibilitatea ca sa isi inceapa propria ei misiune cu “Misionarele Caritatii”, sa iubeasca si sa aiba grija de acele persoane pentru care nimeni nu era pregatit sa le ingrijeasca.

    In 1952, la patru ani dupa ce a parasit comunitatea Loreto, a deschis Nirmal Hriday ("Inima curata"), o casa pentru muribunzii si oamenii nevoiasi din Calcuta. Diverse alte proiecte pentru reabilitarea locuitorilor mahalalelor, camine pentru copii, case pentru muribunzi, clinici si o colonie pentru leprosi, au fost initiate de catre Maica Tereza. 

                                                                        

   “Misionarele Caritatii" s-au raspandit in intreaga lume si intreprind munca de ajutor si asistenta intr-o serie de tari din Africa, Asia, America de Sud. In anul 1997, congregatia "Misionarele Caritatii" numara 4000 de surori, dintre care multe erau instruite ca medici, asistente medicale si lucratori sociali. Prin eforturile Maicii Tereza, milioane de bolnavi si muribunzi au primit adapost si au fost tratati in dispensare mobile, in clinici specializate si sute de mii de copii abandonati erau ingrijiti si dati spre adoptie. 

     Activitatea Maicii Tereza a fost recunoscuta in intreaga lume si a primit o serie de premii. O recunoastere speciala a venit din partea Reginei Elizabeta si a Congresului U.K. si chiar de la Universitatea Harvard, care i-a acordat un doctorat onorific. In 1979, i s-a acordat Premiul Nobel pentru Pace, iar Maica Tereza a primit premiul ''spre slava lui Dumnezeu si in numele celor saraci''. Nu s-a simtit insa deloc confortabil in lumina reflectoarelor. "Pentru mine", a marturisit ea, "este mai dificil decat imbaierea unui lepros." 

   Festivitatea de premiere nu s-a încheiat, asa cum era prevazut, cu un banchet, Maica Tereza anulandu-l pentru a organiza o masa de Craciun pentru 2.000 de oameni saraci. Opinia publica a fost deosebit de impresionata de acest gest si Misionarele Caritatii au primit donatii spontane insumand 50.000 de dolari. In 1971 i-a fost decernat  Premiul pentru Pace, Papa Ioan al XXIII-lea, iar in 1980 a primit cea mai inalta distinctie civila al Indiei, premiul Bharat Ratna. A fost primul cetatean indian naturalizat care a primit aceasta distinctie.

   La 5 septembrie 1997, inima Maicii Tereza a incetat sa mai bata si sufletul ei mare, deosebit, a parasit aceasta lume. A fost inmormantata in sediul central al congregatiei Misionarele Caritatii de pe Lower Circular Road din Calcutta. La ceremonia religioasa au participat 400 de demnitari din 23 de tari ale lumii.

     La 19 octombrie 2003, de Ziua Mondiala a Misiunilor, Papa Ioan Paul al II-lea a beatificat-o pe Maica Tereza de Calcutta, in cadrul unei Liturghii solemne celebrate in Piata Sfantul Petru din Vatican. La celebrare au fost prezenti cateva sute de mii de pelerini veniti din lumea intreaga, mai bine de o suta de cardinali si numerosi episcopi, sute de surori din congregatia fondata de Maica Tereza, mii de saraci, personalitati religioase crestine si musulmane si un impresionant numar de personalitati politice.

   

  

   ”Maica Tereza de Calcutta, fondatoarea Misionarelor Caritatii, pe care astazi am bucuria sa o inscriu in randul fericitilor, a mers pe urmele lui Hristos, pe un itinerar de iubire, de credinta si de slujire care rastoarna orice logica omeneasca'', a spus Suveranul Pontif, prezentand-o pe noua fericita drept model de sfintenie. ''Sa ii aducem lauda acestei mici femei indragostite de Dumnezeu, mesagera umila a Evangheliei si neobosita binefacatoare a omenirii” 

http://www.christianitytoday.com/history/issues/issue-65/ministries-of-mercy-mother-teresa.html

http://www.preservearticles.com/201101052589/short-biography-of-mother-teresa.html

http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/08/26/documentar-maica-tereza-un-creion-in-mainile-lui-dumnezeu-105-ani-de-la-nastere--07-30-53