Michael Jackson – SMILE

 

"Am construit un monument mai durabil decat bronzul si mai mare decat palatul regal al piramidelor. Eu nu am sa mor intru totul, iar o mare parte din mine va trai dincolo de moarte. Voi continua sa evoluez, mereu de actualitate, prin lauda posteritatii.” Horatiu, 23

"Onoram viata unui copil, un copil care a inceput, la fel ca toti ceilalti copii, cu un vis imposibil. Cunosc baiatul din interiorul costumului de superstar. Imi cunosc fratele din Jackson Street, 2300. Ne-am sincronizat inca din copilarie, de-a lungul a tot ceea ce am trait: visul, Jackson 5, faima, caile separate, rupturile, durerile, scandalurile, presiunea imposibila. A plans impreuna cu mine. I-am strigat in fata. El a refuzat sa ma vada. M-a rugat sa fiu alaturi de el. Ne-am cunoscut reciproc loialitatea si tradarea neintentionata. Si toate astea datorita a tot ce este cuprins inauntrul acestei istorii - acestei fraternitati – deoarece eu ii cunosc caracterul si sufletul cum numai sangele adevarat o poate face.

Intr-o zi, mi-am spus, va veni momentul cand oamenii vor incerca sa il inteleaga, nu sa il judece. Il vor trata cu aceeasi blandete si compasiune asa cum a avut el tendinta fata de toti ceilalti. Vor lasa deoparte ideile preconcepute si il vor privi nu doar prin prisma muzicii sale, ci ca o fiinta umana: imperfecta, complexa, supusa greselii. Cineva foarte diferit de imaginea sa exterioara. Intr-o zi, adevarul va castiga maratonul…

Asa cum am spus intotdeauna, un cantec, o poveste, o viata au nevoie de un inceput, o parte de mijloc si un sfarsit. Dar, nu fiecare poveste are un sfarsit. In nici un caz cea a lui Michael. El este, prin muzica sa - aceea din trecut, dar si cea care urmeaza sa vina - nemuritor. Asa cum a dorit el intotdeauna sa fie. Viata, vocea si mesajul lui au sensul continuitatii chiar si dupa moarte. Este aproape ca si cum el s-ar fi incuiat, intr-un mod creativ pentru a scrie cantece, la Neverland. Uneori, asta imi spun.

Dupa toate acele obligatii publice, mama a avut nevoie sa se simta, in felul ei, aproape de Michael. Si-a facut bagajele si ne-a spus ca se intoarce in Gary, pentru a petrece ceva timp acasa, in Jackson Street, 2300. Nici unul dintre noi nu a insotit-o; a vrut sa fie singura. Cand m-am intalnit cu ea dupa prima saptamana, parea atat de calma. "Mi-am gasit mangaierea", mi-a explicat ea. "Pot sa-l aud acum alergand prin jurul casei, sa-l vad jucandu-se ca si copil; pot sa-i aud rasul.” A petrecut la casa veche mai mult de o luna, traind printre acele amintiri. Dar si-a exprimat si o usoara ingrijorare: a observat, cand se uita la strada pe fereastra din fata, ca tot mai multi oameni isi opreau masinile pentru a face fotografii. "Trebuie sa las casa aranjata. Nu putem sa o pastram asa, daca oamenii vor continua sa vina", a spus ea. Si, ghiciti ce? S-a asigurat ca i-a fost aplicat un strat de vopsea si a facut-o sa arate din nou curata. Iar cand ea mi-a spus asta, am auzit din nou rasul lui Michael.

 A trebuit sa zambesc si atunci cand mi-a povestit de gramada de caramizi care, dupa toti acesti ani, era inca in curtea din spate. Am rugat-o sa-mi aduca una ca amintire. Daca nu ar fi fost aceste caramizi, noi nu ne-am fi transformat in perfectionistii care am fost, i-am spus eu. Caramizile acelea au fost o lectie de viata. Pastrez acea amintire vie si in ziua de azi - iar vocea lui Michael ma urmareste mereu, zicand: "Va mai amintiti de caramizi?"

Atunci cand mama a revenit din nou in Los Angeles, a dat peste un poem pierdut al lui Michael, scris de ceva timp, in anii nouazeci si redescoperit in 2011. Era ca si cum el ar fi indreptat-o pe mama spre propriile lui cuvinte, la doi ani dupa ce a murit, pentru a-i oferi putin mai multa mangaiere si alinare. Asta este ceea ce a scris el - in creion si pe hartie galbena - iar ea pastreaza cu mare grija cuvintele lui:

Reflexia inimii unei mame
Este in sclipirea ochilor copiilor ei
Fiecare emotie si sentiment al ei
Este in caracterul copiilor ei
Mama a facut oameni nobili din ei
De ce oare, plangi, mama?
Sunt lacrimi de fericire sau de tristete?
Te rog, Doamne, sa fie lacrimi de fericire
Tot succesul meu s-a bazat pe faptul
Ca am dorit sa-mi fac mama mandra,
Sa ii castig zambetul de aprobare.

In ianuarie 2011, am calatorit cu Halima in Senegal, pentru a vizita niste prieteni vechi. Intr-una din zile, am condus trei ore din oras pana intr-un sat aflat in mijlocul unui loc de nicaieri, plin de mult praf, unde o comunitate mica traia in colibe de lut, fara apa, fara electricitate, fara nimic. Asa cum am ajuns noi, asa a ajuns si un tip pe un vehicul incarcat cu canistre galbene, care transporta apa pentru aprovizionarea satului. Copiii insa, nu au alergat spre acel vehicul, au alergat catre al nostru. Zeci de copii au alergat alaturi de noi, agitandu-se si razand. In ziua aceea am invatat multe: acei oameni erau fericiti si veseli, fara asteptari sau bunuri materiale. Aparent, ei stiau cate ceva despre lumea din afara, aveau comunitatea lor, se aveau unul pe altul si familia, si asta era tot ceea ce conta. Din puncul lor de vedere, eu eram doar un alt negru, insa unul imbracat in haine foarte elegante si vizitator din America. Numele meu era Jermaine si al sotiei mele era Halima. Acesta a fost felul in care am fost prezentat.

Am fost condusi intr-o coliba unde l-am intalnit pe inteleptul satului. Era un barbat in varsta de 97 de ani, cu pielea uscata ca o piele tabacita si doar cu ramasite de par alb pe partea stanga a capului. Numele lui era era Waleef si se deplasa foarte incet, dar era capetenia satului si ceea ce spunea el era ascultat. Am intrat in casa lui minuscula. Casa avea o podea din beton si o saltea inaltata pe un cadru de lemn, cu patru stalpi in colturi si plasa de tantari. Mustele intrau si ieseau, dar omul acela si doi prieteni mai in varsta stateau jos, netulburati. El mi-a luat mana si m-a invitat sa ma asez. Mi-a citit in palma si mi-a spus ca o sa am o viata lunga, apoi a spus o rugaciune pentru fiecare linie depistata in palma mea. Apoi, a scos o tigaie de sub pat, a amestecat continutul aflat in patru sticle de plastic cu niste ulei si nisip, apoi a inceput sa-mi frece cu el fata si parul. In prezent, nimeni nu se atinge de parul meu - nimeni - numai ca pe omul acesta l-am lasat, deoarece nu am simtit nimic negativ din partea lui, asa cum mormaia si inchidea ochii.

- "Ce spune?" l-am intrebat pe Kareem, prietenul nostru care ne-a dus acolo.
-"Te binecuvanteaza si iti doreste continuarea calatoriei in conditii bune si in siguranta" mi s-a spus.
Halima, dintr-o oarecare curiozitate a spus: "Intrebati-l pe Waleef daca a auzit vreodata de Barak Obama"
Acesta a afisat o expresie goala si gazda a ramas nemiscata, semn ca nu auzise.
- "Intreaba-l daca a auzit vreodata de Michael Jackson", a spus ea.
Kareem a transmis intrebarea in limba lor materna si omul a inceput sa dea din cap si sa vorbeasca. "Da! Il stie pe Michael Jackson".
- "Stai", am spus. "A auzit el de fratele meu? Aici? "
Inteleptul si-a luat mainile de pe capul meu, le-a pus impreuna ca la rugaciune si a spus doua cuvinte in limba engleza: "Michael… Jackson".
Cei doi barbati care se aflau langa el au dat din cap si unul dintre ei i-a pus lui Kareem o intrebare. - "Da!", a raspuns Kareem. "Acesta este fratele lui Michael Jackson."

In acel moment, un adolescent care statea in picioare in pragul usii a iesit foarte grabit. Cateva minute mai tarziu, am auzit un card de copii zvapaiati, sarind in sus bucurosi. Cand am iesit afara, trebuie sa fi fost vreo 50 dintre ei si mai ieseau si altii din spatele colibelor pentru a roi in jurul meu. Au inceput sa strige numele fratelui meu: "Michael Jackson! Michael Jackson! Michael Jackson!" Cum era posibil ca ei sa-l cunoasca intr-un loc atat de detasat de lumea moderna, fara televizor? Kareem ne-a explicat cum se asezau ei in jurul radioului care scotea sunete atat de ciudate.

Ochii mi s-au umplut de lacrimi: aceasta era inocenta, aceasta era puritatea – despre asta tot vorbea Michael, iar el a patruns in cele mai primitive, in cele mai indepartate locuri. M-au emotionat, pentru ca toti acei oameni nu aveau deloc idei preconcepute despre cum ar fi trebuit sa si-l aminteasca. Ei il stiau pe Michael doar ca o fiinta umana incredibila, un om de spectacol - si acesta este felul in care lumea ar trebui sa si-l aminteasca; asta merita el cu adevarat.

M-am asezat sa scriu aceasta carte la doua saptamani dupa aceasta vizita, deoarece este foarte important pentru mine ca oamenii din lumea intreaga sa inteleaga cine a fost Michael, care-i este mostenirea si modul in care si-a petrecut el timpul pe pamant. N-as fi putut fi mai motivat sa scriu decat dupa plimbarea in acel sat, unde nu am avut nevoie sa explic cine a fost el sau sa-l apar. Acei copii africani ii stiau deja numele, iar rostirea numelui sau le-a aprins fetele.

Halima mi-a dat o punga de bomboane, iar eu am stat in mijlocul invalmaselii pentru a le inmana bucata cu bucata. Era uimitor sa vezi cata emotie poate aduce o bomboana. In clipa aceea, mi l-am amintit pe Michael stand in spatele gardului nostru din Gary, dandu-le bomboane copiilor din cartier, care erau mai putin norocosi. Iar acum, aici, eram intr-o comunitate din Africa, care ilustra perfect cum a fost el aproape toata viata lui, inconjurat de copiii din “We Are The World", copii care nu au avut si nu au nimic de oferit in afara de dragostea si bucuria de pe chipurile lor, asa cum strigau ei: "Michael Jackson! Michael Jackson!"

ACEASTA ESTE PUTEREA  A CEEA CE A REALIZAT EL.
ACEASTA ESTE MOSTENIREA LUI.
ACESTA ESTE FRATELE MEU.”

- "You Are Not Alone, Michael" Through A Brother's Eyes/ ultimul capitol: Smile/ de Jermaine Jackson 

 Sa ne amintim…

"Lasa baiatul sa cante daca vrea sa cante!", a spus mama Martha.
"Vrei sa canti, Michael?" Michael in varsta de cinci ani, infrunta situatia.
Felul in care s-a prezentat el atunci a socat pe toata lumea.
Nu stiam de unde vine vocea aceea.
"Din Rai", a spus mama.

Asa a inceput totul…

Nascut sa amuze, sa inspire, sa incante, sa ajute!... In dansul etern al creatiei, creator si creatie s-au contopit intr-o plenitudine a bucuriei... Si au continuat sa danseze si sa cante, pana cand nu a mai ramas decat… dansul si muzica.

Mostenirea lui Michael, vazuta prin ochii tuturor celor care l-au apreciat ca artist si om intelegandu-i menirea, nu se rezuma doar la muzica magnifica venita din alte sfere si la dansul inegalabil. Mostenirea sa inseamna tot la fel de mult umanism, suflet si iubire, durere in fata durerii, compasiune, empatie printr-o identificare afectiva cu suferinta celorlalti, dorinta de schimbare pentru vindecarea lumii si planetei noastre suferinde. Inseamna magia credintei in toate aceste valori.

Daca ii datoram ceva lui Michael, ca de altfel tuturor celor care si-au adus aportul lor intr-un fel sau altul, uneori prin mari sacrificii, la binele celor din jur si al omenirii, care au ridicat valorile spirituale modeland in bine atitudini si caractere?

Cu siguranta, o treapta mai sus catre Dumnezeu!