Michael Jackson – SO THE ELEPHANTS MARCH

Calatorule, te-ai oprit vreodata sa simti lacrimile Pamantului?

ASADAR, ELEFANTII MARSALUIESC

“Un fapt curios despre elefanti este acesta: pentru ca el sa supravietuiasca, nu trebuie sa cada. Oricare alt animal se poate prabusi si se poate ridica din nou. Insa, un elefant ramane intotdeauna in picioare, chiar si cand doarme. Daca unul din turma aluneca si cade, devine neputincios. El zace cazut pe o parte, prizonier al propriei greutati. Desi, la primejdie, ceilalti elefanti se vor strange in jurul lui si vor incerca sa-l ridice din nou, de obicei nu este de ajuns pentru a-l ajuta. Cu respiratia tot mai greoaie, elefantul prabusit moare. Ceilalti stau de veghe, apoi incet, incet, pornesc mai departe.

Am invatat asta din cartile despre natura, dar ma intreb daca ele au dreptate. Nu exista, oare, un alt motiv pentru care elefantii nu pot sa cada? Poate chiar ei au decis sa nu o faca. Sa nu cada este misiunea lor. Fiind cei mai intelepti si mai rezistenti intre animale, ei au facut un pact. Imi imaginez ca asta a fost in urma cu eoni de timp, cand erele glaciare s-au incheiat. Miscandu-se in turme destul de mari pe suprafata pamantului, elefantii au zarit pentru prima data oameni, fiinte minuscule umbland dupa prada prin ierburile inalte, cu sulitele lor de silex. "Ce frica si ce furie are creatura asta!" gandeau elefantii. "Dar el va mosteni pamantul! Suntem destul de intelepti sa vedem asta. Sa-i dam un exemplu."

Dupa care, elefantii si-au pus capetele lor carunte laolalta si au meditat. Oare, ce fel de exemplu ar putea sa-i arate ei omului? Puteau sa-i arate ca puterea lor era cu mult mai mare decat a lui, ceea ce cu siguranta era adevarat. Isi puteau arata furia in fata lui, aceasta fiind destul de napraznica pentru a dezradacina paduri intregi. Sau l-ar putea stapani pe om prin frica, calcandu-i ogoarele si strivindu-i colibele. In momentele de mare frustrare, elefantii salbatici vor face toate aceste lucruri, dar ca grup, punandu-si capul laolalta, au hotarat ca omul va invata cel mai bine dintr-un mesaj mai amabil.

„Sa-i aratam respectul nostru pentru viata", au spus ei!

Si din acea zi, elefantii au fost creaturi tacute, rabdatoare, pasnice. Ii lasa pe oameni sa-i calareasca si sa-i exploateze ca pe niste sclavi. Exilati din marile campii africane, unde au trait candva ca lorzi, le permit acum copiilor sa rada de trucurile lor de la circ. Insa, mesajul cel mai important al elefantilor se afla in deplasarea lor. Deoarece ei stiu prea bine ca a trai inseamna a te deplasa. Zi dupa zi, generatie dupa generatie, turmele marsaluiesc, o masa mare de viata ce nu se lasa doborata niciodata, o forta de neoprit a pacii.

Animale nevinovate, nu banuiesc ca in tot acest timp vor pica de la un glont cu miile. Vor zace in praf, mutilate de lacomia noastra nerusinata. Masculii mari cad primii, asa incat fildesii lor sa poata fi transformati in brelocuri. Mai apoi, cad femelele, asa incat oamenii sa aiba trofee. Puii alearga tipand de la mirosul de sange al mamelor lor, dar nu reusesc sa fuga din fata armelor. In tacere, cu nimeni alaturi sa-i alapteze, vor muri si ei, iar oasele lor se vor albi la soare.

In mijlocul atator condamnari la moarte, elefantii ar putea sa renunte. Tot ce trebuie sa faca este sa cada la pamant. Asta ar fi de ajuns. Nu au nevoie de niciun glont. Natura le-a daruit demnitatea de a se intinde pe pamant si de a-si gasi odihna. Dar, ei isi amintesc vechiul lor pact si legamantul fata de noi, care este sacru. Asadar, elefantii marsaluiesc si la fiecare calcatura a lor prin tarana se aud cuvintele: "Priveste, invata, iubeste! Priveste, invata, iubeste!"  

Le auziti? Intr-o zi, spre rusinea noastra, fantomele a zeci de mii de lorzi ai campiilor vor spune: "Noi nu va uram! Nici acum nu intelegeti asta? Am fost dispusi sa cadem, pentru ca voi, dragi fiinte lipsite de demnitate, sa nu mai cadeti niciodata!”

Dancing the Dream/ So, the Elephants March/ de Michael Jackson

 

 

 

Povestirea este o cutremuratoare si emotionanta lectie de viata, care transmite atat de mult! Fiecare cuvant in parte reveleaza legatura profunda dintre artist si creatia sa, care e unica... Este nu numai istoria nobilului elefant si a conditiei sale ci, prin similitudine, este istoria vietii artistului, a propriilor aspiratii, a rezistentei in fata provocarilor la care i-au fost expuse personalitatea, caracterul profund uman, vointa de a fi un mesager al nonviolentei si al unitatii in realizarea idealurilor de pace si buna intelegere. 

Destinul elefantului este destinul omului OM, acela pentru care demnitatea reprezinta coloana lui vertebrala, o forta de neoprit a pacii si a bunului simt, o forta care a ajuns sa incomodeze atat de mult prin maretie si fapta, o forta care poate spune oricand un “nu” hotarat violentei, aratand umanitatii ca nu forta bruta este singura solutie pentru rezolvarea unor probleme cu care se confrunta lumea, ci intelepciunea. Intelepciunea, acea trasatura de caracter care indeamna la folosirea mintii pentru gasirea unor solutii viabile care sa nu implice distrugerea mediului inconjurator, a vietuitoarelor si a rasei umane. Intelepciunea, acea trasatura de caracter care innobileaza. Maretiei sufletului i se opune insa lacomia si insatietatea, dorinta omului avid de putere caruia nu-i pasa de cat de necinstite si inumane sunt mijloacele pe care le foloseste, considerand ca tot ceea ce este viu trebuie sa fie la discretia si bunul lui plac. Prin lipsa ei de noblete, aceasta categorie de oameni a ajuns factorul determinant intr-un genocid mut si trist, prin masacrarea uriaselor mamifere, prin distrugerea mediului inconjurator si chiar a propriilor semeni.  

Asadar, omule “puternic” care dai dovada de atata infatuare, daca doresti sa distrugi maretia si mostenirea unui om, loveste-l, asa cum deja ai mai facut-o, in demnitatea lui, calca-i onoarea in picioare, loveste-l acolo unde il doare mai tare, umileste-l facandu-l sa creada ca-i vrei numai si numai binele. Sugruma tot adevarul fiintei lui. Batjocoreste sentimentul divin care-l inalta, iubirea fata de semenii lui si fata de copii. Zadarniceste-i increderea in el insusi si in preceptele morale si divine dupa care s-a condus intreaga lui viata si care i-au fost insuflate prin vie credinta. Pozitioneaza-l la polul opus realitatii care-l defineste. Inventeaza! Nu adevarul este cel pe care tu il cauti atunci cand vrei sa-i intinezi memoria. Umbreste nobletea care i-a sustinut spiritul, folosind idealul sincer in care a crezut si pentru care a luptat, impotriva lui. Si, mai ales, fa asta atunci cand el nu mai este printre noi, cand el nu se mai poate apara! Atinge-l in ce a avut el mai scump: familia, copiii, oamenii care-l apreciaza. Discrediteaza Divinul din acest Om! Cel care a generat mereu lumina, ganduri bine intentionate si altruiste, fapte in folosul umanitatii, impiedica chiar si acum, prin mostenirea sa, pe cei care au cu totul alte interese decat binele ei.

Asadar, intre Universul Infinit, care este deasupra tuturor, si Pamantul fara asemanare, unde ar trebui sa pasim numai cu veneratie, este destul loc pentru noblete ca si pentru rautate, pentru bucurie ca si pentru tristete. Liberul arbitru ne apartine.

Mesajul din final este cutremurator! Cine vrea sa il inteleaga, il intelege. Cine nu, cauta diverse motive pentru a justifica actiunile reprobabile ale celor care au vrut sa intineze memoria unui om de o valoare incontestabila.