Puterea si curajul unui copil care a zambit mortii...
RYAN WHITE
Copil al inocentei, mesager al iubirii
Unde esti acum, unde ai plecat?
Ryan White, mi-e dor de zilele tale insorite
Cand ne distram fara grija in jocuri nesfarsite
Mi-e dor de tine, Ryan White
Mi-e dor de zambetul tau inocent si luminos
Mi-e dor de aura ta, mi-e dor de lumina ta
Ryan White, simbol al contradictiei
Copil al ironiei sau copil al fictiunii?
Ma gandesc la viata ta zbuciumata
La stradania ta, la lupta ta
Petrecand cu sampanie in croaziere privilegiate,
Vad chipul tau pierdut, privirea ta fantomatica
Iti simt ranile purulente, leziunile invinetite
Ryan White, simbol al agoniei si al durerii
Al fricii ignorante, dementiale
Intr-o societate isterica
Cu anxietate cronic generalizata
Si evlavie prefacuta
Mi-e dor de tine, Ryan White
Tu ne-ai aratat cum sa rezistam si sa luptam.
In ploaie ai fost o rupere de nori de bucurie
Stralucirea sperantei in fiecare fata si baiat
In profunzimile durerii tale chinuitoare
A fost visul unui alt maine.
Povestea lui Ryan White este povestea
dureroasa a unui copil care a suferit, in urma unei transfuzii de sange, inca de la varsta de 11 anisori, de o boala
incurabila datorita careia s-a si stins din viata la numai 18 ani. Ryan a devenit simbolul luptei impotriva discriminarii si marginalizarii in America acelor
ani, cand SIDA era considerata fatala si contagioasa. Este povestea adevarata, cutremuratoare si emotionanata a unui copil care a luptat neincetat cu o maladie foarte grea, necrutatoare, incercand din rasputeri sa gaseasca forta necesara pentru
a o infrange, pentru a o depasi, pentru a infrunta societatea care l-a
marginalizat, creandu-i reale probleme in a fi reacceptat la scoala, acceptat
de familiile colegilor sau de alte familii din oras. Acest copil a gasit
puterea si curajul de a zambi mortii, de a sta la masa cu ea, de a se juca, a plange sau a rade alaturi de ea… de a trece cu seninatate in
nefiinta.
Pe de alta parte, este si povestea
unui om plin de sensibilitate si compasiune, simbol al altruismului si al
daruirii de sine, un om care a avut darul, mai rar intalnit, de a inlatura
tristetea ultimilor ani, luni sau zile din viata mai multor copii, oferindu-le
acestora “mandria de a se simti indragiti si speciali”. Pe tot parcuslul
vietii sale, el a oferit fara rezerve ajutor, iubire, intelegere, siguranta, speranta.
Este povestea acelor oameni care inving teama si prejudecatile celor din jur,
pentru a atinge ce altii repudiaza, pentru a zambi celor carora nimeni nu le zambeste, pentru a mangaia ce altii marginalizeaza, pentru a ingriji si alina
suferintele, pentru a vindeca si a stimula curajul celor ce lupta cu boala
neinduratoare, usurandu-le astfel clipele de viata ramase.
“Nu am avut niciodata copilarie. De aceea,
cand copiii sunt indurerati, le simt durerea. Cand sunt disperati, le simt
disperarea. Ma preocupa in mod deosebit situatia si starea copiilor nostri de
astazi...”- M.J.
“… Nu-mi place sa vad suferinta, urasc sa vad cat de greu le este unor oameni saraci si simt ca Dumnezeu mi-a dat un dar si am sa-l folosesc in mod responsabil prin a ajuta; si o voi face pana cand nu voi mai avea bani sau pana cand bunul Dumnezeu… ma va chema la el.” – M.J.
Este trist sa vezi sau sa auzi, zi de zi, cum o parte dintre cei in mijlocul carora traim, nu face altceva decat sa puna la zid si sa sanctioneze oameni buni, de o reala profunzime sufleteasca, care nu doresc altceva decat sa faca un bine celor din jurul lor, oameni cu adevarat diferiti in sensul bun al cuvantului, nu in sensul in care mass-media si alti “purtatori de cuvant” plini de resentimente, care-si pun calitatile si ambitiile in slujba unui elitism distrugator, incearca necontenit sa-i zugraveasca.
Si, cu toate astea, uneori presimt, in treacat, prezenta
unei adieri din Suflul Tau creator, contempland lumea, bucurandu-se ca o mare
parte din ea, la chemarea tainica a Ta, ti se va alatura intuind adevarul alegerilor Tale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.