Salvador Allende – PRETUL DEMNITATII NATIONALE

Agresiunea mascata a fortelor din umbra…

"Nici o piulita si nici un surub nu trebuie sa ajunga in Chile sub Allende. Odata ce Allende vine la putere, vom face tot ce ne va sta in putere pentru a condamna Chile si toti chilienii la cea mai mare privatiune si saracie. Se va actiona in asa fel incat economia sa se blocheze" / Edward Korry

Panica financiara si actele teroriste

Diferite planuri “democratice”, pentru zadarnicirea alegerilor favorabile celor de stanga sau pentru discreditarea guvernarii prin subminare economica, au fost puse la cale atat de forte interne cat si de forte externe, inainte si dupa alegerile prezidentiale chiliene din 1970.

Inaintea alegerilor, 10.000 de chileeni au fost pregatiti special pentru a submina puternica miscare de stanga din Chile si pentru a crea unele sindicate false care sa fie controlate de americani. Ajutorul militar american a condus la dublarea fortelor armate din Chile pana la 90.000 de oameni si la antrenarea lor in operatiunile de „contra-insurgenta domestica”, inclusiv in tehnicile sofisticate de spargere a grevele. 

Masivele ajutoare financiare americane (care nu erau altceva decat imprumuturi) date crestin-democratilor si predecesorului lui Allende, Eduardo Frei, au impins Chile intr-o asemenea situatie dificila incat, in perioada aceea, tara a ajuns sa cumuleze cea mai mare datorie externa din lume pe cap de locuitor – o datorie pe care Allende a fost nevoit sa o gestioneze dupa ce a fost ales presedinte in 1970. In ciuda faptului ca au primit un sprijin masiv din SUA, crestin-democratii tot nu au reusit sa asigure multe din promisiunile lor. 

Electoratul din Chile il stia pe Allende ca fiind o persoana de principiu, onesta, neimplicata in scandaluri de coruptie. Un asemenea om cautau chilienii. Cand Chile l-a ales presedinte pe Salvador Allende in 4 septembrie 1970, oamenii au votat un revolutionar adevarat si nu un impostor asa cum era prezentat de crestin-democrati. Participarea la vot a fost uriasa la acele alegeri – 83% din electorat. Allende a obtinut peste un milion de voturi mai mult decat ceilalti candidati.

In aprilie 1970, cursa prezidentiala a oferit o adevarata surpriza acelora care erau convinsi ca Salvador Allende era un om terminat politic. Senatorul socialist, candidat din partea Unitatii Populare, mai fusese invins in trei alegeri prezidentiale, in 1952, in 1958 si in 1964. Allende era sustinut in nord si sud, in concentrarile industriale Conception si Santiago, de muncitori, tarani si de functionarii de stat. Sondajele aratau ca nu putea obtine mai putin de 35 la suta din voturi.

In data de 4 septembrie, anul 1970, Allende, cu un program de stanga, a obtinut 37,3% din voturi, in ciuda unei campanii sinistre dusa de Agentia Centrala de Informatii americana impotriva sa, campanie bazata pe inventii si minciuni. Candidatul Alessandri, care era crestin-democrat, cu un program de dreapta, a obtinut 34,9% din voturi, si Tomic -  27,8%. 

Contrar asteptarilor, castigarea votului popular de catre Allende a declansat o explozie de bucurie nu doar printre votantii sai, ci si printre milioane de simpatizanti. Strazile din marile orase s-au umplut de o mare multime de oameni care si-au demonstrat bucuria si au organizat petreceri in aer liber in orasele Santiago, Valparaiso, Concepcion si in alte orase importante. Cei acoperiti de nevoi erau fericiti. In sfarsit, aparuse un om care sa le spuna: “Vom eradica saracia”. Oameni care nu se cunosteau, se imbratisau si se pupau pe strada. Un soc total pentru structurile de putere din Chile si din SUA a fost faptul ca acestor oameni – muncitori, tarani si clasa de mijloc – li s-au alaturat mase largi de tineri si muncitori care ii sustinusera initial pe crestin-democrati si care au iesit pe strazi sa demonstreze alaturi de sustinatorii lui Allende impotriva SUA, constituind un fel de front anti-imperialist spontan. Se deschideau in sfarsit  usile pentru un Chile fara exploatare si nedreptate.

Tomic il salutase pe Allende, ca presedinte, in fata presei. Ar fi fost foarte greu ca Alessandri sa fie impus ca presedinte in Congres, fara sa nu se vada interventia brutala a fortelor dinafara tarii. De aceea, trebuia gasita o alta cale de a dizolva victoria electorala a lui Allende.

Din momentul victoriei electorale, chilienii au fost afectati de cresterea presiunilor straine la scara larga, presiuni menite sa blocheze instalarea guvernului ales in mod liber de catre popor sau sa il rastoarne. S-au facut eforturi uriase pentru ca Chile sa fie izolat de lume, pentru a-i strangula economia, pentru a-i paraliza vanzarea cuprului - principalul produs de export - si pentru a-i impiedica accesul la surse de finantare internationala.

S-a pus urmatoarea problema: cum ar putea fi oprit Allende sa devina presedinte dupa ce a castigat votul popular din septembrie 1970. Mai multe intalniri secrete au avut loc intre unii senatori, ministrii, comandanti ai fortelor aeriene si armate, ai marinei si ai politiei militare Carabinieros. (Cei mai multi erau oamenii CIA, dupa cum reiese din documentele desecretizate de guvernul SUA).

Conform planului (stabilit de CIA), Allende trebuia oprit printr-o insurectie a armatei care ar fi determinat demisia presedintelui Frei, numirea la guvernare a unei junte militare si organizarea de alte alegeri prezidentiale doar intre doi candidati (fara Allende) dupa alta perioada de 6 luni. Pentru a face posibila aceasta insurectie militara, a fost stabilit un plan care sa urmareasca organizarea de haos social prin crearea unei “panici financiare” si comiterea unui “val de atacuri teroriste”. Unii generali, cum ar fi Valenzuela, Schilling, Rodriquez, Huerta si Viaux au recunoscut ca ei au organizat atentatele teroriste. 

Generalii si oamenii CIA din guvernul Frei au trecut imediat la actiuni de blocare:

1 - Au format o retea gigantica prin care s-au dat telefoane celor din burghezia chiliana pentru a-i avertiza cum ca ”marxistii vor confisca toti banii” din banci si ca ”trebuie sa-si retraga toate depozitele”. Prin urmare, in luna septembrie, la 4 zile dupa castigarea votului popular de catre Salvador Allende, la bancile comerciale, la cele federale si la asociatiile de imprumuturi, s-au format cozi imense de oameni care doreau sa-si retraga banii. (Este si o metoda buna de a duce o banca la faliment)

La doua saptamani de la acele alegeri, 611 de milioane de escuedos (adica 50 de milioane de dolari) au fost retrase din sectorul privat al bancilor comerciale si din banca de stat; 54 de milioane escuedos (4,5 milioane dolari) au fost retrase din depozitele de economii de la banca de stat si alte 27 de milioane dolari au fost retrase de la asociatiile de imprumuturi.

2 - Marile oligopolii au inceput sa ceara anticipat plata intreaga pentru materiile prime trimise intreprinderilor mici si mijlocii. 

3 - In acelasi timp, marile oligopolii au incetat sa cumpere de la intreprinderile mijlocii si mici. Au facut acest lucru cu intentia de a pune interesele burgheziei mici si a celor din intreprinderile mici si mijlocii impotriva intereselor clasei muncitoare care il sustineau pe Allende: muncitorii, taranii si functionarii.

4 - ”Panica finaciara” bine organizata, a fost imediat urmata de ”fuga capitalului strain”, al carui scop era nu numai atacul politic impotriva presedintelui Allende, ci si crearea pietei negre, acolo unde profiturile obtinute din vanzarea-cumpararea de dolari s-au marit de patru ori peste noapte.

5 - Planul acesta mai prevedea si alte atacuri asupra activitatii economice din Chile, prin: blocarea creditelor, incetinirea platilor, incetinirea eliberarii de bani lichizi.

6 – A fost blocata sau incetinita asigurarea cu piese de schimb si alte echipamente.

7 - Intr-o singura luna, productia si afacerile, dupa cum a raportat Confederatia micilor intreprinzatori si manufacturieri, au scazut drastic. Confederatia a anuntat ca ”in toata tara, vanzarile au scazut cu 38,4%” si ca ”mai putem lucra doar in urmatoarele 15 zile si mai avem resurse pentru a plati salariile numai pentru 20 de zile”.

8 - Pe data de 23 septembrie 1970, panica a fost amplificata de catre ministrul economiei si finantelor, Andres Zaldivar, care a aparut la televiziune si la radio unde a vorbit despre o ”calamitate financiara” sustinand ca situatia economica dupa votul popular din data de 4 septembrie este cauzata de “factori psihologici”, iar aceasta va conduce la ”un dezastru economic total generalizat”. Scopul acestor afirmatii era de a crea impresia ca exista in tara o teama fata de politica lui Allende si ca sustinerea lui ”va distruge tara”.

9 - In paralel, generalul de brigada, Valenzuela, comandant al garnizoanei din Santiago de Chile, l-a contactat pe generalul Viaux, pentru a forma o ”echipa de soc”, cu scopul de a instiga si organiza acte de terorism in toata tara, grup in care era inclus si un numar foarte mare de studenti. Populatia –cea care vota pentru politici de tip socialist– trebuia atacata, speriata, facuta sa sufere, manipulata in asa fel incat efectul proagandei asupra mintii acestor oameni sa fie permanent, ca arsenicul care omoara in timp.

10 - Teroristii au inceput sa actioneze la mijlocul lunii septembrie, fiind protejati de seful politiei militare numita Carabinieros. Au primit asistenta tehnica din partea a doi ofiteri din serviciul secret al armatei, SIM. Pe 22 octombrie 1970, cu 2 zile inainte de votul pentru alegerea presedintelui in Congres, gen. Viaux a trimis o echipa ”sa-l lichideze pe tradator”, “tradatorul” fiind generalul Schneider, care a fost impuscat in masina sa. Generalul era un constitutionalist convins si refuzase sa participe la complot.

Planul terosist a reusit prin omorarea generalului, dar pentru aceste crime, ulterior, SUA si politicienii care au sustinut junta din Chile, au dat vina pe ”marxistii” lui Allende.

Artizanii blocadei economice

Politica de stanga a lui Salvador Allende s-a edificat pe saracia severa in care majoritatea cetatenilor chilieni traiau si la care el a fost martor atat ca medic al lor, cat si ca politician. Dupa asumarea presedintiei, Alende a recurs imediat la o serie intreaga de reforme sociale majore. Exemplele includ: drepturi la securitate si protectie sociala pentru toti lucratorii, reducerea chiriilor, redistribuirea terenurilor agricole, facilitati mai bune pentru ingrijirea sanatatii, construirea si imbunatatirea locuintelor si salubritatii, lapte gratuit pentru toate mamele care alapteaza si pentru copiii scolari, o multime de campanii anti-analfabetism, cresterea salariului minim, repunerea in drepturi a populatiei bastinase, acordarea a 3000 de burse pentru comunitatea indiana mapuches marginalizata. Rezultatele pozitive ale unor astfel de initiative au inclus o crestere a numarului de inscrieri in scoli si o reducere cu aprox. 20% a ratelor de malnutritie in randul celor tineri. Pentru a finanta programele, Allende s-a angajat intr-un program ambitios care sa cuprinda nationalizarea accelerata si exproprierea unor industrii, pentru ca de veniturile obtinute din exploatarea propriilor resurse sa beneficieze intreaga populatie a tarii.

Aceste politici foarte radicale au fost profund ingrijoratoare pentru companiile americane Kennecott, Anaconda, PepsiCo si International Telephone and Telegraph (ITT). Astfel de corporatii au jucat un rol important in lobby-ul guvernului SUA de a pune in aplicare masuri menite sa asfixizeze guvernul din Chile ales in mod democratic. Potrivit Lubna Qureshi, istoric si expert in lovitura din anul 1973, nu amenintarea strategica a infiltrarii sovietice a fost cea mai importanta si stresanta preocupare americana in cazul chilienilor, ci "motivatia predominanta a fost teama fata de efectul demonstrativ, ca si diminuarea influentei puterii economice si politice americane in America Latina". Nixon si Kissinger se temeau ca actiunile de socializare si nationalizare intreprinse de Allende ar fi incurajat si alte natiuni din America Latina sa conteste hegemonia americana.

Criticand profiturile excesive ale marilor companii americane de cupru, cuprul fiind cea mai profitabila resursa din Chile, Allende mentiona ca: "Aceleasi intreprinderi exploatau de foarte multi ani cuprul din Chile, in ultimii 42 de ani avand un profit mai mare de patru miliarde de dolari, desi investitia initiala nu a fost mai mare de treizeci milioane de dolari... Patru miliarde de dolari ar transforma complet Chile. O mica parte din aceasta suma ar asigura proteine pentru toti copiii din tara mea".

Administratiile americane succesive au influentat ani de zile alegerile din Chile, insa, alegerea socialistului Allende ca presedinte, a fortat Washingtonul sa-si dubleze eforturile astfel incat, conform cuvintelor presedintelui Nixon: "sa facem economia [chiliana] sa strige", iar conform celor spuse de Henry Kisinger: “N-avem niciun resort sa ne opunem, caci el a fost ales liber. Trebuie sa ne asiguram ca ii vom submina abilitatea de a guverna, ca nu va ajunge un model de succes in ochii lumii”.

Tot ei s-au preocupat indeaproape de restrictionarea importurilor, exporturilor si bunurilor vitale chilienilor, de campaniile puternice de dezinformare si de finantarea grupurilor de opozitie, de manipularea procesului parlamentar si de instigarea fortei de munca la diferite proteste, incluzand o greva miniera semnificativa si o greva paralizanta a soferilor de camioane, de la sfarsitul anului 1972 (intr-o tara care nu avea o retea feroviara extinsa).

Mana de ajutor a Washingtonului a fost demonstrata inca din octombrie 1970, prin rapirea si uciderea ulterioara a generalului Rene Schneider, la numai o luna dupa alegerea lui Allende. Schneider era comandantul fortelor armate chiliene si era vizat pentru inlocuire, datorita loialitatii sale fata de constitutia tarii si a refuzului sau de a sprijini strategia loviturii de stat sponsorizata de Statelor Unite pentru a-l rasturna pe Allende. 

In timpul si dupa vizita lui Fidel Castro in Chile, care a avut loc in noiembrie 1971, ofensiva dreptei s-a accelerat, prin diferite acte menite sa submineze economia si credibilitatea in eficienta programelor reformatoare:

- Afaceristii au scos de pe piata produse alimentare, de imbracaminte si alte necesitati pentru a crea lipsuri artificiale. A aparut o piata neagra unde produsele care nu mai erau vandute in magazine erau vandute brusc la preturi mult mai mari.

- Mii de femei ale clasei superioare, din cartierele bogate ale capitalei, au pornit intr-un mars ”al castroanelor goale”. Marsul a fost organizat de un ziar important finantat de CIA, El Mercurio. (El avea sa devina organul de presa si de propaganda fascista a lui Pinochet).

- La sfarsitul anului 1971, ”o invizibila” blocada economica impusa de SUA, o campanie de sabotaj indreptata impotriva fabricilor din industrie, finantata de CIA si sprijinul financiar acordat oponentiilor lui Allende, in special fascistilor din partidul Patria y Libertad, au reusit sa blocheze treptat avantul revolutiei din Chile. O echipa destul de bine instruita pentru lovitura de stat, deja era operationala si coordonata de ambasada americana din Santiago.

- In a doua parte a lui 1972, deficitul bugetar al guvernului chilean a crescut in timp ce rezervele valutare au scazut. Combinatia dintre inflatie si stabilirea preturilor mandatata de guvern, impreuna cu "disparitia" produselor de baza de pe rafturile supermarketurilor, au condus la cresterea pietelor negre de orez, fasole, zahar si faina. 

- Guvernul Allende a anuntat ca nu va respecta datoriile fata de creditorii internationali si guvernele straine. A inghetat preturile si a crescut in acelasi timp salariile. Punerea in aplicare a acestor politici economice a fost puternic dezaprobata de toti proprietarii de pamant, de patroni, de asociatiile oamenilor de afaceri, de transportatori, de functionari publici si de uniunile profesionale. Opozitia cea mai reactionara era condusa de Partidul National, Biserica Romano-Catolica (nemultumita de directia politicii educationale) si de crestin-democrati. Au existat tensiuni in crestere cu corporatiile multinationale straine si cu guvernul Statelor Unite.

- In octombrie 1972, prima dintre cele care aveau sa fie un val de greve, a fost condusa de camionagii, mai tarziu de micii oameni de afaceri, de cateva (mai ales profesionale) sindicate si de cateva grupuri de studenti. Allende a suferit un atac de inima – care a fost tinut in secret, pentru ca fortele de dreapta sa nu dea lovitura finala si sa declanseze lovitura de stat. Chiar tintuit la pat, Allende a condus negocierile cu ”grevistii”. El si-a revenit repede si s-a intors la birou in mai putin de 6 saptamani pentru a munci din nou 16 ore pe zi.

Pe langa daunele inevitabile aduse economiei, efectul principal al grevei de 24 de zile a fost acela de a-l determina pe Allende sa-l puna pe seful armatei, generalul Carlos Prats, ministru de interne in guvernul sau. Allende a cerut guvernului sa inceapa rechizitionarea camioanelor pentru a impiedica tara de la o stagnare. Aceia care sustineau guvernul, au ajutat la mobilizarea camioanelor si autobuzelor, dar violentele au servit ca un factor de descurajare a unei mobilizari depline, chiar daca a existat si o protectie a politiei pentru spargatorii de greve. Actiunile lui Allende au fost pana la urma declarate ilegale de Curtea de Apel din Chile, iar guvernului i s-a ordonat sa returneze camioanele proprietarilor lor. 

- Pe de alta parte, tensiunile rasiale dintre descendentii saraci ai populatiei indigene, care au sprijinit reformele lui Allende, si elita alba au crescut.

- Veniturile provenite din exporturi au scazut datorita industriei de cupru greu afectate: pretul cuprului pe pietele internationale a scazut cu aproape o treime, iar productia de cupru post-nationalizare a scazut, de asemenea. Cuprul era exportul cel mai important din Chile (mai mult de jumatate din incasarile de export ale statului Chile proveneau exclusiv din aceasta marfa). Pretul cuprului a scazut de la un varf de 66 dolari/tona in 1970 la doar 48-49 dolari/tona in 1971 si 1972. Chile era deja dependenta de importurile de alimente, iar declinul castigurilor din export a coincis cu scaderea productiei interne de alimente, ca urmare a reformelor agrare ale lui Allende.

- In data de 4 decembrie 1972, Allende s-a dus la New York pentru a vorbi in fata Adunarii Generale a ONU. Delegatii din toata lumea au ascultat atent cum cel pe care presa din SUA il numea ”singurul lider marxist ales democratic” ii informa cu calm despre modul in care corporatiile transnationale operau impotriva unui guvern democratic care a fost ales cu mandatul de a produce transformari sociale radicale:

”Ne-am trezit atacati de forte care opereaza in umbra, fara sa poarte vreun steag, care au arme extrem de puternice, care detin pozitii de mare influenta. In fiecare zi, de la triumful nostru electoral din 4 septembrie 1970, am simtit direct efectele unei presiuni gigantice venita din afara tarii impotriva noastra pentru a opri inaugurarea guvernului ales liber de popor si care a incercat sa ne darame de la putere in fiecare zi, care a facut tot ce a putut pentru a ne rupe si izola de restul lumii, care a incercat sa ne sugrume economia si sa paralizeze comertul, in special exporturile si productia de cupru, si sa ne lipseasca de accesul la surse de finantare internationale."

Strangularea financiara a fost produsa, printre altele, prin: 

- suspendarea liniilor de credit pe termen scurt de la bancile private americane, destinate finantarii comertului extern;

- stoparea venita din partea unumitor banci a finantarii bunurilor de capital care trebuiau achizitionate numai cu plata in avans;

- intreruperea pe neasteptate a finantarii imprumuturilor de unele organizatii financiare internationale, precum Banca Mondiala;

- scaderea pretului international al cuprului, in timp ce produsele industriale si agricole importate erau mult mai scumpe;

- avand in vedere caracteristicile economiei chiliene, strangularea financiara a condus la o limitare severa a posibilitatii de a achizitiona echipamente, consumabile, medicamente, produse alimentare si piese de  schimb; 

- platile in numerar, in avans, au pus o presiune extraordinara asupra balantei de plati.      

  

Fiecare chilian a avut de suferit consecintele unor astfel de masuri care au adus suferinta si durere in viata de zi cu zi a tuturor si asta s-a rasfrant in viata politica interna. 

- Atacul elitelor, piata neagra si campania de dezinformare a mass-mediei au contribuit din greu la crearea deficitului de consum, la cresterea ratei inflatiei, la executarea bancilor si la colapsul monetar care a subminat stabilitatea economica din Chile. Ele au fost asistate de Statele Unite (de corporatiile, bancile si agentiile internationale pe care le controlau sau le influentau), care au creat o blocada de credit "invizibila" in Chile, ca parte a unui "razboi ascuns" al SUA, al carui scop era rasturnarea lui Allende si a revolutiei.  

- Imixtiunea americana a avut consecintele scontate. Terenul fiind astfel “minat”, in anul 1973, Chile se afla intr-o stare „premergatoare unui razboi civil”. In societatea chiliana se produsese o ruptura iremediabila. Jumatate de populatie (in special intelectuali si paturi defavorizate) ramanea atasata „experientei socialiste”, in timp ce, cealalta jumatate (in mod deosebit clasa mijlocie) era extrem de ostila lui Allende.

- Guvernul chilian s-a confruntat si cu un puternic „razboi mediatic”. Astfel, in toamna anului 1970, CIA avea in Chile cincisprezece agenti – ziaristi, care proveneau din zece tari diferite. Ulterior numarul lor a crescut, dar mai important este faptul ca ei erau coordonati de alti agenti care aveau responsabilitati in trusturile media (redactori-sefi, directori de publicatii etc). Prin urmare, in Occident si SUA a inflorit „o presa subterana anti-Allende”.

Dupa anul 1972, efectul colectiv al unor asemenea interferente a fost coplesitor. Pana la inceputul lui septembrie 1973, paralizia politico-economica si mecanismele machiavelice sustinute de serviciile secrete au dus la slabirea sprijinului Congresului fata de Allende. Crestin-democratii, ce dominau Congresul, avusesera campanie pe platforma socialista in alegerile din anul 1970, dar s-au indepartat de aceste pozitii in timpul presedintiei lui Allende, formand in cele din urma o coalitie cu Partidul National. Ei au continuat sa il acuze pe Allende de conducerea tarii intr-un stil dictatorial cubanez si au incercat sa dea peste cap multe dintre politicile sale radicale. Allende si oponentii sai din Congres s-au acuzat reciproc ca submineaza constitutia chiliana si actioneaza nedemocratic. Dictonul “dezbina si stapaneste” si-a avut, in acest fel, partea sa substantiala de contributie.

Politica socialista a lui Allende, din ce in ce mai indrazneata si radicala, (partial ca raspuns la presiunile unor membri mai radicali din cadrul coalitiei sale), combinata cu contactele sale stranse cu Republica Cuba, au accentuat temerile Washington-ului. Administratia Nixon a continuat sa exercite presiune economica asupra statului Chile prin intermediul organizatiilor multilaterale si a continuat sa-i sprijine pe adversarii lui Allende in cadrul Congresului chilian. Aproape imediat dupa alegerea sa, Nixon a indrumat CIA si pe oficialii Departamentului de Stat din SUA sa "preseze" guvernul Allende. 

Allende s-a confruntat tot mai mult cu o opozitie obstructionista si contrarevolutionara, care incerca din rasputeri sa-i blocheze drumul catre socialism si sa pregateasca terenul pentru inlaturarea sa printr-o lovitura de stat, militara sau pregatita de Congres, care ar fi anulat toate "schimbarile" revolutionare si ar fi reimpus "ordinea" veche. Acesti adversari intransigenti includeau elitele economice detronate din Chile, care, sub asa-zisa “aparare a proprietatii private” i-au atras pe nemultumitii din clasa de mijloc (clasa care a avut de castigat din unele reforme) si i-au folosit ca masa de manevra in contrarevolutie. De fapt, burghezia chiliana nu avea de gand sa accepte diminuarea puterii, bogatiei si privilegiilor ei doar pentru ca democratia chiliana si vointa poporului chilian votasera pentru astfel de masuri.

Astfel, daca o parte din problemele cu care se confrunta Unitatea Populara au fost create chiar de ea sau din cauza unor constrangeri structurale, altele, si cele mai puternice, au fost create sau exacerbate de chilienii si strainii carora nu le convenea si nu aveau ce castiga de pe urma drumului democratic spre socialism.

In consecinta, daca primul an si jumatate a fost unul de progres revolutionar rapid pentru Allende , ultimul an si jumatate de presedintie a fost de razboi in crestere, in care drumul revolutionar democratic a fost blocat din ce in ce mai mult si inlocuit de o lupta pentru supravietuire. Confruntat cu asemenea adversitate, Allende a fost insa un "luptator" care a continuat sa lupte pentru democratia si socialismul in care a crezut, pana in ziua in care a murit. In aceasta lupta, a fost capabil sa isi schimbe consilierii si sa caute idei tot mai noi, in special in acele domenii care nu erau punctele sale forte, cum era economia. A fost dispus sa reconsidere politicile si tacticile esuate, precum si sa ajunga la un compromis cu adversarii in cadrul unei intelegeri. 

Nu dorea sa renunte la unitatea Stangii, ca o conditie prealabila necesara democratiei. Din nefericire, constrangerile crescande si pierderea impulsului politic au scos la iveala diviziuni latente in cadrul Unitatii Populare si a guvernului Allende, care au fost trecute cu vederea in perioada progresului revolutionar. Tensiunile dintre partidul socialist si cel comunist nu erau noi in Chile, desi intre ele era o diviziune in care comunistii se situau la dreapta socialistilor.

In anul 1972, Unitatea Populara s-a impartit in aripa stanga si aripa dreapta, conduse de socialisti si comunisti. Desi au fost implicate unele chestiuni legate de puterea politica, conflictul central a fost asupra strategiei revolutionare. Allende a fost atacat de ambele parti - de dreapta pentru ca a fost prea revolutionar si de stanga pentru ca nu a fost suficient de revolutionar, inclusiv de partidul socialist la infiintarea caruia a contribuit.

In adancul inimii sale, Presedintele Allende nu a dorit sa renunte la viziunea unui drum nonviolent, democratic, catre socialismul pentru care si-a dedicat intreaga viata politica, indiferent cat de puternica era dovada ca nu va putea reusi. Nici nu dorea sa adopte o cale mai revolutionara. Allende a refuzat sa mobilizeze muncitorii sa-l apere pe data de 9/11/1973, exprimandu-si insa, in ultima sa emisiune la radio, credinta ca istoria era de partea sa si ca viitorul va apartine muncitorilor.

Marsul puternic de un milion de oameni, din data de 4 septembrie 1973, mars desfasurat in favoarea sa, cel putin a indicat faptul ca Allende se bucura inca de un sprijin popular considerabil si ca avea sansa onorabila de a rezista ca si presedinte pana la incheierea mandatului sau, in 1976. Dintr-o alta perspectiva insa, a Washingtonului, aceasta realitate politica "rea” i-a obligat pe cei interesati sa se concentreze mai mult pe sprijinirea optiunii unei lovituri militare.

Epurarea Armatei

In martie 1973, la alegerile pentru Congres, electoratul a votat masiv Unitatea Populara a lui Allende, ceea ce a fost un vot de incredere foarte clar exprimat.

Prin urmare, conspiratorii din armata si fortele de dreapta au accelerat pregatirea loviturii de stat si au devansat data planificata, pentru a avea loc in iunie 1973:

1 - In 29 iunie 1973, un regiment de tancuri al armatei puciste a preluat controlul pietei din fata palatului prezidential La Moneda. Tancurile s-au pus in miscare si s-au indreptat catre Palat. Trupele loiale sefului statului major, Carlos Prats, un constitutionalist, au respins insa acest atac si putini ofiteri activi s-au mai alaturat pucistilor. Astfel, lovitura de stat din iunie a esuat.

2 – Au urmat unele epurari in armata, dar acestea au fost executate de corpul ofiterilor de dreapta impotriva constitutionalistilor. Cateva unitati din marina au fost „curatate” de stangisti. Unii recruti din marina au declarat ca au fost torturati pana cand au spus care ofiteri erau pro-Allende. In data de 27 iulie, un consilier al lui Allende din partea marinei, capitanul Arturo Araya, a fost asasinat.

3 - Atunci a avut loc un eveniment care, pentru chilieni, prevestea ceva sinistru. Pe data de 23 august, generalul Prats a demisionat, declarand ca a fost obligat sa demisioneze „de un grup de ofiteri din armata”. Generalul Pinochet a devenit noul sef al statului major al armatei. A urmat un val mare de alte demisii din armata. Ulterior, generalul Prats a fost asasinat.

4 - In timpul lunilor dinaintea loviturii de stat, aproximativ 100 de ofiteri americani lucrau cu corpul de ofiteri ai armatei chiliene. In zilele si orele dinaintea loviturii de stat, ofiterii si soldatii constitutionalisti au fost inchisi in unitatile militare. 

5 - Apoi, in noaptea dinaintea loviturii de stat din 11 septembrie, amiralii si generalii care au participat la lovitura de stat au ordonat ca sute de ofiteri si soldati constitutionalisti sa fie impuscati. Incepusera masacrele. De fapt, in anul 1971, Pinochet a declarase: „Sper ca armata nu va trebui sa iasa la vedere, pentru ca daca va iesi pe strazi, va iesi sa ucida.” 

Miscarea Stangii Revolutionare l-a implorat de nenumarate ori pe Allende, dar, de fiecare data in zadar, sa ii inarmeze pe tarani si pe muncitori, deoarece vedeau ca o ciocnire cu dreapta era din ce in ce mai inevitabila. I-au cerut ca macar sa formeze grupari de ”alianta muncitori-soldati” pentru a apara revolutia sau cel putin sa-i indeparteze din armata pe generalii de dreapta. Totusi, Allende a refuzat si nu si-a pierdut nici o clipa increderea in fortele armate, convins fiind ca armata, asa cum el insusi proceda, nu va iesi din limitele constitutiei. Era ferm convins ca, pentru a transforma revolutia chiliana in realitate, solidaritatea clasei muncitoare era suficienta. 

Unghiul din care privim lucrurile ne schimba perspectiva…