MITUL INSULEI TACUTE

Daca vrei sa ucizi un popor, ucide-i memoria… / Milan Kundera

Sau, dupa cum spunea Nelson Mandela, cel care si-a dedicat intreaga viata, riscand ani grei de inchisoare, idealului de eliberare a populatiei de culoare sud-africane de sub regimul rasist de apartheid: “Pentru a fi liber, nu inseamna doar sa iti arunci propriile lanturi, ci sa traiesti intr-un fel care sa respecte si sa sustina libertatea altora.”

In fapt, acea politica rasista de discriminare si dominatia unei minoritati de origine europeana asupra unor populatii bastinase, unde acestea erau lipsite de drepturi elementare politice, sociale, economice si de invatamant, fiind impinse sa traiasca separat de populatia alba, in rezervatii cu pamanturi sarace si neroditoare, a fost multe sute de ani imbratisata de puterile coloniale expansioniste, in teritoriile ocupate.

Este si exemplul Patagoniei, un loc izolat, situat la capatul lumii, in pustietatea stancilor, ghetarilor si a apelor oceanului, plin cu lacuri, cu munti stancosi si fiorduri in mijlocul carora au trait oameni simpli, a caror traditie a strabatut negura vremurilor timp de aproape 9000 de ani. Regiunea este situata in sudul Americii de Sud, parte din ea fiind pe teritoriul statului Chile, cealalta parte in Argentina. Chile, fiind cel mai mare arhipelag din lume, prezinta de-a lungul celor 4300 km lungime, un peisaj supranatural. Apa oceanului care il margineste, fiind si cea mai lunga granita a statului, pastreaza in adancurile ei vocile disperate ale stramosilor indigeni, crimele ocupantilor spanioli, faradelegile primilor colonisti englezi, dar si glasurile chinuite de durere ale miilor de detinuti politici, victime ale crimelor si torturii regimului militar, dictatorial, Pinochet. 

Multi spun ca apa are memorie, asa cum memorie are si desertul de coasta, Atacama, cel mai uscat loc de pe pamant, aflat in partea de nord-vest a tarii, la o inaltime de 10.000 de metri deasupra nivelului marii, acolo unde astronomii din toata lumea se aduna pentru a observa stelele. Datorita platourilor inalte, a plafoanelor de nori aproape inexistente, a aerului uscat si a lipsei poluarii luminoase si interferentei radio din orasele foarte populate, acest desert este unul dintre cele mai bune locuri din lume pentru a efectua observatii astronomice.

In acel loc arid, caldura aspra a soarelui mentine atatea si atatea ramasite umane intacte: ale mumiilor pre-columbiene, ale exploratorilor si minerilor din secolul XIX, precum si ramasitele prizonierilor politici disparuti in urma tratamentelor atroce la care au fost supusi, dupa ce junta militara a preluat puterea in urma loviturii de stat din septembrie 1973. Se spune ca, in timp ce, pe platourile cele mai inalte ale desertului, astronomii examineaza zi de zi cele mai vechi si indepartate galaxii, la poalele muntilor, femeile si rudele supravietuitoare ale celor disparuti ale caror corpuri au fost aduse in acel loc, cauta chiar si acum ramasitele celor dragi, pentru a le reda familiilor lor.       

             

In vremurile stravechi, pe insula au sosit, rand pe rand, colonistii, cautatorii de aur, a sosit armata, politia, fermierii si misionarii catolici. Dupa secole de convietuire cu apa si stelele, indigenii au vazut cum, in prezenta celor care le ocupau pamanturile, lumea lor se prabusea. Guvernul chilian, care ii sustinea pe colonisti, a declarat ca indigenii sunt corupti, hoti si salbatici. Au fost alungati, dezradacinati. Multi dintre ei si-au gasit refugiul pe insula Dawson, unde era sediul misiunilor catolice (transformata mai tarziu in lagar de concentrare). Indienilor le-au fost luate pamantul, credinta, ambarcatiuile, obiceiurile si limba. Hainele cu care au fost obligati sa se imbrace erau contaminate cu microbii civilizatiei. Cei mai multi s-au imbolnavit si au murit in mai putin de 50 ani.

Alti bastinasi au devenit prada pentru aceia care s-au numit “vanatorii de indigeni”. Fermierii colonisti plateau cate o lira pentru fiecare testicul, o lira pentru fiecare san si 10 silingi pentru fiecare ureche de copil. Indienii erau considerati a nu fi fiinte umane si nedemni de a face umbra pamantului, de aceea erau exterminati prin cele mai crude mijloace. Au suferit nu numai de pe urma incercarilor colonistilor de a-i extermina, ci si din cauza bolilor aduse de ei: gripa, tuberculoza, variola, pojarul (si alte maladii necunoscute indienilor, la care ei nu aveau rezistenta).

Populatiile indigene ale Americii apartineau acelui pamant din Sud, impreuna cu natura si apa. Ei erau stapanii acelor teritorii. Datorita politicii inumane practicate, ultimele grupuri s-au scufundat in mizerie si alcolism. Pentru colonistii spanioli, ei erau niste monstrii, niste giganti pe care i-au numit “patagonezi”, din cauza picioarelor lor mari. Astazi, au ramas foarte putini descendenti directi, cei mai cunoscuti fiind indienii mapuche. Datorita acestora, limba lor va supravietui in Tara de Foc si in Patagonia, pentru sute sau chiar mii de ani. 

La inceputul secolului 19, un vas englezesc, sub comanda capitanului Fitz Roy, ajungea in Patagonia pentru a cartografia aceste tinuturi indepartate. A fost primul om care i-a desenat pe indigeni cu fata umana. Acele harti au deschis drumul colonistilor. Asa a inceput sfarsitul populatiei indigene. Colonistii, care erau niste straini pentru meleagurile acelea, s-au extins tot mai mult spre sud, pentru a-si face ferme cat mai mari. Au profitat cumparand sau obtinand terenuri de la stat, pe care le-au transformat in ferme. Dupa care, au inceput exterminarea populatiei bastinase, prin vanarea si omorarea ei intr-o maniera salbatica si cruda. Niciunul dintre aceste masacre nu a fost vreodata pedepsit in vreun fel. Aproape 150 de ani, un grup de oameni albi a condus cu mana de fier o tara “tacuta”.

In timp, s-a impus o atitudine mai umana fata de indigeni. Catre jumatatea secolului al XX-lea, ei au avut parte de un tratament mai bun. Revolutia democratica a lui Salvador Allende a rupt tacerea. O mare miscare sociala a izbucnit si a cuprins jumatate din tara. S-au spus lucruri care niciodata nu au fost spuse. Presedintele ales, Salvador Allende, a aplicat o serie intreaga de masuri pentru a imbunatati nivelul de trai foarte scazut al majoritatii populatiei si, un lucru important, le-a dat inapoi indienilor pamanturile luate si le-a redat demnitatea. Multi cercetatori au inceput sa se intereseze de modul de viata si traditiile indigenilor din Patagonia. Dar, pentru anumite triburi era prea tarziu – unele grupuri etnice (deosebit de greu incercate si dispretuite) se stinsesera in timp.

Libertatea a durat, insa, foarte putin timp. A fost distrusa de ideologia discriminatorie a juntei militare care a instaurat cea mai sangeroasa dictatura in urma loviturii de stat condusa de armata si finantata de Statele Unite.

In aceeasi perioada, s-a observat prin intermediul telescoapelor chiliene, dezintegrarea unei supernove. Era pentru prima data cand un asemenea fenomen se intampla atat de aproape de Pamant. In acelasi timp, in Chile se instaura cu extrema duritate dictatura inumana a juntei militare, care a durat 17 ani, pana in 1990, timp in care au fost infiintate 800 de locuri secrete de detentie, unde au lucrat 3500 de civili, unii dintre ei adevarati tortionari. In unele zone, prizonierii au fost macelariti ca niste animale. Femeile au fost violate in fata sotilor si a copiilor lor. Barbati si femei au fost spanzurati de streasina caselor. Le-au ars pielea cu acid si cu tigari. Au fost electrocutati. Au fost drogati. Le-au fost taiate gaturile. Au fost tinuti in cutii de 1 metru cub. De obicei, informatiile pe care criminalii voiau sa le obtina de la detinutii politici, erau deja cunoscute. Cu toate acestea, ei ii torturau pana la moarte. 

De-a lungul anilor, militarii si civilii implicati nu au dezvaluit acele locuri unde prizonierii erau tinuti. Insula Dawson, acel loc in care sute de indigeni murisera in misiunile catolice, a fost transformata in lagar de concentrare pentru ministrii presedintelui Salvador Allende, deportati din Santiago. Insula a fost folosita ca inchisoare si loc de tortura pentru mai mult de 800 de sustinatori ai lui Allende, timp de peste 5 ani. Oceanul a fost transformat intr-un vast cimitir tacut. Aproximativ 1400 de persoane, in viata sau moarte, au fost aruncate in mare. Dictatura militaro-fascista a zdrobit fara mila toate opozitiile politice si a condus tara cu pumn de fier. Peste 3000 de chilieni au disparut sau au fost ucisi de regimul Pinochet si peste 35.000 au fost incarcerati si torturati. Fortele armate care au dezlantuit iadul, au sperat ca oceanul si desertul sa pastreze secretul crimelor abominabile pentru care nu au avut nicio remuscare. Trupurile celor omorati nu au fost returnate familiilor pentru a fi planse si ingropate. 

Tranzitia spre “democratie” a fost marcata de multa suferinta, de ranile provocate de un regim militar extrem de represiv. Chiar daca, dupa anul 2000, s-a incercat o judecare a acestor criminali, nimeni nu a fost cu adevarat condamnat. Scutirea de pedeapsa este o dubla crima. Inseamna sa omori de doua ori. Gasindu-i pe vinovati nu inseamna ca problema s-a rezolvat, daca vinovatii nu sunt pedepsiti. O conspiratie a tacerii favorizeaza in continuare impunitatea. Condamnarile de pana acum au fost doar simbolice, tradand lipsa unei vointe ferme de a judeca crimele regimului Pinochet.

Chiar si in anii nostri, de foarte multe ori, cruzimea nu are limite la nivel de familie, grup social, grup de interese, grupare etnica, religioasa, politica. Pamantul minunat pe care traim poarta atat amprenta nefasta a celor mai rai dintre noi, dar si amprenta marilor realizari infaptuite de-a lungul timpului de fiinta umana, prin curaj, determinare, talent, minte si suflet.

In prezent, Chile este cea mai stabila si prospera tara din America de Sud, fiind prima din regiune dupa nivel de dezvoltare umana, competitivitate, libertate economica, calitate a vietii, stabilitate politica, coruptie scazuta, libertate a presei, dezvoltare democratica.

Si totusi, chilienii se intreaba chiar si acum de ce tara lor, considerata multa vreme cea mai democratica tara din America Latina, a trebuit sa plateasca pentru alegerea democratica si libera a primului presedinte socialist din lume, pretul atat de dureros al transformarii ei intr-un laborator sinistru care a imbinat teroarea politica cu neoliberalismul salbatic.

Cerul noptilor instelate de deasupra vastului desert Atacama, lumea aceea infinita de lumini miscatoare situata atat de aproape de pamant incat poti s-o atingi cu mainile, lumea aceea neobisnuit de stranie prin linistea adanca care-o impresoara, isi asteapta tacuta, de zeci de ani, sufletele ratacitoare dupa care familiile mai plang inca…

Caci, Adevarul ramane oricare ar fi soarta celor care l-au servit...