KAILASH SATYARTHI – DRAGI COPII AI LUMII...

Discursul de acceptare Nobel

ASTAZI, dincolo de intuneric, vad fetele zambitoare ale copiilor nostri in stelele care sclipesc. ASTAZI, in fiecare val al fiecarui ocean vad copiii nostri jucandu-se si dansand. ASTAZI, in fiecare planta, copac sau munte, il vad pe baiatul acela micut stand impreuna cu mine in clasa.

Vreau ca si voi sa vedeti si sa simtiti acest ASTAZI in voi. Dragii mei, va rog sa inchideti ochii si, doar pentru o clipa, sa apropiati mana de inima. Puteti sa simtiti copilul din voi? Ascultati acum acest copil. Sunt sigur ca puteti!

Haideti sa globalizam compasiunea si sa eliberam copiii!

De pe acest podium al pacii si al umanitatii, sunt profund onorat sa va citesc o mantra din textele antice ale intelepciunii, Vedele. Aceasta mantra ce poarta in ea o rugaciune, o aspiratie si o hotarare, are potentialul de a elibera omenirea de toate crizele provocate de om.

Sa mergem impreuna! In cautarea progresului global, nicio singura persoana, din niciun colt al lumii, de la Est la Vest, de la Sud la Nord, nu ar trebui uitata sau lasata in urma. Haideti sa discutam impreuna, sa ne reunim ideile! Invatand din experientele stramosilor nostri, haideti ca impreuna sa cream informatii pentru tot ceea ce aduce beneficii tuturor.

Ma inclin in fata regretatilor mei parinti, in fata patriei mele India si in fata planetei mama.

Imi amintesc cu caldura cum, de fiecare data cand am eliberat un copil din sclavie, eu m-am eliberat de mii de ori. In primul zambet al libertatii de pe chipurile lor frumoase, vad zeii zambind.

Ofer cel mai mare credit al acestei distictii lui Kaalu Kumar, DhoomDas si Adarsh Kishore din India, si lui Iqbal Masih din Pakistan care au facut sacrificiul suprem pentru a proteja libertatea si demnitatea copiilor. Accept cu umilinta acest premiu in numele tuturor martirilor, colegilor mei activisti din intreaga lume si in numele concetatenilor mei.

Calatoria mea din vastul tinut al Stapanului Buddha, Guru Nanak, Mahatma Gandhi, India si pana in Norvegia, face legatura intre doua centre ale pacii si fraternitatii de pe glob, intre stravechi si modern.

Prieteni, Comitetul Nobel m-a invitat cu generozitate sa tin o "prelegere". Cu respect, nu pot sa fac asta.

Eu reprezint aici sunetul tacerii. Strigatul de nevinovatie. Si, fata invizibilitatii. Am venit aici sa impartasesc vocile si visurile copiilor, ale copiilor nostri, pentru ca toti sunt copiii nostri. M-am uitat in ochii lor infricosati si epuizati. Si le-am auzit intrebarile imperioase:

Acum douazeci de ani, la poalele Himalaya, am intalnit un baietel slabut. M-a intrebat: "Este lumea asta atat de saraca incat nu poate sa-mi daruiasca o jucarie si o carte, in loc sa ma forteze sa primesc o unealta de lucru sau o arma?"

M-am intalnit odata cu un copil-soldat sudanez care fusese rapit de o militie extremista. La primul sau instructaj, a fost fortat sa-si omoare prietenii si familia. M-a intrebat: "Care este vina mea?"

Cu doisprezece ani in urma, o mama-copil intalnita pe strazile din Columbia – cumparata si vanduta, violata si inrobita - m-a intrebat: "N-am avut niciodata vreun vis. Ar putea copilul meu sa aiba vreunul?”

Nu exista violenta mai mare decat sa refuzam visurile copiilor nostri. Unicul scop al vietii mele este ca fiecare copil sa fie:

liber sa fie copil

liber sa creasca si sa se dezvolte, 

liber sa manance, sa doarma, sa vada lumina zilei, 

liber sa rada si sa planga,    

liber sa se joace,  

liber sa invete, liber sa mearga la scoala

si, mai presus de toate, 

liber sa viseze.    

Toate marile religii ne spun sa avem grija de copii. Isus a spus: "Copiii sa vina la mine, sa nu ii impiedicati caci Imparatia lui Dumnezeu le apartine". Sfantul Coran spune: “Nu va ucideti copiii din cauza saraciei”

Refuz sa accept ca toate templele si moscheile si bisericile si casele de rugaciune nu au loc pentru visurile copiilor nostri.

Refuz sa accept ca lumea este asa de saraca pentru a scolariza copiii in conditiile in care doar echivalentul unei saptamani de cheltuieli militare la nivel mondial este suficient sa trimita toti copiii nostri la scoala.

Refuz sa accept ca toate legile si constitutiile si judecatorii si politia nu sunt capabile sa ne protejeze copiii.

Refuz sa accept ca lanturile sclaviei ar putea sa fie vreodata mai puternice decat cautarea libertatii.

REFUZ SA ACCEPT.

Sunt privilegiat sa lucrez cu multe suflete curajoase care refuza si ele sa accepte. Nu am renuntat niciodata in fata vreunei amenintari sau atac si nu o vom face niciodata. 

Fara indoiala, s-au inregistrat progrese in ultimele decenii. Numarul copiilor fara scoala a fost redus la jumatate. Mortalitatea infantila si malnutritia au fost reduse, iar milioane de decese in randul copiilor au fost prevenite. Numarul copiilor care muncesc in lumea de astazi a fost redus cu o treime. Totusi, mai raman inca mari provocari!

Prieteni, cea mai mare criza care bate la usa umanitatii astazi este intoleranta.

Am esuat cu totul in a oferi o educatie copiilor nostri. O educatie care sa ofere o semnificatie si un scop vietii si un viitor sigur. O educatie care sa construiasca un sentiment de cetatenie globala in randul tinerilor. Mi-e teama ca nu este departe ziua in care rezultatul cumulat al acestui esec va culmina cu o violenta fara precedent care va insemna sinucidere pentru omenire.

Cu toate acestea, tineri precum Malala se ridica pretutindeni in lume si aleg pacea in fata  violentei, toleranta in fata extremismului si curajul in fata fricii.

Solutiile nu se gasesc doar in deliberarile de la conferinte si recomandarile de la distanta. Ele se gasesc la grupurile mici, organizatiile locale si la persoanele care se confrunta cu probleme in fiecare zi, chiar daca ele raman nerecunoscute si necunoscute lumii.

Acum optsprezece ani, milioane de frati si surori din 103 tari au marsaluit pe o distanta de 80.000 kilometri. Si s-a nascut noua lege internationala impotriva muncii copiilor. Asa am realizat acest lucru.    

Puteti intreba: ce poate face doar o singura persoana? Permiteti-mi sa va povestesc o poveste din copilarie, pe care mi-o amintesc: Un foc groaznic a izbucnit in padure.Toate animalele au fugit, inclusiv leul, regele padurii. La un moment dat, leul a vazut o pasare micuta indreptandu-se catre foc si a intrebat-o: "Ce faci?" Spre surprinderea leului, pasarea a raspuns: "Ma duc sa sting focul". Leul a ras: "Cum sa stingi focul cu o singura picatura de apa in cioc?" Pasarea, hotarata, a raspuns: "Dar eu sting partea mea."

Cu toti traim in epoca globalizarii rapide. Suntem conectati prin internetul de mare viteza. Schimbam marfurile si serviciile pe o singura piata globala. In fiecare zi, mii de zboruri ne conecteaza la fiecare colt al globului.

Exista insa o deconectare serioasa. Este lipsa de compasiune. Haideti sa incurajam si sa transformam compasiunea oamenilor intr-o miscare globala. Sa globalizam compasiunea. Nu compasiunea pasiva, ci compasiunea transformatoare care conduce la dreptate, egalitate si libertate.

Mahatma Gandhi spunea: "Daca trebuie sa predam adevarata pace in aceasta lume... ar trebui sa incepem cu copiii". Eu as adauga cu umilinta, haideti sa unim lumea prin compasiunea pentru copiii nostri.

Ai cui copii sunt aceia care cos mingi de fotbal, dar nu s-au jucat niciodata cu vreuna? Ei sunt copiii nostri. Ai cui copii sunt aceia care extrag pietre si minerale? Ei sunt copiii nostri. Ai cui copii sunt aceia care recolteaza cacao, dar nu stiu gustul ciocolatei? Toti sunt copiii nostri.

Devlis s-a nascut in India cu datoria mostenita de la parinti si cu munca legata. In timp ce statea cu mine in masina, imediat dupa salvare, fetita de opt ani m-a intrebat: De ce nu ati venit mai devreme? Intrebarea ei furioasa ma scutura inca si acum - si are puterea de a scutura lumea intreaga. Intrebarea ei se adreseaza tuturor. De ce nu am venit mai devreme? Ce asteptam? Cator fete ca Devlis le vom mai permite sa plece fara sa fie ajutate? Cat de multe fete vor mai fi rapite, constranse sau abuzate? Copiii, precum Devlis, din intreaga lume pun la indoiala inactiunea noastra si ne urmaresc actiunile.  

Acum avem nevoie de actiuni colective urgente. Fiecare minut conteaza, fiecare copil este important, fiecare copilarie conteaza. Noi am provocat pasivitatea si pesimismul din jurul copiilor nostri. Noi am provocat aceasta cultura a tacerii, aceasta cultura a neutralitatii.

Prin urmare, invit acum toate guvernele, agentiile interguvernamentale, firmele, liderii religiosi, societatea civila si pe fiecare dintre noi sa puna capat tuturor formelor de violenta impotriva copiilor. Sclavia, traficul, casatoria copilului, munca copiilor, abuzul sexual si analfabetismul sa nu mai aiba loc in nicio societate civilizata. Prieteni, putem face asta!

Guvernele sa adopte o politica favorabila copiilor, sa investeasca in educatie si in tineri.

Firmele trebuie sa fie mai responsabile si deschise parteneriatelor inovatoare.

Agentiile interguvernamentale trebuie sa colaboreze pentru a accelera actiunile.

Societatea civila globala trebuie sa se ridice deasupra agendelor de afaceri uzuale sau izolate.

Liderii si institutiile religioase si noi toti trebuie sa fim alaturi de copiii nostri.

Trebuie sa fim indrazneti, sa fim ambitiosi si sa avem vointa. Trebuie sa ne tinem promisiunile.

Acum cincizeci de ani, in prima mea zi de scoala, am intalnit un baietel de varsta mea care statea la poarta scolii si lustruia pantofi. I-am intrebat pe profesori: "De ce lucreaza afara? De ce nu vine la scoala cu mine?" Profesorii nu mi-au raspuns. Intr-o zi, mi-am facut curaj si l-am intrebat si pe tatal baiatului. El mi-a raspuns: "Domnule, nu m-am gandit niciodata la asta. Ne-am nascut sa lucram". Acest lucru m-a suparat. Inca ma mai supara si acum. L-am contestat atunci si il contest si astazi.

Ca si copil am avut o viziune a zilei de maine. Ca baiatul de cizmar va studia impreuna cu mine in clasa. Acum, acel maine a devenit ASTAZI. Eu sunt ASTAZI si tu esti ASTAZI.  
              

ASTAZI, este timpul ca fiecare copil sa aiba dreptul la viata, dreptul la libertate, dreptul la sanatate, dreptul la educatie, dreptul la siguranta, dreptul la demnitate, dreptul la pace, dreptul la egalitate.

ASTAZI, dincolo de intuneric, vad fetele zambitoare ale copiilor nostri in stelele care sclipesc. ASTAZI, in fiecare val al fiecarui ocean, vad copiii nostri jucandu-se si dansand.
ASTAZI, in fiecare planta, copac sau munte, il vad pe baiatul acela micut stand impreuna cu mine in clasa.

Vreau ca si voi sa vedeti si sa simtiti acest ASTAZI in voi. Dragii mei, va rog sa inchideti ochii si, pentru o clipa, sa va apropiati mana de inima. Puteti sa simtiti copilul din voi? Ascultati acum acest copil. Sunt sigur ca puteti!

Astazi, vad mii de Mahatma Gandhi, Martin Luther King si Nelson Mandela care marsaluiesc si ne cheama. Baietii si fetele s-au alaturat. M-am alaturat si eu. Va rog, alaturati-va si voi.

Sa democratizam cunoasterea.

Sa universalizam dreptatea.

Impreuna, sa globalizam compasiunea pentru copiii nostri!

                                                                                                                                                                   

Va chem din aceasta sala si de peste tot din lume,

Va chem pentru un mars de la exploatare la educatie, de la sclavie la libertate, un mars de la violenta la pace, de la saracie la prosperitate.

                                                                                                   

                                

                                                                             

https://www.ndtv.com/india-news/kailash-satyarthis-nobel-peace-prize-acceptance-speech-full-text-711334