Kailash Satyarthi - ELIBERATI DIN SCLAVIE

Micutule erou, mostenirea ta este lupta ta pentru libertate!

“Imi amintesc cu afectiune cum, de fiecare data cand am eliberat un copil din sclavie, eu m-am eliberat de mii de ori.”/ Kailash Satyarthi

POVESTEA LUI SINGH
“Pentru prima data in viata mea, mergeam la scoala!”

Povestea lui Singh, un barbat mic de statura si modest, cu un zambet expresiv, este strans legata de povestea lui Satyarthi si a organizatiei sale. Cand a fost salvat, Singh avea sapte ani si, ca alte sute de copii, lucra ca muncitor legat in carierele de piatra de la Faridabad, in Haryana, chiar la periferia orasului Delhi.

Astazi, este trezorierul organizatiei, responsabil pentru bugetul anual al acesteia. El este omul care semneaza cecurile si se ocupa de personal, de salariile si cheltuielile din teren ale unei organizatii care are 11 birouri si peste 80.000 de voluntari in toata India. "Viata mea, spune el, ar fi putut avea un curs foarte diferit, daca nu ar fi fost Satyarthi." Singh este din Bodi, un mic sat in apropiere de orasul Harpalpur din Madhya Pradesh.

A ajuns in Delhi in anul 1975, cand avea doi ani, impreuna cu parintii sai, dupa ce o grindina puternica distrusese cultura de grau cultivata la mica lor ferma ce avea mai putin de un acru. Imediat ce au ajuns in gara din Delhi, au fost vazuti de un agent al unui antreprenor de cariera, care i-a dus la Faridabad. "Antreprenorul i-a dat tatalui meu o anumita suma ca salariu, in avans – si asa am fost prinsi in cursa", isi aminteste Singh. Parintii erau platiti saptamanal, pentru o munca ce includea spargerea pietrelor si incarcarea lor pe camioane.

Cand a implinit cinci ani, Singh a devenit si el o mana de lucru la cariera, incercand sa sparga pietre cu un ciocan in mainile sale minuscule si sa le umple in cosuri. Lucrau de la 7 dimineata pana la ora 10 seara. Pauzele de hrana erau neregulate si depindeau de starea de spirit a stapanului. "De cele mai multe ori, odata ce intrai in cariera, acolo stateai toata ziua", spunea Singh. La fel ca ceilalti muncitori legati, traiau intr-o baraca, langa cariera si mancau intr-o cocioaba, in apropiere de angajator.

Costul mesei era adaugat cu promptitudine in contul datoriei familiei, care continua sa se mareasca. Daca un doctor ar fi fost adus la cariera pentru cazul in care un muncitor s-ar fi imbolnavit, costul tratamentului ar fi fost si el retinut in contul persoanei indatorate. "Nu se deranjau prea mult daca copiii se imbolnaveau, asa cum m-am imbolnavit si eu, deoarece absenta lor nu afecta afacerile", spunea Singh. Nu exista nicio comunicare cu lumea din afara. Ajunsesera intr-o gaura neagra de unde, pare-se, nu exista nicio scapare.

In acest timp, l-au intalnit pe Satyarthi care incepuse deja sa adune lucratorii legati si sa le vorbeasca despre drepturile lor. Venea cu autobuzul de la Jantar Mantar care se afla la o distanta de 30 km, cu o echipa de 8-10 oameni, in toiul noptii. Incet, incet, muncitorii s-au organizat. Si au inceput sa se razvrateasca impotriva opresorilor. In 1980, Kailash a format Uniunea Muncitorilor din Carierele de Piatra. Peste 20.000 muncitori s-au alaturat. Contractorii au raspuns violent. Cativa muncitori, precum Shaheed Dhoom Das, au fost ucisi.

Pana la urma, a intervenit Curtea Suprema. Si, intr-o lunga operatiune de noapte, condusa de Kailashji si asistata de politie, toti au fost salvati. Singh avea doi frati mai mici, ambii nascuti la cariera, fara ajutor medical. Dar, intoarcerea in sat nu era o optiune pentru familie. Nu aveau de ce sa se mai intoarca. Au ramas si au continuat sa lucreze la cariera, acum preluata de guvern. Contractorii vechi au fost indepartati, iar lucratorii au ramas.

“Dar nu mai eram inspaimantati. Daca ar fi existat unele probleme, ne-am fi putut adresa politiei. In cazul in care politia nu ne-ar fi ajutat, sigur ne-ar fi ajutat Kailashji. Documentul cu inregistrarea datoriilor fata de contractant, a fost invalidata. Nu stiu unde este acea hartie. Si nici nu mai conteaza", spunea Singh. Satyarthi i-a convins pe parintii lui Singh sa-l trimita la scoala si l-au dus la o scoala aflata la jumatate de kilometru de locul unde locuia. "Pentru prima data in viata mea, mergeam la scoala", isi aminteste el.

POVESTEA LUI  IQBAL MASIH

“Astazi, voi sunteti liberi si sunt liber si eu!”

Iqbal Masih a fost un baiat pakistanez crestin care a devenit un simbol al muncii abuzive prestata de copiii din lumea in curs de dezvoltare.

Iqbal Masih s-a nascut in anul 1983, in orasul comercial Muridke, aflat in apropierea orasului Lahore din provincia Punjab, Pakistan, intr-o familie saraca crestina. La varsta de patru ani, a fost pus de familia lui sa munceasca si el pentru a achita datoriile acesteia. Familia lui Iqbal imprumutase 600 rupii (mai putin de 6 USD) de la un angajator local care detinea o afacere cu covoare tesute. In schimb, Iqbal trebuia sa lucreze ca tesator de covoare, pana cand datoria ar fi fost platita. In fiecare zi, el se scula inaintea zorilor si mergea pe drumuri intunecate de tara, pana la fabrica, unde el si majoritatea celorlalti copii erau strans legati cu lanturi pentru a se preveni o eventuala fuga. Lucra 12 ore pe zi, sapte zile pe saptamana, cu doar o pauza de 30 de minute. Chiar daca platea 10 dolari pe zi pentru imprumut, imprumutul continua sa creasca.

La varsta de 10 ani, Iqbal a fugit din sclavie, dupa ce a aflat ca munca legata fusese declarata ilegala de Curtea Suprema din Pakistan. A fost prins de politie si adus inapoi la Arshad, care a ordonat politiei sa-l lege cu capul in jos daca va incerca sa scape din nou. Totusi, Iqbal a reusit sa fuga pentru a doua oara si a urmat Scoala Frontului de Eliberare a Fortei de Munca Legate (BLLF) pentru fostii copii sclavi, unde a terminat rapid o instruire de patru ani in numai doi ani. Iqbal a ajutat peste 3.000 de copii pakistanezi care erau la munca legata, sa fuga in libertate si a tinut mai multe discursuri despre munca copiilor prin toata lumea.

Dorea sa devina avocat. Ar fi fost o munca care l-ar fi pregatit mai bine pentru a-i elibera pe muncitorii legati. A inceput sa viziteze si alte tari, inclusiv Suedia si Statele Unite, pentru a-si impartasi povestea, incurajand pe altii sa se alature luptei pentru eradicarea sclaviei copilului.

In anul 1994 a primit premiul Reebok pentru Drepturile Omului in Boston si, in discursul sau de acceptare, a declarat: "Sunt unul dintre acele milioane de copii din Pakistan care sufera datorita muncii legate si muncii copilului, dar sunt norocos ca, datorita eforturilor Frontului de Eliberare a Fortei de Munca Legate, sunt liber sa stau in fata dumneavoastra acum. Dupa eliberarea mea, m-am alaturat Scolii BLLF si acum studiez in aceasta scoala. Pentru noi, copiii sclavi, Ehsan Ullah Khan si BLLF au facut acelasi lucru pe care l-a facut Abraham Lincoln pentru sclavii Americii. Astazi voi sunteti liberi si sunt liber si eu."

Insa, la varsta de 12 ani, pe 16 aprilie 1995, in Duminica Pastelui, Iqbal Masih, baiatul curajos care participase la mai multe conferinte internationale pentru a denunta suferintele tesatorilor-copii din Pakistan, a fost impuscat in timp ce se plimba cu cativa prieteni, cu bicicleta, prin Muridke. 

Iqbal a fost impuscat mortal de Ashraf Hero, un om dependent de heroina. Mama lui Iqbal nu credea ca fiul ei a fost victima unui complot al "mafiei covoarelor". Cu toate acestea, Frontul de Eliberare a Fortei de Munca Legate era de alta parere, deoarece Iqbal primise amenintari cu moartea de la persoane ce aveau relatii cu industria pakistaneza a covoarelor. Inmormantarea micutului erou a fost urmata de aproximativ 800 de persoane indoliate.

Dupa moartea sa, elitele economice pakistaneze au raspuns la vanzarile de covoare care erau in declin, prin a nega folosirea copiilor in munca legata din propriile fabrici si prin angajarea Agentiei Federale de Investigatii (FIA) cu scopul de a hartui si aresta cu brutalitate activistii care lucrau pentru Frontul de Eliberare a Fortei de Munca Legate. Si, pentru a demonsta inca o data ca raul se ascunde in minciunile celor care le spun, presa pakistaneza a vrut sa nu se dezminta, desfasurand si ea o campanie inselatoare de denigrare a BLLF, argumentand ca muncitorii-copii primesc salarii mari si muncesc in conditii de munca favorabile.

Mahatma Gandhi spunea: "Daca trebuie sa propovaduim cu adevarat pacea in lume... trebuie sa incepem cu copiii". Haideti sa unim lumea prin compasiunea pentru copiii nostri.