"Cred in Adevarul
fundamental al tuturor marilor religii ale lumii. Si cred ca daca noi toti am
putea sa intelegem exact scripturile diferitelor credinte din punctul de vedere
al adeptilor acelor credinte, ar trebui sa constatam ca toate erau in esenta la
fel si toate isi erau de folos una alteia"/ Gandhi
Mahatma Gandhi a fost nu numai un lider revolutionar,
ci si un lider religios. Pentru puterea devotiunii sale fata de Dumnezeu i s-a
acordat titlul de Mahatma, Suflet Mare, si continua sa fie considerat de multi
un sfant hindus. Prin puterea spiritului sau, a oferit intregii lumi o noua viziune,
mult mai deschisa, asupra divinului, iubirii, sufletului, ajutorarii aproapelui,
meditatiei, rugaciunii si, important, asupra nevoii imperioase de toleranta in
relatiile inter-umane si inter-religioase. Gandhi va ramane cunoscut pentru
cuvintele sale pline de intelepciune referitoare la Dumnezeu, viata si religie,
pentru incercarea continua de a ajunge la Adevarul tuturor religiilor. Potrivit
lui, “Un om fara religie este o viata fara
principii si o viata fara principii este ca o nava fara carma”. Pentru ca, “Nimic din aceasta lume nu ne apartine, inclusiv
noi ii apartinem lui Dumnezeu. De ce, atunci, sa hranim vreo frica?”
Desi si-a exprimat opinia in materie de
politica, economie si probleme sociale, la baza tuturor acestor domenii
diversificate a existat aceasta fervoare religioasa. Viata practica si
acceptarea diferitelor probleme majore a fost complet sustinuta de diferite
religii ale lumii, fie ca este vorba aici de miscarile Satyagraha
(rezistenta nonviolenta, lupta cu caracter pasnic ramanand credincios
Adevarului) si Ahimsa (non-violenta), fie ca este vorba de Sarovadaya (bunastarea
generala prin solidaritate mondiala) si Swaraj (auto-guvernare), de Swadeshi (autonomie sau independenta economica), Nesupunere civila si Necooperare.
Autobiografia sa, "Povestea experimentelor mele cu adevarul", este un
rezumat perfect al vietii sale, el fiind condus de Adevarul la care a ajuns prin
intermediul diferitelor religii ale lumii, in principal prin filosofia Bhagavad
Gītā, parte intrinseca a hinduismului .
Dr. Amita Valmiki este profesor asociat si sef
al Departamentului de Filosofie, Colegiul Ramniranjan Jhunjhunwala. Este membru
al Consiliului de Studii în Logica si Filosofie si membru al Facultatii de
Arte, Universitatea din Mumbai. Teza ei de doctorat a fost intitulata
"Omul, religia si societatea". A prezentat o serie intreaga de lucrari la
diverse seminarii si colocviile, pentru a mentiona cateva - la Cologne, Bonn,
Lisabona, Atena, Craiova, Macao, Gujarat, Madurai, Universitati din Mumbai etc.
A editat in parteneriat o carte si a publicat diferite articole. Domeniul ei de
cercetare este misticismul, filosofia religiei, filosofia filmelor, existentialismul
si filosofia morala.
In cele ce urmeaza, Dr. Amita
Valmiki ofera o expunere completa, filosofica, asupra conceptiei gandhiene despre
religie si Dumnezeu, despre influenta diferitelor religii in cimentarea principiilor
sale de viata, economice, politice si revolutionare, despre caile morale de
urmat in gasirea adevarului, in intelegerea profunda a nevoilor si durerii
poporului sau, despre rabdare insotita de intelegere si participare
interioara la aspectul etic al religiei si credintei altora.
Introspectie filosofica in conceptul religiei
Articol
de Prof.Dr. Amita Valmiki
Introducere
“Mohandas Karamchand Gandhi a acordat o
importanta imensa rolului religiei in viata fiecaruia. <Gandhi credea ca educatia
fara studiul religiilor este incompleta. Religia, in diferitele ei forme, nu
este doar o preocupare intelectuala legitima, ci si un aspect vital al culturii
si civilizatiei umane. Studiul religiilor nu era numai o chestiune pur
teoretica sau academica; era si o necesitate practica si existentiala. Gandhi a
fost, prin urmare, interesat de religiile in viata, nu de cele moarte.>
Religiile in viata il interesau pe Gandhi si
aceasta este abordarea potrivita de care este nevoie cu disperare in vremurile
contemporane. Gandhi regreta ca nu reusise sa dobandeasca cunostinte despre
religiile lumii inca din copilarie.
Cuvantul “religie” provine din doua cuvinte: "re"
si "ligare" adica se leaga intre ele; se leaga impreuna finitul cu
infinitul, adica omul cu Dumnezeu. Acest "Dumnezeu" este de obicei considerat a fi Dumnezeu-Creatorul cu toate atributele metafizice precum - omnipotent, omniprezent, atotstiutor, binevoitor, desavarsit, nemuritor,
nepersonal - si calitatile etice precum "Dumnezeu inseamna bunatate",
"Dumnezeu inseamna iubire". Conceptul lui Gandhi despre Dumnezeu si
despre religie este cu totul oriental. Pentru el, baza tuturor religiilor
ramane aceeasi, in timp ce suprastructura tuturor religiilor variaza. Aceasta
suprastructura e sustinuta de diferite forme de inchinare si ritualuri.
Conform lui Gandhi, aceasta diversitate de
ritualuri ramane nesemnificativa. Pentru el, credinta comuna in
"Dumnezeu" este cea care ofera sprijin universalitatii religiilor
lumii. Ritualurile esoterice si mistice nu au o importanta fundamentala in
conceptul sau de "dharma" ("religie" in sanscrita). Gandhi
nu a recunoscut niciodata o singura religie, dar ideea de "Un Singur"
Dumnezeu a sprijinit platforma universala pentru toate religiile lumii.
Potrivit ideii filozofului britanic R.B. Braithwaite (1900-1990), toate
religiile absorb practici etice, principii morale, valori si norme. Aceste
porunci morale sunt identice in toate religiile.
In acest caz, se pune intrebarea: - Daca
religiile majore ale lumii vorbesc despre aceleasi principii morale, cum o
religie este diferita de cealalta religie? Raspunsul lui este ca religiile sunt
diferite in doua moduri:
1. In legatura cu diferentele de ritualuri.
2. In legatura cu diferentele dintre
multitudinea de povestiri sau mituri.
Potrivit filozofului Braithwaite, diferentele de
ritualuri sunt lipsite de importanta, dar diferentele dintre povestiri sunt
semnificative, deoarece aceste povestiri sunt asociate cu aderarea la modul lor
de viata.
Oamenii urmeaza povestirile din viata lor; in
situatiile critice ale vietii, aceste povestiri functioneaza ca elixir pentru a
rezolva problemele vietii. In acest moment, parerile lui Gandhi devin foarte
importante. Intrucat povestirile sunt asociate ritualurilor, oamenii elimina diferentele
povestirilor si ritualurilor lungi carora le sunt asociate. De exemplu, testul
extrem al credintei lui Ibrahim pentru Stapanul Allah este demonstrat de
povestea lui Ibrahim caruia Allah i-a poruncit sa-i sacrifice pe fiul sau
Isaac; in timp ce acesta era pe cale sa reteze capul fiului sau, Allah l-a
transformat intr-o capra. Pentru a comemora aceasta ocazie religioasa,
festivalul musulman Bakr-id este sarbatorit prin sacrificarea unei capre.
Acest episod particular al islamului nu va
merge bine cu jainismul sau budismul, cele doua religii ateiste care nu cred in
conceptul popular despre Dumnezeu ca Dumnezeu-Creator. (Insa ei cred in
divinitatea din fiecare individ). Cu privire la acest lucru, Gandhi avea sa
spuna: "Singura, religia este dincolo de orice
limbaj. Oameni imperfecti au exprimat-o intr-un asemenea limbaj incat sa poata
avea autoritate, iar cuvintele lor sunt interpretate de alti oameni la fel de
imperfecti. De aici, nevoia de toleranta, care nu inseamna indiferenta fata de
propria credinta, ci o iubire mai inteligenta si mai curata fata de ea".
Toleranta nu ingaduie
nedreptatile si nu traieste prin compromisuri. Toleranta insa, este plina de
sens pozitiv. Ea inseamna rabdare insotita de intelegere si participare
interioara la aspectul filosofic si etic al religiei altora. In prezent,
dezbaterea nu este despre “Dumnezeu”; dezbaterea si discursul inveterat este
despre “religie”. Tema discutiei s-a mutat acum de la subiectul “Dumnezeu” la
subiectul “religie”, deoarece Dumnezeu ramane un concept necontroversat si
neconflictual. Religiile cu conceptia populara despre Dumnezeu sau religiile
precum jainismul si budismul fara conceptul popular al lui Dumnezeu - nu
resping aceasta divinitate. Aceasta divinitate ii da suport religiei, imprimandu-i
caracter universalist. Pentru Gandhi, “religia era o
institutie umana realizata de ingeniozitatea umana pentru a rezolva aspecte
practice, precum si probleme spirituale”.
Gandhi, religia si diferitele domenii ale vietii umane
Desi si-a exprimat parerea in materie de
politica, economie si probleme sociale, la baza tuturor acestor aspecte
diversificate a existat aceasta fervoare religioasa. Acest fapt se datoreaza
cautarii sale dupa "adevar". Autobiografia sa,"Povestea
experimentelor mele cu adevarul", se concentreaza asupra efortului lui
Gandhi in cautarea Adevarului. Pentru el, acest "Adevar" nu este
altceva decat "Dumnezeu"; aceasta intelegere unica este in cele din
urma asociata cu acceptarea extrema de "Ahimsa" (non-violenta). De
aici si faimoasa sa ideologie: "Eu nu sunt
impotriva celui care infaptuieste raul, ci a raului in
sine". Potrivit lui Socrate, "Virtutea este Cunoastere";
pentru Gandhi se poate spune ca "Virtutea este Ahimsa
(non-violenta)". El a ajuns la aceasta concluzie prin dialectica si
ratiune. Ceea ce nu-i confirma ratiunea era in afara competentei sale.
A mai fost puternic influentat de Predica de
pe Munte si de principiul Ahimsa (non-violenta) din Jainism. Daca trebuie sa
vorbim despre ideologiile fundamentale politico-economice si sociale ale lui
Gandhi - prima si cea mai importanta fiind ideologia Satyagraha (ideea de
rezistenta non-violenta, de lupta cu caracter pasnic pentru sustinerea Adevarului,
de insistare asupra adevarului si conducerii unei vieti oneste); conceptul de
Nesupunere civila si Necooperare; conceptul de Stat perfect - Rāmarājya (stat
guvernat de regulile stabilite de Stapanul Rāma care a insistat asupra datoriei
si prioritatii in ceea ce priveste indatoririle, ca rege, fiu, sot, tata in
marea epopee indiana Rāmāyana) si Swarajul (adica auto-guvernarea) - baza tuturor
acestora a fost filosofia religioasa, in special hinduismul, jainismul,
budismul si crestinismul. Conceptul Bhagavad Gītā (datoria de dragul datoriei,
renuntarea la actiune), accentul pus de Jainism pe non-violenta, ideologia de
baza a budismului despre non-violenta, ca si compasiunea si conceptul
crestinismului bazat pe principiul iertarii si uitarii de catre Isus Hristos
l-au impresionat extrem de mult.
Aceste principii au stat la baza tuturor
reformelor sale politice, sociale si economice. Conceptul de tutela intalnit in filosofia iudeo-crestina
si islamica a fost pus in aplicare de Gandhi in filosofia sa despre natura si politicile
economice. Referitor la Satyagraha si Non-violenta, care au legatura cu hinduismul,
parerea lui Gandhi este bine exprimata de profesor M.V. Nadkarni (n.1939–interesat
in economie, stiinte sociale, religie si filosofie): "Desi viziunea
gandhiana a hinduismului a pus intaietate pe comportamentul si etica personala,
ea nu a evitat credinta in Dumnezeu. Oricum, pentru Gandhi adevarul a fost
Dumnezeu si cautarea adevarului a fost religia. Pentru el, Hinduismul a fost un
proces de cautare a adevarului. Ca atare, ritualurile nu si-au gasit niciun loc
in religia sa, chiar daca el nu le-a obiectat altora respectarea ritualurilor
de cult, cu conditia sa fie non-violente. Non-violenta a fost un mijloc
esential de cautare a adevarului. Nu avea nevoie de nici un ritual. Dar
bhajanii sau rugaciunile cu bhakti (devotament fata de Dumnezeu), fara nicio
prejudecata sectariana, au fost incurajate de el ca mijloace de purificare a
mintii si de intarire a hotararii de a urma adevarul.
Nota: Bhakti (din
sanscrita) literal inseamna "atasament, participare, iubire, omagiu, credinta,
dragoste, devotament, inchinare, pietate". In hinduism, el se refera la
iubirea si devotamentul fata de Dumnezeu.
Nota: Bhajan (in hindi)
literal inseamna "impartasire". Se refera la orice cantec cu teme
religioase sau idei spirituale. Un Bhajan nu are o forma prescrisa, nici reguli
stabilite, este in forma libera. Apartine unui gen muzical si artistic care s-a
dezvoltat odata cu miscarea Bhakti.
Credinta lui Gandhi in Swadeshi, (autonomie sau independenta economica), a fost religioasa pe motiv ca “initial, insemna emanciparea definitiva a
sufletului si eliberarea de legaturile pamantesti." Sarvodaya este, la
fel, un principiu acceptat de Gandhi care are un miez religios. Sarvodaya este
“bunastarea generala prin solidaritate mondiala" sau "solidaritate
mondiala prin bunastare sociala". Potrivit lui, "Dumnezeu este
Adevar, Iubire, etica si moralitate. Cu alte cuvinte, Sarvodaya necesita
aderarea la principiile morale si caile morale ale vietii". Gandhi, ca si
Iisus Hristos, nu a intentionat niciodata sa dea o noua religie. Asa cum spunea
el, "Eu nu pretind ca am creat un nou
principiu. Am incercat pur si simplu in felul meu sa aplic adevarurile vesnice
ale vietii si problemelor noastre de zi cu zi. Ei bine, toata filozofia mea,
daca poate fi numita cu acest nume pretentios, este cuprinsa in ceea ce am
spus. Nu o veti numi gandhism. Nu exista nici un "ism" in asta. Si
nicio literatura sau propaganda elaborata nu este necesara in acest sens".
Gandhi a fost un practician dedicat. El credea
in primul rand in practica si apoi in invatatura. Credea numai in utilitatea si
eficacitatea practica, iar practica a fost invatatura sa. <In acest fel,
Gandhi nu poate fi privit ca aducand un sistem nou de filozofie sau o religie
noua in sensul academic al termenului. El a invatat pur si simplu principiile
sau adevarurile vesnice ale celor mai mari invatatori traditionali filozofi si
religiosi ai lumii. Si contributia lui Gandhi consta in faptul ca a incercat sa
asimileze in felul sau invataturile care l-au atras si sa le aplice nu numai in
viata personala, ci si in problemele sociale, politice si economice. In acest
sens, Gandhi ar putea fi numit un filosof pragmatic.>(Manisha Barua)
Statutul desemnat al lui Gandhi de "filosof pragmatic" este indiscutabil unul potrivit. Intrebat fiind
care este mobilul sau principal in viata – este prosperitatea economica, reforma politica sau renasterea religioasa – raspunsul lui Gandhi a fost: renasterea religioasa, deoarece intentiona sa duca o viata religioasa care era in totalitate legata de
omenire; acest lucru se poate realiza ramanand in domeniul politic. Astfel, participarea
la viata politica a fost pentru el o cale spre viata religioasa. Politica este
aplicarea religiei. Daca vrem sa-l intelegem pe Gandhi ca politician, este
important mai intai sa-l intelegem ca personalitate religioasa. Revenind la
ideea conform careia Gandhi era un "filosof pragmatic", acest lucru
se datora si credintei sale ferme in teoria karmei (teoria actiunii) si
credintei in conceptul Nishkāmakarma,
adica in efectuarea actiunilor fara a astepta fructificarea actiunilor, care
inseamna datorie de dragul datoriei. Acest lucru l-a facut sa participe la
reforma economico-politico-sociala, deoarece era o datorie sa faca astfel.
Pentru el, religia nu era o cale izolata din
viata noastra obisnuita. Desi spirituala prin natura sa, religia trebuie sa cuprinda
intreaga umanitate si toate caile vietii umane. Prin urmare, se poate spune ca
a dorit sa spiritualizeze si domeniul politic; deoarece Gandhi intentiona sa
spiritualizeze nu numai politica, ci si toate caile vietii umane. Potrivit lui,
exista religii diferite din punctul de vedere istoric, insa toate se numesc
"religie" in masura in care o religie fundamentala face legatura la celelalte.
Aceasta religie fundamentala este baza tuturor religiilor, care aduce armonie
si pace intre toate religiile istorice. El s-a denumit "hindus", dar
a depasit barierele ortodoxe si a luat ce este mai bun din toate religiile.
Aceasta baza comuna a tuturor religiilor istorice la care el s-a referit, a
fost o "religie universala". Nici o religie individuala nu a
contrazis si nu s-a ciocnit cu aceasta notiune universala a tuturor religiilor.
Fiecare individ, din punctul de vedere al religiilor orientale, trebuie sa aiba
un scop spiritual in viata si acesta este indeplinirea propriului potential
care duce la mantuire (Moksha).
Potrivit lui Gandhi, doua surse sunt in
lucru, prima -forta nevazuta- si a doua, -efortul uman- care insemna pentru el Nishkāmakarma (adica efectuarea
actiunii fara a astepta fructificarea actiunii). La fel ca si filosofia
Bhagavad Gītā - care a avut o influenta imensa asupra vietii lui Gandhi, despre
care el spunea: "Imi gasesc consolare in
Bhagavad Gītā de care mi-e dor chiar si in Predica de pe Munte. Cand
dezamagirea ma priveste in fata si singur nu vad nicio raza de lumina, ma
intorc la Bhagavad Gītā. Gasesc un verset aici si un verset acolo si imediat
incep sa zambesc in mijlocul unor tragedii coplesitoare, si viata mea a fost
plina de tragedii externe, si daca nu mi-au lasat nicio urma de cicatrice
vizibila si de nesters, datorez totul invataturilor din Bhagavad Gītā".
Bhagavad Gītā este dialogul dintre Shri
Krishna si prietenul lui favorit si discipol, Arjuna; cand pe campul de lupta
Kurukshetra, Arjuna este deznadajduit, deoarece nu poate lupta cu propriul sau
popor si este impotriva oricarei varsari de sange, atunci Shri Krishna ii
aminteste de indatoririle sale ca razboinic; intreaga naratiune din Bhagavad Gītā este si filozofia ei. Gītā considera ca
toate cele trei cai sunt la fel de importante in viata cuiva - aceste trei cai sunt Karma-yoga (calea actiunii), Jñāna
Yoga (calea cunoasterii) si Bhakti yoga (calea devotiunii). Viata nu se
poate rezolva doar pe o singura cale. Exista o sinteza completa si o
reconciliere a tuturor celor trei cai. In acelasi fel, Gandhi nu separa diferitele
domenii ale vietii umane – fie ele religioase, politice, economice, sociale.Toate
trebuie spiritualizate; ele nu raman cai izolate.
Gandhi a fost un sustinator puternic al
acestei spiritualitati continue in toate actiunile majore ale vietii umane. Prin urmare, Nishkāmakarma face ca moralitatea sa aiba
scop in sine (munca de dragul muncii; devotament de dragul devotamentului;
iubire de dragul iubirii, etc. fara a urmari rezultatele). Gandhi credea ca,
daca se concentreaza asupra rezultatelor actiunilor, asta face ca scopul sa
justifice mijloacele. Conform lui Gandhi, acest lucru nu este numai periculos,
ci si devastator. Daca scopul este cel important, mijloacele pot lua orice
forma imorala - sa zicem forta, violenta sau terorism. Acest lucru nu poate fi
permis. Asadar, principiul Gītā din Nishkāmakarma –abnegatie in actiune-
este cea mai buna modalitate care duce la solidaritate mondiala, adica
Loksamgraha. Acesta este conceptul sau din Sarvodaya.
Asadar, a fost Gandhi doar un adept aderent
al hinduismului si, prin urmare, un adevarat hindus? O explicatie foarte corecta este
data de Manisha Barua: "In perioada formativa a vietii sale a fost expus
la tot felul de influente. In perioada copilariei a fost influentat de ideile
lui Vaishnova si Jaina. El a fost, de asemenea, expus activitatilor misionare
desfasurate de crestini. In timpul sederii in Anglia si Africa de Sud a fost,
la fel, puternic influentat de doctrinele crestinismului. Dar aceste influente
nu l-au ajutat decat sa-si manifeste mai mult interesul in intelegerea propriei
traditii religioase. Gandhi a realizat ca, in esenta, toate religiile sunt una
si este mai bine sa practice cu sinceritate religia proprie decat sa urmeze
religia unei traditii diferite. Gandhi a ramas un hindus hotarat, dar a pastrat
o minte deschisa. Permitand ideilor din alte religii sa vina, si-a intarit
credinta si s-a ajutat pe sine sa fie un hindus mai bun".
Acest lucru poate fi confirmat de
sentimentele sale fata de alte religii (altele decat hindi). A fost foarte
explicit in ideologiile sale fata de religiile consacrate ale lumii si n-a
rezistat fara sa critice catusi de putin religia - fie ea hindusa, crestina,
islamica sau iudaica. Una dintre practici, adaptata portofoliului
hindus, a fost "proscrierea"
despre care credea ca este un blestem asupra omenirii. De fapt, el a ajuns sa
le acorde dalitilor (celor de neatins) numele de "Harijani" -
"Oameni ai lui Dumnezeu". A evitat sa viziteze templele, deoarece
harijanilor nu li se permitea sa viziteze temple; si-a scos firul sfant, deoarece acesta nu insemna nimic pentru el daca nu le era permis Harijanilor. El nu a considerat "Jihadul" din Islam a fi un razboi "fizic" sfant, ci
un factor pozitiv ca si credinta sa ferma in "Satyagraha", o lupta
non-violenta si o disputa in sine intre fortele "binelui" si ale
"raului"; (aceasta disputa sfanta in sine aminteste de conceptul Gītā
de "dharma-yudh", luptandu-se in
sine, lupta dintre "dharma" (indatoriri) si "adharma"
(imoralitate), unde dharma (indatoririle) trebuie sa castige.
Religia lui Gandhi a incorporat diferite "intalniri
de rugaciune", tocmai pentru a asimila pluralismul si a aduce unitate in
diversitate, in special pentru diferitele religii.
Gandhi nu a privit niciodata de sus vreo
religie. In acelasi timp, Gandhi niciodata nu a pastrat vreo religie intr-o
pozitie privilegiata. Desi a pretins intotdeauna ca este hindus, el a denuntat
deschis sistemul castei sau proscrierea – chiar daca erau incorporate ca parte
a sistemului hindus - Desi a cautat universalitatea in religii, afirmand ca
religiile au o platforma comuna, adica Dumnezeu pe care se bazeaza toate
religiile, Gandhi nu a fost de acord cu ideea de a se acorda vreunei
religii pozitia de "religie universala". El a mers pana la a spune ca
religiile cu "origine divina" sub forma scripturilor, fie prin
intelepti sau proroci, ca Veda, Coran, Cele Zece Porunci sau Biblia, nu sunt
infailibile. Fara indoiala ca Mijlocitorul prin care toate acestea sunt
dezvaluite nu este indoielnic, dar mijloacele (adica fiinta umana in sine) prin
care am primit in timp aceste scripturi sunt indoielnice, deoarece oamenii sunt
finiti si ne pot da doar o imagine vaga asupra intregului adevar.
Asadar, in aceasta privinta nicio religie nu
poate fi o religie universala. Dialectica sau ratiunea pot fi folosite pentru a
extrage ce este mai bun din toate religiile si pentru a fi acceptate. Pe de
alta parte, politica economica a lui Gandhi a avut de baza religia. El nu a
crezut niciodata intr-o structura piramidala a sistemului economic, in care
cineva se afla in varf si ceilalti tot mai jos. Asemanator abordarii panteiste,
unde totul este Unul si Acelasi este tot, Gandhi
credea in cercuri concentrice, unde un cerc incurajeaza alte cercuri sa vina in
prim plan. De aici si politica Swadeshi (independenta economica sau
productia in propria tara) si acordarea unei importante deosebite pentru Khadi
(haine de bumbac tesute de mana, pe care el insusi le purta) si
"industriei caselor". Aceasta idee pare sa functioneze intr-o tara ca
India unde oamenii lucreaza acasa; si unde egalitatea de gen poate fi de
asemenea mentinuta, deoarece femeile pot participa si la fabricarea produselor
de casa si la lucrarile de artizanat in timpul lor liber.
Conceptul Loksamgraha (adica Solidaritatea Mondiala prin Bunastarea Sociala), dar si conceptul Sthitaprajña (Persoana neechilibrata si
echilibrata) sunt asociate cu filosofia non-violentei. Dupa cum explica
N. V. Nadkarni, "non-violenta (ahimsa) hinduismului din perspectiva Gandhi
nu a fost doar un concept negativ de evitare a violentei; de fapt, i se
cerea practicantului sa fie angajat social, proactiv in felul sau si grijuliu. Asadar, un aspect important al perspectivei gandhiene e accentul pus pe
serviciul social altruist. Pentru Gandhi, Adevarul sau Dumnezeu nu era un
varf indepartat al muntelui, dar trebuia cautat doar prin inlaturarea durerii
altora, responsabilizandu-i in acest proces".
Mahatma Gandhi, un genial sfant mistic din
Sabarmati, Ahmedabad, Gujarat, India, si-a dat seama cel mai bine de
inadecvarea efortului uman singur de a aborda oricare dintre probleme in
spiritul adevarului si al non-violentei; el a fost obligat sa ceara ajutorul si
spijinul lui Dumnezeu. Astfel a reusit sa realizeze ceea ce pana acum era considerat
a fi imposibil. De-a lungul diferitelor etape ale dezvoltarii si activitatii
sale, factorul spiritual al fiintei sale a devenit din ce in ce mai hotarator,
pana cand a devenit caracteristica cea mai dominanta a realizarilor sale
ulterioare. Rugaciunea si slava au fost asociate cu activitatile sale politice
si sociale.
Concluzii
Gandhi s-a concentrat sistematic asupra
problemelor sociale diferite pentru a aduce reforme sociale deliberate cu
ajutorul bhakti sau al devotamentului sau al caii spirituale. In autobiografia
sa, "Povestea experimentelor mele cu Adevarul", el spune: "Ceea ce vreau sa realizez - ceea ce m-am straduit
si am stabilit sa realizez in acesti treizeci de ani - este realizarea de sine,
pentru a-l vedea pe Dumnezeu fata in fata , pentru a atinge Moksha (Salvarea).
Traiesc, ma misc si sunt in cautarea acestui scop. Tot ceea ce fac cu ajutorul
vorbirii si scrisului, toate actiunile mele riscante in domeniul politic, sunt
indreptate spre acest scop. Dar, asa cum am gandit cu totii ca ceea ce este
posibil pentru cineva este posibil pentru toti, experimentele mele nu au fost
efectuate cu usile inchise, ci cu ajutorul tuturor; si nu cred ca acest fapt
distruge valoarea lor spirituala. Exista cateva lucruri care sunt cunoscute
numai de sinele unei persoane si de Creatorul acelei persoane. Acestea sunt in
mod clar incomunicabile. Experimentele pe care urmeaza sa le relatez nu sunt asa.Dar
ele sunt spirituale sau mai degraba morale, pentru ca esenta religiei este
moralitatea.”
In copilarie, familia lui Gandhi a fost
frecventata de persoane de diferite religii - persani (zoroastrienii), jainisti,
budisti si musulmani. Acestia veneau in vizita la tatal lui pentru discutii
politice. In autobiografia sa povesteste cum casa sa era un centru de dialog
interconfesional. Dupa ce a citit Bhagavad Gītā, cartea "Cheia pentru
Teozofie", Biblia (Noul Testament) si "Lumina Asiei" de Sir
Edwin Arnold, el a fost capabil sa reflecteze asupra interconectivitatii
diferitelor credinte. Acest lucru l-a facut sa testeze diferitele religii, putand
deduce ca toate religiile au notiunea universala comuna a
"divinitatii".
Din discutiile despre ideile lui Gandhi
privind filosofia religiei, un lucru reiese in mod izbitor, acela ca el nu s-a
indoit niciodata de religia traditionala sau institutionalizata. Desi a fost
criticat de folosirea alternativa a unor termeni precum Dumnezeu, Suflet, Sine,
Adevar si, prin urmare, discursurile sale filosofice privind religia au avut
cai de argumentare contradictorii, el totusi si-a mentinut pozitia conform careia
moralitatea sau etica erau intrinseci religiei. Gandhi nu pare sa fi apreciat
religia in forma ei institutionalizata, deoarece fiecare religie individuala are forma
sa fixa, ceea ce Gandhi nu putea accepta. Asadar, pentru Adevar si in aceasta
chestiune, Moralitatea este al doilea nume pentru religie. Prin urmare, critica
nu este justificata.
Potrivit profesorului Bhikhu Parekh (n.1935 -
India), in timpurile actuale se pot observa trei preocupari importante:
necesitatea dialogului intra-religios, necesitatea dialogului inter-religios si
necesitatea dialogului privind conflictele dintre grupurile religioase care au
cauze foarte complexe – interese politice sau economice. Aceste preocupari
trebuie abordate. Foarte putini au incercat sa abordeze aceste preocupari,
deoarece acestea pot duce (si duc) la consecinte periculoase. Gandhi este o
astfel de persoana care, desi controversata in anumite privinte, a incercat sa
initieze dialogul, abordand aceste chestiuni foarte fragile si complexe.
Dupa cum scrie Bhikhu Parekh: "Pentru
Gandhi, ratiunea si experienta sunt cele mai sigure surse de cunostinte si
ghiduri pentru viata umana. Totusi, nu toate domeniile vietii sunt la fel de
accesibile, incluzand pe cele care implica formele de experienta irepetabile si
netestabile. Gandhi sustine ca, in aceste cazuri, nu avem de ales decat sa mergem
dincolo de ratiune si experienta si sa facem un act de credinta. Din moment ce
credinta poate deschide cu usurinta usile catre orice fel de credinta dubioasa,
trebuie sa fim rationali, nu orbi. Atat timp cat ambele tipuri de credinta depasesc
ratiunea si experienta, prima, spre deosebire de cea din urma, nu
"contrazice" si nu "merge impotriva” lor. Ea este "permisa"
sau "recunoscuta" de ei, merge dincolo de ei numai atunci cand ei sunt
tacuti si continua sa fie modelata de ei. In opinia lui Gandhi, acesta este
cazul celor cu credinta in Dumnezeu. "
Gandhi poate fi numit "reformator
religios". A facut o incercare pentru un posibil dialog si toleranta
inter-credinta. A incearcat sa purifice religia de factorii anti-rationali si
lipsiti de etica, crezand cu toata convingerea ca scopul principal al religiei
este de a indruma fiintele umane sa mearga pe calea spirituala si o viata
morala. Luand ce a fost mai bun din religiile lumii, a intentionat sa prezinte
o religie necuratata de idei rigide, dar sa o curate de ortodoxie si sa atraga
forta morala din religiile lumii. Acest lucru poate rezolva foarte bine criza
actuala.
Gandhi a fost de parere ca nu numai tolerarea
unei religii este importanta, ci este la fel de important sa se respecte si celelalte
religii. In Tanara Indie, Gandhi spunea:
"Cu mult timp in urma, am
ajuns la concluzia ca toate religiile lumii sunt adevarate si, de asemenea, ca
toate au unele greseli in ele si, in timp ce eu o pastrez pe a mea, ar trebui si
altele sa-mi fie la fel de dragi ca hinduismul. Asadar, noi ne putem ruga, daca
suntem hindusi, nu ca un crestin sa devina hindus… ci, rugaciunea noastra cea
mai intima ar trebui sa fie ca hindusul sa fie un hindus mai bun, musulmanul un
musulman mai bun, crestinul un crestin mai bun ".
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
"O
definitie moderna, stralucita a credintei, definitie venita din lumea
occidentala", se precizeaza in introducerea cartii Calea spre Dumnezeu, "este cea a Simonei Weil: ”Credinta este supunerea acelei parti a mintii care nu
l-a vazut pe Dumnezeu fata de acea parte care l-a vazut”. Lui Gandhi i-ar fi
placut aceasta definitie, dar, in acelasi timp, traditia
l-a facut sa aiba un deosebit respect fata de Cei Alesi care vin in viata
noastra pentru a ne calauzi si a ne insufleti chiar si in cele mai intime lupte
pe care le ducem.”
Mahatma Gandhi a patruns in inima tuturor lucrurilor
si a atins inima a milioane de oameni din intreaga lume, pentru ca a ales si s-a axat pe singurul
lucru esential, si anume trezirea adevarului sau a scanteii divine in fiecare
individ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.