NEVERLAND - TARAMUL de NICAIERI

"Se spune ca unele stele pe care le vedem deasupra capului nostru nu sunt acolo cu adevarat . Luminii lor ii trebuie milioane de ani ca sa ajunga aici si tot ceea ce facem noi este sa privim in trecut, intr-un moment demult apus, cand stelele acelea puteau inca sa straluceasca".

Asadar, ma intreb acum, ce face oare o stea dupa ce inceteaza sa mai straluceasca? "Poate moare" - "Oh, nu", spune vocea din mine. "O stea nu poate muri niciodata. Ea doar se transforma in muzica cosmica, in dansul vietii".

Imi place gandul, ultimul pe care il voi avea inainte de a inchide ochii. Cu un zambet, ma voi topi in muzica"/  M.J. (Dance of Life)

Pentru artistul si omul care s-a daruit cu totul extazului divin, inspirand prin muzica si dansul sau o lume intreaga, pentru multimea copiilor fara copilarie, bolnavi, saraci, a celor cu probleme  foarte grave care ii vizitau saptamanal parcul “dorintelor implinite”, Neverland-ul a insemnat la fel de mult libertate si evadare, un loc magic, plin de rasete si veselie, un loc in care visele pot deveni realitate.

Magicul “Taram de Nicaieri”, adus din pulbere de stele, a purtat intotdeauna in el energia pozitiva a gandului curat, ca forta vitala de vindecare si lumina.

“NEVERLAND-UL SUNT EU. EL REPREZINTA TOTALITATEA A CEEA CE SUNT”

“Din afara, Neverland-ul nu dezvaluia prea multe. Chiar si atunci cand portile maro se deschideau incet, aveai impresia ca te indrepti spre un parc de joaca plin de viata, nu spre o casa. Exista un drum privat lung, de aproximativ o jumatate de kilometru, cu nimic altceva decat copaci si camp. Apoi, primul lucru care iti aparea in fata ochilor era autorulota Neoplan cu etaj a lui Michael, un autocar jumbo acoperit si parcat in propria lui curte, pe stanga, care astepta sa fie scos pentru turneu sau pentru filmare. Era amenajat ca si cel mai bun apartament, cu televizoare cu ecran plat, pat somptuos, canapele si o baie mare. Pe puntea superioara, avea scaune de aeronava iar ferestrele erau atat de mari, incat atunci cand vehiculul era pe drum, Michael spunea ca se simte "ca si cum ar zbura". Chiar si autocarul lui pentru turneu era o experienta.

Apoi, vizitatorul ajungea la intrarea principala a casei, care imi era foarte cunoscuta, deoarece portile din fier forjat negru- auriu erau de la vechea mea casa din Brentwood. Le-am depozitat dupa ce vecinii mei mi s-au plans: "Sa traim langa tine este ca si cum am trai langa un print saudit." Cand Michael a cautat un set impresionant de porti, a stiut exact unde sa vina. El a adaugat doar replica aurita a stemei Regatului Unit: leul si unicornul, ca si motto-ul "Honi Soit Qui Mal Y Pense" care, atunci cand este tradus, inseamna "Rusine sa-i fie celui care gandeste rau despre asta!". A postat motto-ul cu mult inainte ca politia si Martin Bashir sa fi trecut pe sub arcada neagra ce anunta in aur "Neverland", cu numele lui Michael plasat inauntrul unei coroane. Michael a avut o anumita fascinatie pentru regalitate si a iubit pompa si ceremonia monarhiei britanice. Intr-un cuvant, pentru mine intrarea in Neverland a insemnat un adevarat Hollywood in extravaganta lui, dar de o reala inspiratie engleza.

Chiar in spatele portilor, in partea stanga, un mic magazin etala bomboane si mai multe manechine in costum, care descriau vechiul Hollywood din perioada anilor 1950; o primire ca intr-un muzeu de lux. La cativa metri departare, ajungeai la linia ferata, pentru micutul tren care se deplasa in jurul proprietatii, luand pasagerii spre parcul tematic si gradina zoologica. Lui Bubbles si menajeriei Hayvenhurst i se alaturau girafe, elefanti, lei, tigri, aligatori, lupi, orangutani, camile si tot felul de reptile si pasari sud-americane la care nici nu te duce mintea, fiecare adapostit in propriul tarc sau in propria colivie. Sa nu uitam de caii Clydesdale. In departare, puteai sa vezi casa principala, dar, inainte de a ajunge acolo, traversai un pod de piatra dublu arcuit, doua alei largi si treceai peste cea mai ingusta intindere a lacului, unde era o mini-cascada langa pasarile flamingo, care cutreierau gratioase terasamentele cu jeturi subacvatice ce aruncau afara spirale uriase de apa.

Era evident ca ai intrat intr-un refugiu centrat pe copii. Indicatoarele avertizau "Fiti atenti, copiii se joaca" si existau statui de bronz ce reprezentau copii fericiti: un copil cu flaut, un grup de copii care dansau intr-un cerc tinandu-se de mana, o fata care tragea pe un baiat de brat, un copil atarnand cu susul in jos de o balustrada, un copil ingenuncheat care se juca cu un caine. In interiorul casei, Michael avea multe picturi ale copiilor din intreaga lume, de la est la vest, albi si negri. In jurul proprietatii, exista tot timpul o muzica ce piruia: piese linistitoare instrumentale, puternice cu fluiere si harpa sau copii care cantau. Muzica venea de la difuzoarele pe care Michael le camufla ca roci si bolovani.

Vizitatorii nu se puteau plictisi cu distractiile, deoarece, departe de gradina zoologica, parcul tematic si motocicletele quad, exista si o arcada cu doua etaje cu diverse jocuri imaginabile si plimbari simulate, plus un teren de tenis, un teren de baschet si un cinematograf foarte mare, care putea sa faca de rusine majoritatea cinematografelor locale. Numeai filmul si Michael il avea, de la filmul modern de succes pana la filmul clasic de la Hollywood. Daca Blockbuster nu avea vreun film in stoc, il avea fratele meu. Intrai in foaierul cinematografului, unde plafoanele aveau in jur de 30 de picioare. Pe o parte a intrarii se gasea o cutie de sticla care continea o versiune animatronica in miniatura a lui Michael dansand "Smooth Criminal" si unde diferite butoane declansau miscari de dans diferite. Exista chiar si cel mai mare magazin cu bomboane, cu iaurt, inghetata si floricele.

Dar, cea mai incredibila trasatura a cinematografului care avea 50 locuri, erau cele doua camere din spatele salii de filmare: una se afla la extremitatea stanga, cealalta se afla la extremitatea dreapta. Fiecare avea o fereastra si un pat, un rezervor de oxigen si monitoare medicale. Acestea erau mini-spitale proiectate si instalate pentru pacientii tineri care aveau cancer si pentru copiii bolnavi in faza terminala. Erau incapabili de a frecventa cinematograful in lumea exterioara si prea bolnavi pentru a sta pe scaun, iar Michael isi dorea foarte mult ca ei sa poata sta in pat si sa se bucure de experienta cinematografica. Fiecare copil din fiecare camera avea un interfon de noptiera, care le permitea sa vorbeasca cu Michael, asezat in afara ferestrei, intr-unul din randurile de sus. Rampele pentru scaunele cu rotile erau construite pentru deplasare si facilitare, deoarece Neverlandul era proiectat nu doar cu gandul la propria sa copilarie, ci si la copilaria altora mai putin norocoasa.

Aceasta era o parte a Neverland-ului, despre care nu ati auzit niciodata in mass-media si, de cate ori am auzit minciuna - de la oameni a caror cunostinte erau la un nivel educativ mediu - ca Neverlandul era un fel de barlog al unui pradator pentru a atrage copiii mici, voiam sa-i trag aici, in acest cinematograf, in interiorul inimii fratelui meu, sa-i fac sa vada acest adevar despre spiritul umanitar al lui Michael.      

Au existat multe dezavantaje in faima lui Michael, dar el a recunoscut din timp ca faima i-a dat o platforma si puterea de a face o diferenta in ceea ce priveste muzica sa si mesajele sale despre speranta, dragoste, omenie indispensabila si Mama Pamant. El a constientizat unitatea prin muzica si a simtit forta ei stimulatoare ca fiind singurul mediu universal care i-a determinat pe toti sa asculte, sa vorbeasca aceeasi limba si sa aduca comuniune intre rase, credinte si culturi. Michael a fost unul dintre acei artisti rari, a caror muzica a dat mana cu lumea si a adus oamenii impreuna. Avea cea mai mare inima si voia cu adevarat sa-i ajute pe copii, sa-i ingrijeasca, sa-i hraneasca, sa-i faca fericiti, in special pe cei neiubiti, pe cei mai putin norocosi, bolnavi, infirmi sau pe moarte.

Aceasta nu era o afirmatie banala, la moda, in numele unei vedete pop, era un tel pe care el insusi l-a trait si respirat, dedicand o multime de timp multor cauze umanitare si donand sute de milioane de dolari pentru numeroase organizatii caritabile. Intimitatea Neverland-ului insemna ca nimeni nu era martor la autocarele pline ale grupurilor de caritate si ale copiilor bolnavi in faza terminala care, luna dupa luna, vizitau Neverland-ul ca oaspeti invitati. La fel si in cazul celor 200 de copii cu dizabilitati de la Institutul St. Vincent pentru persoanele cu handicap, sau in cazul copiilor de la organizatia “Big Brother, Big Sister”. Michael nu a publicat niciodata aceste vizite deoarece ar fi fost acuzat de campanie publicitara! Asadar, permiteti-mi sa reamintesc tuturor ca, in editia de mileniu a cartii "The Guinness Book of Records", Michael a fost numit vedeta pop care a administrat si sprijinit cele mai multe organizatii de caritate.

A fost singura consemnare cu care el nu s-a laudat niciodata. Nu ca el nu avea nevoie de un pat mediatizat in spate, deoarece recunostiinta a venit prin mii de scrisori de la liderii organizatiilor de caritate si de la parinti, care au scris pentru a explica cum o vizita sau un weekend petrecut la Neverland oferise fie o zi de terapie indispensabila pentru un fiu sau o fiica bolnava, fie o zi fericita pentru un copil muribund. Autocarele pline de copii si armata parintilor recunoscatori - care aveau incredere in ceea ce au vazut si nu ceea ce au citit - merita luati in considerare in contextul a ceea ce a urmat mai tarziu. Am fost martorul legaturii sincere a fratelui meu cu copiii, cand am vizitat spitale in aproape fiecare oras in timpul turneului "Victory".

De-a lungul intregii cariere, si-a facut timp in cadrul fiecarui program de lucru, pentru a vizita spitalele, sectiile cu cancer si orfelinatele pentru copii din intreaga lume. In acele momente privilegiate impartasite in astfel de vizite, l-am vazut folosind maiestria data de Dumnezeu pentru a darui cat mai mult inapoi. Interactiunea sa cu copiii era, fara putinta de tagada, cel mai pur lucru la care puteai fi martor. Trebuia sa fii acolo ca sa vezi multimea de copii chei care alergau imprejurul Neverlandului, uitand temporar de chimioterapie. Dar, am vazut si ce se intampla, atunci cand el intra intr-o camera de spital: boala unor copii parea ca dispare pentru moment, in timp ce fata lor se lumina iar ochii li se mareau. De multe ori, am vazut parinti si asistente medicale plangand, cand vedeau asta. Obisnuiam sa compar impactul lui Michael cu bucuria provocata de Mos Craciun sau Mickey Mouse, cand intra intr-o camera.

Nimeni din familia noastra nu a fost surprins de vreunul din aceste lucruri, deoarece empatia fata de copii a fost intotdeauna o parte intrinseca a sa, iar mama si-l aminteste cum privea la televizor si plangea in timpul vreunui eveniment ingrozitor dat la stiri. Cauza acestei hiper-sensibilitati era educatia sa religioasa, iar el mereu ne amintea: "Iisus a spus sa fim ca si copiii, sa iubim copiii, sa fim la fel de puri precum copiii... si sa privim lumea cu ochiii plini de uimire si admiratie". Era de parere ca trebuie sa le oferim inima si gandurile noastre micutilor pe care noi ii numim fiu si fiica, pentru ca timpul petrecut cu ei este Sabatul. Este Paradisul. Aceasta gandire – aceasta setare a mintii - este esentiala pentru intelegerea modului in care fratele meu s-a apropiat si a vazut relatia cu copiii. Atunci cand fanii ii asculta melodia "Speechless" din albumul Invincible, asculta genul acesta de admiratie, pentru ca el a scris melodia asezat sus, printre ramurile acelui stejar din Neverland, in timp ce privea un baiat si o fata jucandu-se.

Asta pentru ca ferma era vizitata atat de fete cat si de baieti; subliniez acest lucru din cauza mitului falsificat potrivit caruia doar "baietii tineri" erau oaspeti, ceea ce nu a fost cazul aici. El nu putea suporta sa asiste la suferinta copiilor. Mama ne povesteste mereu cum, in 1984, ea si Michael erau acasa si se uitau la stiri, cand camerele s-au concentrat asupra foametei din Etiopia. Michael a vazut imaginile copiilor scheletici, infometati, cu musculite in jurul gurii, care plangeau. Aceasta a fost scanteia pentru colaborarea sa cu Lionel Richie la melodia "We Are the World" si, pe tot parcursul vietii, pentru implicarea sa in actele de caritate.

Povestea care rezuma cel mai bine umanitarismul fratelui meu, a fost aceea in care el a auzit despre un bandit inarmat care a deschis focul la locul de joaca de la scoala din Stockton, California de Nord, omorand cinci copii si ranindu-i pe altii 39. Era in luna februarie, anul 1989, cand asemenea incidente nu erau la fel de comune ca astazi si devastarea sa a fost coplesitoare. Reactia sa instinctiva a fost sa se grabeasca spre Scoala Primara din Cleveland, si apoi sa se verifice: "Ii va ajuta sau ii va impiedica prezenta mea? Nu pot sta aici, dar nu vreau nici sa provoc mai multe probleme." Era impartit intre haosul pe care il putea cauza faima sa si dorinta sa sincera de a ajuta. In cele din urma, dupa ce au trecut trei saptamani, si-a urmat instinctul si a zburat catre scoala. Dupa cum spune fotograful Harrison Funk, a vrut sa evite in vizita sa, cat mai mult posibil, atentia si publicitatea si s-a strecurat in scoala in masina unui politist. Cand a sosit, a intrat la o sedinta a copiilor dintr-o sala mare de clasa si le-a vorbit cu pasiune despre speranta, consolare si Dumnezeu. Apoi le-a inmanat tuturor jucarii si inregistrari ale cantecului "Man In The Mirror", care contine acel text despre a face lumea mai buna. Dupa aceea, a vizitat o biserica locala, pentru a sta un timp cu parintii victimelor. Amintiti-va, acest lucru se intampla intr-un moment in care Michael era la varful carierei sale si totusi - fara a fi nevoie si fara a i se solicita – si-a facut timp sa ajunga la o comunitate, pentru recuperarea ei dintr-o tragedie teribila.

Pentru mine, cea mai mare multumire pentru aceasta compasiune a venit de la Thahn Tran, de opt ani, care si-a pierdut fratele mai mic in urma impuscaturilor. El a povestit unui reporter despre puterea pe care fratele meu i-a insuflat-o: "Nu voiam sa ma mai intorc la scoala, dar Michael a reusit sa ma convinga ca totul o sa fie in regula. Daca el se duce acolo, inseamna ca totul trebuie sa fie in regula". Michael a gasit acest fel de raspuns "mai satisfacator decat orice as putea eu obtine de la un stadion sau un hit no.1 vandut "- pentru ca el stia ca tot ceea ce face, face bine, nu doar se distreaza. Sunt multe povestiri similare despre el, peste tot in lume.

Acesta a fost omul fata de care, autoritatile si unii oameni nu au inteles, mai tarziu, ca ceea ce a creat el pentru el insusi la Neverland a fost o patura de confort - nu a avut niciun motiv ascuns. Se inconjurase de toate acele lucruri care substituiau ceva din trecutul sau. Voia sa fie singur si totusi se lupta sa stea cu singuratatea si trebuia sa se lupte cu ea pana cand golul avea sa fie umplut de o familie a lui proprie.

Multi parinti au vazut cum Michael a facut o diferenta pozitiva in viata copiilor lor si niciodata, nimeni nu a vazut si nu a simtit vreun lucru indecent pentru a nu-si lasa copiii in compania sa. Exista un consens in instinctul parental. De fiecare data. Insa, cu cat ajuti cu buna-credinta mai multi straini, cu atat mai multe sanse ai sa ti se taie tot elanul si, intr-o buna zi, cineva sa intre, sa iti miroase bogatia si oportunitatea si sa decida sa profite. Natura prea increzatoare a fratelui meu si, poate, naivitatea, nu a discernut asupra acelei zile care avea sa vina.

As intreba simplu: care este acel om din familia ta sau din cercul tau de prieteni, in care sa ai incredere implicita in ceea ce-l priveste pe copilul tau? Acel om pentru care ai spune "As avea incredere in el cu viata mea!" Pentru ca, un asemenea om a fost Michael, pentru noi si pentru fiecare parinte care si-a încredintat copilul in grija lui; parinti care nu i-au apreciat pe strainii de la televizor sau din ziare care le spuneau ce este potrivit pentru copilul lor. Ma ingrijoreaza faptul ca mintile noastre ne-au preluat inima, iar temerile si stigmatele si judecatile obscure stau acum in calea iubirii vitale ce ar trebui manifestata copiilor.

Asa cum Dave Dave spunea atat de elocvent la inmormantarea fratelui meu: "Michael mi-a intins mana, s-a apropiat de mine, iar prima data cand noi ne-am intalnit, m-a imbratisat - si nu s-a oprit niciodata sa ma imbratiseze de-a lungul vietii, timp in care el a continuat sa-mi ofere sprijin emotional".

                                                                   Fragment din capitolul “Forever Neverland”

                                                                 “You Are Not Alone"/ de Jermaine Jackson

Dave Dave, copilul caruia la varsta de 6 ani i s-a dat foc de propriul tata, a trecut prin chinurile iadului si toate interventiile chirurgicale pana a crescut. Prietenia si ajutorul lui Michael au fost, neindoielnic, acel fir de speranta de care s-a agatat pentru a supravietui. Si, pentru a intregi imaginea acelor valente ale sufletului omenesc, care il duc pe om dincolo de propria-i conditie efemera, tanarul si-a continuat emotionantul elogiu adus prieteniei, sensibilitatii si delicatetii sufletesti a celui care i-a fost ca un tata...

“Michael a auzit de mine si m-a contactat. Dorea sa ma intalneasca. Eu aveam aproape 7 ani la momentul respectiv. S-a imprietenit cu mine. M-a ocrotit. M-a primit in viata lui si m-a acceptat ca pe un foarte bun prieten de-al sau. De-alungul anilor, a fost tot timpul alaturi de mine. A fost ca un tata pentru mine. Mi-a dat o multime de sfaturi si mi-a aratat o multime de lucruri despre lume. Prin el, am pierdut o Persoana importanta din viata.

A fost un om deosebit. Nu a ranit niciun suflet si ma bucur sa-i fi fost prieten devotat in toti acesti ani. A fost prietenul meu prin tot ce am trecut. A fost singurul meu prieten si pot sa spun ca mi-a fost alaturi mereu. A avut intr-adevar un impact covarsitor asupra vietii mele si asta nu pentru ca a fost o celebritate. Ci pentru ca a trecut prin lucruri asemanatoare cu cele prin care am trecut eu. Michael mi-a oferit un sprijin emotional enorm. A fost acolo pentru mine ori de cate ori am avut nevoie sa vorbesc cu el. Mi-a deschis portile Neverlandului ca pe un mijloc de evadare. Metaforic vorbind, el a fost tatal pe care nu l-am avut niciodata.”

UNEORI, AVEM DOAR SANSA DE A VISA…..

Melodia “Little Susie” aminteste de drama zguduitoare prin care a trecut o fetita de 6 ani. Povestea adevarata a micutei Susie, versurile si muzica compusa de Michael intr-o tonalitate joasa, grava, nu fac decat sa adanceasca si mai mult perceptia conflictului sufletesc, a complexitatii momentelor cu care se confrunta copila, completand tabloul atrocitatilor comise impotriva celei mai vulnerabile sectiuni a societatii, copiii. Melodia a fost atent aleasa, dincolo de povestea fetitei existand si o altfel de drama, aceea prin care trece un suflet extrem de sensibil la suferinta copiilor. Durerea ce coboara tot mai adanc in abisul disperarii, este cea resimtita in fata imposibilitatii de a mai putea face ceva. Dar tocmai din acest abis al disperarii, izbucneste frumusetea si puterea acestui cantec!... Fara egal, pentru ca el vine din locuri in care foarte putini pot ajunge!... Nu trebuie decat sa-l asculti, sa-i auzi versurile, sa-i simti suferinta dincolo de limite… si atunci vei stii cine a fost cu adevarat omul care i-a dat viata.

Ne dorim atat de mult ca astfel de drame sa nu mai aiba loc! Ne dorim ca viata copiilor nostri si a tuturor copiilor lumii sa fie imbunatatita si in siguranta. Salutam tot ceea ce le poate face traiul mult mai bun, zambetul mai luminos, vindecarea sufleteasca si trupeasca, posibila. Sa vindecam lumea prin viata mai buna a cat mai multor copii, este tot ceea ce si-a dorit Michael incepand cu domeniul Neverland, unde visele ar fi putut deveni realitate!!

BUCURIA IMPLINIRII UNUI VIS!

As dori atat de mult sa vad domeniul Neverland revenind la viata!

Un taram minunat al copiilor si al parintilor. Un taram plin de veselie pentru toti copiii, dar mai ales pentru copiii fara copilarie, orfani, saraci si bolnavi. Un taram de nicaieri, in care copiii sa creeze, sa se distreze in carusel, sa se plimbe cu trenuletul, sa se amuze cu animale exotice. In marea sala de cinematograf, sa vizioneze filme cu pirati si desene animate, sau filmele si videoclupurile celui mai drag prieten. As dori sa vad acesti copii fericiti, multumiti, vindecati.

Un loc magic, in care parintii sa vina impreuna cu copiii sau singuri… sa-si lase grijile si tristetile in afara Marii Porti. Sa dea frau liber imaginatiei. Sa devina partenerii de joaca ai copiilor. Sa se elibereze si sa traiasca clipa prezenta alaturi de ei. Sa cunoasca si sa pretuiasca adevarata forta a inocentei, a dragostei daruita fara frica. Taramul de nicaieri sa devina locul pentru terapia sufletului. Poate asa, parinti si copii, copii si parinti s-ar pretui mult mai mult unii pe altii si ar intelege mai bine adevarata valoare a cuvintelor “te iubesc” si “multumesc”.

Mai vad acest taram ca pe un loc in care copiii bolnavi sa poata fi tratati medical pentru a se vindeca, unde copiii orfani sa poata gasi casa mult dorita. Tuturor acestor copii sa li se ofere sansa pe care insusi Michael ar fi dorit sa le-o ofere, aceea de a se vindeca aici. Pentru ca aici, energia pozitiva lasata de iubirea, muzica si dansului lui, ar fi si acum ca o unica forta. O forta si o dorinta de netagaduit de vindecare si lumina.

As dori atat de mult sa vad acest “taram de nicaieri” transformat intr-un “taram de aici”, real. Iar la intrare, sa scrie cu litere mari: „PENTRU ASTA EXISTA NEVERLAND. SA TE INTORCI LA INOCENTA, SA TE BUCURI SI SA TE VINDECI”

In acele momente, as simti bucuria ametitoare a eliberarii de cele pamantesti…
Bucuria implinirii unui vis! In acele momente, as sti... cum muzica, dansul, inocenta copiilor, radacinile strabune, extraordinara forta a daruirii de sine in cauza umanitara, i-au dat acestui om puterea de a ramane el insusi si de a rezista “intunericului”.

      “... Cu un zambet, ma voi topi in muzica din care m-am nascut…”

  

Sa ascultam in adancul din noi, inefabila muzica a stelelor, sunetul abia perceptibil al Universului, inimitabila voce galactica a celuilalt “taram de nicaieri”, acela din care a venit si unde s-a reintors, pentru a transmite catre alte sfere inegalabila sa creatie.