SUFLET DE COPIL….

Flori in dar pentru amintiri nepretuite…

    “Au fost odata ca niciodata…30 de elevi in clasa a IX-a plastica…si…uite timpul a trecut si iata-i in clasa a XII-a gata de a incepe un alt drum….Dragii mei elevi…diriginta voastra dilaia cum spuneti voi, va ureaza din tot sufletul numai fericire, sanatate si impliniri. Nu uitati niciodata sa pastrati in sufletul vostru…amintirea copilariei voastre…acest rol sper sa il aiba si aceasta mica culegere de basme create de voi in clasa a X-a…atunci, pentru a obtine o nota buna…acum, pentru a pastra ceva din farmecul anilor de liceu…

Cu mult, mult  drag, Dorina Trifan”

 Timpul a trecut… Dar cuvintele calde, venite din inima ei deschisa, ca si din a voastra, au strabatut si vor strabate timpul, facand din acele clipe o prezenta vie, nemuritoare. Amintirea gandurilor si cuvintelor voastre transpuse in povesti, este de nepretuit, de neinlocuit.

 Nimic nu este mai pretios ca sufletul de copil! 

El este nestematul vostru, aura voastra de lumina... Pastrati-l ca pe cea mai valoroasa comoara…Va fi alaturi de voi in cele mai grele momente ale vietii voastre!

   

 ”CALE FARA INTOARCERE”                          

      “ De-o saptamana, de cand bolea la pat, se tot gandea la sfarsitul lui intunecat si tragic. Era pe patul mortii si nu mai avea in el decat trei rasuflari. In ziua mortii, omul se trezi dintr-o data speriat, cu oasele grele, gemand de oboseala, de parca toate durerile de pe pamant erau inabusite in el. Abia se mai misca, era tot mai slab! Avea doar 38 kilograme si nu mai avea putere deloc.

      Deschise usor usa camerei lui, insa ea scartai prelung. Prin intuneric, se apropie de oglinda pe care nu o mai “privise” de mult. Se uita cu aceeasi figura absenta la el, cel de dincolo, si ramase uimit de schimbarile ce le vazu. Era numai os si piele. In timp ce se privea in oglinda, isi aminti de vremurile bune si incepu a plange. A trait viata alba, a vazut zile bune… si acum soarele-i intra pe geam, dar el nu se mai putea bucura de nimic, gandindu-se doar cum s-au intamplat toate atat de repede si de neasteptat.

      Doar un singur gand mai avea, cum sa dea de Moarte, s-o roage sa-l mai lase in viata macar cateva ore…Cu vorbe si iscusinta, omul nostru, priceput, afla cale si chip si pleca in cautarea Ei! Si omul nostru stia ce trebuie sa gaseasca, era inca constient, inca mai avea cale lunga pana acolo! Era o noapte intunecata, insa rasarise luna si se zarea printre copacii padurii care impanzeau cerul cu crengile lor negre. Se aseza langa un pom si inchise ochii. Desi sunete infricosetoare se auzeau de pretutindeni, adormi! Cand se trezi, dadu de o pajiste intinsa si merse el ce merse drum drept. Apoi urca, se opri si urca din nou si iar se opri, cu genunchii la gura, cu mainile sprijinite pe cer …si merse, merse… apoi se trezi din nou in intuneric, in adancul unei paduri, la margine de lume. De spaima, incepu s-alerge… si alerga pana nu mai putu, cazu si se ridica iar, apoi se trezi intr-un “labirint”. Dupa atata nesomn, omul nostru, mort de oboseala, s-a lasat pe un stalp, care de fapt era o spanzuratoare, intepenit in propria miscare.

       Si cum statea el sprijinit de stalp, rasuflarea-i era tot mai precipitata si gafaia ca un tren gata de plecare, si-n intunericul acela infiorator ochii lui pareau parca speriati de ceva. Sangele-i zvacnea prin vene cu putere iar inima-i batea tot mai puternic. Dupa toate astea, el nici macar nu realiza ca trecusera o gramada de zile, nici macar nu-i trecea prin cap sa se opreasca, voia cu orice pret sa mai traiasca!

     Dadu in sfarsit de ceva. Intra intr-o casa unde era intunecat si plin de schelete omenesti  si omul incremeni. Isi intari inima, desi il furnicau in spate fiori de spaima. Acolo era asa de cald, de se topea maduva in spate, potcoavele cailor, de secau inimile si ti se usca limba. Focul il inconjura tot mai mult…Ajunse intr-o camera, camera Mortii, transpirat si obosit, dar fara de gand sa se opreasca. Moartea statea cu spatele, invelita intr-o pelerina neagra ca taciunele iar in partea-i dreapta, o coasa de metal, lucioasa si ascutita de-ti taia si gandul. Ea statea asezata pe un scaun cu rotile, astepta…

       Omul, infricosat, face cativa pasi in spate, insa la un moment dat se aude o voce groasa si infioratoare de ti se urca ficatul in locul creierului, creierul iti cobora pana in varful calcaielor si ramaneai cu un cui in inima.

- Asteapta! Unde crezi ca mai pleci acum?! Apropie-te sau nu vei mai avea cale de iesire niciodata iar sfarsitul iti va fi in chinuri.

        Omul infricosat, cu ochii iesiti din orbite, se apropie, dar nu prea mult. Dintr-o data se auzi un sunet ciudat de-ti crapau timpanele in doua…Moartea facu o pirueta cu scaunul, intorcandu-si “chipul” spre el. Uimit, contrar asteptarilor, cand o vazu asa frumoasa si de luminata, isi ascunse ochii cu palmele, sa nu-si piarda vederile, astepta un pic, iar cand isi lua palmele de la ochi, in camera se facu dintr-o data frig, de se sleia maduva-n oase, de ingheta rasuflarea si vitelu-n vaca! Cand privi spre ea si vazu ce vazu, se infiora incrucis si-n curmezis caci, de data asta, “baba” avea gura ca sapa, ochii ca ceapa, nasu-n carlig, parul parlit si toata era neagra.

       Desi infricosat de ea, el ii ceru ce avea de cerut. Ea insa nu-i raspunse, lasand o tacere de neclintit. Se uita la el cu o privire de-i topea si ochii si corpul! Dintr-o data se auzi:

- Cum indraznesti tu, muritorule, sa-mi deranjezi linistea? Pentru asta, neagra-ti fie lumina si calea incurcata…

 Omul nostru intelese ca nu-l va ajuta si incepu sa se simta tot mai slabit. Iesi din camera si se intoarse in padure. Se aseza pe un bustean si se ghemui. Era speriat si nu voia sa-si inchida ochii deoarece stia ca va muri. Se ridica in picioare si, cu ultimile lui puteri, striga:

- Rau e gandul tau, dar sa ai parte de el! …Si cazu mort la pamant, iar frunzele copacilor il acoperira.”

        Imi aduc aminte, copila draga, momentele acelea de demult, in care, seara tarziu, am citit pentru prima data…povestea. Parca a fost ieri…Era trecut de miezul noptii…Incepusem sa simt tot mai mult frigul ce mi se furisa prin haine, sa simt atingerea infricosatoare a sfarsitului implacabil si, incet-incet…pe nesimtite…sa intru in pielea de nedorit a personajului. Cuvintele, sau…poate, durerea ascunsa dincolo de ele, abia perceptibila, au avut o extraordinara forta de transpunere… M-au infiorat si m-au facut sa simt din plin, trauma si zbaterea ultimelor clipe prin care trece omul inaintea mortii…

      Asa cum, in cu totul alte imprejurari, am retrait intr-o fractiune de secunda, trista mea posibila poveste, cea a unei mame care nu-si mai vazuse fiica draga timp de aproape douzeci de ani… Un suflet trist, a carui pretioasa amintire, de altfel singura care o mai tinea in viata, era camera intacta, de neatins, vie, a fiicei pe care o astepta de atata timp. Cuvintele si gandurile desprinse din acea poveste a ta, m-au trimis atunci intr-un viitor posibil, un viitor ale carui clipe m-au marcat… marcandu-i si pe cei din jur, pana la lacrimi….

      Iti multumesc acum, in aceasta zi deosebita, pentru toate momentele fericite pe care mi le-ai daruit, dar si pentru toate celelalte din care am avut de invatat…stii, cred ca cele mai dragi momente sunt acelea in care realizezi cate lucruri bune ai de invatat de la copiii tai! Iti multumesc, pentru momentele grele in care ai fost alaturi de mine, sustinandu-ma…cat de mult a insemnat pentru mine prezenta ta, vorbele tale venite din inima, spiritul tau care mi-a sustinut moralul in toate acele nopti tarzii transformate in nopti albe, chinuitoare, de ura infricosatoare venita din neant!... Iti multumesc!

      Revad cu ochii mintii momentele placute in care discutiile purtate ne-au imbogatit fiinta, deschizandu-ne o alta cale spre armonia iubirii, spre lumina coplesitoare pe care am sorbit-o impreuna in clipele noastre de meditatie, incercand astfel sa ne apropiem de linistea si pacea daruita de Fiinta Suprema, de bucuria clipelor in care am dobandit iertarea, iertandu-ne una pe cealalta. Iti multumesc!

       Fie ca visurile pe care le nutresti sa prinda forma deplinei armonii in arta pe care o exprimi, ca parte a sufletului tau luminos, si in tot ceea ce doresti sa realizezi de-a lungul intregii tale existente! Sper intr-un viitor care sa iti ofere si sa ne ofere tuturor bucuria de a gasi acel ceva pe care continuu il cautam!

                                                           Flori in dar,

                                              ca parte a gingasiei unui suflet 
                                                 care tinde intotdeauna catre Lumina! 

                                                       

                    

DELFINII, FIINTE DRAGI INIMII MELE

“DESTUL PENTRU ZIUA DE AZI”

              Michael Jackson/ “Enough for today”/ Dancing the Dream

 Repetitiile de dans s-ar fi putut prelungi dincolo de miezul noptii, dar de data aceasta m-am oprit la ora zece. "Sper ca nu te superi," am spus, privind in partea de sus, “Oricum e de ajuns pentru azi."

O voce din camera de control m-a intrebat: "Esti bine?"

"Cred ca un pic obosit", am raspus.

Am luat canadiana pe mine si am coborat in hol. In urma mea se auzeau niste pasi alergand. Banuiam cui apartineau. 

"Te cunosc foarte bine", a spus ea, ajungandu-ma din urma. "Ce s-a intamplat?"

Am ezitat. "Ei bine, nu stiu cum suna asta, dar am vazut o imagine astazi in ziare. Un delfin s-a inecat intr-o plasa de pescuit. Din felul in care corpul i s-a incalcit in franghiile plasei, puteai deslusi atat de multa agonie! Ochii ii erau goi, dar exista inca acel zambet, acela pe care delfinii nu-l pierd niciodata, chiar si atunci cand mor...". Vocea mea se stinse.

Ea si-a pus usor mana intr-a mea. "Stiu, stiu."

"Nu, nu stii inca totul. Nu-i doar faptul ca m-am simtit trist, sau a trebuit sa ma confrunt cu faptul ca o fiinta nevinovata a murit. Delfinilor le place sa danseze… dintre toate vietatile marii, acesta e semnul lor distinctiv. Ei nu ne cer nimic, doar sar si danseaza exaltati prin valuri in timp ce noi ne minunam. Alearga inaintea navelor nu pentru a ajunge acolo primii, ci pentru a ne spune, "Totul e menit sa fie spectacol. Pastrati-va cursul, dar dansati in timp ce faci asta.”

“Prin urmare, eram acolo in mijlocul repetitiei si ma gandeam, "Ei distrug dansul.” Si atunci mi s-a parut drept sa ma opresc. Nu pot continua dansul, datorita fiintei ucise, dar cel putin pot pastra un moment de tacere, asa cum un dansator ar face pentru un altul. Are asta vreun sens? "

Ochii ei erau tandri. "Sigur, intr-un anumit fel . Probabil vom astepta ani de zile pana ce fiecare va intelege cum sa rezolve acest lucru. Sunt implicate atat de multe interese! Si este prea frustrant sa astepti pentru imbunatatiri, ziua de maine. Inima ta a vrut sa aiba un cuvant de spus astazi."

"Da", am spus, deschizandu-i usa. "Chiar am avut acest sentiment, si acesta este destul pentru ziua de azi."

 ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

“Delfinilor dragi inimii mele, fiti ingaduitori fata de brutalitatea oamenilor…"

                                                                Claudius Aelianus (poet sec.2 e.n.)

Inca din documentele antice grecesti sau de pe desenele vazelor din acele timpuri, se spune si se arata cum delfinii sunt salvatori de vieti omenesti. Ei conduc vasele care nu gasesc tarmul, in porturi sigure sau salveaza oameni care sunt la un pas de moarte. De ce procedeaza aceste vietuitoare marine asa este un mister la care biologii incearca de mult sa gaseasca “cheia”.

      Cercetarea vietii si studierea delfinilor in libertate nu este deloc un lucru usor. Cercetatorii nu au descoperit inca, de ce delfinii se apropie de bunavoie de oameni. Nici „limbajul“ acestora nu a putut fi inca deslusit. Nu se stie daca sunetele pe care le fac delfinii atunci cand vad o persoana, au menirea de a o saluta sau de a-i avertiza pe delfinii din larg ca exista un anumit pericol. 

Atunci cand aceste mamifere blande salveaza o viata de om sau alte vietuitoare, este posibil sa o faca instinctiv, datorita unui comportament innascut. Astfel, in momentele sale de dificultate, omul corespunde unui pui de delfin neajutorat. Acelasi lucru se intampla si in cazul in care persoana este ranita. Delfinii o tin la suprafata pentru a nu se ineca, exact asa cum ar proceda cu un frate de-al lor. 

      “S-a semnalat salvarea de la inec de catre delfinii din apele japoneze (aproape de peninsula Awa-Kazusa), a unor pescari epuizati ce-si inclestasera degetele crispate in pielea lor, pana la malul aflat la 67 km departare, unde i-au depus pe uscat. 

De remarcat este faptul ca pielea delfinilor este foarte sensibila si delicata, orice atingere putand sa o raneasca, iar afectarea unei zone mai mari poate provoca delfinului un soc traumatic. Din cauza ranirii pielii, cu toata ingrijirea atenta ce li se da, pier foarte multe exemplare pe durata manipularii catre delfinarii sau laboratoare. 

      Delfinii care i-au salvat pe pescari, au actionat in complet dezacord cu reflexul lor neconditionat, care poruncea sa se elibereze cat mai urgent de obiectul care provoca durerea. Degetele crispate ale pasagerilor, infipte nemilos in pielea lor, atat de sensibila si brazdata de atatia nervi, trebuie sa fi provocat delfinilor dureri groaznice….Cei sapetezeci de kilometrii pana la mal au fost, fara indoiala, pentru ei un supliciu, impotrivindu-se clar tuturor instinctelor…

    Reflexele absolut necesare vietii, au fost insa reduse temporar, printr-o actiune intentionala si inteligenta. Trebuie sa recunoastem in delfini niste fiinte capabile de o viata inteligenta si sociala, la dimensiuni care vor ramane in mare parte inaccesibile si de neinteles, pur si simplu pentru ca oamenii sunt oameni si delfinii delfini. O actiune constienta, efectuata in vederea unui scop, indreptata la un moment dat impotriva instinctelor primare si blocand intr-un anumit fel reflexele si instinctele de conservare, pare sa fie o marturie suficienta a ceva pe care l-am putea numi inteligenta, sau poate, mai bine spus, intelect”

      Informatiile despre salvarea oamenilor de catre delfini dateaza din antichitate. Cand au existat atacuri ale rechinilor asupra oamenilor, delfinii au fost cei care au venit sa-i salveze, in ciuda faptului ca nu au fost chemati pentru asta. Un surfer din California a fost atacat de un rechin, cand un pod (familie) de delfini l-a inconjurat, ducandu-l spre mal. La fel, trei pescari naufragiati au fost protejati de niste delfini care au pus pe fuga rechinii ce le dadeau tarcoale. Multi oameni au fost salvati in acelasi fel. Delfinii protejeaza nu numai oamenii, ci si alte vietuitoare. Un post de televiziune Canadian a filmat cum delfinii au salvat un pui de foca care se pierduse in apele de mica adancime de langa o plaja, iar curentii il impiedicau sa ajunga in larg. In 2008, un delfin a salvat o balena si pe puiul ei, care esuasera pe o plaja. Oamenii nu aveau cum sa o ajute, insa un delfin, pe nume Moko, s-a pus intre balena si mal, ghidand-o spre larg.

      Oare, ce atitudine ar trebui sa avem noi, oamenii, fiinte inteligente superioare, vis-à-vis de acest misterios comportament altruist care, indiscutabil, apropie inteligenta delfinului de cea umana? Cum ar trebui sa interpretam noi dorinta lor nevinovata de a ajuta o fiinta dintr-o alta specie, de a se juca si de a interactiona cu ea? Cum reusesc delfinii, aceste fiinte minunate, sa perceapa durerea, strigatul interior, de multe ori neauzit, de ajutor, al altor vietuitoare? Ar constitui acest comportament un motiv in plus pentru a ocroti delfinii cu mai mult devotament si de a-i trata ca fiinte cu o altfel de inteligenta, net superioara, cu un comportament, uneori, mult mai “uman” decat al nostru?

    “Este posibil ca noi sa fi descoperit, totusi, o civilizatie straina, aici pe Terra, pe propria noastra planeta? O civilizatie complet diferita si incompatibila cu civilizatia noastra umana…?”

Sa fie acesta un motiv destul de puternic pentru a trata aceasta planeta spectaculoasa si cu un potential nebanuit, ca pe o adevarata mama ce are grija de toti copiii sai, de a ne stradui sa salvam de la o disparitie inevitabila creaturile celorlalte specii, copii ale aceleasi mame, copii ucisi in mod inutil si grotesc prin neglijenta noastra, prin practicile noastre barbare, inumane, folosite pentru distractie sau pentru profit?

Suntem aici pentru atat de putin timp!... Suntem inca aici, in acest RAI pe care Dumnezeu ni l-a daruit!... Sa ne bucuram de biodiversitatea si de frumusetea-i mirifica, ocrotindu-l si pastradu-i intacta unicitatea, ca pe o grandioasa opera de arta a Universului caruia ii apartinem!

           "Exista multe minti sclipitoare pe pamant si nu toate sunt ale oamenilor."

                        Anthony Douglas Williams / “Inauntrul modelului divin”

Ludvik Soucek – “Banuiala unei umbre” 

ZAMBETUL DELFINULUI, ILUZIA FERICIRII

 Aveti grija de aceasta lume! Ea este casa noastra.

“Exista fiinte care pedepsesc nevinovatia si rasplatesc bunatatea cu moartea. 

 Se numesc OAMENI !!!”

     Printre toate celelalte fiinte, exista fiinte inteligente care gasesc de cuviinta, avand constiinta impacata, ca tot ceea ce este bland, nevinovat, doritor de interactiune umana si iubire, sa fie pedepsit prin distrugere sau moarte; cu alte cuvinte, sa-si dezlantuie forta nimicitoare pentru a obtine profit, pentru a inlatura ceea ce le sta in cale, sau pur si simplu pentru distractie. Dincolo de nevoile lor fizice, chiar si dincolo de cele comerciale, acestea gasesc o satisfactie deosebita in a masacra cu cutitul in mana, intr-o baie de sange, fiintele lipsite de aparare, acele fiinte jucause si blande care de-a lungul secolelor au manifestat empatie fata de disperarea oamenilor aflati in fata mortii, salvandu-i. 

    Exista o latura urata a caracterului uman, aceea de a-si arata barbatia si puterea in fata celui lipsit de aparare, nevinovat, jucaus si prietenos, si nicidecum in fata unui adversar mult mai puternic si mai feroce decat el. As fi dorit sa vad “protipendada” speciei umane manifestandu-si barbatia fata-in-fata si corp-la-corp cu “blanzii si empaticii” rechini!

    “Un sentiment amar si neplacut ramane: …Acolo unde in urma cu zeci de ani fiecare vapor era condus de un banc de delfini, astazi este pustiu. Trofeele de la vanatoarea de delfini – ei fiind vanati in mod curent pentru hrana sau distractie, in Japonia, Noua Zeelamda, Noua Guinee, Insulele Solomon, Insulele Feroe, Turcia si America Latina, alti 250.000 de delfini pierzandu-si anual viata in plasele de prins foci – sunt din ce in ce mai sarace.”

     Sute de mii de balene si delfini sunt zdrobiti si ucisi, datorita neglijentei oamenilor, in plasele de pescuit, in fiecare an. Plasele de pescuit din largul marii sunt invizibile cetaceelor si capacitatilor lor sonare pana cand acestea sunt deja prinse in ele. Deoarece balenele si delfinii respira aer pe perioade scurte de timp, ele pot ramane sub apa doar pentru perioade scurte de timp. Atunci cand ajung sa se incurce in plasele de pescuit si sunt tinuti in apa, zbatandu-se si nereusind sa scape, ei se ineaca la fel ca orice fiinta umana care ar fi in aceeasi situatie.

Ucidem cu sange rece, prin metode clasice sau ascunse, tot ceea ce este mai bun, mai bland , mai frumos pe acest pamant! Ne numim oameni, fiinte inteligente superioare!...

“Compasiunea”  fiintelor umane inteligente din Insulele Feroe…provincie autonoma in cadrul Regatului Danemarcei…

       

      Este o perioada a fiecarui an in care, marea acestor insule se coloreaza in rosu…

Nu efectele climatice ale naturii sunt cele care dau nastere acestui “fenomen”, nici macar efectele stralucirii fosforescente data de milioane de vietuitoare microscopice ale marii… “Fenomenul” se datoreaza cruzimii cu care fiintele umane inteligente (oamenii civilizati) ucid cu satisfactie sute dintre balenele pilot cu aripioara lunga si dintre celebrii si inteligentii delfini Calderon. Si este trist…este cu atat mai trist cu cat la acest traditional macel, principalii participanti sunt tinerii adolescenti, pentru a arata ca sunt adulti si maturi!

     Delfinii sunt considerati fiinte foarte inteligente si sunt indragiti in intreaga lume. Nu la fel stau lucrurile si in aceste insule. In fiecare an, locuitorii Insulelor Feroe iau parte, in mod activ, la un festival care pare desprins din filmele de groaza.

In timpul festivalului, peste 2.000 de balene si delfini sunt macelariti cu sange rece, pentru o distractie care a oripilat comunitatea internationala. Victimele masacrului sunt balenele pilot cu inotatoare lunga, specie strict protejata de Conventia Europeana pentru Protejarea Habitatului Natural si a Vietii Salbatice, precum si delfinii Calderon, specie aflata pe cale de disparitie. In ciuda numelui lor, balenele pilot nu sunt balene adevarate, ci sunt (ca si delfinii) cetacee mici, si fac parte din aceeasi familie biologica (Delphinidae) ca delfinii. Balenele pilot cu inotatoare lunga se intalnesc in ape nordice, la adancimi mari si numai ocazional se apropie de uscat.

    La festivalul care celebreaza maturitatea si barbatia tinerilor, participa cu precadere tinerii de bani gata ai insulelor. Acestia, aflati in barci cu motor, incep sa mane catre golf delfinii si balenele intalnite in larg. Dupa ce ajung in apele de mica adancime, incepe macelul. Localnicii folosesc harpoane de peste 2 kg si carlige uriase pe care le infig in animalele ranite, pe care incep apoi sa le cresteze pe viu. Intreaga atmosfera este una de carnaval, iar masacrul are loc sub ochii copiilor, mai ales ca scolile sunt inchise in acea zi de mare sarbatoare. La aceasta distractie, toata lumea participa intr-un fel sau altul, fie omorand, fie privind cruzimea si sustinand-o ca si spectator.

In timp ce delfinii Calderon, ca toate celelalte specii de delfini, ajung in apropierea oamenilor pentru a se juca si a interactiona cu ei, acestia ii asteapta pentru a-i macelari!

Delfinii sau balenele pilot vin cu prietenia, iar oamenii vin cu cutitul!… Nu mor imediat; ei sunt taiati o data, de doua sau de trei ori cu carlige groase. Este momentul in care delfinii produc un strigat sumbru, extrem de asemanator cu strigatul unui copil nou-nascut… Si sufera, si nu exista nici un fel de compasiune pana cand aceste fiinte delicate mor incet, in propriul sange.

      Vanatoarea balenelor a fost parte a culturii Insulelor Feroe de sute de ani, dar in ultimele decenii practica a devenit tot mai mult subiectul protestului si condamnarii internationale. In 1986, Comisia Internationala pentru vanatoarea de balene, (IWC), a introdus "limita zero de captura pentru vanatoarea de balene in scop comercial";  insa normele IWC permit inca vanatoarea de subzistenta in unele parti ale lumii, chiar daca la sfarsitul anului 2008, functionarii medicali din Insulelor Feroe au anuntat ca acestea nu mai sunt considerate a fi proprii consumului uman, deoarece carnea si grasimea lor contine prea mult mercur si derivati DDT.

     Obiceiul barbar al insularilor a revoltat intreaga comunitate internationala si mai multe organizatii pentru protectia animalelor au pornit o lupta inversunata cu aceasta traditie barbara. Sustinatorii vanatorii afirma ca uciderea balenelor pilot cu aripioara lunga este o vanatoare straveche, necomerciala, care vizeaza satisfacerea nevoilor comunitatii pentru carne si grasime de balena; sustin de asemenea ca animalele sunt manevrate atat de repede incat durerea lor este scurta, iar carnea de balena asigura un sfert din consumul anual de carne a locuitorilor din Insulele Feroe.

Conservationistii pretind insa, ca vanatorile la care se prind sute de balene sau delfini la un moment dat, sunt barbare si inutile, ca practica este depasita, cruda si inutila pentru un loc cu unul dintre cele mai inalte standarde de viata din Europa, si ca cele mai multe dintre balene merg la deseuri (fie lasate pe plaja sa putrezeasca, fie aruncate inapoi in mare dupa ce au fost ucise).

    Legislatia Insulelor Feroe pentru bunastarea animalelor, care se aplica si la vanatoarea de balene, cere ca animalele sa fie ucise cat mai repede si cu cat mai putina suferinta posibila. Balenele sunt ucise pe malul si in adanciturile golfurilor autorizate special in acest scop. Conform regulamentului, lancea pentru maduva spinarii trebuie sa fie utilizata pentru a rupe maduva spinarii si pentru a intrerupe in felul acesta, alimentarea majora cu sange la nivelul creierului, asigurand atat pierderea cunostintei, cat si moartea in cateva secunde. Aceasta lance, fata de utilizarea suplimentara, atunci cand este necesar, a cutitului traditional special pentru acest fel de vanatoare, este mijlocul cel mai eficient si mai “uman” de sacrificare a balenelor pilot trase la mal. 

Cinismul fiintelor umane inteligente din orasul japonez Taiji, provincia Wakayama...

      Vanatoarea delfinilor din acest oras japonez dateaza de mai bine de 400 de ani, ceea ce ii face pe locuitorii sai sa isi apere dreptul de a realiza acest sangeros ritual anual. Ca si in insulele Feroe, aceasta “traditie locala” a japonezilor este un adevarat masacru.

CNN a facut publica o intregistrare care arata cum se desfasoara vanatoarea. Delfinii sunt mai intai derutati de un zgomot provocat de introducerea in apa a unui dispozitiv care emite unde sonore foarte puternice, fiind astfel nevoiti sa inoate in golful Hatakejiri, unde li se hotaraste soarta. Dupa ce se calmeaza, cele mai bune exemplare iau drumul parcurilor marine si a acvariilor, iar cele ramase sunt macelarite fara mila.

     Pana de curand, pentru uciderea mamiferelor era folosita o metoda ce implica taierea cu cutitul in jurul gatului, ce ii facea pe delfini sa sangereze ore intregi pana la ultima suflare. Marea se colora in rosu de la cantitatea imensa de sange ce se scurgea din sutele de animale marine ucise. Nu cu mult timp in urma, Guvernul japonez a interzis insa aceasta metoda, inlocuind-o cu una care presupune introducerea unui cui metalic in zona cervicala, astfel moartea survine in doar cateva secunde.

Japonia este cunoscuta pentru cruzimea cu care trateaza animalele marine. Pe langa traditia uciderii delfinilor, gaseste placere in a macelari si balene, sustinand in continuare ca si acest “obicei” nu este decat o cercetare stiintifica inteleasa gresit.

    Autoritatile din orasul japonez Taiji, devenit faimos in urma documentarului „The Cove”, in loc sa opreasca masacrul, nu s-au sfiit deloc sa profite si mai mult de pe urma lui, si au planuit sa deschida un parc marin unde vizitatorii sa poata inota alaturi de delfini. Cu toate acestea, masacrul din golful apropiat, unde sunt ucisi cu barbarism sute de delfini, continua.
Intr-o parte masacrul, care este si el o distractie, in cealalta parte distractia, care este si ea un masacru!...Astfel, vizitatorii se vor putea delecta cu carne de delfin si balena in timp ce vor privi spectacolul oferit de animalele captive (delfini si balene).

Casalotii si delfinii bot gros prinsi in apele din apropierea orasului, vor fi eliberati si ei in zona care se va dezvolta ca un parc natural (zona ce va include si plaje), fiind astfel condamnati la moartea lenta in captivitate, la trista nostalgie a libertatii, sau la sclavie in folosul comunitatii fiintelor inteligente. Faci salturi si distrezi lumea, mananci! Nu te rotesti ca un sfredel pe coada, nu primesti nimic!

    „Intregul plan este bazat pe conceptul de a exploata definii si balenele in voie ca pe o resursa proprie, insa mamiferele nu le apartin lor. Mamiferele marine migreaza in oceane, iar opinia publica considera ca animalele salbatice ar trebui sa aiba dreptul de a trai in voie”, a declarat secretarul general al grupului pentru conservare, Iruka & Kujira (delfini si balene) Action Network (IKAN), din Tokyo.

Pe de alta parte, Japonia starneste furia tuturor pentru vanatoarea anuala de balene din Antarctica. Numarul delfinilor ucisi insa in regiunea Taiji din Japonia, lucru permis de legea pescuitului din aceasta tara, este mult mai mare decat numarul balenelor ucise in Antarctica, avansandu-se cifra de 23.000 de delfini omorati anual. Vanarea delfinilor este extrem de dura: delfinii care migreaza sunt indreptati spre golful ascuns, unde sunt prinsi in plase si omorati cu sulite sau cutite.

Drepturile animalelor sunt incalcate intr-o tara care nu face nimic sa-si adapteze legislatia in domeniul pescuitului la standardele lumii moderne.

     In 2009, documentarul „The Cove (Golful)” a adus orasul Taiji in atentia lumii intregi. La un an dupa lansare, documentarul care a castigat Oscarul, a surprins macelul a zeci de animale, scotand la lumina aceste practici inumane ce au fost mult timp ignorate atat in Japonia, cat si in lumea intreaga.  Printre motivele masacrului invocate de autoritati, in documentar se regaseste si acela ca delfinii mananca, vezi Doamne, prea multi pesti si este necesar sa fie opriti si rariti, cumva!

Astazi, activistii pentru ocrotirea delfinilor inca mai viziteaza orasul pentru a protesta impotriva vanatorii. Au loc demonstratii pasnice in fata ambasadelor Japoniei din intreaga lume la apelul lui Ric O'Barry, personajul principal al documentarului, fostul dresor care a devenit ecologist si fondator al asociatiei “Save Japan Dolphins”.

                   “Lupta ta pentru viata, este de datoria mea sa te tin in viata.

                    Zambetul tau este speranta mea pentru pacea copiilor nostri

                    in aceasta lume gresita.”/ J.S.

https://www.google.ro/#q=killing+the+dolphins+in+denmark

http://religion.rantrave.com/Rant/Denmarks-Annual-Slaughter-of-Dolphins.aspx

Ludvik Soucek – “Banuiala unei umbre”