Michael Jackson – VOCEA din RAI

 

Muzica poate schimba lumea, pentru ca poate schimba oamenii

 

“Sunt doar un suflet ale carui intentii sunt bune. O, Doamne, te rog, te rog nu ma lasa sa fiu inteles gresit!" – Michael Jackson a fost intotdeauna invaluit intr-o aura de mister care a fascinat si magnetizat pe cel ce a simtit si inteles ca ingemanarea perfecta dintre muzica si dans nu este doar efectul talentului unui oarecare muritor de rand, ci o imbinare perfecta intre cel care se daruieste pe sine creatiei si creatia insasi, o scanteie coborata din alte zone siderale, care ne-a atins sufletul prin stralucirea si sublimul ei. In desavarsirea muncii de creatie, el a fost puternic atras de magia lumii inconjuratoare, dar si de misterul lumii aflate dincolo de astrii. Misterul a fost cel care a dat aripi cautarilor, imaginatiei, dar si creatiei sale. Misterul a fost cel care l-a fascinat intretinandu-i mereu dorinta de cunoastere... Banuindu-i sau nu finalitatea, misterul ne determina pe noi toti sa traim cu mai multa intensitate momentele cautarii, conferind putere bucuriei descoperirii. Misterul sporeste dorinta de a explora si cauta, de a gasi noi orizonturi care, la randul lor, vor ridica alte semne de intrebare. In asta consta minunatia lumii in care traim…  

Misterul lui Michael?... A fost un simbol prin arta sa, prin spiritualitate, prin umanism. In adancul sufletului, insa, a fost un om obisnuit, “ciudat” de obisnuit, cu un caracter prea frumos si prea bun pentru lumea in care traim. Nu a fost un om perfect, nimeni nu este, dar a fost un om care a dorit din tot sufletul binele lumii si al planetei. Bunatatea si compasiunea sunt calitati care se regaseau din plin in inima lui curata si “mare cat cerul”, dragostea pentru ceilalti fiind prezenta chiar si in cele mai intunecate momente ale vietii sale. Avea puterea de a zambi si raspunde cu amabilitate, chiar si atunci cand ochii sai erau plini de tristete, iar sufletul impovarat de nedrepatea, lipsa de logica si de adevar a acuzatiilor. 

A fost, in felul lui si prin arta sa, unic, o unicitate care nu i-a fost insa acceptata de toti oamenii. A fost un om prea normal intr-o lume care cazuse de prea mult timp in panta anormalului. Fara indoiala ca, intr-o lume a “anormalului”, ceea ce este “normal” este considerat, in cel mai bun caz, mister care poate fi tendentios interpretat. Asa l-a vrut presa de scandal, asa l-au vrut cei din industria muzicala, asa l-au vrut cei care au dorit ca prin orice mijloace sa profite de pe urma sa. Asa l-a vrut o parte din public, pentru ca altfel nu ar fi dat bine neostoitei dorinte de “senzational”.

Michael nu numai ca a dus pe umerii sai o uriasa industrie a divertismentului prin care a incantat milioane de oameni facandu-i sa iubeasca si sa spere in ceva mai bun pentru viata lor si pentru viata mediului in care traiesc, insa, ca urmare a popularitatii, muncii asidue, nerenuntarii la propriile idealuri umanitariste, a devenit si o victima a linsajului mediatic la care a fost supus neincetat, a celor doua boli autoimune pe care le-a avut, a star-sistemului caruia nu i-a pasat catusi de putin de Michael Jackson - omul, ci numai de artistul de pe urma caruia se putea castiga tot mai mult. Chiar si dupa trecerea lui in nefiinta, inca este considerat o amenintare datorita capacitatii extraordinare de a uni in jurul lui oameni cu ganduri asemanatoare.

In timpul vietii a fost supus unor presiuni psihice greu de suportat. A fost acuzat, vanat si hartuit, pentru a i se distruge picatura cu picatura personalitatea, pentru a i se zdrobi demnitatea si puterea de a merge mai departe, de a se ridica din propria-i cenusa si a mai crea. Si pentru ce toata aceasta nebunie? - Pentru ca, in lumea noastra “perfecta”, sunt atatia oameni si forte care incearca, in numele unor interese de multe ori greu de priceput, sa ucida iubirea din om, compasiunea, bunatatea lui. Incearca sa ucida tot ce are omul mai sfant in el: scuturile sale impotriva raului ce domina tot mai mult lumea.

“Simt ca innebunesc, rapid si brusc cad din dizgratie
Zilele insorite par departe, eu sunt aici abandonat in faima mea
Cum te simti, cum te simti cand esti singur si ti-e frig pe dinauntru?”

A trebuit sa lupte cu presa tabloida, cu minciunile unor fosti angajati, cu acuzatii grave neintemeiate si mincinoase din partea catorva persoane pe care le-a ajutat, din partea celor care voiau sa profite cat mai mult de pe urma lui, sa lupte cu procese, tradari, dar, mai presus de toate, a trebuit sa lupte chiar cu el insusi, sa faca fata unor boli si stari grave de epuizare fizica, presiunilor psihice, depresiilor, dezamagirilor, durerii in fata nedreptatii, umilirii datorate josniciei si perversitatii rasei umane. Cu timpul, zambetul lui s-a stins sub masca amaraciunii. Privirea i-a devenit tot mai trista. Cu toate acestea, Michael Jackson s-a ridicat de fiecare data si a mers mai departe.

“Transform totul in energie pozitiva. A scrie despre frustrarile mele, este un fel de a ma exprima. Devine o parte din mine, parte a creatiei mele. Incerc sa ma stapanesc, sa nu ma afecteze. Altfel, as lua-o razna, sincer.”

El nu a fost doar victima unui medic iresponsabil sau a oricaui alt pion aflat pe o tabla de sah, ci a unui intreg sistem. Un sistem viciat, in care orice artist este folosit pana la epuizare pentru a aduce cat mai mult profit. Un intreg sistem in care, odata intrat, cu mare greutate reusesti sa ramai intreg fizic, psihic, moral. Presiunea la care esti supus este enorma. Renuntarea la o parte din propriile idealuri este pentru multi o grea piatra de incercare. 

Patruzeci de ani de activitate artistica si umanitara, de stralucire pe toate scenele lumii, nu este deloc un lucru de neglijat. O viata artistica demna de a unui rege, un asemenea fenomen greu de egalat - cui nu i-ar fi starnit invidia?... Pentru cei care aveau anumite interese si gravitau in jurul lui - Michael Jackson a devenit o persoana din ce in ce mai incomoda. Ca urmare a acestui fapt, de-a lungul timpului, impotriva lui a fost folosit un intreg arsenal de intimidare si manipulare care sa duca la rezultatele scontate: cedare nervoasa, distrugere psihica, renuntare si eliminare din viata artistica, de succes.

“Pastreaza-ti credinta/ Nu lasa pe nimeni sa te doboare
Pastreaza credinta/ Nu lasa pe nimeni sa te intoarca din drum
Stiu ca pastrarea credintei/ Inseamna sa nu renunti niciodata la iubire
Dar puterea acelei iubiri trebuie sa faca doar bine/ Sa faca ce este corect”

In adancul lui, insa, a fost un om puternic, un adevarat luptator, un perfectionist si nu a cedat in fata incercarilor grele la care l-a supus viata. Nu si-a uitat valoarea si nu si-a pierdut increderea in sine ca om, ca artist, in datoria pe care si-o asumase de a lupta si transmite, in felul sau unic, mesaje de iubire si compasiune, de renuntare la crime si razboaie duse in numele mentinerii pacii, de alocare a unor fonduri substantiale pentru diferite camine de copii si orfelinate, centre de sanatate si fundatii cu scop umanitar. Michael Jackson si-a mentinut intotdeauna stralucirea interioara, ca om, si nu a uitat niciodata sa straluceasca pe scena, ca un adevarat artist. 

Vointa enorma, disponibilitatea de a munci, de a se darui fara limita artei sale, spiritul vizionar, talentul managerial, umanismul lui, increderea sa in valorile si posibilitatile de desavarsire ale fiintei umane, iubirea pentru intreaga Creatie, extraordinara priza avuta asupra publicului larg, a maselor mari de oameni din toate continentele, au reprezentat atributele unei personalitati marcante care a incomodat, asa cum inca o mai face si azi, prin insasi maretia ei.

Dragostea fata de Dumnezeu, fata de Creatia Sa, credinta in Iisus, acel ceva venit din adancul fiintei lui, imposibilitatea de a fi transformat in unealta dorita de cei care aveau interes, de a fi ingenunchiat, au atras ura si dorinta de eliminare. Nu trebuie sa stii prea multe ca sa simti, sa vezi si sa te doara cumplit transformarea launtrica suferita, ca si cum propriul suflet ar fi fost supus unor suferinte, tratamente si persecutii inumane. Psihicul lumii a fost si este pregatit continuu. De la subliminal la controlul mintii nu mai este mult. Este cea mai curveasca metoda pentru ca cei din umbra sa obtina ceea ce vor. Exista chiar si acum frenetica dorinta a unora de a continua pe toate caile sa umileasca si sa supuna defaimarii publice pe omul a carui aura radiaza si astazi, de dincolo de fiinta, candoare, caldura sufleteasca, iubire.

Am credinta ca nu ratacirea, ci regasirea drumului a adunat atatia rechini in jurul lui si a pus atatea forte malefice in garda. Simtind ca isi pierd puterea asupra oamenilor, ca isi pierd controlul instaurat prin frica, ura, crima, cinism, manipulare a gandirii, au dorit si doresc in continuare sa inlature cu orice pret cauza. Iar cauza a fost si inca este data de FORTA IUBIRII si FORTA BINELUI pe care acest OM a incercat, prin arta si actiuni umanitare, prin mesajele cantecelor si poeziilor, sa o dezvaluie si sa o transmita. Gratie acestei ingemanari, el a reusit sa redea oamenilor increderea in ei insisi. Acest lucru, insa, este de neiertat pentru cei care au cu totul alte scopuri decat cele de dezvoltare armonioasa a personalitatii umane, de afirmare a demnitatii si libertatii omului. 

“Oriunde calatoresti, in fiecare tara, pe fiecare continent, oamenii tanjesc si isi doresc un lucru - sa iubeasca si sa fie iubiti - Dragostea transcende... dragostea transcende granitele internationale si transforma ranile urii, ale prejudecatilor rasiale, bigotismului si ignorantei. Acesta este adevarul suprem din centrul intregii creatii.”

Nu inteleg de ce, de-alungul timpului, acest sentiment divin (subliniez aceasta calitate) a fost asezat de nenumarate ori pe altar, ingenunchiat, ridiculizat, terfelit si transformat in bataie de joc si arma pentru a distruge sufletul unui om. Poate, datorita unor cauze, multi nu il cunosc si sunt convinsi ca nici altii nu pot sa il manifeste sau, pur si simplu, contravine anumitor interese. De-alungul intregii vieti, incepand cu perioada frageda a copilariei, acest om si-a castigat pas cu pas nemurirea: prin arta, creatie artistica, idei umaniste, umanitariasm. Toate au fost duse, cum stia el mai bine, spre perfectiune. 

Asadar, sa ne bucuram cu totii de iubirea si increderea care ne-au fost daruite din plin! Sa nu umbrim prin acuze nefondate si sub diferite pretexte aura unui om, a unui tata, a unui artist al carui talent exceptional ne-a incantat atata timp! El ne-a daruit tot ce a avut mai bun in el din preaplinul inimii lui fericite sau indurerate. Ne-a iubit nu pentru ceea ce credem noi ca i-am daruit vreodata, ci prin tot ceea ce ne-a daruit el neincetat, necerandu-ne nimic in schimb. 

Astazi, noi toti suntem mai bogati prin mostenirea fabuloasa artistica si spirituala pe care ne-a lasat-o, deschizand astfel caile afirmarii tinerelor generatii.

TRECEREA LUI IN NEFIINTA A CONFERIT VIETII SI ARTEI SALE, PRIN NEMURIRE, VALOARE DE BIRUINTA.

 

 

Citate: Michael Jackson

Versuri din melodiile: Strange in Moscow & Keep the Faith / Michael Jackson 

                                    & Don’t Let Me Be Misunderstood / Nina Simone                

Michael Jackson – SMILE

 

"Am construit un monument mai durabil decat bronzul si mai mare decat palatul regal al piramidelor. Eu nu am sa mor intru totul, iar o mare parte din mine va trai dincolo de moarte. Voi continua sa evoluez, mereu de actualitate, prin lauda posteritatii.” Horatiu, 23

"Onoram viata unui copil, un copil care a inceput, la fel ca toti ceilalti copii, cu un vis imposibil. Cunosc baiatul din interiorul costumului de superstar. Imi cunosc fratele din Jackson Street, 2300. Ne-am sincronizat inca din copilarie, de-a lungul a tot ceea ce am trait: visul, Jackson 5, faima, caile separate, rupturile, durerile, scandalurile, presiunea imposibila. A plans impreuna cu mine. I-am strigat in fata. El a refuzat sa ma vada. M-a rugat sa fiu alaturi de el. Ne-am cunoscut reciproc loialitatea si tradarea neintentionata. Si toate astea datorita a tot ce este cuprins inauntrul acestei istorii - acestei fraternitati – deoarece eu ii cunosc caracterul si sufletul cum numai sangele adevarat o poate face.

Intr-o zi, mi-am spus, va veni momentul cand oamenii vor incerca sa il inteleaga, nu sa il judece. Il vor trata cu aceeasi blandete si compasiune asa cum a avut el tendinta fata de toti ceilalti. Vor lasa deoparte ideile preconcepute si il vor privi nu doar prin prisma muzicii sale, ci ca o fiinta umana: imperfecta, complexa, supusa greselii. Cineva foarte diferit de imaginea sa exterioara. Intr-o zi, adevarul va castiga maratonul…

Asa cum am spus intotdeauna, un cantec, o poveste, o viata au nevoie de un inceput, o parte de mijloc si un sfarsit. Dar, nu fiecare poveste are un sfarsit. In nici un caz cea a lui Michael. El este, prin muzica sa - aceea din trecut, dar si cea care urmeaza sa vina - nemuritor. Asa cum a dorit el intotdeauna sa fie. Viata, vocea si mesajul lui au sensul continuitatii chiar si dupa moarte. Este aproape ca si cum el s-ar fi incuiat, intr-un mod creativ pentru a scrie cantece, la Neverland. Uneori, asta imi spun.

Dupa toate acele obligatii publice, mama a avut nevoie sa se simta, in felul ei, aproape de Michael. Si-a facut bagajele si ne-a spus ca se intoarce in Gary, pentru a petrece ceva timp acasa, in Jackson Street, 2300. Nici unul dintre noi nu a insotit-o; a vrut sa fie singura. Cand m-am intalnit cu ea dupa prima saptamana, parea atat de calma. "Mi-am gasit mangaierea", mi-a explicat ea. "Pot sa-l aud acum alergand prin jurul casei, sa-l vad jucandu-se ca si copil; pot sa-i aud rasul.” A petrecut la casa veche mai mult de o luna, traind printre acele amintiri. Dar si-a exprimat si o usoara ingrijorare: a observat, cand se uita la strada pe fereastra din fata, ca tot mai multi oameni isi opreau masinile pentru a face fotografii. "Trebuie sa las casa aranjata. Nu putem sa o pastram asa, daca oamenii vor continua sa vina", a spus ea. Si, ghiciti ce? S-a asigurat ca i-a fost aplicat un strat de vopsea si a facut-o sa arate din nou curata. Iar cand ea mi-a spus asta, am auzit din nou rasul lui Michael.

 A trebuit sa zambesc si atunci cand mi-a povestit de gramada de caramizi care, dupa toti acesti ani, era inca in curtea din spate. Am rugat-o sa-mi aduca una ca amintire. Daca nu ar fi fost aceste caramizi, noi nu ne-am fi transformat in perfectionistii care am fost, i-am spus eu. Caramizile acelea au fost o lectie de viata. Pastrez acea amintire vie si in ziua de azi - iar vocea lui Michael ma urmareste mereu, zicand: "Va mai amintiti de caramizi?"

Atunci cand mama a revenit din nou in Los Angeles, a dat peste un poem pierdut al lui Michael, scris de ceva timp, in anii nouazeci si redescoperit in 2011. Era ca si cum el ar fi indreptat-o pe mama spre propriile lui cuvinte, la doi ani dupa ce a murit, pentru a-i oferi putin mai multa mangaiere si alinare. Asta este ceea ce a scris el - in creion si pe hartie galbena - iar ea pastreaza cu mare grija cuvintele lui:

Reflexia inimii unei mame
Este in sclipirea ochilor copiilor ei
Fiecare emotie si sentiment al ei
Este in caracterul copiilor ei
Mama a facut oameni nobili din ei
De ce oare, plangi, mama?
Sunt lacrimi de fericire sau de tristete?
Te rog, Doamne, sa fie lacrimi de fericire
Tot succesul meu s-a bazat pe faptul
Ca am dorit sa-mi fac mama mandra,
Sa ii castig zambetul de aprobare.

In ianuarie 2011, am calatorit cu Halima in Senegal, pentru a vizita niste prieteni vechi. Intr-una din zile, am condus trei ore din oras pana intr-un sat aflat in mijlocul unui loc de nicaieri, plin de mult praf, unde o comunitate mica traia in colibe de lut, fara apa, fara electricitate, fara nimic. Asa cum am ajuns noi, asa a ajuns si un tip pe un vehicul incarcat cu canistre galbene, care transporta apa pentru aprovizionarea satului. Copiii insa, nu au alergat spre acel vehicul, au alergat catre al nostru. Zeci de copii au alergat alaturi de noi, agitandu-se si razand. In ziua aceea am invatat multe: acei oameni erau fericiti si veseli, fara asteptari sau bunuri materiale. Aparent, ei stiau cate ceva despre lumea din afara, aveau comunitatea lor, se aveau unul pe altul si familia, si asta era tot ceea ce conta. Din puncul lor de vedere, eu eram doar un alt negru, insa unul imbracat in haine foarte elegante si vizitator din America. Numele meu era Jermaine si al sotiei mele era Halima. Acesta a fost felul in care am fost prezentat.

Am fost condusi intr-o coliba unde l-am intalnit pe inteleptul satului. Era un barbat in varsta de 97 de ani, cu pielea uscata ca o piele tabacita si doar cu ramasite de par alb pe partea stanga a capului. Numele lui era era Waleef si se deplasa foarte incet, dar era capetenia satului si ceea ce spunea el era ascultat. Am intrat in casa lui minuscula. Casa avea o podea din beton si o saltea inaltata pe un cadru de lemn, cu patru stalpi in colturi si plasa de tantari. Mustele intrau si ieseau, dar omul acela si doi prieteni mai in varsta stateau jos, netulburati. El mi-a luat mana si m-a invitat sa ma asez. Mi-a citit in palma si mi-a spus ca o sa am o viata lunga, apoi a spus o rugaciune pentru fiecare linie depistata in palma mea. Apoi, a scos o tigaie de sub pat, a amestecat continutul aflat in patru sticle de plastic cu niste ulei si nisip, apoi a inceput sa-mi frece cu el fata si parul. In prezent, nimeni nu se atinge de parul meu - nimeni - numai ca pe omul acesta l-am lasat, deoarece nu am simtit nimic negativ din partea lui, asa cum mormaia si inchidea ochii.

- "Ce spune?" l-am intrebat pe Kareem, prietenul nostru care ne-a dus acolo.
-"Te binecuvanteaza si iti doreste continuarea calatoriei in conditii bune si in siguranta" mi s-a spus.
Halima, dintr-o oarecare curiozitate a spus: "Intrebati-l pe Waleef daca a auzit vreodata de Barak Obama"
Acesta a afisat o expresie goala si gazda a ramas nemiscata, semn ca nu auzise.
- "Intreaba-l daca a auzit vreodata de Michael Jackson", a spus ea.
Kareem a transmis intrebarea in limba lor materna si omul a inceput sa dea din cap si sa vorbeasca. "Da! Il stie pe Michael Jackson".
- "Stai", am spus. "A auzit el de fratele meu? Aici? "
Inteleptul si-a luat mainile de pe capul meu, le-a pus impreuna ca la rugaciune si a spus doua cuvinte in limba engleza: "Michael… Jackson".
Cei doi barbati care se aflau langa el au dat din cap si unul dintre ei i-a pus lui Kareem o intrebare. - "Da!", a raspuns Kareem. "Acesta este fratele lui Michael Jackson."

In acel moment, un adolescent care statea in picioare in pragul usii a iesit foarte grabit. Cateva minute mai tarziu, am auzit un card de copii zvapaiati, sarind in sus bucurosi. Cand am iesit afara, trebuie sa fi fost vreo 50 dintre ei si mai ieseau si altii din spatele colibelor pentru a roi in jurul meu. Au inceput sa strige numele fratelui meu: "Michael Jackson! Michael Jackson! Michael Jackson!" Cum era posibil ca ei sa-l cunoasca intr-un loc atat de detasat de lumea moderna, fara televizor? Kareem ne-a explicat cum se asezau ei in jurul radioului care scotea sunete atat de ciudate.

Ochii mi s-au umplut de lacrimi: aceasta era inocenta, aceasta era puritatea – despre asta tot vorbea Michael, iar el a patruns in cele mai primitive, in cele mai indepartate locuri. M-au emotionat, pentru ca toti acei oameni nu aveau deloc idei preconcepute despre cum ar fi trebuit sa si-l aminteasca. Ei il stiau pe Michael doar ca o fiinta umana incredibila, un om de spectacol - si acesta este felul in care lumea ar trebui sa si-l aminteasca; asta merita el cu adevarat.

M-am asezat sa scriu aceasta carte la doua saptamani dupa aceasta vizita, deoarece este foarte important pentru mine ca oamenii din lumea intreaga sa inteleaga cine a fost Michael, care-i este mostenirea si modul in care si-a petrecut el timpul pe pamant. N-as fi putut fi mai motivat sa scriu decat dupa plimbarea in acel sat, unde nu am avut nevoie sa explic cine a fost el sau sa-l apar. Acei copii africani ii stiau deja numele, iar rostirea numelui sau le-a aprins fetele.

Halima mi-a dat o punga de bomboane, iar eu am stat in mijlocul invalmaselii pentru a le inmana bucata cu bucata. Era uimitor sa vezi cata emotie poate aduce o bomboana. In clipa aceea, mi l-am amintit pe Michael stand in spatele gardului nostru din Gary, dandu-le bomboane copiilor din cartier, care erau mai putin norocosi. Iar acum, aici, eram intr-o comunitate din Africa, care ilustra perfect cum a fost el aproape toata viata lui, inconjurat de copiii din “We Are The World", copii care nu au avut si nu au nimic de oferit in afara de dragostea si bucuria de pe chipurile lor, asa cum strigau ei: "Michael Jackson! Michael Jackson!"

ACEASTA ESTE PUTEREA  A CEEA CE A REALIZAT EL.
ACEASTA ESTE MOSTENIREA LUI.
ACESTA ESTE FRATELE MEU.”

- "You Are Not Alone, Michael" Through A Brother's Eyes/ ultimul capitol: Smile/ de Jermaine Jackson 

 Sa ne amintim…

"Lasa baiatul sa cante daca vrea sa cante!", a spus mama Martha.
"Vrei sa canti, Michael?" Michael in varsta de cinci ani, infrunta situatia.
Felul in care s-a prezentat el atunci a socat pe toata lumea.
Nu stiam de unde vine vocea aceea.
"Din Rai", a spus mama.

Asa a inceput totul…

Nascut sa amuze, sa inspire, sa incante, sa ajute!... In dansul etern al creatiei, creator si creatie s-au contopit intr-o plenitudine a bucuriei... Si au continuat sa danseze si sa cante, pana cand nu a mai ramas decat… dansul si muzica.

Mostenirea lui Michael, vazuta prin ochii tuturor celor care l-au apreciat ca artist si om intelegandu-i menirea, nu se rezuma doar la muzica magnifica venita din alte sfere si la dansul inegalabil. Mostenirea sa inseamna tot la fel de mult umanism, suflet si iubire, durere in fata durerii, compasiune, empatie printr-o identificare afectiva cu suferinta celorlalti, dorinta de schimbare pentru vindecarea lumii si planetei noastre suferinde. Inseamna magia credintei in toate aceste valori.

Daca ii datoram ceva lui Michael, ca de altfel tuturor celor care si-au adus aportul lor intr-un fel sau altul, uneori prin mari sacrificii, la binele celor din jur si al omenirii, care au ridicat valorile spirituale modeland in bine atitudini si caractere?

Cu siguranta, o treapta mai sus catre Dumnezeu!