Michael Jackson - MOONWALKING: FII MANDRU

Urmeaza-ti visele, oriunde te duc ele…

Aceasta galerie de imagini a fost biroul si sala sa de dans. In fiecare duminica, acesta era locul in care se inchidea pentru sedinte de doua-trei ore pentru a repeta o miscare. Imi place sa ma gandesc la el cum dansa inconjurat de amintiri. Cand cineva afirma ca Michael a fugit mereu de trecutul sau si de zilele de la Jackson 5, imi permit un zambet crud si ma gandesc la aceasta camera a amintirilor si la acesti pereti care vorbesc cu fiecare dintre noi si spun: “Fii mandru. Niciodata sa nu uiti”

“Esti increzator... Esti puternic... Esti frumos... Esti cel mai bun.” In gand reascult o caseta pe care e inregistrata vocea inconfundabila a lui Michael. Vorbeste cu el insusi. „Esti increzator... Esti puternic... Esti frumos... Esti cel mai bun", repeta el. Este singur, meditativ si vorbeste pe un ton la fel de moale ca si cea mai usoara respiratie. O aud astazi la fel de clar ca si atunci; una dintre meditatiile de dimineata ale lui Michael din anii optzeci - o mantra surprinsa pe un aparat de inregistrare vocala, astfel incat sa o poata reda ca pe o discutie cu sine. Era precum un sportiv in vestiar, inainte de a intra pe arena publica, intr-o zi in care trebuia sa castige eradicand orice indoiala sau teama de esec.

In incercarea de a cuceri lumea muzicii, el trebuia sa fie puternic mental. Nu stiu daca a fost o tehnica transmisa de Muhammad Ali, dar cuvintele „cel mai bun” imi sugereaza ca a fost ca o extensie a pregatirii noastre: ganditi-o, vizualizati-o, credeti in ea, faceti-o sa se realizeze. Am auzit prima data aceasta mantra in 1984, in studio cu Michael, cand inregistram impreuna o melodie numita “Tell Me I’m Not Dreaming” (Spune-mi ca nu visez). Vorbeam cu el despre negativitate si el a spus ceva despre controlul gandurilor noastre, adaugand: „Asculta la asta.” Daca ar fi inca in viata, probabil ca s-ar indeparta de relatarea mea, pentru ca era un ritual foarte privat.

Dar, daca mostenirea sa e legata de imputernicirea altora cu muzica sau intelepciunea sa, atunci eu cred ca aceasta perspectiva este potrivita, deoarece ne arata ca Michael Jackson - regele pop-ului, cel mai mare entertainer - era si el om. Acest lucru spune ca respectul lui de sine avea nevoie de o provocare a tintei, la fel ca al oricarui altcuiva. Michael folosea discutia pozitiva cu sine insusi, atunci cand avea nevoie sa se simta bine sau sa faca ca ceva sa se intample: “Cand spui asta cu voce tare si continui sa o repeti, subconstientul poate face ca acel lucru sa devina realitate”, spunea tot timpul. Pentru el, vorbitul intr-un magnetofon - un dispozitiv niciodata departe de el, pentru a surprinde un aranjament sau un vers care ii venea in cap - era la fel de firesc ca a pune o dorinta.

A scris despre asta in autobiografia sa, explicand modul in care isi punea dorinte in timp ce privea apusurile de soare, lasand acele sperante pentru ca soarele sa le ia cu el. Ca baiat, isi punea intotdeauna o dorinta inainte de a se scufunda in piscina. Toate aceste dorinte s-au concentrat pe crearea celui mai vandut disc din toate timpurile. Cu totii credeam in vizualizarea pozitiva, dar Michael a dus-o la un alt nivel: mesaje pe oglinda, mantre pe magnetofon, vizualizarea numelui sau in paginile Guinness Book si dorinte lansate in apusuri de soare si piscine. Nu am nicio indoiala ca si-a spus ca este cel mai bun in pregatirea concertului „This Is It” de la Londra; un campion la categoria pana care se pregatea psihic pentru o revenire.

El si-a fost cel mai mare critic cu fiecare album nou si turneu; el nu s-a vazut pe sine ca fanii. Adultia poate sa fi fost o sursa constanta de iubire pentru Michael, dar nu a si garantat iubirea de sine intr-un mediu public unde mass-media l-a etichetat „wacko” si „ciudat”. Puterea mentala devine cea mai mare provocare atunci cand fanii tai nu se asteapta ca tu sa cazi, dar mass-media mondiala asteapta momentul ca tu sa faci asta. Michael credea ca, daca pune ceva acolo - si spune ca ceva este asa – acel ceva avea sa devina realitate si toti cei din familie stiau ca el promitea genul de album solo care avea sa ne uimeasca pe toti. Dar, acel proces creativ era strict privat. Potrivit Mamei, el se inchidea in camerele sale, iar ea afla ca scrierea cantecelor merge bine, deoarece, ocazional, ii trecea pragul si auzea un „Whoo!” si aplauda emotionat.

Chiar daca albumul „Off the Wall” nu a adus premii, acesta i-a marit „fandom-ul”, iar zilele de Jackson-manie care au urmat au insemnat ca el e pregatit si inzestrat pentru asta. Acesta a fost probabil un lucru bun, deoarece au inceput sa se intample unele incidente stanjenitoare. Odata, mama a intrat intr-o camera aflata in spatele garajului si a trecut prin spaima vietii ei. Acolo, intr-un sac de dormit aflat langa o gramada mare de ambalaje alimentare aruncate, era o fata tanara, la fel de speriata. Mama a intrebat-o ce face. „Il astept pe Michael”, a spus ea nevinovata. „Cum ai intrat? De cat timp estii aici?” „De aproximativ doua saptamani. Va dori Michael sa ma vada?” Noi stiam cum a obtinut ea accesul, dar nu voi face cunoscut faptul, asa cum l-am tinut ascuns si pana astazi.

Atat de mare era proprietatea, incat ea a reusit sa treaca neobservata de mult timp. Cu toate acestea, acesta a fost un incident minor, comparativ cu momentul in care mama s-a hotarat sa traga un pui de somn in dormitor. Cred ca statea acolo de aproximativ o jumatate de ora, cand a simtit o prezenta. A deschis ochii si s-a uitat in jos: stand langa patul ei, erau doi dintre cei mai nevinovati fani. “Nu am stiut ce sa facem… nu am vrut sa te trezim”, au spus ei, dar am venit sa vedem daca ii putem cere un autograf lui Michael”. Mama nu a sunat la politie pentru ca “eu n-am vrut ca ei sa aiba probleme”.

Dar, pozitia noastra a fost mai putin concilianta atunci cand au inceput sa apara „Billie Jeans” din public. Au existat mai multe teorii despre inspiratia melodiei, cu sugestii ca „Billie Jean” ar fi o anumita femeie. Dar, dupa cum a clarificat Michael in autobiografia sa, ea a fost de fapt o chintesenta a comportamentului celor mai obsesive fane, dupa cum s-au manifestat ele in vremea cand eram la Jackson 5. Piesa spune povestea unei femei care a incercat sa-i intinda o cursa unui barbat, pe motivul unei sarcini false, dar adevarul din spatele acestei povesti se regaseste in doua incidente. In primul rand, o doamna mi-a trimis o pereche de pantofi roz pentru bebelusi la casa de la Bel Air unde locuiam impreuna cu Hazel. Pe o nota atasata scria: “Acesti pantofi sunt pentru copilul pe care il vom avea. Sunt insarcinata cu copilul tau.” Dupa care, Jackie a primit si el o pretentie fantezista similara, intr-o scrisoare scrisa de mana si trimisa acasa.

Ca doi cei mai prolifici tineri cu doamnele, am fost larg deschisi la astfel de afirmatii, dar ele au ignorat faptul ca noi am practicat sex protejat. Pe de alta parte, Michael nu s-a culcat niciodata cu o fana, asa ca nu s-a putut formula o astfel de pretentie impotriva lui. In anii care au urmat - dupa ce piesa a devenit hit international - familia a portretizat un anumit tip de fana drept "Billie Jean". Nu s-a intentionat deloc a fi un compliment - deoarece melodia nu este o poveste de dragoste - insa, cateva persoane au si ridicat mana pentru a-si revendica aceasta notorietate asupra relatiilor imaginate cu Michael. Billie Jeans erau acele fane fata de care Michael era foarte prudent. Peretii interiori ai camerei de paza, pe care noi o instalaseram la Hayvenhurst, erau acoperiti cu poze si schite despre cum arata fiecare femeie. Semana cu biroul unui serif, plin cu fotografii dintre cele „Cautate”.

Cea mai faimoasa Billie Jean a fost o femeie pe care am cunoscut-o ca Yvonne, o afro-americana cu trei copii. Mereu se plimba prin jur, convinsa ca Michael o iubea. Intr-o zi, a asteptat la poarta din fata pana cand mama a iesit sa o vada. Ea a ras capetele celor trei copii ai sai, spunand ca au paduchi si ca are nevoie de ajutorul lui Michael pentru ca “Acestia sunt nepotii tai. Ei sunt copiii pe care i-am avut cu Michael.” O alta Billie Jean locuia in Marea Britanie, dar calatoria sa de peste 5.000 de mile nu a descurajat-o niciodata. De fapt, ea a procedat la un proces impotriva familiei noastre, spunand ca s-a casatorit cu Michael in secret si ca au avut un copil. Ea a prezentat si un certificat de casatorie si unul de nastere, amandoua cu aspect convingator, drept “dovezi” intr-un caz care, evident, nu a dus nicaieri. 

Insa, cel mai uimitor incident s-a petrecut mai tarziu, la Neverland, cand o anume Billie Jean a patruns pe terenurile proprietatii. Cand securitatea a gasit-o, ea purta un permis de conducere California autentic, de la Departamentul Autovehiculelor, cu o poza si o adresa care spunea „Neverland Ranch”, Figueroa Valley si codul postal - si numele de Billie Jean. Era incredibil la ce puteau recurge aceste femei. Trebuie sa subliniez ca marea majoritate a fanelor lui Michael nu erau Billie Jeans; erau cele mai dedicate, fidele si iubitoare fane pe care si le-ar putea dori un artist si el stia asta mai bine decat oricine. El a fost partas la o asociere unica cu acei oameni pe care i-a numit “soldatii iubirii”. De indata ce securitatea verifica grupurile de fani din afara Hayvenhurst, iesea sa petreaca cateva minute cu ei, sa stea de vorba si sa semneze autografe.

Intotdeauna Michael a incercat sa se faca accesibil intr-o realitate care era din ce in ce mai inaccesibila. Ca frate al sau, nu a fost intotdeauna usor sa-mi pastrez rabdarea. Intr-o zi, am dat sa intru pe alee, unde am gasit un barbat care statea singur in poarta, blocandu-mi drumul. L-am rugat politicos sa se mute. El a refuzat. L-am intrebat care este problema lui. A raspus: familia lui Michael. Asta era problema lui. „Sunt aici pentru a-l salva”, a adaugat el. „Michael nu are nevoie de salvare. Acum iesi din calea mea”, am spus. Cand a refuzat, am coborat din masina si am inceput sa ne luam la bataie exact cand au sosit agentii de paza. “Tu nu stii nimic despre aceasta familie! Acum lasa-ne in pace!”, am strigat eu. Necunoscutii care pretindeau ca il cunosc pe Michael la fel de bine ca noi, erau ceva cu care ar fi trebuit sa ne obisnuim. Dar, cel putin acel tip a primit mesajul meu si a fugit. Daca s-ar dovedi intotdeauna atat de usor sa tii in frau dezbinarea!

Michael a luat decizia de a reproiecta Hayvenhurst, lasandu-i interiorul, adaugand un al doilea etaj si amenajand gradinile. S-a tot vorbit despre o mutare a lui dupa 11 ani in Encino, dar el a vrut sa ramana pentru ca ii placea acolo, asa ca s-a oferit sa plateasca pentru remodelare. Asa ca, la inceputul lui 1983, toata lumea s-a mutat intr-o cladire – care ramane infuzata cu inima si spiritul fratelui meu. Dupa ce treci pe langa o fantana cu cai din piatra, ingenuncheati, intrarea grandioasa este o usa dubla care duce la un hol cu podea din marmura alba. Biblioteca si teatru intern la stanga; living si bucatarie la dreapta. In fata, o scara care se roteste de la dreapta la stanga, curbandu-se in jurul unui candelabru central. La sosirea din hol, va intoarceti la dreapta pe covorul verde-smarald spre ceea ce au fost camerele lui Janet si La Toya.

Virati la stanga spre apartamentul mamei si a lui Joseph aflat intr-un colt si cel al lui Michael aflat in celalat colt. Camerele lui Michael si dormitoarele surorilor se aflau la capete opuse ale casei - un punct demn de remarcat pentru rapoartele ulterioare care au plasat „dormitorul La Toyei adiacent celui al lui Michael”. El a dorit „sa invioreze putin acel loc”, iar noul Hayvenhurst – amenajat in anul 1981, sa asiste cu usurinta la toate venirile si plecarile sale. In incaperile sale, era un semineu din caramida, baie de marmura neagra si un pat Murphy care se plia in perete, deoarece lui Michael ii placea sa doarma adesea pe podea; era un obicei din zilele noastre petrecute in Gary, cand puneam pe jos o plapuma sau o saltea.

In ceea ce priveste dormitul pe podea, era ceva ce noua ne-a placut dintotdeauna. Eu sunt la fel si in ziua de azi. Il prefer, avand in vedere ca Michael spunea mereu ca este bun pentru spate. In camerele sale, erau fixate fotografii cu Ava Gardner, pentru ca „i-a iubit harul si frumusetea”. In anii urmatori, a avut imagini cu copilul vedeta Shirley Temple si apoi, spre sfarsitul vietii sale, cu Alicia Keys. Tavanul lui duce la o mansarda ingusta – prinsa de o scara in spirala, din lemn si vopsita in alb – care este captusita cu rafturi de carti si duce la o usa si un set de camere ascunse sub acoperis, cu un “den” (refugiu pentru desfasurarea unei activitati in privat) si un “salon de coafura” complet, cu scaun rotativ, chiuveta si oglinda.

Nu era singurul loc privat din partea sa de casa – el s-a asigurat ca are si propria scara de intrare, prin spate. Dormitorul sau, care se deschidea spre o terasa din caramida, avea un baldachin vast ca o pergola sustinuta de stalpi. Avea o jacuzzi uriasa intr-un colt al terasei si o zona de gratar cu gresie in celalalt colt. Aici se aseza el dimineata, cu vedere 90 de grade la stanga spre peluze si spre curtea pietruita de dedesubt, la care se poate ajunge pe scara sa in spirala din exterior, care duce in curtea interioara. In mijlocul acelei curti se afla un stalp de felinar victorian cu un semn stradal ce anunta „Fericire”. Intr-un colt jos spre stanga lui, se afla o cladire din caramida cu un magazin deschis spre strada; una dintre vitrine infatiseaza un magazin de jucarii din anii '50 plin cu papusi din portelan, soldati din lemn, ursuleti, casa de papusi si un mini balansoar; cealalta infatiseaza un magazin de flori, plin cu aranjamente artificiale in cosuri.

Aceasta este vederea dinspre strada a studioului lui Michael. Fatada amuzanta lasa o impresie falsa asupra muncii serioase care continua in culise. In interior, o pictura murala umple un perete. Este o scena de padure verde, cu versiunea de desen animat a lui Michael cocotat intr-un copac, citind o cartea verzuie cu titlul “Secretul Vietii” - o lectura necesara adeptilor Martorilor lui Iehova. Pe peretele exterior al studioului se afla imaginea incadrata intr-o rama a unui castel ca cel al lui Disney pe un deal, aflat la departare, la capatul unui drum care duce printr-o padure. In prim plan, Michael sta cu un copil aplecat spre el. „Pentru Copii, Castele si Regi”, este titlul incastrat cu luminite.

Dar cea mai izbitoare schimbare a fost in gradini: erau flori peste tot. Lui Michael nu i-au placut niciodata florile „pentru ca imi amintesc de inmormantari”, dar calatoriile sale la Disneyland au schimbat toate acestea. Acum crease straturi de flori inflorite, aranjate in culorile curcubeului, in cinci, sase randuri adancime. In aceste gradini nu aveti cum sa nu observati o panza de fier forjat care incadreaza un felinar. El atarna intr-un colt al casei cu un indicator din lemn sculptat manual, pe care scrie: “Urmeaza-ti visele oriunde te duc ele”.

A existat si o renovare surpriza pe care nu am avut voie sa o vedem pana cand Michael nu a fost gata. „Mansarda” - doua camere inguste deasupra garajului - a fost inchisa saptamani intregi. “Nimeni nu are voie acolo”, i-a spus mamei. “Este un cadou pentru toti - vreau ca toata lumea sa-l vada in acelasi timp.” A fost in podul acela nopti intregi, alergand in sus si in jos pe drumul cel scurt al scarilor de langa garaj, organizandu-si proiectul in secret, cu asistentii si ajutoarele sale. Vine si ziua marii dezveliri. Michael a cerut fiecarui frate sa se intalneasca in sala de mese, cu mama si Joseph. Bucatarul pregatise un bufet impresionant, asa ca am intuit ca era vorba de ceva important.

Ceremonialul ne-a impresionat cu adevarat. Dupa care, batand din palme pentru a ne atrage atentia, la usa a aparut Michael. “Pentru toata lumea, surpriza mea este gata. Urmati-ma!” Am traversat curtea si am urcat scarile catre mansarda. Eram undeva prin mijlocul efectivului cand am auzit exclamatii in frunte. Cand am ajuns sus si m-am uitat de jur imprejur, am inteles de ce. Michael transformase intregul spatiu intr-o camera a amintirilor. Sufocase literalmente peretii si tavanele in imagini expuse in printuri mari, care intrau unele in altele.

Fiecare centimetru din suprafata disponibila - inclusiv partea inferioara a acoperisului inclinat al garajului si interiorul unui birou - este si astazi acoperit cu montajul sau alb-negru si color. Nu vorbesc despre fotografii aranjate perfect in rame ca la un muzeu; Vorbesc despre pereti tencuiti cu imagini care ofera o cronica a anilor nostri ca familie, anilor nostri ca grup si a anilor lui ca artist solo; cele mai indragite amintiri ale lui s-au contopit intr-un singur loc, pentru a oferi o arhiva secreta a drumului sau si al nostru.

Am ramas fara cuvinte incercand sa absorb amploarea acestui proiect colosal. Acolo erau fotografii cu bunicii nostri, familia, strada 2300 Jackson, copilaria noastra, zilele lui Jackson 5, coperte de reviste, fotografii publicitare TV, fotografii de la concerte si fotografii cu multimea. Daca te gandeai la ceva, el il avea postat. Chiar si permisul de conducere al Mamei, certificatul de casatorie al parintilor nostri si raportul sau vechi de la scoala. Cea de-a doua camera, aflata la capatul cel mai indepartat, a fost umpluta in cele din urma cu amintiri, premii, suveniruri si cutiile de sticla ale manusilor sale cu paiete. Pe la mijlocul anilor optzeci, un zid a devenit “zidul lui de celebritate” - peste 50 de fotografii cu el si oameni celebri.

Pentru a numi doar cativa: Julie Andrews, Elton John, Jackie Onassis, Frank Sinatra, Barbra Streisand, Sean Connery, Whoopi Goldberg, Joan Collins, Liza Minnelli, Dustin Hoffman, Meryl Streep, James Brown si ET, de cand Michael povestea ET: Cartea de povesti extra-terestre LP. Exista chiar si o imagine marita a profesoarei noastre, Rose Fine. Dar zidurile nu spuneau chiar totul. Pe plinte din lemn, erau mesaje scrise intr-o caligrafie perfecta, si se desfasurau in jurul camerei, ca una dintre acele postari de stiri din partea de jos a unui ecran de televiziune: “Joseph si-a indeplinit visele prin noi”; “Multumesc, Iehova, Joseph, mama, Berry Gordy, Suzanne de Passe, Diana Ross”; “Pamantul Are Muzica Pentru Cei Care Asculta”.

In baia mansardei, a postat un singur articol de poveste: o imagine uriasa a albumului Dianei Ross din anul 1981, “Why Do Fools Fall in Love” - un titlu care cred ca indica propriile sale reflectii despre relatia cu Diana. Mi s-a parut semnificativ faptul ca era singura imagine care statea izolata de toate camerele. Una dintre cele doua camere a fost dedicata celor cinci ani de la Jackson Five. El a marit o fotografie publicitara alb-negru, astfel incat, stand la o inaltime de cinci picioare in varful scarilor – este prima imagine pe care o vezi. Deasupra ei, a scris propriul sau titlu: “COPII CU UN VIS”. Langa ea, pe o placa montata pe perete, Michael a scris un mesaj, cu auriu pe negru:

Sa faci o fotografie inseamna sa surprinzi un moment/ Sa opresti timpul/ Sa conservi felul in care eram/ Se spune ca o poza exprima o mie de cuvinte/ Deci, cu toate aceste fotografii/ Voi recrea momente minunate/ Magice, din viata noastra/ Si sper, ca aceasta calatorie pitoreasca in trecut sa fie un stimulent/ Pentru a crea un maine mai luminos si de succes/ - Michael Jackson

Aceasta galerie de imagini a fost biroul si sala sa de dans. In fiecare duminica, acesta era locul in care se inchidea pentru sedinte de doua-trei ore pentru a repeta o miscare. Imi place sa ma gandesc la el cum dansa inconjurat de amintiri. Cand cineva afirma ca Michael a fugit mereu de trecutul sau si de zilele de la Jackson 5, imi permit un zambet crud si ma gandesc la aceasta camera a amintirilor si la acesti pereti care vorbesc cu fiecare dintre noi si spun: “Fii mandru. Niciodata sa nu uiti” Pe unele chipuri de pe acel „Celebrity Wall”, Michael le-a clasat ca prieteni dragi: Jane Fonda, Katharine Hepburn, Marlon Brando, Gregory Peck, Sammy Davis Junior si inimitabila Elizabeth Taylor.

El i-a cunoscut in timp ce socializa, lucru pe care l-a facut tot mai des odata ce noul Hayvenhurst a fost finalizat. A inceput sa organizeze petreceri, sa trimita invitatii si sa faca un prilej din asta, cu bucatarul care trebuia sa gateasca cele mai bune mancaruri si personalul avut la dispozitie sa serveasca. Mama se referea la ele ca “cinele sale cu vedete” si inca isi mai aminteste noaptea cand a stat in camera ei pana cand i-au batut la usa Michael cu Yul Brynner care tocmai ajunsese la etaj pentru a o saluta. Cand Yul a vazut ca mama purta boneta de dormit, i-a spus sa nu se jeneze. Nu am participat niciodata la vreuna din acele ocazii, dar mama a fost aproape intotdeauna acolo.

Ea spunea ca Michael, care avea in jur de 26 de ani la acel moment, incerca sa se comporte intr-un mod matur cu oaspetii de seama, mai in varsta. „El se comporta ca unul de varsta lor”, a fost felul in care ne-a spus-o ea. Totusi, primul lucru pe care el il facea era sa le arate tuturor colectia de papusi din fereastra de la studio si masina de inghetata cu iaurt pe care o instalase. Oricat incerca el sa fie adult dincolo de anii sai, copilul din interior era imposibil de retinut. Un lucru pe care il veti remarca vis-à-vis de acest grup eclectic de oameni, este acela ca toti erau actorii in domeniul filmelor. Pe Katharine Hepburn a cunoscut-o pentru prima data, atunci cand Jane Fonda l-a invitat pe platoul On Golden Pond, in 1981. Dar, indiferent cu cine era, Michael era hotarat sa le extraga intelepciunea, sfaturile si cunostintele de viata, in special despre industria filmului si despre faima; era dornic sa apeleze la experienta lor, pana avea sa ajunga el insusi artist la propriu.

Cu fiecare prieten - la casa lor sau la rulota - lua un magnetofon si inregistra discret conversatiile lor. Poate sa para un lucru ciudat de facut si ma indoiesc ca celelalte parti stiau despre acest , dar, era de inteles din punctul lui de vedere. El le capta sfaturile solide, astfel incat sa le poata reda, ca pe una dintre discutiile incurajatoare ale sale. Cred ca era atat de fermecat de faptul ca se afla alaturi de ei - in special de Jane Fonda, Marlon Brando si Elizabeth Taylor - incat vroia sa se asigure ca niciodata nu a ratat vreun cuvant pe care l-au spus. Noaptea, intors la Hayvenhurst, punea din nou acele conversatii, le asculta si lua notite. Michael a fost un preluator si expeditor de notite prolific, si a trecut caseta dupa caseta prin magnetofonul sau.

Cred ca au existat numerosi avocati, producatori, directori de discuri si manageri care i-au fost apropiati lui Michael fara sa banuiasca ca butonul de inregistrare era apasat pentru a surprinde un moment sau pentru a-i proteja interesele. De-a lungul anilor, pe masura ce faima si succesul au crescut, motivatia de a inregistra conversatiile a avut mai putin de-a face cu captarea unor sfaturi decat cu ceea ce oamenii spuneau unii despre ceilalti sau cu vorbele dure adresate lui. Faptul ca Michael era vedeta si venerat de fani nu a fost intotdeauna respectat de unii oameni care veneau si plecau.

Odata, Michael era cu mine, cand cineva pe care el il respecta a inceput sa-l injure la telefon. El a departat telefonul de ureche. “Asa imi vorbesc. Poti crede asta?” Cred ca multi l-au subestimat pe Michael. L-au considerat un geniu muzical, dar au detectat si tendinta lui maleabila si dificultatea de confruntare. Cred ca acest lucru a fost perceput mai degraba ca o slabiciune, decat ca o bunatate. Intotdeauna mi-a placut sa-i vad pe straini intampinandu-l pentru prima data si plecand impresionati, cu preconceptiile lor spulberate. El a avut capacitatea de a fi unul dintre cei mai tristi, cei mai sinceri si cei mai cu picioarele pe pamant oameni pe care i-ati putea cunoaste, dar a fost si unul dintre cei mai subtili, cu o creativitate si un intelect care l-au facut unul dintre cei mai inteligenti ganditori - in afara normelor – in orice domeniu.”

  

“You Are Not Alone, Michael”/ Moonwalking – prima parte/ de Jermaine Jackson