Salvador Allende – JOCURI DE PUTERE

Cat de nedrept este un sistem ale carui resurse ajung in mainile catorva oameni…

“Aceleasi firme care au exploatat cuprul chilian de multi ani, au obtinut profituri de peste 4.000 de milioane de dolari in ultimii 42 de ani, in timp ce investitiile initiale au fost mai mici de 30 milioane de dolari. Un exemplu simplu si dureros, un contrast acut: “In tara mea sunt 600.000 de copii care nu se pot bucura de viata in conditii umane normale, deoarece in primele opt luni de existenta n-au primit cantitatea elementara de proteine. Tara mea ar fi transformata complet de aceste 4.000 de milioane de dolari SUA (profit). Numai o mica parte din aceasta suma ar asigura proteine ​​pentru toti copiii din tara mea, o data pentru totdeauna.”

Viziunea lui Allende despre democratie era cea a unei democratii reale si substantiale pentru toti cetatenii, nu a unei democratii restranse care sa functioneze numai pentru interesele minoritatii bogate. Democratia trebuia sa fie economica, sociala si politica.

Democratia economica avea ca scop sa puna capat „discriminarii intre venituri si salarii, intre femei si barbati sau intre cetateni de varste diferite”, infiintarea unor centre de ingrijire zilnica pentru cei mai saraci din comunitatile de muncitori, multe alte reforme in beneficiul femeilor, copiilor si altor grupuri neglijate. Politicile sale in beneficiul femeilor, in special al femeilor sarace si al celor din clasa muncitoare, includeau concediile de maternitate, asistenta pentru cresterea copilului (alocatii, gradinite, camine), programele de hranire si programele nutritionale pentru copiii lor, medicamente si tratamente publice (gratuite) pentru oamenii cu venituri mici, cu scopul de a le imbunatati sansa la viata.

In toate discursurile sale, in interviuri, in ceea ce a scris, Allende a explicat viziunea sa privind democratia, avand grija sa si sublinieze, de fiecare data, pericolele care maschiaza comportamentele nedemocratice sub sloganul „democratiei”. Cuvintele sale au avut un ecou urias. Intr-un scurt eseu, scris la cererea ”editorilor din America de Nord”, ca postfata la o carte care continea traducerea in engleza a conversatiilor sale cu jurnalistul francez Regis Debray, din 1971, Allende informa astfel publicul din America de nord:

”Inca din tinerete, eu am luptat sa ingrop prejudecata si sistemul nostru politic depasit, pentru totdeauna. Destinul a dorit ca eu sa conduc revolutia democratica din Chile, aceasta lupta in care cuvantul democratie are o semnificatie cu mult mai larga decat atunci cand este folosit pentru a ascunde acele atitudini politice esentialmente anti-democratice si reactionare. Actiunea guvernului nostru impotriva monopolurilor care au jefuit si au pradat economia din Chile si incercarile noastre de a ne recupera resursele naturale de baza ale tarii, pentru ca de ele sa beneficieze poporul din Chile, vor afecta cu siguranta anumite interese private din America de Nord. Noi suntem siguri insa, ca aceste interese nu pot fi identificate cu scopul grandios al poporului din America de Nord, a carui traditie progresista o respect.”  

Era atat de preocupat de adevaratul inteles al cuvantului democratie, incat a inclus in aceeasi postfata, primul lui mesaj anual catre Congresul din Chile, din 21 mai 1971, care expunea cele mai importante cinci principii dupa care se ghida revolutia democratica din Chile: - legalitatea, dezvoltarea institutiilor, libertatea politica, nonviolenta si crearea ariei de proprietate sociala -

Allende a inteles importanta de a opune rezistenta expansiunii unei puteri straine pe teritoriul altor tari in numele corporatiilor puternice si al bancilor. La mijlocul anului 1972, le declara oamenilor din Chile: ”Am promis ca voi realiza schimbarile structurale de care Chile are mare nevoie, pentru a deschide calea catre socialism prin pluralism, democratie si libertate. Dilema cu care se confrunta statul Chile acum nu este intre democratie si totalitarism. Dilema cu care se confrunta Chile acum este intre interesele poporului din Chile si cele ale capitalului strain, intre patrioti si anti-patrioti, intre hegemonia sefilor sau control din partea muncitorilor.”

“Datoriile externe, afirma Allende, constituie unul dintre principalele obstacole aflate in calea progresului tarilor lumii a treia si sunt in general contractate cu scopul de a masca pagubele produse de sistemul de comert nedrept, de a amortiza costurile de stabilire a companiilor straine pe teritoriul nostru si de a masca exploatarea speculativa a rezervelor noastre. Datoriile acestea sunt acum atat de mari, incat creditorii, stiind bine ca nu vor putea fi niciodata platite si ca ele sunt un obstacol pentru dezvoltarea economica, au acceptat necesitatea de a le ”ierta” intr-o anumita masura”.

Observand ca banii obtinuti din dezarmare ”ar fi suficienti pentru a incepe dezvoltarea unei economii mondiale bazata pe solidaritate”, el a ajuns la concluzia ca ”progresul si eliberarea vastei lumi sub-dezvoltate, va depinde de nevoia urgenta de a transforma structura economiei mondiale pe baza constiintei, alegand astfel calea cooperarii bazata pe solidaritate, dreptate si respectarea drepturilor omului. Altfel, oamenii vor fi fortati sa aleaga acea cale, de nedorit, a conflictului, violentei si suferintei – exact pentru a impune principiile cartei Natiunilor Unite (privind drepturile omului).”

CHILE IN CAUTAREA FERICIRII

Allende milita pentru o noua politica - aceea a “tehnologiei dezvoltarii”, care sa fie ghidata de “filosofia umanista care isi propune ca obiectiv major fiinta umana”---------------- 

Celebrul sau discurs in cadrul sesiunii ONU, din data de 4 Decembrie 1972, denunta puterea abuziva a corporatiilor multinationale. Acest denunt a fost "sentinta mortii" sale: 

“Sunt din Chile, o tara mica, dar una in care astazi orice cetatean este liber sa se exprime asa cum doreste. O tara cu o toleranta nelimitata culturala, religioasa si ideologica, in care nu exista loc de discriminare rasiala. O tara a carei clasa muncitoare este unita intr-o singura organizatie sindicala, in care sufragiul universal si cel secret este mijlocul determinarii unui regim multipartit, cu un Parlament care functioneaza neintrerupt din momentul in care a fost creat, acum mai bine de 160 de ani; unde instantele judecatoresti sunt independente fata de executiv si unde constitutia a fost schimbata o singura data din anul 1833 si aproape intotdeauna a fost in vigoare. O tara in care viata publica este organizata in institutii civile si unde fortele armate au o experienta profesionala dovedita si un spirit democratic profund. O tara cu o populatie de aproape 10.000.000 de locuitori care, intr-o singura generatie, a avut doi castigatori ai Premiului Nobel pentru literatura, Gabriela Mistral si Pablo Neruda, ambii copii ai unor muncitori simpli. In tara mea, istoria, pamantul si omul sunt unite de un puternic sentiment national.

Chile este, de asemenea, o tara a carei economie a fost insa indelung supusa, si chiar instrainata, firmelor capitaliste straine, ducand la o datorie externa de peste 4.000 de milioane de dolari; ale carei servicii anuale reprezinta peste 30% din valoarea exporturilor tarii;a carei economie este extrem de sensibila la situatia externa si care sufera de stagnare cronica si de inflatie; si unde milioane de oameni au fost fortati sa traiasca in conditii de exploatare si mizerie, de somaj fatis sau ascuns.

Am venit astazi aici deoarece tara mea se confrunta cu probleme de importanta mondiala, care fac obiectul atentiei permanente a acestei adunari a natiunilor unite: lupta pentru eliberare sociala, efortul pentru bunastare, progresul intelectual si apararea identitatii nationale si a demnitatii.

Perspectiva cu care se confrunta tara mea, la fel ca multe alte tari din Lumea a Treia, este un model de modernizare indirecta, care, asa cum o demonstreaza studiile tehnice si cele mai tragice realitati, exclude din posibilitatile progresului, bunastarii si eliberarii sociale din ce in ce mai multe milioane de oameni, destinandu-le unei vieti sub-umane. Este un model care va produce o lipsa din ce in ce mai mare de locuinte, care va condamna un numar tot mai mare de cetateni la ignoranta, analfabetism, somaj si mizerie fiziologica.

Pe scurt, aceeasi perspectiva care ne-a pastrat intr-o relatie de colonizare, dependenta si exploatare in vremurile de razboi rece, a functionat si in vremurile de conflict militar sau in vremurile de pace. Exista o incercare de a condamna toate tarile subdezvoltate sa fie realitati inferioare, mereu subordonate.

Acesta este modelul pe care clasa muncitoare chiliana, venind pe scena ca protagonist al propriului destin, a hotarat sa-l respinga, sa caute la randul sau o dezvoltare autonoma si rapida proprie si sa transforme structurile traditionale intr-o maniera revolutionara.

Poporul chilian a castigat puterea dupa un drum lung, de mari sacrificii, si este pe deplin implicat in sarcina instaurarii democratiei economice, asa incat activitatea productiva sa functioneze ca si un raspuns la nevoile si asteptarile sociale si nu in interesul profiturilor individuale. Intr-o maniera programata si destul de coerenta, vechea structura, bazata pe exploatarea lucratorilor si detinerea mijloacelor de productie principale de o minoritate, este depasita. Ea este inlocuita de o noua structura - coordonata de muncitori si pusa in slujba intereselor majoritatii - care va pune bazele unei cresteri ce va fi determinata de o dezvoltare reala, care va include toata populatia, fara sa ignore unele sectoare vaste ale populatiei si sa le condamne la saracie si la a fi proscrise social. Muncitorii nostri conduc sectoarele privilegiate ale puterii politice si economice, atat in ​​centrele de munca, cat si in comunitati si in stat. Acesta este continutul revolutionar al procesului pe care tara mea il parcurge pentru depasirea sistemului capitalist si deschiderea unui drum socialist.

Nevoia de a plasa toate resursele noastre economice in slujba nevoilor foarte mari ale poporului, a fost mana in mana cu recastigarea demnitatii Chile. A trebuit sa punem capat situatiei vechi, ca urmare a faptului ca noi, chilienii, afectati de saracie si de stagnare, trebuia sa exportam sume uriase de capital in beneficiul celei mai puternice economii de piata din lume. Nationalizarea resurselor de baza constituie pentru noi o cerinta istorica. Economia noastra nu mai poate suporta subordonarea implicita de a avea mai mult de 80% din exporturile sale in mainile unui mic grup de companii straine mari, care si-au pus intotdeauna interesele lor in fata celor din tarile in care ele realizeaza profituri. Nici nu am mai putea accepta blestemul latifundiului, al marilor monopoluri industriale si comerciale, credit pentru cateva inegalitati brutale in distribuirea veniturilor."

CALEA DEMOCRATICA URMATA DE CHILE

“Schimbarea structurii de putere pe care o efectuam, rolul de conducere al muncitorilor, recuperarea nationala a bogatiilor de baza, eliberarea tarii noastre de subordonarea fata de puterile straine, toate acestea pun in evidenta procesul istoric indelungat al eforturilor de impunere a libertatilor politice si sociale, al luptei eroice a mai multor generatii de muncitori si agricultori, pentru a se organiza ca o forta sociala, pentru a obtine puterea politica si puterea economica.

Traditia, originalitatea si constiinta noastra revolutionara fac posibil ca poporul chilian sa stimuleze procesul socialismului, sa consolideze libertatile civice, colective, individuale si sa respecte pluralismul cultural si ideologic. Este o lupta permanenta pentru instaurarea libertatilor sociale si a democratiei economice, prin exercitarea deplina a libertatilor politice. Prin vointa democratica, poporul nostru chilian si-a asumat provocarea de a da un impuls acestui proces revolutionar, in cadrul unui stat de drept inalt institutionalizat, care a fost flexibil la schimbari si care se confrunta astazi cu nevoia de a se adapta noii realitati social-economice.

Am nationalizat bogatiile de baza, am nationalizat cuprul, am facut toate aceste lucruri prin decizia unanima a Parlamentului, in cadrul caruia partidele guvernamentale sunt in minoritate. Vrem ca toata lumea sa inteleaga clar, ca nu am confiscat marile firme straine de exploatare a cuprului. In conformitate cu prevederile constitutionale, noi am remediat doar o nedreptate istorica prin deducerea din compensatie a tuturor profiturilor de peste 12% pe an, care au fost facute din 1955 pana acum.

Unele dintre firmele nationalizate au facut profituri uriase in ultimii 15 ani, asa incat, atunci cand a fost aplicat acel 12% pe an ca limita a profiturilor rezonabile, ele au fost afectate de deduceri importante. Acesta este cazul unei sucursale a companiei Anaconda, care a realizat profituri in Chile de 21,5% pe an fata de valoarea sa contabila intre anii 1955 si 1970, in timp ce profiturile Anaconda in alte tari au fost de numai 3,6% pe an. Este si situatia unei sucursale a Corporatiei Kennecott Copper, care in aceeasi perioada, a inregistrat o crestere medie de 52,8% pe an in Chile - si, in unii ani, a obtinut profituri incredibile: de 106% in 1967, 113% in 1968 si mai mult de 205% in 1969. In aceeasi perioada, Kennecott a obtinut mai putin de 10% pe an profituri in alte tari. Cu toate acestea, aplicarea normei constitutionale a impiedicat alte companii de cupru sa sufere, deoarece profiturile lor nu depasesc limita rezonabila de 12% pe an.

Trebuie subliniat faptul ca, in anii anteriori nationalizarii, firmele mari de cupru au inceput planurile de expansiune, care au esuat in mare masura si la care nu au contribuit cu resurse proprii (in pofida profiturilor uriase pe care le-au facut) dar, pe care le-au finantat prin credite externe. In conformitate cu hotararile legale, statul chilian trebuie sa se ocupe de aceste datorii care ajung la cifra enorma de peste 727 milioane USD. Chiar am si inceput sa platim datoriile pe care una dintre aceste firme le-a avut cu Kennecott, societatea mama din Statele Unite.

Aceleasi firme care au exploatat cuprul chilian de multi ani au obtinut profituri de peste 4.000 de milioane de dolari in ultimii 42 de ani, in timp ce investitiile initiale au fost mai mici de 30 milioane de dolari. Un exemplu simplu si dureros, un contrast acut: in tara mea exista 600.000 de copilasi care nu se pot bucura de viata in conditii umane normale, deoarece in primele lor opt luni de existenta, ei nu au primit cantitatea elementara de proteine. Tara mea, ar fi transformata complet de aceste 4.000 de milioane de dolari SUA (profit). Numai o mica parte din aceasta suma ar asigura proteine ​​pentru toti copiii din tara mea o data pentru totdeauna.

Nationalizarea cuprului a fost realizata prin respectarea ordinii noastre judiciare interne si prin respectarea normelor de drept international care nu au motiv sa se identifice cu interesele marilor firme capitaliste.

Pe scurt, acesta este procesul prin care trece tara mea si consider ca este util sa o prezint acestei adunari a natiunilor, cu autoritatea data noua de faptul ca indeplinim cu strictete recomandarile Organizatiei Natiunilor Unite si ca ne bazam pe eforturile interne ca baza pentru dezvoltarea economico-sociala. In acest forum, a fost recomandata schimbarea institutiilor si a structurilor inapoiate, precum si redistribuirea veniturilor prioritate pentru educatie, sanatate si ingrijirea celor mai sarace segmente ale populatiei. Toate acestea reprezinta numai o parte esentiala a politicii noastre care este in curs de desfasurare.”

AGRESIUNEA si BLOCADA FINANCIAR - ECONOMICA

“De aceea este si mai dureros faptul ca a trebuit sa vin aici, la aceasta tribuna, pentru a proclama faptul ca tara mea este victima unei agresiuni grave.

Am prevazut atat problemele, cat si rezistenta straina la desfasurarea procesului nostru de schimbare, in special in vederea nationalizarii resurselor naturale. Imperialismul si cruzimea lui au istorie lunga si amenintatoare in America Latina, iar experienta dramatica si eroica a Cubei este inca proaspata. La fel este cazul Perului, care a trebuit sa sufere consecintele deciziei sale de a-si exercita controlul suveran asupra petrolului sau.

In decada anilor '70, dupa atatea acorduri si rezolutii ale comunitatii internationale, in care a fost recunoscut dreptul suveran al fiecarui stat de a-si controla resursele naturale proprii in beneficiul poporului sau, dupa adoptarea acordurilor internationale care privesc atat drepturile sociale, economice, culturale, cat si strategia celui de-al doilea deceniu de dezvoltare, care a formalizat toate aceste acorduri, suntem victimele unei noi expresii a imperialismului - mult mai subtila, mai mascata si teribil de eficienta - aceea de a bloca exercitarea drepturilor noastre ca stat suveran.

Din momentul victoriei noastre electorale, la data de 4 septembrie 1970, am fost afectati de cresterea presiunilor straine la scara larga, menite sa blocheze instalarea unui guvern ales in mod liber de popor si apoi sa il rastoarne. S-au facut eforturi mari pentru a ne izola de lume, pentru a strangula economia si pentru a paraliza vanzarea de cupru, principalul produs de export si, de asemenea, pentru a ne impiedica accesul la surse de finantare internationala.

Intelegem ca, atunci cand denuntam blocada financiar-economica cu care am fost atacati, este greu pentru opinia publica internationala si chiar pentru multi dintre compatrioti sa inteleaga cu usurinta situatia, deoarece nu este o agresiune deschisa, proclamata public in fata intregii lumi. Dimpotriva, este un atac mascat si de tradare din partea celor cu care se presupune ca colaboram, un atac care este la fel de daunator pentru Chile. Ne gasim in opozitie cu forte care opereaza din umbra, fara steag, cu arme puternice ce sunt plasate intr-o gama larga de pozitii influente.

Noi nu suntem obiectul vreunei interdictii comerciale. Nimeni nu a declarat ca doreste o confruntare cu tara noastra. S-ar parea ca singurii nostri dusmani sau adversari sunt, logic, cei politici din interior. Nu este insa cazul acesta. Noi suntem victimele unor actiuni aproape invizibile, de obicei acoperite de remarci si afirmatii care, chipurile, servesc la respectarea demnitatii tarii noastre si a suveranitatii. Dar avem informatii de prima mana cu privire la marea diferenta care exista intre aceste afirmatii si actiunile specifice pe care trebuie sa le induram.

Nu mentionez lucruri vagi, discut problemele concrete care afecteaza astazi poporul meu si care vor avea repercusiuni economice mai grave in lunile urmatoare.

Chile, ca si majoritatea natiunilor Lumii a Treia, este foarte vulnerabila fata de situatia sectorului extern al economiei sale. In ultimele 12 luni, scaderea pretului international al cuprului a reprezentat o pierdere de venituri de aproximativ 200 milioane USD pentru o natiune ale carei exporturi au depasit 1.000 de milioane de dolari, in timp ce produsele, atat industriale cat si agricole, pe care trebuie sa le importam, sunt mult mai scumpe acum - in unele cazuri pana la 60%.

Asa cum se intampla aproape intotdeauna, Chile cumpara la preturi ridicate si vinde la preturi mici. A fost, in aceste momente, dificil pentru balanta noastra de plati, pentru ca noi am fost nevoiti sa facem fata, printre multe altele, urmatoarelor actiuni simultane concepute aparent ca o razbunare pe poporul chilian pentru decizia lui de a nationaliza cuprul:

- Pana in momentul in care guvernul meu a preluat mandatul, in fiecare an, Chile a primit aproape 80 de milioane dolari, ca imprumuturi, de la organizatii financiare internationale, cum ar fi Banca Mondiala si Banca Interamericana de Dezvoltare. Aceasta finantare a fost intrerupta violent.

- In ultimul deceniu, Republica Chile a primit imprumuturi de la Agentia pentru Dezvoltare Internationala a Guvernului Statelor Unite (AID) in valoare totala de 50 milioane USD pe an. Nu cerem ca aceste imprumuturi sa fie restabilite. Statele Unite au dreptul suveran de a acorda sau de a nu acorda ajutor strain oricarei tari. Tot ceea ce vrem sa subliniem este ca eliminarea drastica a acestor credite a dus la restrictii importante in balanta noastra de plati.

- Dupa preluarea mandatului de presedinte, tara mea avea linii de credit pe termen scurt de la banci private americane, destinate finantarii comertului nostru extern, in suma de 220 milioane USD. Intr-o perioada scurta de timp, aceste credite au fost suspendate si aproximativ 190 de milioane de dolari au fost deduse, o suma pe care trebuie sa o platim, deoarece operatiunile respective nu au fost reinnoite.

- La fel ca in majoritatea natiunilor din America Latina, din motive tehnologice si a altor factori, Chile trebuie sa faca achizitii importante de bunuri de capital din Statele Unite. Acum, atat finantarea bunurilor, cat si aceea oferita in mod obisnuit de Eximbank pentru acest tip de operatiune, au fost, de asemenea, suspendate pentru noi, punandu-ne in situatia nedreapta de a cumpara bunuri de acest fel cu plata in avans. Acest lucru pune o presiune extraordinara asupra balantei de plati.

- Platile imprumuturilor contractate de Chile cu agentiile din sectorul public al Statelor Unite, inaintea preluarii mandatului de catre Guvernul meu, si care se desfasurau in acel moment, au fost, la fel, suspendate. Ca urmare, trebuie sa continuam a realiza proiectele corespunzatoare, facand achizitii cu numerar in mana de pe piata americana, deoarece, odata ce proiectele se afla in desfasurare, este imposibil sa inlocuim sursa importurilor respective. De aceea s-a hotarat ca finantarea ar trebui sa provina din partea agentiilor guvernamentale americane.

- Drept urmare a tuturor operatiunilor indreptate impotriva vanzarii de cupru in tarile Europei Occidentale, operatiunile pe termen scurt cu bancile private de pe acel continent, bazate in principal pe plata acestui metal, au fost blocate la greu. Acest lucru a dus la reinnoirea liniilor de credit de peste 20 de milioane de dolari, suspendarea negocierilor financiare cu aproape 200 de milioane de dolari, care erau aproape finalizate, si crearea unui climat care impiedica manipularea obisnuita a achizitiilor noastre in aceste tari si denatureaza acut toate activitatile noastre in domeniul finantarii externe.

Aceasta strangulare financiara, avand in vedere caracteristicile economiei chiliene, a condus la o limitare severa a posibilitatilor noastre de a achizitiona echipamente, piese de schimb, produse consumabile, produse alimentare, medicamente. Fiecare chilian sufera consecintele acestor masuri, care aduc suferinta si durere in viata de zi cu zi a tuturor si, fireste, se simt in viata politica interna.

Descrierea pe care am facut-o aici vrea sa spuna ca natura agentiilor internationale a fost distorsionata. Utilizarea lor ca instrumente ale politicii bilaterale a oricaruia dintre statele membre, indiferent de cat de puternic ar putea fi, este inacceptabila din punct de vedere legal si moral.

Acest lucru inseamna a impune presiuni asupra unei tari mai slabe din punct de vedere economic si a pedepsi o natiune pentru decizia sa de a-si recastiga controlul asupra resurselor sale de baza. Este o forma premeditata de interventie in afacerile interne ale unei natiuni. Aceasta este ceea ce numim aroganta imperialista.

Se cunoaste bine acest lucru si nu poate fi ignorat. Toate acestea au fost in mod repetat condamnate de rezolutiile Natiunilor Unite.”

CHILE  ATACATA DE COMPANII TRANSNATIONALE

“Noi nu numai ca induram blocada financiara, ci suntem si victimele unei agresiuni clare. Doua firme care fac parte din nucleul central al marilor companii transnationale, care si-au infipt ghearele in tara mea, Compania Internationala de Telegrafie si Telefonie si Corporatia Copper Kennecott, au incercat sa intervina in viata noastra politica.

A - ITT, o corporatie uriasa a carui capital este mai mare decat bugetul mai multor natiuni latino-americane si care este mai mare decat cea a unor tari industrializate, a inceput, chiar din momentul in care miscarea cetatenilor nostri a fost victorioasa in alegerile din septembrie 1970, o actiune sinistra pentru a ma impiedica sa preiau functia de presedinte.

Intre septembrie si noiembrie 1970, au avut loc actiuni teroriste planificate in afara tarii mele, cu ajutorul gruparilor fasciste interne. Toate aceste actiuni au condus la uciderea generalului Rene Schneider Chereau, comandantul sef al armatei, un om drept si mare soldat care simboliza constitutionalismul fortelor armate din Chile.

In luna martie a acestui an, 1972, au fost facute publice documentele care au denuntat relatia dintre aceste obiective sinistre si ITT. Aceasta companie a recunoscut ca in 1970 a facut chiar sugestii guvernului Statelor Unite sa intervina in evenimente politice din Chile. Documentele sunt autentice, nimeni nu a indraznit sa le nege.

In luna iulie, lumea a aflat cu uimire despre diferitele aspecte ale unui nou plan de actiune pe care ITT l-a prezentat guvernului american pentru a rasturna guvernul nostru, intr-o perioada de sase luni. Am cu mine documentul, datat in octombrie 1971, care contine un plan de 18 puncte despre care s-a vorbit.

Au vrut sa ne stranguleze din punct de vedere economic, sa efectueze un sabotaj diplomatic, sa creeze panica in randul populatiei si sa provoace tulburari sociale, astfel incat atunci cand guvernul ar fi pierdut controlul, fortele armate ar fi trecut la eliminarea regimului democratic si impunerea dictaturii miliare.

In timp ce compania ITT elabora planul acesta sinistru, reprezentantii sai treceau prin propunerile de negociere a unei formule pentru statul chilian de a prelua partea ITT din compania de telefonie din Chile. Inca din primele zile ale administratiei mele, am inceput discutiile pentru a achizitiona compania de telefonie controlata de ITT, din motive de securitate nationala.

In doua ocazii am primit inaltii oficiali ai firmei. Guvernul meu a actionat cu buna-credinta in discutii. Pe de alta parte, ITT a refuzat sa accepte plata la preturile care fusesera stabilite in conformitate cu verdictul expertilor internationali. Se creau astfel dificultati pentru o solutie rapida si corecta, in timp ce, in mod clandestin, incercau sa dezlantuiasca haosul in tara mea.

Refuzul ITT de a accepta un acord direct si cunoasterea manevrelor lor mascate, ne-au fortat sa trimitem in Congres un proiect de lege care sa faca apel la nationalizare. Vointa poporului chilian de a apara regimul democratic si progresul revolutiei, loialitatea fortelor armate pentru tara lor si legile sale au facut ca aceste planuri secrete sinistre sa esueze.

In fata constiintei lumii, acuz ITT ca incearca sa provoace un razboi civil in tara mea - starea suprema de dezintegrare pentru o tara. Aceasta este ceea ce numim interventie imperialista.

B - Chile se confrunta in acest moment cu un pericol a carui solutie nu depinde numai de vointa nationala, ci si de o serie intreaga de alte elemente externe. Vorbesc de actiunea companiei Kennecott Copper Corporation.

Constitutia noastra spune ca litigiile cauzate de nationalizari trebuie solutionate de o instanta care, la fel ca toate celelalte instante din tara mea, Chile, este independenta si suverana in deciziile sale. Kennecott Copper si-a acceptat jurisdictia si timp de un an a aparut in fata acestui tribunal. Apelul sau nu a fost acceptat si a hotarat sa-si foloseasca puterea considerabila pentru a ne priva de beneficiile exporturilor de cupru si pentru a exercita presiuni asupra guvernului din Chile. In luna septembrie, a ajuns la o asa aroganta incat a cerut embargo pentru plata acestor exporturi in instantele din Franta, Olanda si Suedia. Cu siguranta va incerca acelasi lucru si in alte tari. Baza pentru aceasta actiune este de neacceptat din punct de vedere juridic si moral.

Compania Kennecott va solicita instantelor altor natiuni, care nu au absolut nimic de-a face cu problemele sau negocierile dintre statul chilian si Kennecott Copper Corporation, sa decida ca un act suveran al guvernului nostru - realizat ca raspuns la mandatul celei mai inalte autoritati, cea a constitutiei politice, si sustinut de intregul popor chilian - este nul si neavenit. Aceasta incercare a lor se afla in contradictie cu principiile de baza ale dreptului international, in virtutea carora resursele naturale proprii unei tari, in special acelea care constituie mijloacele ei de existenta, apartin natiunii si ea poate dispune de ele in mod deliberat. Nu exista nicio lege internationala universal acceptata ori, in acest caz, un tratat specific care prevede acest lucru.

Toata comunitatea mondiala, organizata in baza principiilor Natiunilor Unite, nu accepta o interpretare a dreptului international subordonata intereselor capitalismului, care sa determine instantele din oricare alta tara straina sa sustina o structura a relatiilor economice in serviciul sistemului economic mentionat mai sus. Daca s-ar intampla acest lucru, ar fi o incalcare grava a unui principiu fundamental al vietii internationale: acela de neinterventie in afacerile interne ale unui stat, dupa cum a fost recunoscut in mod explicit la cea de-a treia Conferinta a Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare - (UNCTAD).

Suntem ghidati de legea internationala acceptata in mod repetat de catre Natiunile Unite, in special in Rezolutia 1803 (XVIII) a Adunarii Generale; normele care tocmai au fost consolidate de comitetul pentru comert si dezvoltare s-au bazat pe acuzatiile facute de tara mea impotriva lui Kennecott. Rezolutia respectiva a reafirmat dreptul suveran al tuturor statelor de a dispune liber de resursele lor naturale si a declarat in aplicarea acestui principiu ca nationalizarea efectuata de state pentru a-si racastiga controlul asupra acestor resurse este o expresie a puterilor lor suverane.

Fiecare stat trebuie sa stabileasca standardele pentru aceste masuri, iar litigiile care ar putea aparea ca un rezultat, sunt preocuparea exclusiva a instantelor sale, fara a aduce atingere Rezolutiei 1803 a Adunarii Generale. Rezolutia permite interventia jurisdictiilor extra-nationale in conditii exceptionale si atata timp cat exista un acord intre statele suverane si alte parti interesate. 

Aceasta este singura teza acceptabila a Natiunilor Unite. Ea este singura care respecta filozofia si principiile sale. Este singura care poate proteja drepturile celor slabi impotriva abuzurilor celor puternici. Intrucat nu s-a putut altfel, in instantele de la Paris am obtinut ridicarea embargoului in vigoare asupra platii unui transport de cupru. 

Vom continua sa aparam fara incetare jurisdictia exclusiva a instantelor chiliene, legata de orice disputa care va rezulta in urma nationalizarii resurselor noastre de baza. Pentru statul Chile, aceasta nu este doar o chestiune importanta de interpretare judiciara. Este o problema a suveranitatii si, chiar mai mult, a supravietuirii.

Agresiunea companiei Kennecott provoaca daune foarte grave economiei noastre. Doar dificultatile directe impuse comercializarii cuprului au determinat, in ultimile doua luni, pierderea a milioane de dolari pentru Chile! Dar asta nu este totul. Am discutat deja despre efectele legate de blocarea operatiunilor financiare ale tarii mele cu bancile din Europa de Vest. Exista, de asemenea, un efort evident de a crea un climat de neincredere in randul cumparatorilor principalului nostru produs de export, dar acest lucru va esua.

Obiectivele acestei firme imperialiste merg acum si mai departe, pentru ca, pe termen lung, nu se pot astepta la vreo putere politica sau juridica care sa priveze Chile de ceea ce ii apartine in mod legal. Ea vrea sa ne aduca in genunchi, dar lucrul acesta nu se va intampla. Agresiunea firmelor mari incearca sa blocheze emanciparea poporului nostru. Aceasta reprezinta un atac direct asupra intereselor economice ale celor ce muncesc, in cazul concret impotriva statului Chile.

Poporul chilian este un popor care a ajuns la o anume maturitate politica, pentru a decide, in majoritate, inlocuirea sistemului economic capitalist cu cel socialist. Regimul nostru politic are institutii care au fost suficient de deschise pentru a conduce aceasta vointa revolutionara fara ciocniri violente. Este datoria mea sa avertizez aceasta adunare, ca represaliile si blocada, care vizeaza efectiv producerea contradictiilor si a distorsiunilor economice rezultate, ameninta sa aiba repercusiuni grave asupra pacii si coexistentei interne din tara mea. Acestea nu isi vor atinge insa obiectivele nefaste. Marea majoritate a chilienilor vor gasi calea de a le rezista intr-o maniera patriotica si demna. Ceea ce am afirmat la inceput, va fi intotdeauna valabil: istoria noastra, pamantul si omul sunt uniti intr-un sentiment national puternic.”

FENOMENUL CORPORATIILOR TRANSNATIONALE

“La cea de-a treia conferinta UNCTAD, am reusit sa discut despre fenomenul corporatiilor transnationale. Am mentionat cresterea considerabila a puterii lor economice, a influentei politice si a actiunii corupte. Acesta este motivul ingrijorarii cu care opinia mondiala ar trebui sa reactioneze in fata unei astfel de realitati. Puterea acestor corporatii este atat de mare incat depaseste toate frontierele. Investitiile straine ale companiilor americane, singure au atins 32 mld. USD. Intre anii 1950 si 1970 acestea au crescut cu o rata de 10% pe an, in timp ce exporturile acestei natiuni au crescut doar cu 5%. Ele fac profituri uriase si seaca resursele enorme ale tarilor in curs de dezvoltare.

In doar un singur an, aceste firme au scos profituri din Lumea a Treia, care au reprezentat transferuri nete in favoarea lor de 1.743 milioane USD: 1.013 milioane USD din America Latina; 280 de milioane USD din Africa; 376 de milioane USD din Orientul Indepartat; si 74 milioane USD din Orientul Mijlociu. Influenta si raza lor de actiune afecteaza practicile comerciale traditionale ale transferului tehnologic intre state, transmiterea resurselor intre natiuni si relatiile de munca.

Cu totii ne confruntam cu un conflict direct intre marile corporatii transnationale si state. Corporatiile intervin in deciziile fundamentale politice, economice si militare ale statelor. Corporatiile sunt organizatii globale care nu depind de niciun stat si ale caror activitati nu sunt controlate de catre aceste state si nici nu sunt responsabile fata de vreun parlament sau vreo alta institutie reprezentativa a interesului colectiv. Pe scurt, toata structura politica mondiala e subminata. Dealerii nu au tara. Locul unde ei se afla nu constituie niciun fel de impediment; singurul lucru in care sunt interesati este locul unde realizeaza profituri. Nu spun eu aceste lucruri; ele sunt cuvintele lui Jefferson.

Firmele transnationale mari prejudiciaza interesele autentice ale tarilor aflate in curs de dezvoltare, iar actiunea lor dominanta si necontrolata se desfasoara chiar si in tarile industrializate, unde se afla. Acest lucru a fost recent denuntat atat in Europa cat si in Statele Unite si a dus la o investigatie a Senatului SUA. Natiunile dezvoltate sunt la fel de amenintate de acest pericol ca si natiunile subdezvoltate. E un fenomen ce a determinat cresterea mobilizarii lucratorilor organizati, inclusiv a marilor organizatii sindicale care exista in lumea aceasta. Inca o data, actiunea solidaritatii internationale a muncitorilor se confrunta cu un inamic comun: imperialismul.

In principiu, sunt acele actiuni care au condus Consiliul Economic si Social al Natiunilor Unite - ca urmare a denuntarii facute de Chile - sa aprobe in unanimitate, in iulie anul trecut, o rezolutie care a cerut unui grup de personalitati mondiale sa se intalneasca si sa studieze efectele si functiunea corporatiilor transnationale in procesul de dezvoltare, in special in tarile aflate in curs de dezvoltare, precum si repercusiunile asupra relatiilor internationale si sa prezinte recomandari pentru actiuni internationale corespunzatoare.

Nu este deloc o problema izolata sau unica. Este expresia locala a unei realitati care ne copleseste, o realitate care acopera America Latina si Lumea a Treia. In diferite grade de intensitate, cu caracteristici unice, toate tarile marginalizate sunt amenintate de ceva similar.

Mentiune: Purtatorul de cuvant al grupului african din cadrul Consiliului pentru Comert si Dezvoltare, a anuntat cu cateva saptamani in urma, pozitia tuturor acestor tari in legatura cu denuntarea facuta de Chile impotriva agresiunii Kennecott, raportand sprijinul deplin al intregului grup pentru Chile, deoarece era o problema care nu afecta numai o natiune, ci, potential, intreaga lume in curs de dezvoltare. Aceste cuvinte au o valoare deosebita, deoarece reprezinta recunoasterea unui intreg continent care, prin intermediul cazului chilian, poarta o noua etapa in lupta dintre imperialism si tarile slab dezvoltate din Lumea a Treia.”

TARILE LUMII A TREIA

“Lupta pentru apararea resurselor naturale este doar o parte din lupta pe care o duc tarile din Lumea a Treia impotriva subdezvoltarii. Asadar, exista o relatie dialectica foarte clara: imperialismul exista deoarece subdezvoltarea exista; iar subdezvoltarea exista deoarece imperialismul exista.

Cu doi ani in urma, cu ocazia celei de-a 25-a aniversari a infiintarii Org. Natiunilor Unite, Adunarea Generala ONU a proclamat solemn strategia sa pentru cel de-al doilea deceniu de dezvoltare. In conformitate cu aceasta strategie, statele membre ONU s-au angajat sa nu precupeteasca niciun efort pentru a transforma, prin masuri concrete, diviziunea internationala nedreapta a muncii si pentru a diminua marile decalaje economice si tehnologice care separa tarile bogate de cele in curs de dezvoltare.

Am vazut ca nici unul dintre aceste obiective nu a devenit realitate. Dimpotriva, situatia s-a inrautatit.

Astfel, pietele tuturor tarilor industrializate au ramas la fel de inchise, asa cum au fost intotdeauna, la produsele de baza - in special la produsele agricole - ale tarilor in curs de dezvoltare, iar indicele masurilor protectioniste este in continua crestere. Conditiile de schimb continua sa se deterioreze, regimul preferintial generalizat pentru exportul produselor noastre fabricate si semifabricate nu a fost niciodata pus in aplicare de natiunea a carei piata - avand in vedere volumul sau – oferea cele mai bune perspective si nu exista indicii ca acest lucru se va face in viitorul imediat.

Transferul resurselor financiare publice, in loc sa atinga 0,7% din produsul national brut al tarilor dezvoltate, a scazut de la 0,34 la 0,24%. Datoria contractata de tarile in curs de dezvoltare, care era deja enorma pana la inceputul acestui an, a crescut de la 70 la 75 de miliarde de dolari in numai cateva luni. Sumele pentru serviciile de imprumut platite de aceste tari, care reprezinta o scurgere intolerabila pentru ele, au fost in foarte mare masura rezultatul conditiilor si termenilor imprumuturilor. In anul 1970, aceste servicii au crescut cu 18%, iar în 1971, cu 20% - mai mult decat dublul ratei medii pentru deceniul 1960.

Aceasta este drama subdezvoltarii si a tarilor care nu s-au ridicat pentru drepturile lor, care nu au cerut respectarea drepturilor lor si nu au aparat, printr-o actiune colectiva viguroasa, pretul materiilor prime si al produselor lor de baza si care s-au confruntat cu amenintari si agresiuni din partea neo-imperialismului.

Noi suntem tari potential bogate si totusi noi traim o viata de saracie. Mergem aici si acolo, cersind pentru credite si ajutoare si totusi suntem - un paradox tipic sistemului economic capitalist - mari exportatori de capital.”

AMERICA LATINA SI SUBDEZVOLTAREA

“America Latina, ca parte a lumii in curs de dezvoltare, face parte din imaginea pe care tocmai am descris-o. Impreuna cu Asia, Africa si tarile socialiste, ea a dus multe batalii in ultimii ani pentru a schimba structura relatiilor economice si comerciale cu lumea capitalista, pentru a inlocui ordinea economica si monetara nedreapta si discriminatorie creata in Bretton Woods la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial.

Este adevarat ca exista diferente in venitul national al multor tari din regiunea noastra si al tarilor de pe alte continente si chiar si in tarile care ar putea fi considerate ca fiind relativ mai putin dezvoltate intre tarile subdezvoltate.

Cu toate acestea, astfel de diferente - care se diminueaza prin compararea lor cu produsul national al lumii industrializate - nu mentin America Latina in afara vastului sector neglijat si exploatat al umanitatii. Consensul de la Vina del Mar din 1969, a confirmat aceste acorduri indicand si subliniind in mod clar intinderea intarzierii economico-sociale a regiunii si factorii externi care au determinat-o, precum si marile nedreptati comise impotriva regiunii sub masca cooperarii si ajutorului.

Spun asta deoarece orasele mari din America Latina, admirate de multi, ascund dramele a sute de mii de oameni care traiesc in zone marginale, care sunt rezultatul somajului si sub-ocuparii fortei de munca. Aceste orase frumoase ascund contrastul profund dintre grupurile mici de indivizi privilegiati si masele mari ai caror indici de nutritie si sanatate sunt foarte mici.

Este usor de inteles de ce continentul latino-american indica o rata atat de ridicata a mortalitatii infantile si a analfabetismului, cu 13 milioane de oameni fara locuri de munca si peste 50 de milioane de oameni care lucreaza ocazional. Peste 20 de milioane de persoane din America Latina nu utilizeaza banii ca mijloc de schimb.

Pana acum, nici un regim si nici un guvern nu a reusit sa rezolve deficitul major de locuri de munca, de locuinte, alimentatie si sanatate. Dimpotriva, deficitul creste intr-una, cu fiecare an care trece, in conformitate cu cresterea populatiei. Daca aceasta situatie continua, ce se va intampla atunci cand vom avea mai mult de 600 de milioane pana la sfarsitul secolului?

Situatia este si mai dramatica in Asia si Africa, al caror venit pe cap de locuitor este chiar mai scazut si al carui proces de dezvoltare arata o slabiciune si mai mare.

Nu este intotdeauna remarcat faptul ca subcontinentul latino-american - al carui potential de bogatie este pur si simplu foarte mare - a devenit principalul domeniu de actiune al imperialismului economic in ultimii 30 de ani. Datele recente furnizate de Fondul Monetar International arata ca investitiile private ale tarilor dezvoltate in America Latina prezinta un deficit pentru America Latina de 9.000 milioane USD intre anii 1960 si 1970. Intr-un cuvant, aceasta suma reprezinta o contributie neta a capitalului din regiunea noastra la lumea bogata intr-un deceniu.

Chile este complet solidara cu restul tarilor din America Latina, fara exceptie. Din acest motiv, ea favorizeaza si respecta pe deplin politica de neinterventie si autodeterminare, pe care o aplicam la scara mondiala. Stimulam dezvoltarea relatiilor noastre economice si culturale. Suntem in favoarea completarii si integrarii economiilor noastre. Prin urmare, noi lucram in cadrul LAFTA (Asociatia de Liber Schimb din America Latina) si, ca un prim pas, pentru crearea unei piete comune a tarilor andine, care ne uneste cu Bolivia, Columbia, Peru si Ecuador.

America Latina a lasat epoca protestului, in spatele ei. Nevoile si statisticile au contribuit la cresterea gradului de constientizare. Realitatea a zdrobit toate barierele ideologice. Incercarile de divizare si izolare au fost infrante si exista o dorinta arzatoare de a coordona ofensiva in apararea intereselor.

Cei care fac imposibila o revolutie pasnica, fac inevitabila o revolutie violenta. Cuvintele acestea nu sunt ale mele. Eu doar impartasesc aceeasi opinie. Cuvintele acestea sunt ale lui John F. Kennedy.” ------------------

Chile a facut obiectul unor demonstratii nesfarsite de solidaritate, sprijin si recunoastere din partea comunitatii latino-americane. Comertul - in special cel cu Argentina, Mexic si alte tari din Pactul Andin - a crescut considerabil. In forumurile mondiale si regionale, tarile latino-americane si-au exprimat sprijinul ferm in favoarea principiului conform caruia tarile sa decida liber asupra propriilor resurse naturale. Marea majoritate a comunitatii mondiale a facut onoarea de a alege orasul Santiago drept sediul celei de-a treia reuniuni UNCTAD si a salutat invitatia Chile de a fi locul conferintei mondiale privind drepturile la mare.

Pe de alta parte, la reuniunea din statul Guyana, 59 de ministrii de externe ai miscarii de nealiniere si-au exprimat in mod public sprijinul lor deplin “in exercitarea dreptului suveran asupra resurselor naturale proprii”, ca un raspuns la agresiunea indreptata impotriva statului Chile de catre Kennecott Copper. "Este fundamental sa subliniem faptul ca exercitarea deplina a suveranitatii asupra resurselor naturale este esentiala pentru independenta economica", au mentionat ministrii de externe. Mai mult, emanciparea economica a fost "strans legata de independenta politica, fiind consolidata prin intarirea acesteia".

CIPEC (Consiliul Interguvernamental al Tarilor Exportatoare de Cupru), o organizatie de coordonare stabilita de principalele tari exportatoare de cupru - Peru, Zair, Zambia si Chile - a adoptat o serie de rezolutii si recomandari de o importanta majora, care au constituit un real sprijin pentru Chile si un pas important facut de tarile din Lumea a Treia pentru apararea comertului cu produsele de baza, pornindu-se de la declaratia potrivit careia, orice actiune care poate impiedica sau obstructiona exercitarea dreptului suveran al unei tari de a dispune liber de resursele sale natural, constituie o agresiune economica.

Marea majoritate a tarilor din Europa de Vest, tarile scandinave din nordul extrem, pana in Spania din sudul extrem, au cooperat cu Chile, iar intelegerea lor fata de problema chiliana, a insemnat o adevarata forma de sprijin. Datorita acelei intelegeri, Chile si-a renegociat datoria externa. Organizatii sindicale din lume si-au demonstrate solidaritatea prin actiuni de mare importanta, precum refuzul lucratorilor portuari din Le Havre si din Rotterdam de a descarca cuprul din Chile a carui plata era pusa sub embargou in mod arbitrar si nedrept.”

Din pacate, nationalizarea a fost impotriva intereselor de afaceri ale multinationalelor din tara, in special a celor care au avut sprijinul guvernului SUA, iar reformele sale socialiste au fost, de asemenea, programate contra-cronometru, ceea ce a insemnat o alegere mai putin buna.

Poetul Pablo Neruda a deplans rasturnarea si moartea prietenului sau, presedintele chilian Salvador Allende, cu o saptamana inainte ca el insusi sa fie rapus de cancer. Pe 14 septembrie, anul 1973, el scria: “Allende a fost asasinat pentru nationalizarea bogatiei subsolului chilian… Din deserturile de salpetru, la minele de carbune subacvatice si inaltimile teribile de unde este extras cuprul prin munca inumana a mainilor poporului meu, a aparut o miscare de eliberare de o foarte mare magnitudine. Aceasta miscare a condus un om, pe nume Salvador Allende, la presedintia din Chile, sa intreprinda reforme si masuri de justitie care nu puteau fi amanate, pentru a salva averea noastra nationala din ghearele straine." 

Sa elimini saracia nu presupune sa infaptuiesti un act de caritate, ci un act de dreptate sociala.

REVOLUTIA PASNICA a lui Allende, 1970-1973

“Democratia, cucerire a intregului popor…”

”Inca din tinerete, am luptat sa ingrop prejudecata din sistemul nostru politic depasit, pentru totdeauna. Destinul a dorit ca eu sa conduc revolutia democratica din Chile, aceasta lupta in care cuvantul democratie are o semnificatie cu mult mai larga decat atunci cand este folosit pentru a ascunde atitudinile politice esentialmente anti-democratice si reactionare. Actiunea guvernului impotriva monopolurilor care au jefuit si pradat economia din Chile si incercarile noastre de a ne recupera resursele naturale de baza ale tarii, pentru ca de ele sa beneficieze tot poporul chilian, vor afecta cu siguranta anumite interese private din America de Nord…”

Chile a fost un caz unic de model democratic in America Latina. Sistemul politic chilian creat intre anii 1930 si 1940, a introdus importante schimbari sociale care au impins masele la o participare politica majora in institutiile nationale reprezentative, respectiv Congresul National si guvernele locale sau municipale, unde socialistii si comunistii obtinusera importante pozitii de conducere, alaturi de crestini-democratii nationalisti si stanga radicala.

Sistemul electoral democratic a contribuit la educarea maselor, la trezirea constiintei civice, la invatarea folosirii votului pentru imbunatatirea relatiilor de munca, ca reprezentanti ai miscarii sindicale. In anii 1970, aproape toate partidele politice principale, chiar si liberalii si radicalii, atrageau atentia asupra problemelor sociale foarte grave, proclamand principiile unei societati echilibrate. 

Guvernul lui Allende a inspirat popoarele sarace din toata lumea. Mesajele de solidaritate au inceput sa curga din partea parlamentarilor socialisti ai tarilor europene importante. Alte tari din lumea a treia, din Asia, Africa, Orientul Mijlociu si America Latina care, la fel ca Chile, se chinuiau sa adopte politici de dezvoltare reala pentru a depasi secolele de subjugare politica si economica fata de colonialism si neocolonialism, se uitau catre experimentul din Chile cu speranta si incurajare. Toate natiunile acelea care isi construiau propriile lor revolutii (in ciuda incercarilor neincetate ale imperialismului SUA de a le zdrobi, prin recurgerea la unele invazii militare, ca in cazul Vietnamului), au primit cu bratele deschise solidaritatea pe care Allende le-o arata. 

Noua generatie de activisti politici care aparuse in Statele Unite, cu scopul de a pune capat razboiului din Vietnam si de a determina retragerea armatei de ocupatie, si diferitele miscari de eliberare, ca cele pentru obtinerea drepturilor civile de catre minoritati, erau fascinate de Chile care devenise speranta lor. Pentru ei, Chile demonstra ca democratia putea functiona, in sfarsit, pentru a imbunatati vietile oamenilor si pentru a evita astfel necesitatea unei revolutii directe, prin forta. 

In toata lumea, la acea vreme, sperantele privind capitalismul se prabuseau incet, din cauza nedreptatilor inerente acestui sistem si inegalitatilor pe care se baza. Cand unii spuneau ca doar o revolutie putea distruge capitalismul pentru a-l inlocui cu un sistem mai uman, altii incercau sa evite violenta asociata cu revolutia. Allende a fost unul dintre acestia. El a cautat sa produca schimbarea sociala pe caile pasnice. Acesta este marele repros pe care i-l face stanga anticapitalista, care are convingerea ca clasa capitalista nu va avea nicio retinere de a recurge la violenta, varsare de sange si brutalitate pentru a-si mentine dominatia. Din pacate, ceea ce s-a intamplat in Chile si in alte tari ale Americii Latine a fost inca o confirmare, printre multe altele, a acestei realitati istorice.

Inainte de anul 1952, Salvador Allende a fost un reformator de traditie umanista, ce-si datora convingerile mai mult revolutiei franceze decat celei ruse, un medic preocupat si indignat de cauzele socio-economice extrem de daunatoare pentru sanatate, un politician care a denuntat imoralitatea nedreptatii sociale, dar care a fost pregatit sa actioneze pentru ameliorarea celor mai grave nedreptati ale capitalismului.

In 1939, presedintele radical ales, Aguirre Cerda, l-a numit - pe medicul in varsta de 31 de ani - Ministru al Medicinei, Locuintelor si Securitatii Sociale, un socialist rar in cabinetul sau extrem de radical. Allende s-a dovedit a fi un ministru dinamic, inovator si foarte capabil. A introdus compensarea muncitorilor si a organizat prima expozitie nationala de locuinte pe bulevardul principal din centrul orasului Santiago, pentru a dramatiza conditiile de locuit disperate ale chilienilor saraci. Reprezentarea sa in calitate de Ministru al Sanatatii a fost laudata de catre Asociatia Medicala si i-a fost acordat un premiu pentru cartea sa despre conditiile sociale si sanatatea precara din Chile. Prima experienta de guvernare a lui Allende a avut succes. A fost o experienta definitorie pentru cariera sa politica. Asa cum sublinia Allende insusi, experienta acumulata in guvernul Frontului Popular l-a convins pe deplin ca "in Chile era posibil sa se construiasca socialismul in cadrul institutiilor politice existente".

Aguirre Cerda, care se ridicase din conditii modeste ca sa devina presedinte, cu un stil cald si o preocupare umana, care a castigat afectiunea maselor fata de care a raspuns cu loialitate, a fost un model politic personal pentru Allende. Frontul Popular i-a aratat cat de importanta este o alianta intre muncitori si clasa de mijloc, o viziune ce urma sa constituie strategia sa de viitor pentru Unitatea Populara. 

Din anul 1952, Allende ajunge candidatul socialistilor la presedintie, inspirat fiind de viziunile marxiste ale unei lumi transformate, candidand si cu sprijinul comunist pe o platforma care includea nationalizarea minelor de cupru detinute de SUA in Chile si al carei scop final era unul revolutionar. Acest politician remarcabil a avut o credinta de neclintit in socialism si in necesitatea abordarii problemelor reale ale saraciei si privatiunilor care erau obisnuite in anii 1960, in Chile. Sansa de a-si pune ideile in practica a venit in 1970, cand a castigat alegerile prezidentiale cu putin peste o treime din voturi, intr-un concurs cu un candidat de dreapta si un candidat crestin-democrat.

Guvernul lui Allende - Unitatea Populara - a preluat puterea printr-un program ambitios. Avea de gand sa nationalizeze varfurile dominante ale economiei, sa puna in aplicare un program masiv de distribuire a veniturilor, sa puna capat dominatiei fermelor imense, sa transforme sistemul politic chilian prin crearea unei legislaturi unicamerale, sa dezvolte si o participare populara la functionarea economiei si a sistemului politic si juridic si sa realizeze o politica externa independenta. Toate astea trebuiau sa fie realizate in cadrul sistemului constitutional existent; numai asa, drumul chilian catre socialism ar fi fost legal si pasnic.

Crestin-democratii au fost un concurent serios pentru programele socialiste si comuniste de reformare a societatii chiliene. Primii proclamau o noua relatie de munca rurala, astfel incat sa se termine cu latifundia, plus o semi-nationalizare a cuprului si a resurselor naturale din Chile, in timp ce celelalte doua partide erau de acord cu subiectele economice si sociale ale crestin-democratilor, dar cu un accent sporit pe accelerarea procesului de independenta economica chiliana fata de capitalul strain. Ambele pozitii politice au coincis in atitudinea lor patriotica de aparare a economiei chiliene si de impulsionare a reformelor sociale, pentru a face clasele de mijloc mai participative la institutiile democratice ale tarii.

Acest reformism radical a atentat insa la sistemul feudal al marilor proprietari de terenuri din latifundia, o minoritate conservatoare nemultumita, care pana in anul 1970 a fost neutralizata de avalansa alegatorilor populari la toate alegerile nationale. Practic, si Unitatea Populara si Partidul Crestin-Democrat au fost principalele forte politice, iar din 1970 pana in 1973 ambele curente ideologice au creat in Congresul chilian discutii interesante despre cum sa introduca reformele sociale si economice pentru modernizarea tarii si cu privire la cele 40 de reforme economice din programul Unitatii Populare.

In 1971, Presedintele Salvador Allende a reusit, prin talentul sau politic, sa primeasca sprijinul total al Congresului pentru a nationaliza cuprul chilian, denumit la acel moment: "Castigul Statului Chile". Nationalizarea Minelor bogate de Cupru a fost primul pas facut pentru a construi o economie nationala independenta fata de multinationalele gigante.

Allende a urmat o politica noua pe care a denumit-o "Calea chiliana spre socialism". Pe langa nationalizarea unor industrii de mari dimensiuni (in mod special industria cuprului), aceasta a inclus reformarea sistemului de sanatate, continuarea politicilor predecesorului sau, Eduardo Frei Montalva, privind sistemul educational imbunatatit, programul de lapte gratuit pentru copii si redistribuirea terenurilor. Guvernul anterior, a lui Eduardo Frei, privatizase deja partial industria cuprului prin achizitionarea unei cote de 51% din minele detinute de strainatate. Principala afacere S.U.A. in Chile, la acel moment, era exploatarea cuprului. Guvernul chilian a cautat sa nationalizeze in intregime companiile miniere ale S.U.A. Constitutia chiliana solicita o "compensare justa" conform "normelor internationale minime".

Totusi, guvernul lui Allende a ales sa detina el societatile miniere raspunzatoare pentru daunele provocate statului. Ulterior, Chile a facut deduceri semnificative in calculul valorii compensatiei datorate industriilor nord americane. Astfel de deduceri au inclus, printre alte rationamente, taxe pentru "creditele investite prost" si pentru "profiturile excesive". "Profiturile excesive" au fost evaluate incepand cu anii '50. In cele din urma, deducerile pentru "incalcarea legilor sociale si financiare", combinate cu alte deduceri, au condus la o deducere totala care depasea cu mult valorile de baza ale companiilor miniere. Pana la urma, despagubirea pentru trei dintre cele cinci mine nationalizate, a fost complet eliminata prin deduceri succesive determinate de guvernul lui Allende. In 1971 a fost nationalizata si extractia carbunelui, miscare care a fost salutata de minerii din Lota.

La inceput, a existat un sprijin mai larg din partea Congresului pentru aceasta restructurare economica, deoarece Unitatea Populara si crestin-democratii aveau impreuna majoritate clara. Insa, eforturile guvernului de a urmari aceste politici au dus la o opozitie puternica din partea marilor proprietari de pamanturi, a unor sectoare din clasa mijlocie, a Partidului National, a bancherilor si a Bisericii Romano-Catolice. In cele din urma, crestin-democratii s-au unit in Congres cu Partidul National.

In primul an de functionare, guvernul Allende a atins o crestere economica, reducerea inflatiei, o reducere a somajului, redistribuirea veniturilor si o crestere a consumului. Guvernul a majorat semnificativ salariile, a redus impozitele si a introdus distribuirea gratuita a unor elemente de prima necesitate. Grupurile care anterior fusesera excluse de la sistemul de stat al asigurarilor de munca (in principal persoanele care desfasurau activitati independente si micii intreprinzatori) au fost incluse si ele pentru prima data, in timp ce au crescut pensiile pentru vaduve, invalizi, orfani si pentru persoanele in varsta. Planul National pentru Lapte a venit in ajutorul a 50% dintre copiii chilieni in anul 1970, asigurand gratuit o jumatate de litru de lapte zilnic pentru 3.470.000 copii.

“Pornim de la pozitii ideologice diferite. Unii cred ca pentru a fi comunist sau socialist trebuie sa fii totalitarist; pentru mine nu inseamna asta. Din contra, cred ca socialismul elibereaza omul”, sustinea Allende. Iar prin respectarea alegerilor libere, prin democratie, pluripartidism, libertatea presei si a cuvantului, prin reformele democratice intreprinse, prin scoaterea din saracie a unui sector important de populatie, prin acordarea de drepturi civile bastinasilor, prin dezvoltarea unui sector economic puternic bazat pe capitalul intern, dar si pe exploatarea propriilor resurse naturale, asta dorea Allende sa faca, sa elibereze omul.

“Guvernarea Unitatii Populare a reprezentat prima incercare din lume de a construi o tranzitie cu adevarat democratica la socialism - un socialism care, datorita originilor sale, putea sa fie condus nu de o birocratie autoritara, ci de o autoguvernare democratica.” – mentiona astfel Editorialul Congresului Nord-American privind America Latina.

Allende era hotarat sa imbunatateasca bunastarea sociala si economica a celor mai saraci cetateni din Chile; un element cheie a fost acela de a oferi locuri de munca in cadrul noilor intreprinderi nationalizate si a noilor proiecte de lucrari publice. Redistribuirea pamantului, pe care Allende a evidentiat-o ca fiind una dintre politicile centrale ale guvernului sau, incepuse deja sa fie aplicata de catre predecesorul sau, Eduardo Frei Montalva, care a expropriat intre o cincime si un sfert din toate bunurile susceptibile de preluare. Intentia guvernului lui Allende a fost aceea de a expropria pamanturile ce depaseau optzeci de hectare de baza irigate.

Rezultatele economice pe termen scurt ale politicii monetare au fost favorabile: o crestere industriala de 12% si o crestere a PIB cu 8,6%, insotita de scaderi majore ale inflatiei cronice in Chile (de la 36,1% la 22,1% ) si a somajului (pana la 3,8%). In plus fata de oferta cresterii ocuparii fortei de munca, salariile au crescut de mai multe ori pe parcursul anilor 1970 - 1971. Cresterile de salarii au fost insa neutralizate de cresterea continua a preturilor alimentelor. Ca urmare, desi salariile nominale au crescut, nu a existat si o crestere proportionala a nivelului de trai pentru populatia chiliana. 

Chile a cunoscut o experienta unica, neintalnita pana atunci: trecerea spre socialism, in mod democratic, din interiorul regimului capitalist. „Socialismul trece prin democratie, pluralism si libertate”, declara atunci Salvador Allende. „Revolutia in legalitate” si „Calea chiliana spre socialism” sunt concepte care au entuziasmat la vremea aceea stanga occidentala. Chile ajunsese una dintre cele mai democratice tari din lume. François Mitterand, proaspat ales ca lider al socialistilor francezi, a facut prima sa vizita in aceasta calitate chiar in Chile.

Cei trei ani de presedintie a lui Allende, au fost esentiali pentru intentiile sale deschise de a schimba atat societatea cat si economia chiliana. Politicile sale, de dezvoltare a unei economii socialiste sub controlul si conducerea ministrilor si departamentelor de planificare, s-au confruntat in Congres cu rezistenta puternica din partea liderilor Partidului Crestin-Democrat. Totusi, realitatea electorala a aratat ca in acei trei ani, Unitatea Populara a castigat si mai mult sprijin civil.

Politica economica insa a avut succes si a putut depasi aceste probleme doar in primul an si jumatate de guvernare, cand s-a inregistrat o crestere economia. A inceput sa se deterioreze din al doilea an, datorita factorilor interni si externi, care au afectat intentiile sale altruiste si patriotice. Fluctuatia pretului international al cuprului a afectat negativ economia chiliana in perioada 1972-1973. Pretul cuprului, exportul semnificativ al tarii, a scazut si a creat dificultati pe plan extern. Au scazut exporturile, in principal datorita scaderii pretului cuprului. Chile a fost la mila fluctuatiilor internationale pentru cel mai important export al sau. Ca in jumatate din tarile in curs de dezvoltare, mai mult de 50% din incasarile din export ale statului Chile proveneau dintr-un singur produs primar. 

Sursele traditionale de credit au fost stopate si, in acelasi timp, statului i s-a impus plata produselor in numerar. Ca urmare a cresterii nivelului de trai, importul de alimente a crescut brusc, provocand probleme legate de balanta platilor. Pe masura ce muncitorii au preluat unele fabrici, angajatorii, in general, au refuzat sa mai investeasca. S-a dezvoltat astfel o piata neagra, ca raspuns la incercarile guvernului de a controla distributia necesitatilor de baza. A crescut inflatia.

Coalitia guvernamentala se astepta ca majorarile salariale nerecuperate, precum si cresterea ulterioara a cheltuielilor guvernamentale sa fie corectate odata cu finalizarea "schimbarilor structurale" (nationalizarea si reformele agrare). Cu toate acestea, abia in iunie 1972, Allende a inceput sa vada pericolele economice. A fost schimbat ministrul economiei  si introduse unele masuri de austeritate.

Allende spunea ca "Democratia chiliana este o cucerire a intregului popor. Nu este nici opera nici darul clasei exploatatoare si va fi aparata de cei care, prin jertfele acumulate de-a lungul generatiilor, au impus-o... Cu constiinta linistita ... sustin ca niciodata inainte Chile nu a avut un guvern mai democratic decat cel pe care am onoarea de a-l prezida", si ii chema pe "toti lucratorii, toti democratii si toti patriotii" sa i se alature in apararea constitutiei si a "procesului revolutionar".

Pe de o parte, din 1972 pana in septembrie 1973, Partidul Crestin-Democrat a creat un bloc de rezistenta fata de masurile economice ale presedintelui Allende, care erau necesare dezvoltarii economiei sociale a statului. Pe de alta parte, masele organizate in miscarea sindicala si in asociatiile de locatari din sectoarele urbane marginale ale orasului Santiago si ale altor orase industriale, au constituit principalul sprijin popular si o presiune sociala importanta pentru guvernul Allende, de a continua sa se conformeze programului sau de reforme economice si sociale.

Allende sustinea ca guvernarea sa era o revolutie specific chiliana, spunand admiratorilor sai internationali ca va urma sa transforme economia chiliana intr-o economie socialista, printr-o revolutie nationala cu mult "Vin rosu si placinte", ceea ce insemna ca socialismul chilian avea sa fie o "tranzitie pasnica", pastrand formalitatile unei democratii reprezentative si sprijinul voturilor majoritatii poporului chilian. La ultimele alegeri parlamentare din luna martie 1973, in ciuda eforturilor considerabile, interne si externe, de blocare a ecomomiei si de instaurare a unei stari conflictuale prin teroare si prin neajunsuri, coalitia lui Allende, Unitatea Populara, a castigat aproximativ 47% din voturile nationale fata de 37% in 1970, ceea ce a insemnat o victorie electorala considerabila, care a trezit nelinistea si inversunarea crestin-democratilor si furia minoritatii conservatoare. Cu toate astea, climatul politic din primele sase luni ale anului 1973 a fost unul disperat pentru presedintele care trebuia sa controleze opozitia furioasa si sa calmeze unele nemultumi sociale. 

Inca din 1972, in componenta guvernului Allende au intrat si militari. Credinta sa adanca in traditiile republicane si civile ale fortelor armate chiliene a fost foarte puternica. Nu si-a dat seama ca, in mai toate fortele latino-americane armate, navale si aeriene, principalii consilieri militari erau serviciile secrete americane. Armata chiliana era pentru Allende, o institutie republicana, cu un anumit prestigiu, rectitudine si ascultare fata de guvernele civile. Marina chiliana era conservatoare, pentru ca aproape toti ofiterii din cadrul ei erau recrutati din clasa superioara chiliana, un grup minoritar de familii asociate cu latifundia. Presedintele Allende era un om care credea in traditiile democratice si politice, fortele armate fiind caracterizate prin loialitate, sensibilitate si respectarea Constitutiei democratice din 1925.

Alianta guvernarii democratice alese s-a confruntat cu o dilema: transformarea economiei capitaliste chiliene intr-o economie socialista, darea in mana poporului a adevaratei puteri de decizie in chestiunile legate de suveranitate sociala. Cu alte cuvinte, crearea unei noi forme de organizare populara (asa-numitul sector social al economiei chiliene), reglementata chiar de ea, sub principiul participarii directe la decizia muncii si la administrarea intreprinderilor nationale (principalele conglomerate industriale, minele nationalizate, in general principalele resurse ale economiei).

Planul national era acela de a crea o productie auto-controlata de catre lucratorii insisi, pentru a creste productia sectoarelor strategice ale economiei, cum ar fi cuprul, nitratii, carbunele, petrolul si alte produse ca zaharul din sfecla, industriile pescaresti, fabricile de conserve de ansoa din provinciile de nord, centrale si de sud, conservele alimentare, companiile nationale de gaze GNL cu distribuitorii, caile ferate nationale, transportul public din Santiago, plus serviciile publice, compania aeriana nationala LAN-CHILE, una dintre cele mai vechi din America de Sud, etc.

Toate au fost supuse unui management mixt, cu directori desemnati de guvern si intr-un consiliu colectiv, cu participarea lucratorilor alesi in mod democratic la decizia de planificare a companiei. Se aspira la crearea unei economii unitare cu auto-controlul lucratorilor insisi in toate industriile nationalizate. Rolul statului era acela de a fi o forta dinamica, principala, in producerea, distributia si reglementarea pietei interne.

Proprietari ai economiei si ai societatii erau clasele de muncitori si cele de mijloc, inclusiv o minoritate a industriasilor patrioti care sprijineau principiul lui Allende, in principal acela de a impulsiona reformele sociale si economice radicale ale societatii chiliene, care mostenea o structura sociala arhaica din secolul XIX. Incercarea aceasta, de planificare a organizarii societatii chiliene, a avut succes. 

Incepand insa cu anul 1972, atmosfera ostila guvernului Allende a devenit tot mai agresiva din partea opozitiei, care a inceput un boicot permanent pentru a paraliza productia, creand un climat de teroare cu sprijinul mass-mediei si a unei televiziunii private - un Canal Universitar Catolic, controlat de partidele national si crestin-democrat.

Ideea a fost aceea de a crea un razboi psihologic impotriva Unitatii Populare si de a proclama idei negative despre furnizarea si distributia de marfuri pentru consumatorii de pe piata. In cele din urma, in disperare, Allende, a desemnat prin Constitutie, doi ministrii militari, pentru a controla ordinele sociale interne date si distributia de marfuri si alimente pentru populatie. In consecinta, din acea clipa, fortele armate s-au implicat in disputa politica dintre guvernul ales democratic si opozitia intransigenta a partidelor National si Crestin-Democrat, ambele dorind eradicarea sau eliminarea, daca era necesar, prin teroare, a guvernului constitutional al lui Allende.

Deteriorarea economica si intransigenta politica au interactionat si s-au intarit reciproc. Nici guvernul si nici opozitia nu erau pregatite sa faca concesii pentru a proteja acest sistem. Opozitia a adus o serie intreaga de masuri menite sa obstructioneze executivul, masuri care, daca nu ilegale, au incalcat cu siguranta conventiile sistemului congresului. Atat guvernul, cat si opozitia s-au aliniat unii impotriva altora intr-o confruntare inversunata. Cu economia iesita de sub control, cu comandantul sef al Fortelor Armate demisionand dupa esecul de mediere, cu o Biserica incapabila sa aduca impreuna partile, cu cresterea violentei, au existat putine perspective pentru o solutie pasnica. In plus, guvernul Allende s-a confruntat de la inceput cu ostilitatea SUA, care i-au ajutat pe complotisti. 

In ultimele luni ale lui 1973, inainte de 11 septembrie, populatia chiliana a trait intr-o adevarata campanie de teroare, panica internationala, instabilitate politica si climatica si cu interventia Statelor Unite in procesul politic chilian. In ciuda atacurilor sistematice venite din partea ultra-dreptei (prin o multime de sabotaje si conspiratii), procesul electoral chilian a continuat prin mobilizarea unei populatii masive care sa sprijine guvernul. Totusi, in cele din urma guvernul democratic al lui Allende a sfarsit printr-o interventie militara tragica. Fortele ultra-dreptei, cu consimtamantul Partidului National si al celui Crestin-Democrat, s-au folosit de contactele lor familiale, economice si politice, cu marina, forta aeriana si forta armata pentru a conspira si ataca Palatul Prezidential.

Sfarsitul a venit prin lovitura militara de stat, extrem de violenta, din 11 septembrie 1973, cu bombardarea palatului prezidential, cu moartea lui Allende si cu asasinarea a mii de chilieni. Asa a inceput una dintre cele mai crude si inumane dictaturi din America Latina, cea a juntei militare sub presedintia generalului Augusto Pinochet, 1973-1990.

“Trebuie sa ne amintim ca Chile era” - dupa cum spunea Juan Garcés, unicul supravietuitor dintre consilierii politici ai lui Allende, care au fost alaturi de el in timpul loviturii de stat - “la inceputul anilor '70, cea mai democratica tara din lumea vorbitorilor de spaniola - incluzand America Latina, Spania si Portugalia. Iar in ziua aceea, pentru prima data in istorie, a istoriei chiliene, armata s-a razvratit impotriva guvernului legitim. A fost intru-totul neasteptat. Armata a rasturnat guvernul, a schimbat regimul si a stabilit, in locul unei democratii parlamentare, o dictatura prin forta, prin arestari masive si prin crime de neimaginat... Presedintele ce trebuia inlaturat era Salvador Allende, un democrat timp de patruzeci de ani in viata publica a Chile, un democrat convins, care a luptat pana in ultima clipa a vietii sale, pentru apararea legaliatii si a libertatii tuturor cetatenilor chilieni.”

Afli cine esti cu adevarat, atunci cand ai puterea in mana, iar tu o folosesti sau nu, pentru binele celorlalti.