"Copiii mai mici de sase, sapte ani si peste sunt fortati
sa lucreze cate paisprezece ore pe zi, fara pauza sau zi de odihna. Daca plang dupa
parinti, sunt batuti aspru, uneori spanzurati cu susul in jos de copaci si
chiar marcati sau arsi cu tigari"/ Kailash Satyarthi.
MUNCA LEGATA si DATORIA LEGATA
In
India, munca legata prin intermediul careia sunt aserviti zeci de mii de copii
din castele sarace sau din mijlocul celor “de neatins” (the untouchables), se
caracterizeaza printr-o relatie de lunga durata intre angajator si angajat si este,
de obicei, consolidata printr-un imprumut. Munca legata este incorporata in mod
complex in cultura socio-economica a Indiei, o cultura care este un produs al
relatiilor de clasa, al istoriei coloniale si al persistentei saraciei in
randul multor cetateni.
Cunoscuta si sub numele de datorie inrobitoare, munca legata
e o forma specifica de munca fortata, unde constrangerea prin servitute este derivata din datorie.
Munca
legata, care implica atat adulti cat si copii, este mai raspandita in zonele
rurale unde industria agricola se bazeaza pe lucratori contractati, adesea
imigranti. Cu toate acestea, zonele urbane ofera si ele teren fertil pentru
robia pe termen lung. Caracterizata printr-o relatie creditor-debitor pe care
muncitorul o transmite adesea membrilor familiei sale, munca legata este, de
obicei, pe o durata nedeterminata si implica prevederi contractuale ilegale. Acest
gen de contracte ii neaga unei persoane dreptul de baza de a-si alege
angajatorul sau de a negocia termenii contractului. Contractele de munca legata
nu sunt de natura pur economica; in India, ele sunt intarite de obicei prin
coercitie in multe sectoare cum ar fi industria agricola, matasii, mineritului,
confectiilor si industria cuptoarelor de caramida.
Munca legata a copiilor, datoriile agricole inrobitoare si munca legata a imigrantilor sunt
forme persistente ale sclaviei moderne, care se incadreaza in definitia
constitutionala indiana a muncii fortate. Copiii care muncesc se confrunta mereu cu
riscuri majore fizice si de sanatate: lucreaza program prelungit si sunt
obligati sa indeplineasca sarcini pentru care nu sunt pregatiti din punct de
vedere fizic si al dezvoltarii.
Munca copilului este inradacinata adanc ca o practica
obisnuita in mai multe sectoare si state, datorita in parte importantei
economice a Indiei asupra exporturilor din ultimii ani. Potrivit unei estimari
curente, un sfert dintre copiii indieni are varsta cuprinsa intre sase si
paisprezece ani - aproximativ doua sute milioane de copii - iar o treime din
restul de saptezeci si cinci la suta, sunt muncitori legati.
Cel
mai mare angajator al copiilor din India este sectorul agricol, unde se
estimeaza ca sunt angajati douazeci si cinci milioane de copii; iar al
doilea mare angajator al copiilor indieni este sectorul serviciilor, unde copiii
lucreaza in hoteluri si slujbe casnice. Un numar suplimentar de cinci milioane
de copii indieni sunt angajati in alte industrii cu munca intensiva si grea. Munca
fortata provine dintr-o varietate de cauze: mostenirea inveterata a discriminarii
bazata pe caste, saracia si inegalitatea, sistemul educational inadecvat,
relatiile sociale nedrepte, ca si refuzul guvernului de a modifica situatia
unor astfel de cauze.
Exista
numeroase motive culturale care fac ca munca copilului sa persiste in India: - In
zonele rurale, perspectiva contributiei copiilor la supravietuirea
sociala si economica a familiei si a comunitatii, precum si existenta unor familii mai numeroase, pamantul insuficient si aplicarea inadecvata a legilor muncii, sunt o
parte dintre factorii care contribuie la aceasta problema. - In zonele urbane,
migratia familiilor catre orasele suprapopulate si dezintegrarea unor familii
din cauza alcoolismului si a somajului, conduc adesea la o proliferare a
copiilor care traiesc pe strada, devin muncitori si trec la prostitutie.
De
cateva generatii, indienii saraci din castele inferioare, intra si perpetueaza ciclul de saracie si analfabetism; copiii abandoneaza adesea scoala si se
alatura fortei de munca. Efectele unei Indii din ce in ce mai sofisticate si
prospere nu ajung la cei mai saraci si cei mai putin educati cetateni.
Exploatarea copiilor care lucreaza in conditii periculoase nu numai ca le
afecteaza sanatatea si dezvoltarea, dar le si consolideaza pozitia de
muncitori necalificati, slab platiti.
MOTIVUL DIN SPATELE MUNCII COPILULUI
Este
o infractiune sa pui copiii la zile ingrozitoare de munca, respingandu-le
dreptul de a avea o educatie minima si rapindu-le copilaria. Oricum, banii
castigati de ei sunt atat de putini, incat nu pot contribui semnificativ la bunastarea
familiei. De multe ori chiar, se intampla ca situatia economica sa fie atat de
rea, incat ii forteaza pe parinti sa-si determine copiii sa lucreze.
Munca
copiilor constituie un sfert din forta de munca necalificata din sectoare
organizate si neorganizate din Asia de Sud. S-a constatat ca Asia de Sud are
peste 80 de milioane de copii in servitute, dintre care 20 de milioane sunt in
"robie cronica". Dintre cei 140 de milioane de copii care lucreaza in
India, 55 de milioane sunt in servitute si 10 milioane sunt sclavi legati de
angajatorii lor. Presiunile economice forteaza familiile sa-si vanda copiii in
servitute. In fiecare an, milioane de copii sunt vanduti contra imprumuturilor
mici luate de parinti sau muncesc ca membri contribuitori ai unor familii intregi aflate in robie.
Acest
grup de forta de munca este ieftin si inepuizabil, din cauza unei rate ridicate
a natalitatii, a unui sistem educational deprimant, a indatoririi rurale si a saraciei
severe. Pe masura ce se alatura randurilor de sclavi ai datoriilor, copiii
legati concureaza cu adultii, adesea cu parintii lor, pentru oricare loc de munca disponibil. Salariile lor sunt reduse la un sfert din salariile adultilor
pentru acelasi fel de munca, sau li se plateste "intretinerea" sub forma de
hrana si "pregatire". In multe domenii, excedentul de forta de munca
ieftina a copiilor, a redus salariile deja inadecvate ale adultilor.
Copiii
nascuti sau vanduti in robie cronica, muncesc in conditii care nu permit
eliberarea. In caz de deces al parintilor, sarcina impovaratoare de a plati imprumuturile ii revine copilului. Complicitatea angajatorilor, camatarilor si intermediarilor implica copilul intr-un ciclu vicios de rambursare a imprumutului.
Acest lucru nu il va elibera niciodata de vechile datorii. Copiii acestia lucreaza intre
douasprezece si saisprezece ore pe zi si sunt departe de a ajunge sa aiba grija
de familiile lor. Sunt subnutriti si abuzati fizic pentru unele "greseli"
percepute, cum ar fi statul pe bancul de lucru sau indepartarea privirii de la
munca pe care o fac.
Abuzul
asupra copilului creste odata cu cresterea fortei de munca a copiilor legati.
In multe privinte, munca legata a copilului perpetueaza ierarhiile traditionale
ale puterii. Copiii continua sa fie angajati la acele locuri de munca care coincid cu
ocupatiile castelor atribuite in mod traditional comunitatilor lor. De exemplu,
copiii din grupurile caste "necurate" sunt angajati ca si culegatori,
gunoieri si maturatori, in timp ce copiii din familii de lucratori fara pamant
sunt vanduti proprietarilor de terenuri agricole.
Angajarea
copiilor ca si forta de munca legata este o modalitate rapida pentru proprietarii
a mii de unitati de productie agricola din intreaga tara, pentru
a-si spori marjele de profit si pentru a-si asigura o forta de munca docila si
dependenta. Sistemul muncii legate pentru copii este sustinut de o serie de
aliante criminale intre angajatori semi-feudali, brokeri de putere, infractori
locali si intermediari sau contractori care recruteaza, intretin si
controleaza reteaua de copii in servitute.
Aceste
aliante functioneaza prin complicitate cu administratiile locale corupte si cu
organele de aplicare a legii, pentru a insela unele legi,
cum ar fi Legile privind Munca Copilului si legile fabricii care interzic
angajarea copiilor intr-o fabrica sau industrie periculoasa. De exemplu, niciun
angajator nu a fost inca pedepsit pentru incalcarea Legii Muncii Copiilor
(interzicerea si reglementarea) din 1986, care identifica industria covoarelor
drept o industrie periculoasa. Ca o concluzie: desi munca copiilor este ilegala
in India, legile nu sunt aplicate.
O
tactica comuna pentru angajatorii unui muncitor-copil, este aceea de a se
prezenta ca rude ale copilului si de a-si proteja afacerea numind-o “comert de
familie”. De multe ori, ajutorul pentru copil vine mult prea tarziu. Intrucat organizatiile nonguvernamentale, oficialii si unele organisme guvernamentale
se mobilizeaza greu pentru a elimina munca copiilor, timpul dintre identificarea si
eliberarea copilului din sclavia datoriei nu este suficient pentru a trimite un
copil inapoi la singurul fel de viata cu care acesta este familiarizat.
ELIBERAREA DIN
SERVITUTE
In
India, pentru activitatea sa de eradicare a muncii copilului, Kailash Satyarthi este un model demn de urmat. Ca activist de nivel international in lupta impotriva sclaviei copilului si pionier al
drepturilor copilului, este recunoscut
pentru includerea muncii copilului in agenda sociala si politica globala. El a emancipat zeci de mii de copii din munca legata. De cele mai multe ori, banii imprumutati de la camatari, necesari parintilor disperati, nu pot fi rambursati si copilul este vandut si revandut la alti stapani.
Muncitorii
legati lucreaza in industria de diamant, piatra, prelucratoare si alte
industrii. Ei sunt in special raspanditi in afacerile cu export de covoare,
unde covoarele sunt lucrate manual pentru SUA si alte piete. Satyarthi a salvat de la robie copii si femei din fabrici supraaglomerate, murdare si izolate, cu conditii de lucru deplorabile, ore de munca inumane, cu locuri de munca nesigure, tortura, violenta si agresiune sexuala. Pentru activitatea perseverenta de desfiintare a muncii copiilor, s-a
confruntat cu acuzatii false si chiar amenintari cu moartea, iar pericolele constante in fata mortii sunt luate in serios - doi dintre colegii sai fiind ucisi.
Peste
cinci milioane de copii sunt nascuti in sclavie. Pentru sume infime imprumutate de la un proprietar local, de parintii sau bunicii
lor,
generatii si generatii lucreaza pentru acelasi stapan. Ei sunt
prizonierii acelui stapan, opriti sa mai plece in alt loc. Alti cinci milioane de copii sunt
trimisi in sclavie, pentru suma primita de parintii lor ca si avans garantie. Suma derizorie este folosita pentru a justifica ani indelungati de munca si
greutati in conditii de munca complet inumane.
Copiii mai mici, de sase, sapte ani si peste sunt fortati sa
lucreze paisprezece ore pe zi, fara pauze sau zi de odihna. Daca plang dupa
parintii lor, sunt batuti aspru, si uneori, chiar spanzurati cu susul in jos de copaci si marcati sau arsi cu tigari.
Ei sunt adesea hraniti numai pe jumatate, deoarece
angajatorii gandesc ca daca sunt hraniti in mod corespunzator, atunci vor fi
apatici si inceti la munca. In multe cazuri, nu li se permite sa vorbeasca
unul cu celalalt sau sa rada cu voce tare, deoarece munca este mai putin
eficienta. Este o sclavie medievala reala.
Se
considera ca nici o alta forma de incalcare a drepturilor omului nu poate fi mai
rea decat aceasta. Este cea mai rusinoasa incalcare a legii si constitutiei
indiene sau a altor tari in cauza si a Cartei Natiunilor Unite. Arma cea mai
eficienta in aceasta situatie este educarea maselor, crearea de ingrijorare si constientizare impotriva acestui rau social. In plus, se mai incearca
identificarea zonelor unde este folosita sclavia copilului. Se realizeaza
raiduri secrete, pentru a elibera acesti copii si a-i reda familiilor lor.
Urmarirea
educatiei si reabilitarii lor este un pas la fel de important in intregul
proces. Se face lobby prin diferite sectoare ale societatii: parlamentari,
grupuri religioase, sindicate care ar putea influenta situatia. Exista
aproximativ o suta de asociati cu norma intreaga si part-time in grup. Si s-a
format o retea de peste 470 de organizatii nonguvernamentale in India si in
alte tari din Asia de Sud.
Activitatea
cu copiii inrobiti nu a fost niciodata o sarcina usoara. De foarte multe ori aceasta implica situatii destul de traumatizante. Acesti copii au fost in robie de cand se stiu. Libertatea pentru ei este un cuvant
nefamiliar. Ei nu stiu cum ar fi sa fie "liberi". Cea mai importanta
provocare pentru cei ce lucreaza in organizatiile Kailash este sa se intoarca
la copilaria lor pierduta. Si nu este deloc un lucru simplu. Trebuie muncit din
greu.
De
exemplu, unul dintre copiii eliberati era un baiat de 14 ani, Nageshwar,
care a fost gasit marcat cu tije de fier inrosit. Intamplator, in acel moment, un oficial dintr-un Centru pentru Drepturile Omului a fost in India si
a dat peste acel baiat din New Delhi. Trauma prin care trecuse, l-a facut pe Nageshwar sa-si piarda cuvintele. Nici macar nu a putut sa explice starea prin care a
trecut. Abia mai tarziu, prin alti copii, s-a aflat de fapt ce i s-a intamplat. Trebuie
muncit din greu pentru a se ajunge la astfel de copii. Iar marsurile si
plimbarile au fost si sunt o parte integranta a traditiei indiene si a
organizatiilor Kailash. Iar pentru aceia care vor sa cerceteze si sa afle adevarul,
cel mai bun exemplu este Mahatma Gandhi, parintele Indiei, care a marsaluit de mai multe ori pentru a educa poporul (dar si pentru a invata el insusi ceva).
DRUM FARA INTOARCERE
Desi
munca copiilor a scazut substantial in multe locuri, aproape 60% dintre
muncitorii copii sunt inca angajati in sectorul agricol care este in general
neglijat. Traficul de copii este inca o preocupare constanta. Copiii, cu
precadere fetele, din intreaga lume sunt angajati ca muncitori in familie. Desi
marea majoritate a tarilor au propriile legi pentru combaterea si incriminarea
celor mai grave forme ale muncii copilului si au prevederi legale
care sa garanteze educatia, legislatiile referitoare la sclavie si trafic nu sunt
aplicate si implementate corespunzator.
Guvernele, impreuna cu membrii societatii, trebuie sa ia initiativa de a pune in aplicare
aceste legi. Cu toate ca Satyarthi a contribuit
foarte mult la reducerea muncii copiilor, este necesara o colaborare continua
intre toate regiunile lumii si la toate nivelurile, pentru ca angajatorii,
guvernele si consumatorii produselor create de munca
copiilor, sa gaseasca acele parghii si mijloace posibile pentru a reduce sau chiar eradica munca copilului.
Trebuie
sa existe asistenta sociala pentru parintii si copiii lor, pentru ca ei sa dispuna cel
putin de necesitatile de baza. Producatorii din tarile exportatoare au si ei o anumita responsabilitate sociala in elaborarea politicilor si
practicilor ce privesc resursele umane, politici care sunt concentrate asupra familiei si
interzic angajarea copiilor. Iar firmele din tarile importatoare trebuie sa se
asigure ca nu sunt implicate direct sau indirect in angajarea copiilor.
Consumatorii
din tarile occidentale trebuie sa-si reduca apetitul de a cumpara produse
ieftine si de a promova produsele executate prin practici neetice de angajare.
Kailash intentioneaza sa extinda programul de etichetare si la alte produse,
cum ar fi mingile de fotbal, un alt produs popular care este in mod obisnuit
realizat de copii. Kailash spune: "Daca nu
acum, atunci cand? Daca nu voi, atunci cine? Daca putem sa raspundem la aceste
intrebari fundamentale, atunci putem sterge rusinea sclaviei umane".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.