NEVERLAND - TARAMUL de NICAIERI

"Se spune ca unele stele pe care le vedem deasupra capului nostru nu sunt acolo cu adevarat . Luminii lor ii trebuie milioane de ani ca sa ajunga aici si tot ceea ce facem noi este sa privim in trecut, intr-un moment demult apus, cand stelele acelea puteau inca sa straluceasca".

Asadar, ma intreb acum, ce face oare o stea dupa ce inceteaza sa mai straluceasca? "Poate moare" - "Oh, nu", spune vocea din mine. "O stea nu poate muri niciodata. Ea doar se transforma in muzica cosmica, in dansul vietii".

Imi place gandul, ultimul pe care il voi avea inainte de a inchide ochii. Cu un zambet, ma voi topi in muzica"/  M.J. (Dance of Life)

Pentru artistul si omul care s-a daruit cu totul extazului divin, inspirand prin muzica si dansul sau o lume intreaga, pentru multimea copiilor fara copilarie, bolnavi, saraci, a celor cu probleme  foarte grave care ii vizitau saptamanal parcul “dorintelor implinite”, Neverland-ul a insemnat la fel de mult libertate si evadare, un loc magic, plin de rasete si veselie, un loc in care visele pot deveni realitate.

Magicul “Taram de Nicaieri”, adus din pulbere de stele, a purtat intotdeauna in el energia pozitiva a gandului curat, ca forta vitala de vindecare si lumina.

“NEVERLAND-UL SUNT EU. EL REPREZINTA TOTALITATEA A CEEA CE SUNT”

“Din afara, Neverland-ul nu dezvaluia prea multe. Chiar si atunci cand portile maro se deschideau incet, aveai impresia ca te indrepti spre un parc de joaca plin de viata, nu spre o casa. Exista un drum privat lung, de aproximativ o jumatate de kilometru, cu nimic altceva decat copaci si camp. Apoi, primul lucru care iti aparea in fata ochilor era autorulota Neoplan cu etaj a lui Michael, un autocar jumbo acoperit si parcat in propria lui curte, pe stanga, care astepta sa fie scos pentru turneu sau pentru filmare. Era amenajat ca si cel mai bun apartament, cu televizoare cu ecran plat, pat somptuos, canapele si o baie mare. Pe puntea superioara, avea scaune de aeronava iar ferestrele erau atat de mari, incat atunci cand vehiculul era pe drum, Michael spunea ca se simte "ca si cum ar zbura". Chiar si autocarul lui pentru turneu era o experienta.

Apoi, vizitatorul ajungea la intrarea principala a casei, care imi era foarte cunoscuta, deoarece portile din fier forjat negru- auriu erau de la vechea mea casa din Brentwood. Le-am depozitat dupa ce vecinii mei mi s-au plans: "Sa traim langa tine este ca si cum am trai langa un print saudit." Cand Michael a cautat un set impresionant de porti, a stiut exact unde sa vina. El a adaugat doar replica aurita a stemei Regatului Unit: leul si unicornul, ca si motto-ul "Honi Soit Qui Mal Y Pense" care, atunci cand este tradus, inseamna "Rusine sa-i fie celui care gandeste rau despre asta!". A postat motto-ul cu mult inainte ca politia si Martin Bashir sa fi trecut pe sub arcada neagra ce anunta in aur "Neverland", cu numele lui Michael plasat inauntrul unei coroane. Michael a avut o anumita fascinatie pentru regalitate si a iubit pompa si ceremonia monarhiei britanice. Intr-un cuvant, pentru mine intrarea in Neverland a insemnat un adevarat Hollywood in extravaganta lui, dar de o reala inspiratie engleza.

Chiar in spatele portilor, in partea stanga, un mic magazin etala bomboane si mai multe manechine in costum, care descriau vechiul Hollywood din perioada anilor 1950; o primire ca intr-un muzeu de lux. La cativa metri departare, ajungeai la linia ferata, pentru micutul tren care se deplasa in jurul proprietatii, luand pasagerii spre parcul tematic si gradina zoologica. Lui Bubbles si menajeriei Hayvenhurst i se alaturau girafe, elefanti, lei, tigri, aligatori, lupi, orangutani, camile si tot felul de reptile si pasari sud-americane la care nici nu te duce mintea, fiecare adapostit in propriul tarc sau in propria colivie. Sa nu uitam de caii Clydesdale. In departare, puteai sa vezi casa principala, dar, inainte de a ajunge acolo, traversai un pod de piatra dublu arcuit, doua alei largi si treceai peste cea mai ingusta intindere a lacului, unde era o mini-cascada langa pasarile flamingo, care cutreierau gratioase terasamentele cu jeturi subacvatice ce aruncau afara spirale uriase de apa.

Era evident ca ai intrat intr-un refugiu centrat pe copii. Indicatoarele avertizau "Fiti atenti, copiii se joaca" si existau statui de bronz ce reprezentau copii fericiti: un copil cu flaut, un grup de copii care dansau intr-un cerc tinandu-se de mana, o fata care tragea pe un baiat de brat, un copil atarnand cu susul in jos de o balustrada, un copil ingenuncheat care se juca cu un caine. In interiorul casei, Michael avea multe picturi ale copiilor din intreaga lume, de la est la vest, albi si negri. In jurul proprietatii, exista tot timpul o muzica ce piruia: piese linistitoare instrumentale, puternice cu fluiere si harpa sau copii care cantau. Muzica venea de la difuzoarele pe care Michael le camufla ca roci si bolovani.

Vizitatorii nu se puteau plictisi cu distractiile, deoarece, departe de gradina zoologica, parcul tematic si motocicletele quad, exista si o arcada cu doua etaje cu diverse jocuri imaginabile si plimbari simulate, plus un teren de tenis, un teren de baschet si un cinematograf foarte mare, care putea sa faca de rusine majoritatea cinematografelor locale. Numeai filmul si Michael il avea, de la filmul modern de succes pana la filmul clasic de la Hollywood. Daca Blockbuster nu avea vreun film in stoc, il avea fratele meu. Intrai in foaierul cinematografului, unde plafoanele aveau in jur de 30 de picioare. Pe o parte a intrarii se gasea o cutie de sticla care continea o versiune animatronica in miniatura a lui Michael dansand "Smooth Criminal" si unde diferite butoane declansau miscari de dans diferite. Exista chiar si cel mai mare magazin cu bomboane, cu iaurt, inghetata si floricele.

Dar, cea mai incredibila trasatura a cinematografului care avea 50 locuri, erau cele doua camere din spatele salii de filmare: una se afla la extremitatea stanga, cealalta se afla la extremitatea dreapta. Fiecare avea o fereastra si un pat, un rezervor de oxigen si monitoare medicale. Acestea erau mini-spitale proiectate si instalate pentru pacientii tineri care aveau cancer si pentru copiii bolnavi in faza terminala. Erau incapabili de a frecventa cinematograful in lumea exterioara si prea bolnavi pentru a sta pe scaun, iar Michael isi dorea foarte mult ca ei sa poata sta in pat si sa se bucure de experienta cinematografica. Fiecare copil din fiecare camera avea un interfon de noptiera, care le permitea sa vorbeasca cu Michael, asezat in afara ferestrei, intr-unul din randurile de sus. Rampele pentru scaunele cu rotile erau construite pentru deplasare si facilitare, deoarece Neverlandul era proiectat nu doar cu gandul la propria sa copilarie, ci si la copilaria altora mai putin norocoasa.

Aceasta era o parte a Neverland-ului, despre care nu ati auzit niciodata in mass-media si, de cate ori am auzit minciuna - de la oameni a caror cunostinte erau la un nivel educativ mediu - ca Neverlandul era un fel de barlog al unui pradator pentru a atrage copiii mici, voiam sa-i trag aici, in acest cinematograf, in interiorul inimii fratelui meu, sa-i fac sa vada acest adevar despre spiritul umanitar al lui Michael.      

Au existat multe dezavantaje in faima lui Michael, dar el a recunoscut din timp ca faima i-a dat o platforma si puterea de a face o diferenta in ceea ce priveste muzica sa si mesajele sale despre speranta, dragoste, omenie indispensabila si Mama Pamant. El a constientizat unitatea prin muzica si a simtit forta ei stimulatoare ca fiind singurul mediu universal care i-a determinat pe toti sa asculte, sa vorbeasca aceeasi limba si sa aduca comuniune intre rase, credinte si culturi. Michael a fost unul dintre acei artisti rari, a caror muzica a dat mana cu lumea si a adus oamenii impreuna. Avea cea mai mare inima si voia cu adevarat sa-i ajute pe copii, sa-i ingrijeasca, sa-i hraneasca, sa-i faca fericiti, in special pe cei neiubiti, pe cei mai putin norocosi, bolnavi, infirmi sau pe moarte.

Aceasta nu era o afirmatie banala, la moda, in numele unei vedete pop, era un tel pe care el insusi l-a trait si respirat, dedicand o multime de timp multor cauze umanitare si donand sute de milioane de dolari pentru numeroase organizatii caritabile. Intimitatea Neverland-ului insemna ca nimeni nu era martor la autocarele pline ale grupurilor de caritate si ale copiilor bolnavi in faza terminala care, luna dupa luna, vizitau Neverland-ul ca oaspeti invitati. La fel si in cazul celor 200 de copii cu dizabilitati de la Institutul St. Vincent pentru persoanele cu handicap, sau in cazul copiilor de la organizatia “Big Brother, Big Sister”. Michael nu a publicat niciodata aceste vizite deoarece ar fi fost acuzat de campanie publicitara! Asadar, permiteti-mi sa reamintesc tuturor ca, in editia de mileniu a cartii "The Guinness Book of Records", Michael a fost numit vedeta pop care a administrat si sprijinit cele mai multe organizatii de caritate.

A fost singura consemnare cu care el nu s-a laudat niciodata. Nu ca el nu avea nevoie de un pat mediatizat in spate, deoarece recunostiinta a venit prin mii de scrisori de la liderii organizatiilor de caritate si de la parinti, care au scris pentru a explica cum o vizita sau un weekend petrecut la Neverland oferise fie o zi de terapie indispensabila pentru un fiu sau o fiica bolnava, fie o zi fericita pentru un copil muribund. Autocarele pline de copii si armata parintilor recunoscatori - care aveau incredere in ceea ce au vazut si nu ceea ce au citit - merita luati in considerare in contextul a ceea ce a urmat mai tarziu. Am fost martorul legaturii sincere a fratelui meu cu copiii, cand am vizitat spitale in aproape fiecare oras in timpul turneului "Victory".

De-a lungul intregii cariere, si-a facut timp in cadrul fiecarui program de lucru, pentru a vizita spitalele, sectiile cu cancer si orfelinatele pentru copii din intreaga lume. In acele momente privilegiate impartasite in astfel de vizite, l-am vazut folosind maiestria data de Dumnezeu pentru a darui cat mai mult inapoi. Interactiunea sa cu copiii era, fara putinta de tagada, cel mai pur lucru la care puteai fi martor. Trebuia sa fii acolo ca sa vezi multimea de copii chei care alergau imprejurul Neverlandului, uitand temporar de chimioterapie. Dar, am vazut si ce se intampla, atunci cand el intra intr-o camera de spital: boala unor copii parea ca dispare pentru moment, in timp ce fata lor se lumina iar ochii li se mareau. De multe ori, am vazut parinti si asistente medicale plangand, cand vedeau asta. Obisnuiam sa compar impactul lui Michael cu bucuria provocata de Mos Craciun sau Mickey Mouse, cand intra intr-o camera.

Nimeni din familia noastra nu a fost surprins de vreunul din aceste lucruri, deoarece empatia fata de copii a fost intotdeauna o parte intrinseca a sa, iar mama si-l aminteste cum privea la televizor si plangea in timpul vreunui eveniment ingrozitor dat la stiri. Cauza acestei hiper-sensibilitati era educatia sa religioasa, iar el mereu ne amintea: "Iisus a spus sa fim ca si copiii, sa iubim copiii, sa fim la fel de puri precum copiii... si sa privim lumea cu ochiii plini de uimire si admiratie". Era de parere ca trebuie sa le oferim inima si gandurile noastre micutilor pe care noi ii numim fiu si fiica, pentru ca timpul petrecut cu ei este Sabatul. Este Paradisul. Aceasta gandire – aceasta setare a mintii - este esentiala pentru intelegerea modului in care fratele meu s-a apropiat si a vazut relatia cu copiii. Atunci cand fanii ii asculta melodia "Speechless" din albumul Invincible, asculta genul acesta de admiratie, pentru ca el a scris melodia asezat sus, printre ramurile acelui stejar din Neverland, in timp ce privea un baiat si o fata jucandu-se.

Asta pentru ca ferma era vizitata atat de fete cat si de baieti; subliniez acest lucru din cauza mitului falsificat potrivit caruia doar "baietii tineri" erau oaspeti, ceea ce nu a fost cazul aici. El nu putea suporta sa asiste la suferinta copiilor. Mama ne povesteste mereu cum, in 1984, ea si Michael erau acasa si se uitau la stiri, cand camerele s-au concentrat asupra foametei din Etiopia. Michael a vazut imaginile copiilor scheletici, infometati, cu musculite in jurul gurii, care plangeau. Aceasta a fost scanteia pentru colaborarea sa cu Lionel Richie la melodia "We Are the World" si, pe tot parcursul vietii, pentru implicarea sa in actele de caritate.

Povestea care rezuma cel mai bine umanitarismul fratelui meu, a fost aceea in care el a auzit despre un bandit inarmat care a deschis focul la locul de joaca de la scoala din Stockton, California de Nord, omorand cinci copii si ranindu-i pe altii 39. Era in luna februarie, anul 1989, cand asemenea incidente nu erau la fel de comune ca astazi si devastarea sa a fost coplesitoare. Reactia sa instinctiva a fost sa se grabeasca spre Scoala Primara din Cleveland, si apoi sa se verifice: "Ii va ajuta sau ii va impiedica prezenta mea? Nu pot sta aici, dar nu vreau nici sa provoc mai multe probleme." Era impartit intre haosul pe care il putea cauza faima sa si dorinta sa sincera de a ajuta. In cele din urma, dupa ce au trecut trei saptamani, si-a urmat instinctul si a zburat catre scoala. Dupa cum spune fotograful Harrison Funk, a vrut sa evite in vizita sa, cat mai mult posibil, atentia si publicitatea si s-a strecurat in scoala in masina unui politist. Cand a sosit, a intrat la o sedinta a copiilor dintr-o sala mare de clasa si le-a vorbit cu pasiune despre speranta, consolare si Dumnezeu. Apoi le-a inmanat tuturor jucarii si inregistrari ale cantecului "Man In The Mirror", care contine acel text despre a face lumea mai buna. Dupa aceea, a vizitat o biserica locala, pentru a sta un timp cu parintii victimelor. Amintiti-va, acest lucru se intampla intr-un moment in care Michael era la varful carierei sale si totusi - fara a fi nevoie si fara a i se solicita – si-a facut timp sa ajunga la o comunitate, pentru recuperarea ei dintr-o tragedie teribila.

Pentru mine, cea mai mare multumire pentru aceasta compasiune a venit de la Thahn Tran, de opt ani, care si-a pierdut fratele mai mic in urma impuscaturilor. El a povestit unui reporter despre puterea pe care fratele meu i-a insuflat-o: "Nu voiam sa ma mai intorc la scoala, dar Michael a reusit sa ma convinga ca totul o sa fie in regula. Daca el se duce acolo, inseamna ca totul trebuie sa fie in regula". Michael a gasit acest fel de raspuns "mai satisfacator decat orice as putea eu obtine de la un stadion sau un hit no.1 vandut "- pentru ca el stia ca tot ceea ce face, face bine, nu doar se distreaza. Sunt multe povestiri similare despre el, peste tot in lume.

Acesta a fost omul fata de care, autoritatile si unii oameni nu au inteles, mai tarziu, ca ceea ce a creat el pentru el insusi la Neverland a fost o patura de confort - nu a avut niciun motiv ascuns. Se inconjurase de toate acele lucruri care substituiau ceva din trecutul sau. Voia sa fie singur si totusi se lupta sa stea cu singuratatea si trebuia sa se lupte cu ea pana cand golul avea sa fie umplut de o familie a lui proprie.

Multi parinti au vazut cum Michael a facut o diferenta pozitiva in viata copiilor lor si niciodata, nimeni nu a vazut si nu a simtit vreun lucru indecent pentru a nu-si lasa copiii in compania sa. Exista un consens in instinctul parental. De fiecare data. Insa, cu cat ajuti cu buna-credinta mai multi straini, cu atat mai multe sanse ai sa ti se taie tot elanul si, intr-o buna zi, cineva sa intre, sa iti miroase bogatia si oportunitatea si sa decida sa profite. Natura prea increzatoare a fratelui meu si, poate, naivitatea, nu a discernut asupra acelei zile care avea sa vina.

As intreba simplu: care este acel om din familia ta sau din cercul tau de prieteni, in care sa ai incredere implicita in ceea ce-l priveste pe copilul tau? Acel om pentru care ai spune "As avea incredere in el cu viata mea!" Pentru ca, un asemenea om a fost Michael, pentru noi si pentru fiecare parinte care si-a încredintat copilul in grija lui; parinti care nu i-au apreciat pe strainii de la televizor sau din ziare care le spuneau ce este potrivit pentru copilul lor. Ma ingrijoreaza faptul ca mintile noastre ne-au preluat inima, iar temerile si stigmatele si judecatile obscure stau acum in calea iubirii vitale ce ar trebui manifestata copiilor.

Asa cum Dave Dave spunea atat de elocvent la inmormantarea fratelui meu: "Michael mi-a intins mana, s-a apropiat de mine, iar prima data cand noi ne-am intalnit, m-a imbratisat - si nu s-a oprit niciodata sa ma imbratiseze de-a lungul vietii, timp in care el a continuat sa-mi ofere sprijin emotional".

                                                                   Fragment din capitolul “Forever Neverland”

                                                                 “You Are Not Alone"/ de Jermaine Jackson

Dave Dave, copilul caruia la varsta de 6 ani i s-a dat foc de propriul tata, a trecut prin chinurile iadului si toate interventiile chirurgicale pana a crescut. Prietenia si ajutorul lui Michael au fost, neindoielnic, acel fir de speranta de care s-a agatat pentru a supravietui. Si, pentru a intregi imaginea acelor valente ale sufletului omenesc, care il duc pe om dincolo de propria-i conditie efemera, tanarul si-a continuat emotionantul elogiu adus prieteniei, sensibilitatii si delicatetii sufletesti a celui care i-a fost ca un tata...

“Michael a auzit de mine si m-a contactat. Dorea sa ma intalneasca. Eu aveam aproape 7 ani la momentul respectiv. S-a imprietenit cu mine. M-a ocrotit. M-a primit in viata lui si m-a acceptat ca pe un foarte bun prieten de-al sau. De-alungul anilor, a fost tot timpul alaturi de mine. A fost ca un tata pentru mine. Mi-a dat o multime de sfaturi si mi-a aratat o multime de lucruri despre lume. Prin el, am pierdut o Persoana importanta din viata.

A fost un om deosebit. Nu a ranit niciun suflet si ma bucur sa-i fi fost prieten devotat in toti acesti ani. A fost prietenul meu prin tot ce am trecut. A fost singurul meu prieten si pot sa spun ca mi-a fost alaturi mereu. A avut intr-adevar un impact covarsitor asupra vietii mele si asta nu pentru ca a fost o celebritate. Ci pentru ca a trecut prin lucruri asemanatoare cu cele prin care am trecut eu. Michael mi-a oferit un sprijin emotional enorm. A fost acolo pentru mine ori de cate ori am avut nevoie sa vorbesc cu el. Mi-a deschis portile Neverlandului ca pe un mijloc de evadare. Metaforic vorbind, el a fost tatal pe care nu l-am avut niciodata.”

UNEORI, AVEM DOAR SANSA DE A VISA…..

Melodia “Little Susie” aminteste de drama zguduitoare prin care a trecut o fetita de 6 ani. Povestea adevarata a micutei Susie, versurile si muzica compusa de Michael intr-o tonalitate joasa, grava, nu fac decat sa adanceasca si mai mult perceptia conflictului sufletesc, a complexitatii momentelor cu care se confrunta copila, completand tabloul atrocitatilor comise impotriva celei mai vulnerabile sectiuni a societatii, copiii. Melodia a fost atent aleasa, dincolo de povestea fetitei existand si o altfel de drama, aceea prin care trece un suflet extrem de sensibil la suferinta copiilor. Durerea ce coboara tot mai adanc in abisul disperarii, este cea resimtita in fata imposibilitatii de a mai putea face ceva. Dar tocmai din acest abis al disperarii, izbucneste frumusetea si puterea acestui cantec!... Fara egal, pentru ca el vine din locuri in care foarte putini pot ajunge!... Nu trebuie decat sa-l asculti, sa-i auzi versurile, sa-i simti suferinta dincolo de limite… si atunci vei stii cine a fost cu adevarat omul care i-a dat viata.

Ne dorim atat de mult ca astfel de drame sa nu mai aiba loc! Ne dorim ca viata copiilor nostri si a tuturor copiilor lumii sa fie imbunatatita si in siguranta. Salutam tot ceea ce le poate face traiul mult mai bun, zambetul mai luminos, vindecarea sufleteasca si trupeasca, posibila. Sa vindecam lumea prin viata mai buna a cat mai multor copii, este tot ceea ce si-a dorit Michael incepand cu domeniul Neverland, unde visele ar fi putut deveni realitate!!

BUCURIA IMPLINIRII UNUI VIS!

As dori atat de mult sa vad domeniul Neverland revenind la viata!

Un taram minunat al copiilor si al parintilor. Un taram plin de veselie pentru toti copiii, dar mai ales pentru copiii fara copilarie, orfani, saraci si bolnavi. Un taram de nicaieri, in care copiii sa creeze, sa se distreze in carusel, sa se plimbe cu trenuletul, sa se amuze cu animale exotice. In marea sala de cinematograf, sa vizioneze filme cu pirati si desene animate, sau filmele si videoclupurile celui mai drag prieten. As dori sa vad acesti copii fericiti, multumiti, vindecati.

Un loc magic, in care parintii sa vina impreuna cu copiii sau singuri… sa-si lase grijile si tristetile in afara Marii Porti. Sa dea frau liber imaginatiei. Sa devina partenerii de joaca ai copiilor. Sa se elibereze si sa traiasca clipa prezenta alaturi de ei. Sa cunoasca si sa pretuiasca adevarata forta a inocentei, a dragostei daruita fara frica. Taramul de nicaieri sa devina locul pentru terapia sufletului. Poate asa, parinti si copii, copii si parinti s-ar pretui mult mai mult unii pe altii si ar intelege mai bine adevarata valoare a cuvintelor “te iubesc” si “multumesc”.

Mai vad acest taram ca pe un loc in care copiii bolnavi sa poata fi tratati medical pentru a se vindeca, unde copiii orfani sa poata gasi casa mult dorita. Tuturor acestor copii sa li se ofere sansa pe care insusi Michael ar fi dorit sa le-o ofere, aceea de a se vindeca aici. Pentru ca aici, energia pozitiva lasata de iubirea, muzica si dansului lui, ar fi si acum ca o unica forta. O forta si o dorinta de netagaduit de vindecare si lumina.

As dori atat de mult sa vad acest “taram de nicaieri” transformat intr-un “taram de aici”, real. Iar la intrare, sa scrie cu litere mari: „PENTRU ASTA EXISTA NEVERLAND. SA TE INTORCI LA INOCENTA, SA TE BUCURI SI SA TE VINDECI”

In acele momente, as simti bucuria ametitoare a eliberarii de cele pamantesti…
Bucuria implinirii unui vis! In acele momente, as sti... cum muzica, dansul, inocenta copiilor, radacinile strabune, extraordinara forta a daruirii de sine in cauza umanitara, i-au dat acestui om puterea de a ramane el insusi si de a rezista “intunericului”.

      “... Cu un zambet, ma voi topi in muzica din care m-am nascut…”

  

Sa ascultam in adancul din noi, inefabila muzica a stelelor, sunetul abia perceptibil al Universului, inimitabila voce galactica a celuilalt “taram de nicaieri”, acela din care a venit si unde s-a reintors, pentru a transmite catre alte sfere inegalabila sa creatie.

LA MULTI ANI, SPIRIT liber DE COPIL!

“Va cer voua si imi cer si mie, sa oferim parintilor nostri darul iubirii neconditionate - pentru a putea, la randul lor, sa invete sa iubeasca de la noi, copiii lor. Astfel, iubirea va fi, in sfarsit, restaurata in lumea noastra pustiita si singuratica. O veche profetie biblica spune ca va veni o zi cand ‘inimile parintilor vor fi vindecate cu ajutorul inimii copiilor lor’…Noi suntem acei copii” (Michael Jackson/ Universitatea Oxford-2001)

La multi ani, copii!

La multi ani, celor cu suflet de copil!

Ma aplec cu seninatate inaintea voastra…

1 Iunie este sarbatoarea voastra, o sarbatoare aparte! Ziua Internationala a Copilului, zi libera prin lege, este ziua in care celebram miracolul nasterii, al puritatii, intoarcerea la inocenta, o zi in care nu exista limita de varsta. Ca parinti si bunici, stim cat de nepretuita este pentru noi aceasta scanteie a creatiei divine, copilul, acest miracol care ne umple viata de lumina, care ne transforma sufletul prin candoarea si nevinovatia lui, prin infinita gingasie a inimii, prin surprinzatoarea-i creativitate.

Este o zi care imi aminteste cu bucurie, dar si cu o unda de tristete, de sarbatoarea pe care si-ar fi dorit-o atat de mult unul dintre cei mai deosebiti oameni, trimis aici pentru a cauta binele existent in fiinta umana, un om care a adus multe lucruri bune in viata, dar care a fost rasplatit uneori cu atat de multa ura! Michael a plecat dintre noi, dar viata sa plina de talent si umanism va avea intotdeauna o semnificatie aparte, dincolo de moarte. Nu a putut schimba lumea precum si-ar fi dorit dar, cum singur spunea (si dincolo de consecinte), cel putin a incercat asta cu toata fiinta sa.

Incerc sa dau glas unei voci care, doar prin cuvintele pline de umanism ramase noua mostenire, se mai poate face auzita astazi. O marturie vie pentru extraordinara forta a daruirii de sine!

  

“Inca de cand eram copil, am realizat cat de multa dragoste aveam de impartasit din adancul sufletului meu! Traditia neagra este o traditie de suflet, care este un dar al iubirii si al bucuriei.

As dori sa organizez "Ziua Copilului"... Este un moment de sarbatoare nu numai pentru copii, ci si pentru parintii lor - declara Michael Jackson in ziua de 28 mai 1997, presedintelui de atunci al Poloniei, in timp ce alcatuia programul unui turneu ce avea drept scop construirea unui parc cu unica tema, familia.

Aceasta este ideea mea si acest lucru ma reprezinta pe mine ca om. Asa este sufletul meu. Intotdeauna ma gandesc la familie. Parintii si copiii sa se distreze impreuna. Acesta este conceptul."

A fost visul sau mult dorit, un vis venit din lumea copilariei netraite la timp. Atat parintii cat si copiii sa celebreze o data pe an, o zi numai a lor – o zi libera, pe care sa si-o dedice cu bucurie unii altora…o zi minunata in care, neingraditi si eliberati de toate obligatiile, sa se distreze, sa interactioneze, sa comunice. Michael a militat intotdeauna pentru un mediu familial si social benefic dezvoltarii personalitatii copiilor, pentru intelegerea, acceptarea, respectarea creatiei divine, a unicitatii ei.

Insa, adevaratul cataclism produs de el nu a fost la nivelul lumii noastre exterioare, ci in profunzimea lumii noastre interioare, a sufletului nostru indurerat, ranit si pustiit de atrocitatile, nedreptatea, nerecunoasterea si respingerea valorilor umane, a sufletului nostru doritor de lumina, de iubire, de acel mediu spiritual necesar evolutiei propriei personalitati.

 “Astazi, as dori sa va multumesc voua, tuturor copiilor  din lume, inclusiv celor bolnavi si defavorizati!... Sunt atat de sensibil la durerea voastra!    

Ne comportam ca niste oameni fara mila si dragoste pentru cea mai vulnerabila sectiune a societatii. Copiii din toata lumea sunt fara un purtator de cuvant, sunt fara glas ... Cu totii suntem atinsi de atrocitatile comise impotriva copiilor: abuz sexual, fizic, munca fortata, neglijare educationala. Ne simtim rusinati. Suparati. Ingroziti. Dar nu se intreprinde nici o actiune....Nici o masura...

Nu este nimic mai important pe care l-as putea infaptui in viata mea, decat sa fac o lume mai buna pentru cat mai multi copii. Daca copiii ar putea fi salvati si viata lor imbunatatita, am putea vindeca cu adevarat lumea.

Suntem inconjurati de zeci de copii care nu au avut bucurii, carora nu li s-au acordat drepturi, carora nu le-a fost permisa libertatea, sau nu li s-a permis sa stie cum este sa fii copil. Astazi copiii sunt in mod constant incurajati sa creasca mai repede, ca si cum perioada cunoscuta sub numele de copilarie ar fi o etapa dificila si greu de indurat, o etapa prin care ar trebui sa treaca cat mai repede posibil. Generatia noastra este una care a asistat la abrogarea legamantului dintre parinte-copil.

Ii formam tot mai mult pe copiii nostri ca pe niste mici adulti, ajungem tot mai mult sa ne indepartam noi insine de propriile calitati sincere, nevinovate, de copil - si este atat de valoroasa mentinerea acestora in viata de adult! Dragostea este cea mai pretioasa mostenire a familiei umane, cel mai bogat testament al sau, este mostenirea sa de aur. Este o comoara care se transmite de la o generatie la alta. Parintii nostri nu au putut sa aiba avere de care sa se bucure. Casele lor erau prea mici pentru copii atat de multi, lipsite de energie electrica si fara incalzire centrala. Totusi, aceste case nu au avut nici intuneric, nu au fost nici reci. Au fost luminate de lumina dragostei si incalzite de caldura inimii umane. Parintii, in dorinta lor de a oferi conditii mai bune, le-au acordat copiilor intaietate in viata lor.”

Candva, intre milioanele de oameni ai acestei planete, un om atat de simplu prin sinceritatea si modestia-i sufleteasca, si-a pus inima si viata in joc pentru a le da o sansa tuturor copiilor, pentru a le oferi ajutorul si dragostea sa neconditionata. Intreaga viata si-a ascultat si urmat chemarea inimii stiind cat de pline de adevar, onestitate si puritate sunt intentiile. Chiar daca a constientizat ca spontaneitatea, nonconformismul, candoarea si simplitatea inimii sale de copil aveau sa-i fie crucea pe care trebuia sa o poarte toata viata, el a ales sa urmeze calea inimii.

Mii de copii au calcat pragul Neverlandului, intrand intr-o tara de vis pe care foarte putini si-o permiteau. O tara plina de bucurie, cu jocuri si filme mult visate, cu animale indragite; o tara plina de atentia si dragostea celor din jur, acea dragoste pe care unii parinti nu au timpul necesar sa o ofere, acea dragoste si alinare pe care orfanii nu au ocazia sa o cunoasca.

Unul dintre oamenii cu o inima cat cerul de mare, a semanat putina speranta si, poate ultima dorinta in inima a mii de copii saraci, cu dizabilitati, cu diferite afectiuni grave sau bolnavi in stare terminala, care si-au petrecut alaturi de el ultimele lor clipe de viata, pentru a trece impacati dincolo, cu imaginea draga a unui inger pazitor.

“Sunt foarte sensibil la durerea copiilor, la conceptul de familie si la cel de conditie umana. Acest subiect inseamna foarte mult pentru mine si vreau sa ajut. Fac tot ce pot ca sa ajut. Totul, in inima mea, este pentru ei…

Este vorba despre inocenta pe care copiii o au. Inocenta este simpla si increzatoare asemenea unui copil. Copiii reprezinta felul in care mi-as dori eu sa fie lumea cu adevarat, deoarece ei nu sunt falsi si nu stiu sa cauzeze prejudicii. Prejudiciul se invata. Daca lumea ar fi plina numai de copii, ea ar fi un loc mult mai bun...

Simt ca ei sunt mai mult decat niste copii; ca toti sunt niste mici genii si ca au un secret propriu al lor. Un secret pe care nu il pot exprima intotdeauna… Am studiat psihologia copilului datorita dragostei mele pentru copii. Peste tot in lume ... daca un copil nu te place, ti-o spune. Dar adultii se prefac si joaca intr-o maniera falsa. Mi-as dori ca lumea sa poata fi plina de copii!

Copiii sunt mai mult decat adulti. Ei stiu tot ceea ce oamenii incearca sa afle - stiu atat de multe secrete - dar le este greu sa le scoata la iveala. Eu recunosc asta si pot invata de la ei… Copiii spun unele lucruri care te uimesc. Ei trec prin etape sclipitoare de genialitate, dar atunci cand ating o anumita varsta, se pierd. Atat de multi oameni cred ca unele lucruri sunt prea copilaresti si ca maturizarea inseamna totul! Totusi, copiii isi pierd adevarata magie prin observare, remarcare si descoperire. Cred profund in asta.

Imi pasa cu adevarat de copii si de viitorul copiilor nostri. Sunt putin infricosat de ceea ce va aduce viitorul. Ii iubesc si imi pasa cu adevarat de ei. Intotdeauna ii voi ajuta. Cand plec prin turnee, vizitez spitale si copii bolnavi in stare terminala. La ferma din Neverland, avem multi copii bolnavi in stare terminala ca si oaspeti. Facem acest lucru la fiecare cateva saptamani. Il facem pentru ca ii iubim si ne pasa cu adevarat de ei.” 

“Cea mai draga amintire a mea de aici, a fost cand intr-o noapte am avut o casa plina de copii chei. Toti aveau cancer si un baietel s-a intors spre mine si a spus: “Este cea mai frumoasa zi din viata mea."  Iar eu nu mai stiam cum sa-mi tin lacrimile!

La fiecare trei saptamani avem mai multi copii bolnavi in stare terminala care vin la caminele organizatiilor noastre de caritate si toti sunt copii bolnavi de cancer. Ei vin aici sa se bucure, iar eu ii distrez.....Toate aceste lucruri scot copilul ce traieste in fiecare. Imi plac plimbarile si lucrurile de genul acesta iar eu le impartasesc cu copiii.

Acum avem aici cam o suta de copii cu capul chel si toti au cancer...si toti alearga fericiti de jur-imprejur. Cu totii se bucura atat de mult si ma fac si pe mine sa plang lacrimi de fericire pentru ca am fost in stare sa fac acest lucru pentru ei. Eu insumi ma simt atat de multumit!

... Avem copii care vin si sunt hraniti intravenos...sunt foarte bolnavi si imobilizati la pat. Nu se pot ridica, iar paturile acestea sunt paturi de spital, apesi un buton, te ridica sau te coboara si, in felul acesta, ei sunt in stare sa priveasca in jur. Avem pentru ei spectacole de magie, le aratam filmele actuale de desene animate, orice, asa incat sa poata evada in lumea magica pe care nu au sansa sa o experimenteze - acea lume de care eu am fost lipsit cand eram mic.

Nu am avut copilarie. Iar atunci cand nu ai copilarie precum oameni ca mine si ca multi alti copii-star, incerci cumva sa compensezi pierderea, pentru ca mai tarziu, sa incerci sa o ajungi din urma. Acesta este motivul pentru care puteti vedea la ferma mea un parc de distractii sau plimbari de agrement, acest tip de mediu.

Dar, ceea ce imi place cel mai mult sa fac, este sa ajut copiii care sunt mai putin norocosi decat mine… copiii care sunt bolnavi in stare terminala, copiii cu diferite afectiuni, copiii saraci din interiorul oraselor, din ghetouri… pentru a-i lasa sa vada muntii, pentru a-i lasa sa se plimbe cu masina sau cu trenuletul, pentru a le oferi posibilitatea sa vizioneze un film, sau pentru a savura o inghetata sau altceva.

Imi place sa fac diferite lucruri pentru copii si incerc, prin fapte, sa fac asa cum a facut Iisus, deoarece El a spus sa fim precum copiii, sa ne iubim copiii, sa fim la fel de puri ca si copii, sa fim noi insine la fel de inocenti ca ei, sa vedem lumea prin ochii lor plini de uimire si farmec.

Stirile ma sperie si ma ranesc cu usurinta, chiar daca nu sunt implicat in problemele altcuiva. Am auzit la stiri ca, in regiunea Big Bear Lake, un baietel a avut Craciunul cu o luna inainte, iar Mos Craciun a fost acasa la el deoarece copilul nu mai avea decat o saptamana de trait.  In acea saptamana a si murit - Si asta m-a facut sa ma simt atat de rau!

Ma intalnesc cu copii ori de cate ori vizitez spitalele. Medicii si asistentele le spun copiilor: "Puteti merge oriunde vreti, sa faceti sau sa vedeti orice – Voi ce doriti?" Si toti acesti copii solicita sa-l intalneasca pe Michael Jackson. Odata, mi s-a spus: "Trebuie sa te intalnesti cu aceasta fata, ea va muri pana maine si de cand a iesit din operatie striga mereu numele tau.” Si, Doamne, ma simt asa de minunat sa fiu o parte din ultimul vis al cuiva! Toata munca mea de-o viata este recompensata.

Le spun copiilor: "Ne vedem anul viitor" si, uneori, gandul ca ma voi reintoarce la anul viitor, ii face sa depinda de asta. Asta s-a intamplat de mai multe ori. Oamenii mi-au spus ca o fetita era pe punctul de a muri, iar eu am tinut-o in viata inca trei ani la rand - si in al patrulea an a murit. Medicii nu au mai putut face nimic iar pentru mine, sa joc acest rol si sa ajut in a-i da darul vietii, realmente ma face sa ma simt coplesit. Asistentele medicale si medicii sunt complet uimiti de puterea de a face bine a unor oameni. 

….Imi place sa calatoresc si, pana acum, am fost destul de norocos sa vad o mare parte a lumii. In anumite parti ale globului, am vazut o multime de copii infometati mergand desculti pe strazi. Sunt foarte preocupat de copiii flamanzi din lume si sper sa pot face ceva pozitiv pentru a ajuta la atenuarea acestei probleme.

Am simtit si gustul saraciei. Atunci cand merg intr-o tara precum Filipine, Africa sau Trinidad, ma duc in zonele sarace sa vorbesc cu oamenii. Stau in colibele lor mici de carton si incerc sa ma simt acasa. Cred ca este foarte important, mai ales in domeniul meu de activitate, sa stii cum se simt diferitele persoane in mediile in care traiesc."

“…In zilele mele libere, vizitez la fel de multe spitale cate concerte fac. Vizitez la fel de multe orfelinate cate concerte sustin. Dar, pentru ca este o veste buna, presa nu o mediatizeaza. Ei vor stiri proaste. Insa eu fac acest lucru din toata inima.Nu il fac pentru a flutura un steag si a spune: uitati-va la mine!..Aducem tot felul de saci plini cu jucarii, postere si albume si ar trebui sa vedeti cum acest lucru transforma copiii. Topaie cu totii si sunt atat de fericiti!

Sa dai inapoi si sa fii fericit pentru asta... Sa oferi de la tine. Sa oferi prin talentul tau, prin harul tau ... prin talentul care ti-a fost dat din Ceruri. De aceea suntem aici, pentru a aduce sentimentul evadarii atunci cand este nevoie. Daca esti un pictor, pictezi, daca esti sculptor, sculptezi, daca esti scriitor, scri, daca esti compozitor, compui melodii.... Da-le oamenilor putina dragoste, putina fericire si o oarecare evadare din cotidian pentru a le arata ca iti pasa cu adevarat de ei, din inima. Arata-le ca iti pasa cu adevarat, nu doar de la distanta. Fii acolo pentru ei!

Este ceea ce am facut eu si multi altii ca mine carora le-a pasat si au ajutat. Este important sa oferi putin sentiment, putina iubire si preocupare pentru toti acei copii care au fost aruncati in orfelinate sau, intr-o fractiune de secunda si-au pierdut parintii sau pe cei dragi.

Fac aceste lucruri pentru ca imi pasa. Atat citirea Bibliei cat si invatatura despre Dumnezeu, despre Iisus si Iubire, imi dau sentimentul acesta. Iisus a spus, "Lasati copiii sa vina la mine", "Urmati exemplul copiilor", “Fiti ca si copiii", "Aveti grija de altii", “Aveti grija de batrani”. Iar noi am fost crescuti cu aceste valori. Acestea sunt valori foarte importante. Familia mea si cu mine am fost crescuti cu aceste valori iar ele se perpetueaza puternic in ziua de azi, prin noi.

… Imi dau seama ca multe dintre problemele lumii noastre de astazi, de la crimele din interiorul oraselor la razboaiele purtate la o scara mai mare, la terorism si inchisori supraaglomerate, sunt si un rezultat al faptului ca foarte multi copii nu au avut copilarie. Magia, miracolul, misterul si inocenta inimii unui copil sunt seminte de creativitate care vor vindeca lumea. Cred cu putere in asta.

…Copiii imi arata in zambetele lor jucause partea divina a fiecarui om. Ceea ce este necesar sa invatam de la copii nu este deloc o copilarie. Existenta alaturi de ei ne conecteaza la intelepciunea profunda a vietii, care este mereu prezenta si doar cere sa fie traita. Ei stiu drumul spre solutii care asteapta sa fie recunoscute de propriile noastre inimi.

Ce pot sa fac mai mult decat sa duc mai departe talentul pe care Dumnezeu mi l-a dat? Este tot ce vreau sa fac. Sa impartasesc prin divertisment dragostea si harul ce mi-a fost dat. Nu vreau sa ranesc pe nimeni."

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Incercati sa cititi cu atentie glasul inimii, al compasiunii, al onestitatii, al singuratatii. Un glas nepatat de ororile, minciuna si murdaria lumii in care ne zbatem… Incercati sa oferiti flori si sa zburati printre fluturi… Sa dati glas unei inimi in lacrimi, cu lacrima si compasiunea din inima voastra…

Este trist… este foarte trist!... Sa cauti toate motivele din lume pentru a darui iubire celor din jurul tau iar cineva, anume sa gaseasca toate motivele din lume sa vrea sa te striveasca pentru asta!

“Cand viata este perceputa ca divina, tuturor le cresc aripi” spunea odata un om cu spirit de copil. Astfel de momente divine sunt cele care ne inalta! Gingasia, puritatea, candoarea ne readuc inocenta in suflet, purtandu-ne in cu totul alte sfere de iubire si afinitate pe care lumea nu le intelege si nu le apreciaza.                                                           ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~