LUMINA DIN LUMINA

El ne asteapta cu iubire la fiecare hotar dintre infinitele lumi existente…

…Acolo unde viata ia nastere ridicandu-se catre Lumina!

"Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru"

“O inalta notiune a Divinitatii care pare a fi fost prin toate componentele ei o creatie a sufletului sau mare - aceasta a fost, intr-un fel, principiul fortei lui Isus. Este ideea unui Dumnezeu-tatal caruia, in calmul constiintei si in tacerea inimii, i se aude vocea. Dumnezeu nu ii vorbeste ca unuia din afara sa, Dumnezeu este in el, iar el se simte ca fiind impreuna cu Dumnezeu. Ceea ce spune despre Tatal, le scoate din inima. El traieste in sanul lui Dumnezeu printr-o comunicare a fiecarei clipe…In asta consta marele lui act de originalitate, iar prin aceasta el nu este deloc al rasei sale.

Nici evreul, nici musulmanul nu au inteles aceasta fermecatoare teologie a iubirii. Pentru Isus, Dumnezeu nu este acel stapan fatal care ne omoara cand ii place, ne condamna cand ii place, ne salveaza cand ii place. Dumnezeul lui Isus este Tatal Nostru. Il auzi ascultand suflul usor care striga in noi: “Tata”…Dumnezeul lui Isus nu este partinitor. El este Dumnezeul omenirii…Ridicindu-se cu indrazneala deasupra prejudecatilor natiunii sale, Isus va stabili paternitatea universala a lui Dumnezeu. Cea mai inalta constiinta a lui Dumnezeu din cate au existat vreodata in sanul umanitatii a fost aceea a lui Isus.

Adevarata imparatie a lui Dumnezeu fiecare o poarta in inima lui. Morala admirabila pe care el o deduce din notiunea Dumnezeu-tatal nu este aceea a entuziastilor care cred lumea aproape de sfarsitul ei, si care se pregatesc, prin ascentism, pentru o catastrofa himerica; ea este – mai degraba – aceea a unei lumi care vrea sa traiasca si care a trait. “Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru”, le spunea el acelora care cautau cu subtilitate semne exterioare.

Niciodata nu a fost cineva mai putin preot decat a fost Isus, niciodata n-a existat un mai mare dusman al formelor care sufoca religia sub pretextul ca o protejeaza. Prin aceasta, noi suntem cu totii discipolii si continuatorii sai, prin aceasta, el a asezat o piatra vesnica, fundament al adevaratei religii, si, daca religia este faptul esential al omenirii, prin aceasta el a meritat rangul divin ce i-a fost atribuit.

O idee absolut noua, idee a unui cult bazat pe puritatea inimii si pe fraternitatea umana – si-a facut prin el intrarea in lume, idee intr-atat de elevata, incat – asupra acestui punct – Biserica crestina n-a fost in stare decat sa-i tradeze complet intentiile, incat in zilele noastre numai cateva suflete mai sunt capabile sa i se devoteze. Blandetea, umilinta, iertarea, caritatea, mila, faptele bune, asprimea fata de sine insusi, abnegatia, inclinarea in favoarea pacii, completa dezinteresare a inimii – acestea sunt virtutile predicate de Isus. Fiecare dintre noi ii datoreaza tot ceea ce are mai minunat in el.

“Eu n-am venit sa duc la pierzanie sufletele, ci pentru a le mantui”.

Aceasta idee fecunda a puterii oamenilor reuniti prin iubire….a prezentei sufletelor unite prin iubire, in mijlocul carora intotdeauna se va afla Isus…”Eu sunt painea vietii, celui care vine la mine nu-i va fi niciodata foame, iar aceluia care crede in mine nu-i va fi niciodata sete”. Era calea pentru implinirea celor cu suflet nevinovat.

Pentru Isus, imparatia lui Dumnezeu era imparatia sufletului, creata de libertatea si sentimentul filial pe care omul virtuos le resimte pentru fiinta Tatalui sau. Aceasta era religia pura, fara practici religioase, fara temple, fara marii preoti; aceasta era judecata morala a lumii acordata constiintei omului drept. Doctrina libertatii sufletelor este ceea ce Isus a intemeiat, ceea ce va ramane in eternitate ca fiind de la el.

Adevarata imparatie a lui Dumnezeu era imparatia spiritului, care face din noi atat rege cat si preot... Fericit, ne spunea Isus, este acela care, eliberat de orice iluzie, va reproduce in el insusi aparitia celesta, si, fara vis milenar, fara paradis himeric, fara acele semne pe cer, numai prin rectitudinea vointei sale si prin poezia sufletului sau, va putea sa-si creeze din nou, in inima lui, adevarata imparatie a lui Dumnezeu.

Orgoliul sangelui i se pare ca este dusmanul capital, care trebuie combatut cu orice pret. In alti termeni, Isus nu mai este evreu. El este revolutionar in cel mai inalt grad, el chiama toti oamenii la un cult bazat pe unica lor calitate de copii ai lui Dumnezeu. El proclama drepturile omului, nu ale evreului, religia omului, nu religia evreului, eliberarea omului, nu eliberarea evreului. Este intemeiata astfel religia omenirii, cea bazata nu pe sange, ci pe inima, pe simtire.

Consecvent cu aceste principii, el dispretuia tot ceea ce nu era religie a inimii.

Practicile zadarnice ale bigotilor, rigorismul exterior care spera in obtinerea mantuirii prin maimutareli, toate isi aflau in el un dusman de moarte. De postit se preocupa prea putin. Unei jertfe ii prefera iertarea unei injurii. Iubirea lui Dumnezeu, iertarea reciproca, milostivirea, iata in ce a constat toata legea Lui. Religia sa era aceea a facerii binelui. “Aproapele” era pentru el acel om care are mila pentru semenul sau, fara deosebire de secta. Din toate invataturile sale, reiese cu prisosinta fraternitatea umanitara, in sensul ei cel mai larg.

“Crede-ma, i-a raspuns Isus unei femei, a venit vremea ca oamenii sa nu se mai roage nici pe acest munte si nici la Ierusalim, ci pretutindeni acolo unde credinciosii adevarati se roaga Tatalui in spirit si in dreptate”.  In ziua in care a pronuntat aceste cuvinte, el a fost cu adevarat fiul lui Dumnezeu. Caci a rostit pentru prima oara cuvantul pe care se va cladi edificiul religiei eterne. A intemeiat cultul pur, fara data, fara patrie, acela pe care il vor practica toate sufletele elevate pana la sfarsitul timpurilor ce vin… Omul nu l-a putut cuprinde definitiv, pentru ca idealul nu poate fi intrevazut decat pentru o clipa.. Cuvantul lui Isus a fost asemenea unui fulger care a despicat o noapte intunecoasa… expresia nemuritoare a credintei si a sperantelor sale”      

- Mantuitorul – Viata lui Isus / de Ernest Renan

Intr-un fel, cei mai mari oameni ai unei natiuni sunt aceia pe care ea ii duce la moarte.

Si nu exista suferinta mai adanca decat aceea prin care se atinge, cu fiecare celula a fiintei, supliciul la care a fost supus Iisus... impartasirea IN ADEVAR a martiriului… agonia disperarii care este cu mult mai dureroasa decat toate chinurile…

Putini sunt aceia care i-au purtat, incovoiati de nedreptate, crucea nemeritata si grea. Putini sunt aceia care i-au simtit coroana de spini patrunzandu-le fruntea si biciul crestandu-le carnea. Putini sunt aceia care au indurat piroanele defaimarii si batjocurii tintuindu-le trupul, din partea celor pe care i-au iubit atat de mult.

Se spune ca nu poate fi smuls din radacini copacul care a fost sadit de adevar, 

Merita sa credem cu tarie in Puterea Adevarului. Merita sa credem in Puterea Iertarii. Dar mai presus de toate, merita sa credem cu tarie in Puterea divina a Iubirii. Numai ea ne inalta dandu-ne forta necesara depasirii momentelor cumplite la care ne supune viata. Numai ea ne va duce acolo unde ura nu mai are nici o putere.