BOB MARLEY & JACKSON 5

Vibratia unei dupa-amieze pamantesti

Viata inseamna a transforma constant in lumina si in flacara tot ceea ce suntem si tot ce intalnim – Friedrich Nietzsche

“Dintre toate invitatiile pe care le-am avut si petrecerile la care am participat, cea mai relaxata dupa-amiaza petrecuta vreodata a fost in anul 1975 cu Bob Marley si cei de la Wailers, in paradisul lui muzical: 56 Hope Road, Kingston, Jamaica. A fost anul lansarii melodiei "No Woman No Cry" – un succes al sau, pe plan international si in America. Am mers in oras pentru a lua parte la un concert plin pana la refuz de lume, la invitatia liderului opozitiei din Jamaica, Edward Seaga din Partidului Laburist. Am luat cu noi sotiile si chiar pe mama. Dupa cum si-a amintit mama, nu aveai ocazia in fiecare zi sa stai cu Bob Marley – iar ei ii placea acel balans al soldurilor in stil reggae.

Am condus printr-o poarta de culoarea curcubeului si am oprit in fata unei proprietati de tip colonial cu acoperisul din tigla, asezata intr-un peisaj luxuriant plin cu copaci de mango, palmieri si cu cea mai verde vegetatie. Peste tot intalneai copii plimbandu-se pe biciclete. Am intrat inauntru, unde am gasit o podea murdara, fara pardoseli sau covoare, doar pamant. Intr-o astfel de atmosfera pamanteana relaxanta am petrecut noi dupa-amiaza. – “E bine sa va avem aici, baieti... Ramaneti cat de mult doriti”, a spus Bob Marley, intr-o maniera placuta, calma, rastafariana, cu dreadlocks-urile incalcite, blugi evazati si vesta. Asa ca am restabilit farmecul acelei dupa-amiaze imbalsamate, vorbind doar despre Puterea Copacilor, Mama Pamant si James Brown.

Pe de alta parte, am intrebat cu deosebita amabilitate despre mirosul neidentificat din aer. “Miroase ca si duhoarea de sobolan”, am spus noi. El a fost prea respectuos fata de inocenta noastra, asa ca nu ne-a explicat ca era aroma marijuanei (ganja) fumata recent. A fost destul de dificil sa experimentam bautura preparata pentru noi: o sticla de plastic umpluta cu apa murdara care arata urat. –“Trebuie sa bem asta?” a intrebat Michael, iar Wailers a ras. Este greu sa refuzi o oferta amabila de la gazda ta, asa ca am tinut-o ca pe o mostra de la un curs de stiinta, examinand bucatelele plutitoare din apa bruna.

Noroc pentru restul dintre noi, ca Michael era cel care tinea sticla, asa incat toti ochii erau pe el. "Sunt ierburi si mirodenii", ne-a asigurat cineva. “Este un leac miraculos pentru toate bolile. E bun si pentru tine", a adaugat un altul. Michael a inclinat sticla, a bagat un deget inauntru si l-a lins cu ezitare... si a facut cea mai urata fata. Asta ne-a spus tot ce trebuia sa stim: nu era mai bun decat uleiul de ricin al lui Joseph. Am reusit cu multa indemanare sa ne convingem gazda sa luam lichidul miraculos "sa-l bem mai tarziu". Ne-am distrat atat de mult cu jamaicanii acestia care se confruntau adesea cu un climat politic turbulent si violent.

Bob Marley a fost, prin muzica si umanitarismul sau profund, prin mesajele sale lirice de iubire, pace si armonie, un deschizator de drumuri. Aproximativ trei ani mai tarziu, a organizat un concert la Kingston, Jamaica, numit "One Love, One Peace". Acolo, el a intermediat celebrul moment dintre cele doua fractiuni care se razboiau, cand Michael Manley, primul ministru si liderul Partidului National Popular, a dat mana pe scena cu Edward Seaga, liderul Partidului Laburist. Aceasta pace fragila nu a durat, dar Michael a vazut ce muzica - nu politica - a realizat Bob.

"Asta este ceea ce vreau eu sa fac", a spus Michael. “Sa realizez muzica care face o diferenta.”

Paragraful prezentat mai sus, face parte din capitolul Growing Pains al cartii “You Are Not Alone, Michael” scrisa de Jermaine Jackson. El ofera o buna ocazie de a-l prezenta in continuare pe Bob Marley, artistul a carui muzica a fost o inspiratie pentru muzica tematica a lui Michael dedicata pacii, incetarii conflictelor armate, conflictelor stradale dintre diverse bande rivale, crimelor executate in miezul zilei asupra copiilor din scoli, salvarii Mamei Pamant de la distrugerea sistematica a ecosistemului, ori pentru muzica dedicata iubirii, armoniei, unitatii dintre oameni indiferent de rasa, cultura, religie, stare sociala. Chiar daca conditiile social-politice si mediile in care au trait au fost diferite pentru cei doi bine-cunoscuti si indragiti showmani, mesajul muzicii lor a patruns in inima si mintea a milioane de oameni de pe intregul glob, sadind speranta intr-un viitor mai bun.




                        ONE LOVE, ONE HEART 

                "Nu stii niciodata cat de puternic esti                                   pana cand a fi puternic este singura ta alegere”

Bob Marley, interpretul si compozitorul melodiei One Love, a facut cunoscuta in intreaga lume muzica reggae. A fost unul dintre putinii artisti proveniti dintr-o tara a lumii a treia, care a ajuns un super-star international. Cantecele sale de dragoste, credinta si unitate au influentat si atins viata a milioane de oameni. Bob Marley a transmis prin cantecele sale un mesaj pozitiv care nu are legatura cu lacomia si comercialismul care infesteaza astazi majoritatea muzicii.

De-a lungul carierei sale de scurta durata a depasit multe obstacole pentru a deveni unul dintre cei mai influenti artisti din istoria muzicii. Robert Nesta Marley s-a nascut pe 6 februarie 1945 in St. Ann, Jamaica. Bob a crescut pe terenul muntos rural din Nine Miles, Jamaica. Cand Bob avea cinci ani, tatal, Norvol Marley, a parasit-o pe mama sa, Cidella Malcom si l-a luat cu el in Kingston cu promisiunea de a-l inscrie la scoala. Dupa un an si jumatate, spre groaza Cidellei, Bob nu frecventa scoala si locuia cu un cuplu in varsta. Bob si mama sa s-au mutat inapoi la Nine Miles, iar educatia primita in parohia Sfanta Ana i-a influentat talentul de a scrie.

La varsta de 14 ani, Bob a ocupat fara tragere de inima un post de ucenic de sudori intr-un cartier aflat in constructie, un ghetou din orasul Kingston construit literalmente pe un sant. S-a integrat cu abilitate in noua sa viata violenta de strada. Metodele sale de autoaparare i-au fost puse la incercare si el si-a castigat faimoasa porecla de “Tuff Gong” - „Nu stii niciodata cat de puternic esti pana cand a fi puternic este singura ta alegere”, spunea Bob Marley.

A obtinut titlul de „tuff gong” pentru inversunarea pe care o avea ca luptator de strada. Era o recunoastere fata de primul lider rastafari Leonard "the gong" Howell. In unele asezari de rastafari, se obisnuia ca un convertit sa loveasca un gong atarnat la intrare, anuntand primul sau pas in grupul care impartasea credinta si valorile rastafari.

In Kingston, Bob si-a trait viata intr-un ritm trepidant. A fost puternic influentat de muzica lui Fats Domino si Ray Charles, care erau foarte populari in Jamaica la vremea aceea. Cu o scena muzicala jamaicana aflata in plina evolutie si o serie de colaborari, Bob si-a inceput cariera muzicala la varsta impresionanta de saisprezece ani. Ca multi alti copii jamaicani, el a vazut muzica ca pe o evadare din aspra realitate a ghetoului in care traia. Si-a inregistrat primul single „Judge Not” in 1961.

In 1966 Bob s-a casatorit cu Rita Marley si s-a mutat in Delaware, SUA pentru a urma „visul american cu guler albastru”. S-a concentrat pe cresterea familiei sale si pe munca la o linie de asamblare, sub porecla Donald Marley. Lasandu-si la o parte muzica, Bob se confrunta zilnic cu discriminarile. In timp ce se afla in Statele Unite, viata sa in favoarea rastafarianismului l-a determinat la reflectie si si-a schimbat din nou prioritatile. A lasat sa-i creasca dreadlocks-urile si s-a mutat din nou in Jamaica. Acolo a lansat trupa „The Wailing Wailers”.

La acea vreme, muzica reggae nu era asa de cunoscuta si populara ca in ultimele decenii. In ansamblu, societatea din anii '60 -'70 era foarte rasista pentru negri, iar conceptul de egalitate departe de egal pentru Bob. El si-a folosit muzica pentru a se revolta in timp ce lupta impotriva opresiunii si a nedreptatii. Pe masura ce platforma sa de dragoste si unitate s-a intarit, la fel si influenta sa. Multi dintre oamenii care luptau impotriva opresiunii vremii au gasit in muzica lui o evadare, o cale de a vizualiza o altfel de cale.

Acest lucru a facut ca multe dintre melodiile sale sa fie „atemporale” si sa pastreze astazi in mesajul sau credinta multor oameni. Inca se poate observa influenta larga a lui Bob Marley aproape oriunde ai merge, o icoana care, pentru unii, reprezinta reggae in ansamblu. Genurile de reggae si muzica pe care cei mai multi muzicieni reggae o lanseaza astazi sunt intr-un fel sau altul legate de mostenirea sa. Influenta lui Marley a avut un larg ecou dincolo de genurile reggae si, de-a lungul intregii industrii muzicale, stilul lui a fost imitat sau interpretat in alte versiuni de catre multi artisti folk, jazz, rock si country.

Unul dintre cele mai importante mesaje pe care Bob Marley le transmite prin muzica sa este starea de a avea caracteristicile sau atributele comune rasei umane, noi suntem unul, si ca judecarea unora pentru diferente marunte provoaca cea mai mare parte a suferintei in lume. Unele dintre numeroasele sale melodii despre prejudecati si discriminare sunt „One Love”, „War”, „Buffalo Soldier”, „Slave Driver” si „Redemption Song”.

Bob Marley a fost un luptator pentru libertate, iar muzica a fost pentru el o arma geniala. A luptat impotriva opresiunii cu intentia de a castiga libertate pentru sine si comunitatea sa. Mesajul sau in forma infinita a muzicii atemporale s-a raspandit pe tot globul. El este si astazi un simbol al libertatii, in special in lumea a treia si in tarile subdezvoltate din Africa. Marley a crezut cu putere in pace, unitate si egalitate, asa cum a denumit-o el: „O singura dragoste”- One Love!

Desi a vrut sa tina politica la distanta, mesajul si statutul sau au adus-o in prim-planul vietii sale. In timp ce se pregatea pentru „Smile Jamaica”, un concert initiat cu intentia de a uni polaritatile politicii jamaicane, s-a facut o incercare brutala de asasinat asupra vietii sale, a Ritei si a managerului sau, Don Taylor. Chiar daca un om inarmat a tras asupra lor cel putin o data, ranindu-i grav, Bob si Rita, dupa ce s-au recuperat, au continuat in mod sfidator sa faca spectacol la concertul "Smile Jamaica". Don Taylor a fost insa transportat de urgenta la un spitalul din Miami, pentru a i se indeparta un glont care ajunsese in maduva spinarii.

Dupa acel incident, numanui nu-i venea sa creada ca se atentase la viata lui Bob care era un simbol al pacii si o mare speranta pentru insula. Dupa anuntarea concertului, el a primit mai multe amenintari. Era insa convins ca, daca nu va tine concertul, cei care l-au impuscat isi vor fi indeplinit misiunea. Concertul “Smile Jamaica” s-a tinut in Parcul Eroilor, pe 5 decembrie 1976. Strazile erau arhipline. Pe parcursul acelei zile, asistenta a crescut de la 5000 la 90000 de oameni. Parcul devenise o mare de oameni. Cand au realizat ca Bob Marley a sosit, zgomotul a devenit incredibil.

A urcat pe scena dupa cinci ore, dupa ce seful politiei l-a asigurat ca nu vor fi probleme. A urcat pe scena cu chitara sa care a devenit “mitraliera” sa. Si a cantat muzica buna, muzica reggae care transmite, care strabate ca un fior dorinta de pace, de incetare a urii si ostilitatilor. Acea muzica care te face sa nu mai simti durerea. Bob le-a spus oamenilor ca concertul nu va avea nicio conotatie politica si ca el va canta doar doua melodii. Pana la urma a cantat mai bine de o ora si jumatate. “Peste tot este razboi. Razboi in est si razboi in vest. Razboi in Mozambic, Angola, Africa de Sud. Asta pana cand regimurile mizarabile care au tinut oamenii in subumanitate au fost rasturnate.”

“War” (lansata in 1976) este o melodie prin care se exprima faptul ca vor exista razboaie cat timp nedreptatile nu vor fi indreptate. Cat timp va exista o filozofie conform careia o rasa este superioara si alta inferioara iar tu esti permanent discreditat si abandonat, peste tot va fi razboi. Cat timp diferentele de clasa, de culoare a pielii sau oricare alte diferente vor avea insemnatate, va exista razboi. Pana cand drepturile fundamentale ale omului nu vor fi egal garantate fara a tine cont de rasa, va fi razboi. Pana in ziua aceea, visul unei paci durabile, al unei cetatenii mondiale, al unor reguli de morala internationala va fi o iluzie niciodata de atins.

El canta la unul dintre cele mai mari concerte din viata sa. Era omul acela mandru care purta cicatricile luptei sale. Fusese impuscat, dar nu ucis! In fata oamenilor, el era acum un om de-o importanta si mai mare. Supravietuise masacrului. Capatase astfel un alt statut. Toata Jamaica ii saluta curajul. Prin invingerea temerilor si amenintarilor la viata, a aratat ca determinarea oamenilor nu poate fi rapusa de violenta si intimidare. Curajul sau a fost o inspiratie pentru jamaicani, exemplul lui fiind o dovada a faptului ca ei pot fi mai puternici in fata amenintarii violentelor.

Dupa ce s-a atentat la viata sa si dupa concet, Bob impreuna cu familia a parasit Jamaica. Avea de gand sa faca turul lumii si sa fie mesagerii iubirii pentru toti. Nu se mai simtea bine acasa, in Jamaica. Avea inima franta. Se simtea tradat. Nu-i venea sa creada ca cineva dintr-o tabara sau alta se lasase convins sa actioneze atat de miseleste impotriva sa.

In dimineata zilei de dupa concert, a plecat intr-un fel de autoexilare la Londra. Plecand, el a lasat Jamaica fara aer. Nu-i lasa doar pe ei in urma, ci si promisiunile pe care ei credeau ca el le facuse. Violentele bandelor din cele doua tabere (PLJ cu liderul Edward Seaga sprijinit de SUA si PLN cu liderul Michael Manley) au escaladat. Cele doua mari partide se confruntau cu violente iesite din comun. Pe masura ce saracia din ghetouri era din ce in ce mai mare, si violentele se intensificau, facand imposibila revenirea lui Bob in tara.

La Londra, el s-a dedicat total muzicii. Isi suporta in acest fel mai usor ranile. Acolo a scris “Exodus” (albumul secolului), un album influentat de experientele sale. Isi striga in acest fel suferinta. A scris si despre tentativa de asasinat indreptata impotriva sa, in “Ambush in the Night”. Bob a explorat acolo culturi diferite, el aflandu-se in mijlocul imigrantilor postcoloniali. Descoperea diferite tari si problemele cu care ele se confruntau. Londra l-a facut sa inteleaga ce se intampla pe plan international. 

Incepuse conflictul din Angola. Comunistilor din Angola li se opuneau capitalistii din America si alibii din Africa de Sud. Bob Marley era tot mai des de partea Africii si a luptei pentru dreptate sociala. Devenise o forta de temut si o potentiala amenintare. Fusese catalogat ca subversiv si anumite forte erau cu ochii pe el. SUA se temea ca Jamaica va merge pe urma Cubei. Se aduceau arme si se pregateau oameni pentru destabilizarea tarii chiar si prin cele mai violente mijloacele. Era sprijinita activitatea bandelor de strada care sustineau tabara PLJ. Aceste bande foloseau tactici paramilitare. Intrau cu forta in casele saracacioase si ocupau strazi intregi. Dupa care, prin tactici militare, tineau politia si pompierii la distanta, pana cand incendiau tot perimetrul. In unele cazuri, aruncau chiar bebelusi si copii in flacari, pentru ca populatia sa se intoarca impotriva guvernului lui Manley.

Insa, prin cantecele sale, Bob le spunea oamenilor: “Rasta nu lucreaza pentru CIA. Rasta nu lucreaza pentru CIA”. Atunci cand un poet sau un muzician care scrie versuri potrivite se ridica, el devine o amenintare la adresa lor. Mesajul lui era fredonat de toti copiii Europei si Americii. Si existau forte carora nu le conveneau acest lucru. In anul 1978, Bob era deja un superstar. Era aplaudat la scena deschisa, iar oamenii se imbulzeau la concertele lui. Era la apogeul faimei lui. Iar el vorbea peste tot in lume, prin cantecele lui, impotriva oprimarii, pentru egalitate si eliminarea nedreptatii, despre eliberare. Ei nu sustineau nici marxismul, nici capitalismul. Ei erau RASTA! Erau independenti. Ei nu trebuiau sa cerseasca nimic Americii, dar nici Rusiei. Preferau sa privesca in ei insisi. Rasta apara drepturile omului de culoare. 

Nimic nu conta pentru Bob, decat Jamaica. Tanjea sa se intoarca acasa. Stia insa ca nu putea sa o faca pentru ca era prea riscant si periculos. In Jamaica nivelul violentelor devenise critic. Se ajunsese la un nivel al brutalitatii strazii nemaivazut pana atunci. Anul 1977 a fost un an plin de violente. Premierul Michael Manley a interzis purtarea de arme si a decis sa-i trimita pe Buckie Marshal si pe Claudie Massop, doi lideri din bande rivale, dupa gratii. Dupa cateva intalniri, cei doi au realizat ca ei erau doar pionii unor superputeri. Atunci au hotarat sa faca pace. Dupa eliberare, au inceput eforturile de a instaura pacea. In acest efort de unificare, au avut ideea concertului “One Love”. Trebuia sa fie cineva in centru sa-i uneasca. Iar acest “cineva” era Bob. El avea aceasta putere.

Claudie si Buckie au mers la Londra si l-au implorat sa vina la concert in incercarea de a opri violentele. Mesajul de pace a lui Bob era unul seducator. El transforma gandirea oamenilor. De aceea era considerat periculos. Dupa ce Bob a obtinut cuvantul ambilor sefi de banda ca va fi in siguranta, s-a intors in Jamaica. Unirea la care se facea apel, reprezenta unirea persoanelor de culoare din toata lumea. Au fost momente emotionante, pentru ca multi jamaicani nu mai vorbisera unii cu altii de foarte multi ani. Si se reuneau acum pentru a-l aduce pe Bob acasa. A fost intampinat ca un erou. Aeroportul era ticsit de oameni. La portile lui era o multime uriasa.

Bob a organizat concertul “One Love” in doua sectiuni distincte. Una dedicata Iubirii si Uniunii si alta dedicata Pacii. Concertul s-a numit astfel “One Love, One Peace”. Cel mai bun lucru a fost ca la concert, oamenii PLN si PLJ nu erau asezati unii intr-o parte si ceilalti in alta. Erau amestecati. Nu exista nicio demarcatie. La final, Bob i-a invitat pe scena pe cei doi lideri ai partidelor, Seaga si Manley, sa-si dea mana. Se realiza astfel tratatul de pace.

„Vreau doar sa strangem mana si sa le aratam oamenilor ca facem ce este corect, ca o sa ne unim; ca sa facem ce este corect, trebuie sa ne unim. Luna este chiar deasupra capului meu si eu imi ofer dragostea in schimb. Luna era chiar deasupra capului meu si eu imi ofer dragostea in schimb”.

In timp ce el dansa un dans spiritual, un fulger puternic a despicat cerul de parca Dumnezeu insusi ar fi privit privit si ar fi spus: Bravo!

Bob a incercat  din rasputeri sa uneasca taberele prin cei doi. Facand acest lucru stia ca va deveni o tinta. Si a fost gata sa-si riste viata pentru a uni oamenii. A luat mainile celor doi si le-a unit in spiritul RASTA. Toti cei prezenti simteau ca astfel se realiza o capodopera. Bob se transformase din showman in saman. Reprezenta simbolic pacea. La polul opus grupurilor de interese care incercau intr-una sa destabilizeze tara, se nastea o noua forta dedicata pacii si uniunii, o forta politica cunoscuta astazi sub numele de Bob Marley.

Mesajul lui Bob Marley a rasunat in toata lumea si a avut ecou in inima luptatorilor pentru libertatea din Zimbabwe, in timp ce tara era colonia britanica Rhodesia. Atunci cand cei care luptau pentru eliberare pierdeau o batalie, muzica lui le dadea speranta si incredere. In timpul unui concert tinut acolo, care, lucru necunoscut pentru The Wailers, se tinea numai pentru invitati speciali, politia a folosit gaz lacrimogen pentru a controla multimile care s-au napustit si au calcat in picioare portile pentru a-l vedea pe Marley pe scena.

Cei mai multi membri ai trupei au fugit pentru a se ascunde, dar el s-a intors pe scena pentru a interpreta „Zimbabwe”, cuvintele sale strapungand haosul: „Dezbinarea si dominatia nu ne pot distruge daca in pieptul fiecarui om bate o inima. Asadar, in curand vom afla cine sunt adevaratii revolutionari si eu nu doresc ca poporul meu sa fie inselat de catre mercenari.”

Pacea nu este insa profitabila pentru toata lumea. Participarea lui Claudie la tratatul de pace i-a pecetluit soarta. A fost omorat. Backie a fost si el ucis.Toti care au participat la armistitiul de pace au murit pana la urma. Si asta pentru ca politicienii pot controla oamenii prin violenta si, in ciuda eforturilor lui Bob la unitate, razboiul tribal a continuat. In 1980 Seaga a fost ales prim ministru, in aplauzele americanilor. Pe 11 mai 1981, Bob Marley moare, in plina tinerete, de cancer. Pentru jamaicani si nu numai pentru ei, ci si pentru toti cei care au sperat si au luptat pentru libertate si pentru pace, atunci S-A STINS O LUMINA URIASA.

A ramas insa muzica sa care, prin puternicele ei mesaje, este vie si continua sa influenteze. Muzica sa a castigat razboiul. Cand zidul Berlinului a cazut, se canta muzica lui Bob Marley. De fiecare data, la orice criza mondiala, se aude muzica lui. Este un mesaj relevant. In toata lumea, Bob Marley este si in ziua de azi un simbol al libertatii. “Sunt constient ca pot fi de folos oamenilor. Singurul lucru de care sunt constient e faptul ca pot fi de ajutor oamenilor.” 

Versurile din Redemption Song spun: “Cat timp ei ne vor mai omori profetii si noi vom sta cu mainile in san? Pentru ca tot ce am avut vreodata este cantecul de eliberare si salvare”. Sau versurile din piesa “Get Up, Stand Up” indeamna: Ridicati-va, ridicati-va! Ridicati-va pentru drepturile voastre! Ridicati-va, ridicati-va! Niciodata sa nu renuntati la lupta!/ Ii puteti minti pe unii oameni, uneori/ Dar nu puteti minti toti oamenii, tot timpul/ Deci, acum vedeti lumina/ Ridicati-va pentru drepturile voastre.

“Cantecul meu despre libertate si despre izbavire este tot ce am”