Vibratia
unei dupa-amieze pamantesti
Viata
inseamna a transforma constant in lumina si in flacara tot ceea ce suntem si
tot ce intalnim – Friedrich Nietzsche
“Dintre toate invitatiile pe care le-am avut
si petrecerile la care am participat, cea mai relaxata dupa-amiaza petrecuta
vreodata a fost in anul 1975 cu Bob Marley si cei de la Wailers, in paradisul lui muzical: 56
Hope Road, Kingston, Jamaica. A fost anul lansarii melodiei "No Woman No
Cry" – un succes al sau, pe plan international si in America. Am mers in oras
pentru a lua parte la un concert plin pana la refuz de lume, la invitatia liderului opozitiei
din Jamaica, Edward Seaga din Partidului Laburist. Am luat cu noi sotiile si chiar pe mama. Dupa cum si-a amintit mama, nu aveai ocazia in fiecare zi sa stai cu
Bob Marley – iar ei ii placea acel balans al soldurilor in stil reggae.
Am condus printr-o poarta de culoarea
curcubeului si am oprit in fata unei proprietati de tip colonial cu acoperisul din tigla, asezata intr-un peisaj luxuriant plin cu copaci de mango, palmieri si cu cea
mai verde vegetatie. Peste tot intalneai copii plimbandu-se pe biciclete. Am
intrat inauntru, unde am gasit o podea murdara, fara pardoseli sau covoare, doar
pamant. Intr-o astfel de atmosfera pamanteana relaxanta am petrecut noi
dupa-amiaza. – “E bine sa va avem aici, baieti... Ramaneti cat de mult doriti”, a spus
Bob Marley, intr-o maniera placuta, calma, rastafariana, cu dreadlocks-urile incalcite, blugi evazati si vesta. Asa ca am restabilit farmecul acelei
dupa-amiaze imbalsamate, vorbind doar despre Puterea Copacilor, Mama Pamant si
James Brown.
Pe de alta parte, am intrebat cu deosebita amabilitate despre
mirosul neidentificat din aer. “Miroase ca si duhoarea de sobolan”, am spus noi.
El a fost prea respectuos fata de inocenta noastra, asa ca nu ne-a explicat ca era
aroma marijuanei (ganja) fumata recent. A fost destul de dificil sa experimentam
bautura preparata pentru noi: o sticla de plastic umpluta cu apa murdara care
arata urat. –“Trebuie sa bem asta?” a intrebat Michael, iar Wailers a ras. Este
greu sa refuzi o oferta amabila de la gazda ta, asa ca am tinut-o ca pe o mostra
de la un curs de stiinta, examinand bucatelele plutitoare din apa bruna.
Noroc pentru restul dintre noi, ca Michael era
cel care tinea sticla, asa incat toti ochii erau pe el. "Sunt ierburi si
mirodenii", ne-a asigurat cineva. “Este un leac miraculos pentru toate
bolile. E bun si pentru tine", a adaugat un altul. Michael a inclinat sticla,
a bagat un deget inauntru si l-a lins cu ezitare... si a facut cea mai urata fata.
Asta ne-a spus tot ce trebuia sa stim: nu era mai bun decat uleiul de ricin al
lui Joseph. Am reusit cu multa indemanare sa ne convingem gazda sa luam lichidul miraculos
"sa-l bem mai tarziu". Ne-am distrat atat de mult cu jamaicanii acestia care se confruntau adesea cu un climat politic turbulent si violent.
Bob Marley a fost, prin muzica si umanitarismul sau
profund, prin mesajele sale lirice de iubire, pace si
armonie, un deschizator de drumuri. Aproximativ trei ani mai tarziu, a organizat un concert la Kingston,
Jamaica, numit "One Love, One Peace". Acolo, el a intermediat celebrul
moment dintre cele doua fractiuni care se razboiau, cand Michael Manley, primul
ministru si liderul Partidului National Popular, a dat mana pe scena cu Edward
Seaga, liderul Partidului Laburist. Aceasta pace fragila nu a durat, dar
Michael a vazut ce muzica - nu politica - a realizat Bob.
"Asta este ceea ce vreau eu
sa fac", a spus Michael. “Sa realizez muzica care face o diferenta.”
Paragraful prezentat mai sus, face parte
din capitolul Growing Pains al cartii “You Are Not
Alone, Michael” scrisa de Jermaine Jackson. El ofera o buna ocazie de
a-l prezenta in continuare pe Bob Marley, artistul a carui muzica a fost o inspiratie pentru muzica tematica
a lui Michael dedicata pacii, incetarii conflictelor armate, conflictelor
stradale dintre diverse bande rivale, crimelor executate in miezul zilei asupra copiilor din scoli, salvarii Mamei
Pamant de la distrugerea sistematica a ecosistemului, ori pentru muzica
dedicata iubirii, armoniei, unitatii dintre oameni indiferent de rasa, cultura,
religie, stare sociala. Chiar daca conditiile social-politice si mediile in care au trait au fost diferite pentru cei doi bine-cunoscuti si indragiti showmani,
mesajul muzicii lor a patruns in inima si mintea a milioane de oameni de pe
intregul glob, sadind speranta intr-un viitor mai bun.
ONE LOVE, ONE HEART
ONE LOVE, ONE HEART
"Nu stii
niciodata cat de puternic esti pana cand a fi puternic este singura ta alegere”
Bob
Marley, interpretul si compozitorul melodiei One Love, a facut cunoscuta in intreaga
lume muzica reggae. A fost unul dintre putinii artisti proveniti dintr-o tara a
lumii a treia, care a ajuns un super-star international. Cantecele sale de dragoste, credinta si unitate au influentat si atins viata a milioane de oameni.
Bob Marley a transmis prin cantecele sale un mesaj pozitiv care nu are legatura
cu lacomia si comercialismul care infesteaza astazi majoritatea muzicii.
De-a
lungul carierei sale de scurta durata a depasit multe obstacole pentru a deveni
unul dintre cei mai influenti artisti din istoria muzicii. Robert Nesta Marley
s-a nascut pe 6 februarie 1945 in St. Ann, Jamaica. Bob a crescut pe terenul
muntos rural din Nine Miles, Jamaica. Cand Bob avea cinci ani, tatal, Norvol
Marley, a parasit-o pe mama sa, Cidella Malcom si l-a luat cu el in Kingston cu
promisiunea de a-l inscrie la scoala. Dupa un an si jumatate, spre groaza
Cidellei, Bob nu frecventa scoala si locuia cu un cuplu in varsta. Bob si mama
sa s-au mutat inapoi la Nine Miles, iar educatia primita in parohia Sfanta Ana i-a
influentat talentul de a scrie.
La
varsta de 14 ani, Bob a ocupat fara tragere de inima un post de ucenic de sudori
intr-un cartier aflat in constructie, un ghetou din orasul Kingston construit literalmente
pe un sant. S-a integrat cu abilitate in noua sa viata violenta de strada.
Metodele sale de autoaparare i-au fost puse la incercare si el si-a castigat faimoasa
porecla de “Tuff Gong” - „Nu stii niciodata cat de
puternic esti pana cand a fi puternic este singura ta alegere”, spunea Bob
Marley.
A
obtinut titlul de „tuff gong” pentru inversunarea pe care o avea ca luptator de
strada. Era o recunoastere fata de primul lider rastafari Leonard "the gong"
Howell. In unele asezari de rastafari, se obisnuia ca un convertit sa
loveasca un gong atarnat la intrare, anuntand primul sau pas in grupul care
impartasea credinta si valorile rastafari.
In
Kingston, Bob si-a trait viata intr-un ritm trepidant. A fost puternic influentat
de muzica lui Fats Domino si Ray Charles, care erau foarte populari in Jamaica
la vremea aceea. Cu o scena muzicala jamaicana aflata in plina evolutie si o
serie de colaborari, Bob si-a inceput cariera muzicala la varsta impresionanta
de saisprezece ani. Ca multi alti copii jamaicani, el a vazut muzica ca pe o
evadare din aspra realitate a ghetoului in care traia. Si-a inregistrat primul single
„Judge Not” in 1961.
In
1966 Bob s-a casatorit cu Rita Marley si s-a mutat in Delaware, SUA pentru a
urma „visul american cu guler albastru”. S-a concentrat pe cresterea familiei
sale si pe munca la o linie de asamblare, sub porecla Donald Marley. Lasandu-si
la o parte muzica, Bob se confrunta zilnic cu discriminarile. In timp ce se
afla in Statele Unite, viata sa in favoarea rastafarianismului l-a determinat la
reflectie si si-a schimbat din nou prioritatile. A lasat sa-i creasca dreadlocks-urile
si s-a mutat din nou in Jamaica. Acolo a lansat trupa „The Wailing Wailers”.
La
acea vreme, muzica reggae nu era asa de cunoscuta si populara ca in ultimele decenii. In
ansamblu, societatea din anii '60 -'70 era foarte rasista pentru negri, iar
conceptul de egalitate departe de egal pentru Bob. El si-a folosit muzica
pentru a se revolta in timp ce lupta impotriva opresiunii si a nedreptatii. Pe
masura ce platforma sa de dragoste si unitate s-a intarit, la fel si influenta
sa. Multi dintre oamenii care luptau impotriva opresiunii vremii au gasit in muzica lui
o evadare, o cale de a vizualiza o altfel de cale.
Acest
lucru a facut ca multe dintre melodiile sale sa fie „atemporale” si sa pastreze
astazi in mesajul sau credinta multor oameni. Inca se poate observa influenta
larga a lui Bob Marley aproape oriunde ai merge, o icoana care, pentru unii,
reprezinta reggae in ansamblu. Genurile de reggae si muzica pe care cei mai multi
muzicieni reggae o lanseaza astazi sunt intr-un fel sau altul legate de
mostenirea sa. Influenta lui Marley a avut un larg ecou dincolo de genurile reggae si,
de-a lungul intregii industrii muzicale, stilul lui a fost imitat sau interpretat
in alte versiuni de catre multi artisti folk, jazz, rock si country.
Unul
dintre cele mai importante mesaje pe care Bob Marley le transmite prin muzica
sa este starea de a avea caracteristicile sau atributele comune rasei umane,
noi suntem unul, si ca judecarea unora pentru diferente marunte provoaca cea
mai mare parte a suferintei in lume. Unele dintre numeroasele sale melodii
despre prejudecati si discriminare sunt „One Love”, „War”, „Buffalo Soldier”,
„Slave Driver” si „Redemption Song”.
Bob
Marley a fost un luptator pentru libertate, iar muzica a fost pentru el o arma
geniala. A luptat impotriva opresiunii cu intentia de a castiga libertate
pentru sine si comunitatea sa. Mesajul sau in forma infinita a muzicii
atemporale s-a raspandit pe tot globul. El este si astazi un simbol al libertatii,
in special in lumea a treia si in tarile subdezvoltate din Africa. Marley a
crezut cu putere in pace, unitate si egalitate, asa cum a denumit-o el: „O
singura dragoste”- One Love!
Desi
a vrut sa tina politica la distanta, mesajul si statutul sau au adus-o in
prim-planul vietii sale. In timp ce se pregatea pentru „Smile Jamaica”, un
concert initiat cu intentia de a uni polaritatile politicii jamaicane, s-a facut
o incercare brutala de asasinat asupra vietii sale, a Ritei si a managerului
sau, Don Taylor. Chiar daca un om inarmat a tras asupra lor cel putin o data, ranindu-i
grav, Bob si Rita, dupa ce s-au recuperat, au continuat in mod sfidator sa faca
spectacol la concertul "Smile Jamaica". Don Taylor a fost insa transportat de urgenta la un spitalul
din Miami, pentru a i se indeparta un glont care ajunsese in maduva spinarii.
Dupa
acel incident, numanui nu-i venea sa creada ca se atentase la viata lui Bob care era un simbol al pacii si o mare speranta pentru insula. Dupa anuntarea
concertului, el a primit mai multe amenintari. Era insa convins ca, daca nu va
tine concertul, cei care l-au impuscat isi vor fi indeplinit misiunea. Concertul
“Smile Jamaica” s-a tinut in Parcul Eroilor, pe 5 decembrie 1976. Strazile erau
arhipline. Pe parcursul acelei zile, asistenta a crescut de la 5000 la 90000 de
oameni. Parcul devenise o mare de oameni. Cand au realizat ca Bob Marley a sosit,
zgomotul a devenit incredibil.
A
urcat pe scena dupa cinci ore, dupa ce seful politiei l-a asigurat ca nu vor fi
probleme. A urcat pe scena cu chitara sa care a devenit “mitraliera” sa. Si a
cantat muzica buna, muzica reggae care transmite, care strabate ca un fior dorinta
de pace, de incetare a urii si ostilitatilor. Acea muzica care te face sa nu
mai simti durerea. Bob le-a spus oamenilor ca concertul nu va avea nicio conotatie politica si ca el va canta doar doua melodii. Pana la urma a cantat mai bine de o ora si jumatate.
“Peste tot este razboi. Razboi in est si razboi in vest. Razboi in Mozambic, Angola,
Africa de Sud. Asta pana cand regimurile mizarabile care au tinut oamenii in
subumanitate au fost rasturnate.”
“War” (lansata in 1976) este o melodie prin care se exprima faptul
ca vor exista razboaie cat timp nedreptatile nu vor fi indreptate. Cat timp va exista o filozofie conform careia o rasa este superioara si alta inferioara iar
tu esti permanent discreditat si abandonat, peste tot va fi razboi. Cat timp diferentele de clasa, de culoare a pielii sau oricare alte diferente vor avea insemnatate, va exista razboi. Pana cand drepturile fundamentale ale
omului nu vor fi egal garantate fara a tine cont de rasa, va fi razboi. Pana in
ziua aceea, visul unei paci durabile, al unei cetatenii mondiale, al unor reguli
de morala internationala va fi o iluzie niciodata de atins.
El canta
la unul dintre cele mai mari concerte din viata sa. Era omul acela mandru care
purta cicatricile luptei sale. Fusese impuscat, dar nu ucis! In fata oamenilor,
el era acum un om de-o importanta si mai mare. Supravietuise masacrului.
Capatase astfel un alt statut. Toata Jamaica ii saluta curajul. Prin invingerea
temerilor si amenintarilor la viata, a aratat ca determinarea oamenilor
nu poate fi rapusa de violenta si intimidare. Curajul sau a fost o inspiratie
pentru jamaicani, exemplul lui fiind o dovada a faptului ca ei pot fi mai puternici in fata amenintarii violentelor.
Dupa ce s-a atentat la viata sa si dupa concet, Bob impreuna cu
familia a parasit Jamaica. Avea de gand sa faca turul lumii si sa fie mesagerii
iubirii pentru toti. Nu se mai simtea bine acasa, in Jamaica. Avea inima
franta. Se simtea tradat. Nu-i venea sa creada ca cineva dintr-o tabara sau
alta se lasase convins sa actioneze atat de miseleste impotriva sa.
In
dimineata zilei de dupa concert, a plecat intr-un fel de autoexilare la Londra.
Plecand, el a lasat Jamaica fara aer. Nu-i lasa doar pe ei in urma, ci si
promisiunile pe care ei credeau ca el le facuse. Violentele bandelor din cele
doua tabere (PLJ cu liderul Edward Seaga sprijinit de SUA si PLN cu liderul
Michael Manley) au escaladat. Cele doua mari partide se confruntau cu violente
iesite din comun. Pe masura ce saracia din ghetouri era din ce in ce mai mare, si
violentele se intensificau, facand imposibila revenirea lui Bob in tara.
La
Londra, el s-a dedicat total muzicii. Isi suporta in acest fel mai usor ranile.
Acolo a scris “Exodus” (albumul secolului), un album influentat de experientele
sale. Isi striga in acest fel suferinta. A scris si despre tentativa de
asasinat indreptata impotriva sa, in “Ambush in the Night”. Bob a
explorat acolo culturi diferite, el aflandu-se in mijlocul imigrantilor postcoloniali.
Descoperea diferite tari si problemele cu care ele se confruntau. Londra l-a
facut sa inteleaga ce se intampla pe plan international.
Incepuse
conflictul din Angola. Comunistilor din Angola li se opuneau capitalistii din
America si alibii din Africa de Sud. Bob Marley era tot mai des de partea
Africii si a luptei pentru dreptate sociala. Devenise o forta de temut si o
potentiala amenintare. Fusese catalogat ca subversiv si anumite forte erau cu
ochii pe el. SUA se temea ca Jamaica va merge pe urma Cubei. Se aduceau arme si
se pregateau oameni pentru destabilizarea tarii chiar si prin cele
mai violente mijloacele. Era sprijinita activitatea bandelor de strada care sustineau tabara
PLJ. Aceste bande foloseau tactici paramilitare. Intrau cu forta in casele saracacioase
si ocupau strazi intregi. Dupa care, prin tactici militare, tineau politia si
pompierii la distanta, pana cand incendiau tot perimetrul. In unele cazuri,
aruncau chiar bebelusi si copii in flacari, pentru ca populatia sa se intoarca
impotriva guvernului lui Manley.
Insa, prin cantecele sale, Bob le spunea oamenilor: “Rasta nu lucreaza pentru CIA. Rasta
nu lucreaza pentru CIA”. Atunci cand un poet sau un muzician care scrie versuri potrivite se ridica, el devine o amenintare la adresa lor. Mesajul lui era
fredonat de toti copiii Europei si Americii. Si existau forte carora nu le
conveneau acest lucru. In anul 1978, Bob era deja un superstar. Era aplaudat la
scena deschisa, iar oamenii se imbulzeau la concertele lui. Era la apogeul faimei
lui. Iar el vorbea peste tot in lume, prin cantecele lui, impotriva oprimarii, pentru
egalitate si eliminarea nedreptatii, despre eliberare. Ei nu sustineau nici
marxismul, nici capitalismul. Ei erau RASTA! Erau independenti. Ei nu trebuiau sa
cerseasca nimic Americii, dar nici Rusiei. Preferau sa privesca in ei insisi.
Rasta apara drepturile omului de culoare.
Nimic
nu conta pentru Bob, decat Jamaica. Tanjea sa se intoarca acasa. Stia insa ca
nu putea sa o faca pentru ca era prea riscant si periculos. In Jamaica nivelul
violentelor devenise critic. Se ajunsese la un nivel al brutalitatii strazii
nemaivazut pana atunci. Anul 1977 a fost un an plin de violente. Premierul
Michael Manley a interzis purtarea de arme si a decis sa-i trimita pe Buckie
Marshal si pe Claudie Massop, doi lideri din bande rivale, dupa gratii. Dupa cateva
intalniri, cei doi au realizat ca ei erau doar pionii unor superputeri. Atunci au
hotarat sa faca pace. Dupa eliberare, au inceput eforturile de a instaura
pacea. In acest efort de unificare, au avut ideea concertului “One Love”.
Trebuia sa fie cineva in centru sa-i uneasca. Iar acest “cineva” era Bob. El
avea aceasta putere.
Bob
a organizat concertul “One Love” in doua sectiuni distincte. Una dedicata
Iubirii si Uniunii si alta dedicata Pacii. Concertul s-a numit astfel “One Love,
One Peace”. Cel mai bun lucru a fost ca la concert, oamenii PLN si PLJ nu erau asezati
unii intr-o parte si ceilalti in alta. Erau amestecati. Nu exista nicio demarcatie. La
final, Bob i-a invitat pe scena pe cei doi lideri ai partidelor, Seaga si
Manley, sa-si dea mana. Se realiza astfel tratatul de pace.
„Vreau doar sa strangem mana si sa le aratam oamenilor ca facem ce
este corect, ca o sa ne unim; ca sa facem ce este corect, trebuie sa ne unim. Luna
este chiar deasupra capului meu si eu imi ofer dragostea in schimb. Luna era chiar
deasupra capului meu si eu imi ofer dragostea in schimb”.
In
timp ce el dansa un dans spiritual, un fulger puternic a despicat cerul de parca
Dumnezeu insusi ar fi privit privit si ar fi spus: Bravo!
Bob
a incercat din rasputeri sa uneasca
taberele prin cei doi. Facand acest lucru stia ca va deveni o tinta. Si a fost
gata sa-si riste viata pentru a uni oamenii. A luat mainile celor doi si le-a
unit in spiritul RASTA. Toti cei prezenti simteau ca astfel se realiza o capodopera. Bob se transformase din showman in saman. Reprezenta
simbolic pacea. La polul opus grupurilor de interese care incercau intr-una sa
destabilizeze tara, se nastea o noua forta dedicata pacii si uniunii, o forta
politica cunoscuta astazi sub numele de Bob Marley.
Mesajul
lui Bob Marley a rasunat in toata lumea si a avut ecou in inima luptatorilor pentru
libertatea din Zimbabwe, in timp ce tara era colonia britanica Rhodesia. Atunci
cand cei care luptau pentru eliberare pierdeau o batalie, muzica lui le dadea
speranta si incredere. In timpul unui concert tinut acolo, care, lucru necunoscut
pentru The Wailers, se tinea numai pentru invitati speciali, politia a folosit
gaz lacrimogen pentru a controla multimile care s-au napustit si au calcat in
picioare portile pentru a-l vedea pe Marley pe scena.
Cei
mai multi membri ai trupei au fugit pentru a se ascunde, dar el s-a intors pe
scena pentru a interpreta „Zimbabwe”, cuvintele sale strapungand haosul: „Dezbinarea si dominatia nu ne pot distruge daca in pieptul fiecarui om bate o inima. Asadar, in curand vom afla cine sunt adevaratii
revolutionari si eu nu doresc ca poporul meu sa fie inselat de catre mercenari.”
Pacea
nu este insa profitabila pentru toata lumea. Participarea lui Claudie la tratatul de
pace i-a pecetluit soarta. A fost omorat. Backie a fost si el ucis.Toti care au
participat la armistitiul de pace au murit pana la urma. Si asta pentru ca politicienii pot
controla oamenii prin violenta si, in ciuda eforturilor lui Bob la unitate,
razboiul tribal a continuat. In 1980 Seaga a fost ales prim ministru, in
aplauzele americanilor. Pe 11 mai 1981, Bob Marley moare, in plina tinerete, de
cancer. Pentru jamaicani si nu numai pentru ei, ci si pentru toti cei care au sperat si au luptat pentru libertate si pentru pace, atunci S-A STINS O LUMINA
URIASA.
A
ramas insa muzica sa care, prin puternicele ei mesaje, este vie si continua sa
influenteze. Muzica sa a castigat razboiul. Cand zidul Berlinului a cazut, se
canta muzica lui Bob Marley. De fiecare data, la orice criza mondiala, se aude
muzica lui. Este un mesaj relevant. In toata lumea, Bob Marley este si in ziua de azi un
simbol al libertatii. “Sunt constient ca pot fi de
folos oamenilor. Singurul lucru de care sunt constient e faptul ca pot fi
de ajutor oamenilor.”
“Cantecul meu despre
libertate si despre izbavire este tot ce am”