ISTORIA ESTE SI A VOASTRA…

“Cum sa ramai, poete, surdo-mut,

Cand rastignita-i lira ta mladie,

Intre mutenie si tragedie…

Ci nu lasa constiintele sa doarma,

Si nu te vinde marilor tirani,

Nici pentru libertati, nici pentru bani…
       Adrian Paunescu

“Sa facem inca o data ceea ce se cuvine facut. Sa aducem omagiul nostru Romaniei eterne. Sa spunem ca suntem fiii acestei tari si ca vom considera cultura un front pe care suntem datori sa luptam…”/ Adrian Paunescu

Cantecul lui Stefan cel Mare

          versuri si muzica Adrian Paunescu

Cu un dangat plin de jale

Mii de clopote dau veste

Stefan Voda al Moldovei

Stefan Voda nu mai este.

Dar pe unde trece acuma

In mareata zi de vara

Este Stefan ce strabate

Cel din urma drum prin tara.

Trista-i Manastirea Putna

Portile deschise asteapta

Stralucit convoi ce vine

Si spre el incet se-ndreapta.

Plange dealul, plange valea

Plang padurile batrane

Si poporu-n hohot plange

Cui ne lasi pe noi, stapane?

Eu va las in grija mare

Idealul meu cel sfant

Sa stati straja la hotare

Sa paziti acest pamant.

S-aratam  din fapta noastra

Tuturor, necontenit

Ca prin neamul lui in lume

Stefan Voda n-amurit.

Capul lui Mihai Viteazul

       versuri Adrian Paunescu; muzica Gil Ionita

Capul lui Mihai Viteazul
De la Torda se ridica
Si intreaba de ce tara
A ramas asa de mica
Si Campia Tordei trista
Ii raspunde lui cu jale:
Fiindca astazi ducem lipsa
Capului Mariei Tale...

Nu mai acuzati strainii
Ca ne taie Domnitorii
Ca intimideaza tara
Cu guverne provizorii
Eu atat-as vrea sa aflu
Aratandu-ne obrazul
Totusi unde-au fost Romanii
Cand a fost taiat Viteazul ?

Nu voi consuma otrava
Pentru niciun fel de Basta
Totusi unde-au fost ai nostri
Si atunci si-n vremea asta
Cum se-ajunge pan' la gatul
Voievodului de Tara
Daca nu-s tradari acasa
Langa ura de afara?

Capul lui Mihai Viteazul
Ne-a lasat numai cu trupul
Nu conteaza ca strainii
Nu aveau nici pic de scrupul
Eu de-o singura-ntrebare
Ma scarbesc si ma mai manii
Totusi unde-au fost Romanii?
Totusi, unde sunt Romanii?

Cuvantul lui Roata catre Divan                                                                            versuri Ion Ghe. Pricop; Muzica Valeriu Penisoara

Eu fac merele si vinul,                                                                                                                 Ar pamantul an de an,                                                                                                                Stiu ce gust are pelinul,                                                                                                                Nu-s boier, ci sunt taran.                                                                                                               Aduc florile-n livada,                                                                                                                Ciocarliile in lan                                                                                                                           Imi port dorul prin balada                                                                                                           Iar acum pe la Divan.

R: Cobora cerul pe ape                                                                                                              Ion Roata cand vorbea,                                                                                                            Se trageau muntii aproape                                                                                                        Dunarea vorbea si ea                                                                                                                    Si zvacni codrul ca para,                                                                                                              Graul tresari din somn.                                                                                                      Striga Roata: "Vrem cu tara,                                                                                                  Noi il vrem pe Cuza domn!"                                              

Port aici cuvant de cremeni                                                                                                     Despre munca si dreptate                                                                                                  Viata tarii e asemeni                                                                                                                      Inimii ce vesnic bate.                                                                                                               Voi, boieri! Voi, gospodari!                                                                                                   Cum ciresii in gradina                                                                                                             Dupa iarna dau lastari                                                                                                           Birui-vom spre lumina.

Iancu la Tebea (Traiasca duhul lui Iancu)

        versuri si muzica Adrian Paunescu; voce Mircea Potovan

Traiasc Duhul lui Iancu,

Traiasca motul intre moti,

Campia Libertatii spune

Ca Avram Iancu suntem toti.

Ce vesti mai aveti, voi, romani, despre Iancu,

Sa spuna ce stiu toti acei care stiu,

Ce vesti sa avem, suntem oastea lui Iancu,

La Tebea, la Tebea, eroul e viu.

Eroul ne cheama, ne cheama la Tebea,

Al nostru frumos, patimit craisor,

Aici ne rugam pentru Iancu, laTebea,

Ros, galben, albastru - altar tricolor.

Popor romanesc, nu uita niciodata

Ca nu esti urmas de fricosi si bastarzi,

La tine acasa, cat faci ochii roata,

De dragul eroilor vesnic sa arzi.

La Tebea fosnesc romaneste gorunii

Si-ntreg calendarul se-aude pe drum

Si clopote fierb untdelemnul furtunii,

La Tebea, la Tebea, la Tebea acum.

Si nu e roman omul care in viata

O data macar, intr-un ceas minunat,

Pe sine privindu-se parca in fata,

Lui Iancu Avram nu i s-a inchinat.

Tu, Iancule sfant, ne-ai purtat idealul,

La Tebea venim, fiii tai te cinstesc,

Lui Iancu-nchinare, traiasca Ardealul,

Traiasca intregul popor romanesc.

Colindul Ardealului

    versuri Adrian Paunescu; muzica Stefan Hrusca

Tu Ardeal, tu Ardeal, iti suntem osteni,
Templu sfant, templu sfant, muntii Apuseni.

Ca tu ne esti vatra si din piatra-n piatra,
E taria unui neam de moti,
Asta-i tara noastra, noi nu stam in gazda,
Horea nostru-i risipit pe roti.

Ne-au furat barbarii, ne-au lovit mai marii,
Dar avem în piepturi sapte vieti.
Ne vibreaza-n sange, pan la Putna plange,
Clopotul ce bate la Rameti.

Unde-i Avram Iancu, sa mai franga rangul,
Celor ce Ardealul vor pustiu.
Iata ca rasare Iancu din oricare,
E-n puterea fiecarui fiu.

Nu vrem razbunare, dar atat ne doare,
Ca se pierde amintirea-n val.
Doamne da-i tarie, unei maini sa scrie,
Biblia latinului Ardeal.

Pentru aceasta tara, poate sa si moara,
Fiecare dintre noi razand.
Restul e dorinta, de ingaduinta,
Si sa fie pace pe pamant.

Nu uitati aceasta, dreapta ne e brazda,
Ce-am lucrat cu ale noastre maini.
Fiecare munte stie aici sa cante,
Imnul „ Desteptati-va, romani!”. 

Balada pentru Basarabia

     versuri Adrian Paunescu; muzica Tatiana Stepa

De nicaieri nu-i semn de nici o mila
Si s-a ajuns in cel din urma hal
Si moare Basarabia umila
Cu capu-n vechiul sac imperial
N-avem puterea sa-mpartim o paine
Ne facem socoteli de precupeti
Ca tot acolo sa ajungem maine
Cu pasii doar oleaca mai inceti

Saraca sora basaraba
Tu, cea mai sfanta dintre toate
Zadarnic mama te intreaba
Daca traiesti in libertate

Si va veni si catastrofa iernii
Ca s-o gustam de tot mai multe ori
Si s-amurgim cu Gogol pe gubernii
Ca niste revizori ratacitori
Acum imperiul da o noua cina
Mananca tari si beau popoare mici
Sa vina Basarabia, sa vina
S-o guste mensevici si bolsevici

Trezeste-te, tu patrie drogata
Ca daca-n focul calculelor reci
Mai pierdem Basarabia o data
Si noi suntem pierduti in veci de veci
N-au nici o cale fratii sa apuce
Astepta-n van un sprijin de la noi
E dusa Basarabia pe cruce
Si noi o contemplam cu ochii goi.

Juramant la Putna

       versuri Adrian Paunescu; muzica Gil Ionita 

Luati-va-n brate copiii ca pe strategice arme
Haideti cu totii la Putna, unde Maria-Sa doarme
Doamne, a toata Moldova, nu te-am facut de rusine
Sufletul nostru te cheama, are nevoie de tine.

Ridica-te Stefane, si vezi-ti fiii
Ca vremea in lume e grea
Credinta vesnica patriei noastre
Juram, Maria-Ta

Inconjurandu-ti mormantul, Stefane, Stefan cel Mare
Reinviaza o clipa, ca ti-am adus inchinare
Tot ce-ai visat o sa fie, precum lasatu-ne-ai slova
Casa a dacilor liberi este si fi-va Moldova.

Suntem aici toti plaiesii, iar un poet mai ingana
Tragic din clopotul Putnei tainica doina romana
Cu indoita putere neamul intreg sa tresara
De la mormantul lui Stefan sa ne luptam pentru tara.

Doamne, juram langa cripta care in piatra te leaga
Ca vom pastra peste veacuri patria noastra intreaga
Luati-va-n brate copiii, dati-le sfanta poveste
Cum ca mormantul lui Stefan, leagan al neamului este.

Lancea lui Horia

       versuri Adrian Paunescu; muzica Cristian Buica

In toate gradinile tarii e-o floare

Cu lujer discret si traind anonim
In vremi de rascruce sau de tulburare
Noi lancea lui Horea pe ea o numim
Acelora care falsifica acte
Si tara romana sub talpa o vor
Noi nu le servim argumente abstracte
Dar poate de lancea lui Horea li-i dor

Lancea lui Horea, lancea lui Horea
Lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea
Lancea lui Horea sus

La orice primejdii, la orice dezastre,
Cand dusmanii vor sa ne lege in frau
Al nostru e dreptul si-al natiei noastre
Sa mergem cu lancea lui Horea la brau
Copiii o-nvata din laptele mamei
O tin ca pe-o carja ostenii carunti
Taranci o prefira in firul maramei
Sunt codrii de lance-a lui Horea in munti

In sud e-o coroana ce-i seamana bine
In nord e un clopot si-o voce in el
Copilul o are pe lume cand vine
Ca leagan intai si-apoi ca drapel
Trei lancii in stema duratei se-aduna
Vibrand ardelean, moldovean si muntean
Iar lancea lui Horea e-aici impreuna
Cu lancea lui Closca si a lui Crisan

Samanta de lance pe-aici se cultiva
Si trasii pe roata ascunsi sunt in toti
Si nu mai e roata sa-i stea impotriva
Acestui popor inviat de pe roti
Oricand s-ar ivi vreo-ncercare amara
La brau sa va stea mai aproape de maini
Spre drepturi in tara si pace afara
Cu lancea lui Horea, la lupta, romani!

Traiasca Romania

     versuri Adrian Paunescu; muzica Nicu Alifantis; voce Vasile Seicaru

Daca ne-nfrunta muntii, cu muntii ne vom bate

Pentru lumina tarii si pentru libertate

Aici ne e cuvantul cand il avem de spus

Decat slujirea tarii nimic nu-i mai presus

Juram credinta luptei oricat ar fi de grea

Juram ca pentru tara si viata ne-o vom da

Juram sa nu ne minta nici clipa, nici vecia

Traiasca libertatea, traiasca Romania

Traiasca-n fericire si-n liniste poporul

Traiasca Romania, traiasca tricolorul

Dar tara nu se face cu lasi, cu apatrizi

Iubirea nu te scuza cand ochii ii inchizi

Sa curatam tot raul din viata Romaniei

Ca noi suntem partidul si tara omeniei

Nu creada hotii muncii ca ei sunt mari si tari

Noi suntem patriotii revolutionari

Avem contract pe viata cu visul si cu glia

Traiasca libertatea, traiasca Romania

A noastra este tara c-o mostenim deplin

Va trebui intreaga s-o dam celor ce vin

La cei nascuti si astazi, si maine, si poimaine

Nici paine fara munca, nici munca fara paine

Nici calareti pe aer, nici cai fara calari

Nici tara fara lume, nici lume fara tari

Sa creasca-n lume pacea, dreptatea, bucuria

Traiasca libertatea, traiasca Romania

Traiasca muncitorii, taranii, carturarii

Traiasca demnitatea cea fara de avarii

Daca renunti la lupta, n-ai ce sa mai astepti

Nimica nu se face-n pozitie de drepti

Sa facem Romania prin toti si pentru toti

Un teritoriu liber de-orice prejudecati

Sa fie-al nostru dreptul si-a noastra datoria

Traiasca libertatea, traiasca Romania

Juram din milioane de inimi si destine

Din orice fel de sange ne murmura in vine

Juram batran si tanar, femeie si barbat

Credinta Romaniei neconditionat

Ca tara-i bogatia ce vesnic ne ramane

Si glasul ei ce indamna: Desteapta-te, romane

Nu ne-nspaimanta nimeni cu forta sau pustia

Traiasca libertatea, traiasca Romania

Suntem, de e nevoie, o tara de soldati

Suntem, de e nevoie, un lant de munti Carpati

Durerea tarii noastre facuta-i sa ne doara

Ne place libertatea, ca oameni si ca tara

Si soarele dreptatii sa lumineze sfant

O tara rosu, galben si-albastru pe pamant

Aceasta-i viata noastra, aceasta ni-i taria

Traiasca libertatea, traiasca Romania

 “Intr-adevar, fara libertate, fara independenta nationala nu se poate vorbi despre pace, ci se poate vorbi despre o lume impartita, despre o lume subjugata care tace pentru ca are un calus in gura. Pacea este varianta care se infrateste, in conceptia Romaniei, cu Libertatea. Pacea si Libertatea stau impreuna, de aceeasi parte a baricadei, sub o aceeasi caciula.”/ A.P.

                                          

Cu caciulile pe frunte 

         versuri si muzica Ion Hagiu

Taică-meu in primărie
Avea dreptul ca să intre cu căciula-n cap,
Obicei de pă moşie,
De la moşii şi strămosii mei păstrat.

Cu căciulile pă frunte
Stăm de veacuri, ca un munte
În curbura arcului Carpat
Asta e căciula mea
Şi o port cum se purta,
Că-i obicei din daci lăsat

Port caciula pe-o ureche
Şi acasă si la nunta si la oi
Dupa datina straveche
Moştenită şi păstrată şi pă la noi.

Cu căciulile pă frunte
Stăm de veacuri, ca un munte
În curbura arcului Carpati
Asta e căciula mea
Şi o port cum se purta,
Că-i obicei din daci lăsat

Unii zic sa-mi iau căciula, jos din cap,
Spunand adesea ca nu-s civilizat,
Poate vor s-o ţâu în mână, să mă aplec,
Ca sa ma laude că m-am integrat

Da', bă vecine, hai la mine,
Te primesc cum pot mai bine
Dar de căciula mea nu te lega
C-asta e căciula mea, îi a mea si nu-i a ta
Că-i obicei din daci pastrat

Cin' nu crede să să ducă, la columna
Să să uite, si-o vedea
Sabia încovoiata, arcul scutul şi căciula
Orice dac le-a avea

Cu căciulile pă frunte
Stăm de veacuri, ca un munte
În curbura arcului Carpati
Asta e căciula mea
Şi o port cum se purta,
Că-i obicei din daci lăsat

Mai copchile, ia sama ghine
Ca să ducă obuceiul, cănd or creşte ai tai copchii,
O inima vitează în tine
Sus pa frunte o căciulă ca un dar s-o ţîï

Cu căciulile pă frunte
Stăm de veacuri, ca un munte
În curbura arcului Carpat
Asta e căciula mea
Şi o port cum se purta,
Că-i obicei din daci pastrat!

 Pamantul deocamdata

       versuri Adrian Paunescu; muzica Mircea Vintila

Timpul vietii ni-i scurt
Hai sa-l facem curat
Traiesc unii din furt,
Altii doar din ce-au dat,
Sunt saraci si bogati,
Lovesc lasii pe bravi :
Voi, ce-n luna zburati
Pan’ la cer va urcati
Pe spinari de noi sclavi.

R:Pe pamant avem de toate
Si mai bune si mai rele,
Bune, rele,
Si-nchisori si libertate
Si-a putea si nu se poate
Si noroi si stele.

Voi ce-n luna zburati
Cu-ale noastre izbanzi
Nu uitati c-aveti frati
Pe planeta flamanzi.
Painea lor o mancati
Printre stele zburand,
Voi degeaba zburati
Cand cei subdezviltati
Se tarasc pe pamant.

Lumea-i plina de rani
Si de doctori docenti
Si de masti si de vami
Si de mari inocenti :
Fiindca nasteti copii
Aparati-i luptand,
Doborati monstrii vii
Ce de-un veac de vecii
Dolii pun pe pamant.

Intre cei care trag
Si acei ce sunt trasi
Nu e loc de vreun steag,
E o groapa de pasi.
Intre ei sunt sudati
Cu un stramb ideal,
Cum sunt bine legati
Condamnatul de lat
Si biciusca de cal.

Fii ai muncii aveti
Nadusala pe piept
Cum sta nurca de pręt
Pe-al madamelor piept.
Unii iau, altii fac,
Unii dorm, altii sunt,
Intre inger si drac
Trage omul sarac,
Inhamat la pamant.

Pe pamant avem de toate
Si mai bune si mai rele,
Bune, rele,
Si-nchisori si libertate
Si-a putea si nu se poate
Si ruina si cetate
Genii mari si frunti tembele,
Vant ce sta si vant ce bate
Si martiri dar si lichele,
Nedreptate si dreptate
Si-a putea si nu se poate
Si noroi si stele. 

Cenaclul Flacara - Te salut, generatie in blugi

"Cenaclul Flacara, in fata a zeci de mii de iubitori ai artei romanesti,
 omagiaza tara, omagiaza tineretea si sufletul omului contemporan"

“Erau o suta sau erau o mie

Cei mai frumosi nebuni vazuti in viata

Ce nu se tem ca trupurile-ngheata

Ca ei sunt plini de o esenta vie.

Puteau sa cante pana dimineata

Sau pana-n miezul verii, cine stie

Cat ii mai ai, e bine, Romanie

In ei va sta solutia indrazneata.

Si lapovita zornaia pe Sighet

Ca dintr-o grea, amarnica seringa

Dar tinerii au hotarat sa-nvinga

Si dintr-un cantec prefacut in tipat

Ca din despicatura unui scripat

In Maramures a-nceput sa ninga”

                          Adrian Paunescu

                            

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Retraim, prin aceste versuri inaltatoare, momente de neuitat din istoria neamului nostru. Retraim, cu inima deschisa, clipe memorabile de ridicare a constiintei noastre nationale, de manifestare a unor rare si autentice talente romanesti, alaturi si impreuna cu cei care le-au dat viata.

Creatori de versuri si muzica, creatii artistice, organizatori, recitatori, interpreti…si mai mult decat atat, minunat si sufletist public…  ISTORIA ESTE SI A VOASTRA!...

ISTORIA UNEI SECUNDE…

“Mai da-ne, Doamne, cativa ani de viata

Ca sa mai si traim daca se poate,

Si nu lasa ca noaptea sa infranga

Greu dobandita noastra libertate.”
        Adrian Paunescu

     Gand, lacrima si speranta - catre puterea spiritual-tamaduitoare a fiintei umane, catre un soare pur, patriotism si sacrificiu, catre acea forta misterioasa ce angreneaza destine. Toate revin intr-un moment de duiosie si aducere aminte fata de una dintre cele mai mari personalitati ale spiritualitatii romanesti - poet misionar pentru poporul sau, in drumul acestuia catre libertate si demnitate - creator al unui fenomen social si cultural de mare anvergura, poet al neamului romanesc, Adrian Paunescu.

Repetabila povară 

          versuri Adrian Paunescu

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând

Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

Basarabia pe cruce

        versuri Adrian Paunescu; muzica Tudor Gheorghe

Se urcă Basarabia pe cruce

Şi cuie pentru ea se pregătesc

Şi primăvara jertfe noi aduce

Şi plânge iarăşi neamul românesc.

Noi n-avem nici un drept la fericire,

Mereu în casă moare cineva

Şi n-are ţara dreptul să respire

Şi nici pe-acela, simplu, de-a visa.

De-acolo unde s-a sfârşit pământul,

Vin triburi, să ne ia pământ şi fraţi

Şi-n faţa lor abia rostim cuvântul

Şi, prin tăcere, suntem vinovaţi.

Ce cale poate ţara să apuce?

În tragica, neconvertită zi,

Se urcă Basarabia pe cruce

Şi nu ştim învierea când va fi.

Juramant pentru Ardeal

       versuri Adrian Paunescu; muzica Tatiana Stepa 

Foaie verde, vale-deal

Doamne, muta-te-n Ardeal

Da-ne tihna inapoi

Mantuieste-ne pe noi

R: Ardeal, orizont fatal

Numai vale-deal, hei

Sa juram pentru Ardeal

Juram, juram, juram pentru Ardeal

Sa ne-aduni si sa ne-mbuni

Ca nu-i pace sub goruni

Dar Tu stii ca nu sunt roti

Sa ne sfareme pe toti

Pune, Doamne, la hotar

Monument de opincar

Nici c-o floare sa n-atingi

Urma dacicei opinci

La dusmani sa le arati

Lancea ultimei dreptati

Ca nori tulburi se ivesc

Pentru neamul romanesc

Odihneste neamul nost'

Intr-un pat si-un adapost

Ca el de pe crucea ta

Coboratu-s-a abia

Doamne, fanul e-nflorit

Iesi cu neamul la cosit

Si cand iarna o cuprinzi

Iesi cu neamul la colinzi

Poarta                                                                                                               versuri Adrian Paunescu 

In casele taranilor romani
Pe care vesnicia nu-i mai iarta
O institutie se cheama “poarta”
Prin care intra cei stapani.
Diverse vietati mai pot intra
Tarandu-se precum li-i caracterul,
Dar pe aceasta poarta suie cerul
In Maramures, ca in curtea sa.
Si poarta-i cea mai mare bogatie
Ea costa cat un sat din alte parti
Biblioteca pare marii carti
In care afli tot ce se mai stie
Si poti s-o treci pe cosmicele harti
Miroase-a om, a lemn si-a vesnicie.

Ca intr-un univers ciclic, franturi de versuri, acorduri muzicale emotionante si imagini vibrante cer a fi din nou retraite. Ele revin cu intensitate si recompun incet-incet fresca momentelor unice care le-au dat nastere. Istoria unei vieti se cumuleaza cu intensitate in … ISTORIA UNEI SECUNDE.