Michael Jackson – IMPREUNA LA VARIETATI

Muzica si dansul - un leac miraculos care vindeca 

Daca a existat un singur lucru de care sa ii placa lui Michael atunci cand se privea in oglinda, acela a fost dansul. Pentru single-ul “Dancing Machine” din 1974, care a ajuns pe locul doi in topuri, a vrut sa incerce ceva "diferit" si sa perfectioneze un dans pe care il vazuse la teatrul de estrada: "Robotul". Si-a folosit fiecare minut liber pentru a-l exersa in fata oglinzii de la Hayvenhurst sau in studio si, probabil, si inainte de culcare. Cand am vazut prima lui incercare, mi s-a parut iritant si dezarticulat, dar cand in cele din urma ne-a aratat versiunea lustruita, aceasta a fost incredibila. Aluneca ca si cum ar fi avut roti pe bile in picioare si fire electrice care circulau prin fiecare articulatie a sa. Parca era teleghidat.

"Pubertatea este mereu o potentiala amenintare pentru copilul vedeta. Ea ameninta sa inlature imaginea pe care visul lui a fost construit. Michael si cu mine am luptat cu acneea; a mea inca recalcitranta si iritanta ca a unuia in varsta de 18 ani, a lui turbata si proaspata ca a unuia de 14 ani. In acest fel, s-a prins de noi o placere deosebita de a servi mancarea si apa minerala chiar in cabinele de schimb. Ca si mine, Marlon - care suferea si el - a acceptat eruperile fara sa isi faca prea multe griji si nu am crezut ca Michael ar fi altfel. Nu mi-am dat seama cat de ingrijorat era el in ceea ce priveste amenintarea pe care o prezenta acneea pentru imaginea sa, deoarece niciodata nu ne vorbea despre asta.

Noi nu vorbeam despre acest gen de lucruri; despre ce face un adolescent “cool”. Noi, fratii Jackson, aveam indeosebi relatii de altfel. Ni se vorbise atat de mult despre mandrie, respect si performanta, incat nu am invatat niciodata arta unei comunicari usoare. Nu ne-am conectat unul la celalat decat daca a fost vorba despre albume, nebunia turneului, idei de coregrafie, planuri de baschet sau fete. Asadar, Michael suferea in liniste, pe masura ce trasaturile se schimbau si pielea se umplea cu cosuri. Intr-adevar, zavora acest lucru adanc inauntru lui, cu exceptia ingrijorarii exprimate mamei. Dupa cum s-a dovedit, vocea i s-a schimbat in avantajul lui. I-a pastrat timbrul, iar el a invatat cum sa foloseasca alte voci care ii ofereau o gama infinita, cu un timbru eteric care era numai al lui.

Au existat zvonuri ridicole ca ar fi primit injectii hormonale pentru a pastra acel sunet inalt si delicat. Chiar si atunci cand instructorul sau de voce, Seth Riggs, a garantat pentru gama lui naturala, oamenii s-au indoit. Dar vocea era cea mai mica preocupare a sa. Acneea lui Michael era o tulburare la care nu se asteptase. Si apoi mai era nasul lui care se latise considerabil, iar el ura asta. De fapt, si-a urat pielea si nasul atat de mult incat ii era greu sa se priveasca in oglinda. Acest fapt nu era doar constiinta de sine tipica adolescentei, ci devenise un complex de inferioritate deplina. Cu cat se uita mai mult la el, cu atat mai nefericit se simtea. De fapt, el era dureros de gingas in timpul conversatiilor cu oricine, privind mereu in jos pentru a evita contactul cu ochii.

Zona lui de confort, ca intotdeauna, era scena sau "platforma" interviurilor de presa, cand reporterii vorbeau despre cat de "energizant", "iscoditor" si "exuberant" era el. In modul de interpretare, problemele adolescentei lui Michael erau foarte bine ascunse in spatele machiajului ori a personalitatii performerului pe care el si-o proiectase. In afara scenei, ne tachinam fara mila si asta a inrautatit lucrurile, dar sicanarea este ceea ce fac toti fratii si noi trebuia sa trecem prin asta. Cand acneea mea a dat startul, ei toti - inclusiv Michael - mi-au spus "Bumpy Face" (fata accidentata) sau "Map Face" (chip de harta) si Marlon a fost "Liver Lips" (buze ca ficatul). Eu am primit si o a doua eticheta, "Big Head" (cap mare), pentru ca capul meu era, aparent, prea mare pentru corpul meu. Atunci cand Michael a fost numit "Big Nose" (nas mare), a fost doar o parte din initierea obisnuita in “maturitate” - dar el s-a luptat cu ea. Nu am aflat asta decat mult mai tarziu.

Michael si-l reamintea mereu pe Joseph cum ii sicana si asta era cel mai rau – s-o auzi de pe buzele unui adult si de la omul care a pus accent acasa pe importanta imaginii vietilor noastre. – “Hei, Big Nose, vino aici”, spunea Joseph. Michael nu rostea nimic si se pitea de fiecare data. Intr-o dimineata m-am trezit ingrijorat de o zona decolorata, care aparuse pe partea interioara a coapsei mele stangi, o pata alba – de dimensiunea unui punct. M-a deranjat, asa ca am verificat-o. Doctorul a spus ca era o zona mica de vitiligo si nu aveam de ce sa-mi fac griji decat daca incepea sa se raspandeasca. Si existau probleme mai mari de abordat - cum era acneea. Eu si Michael ne petreceam dimineata nimicind impreuna acele nesuferite protuberante, stand unul langa altul in fata oglinzii si folosind crema de inalbire a pielii Nadinola, deoarece Michael aflase recent ca, pentru copiii negri, prinderea si nimicirea cosurilor lasa o tenta mai inchisa decat culoarea naturala a pielii. Acea tenta mai inchisa trebuia decolorata.

Noi vedeam Nadinola ca pe o potiune magica: o tamponare usoara putea estompa acea mica zona de nuanta mai inchisa, pastrand nuanta pielii. Pe masura ce scriu aceste lucruri, sunt pe deplin constient ca acest fapt - daca este scos din context - risca sa reimprospateze mitul potrivit caruia Michael isi albea pielea ca sa atraga o audienta si mai larga. De neinteles, atunci cand te gandesti cat de vasta era deja gruparea de fani a formatiei Jackson 5. Oricum, Nadinola se folosea pentru acnee si decolorarea nuantei mai inchise a pielii. Hidrochinonul sau de trei procente nu este nici pe departe suficient de puternic pentru a transforma pigmentarea reala a cuiva. Asadar, voi fi clar: Michael nu si-a decolorat niciodata nicio parte a fetei sau a corpului sau, cu exceptia petelor intunecate din zilele cu pielea acneica. Ulterior, au fost necesare alte masuri pentru a trata problemele mai grave ale pielii.

Aluziile ca Michael incerca sa nu fie negru il raneau foarte mult, cu atat mai mult cu cat pigmentarea lui era asemanatoare cu cea pe care o avea La Toya – cand ea a fost mai tanara, a avut intotdeauna o nuanta a pielii mai deschisa -. Michael era mandru de radacinile sale de negru si mandru ca este un artist negru recunoscut - dar a invatat cum incepe reputatia prin a face parte din maturizare. Nu cred ca vreunul dintre noi a anticipat vreodata cat de mult vor creste necazurile de grup. Semnificativ este faptul ca inregistrarile hiturilor noastre, coeziunea, sinergia si cererea publicului au contribuit cel mai putin la divizarea grupului nostru. Dar, noi nu am avut in vedere impactul pe care-l va avea transformarea noastra in barbati tineri care vor dori sa se mute, sa aiba sotii si sa creasca copii. Michael, in special, nu a vazut realitatile varstei adulte.

Domnul Gordy a anuntat unele proiecte solo pentru Michael si pentru mine, hotarand sa ne prezentam colectia de sub umbrela Jackson 5, deoarece Motown isi asigurase capitalul indeosebi de la grupurile noastre de fani. Legat de acea oportunitate, nu am uitat niciodata ca grupul  nostru ajunsese pe primul loc. “Jackson 5” a fost siguranta noastra, proiectele solo au fost incercarile noastre experimentale. Am considerat ca orice succes independent putea doar sa consolideze brandul. Michael a trecut primul cu "Got To Be There", care s-a clasat pe locul 4 in Billboard Hot 100, urmat de “Rockin' Robin” pe locul 2 si apoi primul lui solo "Ben" care a ajuns pe locul 1 si s-a vandut in 1,5 milioane de exemplare. LP-ul meu, Jermaine, a dat nastere single-ului "Daddy’s Home" - un cover al hitului Shep & Limelites - si a ajuns pe locul 3, vanzandu-se in aproximativ 1 milion de exemplare.

Am lansat ambele single-uri solo inainte de anul 1975, dar nici unul dintre ele nu si-a facut griji pentru Top 10. Dar, in urma succeselor noastre, m-am confruntat brusc cu o presa care era curioasa sa-mi gaseasca rivalitate. "Cum ar fi sa fii rivalul fratelui tau?"; "Jermaine, Michael a ajuns pe locul 1, asta iti doresti si tu?" Erau intrebari dintr-un scenariu vechi, ingalbenit ca si un ziar lasat prea mult timp la fereastra. Jurnalistii au uitat ca noi eram frati in primul rand, artisti in al doilea rand. Michael ma stimula asa cum o facea pe terenul de baseball. Aveam sustinerea lui asa cum o aveam in Gary, la scoala si pe scena. Educatia noastra era de a ne stimula unul pe altul pentru a ridica stacheta. Asta este o concurenta sanatoasa, si noi asta am impartasit. Muzica nu ne-a adus rivalitatea, dar, cu totii am vazut cum perspectiva externa a tradat ceea ce eram ca frati.

Intotdeauna am spus ca atunci cand te uiti in bolul cu peste de aur, este imposibil sa stii ce gandeste pestele - totusi oamenii inca incearca. Pe parcursul schimbarii noastre in adulti, "rivalitatea" si "gelozia" dintre mine si Michael s-a legat de portretul nostru mediatic. Era similar acelui ceva ce si-a lasa amprenta in copilaria noastra - o emotie, un sentiment, o cicatrice, o experienta: ea nu dispare niciodata. Ca grup, am mai lansat inca patru albume: Skywriter, Get It Together, Dancing Machine si Moving Violation. Ne-am mutat de la un “soul” adolescentin la un sunet care era mai mult funk cu o tenta de pop. Dar, in timp ce vanzarile noastre medii la nivel mondial au levitat in jurul valorii de 2 milioane exemplare, succesul nostru grafic nu mai era in varf.

Nu mai eram rezidenti permanenti pentru Top 10 si ne-am trezit in dificultate de a face cele mai bune albume pentru Top 50. Fata de succesele initiale, a fost un declin pe care ne-am straduit sa-l intelegem. Undeva intre albume - sa zicem la mijlocul anului 1973 - am inceput sa aud primele soapte de ingrijorare ca echipa Motown nu o mai duce mult. Michael – avand din ce in ce mai multa incredere in creativitatea lui - vorbea despre modul in care aveam nevoie de mai multa libertate pentru a ne scrie propriul material si am vazut ca Joseph ii acorda atentie. Punctul lor de vedere era ca noi eram producatori de hituri care nu au lansat suficiente hituri si ca Motown nu ne promova destul de puternic. Eu nu am putut intelege plangerea.

De ce oare ne agatam de una sau doua inregistrari care nu mergeau nicaieri, cand noi aveam atatea hituri? - reflectam eu. Forta aceea uriasa si coplesitoare nu se oprise, cererea de turnee era inca acolo, iar multimile inca tipau. Nu prea era o criza. Oricum, aveam lucruri mai importante in minte. Dupa o succesiune de cuceriri adolescentine, am realizat ca nu exista nimeni in lume ca Hazel Gordy, asa ca i-am facut propunerea cand ni s-a alaturat intr-un turneu pe Coasta de Est, iar ea a spus da. De cand sosisem in LA, familiile Jackson si Gordy au fost ca una singura. Acum noi cimentam aceasta legatura. Eram amandoi extaziati. In acele clipe, credeam intr-un final "fericit" si in acel “pentru totdeauna”; credeam ca nimic din ce este frumos nu se va sfarsi vreodata.

Stiam ca nu va fi usor sa-mi anunt vestea cea fericita familiei. De aceea am amanat-o cateva zile, pentru a ma gandi cum sa o abordez. Ma temeam sa-i spun lui Joseph, pentru ca - de cand Tito se casatorise cu Dee Dee in anul precedent - credea ca ne pierde si nu se va mai descurca foarte bine. Reactia lui a fost mereu imprevizibila. Imi faceam griji sa-i spun si lui Michael, pentru ca noi eram atat de aproapiati incat stiam ca va simti cheia miscarii mele. Daca tragem linie: in casa noastra casatoria nu era sarbatorita ca bucuria a doi oameni care se unesc, ea era initial vazuta ca o frana care indeparteaza o echipa de frati castigatoare.

Imi amintesc cum repetam conversatiile in minte, dar tot ce puteam vizualiza era fata furioasa a lui Joseph si ochii tristi ai lui Michael. Poate de aceea am ales sa-i dau stirea mai intai lui Joseph, de la o cabina telefonica, cand turneul nostru a trecut prin Boston, avand-o pe Hazel langa mine. (Pe atunci, Joseph nu ne insotea tot timpul. Renunta ocazional pentru a se odihni, avand incredere în operatiunea Motown.) Cand am sunat la Encino, mi-a raspuns Mama. I-am spus vestea. A fost incantata. - "Joseph spunea mereu ca fata era nebuna dupa tine", a spus ea. Lasa-ma sa-l aduc. A iesit in gradina.” Joseph fie aduna frunzele, fie taia iarba, iar mie mi s-a parut ca astept de o vesnicie, impingand dimesul (moneda de 10 centi) in fanta pentru monede. Mama s-a intors la telefon. –“Imi pare rau, Jermaine ... nu poate veni la telefon. E ocupat in gradina.”

Resemnarea din vocea ei mi-a spus totul si asta m-a zdrobit. Dl Gordy m-a sustinut. Propriul meu tata nu a facut-o - si asta m-a durut. In aceeasi noapte, am prins curaj sa le spun celorlalti frati. – “Stim deja”, a spus Michael. "Imi place de Hazel. Sunt fericit pentru tine." Era numai un zambet si se referea la aceasta noua membra a familiei cu “doamna G”. Ceea ce nu a spus insa, a fost ca el vedea casatoriile fratilor sai (Jackie urma sa se casatoreasca cu iubita lui, Enid) ca evenimente care il lasau in urma. Am aflat toate acestea de la Mama, mai tarziu.

- “Nu se simte prea bine, Jermaine, mi-a spus ea. "Simte ca totul s-a schimbat si ca toti il parasesc. Vor urma Marlon si Randy. E trist. Ii este frica sa fie singur.” Michael nu a spus niciodata nimic, nici atunci si nici mai tarziu. In schimb, si-a ascuns sentimentele adevarate, nevrand sa-mi distruga fericirea sau sa strice ziua cea mare.

Cu domnul Gordy ca tata al miresei, avea sa fie "nunta secolului", dupa cum preconiza revista Ebony. Nu prea am avut multe de comentat legat de acest subiect. A fost ca si crearea unui album nou: m-am prezentat, mi-am facut treaba si totul a intrat pe fagas. Lista de oaspeti a fost plina cu notabilitati din industria muzicala si tema care a produs o mare impresie a fost atmosfera minunata de iarna (Winter Wonderland) de la Hotelul Beverly Hills cu 175 de porumbei albi, zapada artificiala si Smokey Robinson cantand "Starting Here & Now" scrisa special pentru noi. Hazel si cu mine ne-am regasit pe coperta “Soul and Life” la "in exclusivitate pentru nunti".

Ziua cea mare a venit pe 15 decembrie - la o zi dupa ce eu am implinit varsta de 19 ani - Domnul Gordy mi-a inmanat-o pe frumoasa lui fiica la capatul culoarului, strangandu-ma de brat si facandu-mi cu ochiul, ca si cum ar fi spus: "Este a ta acum, ai grija de ea”. Ziua a trecut ca un vis si am fost atat de captivat incat nu l-am vazut pe Michael imbracat in costumul sau de cavaler de onoare, asezat singur la o masa, intristat. Am ramas impasibil la sentimentul de despartire pe care el il simtea. Oricum, eu si Hazel am gasit o casa in Bel Air, asa ca eram doar la 15-20 minute de mers cu masina, iar noi oricum am continuat sa inregistram si sa mergem impreuna in turnee. Consecinta pozitiva a fost ca mariajul nostru ne-a legat cu inima de Motown. Nu am putut sa vad dezavantajul; am presupus doar ca toata lumea era fericita pentru mine.

Dar, cateva zile mai tarziu, Hazel mi-a spus ca tatal ei primise o scrisoare de la Tito. In esenta, el considera ca este nedrept ca Hazel si cu mine am avut parte de o nunta atat de generoasa, pe cand el si Dee Dee au trebuit sa se multumeasca cu ceva mult mai modest. Sau alte cuvinte in acest sens. Aceasta obiectie a ignorat un fapt: nunta a fost organizata de dl Gordy in calitatea sa de tata al miresei, nu de presedinte al Motown. Dar asta nu m-a impiedicat sa fiu vazut ca un frate care a primit tratament special de la seful. N-am crezut nicio secunda ca Tito se afla in spatele acelei misive.

Barbatii nu sunt invidiosi cu privire la decorul unei nunti – sotiile sunt cele care o fac - dar el a semnat si asta m-a intristat. Nu am spus nimic. Am periat continutul scrisorii sub acelasi covor sub care Michael si-a tinut sentimentele sale in legatura cu efectele despartirii noastre in urma casatoriei. Nu ne-a placut confruntarea. Marii elefantii au stat in camerele noastre toata viata, dar, au fost ignorati de dragul evitarii conflictului. Este mai bine sa ai pace (calea mamei) decat sa cauti suparare (calea lui Joseph). Se pare ca nunta lui Hazel si a mea a provocat vociferari si in familiile Gordy si Motown.

De asemenea, se pare ca Marvin Gaye – un geniu strapuns de propria sa nesiguranta si unchi a lui Hazel prin casatoria lui cu sora domnului Gordy, Anna - era si el ingrijorat. Mai tarziu, am aflat (asa cum a confirmat si confidentul si colaboratorul sau, David Ritz in "Vindecarea sexuala") ca el era ingrijorat in legatura cu "noul cantaret care paseste in familie", spunand: "Totul face parte din planul lui Berry de a ma inlocui”. A fost o discutie prosteasca din partea unui artist incredibil in propria sa clasa, dar Marvin era incredintat in mod nejustificat ca acum eu voi deveni fiul favorit al familiei Motown. Privind inapoi, e greu de crezut ca dragostea mea pentru Hazel a provocat asa agitatie. Din fericire, eram prea infasurat in propria mea fericire pentru a baga de seama.

Daca a existat un singur lucru de care sa ii placa lui Michael atunci cand se privea in oglinda, acela a fost dansul. Pentru single-ul “Dancing Machine” din 1974, care a ajuns pe locul doi in topuri, a vrut sa incerce ceva "diferit" si sa perfectioneze un dans pe care il vazuse la teatrul de estrada: "Robotul". Si-a folosit fiecare minut liber pentru a-l exersa in fata oglinzii de la Hayvenhurst sau in studio si, probabil, si inainte de culcare. Cand am vazut prima lui incercare, mi s-a parut iritant si dezarticulat, dar cand in cele din urma ne-a aratat versiunea lustruita, aceasta a fost incredibila. Aluneca ca si cum ar fi avut roti pe bile in picioare si fire electrice care circulau prin fiecare articulatie a sa. Parca era teleghidat.

"Robotul" a fost prima lui miscare marca proprie adevarata, cu mult timp inainte de momentul Moonwalk, dar niciunul dintre noi nu a stiut ce efect va avea cand el a interpretat-o pentru prima oara in timpul melodiei "Dancing Machine" la show-ul Soul Train. Tot ce pot spune este sa mergeti pe YouTube, pentru ca acolo veti vedea cat de captivant a fost cand Michael si-a aruncat prima data palaria pe scena pentru a anunta ca a sosit unul dintre cei mai poetici dansatori ai generatiei noastre. Toti copiii din Los Angeles executau "Robotul", iar piesa ne-a plasat inapoi in Top 10. Am realizat ca asta a fost puterea dansului si a televiziunii. Si am notat asta pentru viitor.

In anul 1974, Michael a avut ocazia unui spectacol la Las Vegas si sa danseze pasii lui Sammy Davis Junior - si am facut asta intr-un stil Vegas adevarat, cu spectacol de varietati complet. Sub numele de "The Jacksons", le-am introdus pentru prima oara pe La Toya, Janet si Rebbie in turneu pentru o durata de doua saptamani la MGM Grand. A fost un tratament rar intalnit, fiind in acelasi oras si la aceeasi locatie timp de 14 zile si, pentru singura data, am avut ocazia sa ne despachetam si noi valizele. Ceea ce a facut-o speciala: a fost exclusiv o productie Jackson, nimic de-a face cu Motown. Organizata si condusa de Joseph, conceputa de frati, noi am adus o atmosfera de voudeville la spectacol, cu muzica, pasi de step, scheciuri de actorie si comedie, cu corzi, alamuri si orchestra in sprijin.

Toti cei noua, frati si surori, au distrat o altfel de multime - de turisti asezati, nu de fanii care sa urle. Am impachetat energia entuziasta din 2300 Jackson Street si am gasit o scena unde sa o dezlantuim. A fost deosebit de dragut sa o avem pentru prima data pe Rebbie, care sa impartaseasca experienta spectacolului si am fost mandri sa mergem pe jos de la scena spre casa, in fiecare noapte, ca o familie, nu doar ca cinci frati. De acele nopti de revista a beneficiat si Michael, pentru ca ele i-au oferit ocazia ideala de a lucra cu vocea sa post-pubertate si de a experimenta repertoriul sau de idei creative si talent.

A fost ideea lui ca Janet sa-si materializeze simpatia pentru Mae West in timpul unui scheci umoristic si potpuriu de melodii interpretat alaturi de Randy, ea avand rolul unei femei mature, el pe cel al barbatului. In timpul interpretarii "Love Is Strange", a existat o parte in care ea a ignorant sa il cheme pe Randy la ea, iar el s-a infuriat, i-a strigat numele si apoi muzica s-a oprit. In pauza aceea, ea s-a intors si s-a indreptat spre el, unduindu-si soldurile in ritm de tobe. Dupa aceea, Janet a facut cel mai dragut lucru: si-a pus mana in sold si a soptit: "De ce nu vi sa ma vezi intr-una din zile, dragutule?" Janet innebunea sala la fiecare spectacol.

Numele Janet Jackson a ramas pe buzele oamenilor, iar noi am realizat ca surioara noastra era o mica actrita. Modificarea interpretarii La Toyei s-a facut in timpul pasilor obisnuiti de dans alaturi de Michael, Marlon si Rebbie, in timp ce executau o rasucire dubla pe melodia “Febra” a lui Peggy Lee. Am terminat spectacolul in pas de dans, ne-am inclinat la ovatiile salii ridicate in picioare, am zambit cu totii, uniti, tinandu-ne de maini. Daca as fi putut surprinde si capta acel singur moment in timp, as fi imortalizat bucuria noastra de a face ceea ce ne placea: divertisment.

Trebuia sa ne descurcam cu multimea Vegasului, pentru ca, dupa aceea am fost invitati inapoi pentru mai multe spectacole. Dupa care totul a inceput usor sa se schimbe. Am banuit ca se intampla ceva cand am coborat in vestiar, iar fratii s-au oprit instantaneu dintr-o conversatie discreta si au disparut dupa revistele pe care, se pare ca le citeau. Michael se misca neconfortabil in atmosfera aceea ciudata, care umplea camera. Se simtea ca atmosfera era ciudata. In acele momente, mi-am spus ca nu este nimic. Fratii se certasera cu domnul Gordy si nu mi-au spus nimic in fata, pentru ca nu voiau sa ma compromita.

Un apel telefonic a zdruncinat iluzia armoniei familiale. O prietena de-a mamei a sunat cu vestea ca Joseph avea o amanta. Ceea ce a facut tradarea si mai urata, a fost ca doamna era o persoana pe care mama o invitase odata in casa si care pusese ochii pe Jackie. S-a adeverit insa ca ar fi facut-o cu oricare Jackson. Mama a fost tot ceea ce poate fi o femeie tradata: devastata, livida, confuza, torturata de intrebari precum: cand si unde. Toata viata ei nu avusese altceva in minte decat "familia", deci, ascultand apelul acela telefonic, totul s-a prabusit in jurul ei. Eu eram in Philadelphia cu Hazel, dar am aflat de la ceilalti frati ce intorsatura urata au luat lucrurile la Hayvenhurst. Janet si Rebbie au tot rugat-o pe Mama “sa-l lase, sa divorteze de el" si sa nu mai stea sa-l vada in fata pe "acest individ mizerabil".

Janet a strigat la el si i-a tipat in fata pentru tot raul provocat - iar Joseph a incasat-o. Michael a varsat lacrimi de durere si manie, sfatuind-o pe Mama ca – in liniste - sa-l dea afara pe tata. Joseph isi pierduse tot respectul pe care il cladise o viata in copiii sai si actiunile sale contraziceau fiecare valoare de loialitate si decenta pe care o predicase vreodata. In fiebinteala momentului, valizele au fost impachetate. Mama a avut nevoie insa de inca cateva zile, dar, in cele din urma, au atarnat mai greu convingerile ei vechi si religioase, ca iertarea si timpul pot reconstrui. “Nu am avut atata curaj ca sa lupt, nici putere ca sa urasc, ci doar credinta in Iehova", a spus ea ......................

.......... Jamaica a fost reprezentativa pentru anumite momente din anii 1974 - 75 cand sotiile - Hazel, Dee Dee si Enid - au fost etichetate impreuna ca fiind cele care au rupt monotonia turneelor. Michael a fost binevoitor si politicos, dar si usor iritat de aceasta evolutie. A intervenit in reunificarea noastra; ne-a distras atentia. Asta a insemnat ca el si cu mine nu mai imparteam camera. Cred ca ne tempera si nervozitatea pe scena, dar numai in cazul in care deveneam gelosi pe sotii. Dar, asa cum au dovedit evenimentele, acea gelozie a fost lucrul cel mai mic dintre grijile noastre. Discutia a inceput in ziua in care am ajuns in Jamaica. O limuzina neagra a oprit la aeroport, iar Tito si Dee Dee, fiind in fata, au intrat in ea. – “Sunteti  domnul si doamna Jackson? a intrebat soferul. – “Da”... – "Voi sunteti domnul si doamna Jermaine Jackson?” – “Oh, nu... imi pare rau”, a spus Tito. El si Dee Dee au urcat in autobuzul parcat in spatele ei. Hazel si cu mine am urcat in limuzina si am plecat incet, separat, in mod penibil.

Acest gen de situatie a avut tendinta sa se intample chiar de cand m-am casatorit cu Hazel, pentru ca, oriunde ne duceam, domnul Gordy dorea sa aiba grija de fiica sa, asa ca i-a rezervat o masina separat si amanunte pentru securitatea ei. Ce trebuia sa fac? Sa spun sefului sa nu actioneze ca un tata? Sa-mi lase sotia sa calatoreasca singura si eu sa merg impreuna cu fratii mei si sotiile lor? Am plecat impreuna si am sperat ca nu vor fi probleme. Asta a fost doar o dorinta a mea, mai ales acolo unde au fost implicate celelalte sotii. Ele erau - nu fratii mei – cele care ii luau in nume de rau lui Hazel faptul ca primea un tratament preferential. Si asta a constituit o potentiala divizare a unitatii care nu mai simtise niciun fel de gelozie pana atunci.

In cele din urma, ceva a trebuit sa iasa si a explodat la departamentul de plecari ale aeroportului cand ne indreptam spre casa. Sotia lui Jackie, Enid, vorbea foarte tare in timp ce noi eram verificati. Nu mai statuse niciodata fata in fata cu Hazel si ea continua sa tot vorbeasca despre ceva ce in mod clar dorea sa fie auzit. Enid a mai strigat o singura data si Hazel a izbucnit: - "Inceteaza, Enid!" - "Jackie!", a spus Enid. – “Ai auzit ce a spus?” – “Fii linistita, Enid”, a spus Jackie, exasperat ca si noi. Dupa cum va afla orice barbat, acesta a fost cel mai rau lucru pe care ar fi putut el sa-l spuna - si asa a escaladat totul. Ea s-a intors spre Jackie, el a impins-o inapoi si ea a cazut.

Michael a fost indignat. "Noi nu am fost obisnuiti asa – noi obisnuiam sa ne distram", a spus el. Ura discordia si acest episod a servit doar pentru a-si dovedi el punctul de vedere: sotiile provoca drama si produc distragerea atentiei. De aceea, povestea ca Hazel ar fi intervenit in sesiunile noastre de coregrafie, a fost atat de ridicola! Nici un frate nu ar fi tolerat-o. Cu atat mai mult Michael. Pentru el, era suficient ca se confrunta cu geloziile lor in afara salii de repetitie. El chiar avea o expresie pentru neveste si amestecul lor, mentionand un aliniat din Cele Zece Porunci; le numea "pauni meschini si prefacuti, cu gheare ascutite" - bazata pe femeia trimisa sa sopteasca la urechea lui Moise.

Sotiile erau motivul pentru care grupurile se desparteau: aveau propriile asteptari cu privire la ceea ce ar trebui sa faca sotii lor. Acest mod de gandire l-a facut pe Michael sa promita ca nu se va casatori niciodata pana cand nu-si va gasi sufletul si perechea creativa. In plus, el avea prea multi munti de urcat si nu dorea sa fie tinut pe loc. Dar, incidentul de la aeroport a fost doar unul dintre multe altele, pe parcursul ultimelor saptezeci. In cele din urma, acesta a fost momentul in care a fost lansat in anul 1983, "Wanna Be Startin' Something". Ascultati aceste versuri si o sa va puteti da seama cam ce gandea Michael despre sotiile care incep intotdeauna un fel de drama.

La mijlocul anilor saptezeci, Motown se lupta sa-si pastreze familia impreuna. Exista o dezamagire pe scara larga cu privire la promovarea si inregistrarea vanzarilor. Atat cei de la Four Tops, cat si cei de la Gladys Knight & the Pips au plecat pentru noi branduri (in curand au fost urmati de Temptations), iar Marvin Gaye a preluat controlul asupra propriului material de compozitor si cantaret - urmand exemplul precedent a lui Stevie Wonder - pentru a crea albumul sau de neuitat, “What’s Going On”. Cand a fost lansat acest album, Michael l-a considerat "o adevarata capodopera" si a plasat mansonul albumului pe unul dintre rafturile de la Hayvenhurst: ca ornament care trebuie admirat; un exemplu de urmat. Este inca acolo, unde l-a lasat sprijinit, si in ziua de azi.

Privind in urma, toata lumea parea sa fie revigorata sub noul management care oferea mult mai multa libertate. Exceptand pe cei de la Jackson 5, Michael spunea tot timpul: "Suntem capitani ai propriei noastre nave", iar dupa libertatea creativa avuta in Vegas, intoarcerea la Motown a fost sufocanta pentru frati. Cu totii se simteau tratati ca niste copii si restrictionati creativ. Incercarile lui Michael de a scrie cantece i se inmulteau in minte si pe hartie, iar fratii isi faceau griji cu voce tare ca "nava Motown se scufunda". A fost o intalnire dificila cu domnul Gordy - la care eu nu am fost invitat - cand Michael, nu Joseph, a fost cel care a cerut mai multa libertate. A fost refuzat.

Domnul Gordy a considerat ca aveam nevoie de Corporatie, iar Michael a privit refuzul ca pe o lipsa de incredere. Eu nu m-am bagat, pentru ca am considerat ca totul se va rezolva. Michael avea o afectiune profunda pentru dl Gordy si stia cat de incapatanat putea fi - dar daca ii lasai ragaz cateva zile, putea fi convins. Asa cum a fost cand a dat pentru prima oara unda verde sa ni se semneze, la recomandarea Suzannei de Passe. Asa cum a renuntat la ideea lui, atunci cand Marvin Gaye a cerut mai multa libertate de compozitie si inaintea lui, Stevie Wonder. Domnul Gordy era incapatanat, dar rezonabil. Era nevoie doar de timp."

“You Are Not Alone, Michael”/  cap. Growing Pains/ de Jermaine Jackson

Michael Jackson nu trebuie sa demonstreze nimic in plus fata de ceea ce a demonstrat unei lumii intregi prin talentul sau unic daruit de Puterea Divina ! De-alungul vietii, prin faptele sale si prin puterea credintei, prin onestitatea si omenia pastrata pana la final, a aratat destul tuturor detractorilor cine a fost. Dar, daca acestia nu inteleg si vor cu tot dinadinsul sa distruga (pentru anumite interese obscure care nu ocolesc deloc lumea noastra de astazi) imaginea unui talent exceptional care nu mai este printre noi (dar a carui mostenire mult prea valoroasa sigur deranjeaza) si sa dea un cu totul alt sens bunelor sale intentii, umanitarismului incontestabil, bucuriei unui tata care si-a iubit mai presus de orice copiii, atunci cu siguranta nu el este cel caruia trebuie sa i se faca radiografia!

Pentru acest lucru, in toate timpurile, au existat si vor mai exista destui Bashiri care sa-si astepte, cu ostentatie si interes, randul!

“Today, we stand together all around the world, joined in a common purpose to remake the planet to a heaven of joy, and understanding, and goodness. No one should have to suffer, especially our children. This time we must succeed. This is for the children of the world.” / - Michael Jackson /31 Ianuarie 1993/ Superbowl Pasadena California 

"Astazi, suntem in colaborare peste tot in lume, uniti intr-un scop comun, acela de a readuce planeta la un paradis al bucuriei, intelegerii si bunatatii. Nimeni nu ar trebui sa sufere, in special copiii nostri. De data aceasta trebuie sa reusim. Acest spectacol este pentru copiii lumii.” 

”Nu trebuie sa plangi/ In acest loc vei simti/ Ca nu exista durere sau regret”