Maica Tereza - MISIONARELE CARITATII

“Unde exista Iubire, exista Dumnezeu”

 "In momentul trecerii, nu vom fi judecati in functie de numarul de fapte bune facute sau de diplomele primite in timpul vietii. Vom fi judecati in functie de dragostea depusa in munca noastra."/ Maica Tereza

  

Intemeierea  grupului „Misionarele Caritatii”

   Pentru a se pregati sa lucreze cu cei saraci, Maica Tereza a urmat unele cursuri de pregatire medicala intensiva, cu „Surorile Medicale Misionare Americane” din Patna, India. Prima sa actiune curajoasa in Calcuta a fost sa adune copiii nescolarizati din mahalale si sa inceapa sa-i invete. A atras rapid atat sprijin financiar cat si voluntari, iar in 1950 propriul grup, numit „Misionarele Caritatii”, a primit statut oficial ca si comunitate religioasa in Arhidieceza de Calcuta. La inceput, aceasta avea doar 12 membri, fosti profesori si fosti elevi de la Liceul ''Sfanta Maria'', dar, pe masura ce congregatia s-a dezvoltat si au inceput sa primeasca mai multe donatii, activitatea acesteia a crescut vizibil.

   Principala sarcina a grupului era aceea de a iubi si de a ingriji acele persoane de care nimeni nu avea grija. "Sa ajute pe cei saraci si sa le faca o soarta mai buna", acesta a fost singurul lucru pe care si-a cheltuit ea banii. Maica Tereza spunea despre hranirea si ajutarea acestor oameni: "Il hranesc si il ajut pe Isus, pentru ca asta este ceea ce mi-a poruncit el, sa ajut pe cei saraci. - Cand mi-a fost foame m-ai hranit, cand mi-a fost sete mi-ai dat sa beau, cand mi-a fost frig m-ai imbracat? - Asta este ceea ce a zis El.”. 

    Membrii grupului depun juramintele traditionale de saracie, castitate si ascultare, dar au adaugat un al patrulea juramant, acela de a-si oferi serviciile gratuit pentru cei mai saraci dintre saraci. In opinia Maicii Tereza, activitatea grupului sau era foarte diferita de cea a vechilor organizatii de ajutor social. Ea si-a vazut calugaritele slujindu-l pe Isus, confruntandu-se cu marea suferinta a celor saraci, in special a celor care mor singuri sau a celor care sunt abandonati de copii.  

 

   Misionarele Caritatii si-au inceput activitatea distinctiva, de slujire pana la moarte, in anul 1952, cand au preluat un templu din Calcuta, care anterior fusese dedicat unei zeite hinduse, Kali. Scopul principal al surorilor care lucrau acolo, era acela de a aduce putina bucurie si liniste sufleteasca, demnitate si multa dragoste, acelor oameni saraci care se aflau inaintea mortii iminente. Conditiile materiale nu erau impresionante, insa, curatenia gasita acolo, era completa si atmosfera emotionala, de preocupare si dragoste, perceputa de majoritatea vizitatorilor, era cu adevarat sfanta.

      In zorii zilei, calugaritele ieseau pe strazi pentru a aduna mortii din santuri si canale, sugarii abandonati si pentru a imparti paine saracilor. In cazul in care, surorile erau criticate sau discreditate datorita muncii lor nesatisfacatoare (in contextul zecilor de milioane de saraci disperati si de oameni suferinzi ai Indiei), Maica Tereza raspundea intotdeauna categoric. Ea considera orice ajutor guvernamental ca fiind binevenit, dar era multumita sa-si vada surorile facand tot ceea ce este omeneste posibil pentru persoanele sarace care sufereau, intrucat considera fiecare individ ca infinit de pretios in ochii lui Dumnezeu.

   

        Misionarele Caritatii au primit si din partea mass-mediei o atentie sporita, pe care Maica Tereza a folosit-o indemanatic pentru a beneficia de ea in munca sa. In anul 1952 a fost deschis in Kalighat, Nirmal Hriday (sau inimi curate), un adapost pentru muribunzi. Chiar din prima zi, ea a luat o femeie literalmente pe jumatate mancata de sobolani si furnici, a dus-o la adapost si a curatat-o. Acest adapost a devenit tot mai popular pentru muribunzii saraci care nu aveau unde sa mearga si carora, prin crearea acestui loc, li s-a oferit ingrijirea necesara si un tratament medical adecvat. In anul 1957 au inceput sa lucreze cu leprosii. Maica Tereza a infiintat chiar si o colonie pentru leprosi, unde acestia sa-si poata construi propriile case si sa poata lucra pe propriile domenii. Colonia a fost numita Shanti Nagar. Cea mai mare problema, spunea ea, nu este boala, ci lipsa de dragoste si sentimentul de a fi nedorit.

     O alta fundatie a Maicii Teresa a fost Shishu Bhavan - casa pentru copii, destinata copiilor ai caror parinti nu pot avea grija de ei, orfani sau abandonati pe strazi. In decursul anilor, au mai fost infiintate: o clinica pentru bolnavii de tuberculoza, una pentru bolnavii mintal, o maternitate, un camin pentru mamele necasatorite, un azil pentru bolnavii SIDA si numeroase scoli. In anul 1959 au inceput sa se extinda in afara Calcutei, exercitandu-si munca in alte orase din India. Ca si in Calcuta, au pus accentul pe cei mai saraci dintre saraci: orfani, muribunzi, precum si cei ostracizati de boli cum ar fi lepra. In scurta vreme aveau o prezenta in peste 22 de orase din India, dar nu s-a oprit aici.

   

       Maica Tereza a vizitat si alte tari precum Ceylon (Sri Lanka), Australia, Italia, Tanzania si Venezuela pentru a infiinta unele fundatii. A calatorit la Beirut, unde a ingrijit atat copiii crestini, cat si pe cei musulmani. Desi, in cele mai multe dintre aceste tari, problemele celor saraci pareau agravate de cresterea necontrolata a populatiei, Surorile misionare si-au sustinut punctele de vedere puternic negative atat asupra avortului, cat si asupra contraceptiei. Convingerea lor majora era ca toate vietile sunt pretioase si, uneori, pareau sa sugereze ca, cu cat existau mai multe fiinte umane, cu atat planul lui Dumnezeu era mai prosper. Maica Tereza s-a impotrivit in mod clar avortului si legalizarii divorturilor. In anul 1994, in cadrul unei conferinte la Washington, declara: ''Nu ucideti copilasii! Le rog pe toate mamele din lume: Daca nu doriti un copil, dati-mi-l mie... Eu il doresc!.. Asa am adoptat  peste 3.000 de copii in Calcutta''. 

   In 1969, Maica Tereza a permis unui grup numit „Asociatia Internationala a Colaboratoarelor Maicii Tereza” sa se afilieze „Misionarelor Caritatii”. Acesta a fost un fel de "al treilea ordin," asa cum practic numesc uneori catolicii grupurile laice care se afiliaza la ordine religioase, atat pentru a ajuta ordinele in munca lor, cat si pentru a participa la spiritualitatea lor idealista. Aceste colaboratoare au fost atrase de munca Maicii Tereza pentru cei foarte saraci, iar constitutia lor preciza ca doreau sa ajute pe cei mai saraci dintre saraci, indiferent de casta sau crez, intr-un spirit de rugaciune si sacrificiu.      

   Grupul Maicii Tereza a continuat sa se extinda de-a lungul anilor 1970, incepand activitati in noi tari precum Iordania (Amman), Anglia (Londra) si Statele Unite ale Americii (Harlem, New York City). Ea a primit atat recunoastere, cat si sprijin financiar prin premii, cum ar fi Premiul pentru Pace Papa Ioan XXIII, o subventie de la Fundatia Iosif Kennedy Jr. si in 1972, Premiul „Nehru Jawaharlal” din India pentru Intelegere Internationala.

Daruirea pentru cei foarte saraci

   Binefacatorii veneau in mod regulat sa sustina activitatile in curs sau sa stimuleze surorile pentru a deschide noi actiuni. In 1971, a deschis in Bangladesh o casa pentru femeile violate de soldatii pakistanezi in timpul conflictelor de atunci. Prin 1979 grupurile ei aveau mai mult de 200 de operatiuni diferite in peste 25 de tari din intreaga lume, cu zeci de alte actiuni la orizont. In 1986 l-a convins presedintele Fidel Castro sa-i permita o misiune in Cuba. In 1988 Maica Tereza si-a trimis Misionarele Caritatii in Rusia si a deschis o casa pentru bolnavii de SIDA din San Francisco, California. A fost prezenta si in Romania, in anul 1990, cu ocazia deschiderii, la Bacau, a "Casei Misionarelor".  In 1991 s-a intors acasa in Albania si a deschis o casa in capitala Tirana. La acel moment, erau 168 de case care operau in India. Mai tarziu, in 1995, s-au materializat planurile de a deschide case in China.        

       

Semnul distinctiv al tuturor actiunilor Maicii Tereza, de la adaposturile pentru muribunzi la orfelinate si case pentru bolnavi mintal, a continuat sa fie munca pentru cei saraci. Dragostea constanta a fost atat pentru ea, cat si pentru tot grupul regula primordiala. Acea misiune incredintata de Dumnezeu ei si grupului ei a fost simpla: ajutorarea celor foarte saraci cu multa dragoste si pricepere.

    A fost considerata o sfanta a timpului in care a trait. Prin modestia-i simpla ce o caracteriza, incerca de fiecare data sa abata toata atentia de la munca sa, catre munca grupului si catre Cel care era inspiratia sa. A continuat sa combine activitatile administrative eficace cu o viata exigenta de rugaciune, iar daca a acceptat sa i se faca publicitate muncii sale, asta nu a fost in nici un caz datorita unui cult al personalitatii.

Spre sfarsitul vietii sale, Maica Tereza a fost un prieten al regilor si presedintilor din intreaga lume. Dar a continuat sa stea cu cei saraci, cu care a ales sa-si petreaca cea mai mare parte a timpului, calatorind in zonele sfasiate de razboi, cum ar fi Beirut si in tarile afectate de seceta, cum ar fi Etiopia, cautand sa gaseasca noi persoane care au nevoie de dragoste si mult sprijin. Cand a fost intrebata ce se va intampla cu grupul sau si cu munca dupa moartea sa, a raspuns ca Dumnezeu va oferi sigur un succesor, o persoana umila si mai credincioasa decat ea.  

      In anii 1980 si 1990, problemele de sanatate ale Maicii Tereza au devenit un motiv de ingrijorare. Ea a suferit un atac de cord in timp ce-l vizita pe Papa Ioan Paul al II, in 1983. A avut un alt atac de cord fatal aproape in 1989 si a inceput poarte un stimulator cardiac. In luna august 1996, lumea s-a rugat pentru insanatosirea Maicii Tereza. La varsta de 86 de ani, Maica Tereza a fost conectata la un aparat de respirat intr-un spital, suferind de insuficienta cardiaca si de malarie. Medicii nu erau siguri ca poate fi recuperata. In doar cateva zile, insa, a fost pe deplin constienta, a cerut sa fie impartasita si a solicitat ca medicii sa o trimita acasa. Dupa ce a fost trimisa acasa, cu cateva saptamani mai tarziu, la inceputul lunii septembrie, un medic afirma ceea ce ea credea cu tarie, "Dumnezeu va avea grija de mine."

      La sfarsitul lunii noiembrie a aceluiasi an, Maica Tereza a fost din nou internata. A avut o interventie chirurgicala de angioplastie pentru a i se goli doua artere blocate. I-a fost transmis si un soc electric usor pentru a se corecta bataia neregulata a inimii. A fost eliberata dupa ce a petrecut aproape o luna in spital. In luna martie 1997, in urma unui proces de selectie de opt saptamani, in varsta de 63 de ani, sora Nirmala fost numita drept noul lider al Misionarelor Caritatii. Desi Maica Tereza a incercat sa-si reduca din indatoriri pentru ceva timp (din cauza problemelor ei de sanatate), a ramas  totusi intr-un rol consultativ pentru sora Nirmala.

Maica Tereza si-a sarbatorit cea de-a 87-a zi de nastere in august, si a murit la scurt timp dupa aceea in urma unui atac de cord, la 5 septembrie 1997.

      

 Lumea, indurerata pentru pierderea ei remarca: "Ea a fost Mama insasi, acea mama care a respectat oamenii saraci. Dupa ce o vom ingropa, vom fi pierdut ceva care nu mai poate fi inlocuit." 

O caracteristica aparte a muncii sale, o reprezinta respectul sau fata de fiecare fiinta umana. Cei mai singuri, cei mai napastuiti si cei mai bolnavi si-au gasit alinarea in mainile sale. Acesta filosofie deosebita, de viata, a Maicii Tereza este adanc inradacinata in credinta sa. 

   Prezenta sa radia o anumita energie si o inteligenta care stralucea fara a exprima nervozitate sau nerabdare. Multi dintre recrutii sai proveneau din persoane atrase de aura sa de sfintenie, insa ea parea prea putin impresionata de atentia primita. Conservatorii Bisericii Catolice uneori o foloseau ca pe un simbol al valorilor religioase traditionale, de care ei sigur duceau lipsa in bisericile lor. Misionarii Caritatii sunt ghidati in continuare de constitutia scrisa de ea, pentru ei. Ei pastreaza o amintire vie despre dragostea ei pentru cei saraci, dragoste care a creat fenomenul Maica Tereza. Memoria ei va avea un impact de durata asupra urmatoarelor generatii de misionari, precum si asupra lumii, ca un intreg.

   

Semenii sai au privit-o intotdeauna ca pe o sfanta, insa Maica Tereza spunea:

''Nu sunt decat un creion in mainile lui Dumnezeu. El scrie ceea ce vrea. Sunt sigura ca El este, nu eu. Este lucrarea Lui, nu a mea. Eu sunt doar disponibila la poruncile Sale. Fara El nu pot face nimic. Insa nici Domnul nu ar putea face nimic pentru cineva care ar fi plin de sine. Trebuie sa actionam ca si cum totul ar depinde de noi, dar, sa-i lasam restul lui Dumnezeu''. 

https://en.wikipedia.org/wiki/Missionaries_of_Charity

http://biography.yourdictionary.com/mother-teresa#gwcE2g82AHyeKwmu.99