Michael Jackson – MARK of the ANCIENTS

 

“Cand ne deschidem inimile si apreciem tot ce ea ne-a daruit, Natura isi gaseste rasplata. Sunetele aplauzelor se rostogolesc in Univers si ea se inclina.” / MJ

AMPRENTA CELOR DIN VREMURI STRAVECHI

A trait in desert toata viata, insa pentru mine totul era nou. "Vezi urma aceea, in nisip?" m-a intrebat, aratand spre un loc de langa tarmul stancos. Am privit cat de aproape am putut. "Nu, nu vad nimic!”  --  "Chiar asta este ideea", a zambit el! "Acolo unde nu poti sa vezi nicio urma, pe acolo au trecut cei din vremurile stravechi.” 

Am mers putin mai departe si el mi-a aratat o deschizatura, sus, in peretele din gresie. "Vezi casa aceea, acolo sus?" m-a intrebat. Am privit cu mare atentie: "Nu este nimic de vazut."  --  "Esti un elev bun." Mi-a zambit. "Acolo unde nu exista nici un cos de fum sau acoperis, cel mai probabil, acolo au locuit cei din vremurile stravechi.”

Am inconjurat un meandru si in fata noastra s-a asternut o priveliste ireala... mii si mii de flori ale desertului inflorite! "Poti vedea ce lipseste?" m-a intrebat. Am dat din cap. "Este doar val dupa val de frumusete."  --  "Asa este", a zis el cu o voce joasa. "Acolo unde nimic nu lipseste, acolo au recoltat cel mai mult cei din vremurile stravechi.”

Am reflectat la toate aceste lucruri, despre cum generatiile au trait odata in armonie cu pamantul, fara a lasa semne care sa umple de rani locurile in care au salasuit. In tabara, in noaptea aceea, i-am spus: "Ai omis un singur lucru." "Care este acela?" m-a intrebat el. “Unde sunt ingropati cei din vremurile stravechi?” 

Fara sa raspunda, si-a trecut toiagul prin foc. O flacara puternica a izbucnit, a strabatut aerul, apoi a disparut. Invatatorul meu mi-a aruncat o privire pentru a intreba daca am inteles aceasta lectie. M-am asezat foarte tacut, iar tacerea mea i-a spus ca da.

Dancing the Dream/ Mark of the Ancients/ de Michael Jackson

Cei care au trait in antichitate, in vremuri stravechi, imemoriale, au lasat in simplitatea, intelegerea si comuniunea lor cu natura, mai degraba o mostenire spirituala, decat una materiala. Legatura omului cu pamantul si cu fortele naturii ne defineste pe noi toti, indiferent de provenienta noastra. Avem in mostenirea noastra genetica un patrimoniu spiritual vast, transmis de-alungul timpului din generatie in generatie. Informatiile sunt inregistrate in inconstientul nostru colectiv, acolo unde "mintea este ancorata asa cum un copac este inradacinat in pamant". Amprenta strabunilor este ca o flacara vesnica care lumineaza mai viu in noi, atunci cand este reactivata.

De-a lungul mileniilor, oamenii pamantului nu au incetat sa-si puna intrebari la care au incercat sa gaseasca raspuns. Cine suntem noi in raport cu natura care ne inconjoara, in raport cu fortele ei dezlantuite, in raport cu Universul, in raport cu Dumnezeu, cu noi insine si cu ceilalti asemenea noua? Ca raspuns la toate aceste intrebari, mesajele pe care oamenii le acceseaza au fost si sunt in functie de curatenia si spiritualitatea lor. In ziua de astazi, avem toate informatiile necesare pentru a intelege cine suntem noi cu adevarat. Avem toate acele informatii pentru a constientiza cat de necesara ne este comuniunea, armonia, intelegerea si respectul fata de tot ce ne inconjoara, fata de Forta Creatoare care ne-a dat nastere. Nimic din ceea ce se intampla in Univers nu este fara rost. Nu intamplarea este cea care aduce oamenii si faptele lor impreuna in timp si spatiu, ci necesitatea completarii, a intregirii. Caile de comunicare sunt mai mult decat simple cai de comunicare intre oameni, sunt coridoarele fluxurilor de energie spre alta Sursa, cea Universala!

Sa lasam Forta Creatoare sa se manifeste prin noi si atunci toata forta Universului, toata acea iubire revitalizanta pe care o invocam de atatea ori, va curge prin noi. Este tot ceea ce conteaza! Adanc, in tacerea trecutului, ne vom regasi mostenirea si esenta a ceea ce suntem.

Michael Jackson – ANGEL OF LIGHT

 

“In miezul fiintei voastre/ Este un loc infinit, in care/ Nelimitat si pur se afla embrionul divinitatii”

INGER DE LUMINA 

Este greu sa vezi ingerii, desi m-am uitat la imaginile lor ore in sir. Unii oameni ii pot vedea fara imagini, si spun despre ei povesti interesante. De exemplu, ingerii sunt toti de sex feminin, un lucru care nu m-a surprins odata ce l-am aflat. La nastere, ingerul recrutat din randurile celor mai tineri, participa la aparitia fiecarui copil, in timp ce un alt inger, mai in varsta dar deloc sever, ajuta muribundul sa paraseasca aceasta lume, fara parere de rau sau suferinta.

Poti sa te rogi la ingeri si ei te vor asculta, dar cel mai bun mod de a-i chema, dupa cum am mai spus, este sa razi. Ingerii raspund la bucurie, pentru ca din asta sunt ei facuti. De fapt, atunci cand mintile oamenilor sunt umbrite de furie sau ura, nici un inger nu poate ajunge la ei.

Nu toti ingerii au aripi - asa cum sustin unii clarvazatori – dar, aceia care au, isi pot desfasura anvergura penelor lor aurii, intinzandu-le peste intreaga lume. Daca ati avea ochi cu care sa puteti privi direct in soare, ati putea vedea un inger imens prezidand de acolo; unul mai senin zambeste de pe suprafata Lunii.

Ingerii isi petrec intreaga lor viata, care este vesnica, gravitand in jurul Creatorului, aducandu-i lauda prin cantece. Oamenii cu urechi ascutite le-au interceptat. Armoniile corului angelic sunt incredibil de complexe, spun ei, dar ritmul este simplu. "Mai ales pe timpul cand nu stau in loc", a afirmat un ascultator. Din anumite motive, acest fapt este aproape cel mai bun ce l-am aflat pana acum.

Dupa un timp, ajungi sa auzi singur ingeri pe care, insa, nu ii poti vedea. Atunci cand un inger- supraveghetor a auzit asta, a fost socat. "Nu vezi?", a spus el. "doar si tu ai un inger in tine. Toata lumea are. Eu pot sa-l vad chiar acum si cred ca si tu poti" "Nu", am spus eu cu tristete si am intrebat cu ce seamana. "Arata ca mine?"

“Ei bine, da si nu," raspunse misteriosul inger-supraveghetor. "Totul depinde de ceea ce crezi tu ca esti. Ingerul tau este un punct de lumina asezat in centrul inimii tale. Este mai mic decat un atom si asteapta. Odata ce te apropii de el, ingerul tau se extinde. Cu cat vii mai aproape, cu atat ingerul tau va creste mai mult, pana cand, in cele din urma, intr-o explozie de lumina, iti vei vedea ingerul in forma sa adevarata si, in clipa aceea, te vei vedea si pe tine insuti."

Ca urmare, acum imi caut ingerul tot timpul. Stau in tacere, intocandu-mi privirea spre interior. Nu cu mult timp in urma, am zarit ceva care licarea. "Esti tu, ingere, tinand o lumanare?" O palpaire si a disparut. Cu toate acestea, a fost suficient ca inima mea sa bata salbatic. Data viitoare, ingerul meu va flutura un felinar, apoi va tine o torta, apoi va aprinde un foc. 

Asta mi-a promis ingerul-supraveghetor, iar acum, ca am zarit aureola, stiu suficient incat sa cred.

Dancing the Dream/ Angel of Light / Michael Jackson

 

Cu cat cunoasterea de sine ajunge la un nivel mai inalt, cu atat mai mult ingerul nostru protector revarsa asupra noastra lumina binefacatoare, inundandu-ne fiinta. Respiram adanc energia revitalizanta care ne transforma. Avem sentimentul gasirii in noi insine, si nu in afara, a pacii mult-visate si a deplinei libertati asiduu cautate. In ochii nostri, o lacrima de multumire isi cauta in suflet paradisul. Acolo, in invizibilitatea si infinitatea scanteii divine, iti sunt si imi esti oaspete. Acolo, unde nu exista urma de regret, avem incredere deplina in vocea noastra interioara. In splendoarea unui alt maine, vor creste aripi ce ne vor inalta. Inger si suflet, in lumina ne vom inalta! Vom fi scanteie divina si flacara pamanteana. Vom fi energia care va inlatura umbra singuratatii, tristetii, tradarii si umilirii.

Pentru ca, unde oare am putea sa ne regasim si sa Te regasim, Doamne, decat in noi insine si in acesti Ingeri de lumina care ne intaresc mereu increderea in Tine?

Versuri din Quantum Leaps/ Dancing the Dream

Michael Jackson – I SEARCHED FOR MY STAR

“Sa visam la un maine in care sa putem iubi cu adevarat, din suflet, si sa fim in stare sa recunoastem iubirea ca pe adevarul suprem din inima intregii creatii"- MJ

 

MI-AM CAUTAT STEAUA

Cand eram mic, obisnuiam sa ma intind pe spate, in iarba, noaptea. Spuneam unu si acelasi lucru unei stele sau alteia, dorindu-mi ca una dintre ele sa fie a mea, asa cum ar fi un prieten imaginar. 

Mai intai am ales Steaua Polara, pentru ca unui copil ii este cel mai usor sa o gaseasca, odata ce stie ca Carul Mare este pe cale sa o prinda. Dar, eu voiam ca steaua mea sa fie o stea in miscare si nu una atat de fixa. In plus, marinarii de pe mare s-ar pierde fara ca Steaua Polara sa ii indrume.

Apoi, am ales doua stele speciale din inima Lebedei. Toate celelalte stele pareau albe - dar acestea erau albastru stralucitor si auriu. Mi-au amintit de gemenele sclipitoare, si inainte de a alege, m-am oprit. Ele apartineau una alteia si nu ar fi fost corect sa iau doar una. 

Centura lui Orion mi-a atras atentia pentru o clipa, dar eu nu sunt un vanator. Mai bine ar fi sa las Steaua Cainelui in pace, cu nasul apasat pe urmele celeste si coada lovind cerul.

La sfarsit, m-am indreptat catre preferatele mele, cele Sapte Surori. Pentru mine, ele erau ca niste doamne elegante care se pregateau pentru bal, infasurate intr-un nor de un albastru diafan. Dar, cine are inima sa desparta sapte surori?

Jocul meu m-a invatat multe despre cerul noptii, dar am crescut. Toata ideea de a avea propria mea stea a disparut si a fost greu sa-mi amintesc daca, in cele din urma, am ales una. Oamenii au inceput sa-mi spuna despre cuvantul “stea” ca inseamna ceva cu totul diferit. I-am crezut pe jumatate. Apoi, intr-o seara m-am aruncat in pat, ranit si ingrijorat. Inima mea se simtea ingreunata de necazuri. Impiedicandu-ma in picioare, m-am uitat pe fereastra. Nori grosi mascau cerul de la miezul noptii. Nu se vedea nicio stea!

Am tremurat la gandul unei lumi fara stele. Fara un ghid in care marinarul sa aiba incredere pe mare, fara acele nestemate care sa ne uimeasca simtul frumusetii, fara un vanator care sa priveasca spre urmatorul orizont, fara o doamna minunata care sa-si lase parfumul in sala de bal a cerului. De altfel, peste tot pe glob, aerul este atat de murdar, iar luminile din orase sunt atat de stralucitoare incat, pentru unii oameni, doar cateva stele mai pot fi vazute. Este posibil ca o generatie de copii sa creasca privind cerul gol si sa intrebe: “Pe vremuri, acolo erau stele?”

Haideti sa le redam cerul si sa facem asta acum - inainte sa fie prea tarziu. O sa-mi caut steaua pana o voi gasi. Este ascunsa in sertarul inocentei, infasurata intr-o esarfa de uimire. Voi avea nevoie de o harta care sa-mi spuna ce spatiu ar trebui ea sa umple si acela va fi unul mic. Suntem insa aproape cinci miliarde de oameni pe pamant si cu totii avem nevoie de cer. Gaseste-ti steaua si arunc-o in sus pana la cer. Inca il mai ai, nu-i asa?

Dancing the Dream/ I Searched for My Star / Michael Jackson

Gaseste steaua care iti lumineaza sinele si fa-o cunoscuta celorlalti! Lumina si caldura ei vor sadi incredere, iubire si empatie fata de cei care se simt instrainati, insingurati si parasiti. Sa nu iti fie teama! Daruieste fara sa astepti ceva in schimb! Daruieste iubire, chiar daca uneori va fi inteleasa gresit si chiar batjocorita. Daruieste-ti gandurile bine intentionate, chiar daca uneori vor fi interpretate ca rau-voitoare si respinse. Daruieste admiratia sincera si multumirea adanca pentru frumusetea incomensurabila a creatiei divine, chiar daca intentiile iti vor fi spulberate uneori de o inimaginabila rea-credinta. 

Cuvintele si sentimentele tale fata de tot ce este minunat si pur in aceasta viata, fata de bucuria deplina pe care tu o simti atunci cand atingi cu gandul, cu inima si cu spiritul infinitul, nu te obliga si nu obliga pe nimeni la nimic in afara de bun-simt. Continua sa sensibilizezi suflete alese prin lumina ta, chiar daca uneori i se va reprosa ca este un produs al transformarii energiei intunericului. Iar daca ceilalti vor continua sa creada ca lumina daruita de tine nu este demna de luat in seama si daca tu crezi ca eroarea pe care ei o fac este prea mare, atunci diminueaz-o printr-un incredibil simt al asertivitatii si al bunului-simt.

Se pare ca steaua pe care tu o cauti de atata timp, sta ascunsa intr-un loc numit inima. Un loc atat de mic ca dimensiune, dar atat de fara de margini ca spirit si ca admiratie fata de intreaga Creatie!

Fii constient de tine insuti! Adanc in interiorul tau, fii constient si asculta muzica divina a sufletului tau! „Nu stii ca trupul adevarului este adevarul insusi?”

 

 

 

 

 

Michael Jackson – WINGS WITHOUT ME & TWO BIRDS

“Acesta este dansul meu/ Aceasta imi este inaltarea…”

 

ARIPI FARA MINE

Era august si priveam cerul. In timp ce imi feream ochii cu o mana, urmaream un soim care plana in cerc pe curentii de aer cald. A urcat in spirala la o inaltime din ce in ce mai mare, pana cand, cu un tipat nepamantean, a disparut. Dintr-o data m-am simtit lasat in urma. "De ce ai crescut aripi fara mine?", m-am plans eu. 

Atunci, spiritul meu a spus, “Calea soimului nu este singura cale. Gandurile tale sunt la fel de libere ca oricare alta pasare”. Atunci, am inchis ochii si spiritul meu s-a ridicat, urcand in spirala la fel de sus ca soimul si mai departe, asa incat am privit in jos peste intregul pamant. Dar, ceva nu era in regula. De ce, oare, ma simteam atat de rece si singur?

“Ti-au crescut aripi fara mine", mi-a spus inima. "La ce, oare, este buna libertatea fara iubire?" Asa ca m-am dus in liniste la patul unui copil bolnav si i-am cantat un cantec de leagan. El a adormit zambind si inima mea s-a inaltat, alaturandu-se spiritului meu, in timp ce el se rotea pe deasupra pamantului. Acum eram liber si iubeam, dar totusi ceva nu era in regula.

"Ti-au crescut aripi fara mine", mi-a spus corpul. "Zborurile tale sunt doar imaginatie." Asa ca m-am uitat in cartile pe care le ignorasem inainte si am citit despre sfintii din toate timpurile, care au zburat efectiv. In India, Persia, China si Spania (chiar si in Los Angeles!), puterea spiritului a ajuns, nu doar in inima, ci in fiecare celula a corpului. "Ca si cum un vultur mare m-ar fi purtat in sus, extazul meu m-a ridicat in aer", a spus Sfanta Thereza.

Am inceput sa cred in aceasta fapta uimitoare si, pentru prima data, nu m-am simtit lasat in urma. Eram soimul si copilul si sfantul. In ochii mei vietile lor au devenit sacre si adevarul a revenit in matca lui:

Atunci cand toata viata este perceputa ca divina, tuturor le cresc aripi.

Dancing the Dream/ Wings Without Me/ Michael Jackson

 

“Tu si eu niciodata nu am fost separati/ Este doar o iluzie faurita de magica lentila a perceptiei”

DOUA PASARI

Nu este usor sa le spun ceea ce simt pentru tine. Nu te-au intalnit niciodata si nimeni nu are imaginea ta. Asadar, cum ar putea ei sa inteleaga misterul tau? Sa le dam un indiciu:

Doua pasari stau intr-un copac. Una mananca cirese, in timp ce cealalta priveste. Doua pasari zboara in inaltul cerului. Cantecul uneia rasuna ca si cristalul, in timp ce cealalta tace. 

Doua pasari se rotesc spre soare. Una capteaza lumina pe penele ei argintii, in timp ce cealalata intinde aripi de invizibilitate. 

E usor de ghicit ce pasare sunt eu, dar pe tine nu te vor gasi niciodata. Doar daca ... Doar daca nu cunosc deja o iubire care nu interfereaza niciodata, care vegheaza de dincolo, care respira liber in aerul invizibil.

Dulce pasare, sufletul meu, tacerea ta este atat de pretioasa! Cat va dura pana cand lumea va auzi cantecul tau in al meu?

O, abia astept sa vad sosind acea zi!

Dancing the Dream/ Two Birds/ Michael Jackson

Muzica, dans, compasiune si intelegere fata de copii, fata de situatia dificila in care se zbate lumea in ziua de astazi, atitudine critica fata de conflictele armate si de strada, fata de degradarea si distrugerea deliberata si sistematica a naturii, fata de cruzimea, isteria si instrainarea ce ne cuprinde din ce in ce mai mult fiinta… toate acestea vin sa puna in lumina sensibilitatea unui suflet prea incercat, a acelei “pasari tacute care ne vegheaza in invizibilitate”. Versurile cantecelor au ceva magic… cautand neincetat sa gaseasca acea coarda delicata care rezoneaza in fiecare om, acele aspiratii, nazuinte sau simple dorinte ramase neimplinite undeva, in ungherele nevazute ale sufletului.

Simplitatea capata, prin vocea sa calda si prin interpretare, prin sufletul pasare, acea incarcatura emotionala care transforma mesajul in pace interioara si in adevar de netagaduit pentru oricare alt suflet. Muzica ia nastere cu tot mai multa daruire, cu tot mai multa pasiune, ducand arta catre perfectiune, catre zone nebanuite, necunoscute noua. Asistam fermecati, cu ochii mintii, clipa dupa clipa, an dupa an, pana la final, la retrospectiva unei vieti traite necontenit in bucuria vie a creatiei, pana la extraordinarul deznodamant in care, creator si creatie devin una. 

Pentru ca, ce are el cel mai de pret este Sufletul. Iar sufletul este nemuritor strabatand chiar si acum cale lunga, pana la cele mai indepartate si nestiute zone, ravasindu-le si luminandu-le.

Toate vin dintr-o singura inima, dintr-o singura dorinta, printr-o singura si inegalabila daruire, din compasiune si sensibilitate sufleteasca. Fiecare moment petrecut in rau, in crang sau in padure, in mijlocul oamenilor, al marii sau chiar pe strazile orasului, are cantecul si ritmul sau. Sunt momente pline de extaz deplin, de sarbatoare a disparitiei tuturor temerllor. Fiecarei clipe traite in mijlocul veseliei si al tristetii, al bucuriei si al durerii, al sperantei si al disperarii, al increderii si al indoielii, i-a simtit ritmul, i-a auzit cantecul. 

Sunetul ploii, al pamantului, al dragostei, al dorintei nascute in zori de zi, strigatul de descatusare al celor incatusati, de eliberare al celor inrobiti, strigatul pentru dreptul la viata al celor condamnati - a fost ascultat cu duiosie si compasiune si transformat in muzica, a fost simtit pana in strafundurile fiintei si transformat in dans.

Odata cu bataile inimii sale si cu vocea spiritului, a simtit si a ascultat extaziat cum pulseaza viata in acest univers, cum aripile care i-au crescut l-au ridicat spre cer. A perceput miracolul creatiei divine si s-a lasat atins de el: 

“Traieste experienta, esti unicul destinatar al mesajului! Sufletul, partea care vegheaza in invizibilitate, este doar o scanteie din Infinitatea Luminii Divine”. 

 

 

 

Versuri din “Heaven is Here” si "Ecstasy"/ Dancing the Dream/ Michael Jackson

Michael Jackson – GOD & MAGIC

 

Frumusetea creatiei poate deschide portile adevarului…

DUMNEZEU

Este curios faptul ca Dumnezeu nu se supara sa fie exprimat de toate religiile, in timp ce oamenii se agata inca de ideea ca numai calea lor este singura cale dreapta. Orice vei incerca sa spui despre acest subiect Dumnezeu, cineva se va ofensa, chiar daca tu vei spune ca iubirea fiecaruia dintre noi pentru Dumnezeu este sincera…

Pentru mine, forma pe care o ia Dumnezeu nu este atat de importanta. Ceea ce este important este esenta. Cantecele si dansurile mele sunt proiectia Lui careia eu ii dau forma. Eu pot crea numai forma. El adauga farmecul.

Am privit in sus la cerul noptii si am zarit stelele atat de aproape, de parca bunica mea le modelase pentru mine..."Cata bogatie, cata maretie!", am gandit eu... In momentul acela l-am vazut pe Dumnezeu in deplinatatea Creatiei Sale. La fel de usor as fi putut sa-i vad Creatia in frumusetea unui curcubeu, in gratia unei caprioare care salta pe o pajiste, in adevarul unui sarut parintesc.

Insa, pentru mine cel mai pretios contact cu Dumnezeu nu are forma. Inchid ochii, privesc in mine insumi si intru incet, incet intr-o liniste profunda. Infinitatea creatiei lui Dumnezeu ma imbratiseaza. Suntem tot una.

Dancing the Dream/ God/ Michael Jackson

“Sunt momente in care rasetele Cerului reverbereaza Pamantul”

 

MAGIE

Ideea mea despre magie nu are de-a face prea mult cu trucurile si iluziile de pe scena. Intreaga lume abunda in magie.

Cand o balena plonjeaza in mare ca un munte abia nascut, ti se taie respiratia de atata incantare neasteptata. Cata magie! Chiar si un copilas care vede pentru prima oara un mormoloc stralucind intr-o balta de noroi, simte acelasi fior. Miracolul ii umple inima, pentru ca a intrezarit pentru o clipa caracterul jucaus al vietii.

Cand vad norii trecand fulgerator peste un varf acoperit de zapada, imi vine sa strig: "Bravo!" Natura, cel mai generos dintre toti magicienii, a produs un alt fior. A revelat adevaratul miraj, incapacitatea noastra de a ramane uimiti in fata minunatiilor ei.

De fiecare data cand soarele rasare, Natura repeta doar o singura porunca: "Priveste!" Magia ei este infinit de generoasa si, in schimb, tot ceea ce trebuie sa facem noi este sa o apreciem.

Ce incantare trebuie sa simta Natura atunci cand, din vartejurile de gaz si din spatiul gol, da nastere stelelor. Ea le azvarle ca pe niste paiete dintr-o pelerina de catifea... un miliard de motive pentru noi sa ne trezim intr-o bucurie deplina. Cand ne deschidem inimile si apreciem tot ce ne-a oferit, Natura isi gaseste rasplata. Sunetele aplauzelor se rostogolesc in univers, si ea se inclina.

Dancing the Dream/ Magic/ Michael Jackson

“Cand privesc de sus o panorama sau un peisaj extraordinar de frumos, pur si simplu imi vine sa plang. Spun “Multumesc!”. Vad cel mai frumos cer, unde norii au nuante de portocaliu si purpuriu”. Doamne, este atat de frumos incat incep sa ma rog… ceva nu este in regula cu mine. De ce eu vad si altii nu? De ce eu apeciez si altii nu? Am fost la un muzeu din Paris, si… m-am prabusit, plangand…”, spune Michael, cuprins de fiorul miracolului.

Acestea sunt adevaratele momente de magie, momente care, pe langa cele ale creatiei, ale intoarcerii la inocenta, la spontaneitatea si puritatea ei, la imensa ei frumusete, te apropie atat de mult de Dumnezeu, lasandu-te coplesit de acel sentiment al multumirii profunde fata de miracolul divin.

Contemplarea frumusetilor covarsitoare ale acestui inepuizabil miracol, numit Natura, admirarea unor opere de arta, a unor momente dintr-un balet clasic sau a altor forme de manifestare artistica, care vin si te coplesesc prin dimensiunea talentului care le-a dat nastere, prin forta cu care esteticul iti deschide sufletul spre o alta lume; o lume in care uiti de tine, facandu-te sa fii parte din frumosul admirat, sa-l cuprinzi, sa-l simti prin toti porii, sa te identifici cu el, sa te topesti cu toata fiinta ta in el. 

Sunt momente care te fac mai pur, care te apropie atat de mult de propria esenta. Sunt momente de abandon total, momente care te readuc spre origini, acolo unde il simti pe Dumnezeu atat de aproape. Sunt momente in care prezenta divina te face sa cazi in genunchi si sa multumesti… pentru ca existi… pentru ca ti s-a dat aceasta sansa… aceasta sensibilitate care te aduce in mijlocul lor, spre a face parte din ele…

 

Versuri din “When the Babies Smiles”/ Dancing the Dream/ Michael Jackson

Michael Jackson – NE VEDEM CU TOTII LA LONDRA

 

Va iubesc atat de mult! Trebuie sa stiti asta…

“Acum vad si simt inca o data aceasta chemare. Sa fac parte din acea muzica care nu doar ne va conecta, ci va face ca noi toti sa ne simtim ca unul, unul in bucurie, unul in durere, unul in iubire, unul in slujire si constiinta.”

 

Din pacate, cand am ajuns acasa la Michael echipa de securitate din Nation of Islam nu m-a lasat sa intru. “Asteapta”, am spus prin interfonul de la poarta. “Eu sunt cel care v-a pus in aceasta slujba si acum imi spuneti cand pot sau nu sa-l vad?” “Nu este aici, Jermaine”, a spus o voce. Clic. Fara sa ma descurajez, m-am dus la hotelul MGM. M-am dus la casa lui de trei ori in ziua aceea si m-am intors de fiecare data. Ma simteam ca un hartuitor. In cele din urma, nu am mai avut rabdare si am sunat-o pe mama, care a sunat-o si ea pe Nanny Grace... si portile electrice s-au deschis. Un tip in costum, cu handsfree in ureche, mi-a transmis ca am la dispozitie “20 de minute si numai 20 de minute”, pentru ca Michael va merge la mall.

In timp ce asteptam jos in hol, m-am uitat in sufragerie. Era plina cu lazi si cutii stivuite. Totul in noua locuinta se simtea fara viata. Michael a coborat scarile zambind si ne-am imbratisat. Ca de obicei, cand eu - sau oricare dintre membrii familiei - treceam de acel paravan artificial al echipei sale, atmosfera intre noi era la fel de calma ca in vremurile bune. I-am spus cum mi-au vorbit oamenii sai. El s-a aplecat inainte sa-mi sopteasca: “Toata lumea de pe aici crede ca detine controlul - in curand vor fi facute schimbari.” Nu l-am crezut - el vorbea de schimbarea personalului actual inca de la World Music Awards din Londra, 2007. Eu am trecut la motivul pentru care eram acolo - si din acel moment, timpul meu de 20 de minute alocat de cei de la paza s-a transformat in ore.

Cand i-am prezentat posibilitatile financiare venite prin Tom Barrack, l-am impresionat de-a dreptul pe Michael. Stiu ca sora mea La Toya a spus ca si-ar fi dorit sa-l fi putut “proteja” de genul Tohme-Tohme, dar daca ar fi cunoscut istoria si realitatea cumplita a situatiei, ma indoiesc ca ar fi avut astfel de opinie. Intentiile fiecaruia nu erau altceva decat bune, dar tot ce conta era ca Michael intelegea acest lucru: ca poate, doar poate, cei doi oameni de afaceri aveau cheia deblocarii mingei si lantului care il trageau in jos.

Pe 23 aprilie 2008, conduceam prin desertul Nevada cu Tohme-Tohme alaturi, pentru a se intalni pentru prima data cu Michael si evident a simtit ca are o voce buna, deoarece a insistat sa cante “Lonely Teardrops” de Jackie Wilson, tot drumul pana in California si dincolo de linia statala. Este greu le sa spui unora ca beau prea mult atunci cand ei sunt pe cale sa ofere fratelui tau salvarea financiara. Diplomatic, am impins un CD si a aparut “Earth Song”. Frumoasa sincronizare, Michael!

In restul acelei calatorii, m-am tot gandit la faptul ca Tohme-Tohme era deschis, avizat, temperamental, dar exact omul de care avea nevoie Michael pentru interimat. El fusese adus pentru a facilita salvarea Neverland-ului. Acesta era singurul lui scop in ceea ce ma privea. In timp ce lucrurile se adevereau, prima intalnire a decurs bine si Michael a vorbit la telefon si cu Tom Barrack. Era linistit ca “discutiile” pareau sa fie respectate indeaproape. Dr. Tohme-Tohme a fost categoric. A luat situatia de gat si a aratat clar ca a sosit timpul sa punem in ordine aceasta casa a lui Jackson. “Vom zbura saptamana viitoare cu Tom”, a spus el, “si vom incepe sa readucem controlul in viata ta.”

Viteza evenimentelor a fost ametitoare si eu nu am putut decat sa multumesc legaturii spirituale dintre Michael si mine pentru tot ceea ce avea sa se intample in continuare. Un e-mail anume mi-a picat in mana si, pentru a salva Neverland-ul, trebuia actionat. Din motive de discretie, ii voi ascunde originile, dar a fost transmis pe adresa de e-mail a conducerii mele, de catre casa de imprumut care incerca sa discute cu Michael de o eventuala executare silita. Incerca sa coopereze cu el pentru a gasi o solutie. O banca careia ii pasa. Dati-va seama! Daca ar fi fost atat de usor in lumea lui Michael! 

E-mailul care imi era adresat a fost ultimul efort al cuiva de a ajuta. Datat pe 29 aprilie 2008, in el se scria: “Draga Jermaine, o echipa lucreaza la acest dosar de doua luni, dar a trecut peste numeroase obstacole prin intermediul avocatilor. A fost foarte suparator sa vad cum se refuza ceva atat de benefic pentru Michael. Acest fapt m-a obligat sa iau legatura cu tine si cu Michael.” L-am alertat imediat pe Tohme-Tohme. El - in numele lui Michael si fara ca nimeni altcineva sa stie - a avut o intalnire cateva zile mai tarziu cu creditorii, intr-una din salile sale de consiliu. Acolo s-a si dezvaluit amploarea totala a situatiei de urgenta. Michael avea timp pana la ora 10 dimineata urmatoare sa-si achite imprumutul de 23 milioane de dolari, in caz contrar, ei intrau in posesia proprietatii.

El a avut impresia ca pana la ora 15:00. Daca nu as fi primit eu acel e-mail, ar fi asteptat pana la ora 15:00 si ar fi pierdut ferma cu o valoare de piata de 66,8 milioane de dolari. Dupa care, toate celelalte domenii ar fi inceput sa cada. La acea intalnire, dupa cum au asistat creditorii, Tohme-Tohme l-a sunat pe Tom Barrack prin difuzor si l-a “facut” sa trimita cele 23 milioane de dolari, pare-se spunand: “Trebuie sa faci asta. Te rog sa faci asta.” Pana la ora 9:54 dimineata urmatoare - cu sase minute inainte ca clepsidra sa fie goala - cele 23 de milioane de dolari au fost virate in schimbul faptului ca Tom primea 50% din proprietatea Neverland. Ranchul era salvat si, daca eu eram bucuros, nu-mi pot imagina decat ceea ce trebuie sa fi simtit Michael.

Cand oamenii intreaba de ce oare dr. Thome-Thome a fost numit managerul lui in iunie 2008, acesta a fost motivul principal deoarece, indiferent de ceea ce s-a intamplat de-a lungul timpului, el si Tom Barrack erau eroi la momentul acela. Nu doar in ochii mei, ci si in ai lui Michael.

Ceea ce s-a intamplat in urmatoarele cateva saptamani, pe masura ce Tohme-Tohme a inteles adevarata stare financiara a afacerilor fratelui meu, a fost deschiderea ochilor. Asta m-a facut sa-mi dau seama cat de aproape ajunsese Michael de Armaghedonul financiar. “Jermaine, cheltuielile sunt revoltatoare. Noi nu am castigat inca razboiul”, a spus Tohme-Tohme, in timp ce examina totul pana la ultimul detaliu. Atunci mi-a spus ca Sony retinea sume exorbitante pentru lucruri precum papetarie; 150.000 de dolari pe luna erau cheltuiti pentru securitate si alti 150.000 de dolari pe luna pentru flori - iar Michael avea doar 600.000 de dolari in numerar accesibil in banca. Michael a fost exemplul clasic de bogat in active si sarac in numerar: cota sa din catalogul ATV Sony valora 500 de milioane de dolari, propria sa muzica MIJAC 85 milioane de dolari, ferma acum salvata 66,8 milioane de dolari, iar bunurile personale, arta si antichitatile erau estimate la 20 milioane dolari.

Din fericire, salvarea financiara a lui Tom Barrack a schimbat totul. El nu a salvat doar ferma, dar si-a asumat si costurile operationale. I-a oferit lui Michael spatiul de respiro de care avea nevoie disperata. Pe de alta parte, Michael a iesit cu toate bunurile intacte. S-ar putea ca el sa fi suferit cateva zgarieturi, vanatai si sperieturi din cauza tuturor datoriilor si proceselor, dar supravietuise tuturor celor aruncate asupra sa. Avea inca datorii uriase - imprumuturi legate de ambele cataloage muzicale - dar, cu o planificare prudenta si o reducere mai mare a costurilor, putea incepe sa se concentreze asupra construirii unui viitor nou. Michael depasise situatia dificila. Acum avea sa fie bine - mai ales cu afacerea care avea sa urmeze in curand. Era mai 2008.

“Spune-mi ce parere ai despre asta”, m-a intrebat el in vara aceea, in timpul ultimei mele vizite la el, in Vegas. A scos cateva fotografii cu exterioarele si interioarele unui conac amplasat pe 16 acri, in mijlocul orasului si cu palmieri in jurul piscinei. “Mi-l doresc foarte mult”, mi-a spus el. “Vrei sa locuiesti tot timpul in Vegas? Cat de usor poti fi remarcat aici!"  “Imi place aici... uita-te la lemnul asta prelucrat si la terenuri", a spus el cu entuziasm, ghidandu-ma prin fotografii. Atunci am constatat ca proprietatea apartinea Printului Jefri al Brunei. “Numai lemnul acesta valoreaza milioane”, a tinut sa adauge Michael. Casa nu se potrivea cu gustul lui anterior - nu exista niciun indiciu de stil Tudor. Era ca un palat, cu acoperisuri din teracota.

Totul in viata sa parea sa fie despre schimbare si transformare intr-un sens bun. Daca exista o asemanare cu Neverland, aceasta era lacul, fantanile si cascadele: avea nevoie intotdeauana sa auda zgomotul apei. Michael a vazut prima data casa in 2007 si acum, in 2008, isi lasase inima acolo. Un an mai tarziu, negocierile pentru vanzarea ei (oricat de mult au fost ulterior negate in public) erau in curs de desfasurare si Michael era pe punctul de a da un avans de 15 milioane de dolari pentru ceea ce el a numit “casa mea de vis”, finantat prin noul lui contract “This Is It”. America fusese iertata si el isi fixa radacinile in Vegas pentru el si copii.

In momentul in care Michael l-a intalnit pe Tom Barrack, s-au imprietenit imediat. M-am amuzat cand Tom a povestit dupa aceea ca a fost placut surprins de el: pe jumatate se asteptase la un star pop aiurit, “dar, am fost impresionat de cat de inteligent e fratele tau“ “Asa spune toata lumea,“ i-am precizat eu. M-am alaturat lui Tom si lui Tohme-Tohme in avionul privat Colony Capital, de la aeroportul Santa Monica la Vegas. Cand am ajuns, iti dadeai seama din zambetul lui Michael cat de recunoscator le era acestor oameni, care aparusera in viata lui la momentul oportun. “Primul lucru pe care il vad, Michael”, a spus Tom, “este ca ai avut in jurul tau o multime de oameni care au profitat si eu astept cu nerabdare sa-ti fiu un partener de incredere cu care sa poti lucra.”

Aveau sa vorbeasca in acea zi si in multe alte zile dupa, despre diverse idei. Michael se insufletea mereu in compania barbatilor care puteau face ca genul acesta de idei sa devina realitate. Tom isi dorea sa construiasca un “Oras Thriller” pe peluzele hotelului sau Flamingo Hilton, completat cu o experienta 3D. Se pare ca proiectul urma sa fie partial finantat de seicul Tarek din Dubai. “Va fi in numele tau si vei putea concerta dupa cum si cand vrei tu”, a spus Tom. La aceasta, Michael s-a intins prin spatele lui si a scos diamantul sau Koh-i-Noor: catalogul de muzica Sony-ATV. Placa aceea, groasa de aproximativ un picior, a aterizat bubuind pe masa; sunetul a 400.000 de cantece isi facea simtita greutatea. “Esti interesat de parteneriatul cu mine in acest sens?”, a intrebat Michael.

A urmat o discutie despre toate dificultatile pe care le intampinase el cu Sony si cati bani imprumutase pentru catalog. Tom i-a spus ca este “interesat sa auda mai multe”, dar eu nu cred ca s-a mers mai departe decat atat. Nu stiu sigur pentru ca, dupa acea intalnire, serviciile mele nu au mai fost necesare, cu exceptia catorva apeluri telefonice. Tohme-Tohme a parut ca se intoarce impotriva mea in momentul in care am instalat un avocat in mix. Trecutul este profesorul nostru si nu aveam de gand sa permit ca fratele meu sa fie inconjurat de doi straini, fara alte sfaturi independente, oricat de demni de incredere ar fi ei. Avocatul Joel Katz fusese un prieten al meu inca din zilele noastre de la Motown si avocatul meu in timpul turneului “Victory”. Era cel mai onest avocat din oras si stiam ca il va supraveghea pe Michael.

Dar, Tohme-Tohme nu a apreciat lucrul acesta, spunand ca nu “vrea sa se intalneasca cu avocatul acela fiu de catea”. Aceasta era latura lui aprinsa, pe care Michael avea sa o cunoasca si sa nu-i placa. Temperamentul noului nostru prieten nu avea sa functioneze niciodata mult timp cu niciunul dintre Jackson. De fapt, Michael a glumit de la inceput despre cat de “infricosator” si „intimidant” era, dar stiu ca Tohme-Tohme avea intentii bune, oricat de abraziva ar fi fost maniera lui. Am continuat sa ma lupt pentru locul lui Joel la masa si in cele din urma am obtinut ce am dorit. Lui Michael i-a placut de el si l-a poreclit “Roosevelt”. Cand Joel isi punea ochelarii, ii amintea de Franklin Roosevelt. Daca Michael iti atribuia o porecla, ramaneai cu ea.

Zilele lui Tohme-Tohme au fost insa numarate din momentul in care el a orchestrat o licitatie a unor bunuri din Neverland, in speranta de a strange mai multi bani pentru a anula mai multe datorii. Michael a aprobat-o, dar a inteles ca doar mobilierul depozitat va fi vandut. Urmatorul lucru pe care l-a stiut a fost ca avea loc o dezmembrare angro a fermei Neverland. A fost ingrozit si furios cand a aflat ca bunurile personale de valoare sentimentala, chiar si colectia sa Lladró (brand spaniol dedicat creatiei de figurine de portelan de arta), trebuiau sa mearga sub ciocanul casei de licitatii Julien. El a trebuit sa ia masuri legale pentru a opri vanzarea. O luna mai tarziu, Tohme-Tohme avea sa fie concediat prin scrisoare.

Totusi, inainte de sosirea acelei zile, am incercat sa aranjez sa-l vad pe Michael, numai ca am descoperit ca Tohme-Tohme, ca toti ceilalti dinaintea lui, se transformase intr-un portar. Dupa cum mi-a si reamintit: “Nu inteleg de ce tot vii. Fratele tau nu vrea sa te vada. Daca cineva nu vrea sa te vada, nu as continua sa ma umilesc si sa ma prezint...” Voi fi sincer, asta m-a usturat, dar cand am vorbit cu Mama, ea a avut sfaturi intelepte, ca intotdeauna: “Jermaine, priveste in felul acesta. Tu l-ai ajutat pe fratele tau intr-un moment in care chiar avea nevoie de un ajutor si el stie asta. Acum indeparteaza-te...” Eram deprimat, dar rational vorbind: am facut tot ce am putut si, indiferent de cei ca Tohme-Tohme, care n-au inteles usa rotativa in care erau prinsi, eu am fost o constanta in viata fratelui meu si asa aveam sa raman.

La o cina pe care Michael a luat-o cu Tom Barrack, s-a plantat samanta pentru “This Is It”, in perioada martie/ aprilie 2008, cand au avut loc toate discutiile de refinantare. Era clar pentru toata lumea, inclusiv pentru fratele meu, ca exista o singura modalitate de a castiga bani multi care sa-i asigure viitorul: sa se intoarca la turneu. Michael cunostea realitatile. Dupa cum i-ar fi spus mai tarziu artistei sale de machiaj Karen Faye, altfel ar fi ajuns in situatia de a lucra la McDonald’s. El preconizase insa de mult timp un turneu de rezidenta. Inaintea cauzei sale judiciare, spunea adesea: “De ce nu pot sa stau si sa concertez la Paris? Atunci fanii din toata Europa ar putea veni sa ma vada.”

Tohme-Tohme a fost cel care a reusit sa puna mingea in miscare si astfel sa ajunga la promotorii AEG si Live Nation pentru a stabili care ar fi interesul. AEG a aparut pentru prima data pe radarul familiei in 2004, dupa ce ma intalnisem cu ei pentru un musical pe Broadway, centrat pe povestea vietii lui Jacksons. Oricat de interesati erau atunci, au vrut sa astepte un verdict in cazul instantei si acea lipsa de credinta m-a oprit. Dar, in 2008, Tom Barrack a incheiat in cele din urma afacerea pentru turneul lui Michael, aducandu-l pe amicul sau miliardar Phil Anschutz la telefon in timpul cinei. Phil este proprietarul Anschutz Entertainment Group (AEG) caruia Tom i-a spus: “L-am luat pe Michael Jackson cu mine. Ce poti face pentru el?”

Aceasta introducere a dat startul la o intreaga strategie de revenire. Pe hartie, a fost o asociere buna, deoarece Phil era un amic altruist - donase ceva de genul a 100 milioane de dolari catre organizatii caritabile - si avea un interes major in unele dintre cele mai mari locuri de sport si divertisment din lume, inclusiv Staples Center din LA si Arena O2 din Londra. Fiind unul dintre cei mai bogati oameni din America, avea si un carnet de cecuri care sa corespunda viziunii lui Michael. Acesta a fost probabil motivul pentru care fratele meu a primit aproape tot ceea ce a cerut intr-o afacere pe termen lung, in valoarea unei plati minime garantate de 36,5 milioane dolari “cu un potential ascendent de 300 milioane de dolari” pe baza vanzarilor de bilete si a altor proiecte atasate, care includea un acord pentru trei filme.

Din cate am inteles, el s-a asigurat, de asemenea, ca taxa de 15 milioane dolari a fost incorporata ca avans pentru noua sa casa din Vegas. Altfel spus, Michael nu a negociat doar un singur turneu de rezidenta, ci s-a asigurat ca viitorul ii este asigurat. Acesta a inclus un acord pentru a face alte intalniri spot si alte doua turnee cu AEG. La ceva timp dupa 2011, unul dintre turneele suplimentare urma sa fie o reintalnire finala cu cei de la Jackson 5, si asta doar dintr-un singur motiv: mama ii spusese ca se apropia de varsta de 80 de ani si inainte de a parasi aceasta lume, dorea sa-si vada fiii impreuna intr-un turneu, pentru ultima oara. “Promit sa facem asta pentru tine, mama”, a spus Michael si el era intotdeauna un om de cuvant.

Apoi a planificat sa mai faca inca un turneu solo - adevarata sa “cortina finala”. “Dupa aceea, voi fi gata - gata!”, a specificat el, privind spre o varsta oficiala de pensionare muzicala de 55 de ani. Apoi, ar fi innebunit Hollywood-ul cu ideile sale de film. Deci, atunci cand oamenii sustin ca fratele meu s-a sinucis, nu pot sa faca o greseala mai mare. In urma turneului “This Is It” din Londra, banii intrau, se cumpara o casa noua si existau atatea planuri interesante care sa-l tina ocupat pana in 2014. Avea pentru ce sa traiasca si mai ales sa construiasca o viata minunata pentru Prince, Paris si ‘Blanket’.

Cand fratele meu a urcat pe podiumul “This Is It” pentru a-si face anuntul de revenire la Londra, am observat urmarindu-l din Los Angeles, ca tachina “cortina finala”, dar, si ca ceva nu era in regula cu el. Atitudinea si intarzierea lui in acea dupa-amiaza au provocat si comentarii in presa. Au existat speculatii si despre motivul pentru care a aparut doar cinci minute, unii sustinand ca avea ganduri secundare. Pur si simplu nu era adevarat. La inceputul aceleiasi zile, Michael a aflat ca cel mai drag prieten al sau si chitarist, David Williams, murise. A fost devastat. David a fost o parte integranta a sunetului sau de semnatura, in special acea atingere usoara de chitara pe “Billie Jean”; a fost unul dintre acei chitaristi rari care pot acorda sunetul cu usurinta. 

Daca Michael putea fredona ceva, David putea interpreta la chitara acel ceva. Perfect. A fost ca interpretul la tastatura electronica si regizorul muzical Brad Buxer, bateristul Jonathan Moffett si inginerul audio Michael Prince. Fratele meu pur si simplu nu isi putea imagina sa faca un turneu fara el. Cu toate acestea, el trebuia acum sa iasa pe scena si sa-si anunte revenirea, stiind bine ca David disparuse. Ca intotdeauna, a fost insa un profesionist desavarsit. Si-a controlat toate emotiile si, timp de cinci minute curajoase, a pus spectacolul inainte. A iesit ca un interpret entuziasmat, a spus ce avea de spus, a salutat fanii si a plecat radicand mana pentru a-si lua ramas bun. Cu toate acestea, a izbucnit in lacrimi cand a revenit in apartamentul sau. Dar, cel putin lumea stia: S-a intors Michael Jackson. A dat deoparte scaunul cu rotile - Atentie, oameni! Va astept in Londra! 

Ziua familiei din 14 mai 2009 a fost un prilej special pentru a sarbatori cei 60 de ani de la casatoria mamei cu Joseph. Le spusesem parintilor ca le oferim o cina linistita cu copiii lor la un restaurant indian numit Chakra din Beverly Hills, dar Janet le pregatise o surpriza. Ceea ce nu stiau ei era ca intreaga familie, prima si a doua generatie, asteptau intr-o camera in tacere. Michael era cu copiii lui in spatele tuturor, placandu-i suspansul, cand usa s-a deschis, a intrat mama si toata lumea s-a bucurat. Camera a fost amenajata ca o mini receptie de nunta, cu o masa asezata la un capat, in fata a trei randuri de mese lungi asezate perpendicular. A fost un eveniment distractiv, relaxant, de familie.

Michael avea deja patru saptamani de repetitii pentru turneu, la Center Staging din Burbank, LA. Toti dansatorii fusesera auditati si alesi, semnand un contract de doi ani in conformitate cu planurile pentru ceea ce ar fi urmat sa se desfasoare dupa Londra. Primul lucru la care lucrase cu LaVelle Smith Junior, era un plan pentru “Dangerous” - voia sa conceapa pentru el o noua adaptare. Se pare ca facea o “treaba uimitoare” si “impresionanta” - lucrand la piruete si alte miscari - aratandu-i coregrafului turneului Travis Payne cat de grea era repetitia in timpul pregatirii. 

Cand am vorbit cu fratele meu la restaurantul indian, nu a existat nicio indoiala ca era in forma, sanatos si concentrat. Era slab, dar numai intr-un sens atletic, iar fotografiile care stau si acum pe o masa din sufragerie confirma acest lucru. Mai important, el era cu adevarat entuziasmat de ideea de “a face ceva special pentru fani” si vorbea despre aparitiile speciale ale unor invitati precum Slash si Alicia Keys. Cel putin, asta era o idee cu care se juca. Singurul lucru despre care s-a plans, a fost ca a semnat pentru “numai 10 spectacole” asa cum s-a facut publicitate, dar, undeva de-a lungul traseului, din cauza cererii de bilete, AEG a adaugat inca 40. Chiar si pentru acestea, biletele s-au vandut in termen de cinci ore online.

Michael ne-a spus ca nimeni nu l-a verificat mai intai, dar in niciun moment nu mi-a dat impresia ca programul era prea solicitant sau dincolo de ceea ce ar fi putut el sa faca, pentru ca nu era. Nu pentru un barbat in conditia lui. Doua spectacole pe saptamana, asa cum era la inceput, era pentru fratele meu un program de club folk si era exact ceea ce facuse in “HIStory”, dar acum nu mai trebuia sa calatoreasca pentru ca era fixat intr-un oras. Avea 50 de ani, dar dansa la repetitii de parca ar fi fost in 1996 din nou. “This Is It” ar fi trebuit sa fie o plimbare in parc pentru un om de spectacol ca Michael. 

Gasise un conac in Kent, aflat la 30 de minute de mers cu masina de la Arena O2 si stiu ca astepta cu nerabdare sa exploreze sudul Angliei impreuna cu copiii sai. Asta era ceea ce conta cu adevarat pentru el. Abia astepta ca Prince, Paris si ‘Blanket’ sa-l vada cantand, dar se asigurase ca va avea destul de mult timp pentru a le acorda o educatie de calitate. In acel moment al vietii sale, gasise un echilibru rar intre viata profesionala si viata personala. Disparusera vremurile in care statea treaz si scria cantece pana la 3 dimineata. Acum lua intotdeauna micul dejun si cina impreuna cu copiii sai si, dupa ce ei mergeau la culcare in jurul orei 8:00 seara, curand ii urma si el pe la noua. Dormea linistit (insomnia sa era indusa doar de turneu) si parea cel mai centrat si mai multumit om pe care il vazusem de ani de zile.

Discutam cu el la bar inainte de a incepe cu totii sa mancam si il rasfatam in legatura cu piesa sa “Fly Away”. Am inceput sa-i cant armonia - Baby don’t make me, Baby don’t make me, Baby don’t make me flyyyyyy away - El mi s-a alaturat, si tot cantam si iar o luam de la inceput, la fel ca pe vremuri, si radeam. “Imi place felul in care faci tu fundaluri, Michael”, i-am spus. “Asta inseamna ca multe vin de la tine”, a spus el. “Si mie imi place felul in care faci tu fundaluri.” In timpul cinei, el statea cu copiii la masa lui Jackie, iar Janet se afla in partea cealalta a camerei cand, de nicaieri, ea a inceput sa scoata un sunet ciudat gen Jim Carrey, care era jumatate tipat, jumatate cotcodacit ... si Michael si-a dus mana la gura, razand pe infundate.

Era in mod clar o gluma pe care o impartaseau de la intoarcerea acasa si cu cat Janet facea asta mai mult, cu atat el radea si mai mult. Ca fratele si sora de altadata. In cele din urma, Michael a ajuns sa rada atat de tare - aruncandu-si capul pe spate, incapabil sa se stapaneasca - incat hohotele lui erau tot ce auzeai. 

… Inghetati acest moment si mentineti-l in timp!...

Imi este atat de draga aceasta imagine, pentru ca ea este amintirea permanenta care mi-a ramas. Cand a venit timpul sa plece, toata lumea s-a imbratisat si si-a luat ramas bun. “Veniti cu totii la Londra, nu-i asa?” ne-a intrebat Michael. “Da! Vom fi acolo!”, am spus, asa cum de fapt, am facut-o cu totii. “Bine, toata lumea. Ne vedem la Londra!”

 

 

 

 

 

 

“You Are Not Alone, Michael”/capitolul "The Comeback King" partea a doua / de Jermain Jackson

Michael Jackson - REVENIREA REGELUI POP

 

Din nou in lumina reflectoarelor

“... Pentru ca nici o revenire nu este cu adevarat o revenire daca sansele nu par a fi imposibile.”

 

"Am vazut cum stralucirea interpretului revine in ochii lui Michael in toamna lui 2008, perioada in care viata sa era din nou pe drumul cel bun, sanatatea se apropia de varful conditiei fizice si se pregatea fizic pentru cea mai mare revenire vazuta vreodata. Era, pentru prima data dupa mult timp, fericit. Iar eu nu am fost singurul care a observat aceasta renastere. Oamenii care lucrau cu el de ani de zile au observat acest lucru. Si ei, ca si mine, au putut vedea cum acea flacara creativa a inceput din nou sa arda in el, luminandu-l.

Lumea citea prin ziare ca Michael a fost redus la un batran fragil cu o stare de sanatate nesigura, afectat pentru totdeauna de proces, un interpret incapabil fizic sa mai faca turnee, a carui voce nu va mai fi niciodata aceeasi si, conform mitului tabloidului, ca era distrus incet-incet de dependenta de droguri. Nimic din toate astea nu era adevarat, confirmat fiind de petele de sudoare de pe peretii studioului lui de dans si de vocea sa inregistrata pe piese sublime, dar neterminate. Presupunerile despre sanatate, mai ales dupa moartea sa, au rezumat tema vietii lui Michael: barfele si interpretarea salbatica care i-au deformat imaginea adevarata.

Oamenii indica o anumita fotografie, facuta in iulie 2008, in care fratele meu era impins intr-un scaun cu rotile, cu ceva explicatii precum “prea slab ca sa poata sta in picioare, aratand fragil si fara conditie de a sustine spectacole.” Era exact ceea ce dorea Michael sa scrie mass-media si biografii despre el, deoarece omul acela care a fost intotdeauna subestimat ii pacalea acum pe toti. Era un spectacol. Era intr-una din deghizarile sale, facandu-i pe toti sa creada ca nu este pregatit sau capabil. El, dintre toti oamenii, stia ce inseamna puterea imaginii, a unui idol si era constient ca toata lumea se indoia ca el inca mai are aceasta putere. Asadar, imaginati-va – doar imaginati-va - cum ar fi revenit el si ar fi surprins lumea, trecand de la acea stare la aceasta; rapid de la acel “inainte” la acest “dupa”.

Michael il interpreta pe Willy Wonka, care iese dintr-o fabrica de ciocolata schiopatand pentru a saluta multimile, in timp ce toata lumea este impresionata – dupa care se impiedica... arunca bastonul, face o tumba si toata lumea aclama. Surpriza! Pentru ca nici o revenire nu este cu adevarat o revenire daca sansele nu par imposibile. Viata lui Michael fusese mult timp definita de imagini de nesters care surprindeau un mit: de la camerele de oxigen la mastile chirurgicale, de la balcoanele de hotel pana la pielea sa “mai alba”. Acesta era ultimul lui suras. Stiam asta.

Oamenii din jurul lui - cei in care avea incredere - stiau asta. Restul lumii avea sa afle la Londra. Dar, acolo au fost intotdeauna indicii, pentru ca in particular el era un barbat atat de necrutator cu propia sa persoana, stiind clar cand sa porneasca si sa opreasca robinetul PR. Nu se prezenta niciodata in public, cu exceptia cazului cand era imbracat impecabil si imaculat, si facea tot posibilul ca sa isi acopere vitiligo, bolile si defectele auto-percepute deoarece nu voia ca masca sa alunece; nu voia ca cineva sa vada vreo imperfectiune sau sa se indoiasca de maretia lui. Si totusi, in Las Vegas, barbatul acela retras a ales sa mearga la cumparaturi in public, cu copiii, in scaun cu rotile, purtand o sapca de baseball rosie, papuci si pantaloni de pijama albastru-deschis?... (Va amintiti cat de injosit s-a simtit el, atunci cand a fost obligat sa se prezinte la tribunal purtand pijamale?) Ganditi-va la asta.

Michael a fost un maestru al manipularii imaginii, stiind foarte clar ca mass-media si paparazzi ar dori sa creada ca l-au “prins” cu garda jos, aratand asa firav, fara sa dea semne de motivatie. El a dorit o reabilitare suprema in fata lumii. Regele Pop devenea Regele care Revine. Restabilit la cel mai bun si la cel mai renumit. Reducand la tacere pe toti aceia care se indoiesc si urasc. Si iata un fapt care trebuie plasat alaturi de acea imagine a scaunului cu rotile: cu aproximativ doua luni mai tarziu, el s-a angajat intr-un regim de coregrafie crunt pentru un turneu de revenire care nu fusese inca dezvaluit. Dansa din greu in sesiuni de patru ore pe zi, chiar obosindu-si coregraful LaVelle Smith Junior, pe care-l angajase pentru a-l readuce in forma.

LaVelle a fost dansator in filmul “Smooth Criminal”, care a devenit apoi coregraful de incredere al fratelui meu, motiv pentru care a fost angajat in sesiuni private one-to-one in Vegas. Michael a devenit din ce in ce mai puternic, saptamana de saptamana, dar a pierdut in greutate atunci cand nu credeam ca mai are de pierdut. Din nou, unii oameni indica aceasta “subtirime” ca si cum ar fi un semn deranjant, dar el se subtiase inca de la proces si regimul sau de fitness il facea mai slab. De asemenea, era normal - ca in timpul fiecarui turneu pe care il facea, sa piarda trei centimetri din talie. Michael pur si simplu slabea din cauza acelor patru ore zilnice de dans. Nu era rau pentru un barbat care, potrivit unui biograf, “avea nevoie de un transplant pulmonar”.                                                                                  

La sfarsitul anului 2008, era atat de in forma, incat, - cu opt saptamani inainte de a muri - cand s-a lovit de un prieten in cabinetul unui doctor, si-a ridicat camasa si a spus: “Mi-ai vazut pachetul de sase (muschi abdominali)?” Adevarul personal versus imaginea publica. Cei din jurul lui Michael au simtit ca isi intra in forma din nou cand a inceput sa ceara CD-uri, la fel ca pe vremuri. Era atat de obsedat sa fie la curent cu tendintele muzicale, incat in fiecare saptamana i se trimitea Top 10 din Billboard Hot 100 copiat pe un disc, plus alte patru discuri cu melodii din sectiunile R&B, electro, dance si occidental (europeana).

Avea sa asculte fiecare piesa pentru a stabili ce este de actualitate si ce se vinde pentru ca dorea sa ramana in fruntea clasamentului. Nu mai facuse asta de ceva vreme. Dupa cum spunea cineva din cercurile sale interioare: “Se pregatea iarasi pentru prim-plan. Scria melodii, arata mai bine, era ager, isi facea munca in acelasi timp. Era in pace cu el insusi”. Pentru mine, aceasta este frumusetea. Michael era atat de incantat de ceea ce ii rezerva viitorul si avea atat de multe planuri.

Urma sa cumpere o proprietate noua in Vegas si era hotarat sa-si construiasca un nou Neverland, nepatat de raidurile politiei. Astepta cu nerabdare sa faca si un scurt tur al resedintei, astfel incat Prince, Paris si “Blanket” sa-si poata vedea taticul cum trebuie pentru prima data. Stia ca turneul ii oferea si sansa de a-si recastiga controlul si de a castiga destui bani, incat sa poata, in cele din urma, sa-si stearga datoriile paralizante. Perspectiva sa era din nou pozitiva. Corpul lui era din nou in forma. Se concentra pe viitor. Dupa ce toate concertele "This Is It” ar fi fost sustinute si dupa cateva saptamani libere, astepta cu nerabdare sa concerteze in China.

In 2011, urma sa astepte intervalul de pauza la Superbowl (cel pe care Black Eyed Peas in sfarsit avea sa-l faca) pentru a repeta legendarul sau spectacol din 1993. Si apoi, cu ceva timp inainte de anul 2014, ar mai fi avut doua turnee in maneca: intalnirile “inapoi la cererea simpatizantilor” despre care nimeni nu stia. In ciuda a ceea ce crede toata lumea, concertele de revenire la Londra ar fi fost inceputul, nu sfarsitul. Imi reamintesc ce a spus Michael in martie 2009: “Cand eu spun ca asta este, inseamna cu adevarat ca “asta este”... Asta este ultima cadere a cortinei.” Acesta a fost marele lui tertip: pentru ca el era si un vanzator iscusit si daca lumea credea ca Londra va fi ultima lor ocazie de a-l vedea cantand, atunci s-ar fi grabit sa cumpere bilete.

Regulile unei oferte limitate si ale unei cereri mari. Multi au inteles gresit inteligenta sa comerciala, pentru ca a excelat la fum si oglinzi, mister si mari surprize. Ce-i drept, nu a fost totul numai promovare. Isi facea griji ca biletele s-ar putea sa nu se vanda, asa ca anuntul turneului a fost un fel de a incerca apa cu piciorul pentru a testa si starea de spirit a publicului - increderea lui fusese spulberata de tot prin ceea ce trecuse. Ar putea oare el sa vanda cinci concerte, sa nu mai vorbim de 10? De aceea a ales Londra, nu America. Era ingrijorat si de faptul ca America nu-l va accepta asa cum o va face Europa.

Nu este o reflectie asupra fanilor sai: este o indiciu a cat de cicatricizat era de acei ani plini de titluri de molestare a copilului si de tratamentul pe care l-a primit in propria sa tara. L-a facut sa se indoiasca ca popularitatea sa a supravietuit acuzatiilor. Amintiti-va, trecuse mult timp de la turneul “HIStory” si acum avea 50 de ani. De asemenea, de ce oare Arena O2, cu o capacitate de 20.000 de locuri, a fost aleasa de acelasi barbat care cantase odata in fata a 180.000 de oameni pe hipodromul Aintree din nordul Angliei? Se incepe usor cu reconstructia. In liniste.

Eu cred ca el trebuia sa vada amploarea dragostei inainte sa creada ca fanii sai nu s-au intors impotriva lui. Incepand cu 2008, Michael nu era numai avid sa compuna din nou, ci si-a schitat chiar si un plan pe cinci ani. Dar, pentru a intelege toate acestea si pentru a intelege cum a inceput sa se formeze acest viitor secret, mai intai trebuie sa va duc inapoi in anul 2005. Cand a iesit din instanta, a jurat sa nu mai locuiasca niciodata la Neverland si a plecat sa faca muzica in Bahrain cu Printul Abdullah.

In momentul in care autoritatile i-au returnat pasaportul, Michael s-a îndreptat spre est cu copiii sai si cu Nanny Grace si a examinat optiunea unei resedinte permanente. El privea America ca pe un prieten care l-a tradat si nu mai vroia sa aiba de-a face cu ea pentru o vreme. Dar, dupa cum vor afla unii prieteni care nu i-au sarit in ajutor cand a avut nevoie, Michael a fost mereu prin jur. Avea nevoie de timp pentru a se destinde, deoarece suferise unele crize de depresie dupa proces, ceea ce cred ca a fost o reactie naturala la stres.

Cand s-a urcat in avionul acela, era o umbra a fostului lui “eu” si chiar ii era extrem de recunoscator familiei regale din Bahrain pentru ca i s-a oferit refugiu. La inceput m-a ingrijorat rezultatul la care s-a ajuns acolo. Avand un rol esential in stabilirea cadrului pentru Two Seas Records, m-am trezit exclus din ecuatie. Dintr-o data, totul a devenit un parteneriat doar intre fratele meu si print. In teorie, as fi putut sa-i flutur contractul semnat de mine, dar asta nu a fost niciodata o optiune, deoarece ultimul lucru de care avea nevoie Michael atunci era un proces, cu el insusi blocat la mijloc.

Unele motive de nemultumire nu au fost atat de importante atunci cand la Londra, (inainte de a se muta in Dublin, Irlanda), a colaborat cu Will.i.am din formatia Black Eyed Peas, locuind mai intai la casa dansatorului Michael Flatley inainte de a inchiria un alt loc. Apoi s-a refugiat la producatorul Ron Feemster. Ron lucra cu cei de la Ne-Yo si 50 Cent. Colaborarea cu acesti producatori de muzica a coincis cu nevoia lui Michael de a ramane la curent in domeniu.

Dar, revenind in Bahrain, Printul nu s-a bucurat si, pe scurt, i-a intentat un proces la Londra, care l-a costat pe Michael 5 milioane de dolari. A fost dezamagitor sa-l vad pe fiul unui rege reactionand astfel, mai ales dupa ce fratele meu facuse mai mult pentru Bahrain decat a putut vreodata Formula 1 sa faca. Dar era, de asemenea, caracteristic frustrant pentru Michael sa semneze un contract fara a citi conditiile stipulate cu litere mici. Credinta sa oarba in consilierii sai si in valoarea aparenta a altora a fost pentru el propriul calcai al lui Ahile si a fost asa de cand gestiona Joseph contractele noastre ca baieti. 

Puterea pe care o investise in altii a iesit la iveala intr-una din zile, cand a auzit remarca aroganta a unui avocat: “Michael nu poate semna pe cont propriu! El nu poate aproba nimic... Noi aprobam.” A fost dureros ca el sa fie privit ca o afacere in primul rand, ca persoana in al doilea rand. Cred ca acest tip de comentariu l-a determinat sa incerce sa-si afirme autoritatea in legatura cu anumite acorduri, dar cautarea autonomiei l-a lasat, in realitate, vulnerabil la procese sau la control. Intotdeauna m-a uimit cum, de-a lungul anilor, multi profesionisti au venit si au trecut prin usa sa rotativa incercand sa controleze, sa gestioneze sau sa se amestece in lumea sa.

Era cel mai ciudat fenomen sa vezi anumiti profesionisti cum se transforma cand erau cu el, adoptand o atitudine de grandomanie, impiedicand accesul la el sau tinand in alt mod fraiele. De asemenea, imi era greu sa-l aud pe fratele meu plangandu-se ca diferite persoane detin “controlul”, mai ales cand nu se simtea capabil sa vorbeasca sau sa isi asume responsabilitatea din cauza aversiunii sale pentru confruntare. El a inchis multe asociatii prin scrisoare. Mereu spunea: “Sunt ca mama - nu pot concedia pe nimeni!”

Dar, nu cred ca am inteles cat de mult au profitat oamenii de el - si cat de mult a permis el acest lucru - pana la dosarul din 2005, cand am aflat ca i-ar fi dat lui June Chandler libertatea sa foloseasca un card de credit si ca aproape 1 milion de dolari nu a putut fi contabilizat, pentru ca el semnase procura. Genul acesta de incident m-a determinat sa gasesc tipul potrivit de oameni pe care sa-i pun in jurul lui. Ca sa fiu drept, Printul Abdullah parea a-i fi un fan, un om bun si serios. Din pacate, Michael a inteles gresit contractul; de multe ori nu citea tot contractul si astfel el a ajuns sa se indrepte spre o datorie de 5 milioane de dolari pe care pur si simplu nu si-o putea permite.

Nu este o exagerare sa spun ca Michael era asediat de procese care veneau din toate directiile - si de la oameni care trebuie sa fi stiut ca se afla in dificultate. El a fost omul pe care toata lumea a decis sa-l loveasca in timp ce era la pamant: se confrunta cu un proces care depasea 100 milioane dolari si cu povara adaugata a imprumuturilor sale de peste 300 de milioane de dolari. Daca aceste procese ar fi fost platite simultan, ar fi fost distrus financiar. Michael a incercat insa sa opreasca flambajul prin restructurarea imprumuturilor sale.

Fortress Investment Group, cu sediul in New York, i-a cumparat datoria de la Bank of America de 272 de milioane de dolari, eliberandu-i un nou imprumut de peste 300 de milioane de dolari pentru mai mult cash. M-am gandit ca, platindu-si primul imprumut, garantat de Sony, casa de discuri va iesi din discutie. Am gresit. A fost clar ca Sony a contribuit la facilitarea restructurarii si, in schimb, si-a asigurat optiunea de a cumpara inca 25% din jumatatea lui Michael din catalogul muzical. Chiar daca finantele sale se inrautatisera, el detinea totusi dreptul de a urmari orice oferta viitoare din restul de 25 procente ramase lui, pentru a se asigura ca nu vor ajunge la un partener nedorit.

Dar, acestea erau drepturi pe hartie: Michael inca detinea 50%, chiar daca acordul ii slabea pozitia strategic. Ca o veste buna, el a cumparat inapoi o cota de 5% din catalog pe care o detinea acum fostul sau avocat John Branca. Michael era fericit pentru ca John nu mai avea niciun interes financiar sau influenta asupra catalogului. In mintea mea, aceasta relatie de afaceri, candva grozava, se poticnise deoarece John nu si-a fixat drapelul exclusiv pe catargul lui Michael, atunci cand acest lucru a contat. Intre timp, Neverland-ul avea probleme pentru ca Michael s-a straduit sa satisfaca salariile personalului si facturile veterinarului. Ca urmare, a fost obligat sa plateasca angajatilor suma de 300.000 de dolari din urma. Nu numai atat: compozitorii si muzicienii fusesera neplatiti de luni de zile.

Dar, cei care l-au iubit pe Michael nu s-au plans si nu l-au presat, avand incredere ca el va avea grija de ei odata ce viata lui s-ar fi schimbat. Acesta este raspunsul prietenilor adevarati. Michael era furios, desigur, din cauza situatiei sale financiare. In mintea lui, ii platise pe contabili pentru a-i deconta facturile si a-i distribui banii. Ca orice artist, el a incredintat responsabilitatea unei echipe care sa ii pastreze casa in ordine. Dar, pana in martie 2006, circumstantele l-au obligat sa-si inchida ferma si toate animalele au fost trimise in rezervatii si centre specializate. M-a intristat sa vad Neverland-ul cum moare - stiam cata inima si cat suflet investise el acolo - dar a fost o masura pentru salvare, nu pentru sentiment. El a trebuit sa tunda grasimea si sa pastreze coasta bunurilor sale: ferma si catalogul.

In aceeasi vara, Michael ne-a spus ca a primit un set de documente care dadeau sens la tot. Eu nu le-am vazut, asa ca nu cunosc continutul, dar el i-a impartasit descoperirea fratelui Randy, care a adus o serie de consilieri pentru a ajunge la dedesuptul lucrurilor. Toate aceste documente erau suficiente pentru a-l convinge pe Michael ca a existat un plan pus la cale de indivizi numiti care sa “solicite alti avocati, vanzatori si creditori” sa depuna procese ce l-ar fi fortat pe Michael sa intre involuntar in faliment. 

Insa, el a instruit imediat o noua echipa juridica care sa investigheze si sa-i examineze drepturile. De asemenea, a dispus ca toate documentele sa fie transmise procurorului general al SUA. Intr-o declaratie, echipa sa juridica mentiona: “Pe baza calendarului evenimentelor care i-au afectat viata personala si profesionala in ultimii ani, Michael a fost mult timp suspicios din cauza unora dintre cei pe care i-a incredintat sa actioneze in numele lui.” Nu stiu ce s-a mai intamplat cu documentele acelea dupa moartea sa, o multime de lucruri au disparut pur si simplu.

Michael avea incredere in tot mai putini oameni, dar a existat un individ in care a avut incredere, asa cum ai intr-un prieten; aceasta persoana il sfatuise discret in culise, cu titlu nonprofesional, inca din 2000/ 2001. Cu timpul, insa, din cauza a doua incidente, Michael a devenit din ce in ce mai ingrijorat de loialitatatea acestei persoane. Prima a venit cand, la o adunare sociala privata, prietenul sau i-a cerut brusc lui Michael sa danseze. El a chicotit, crezand ca este o gluma. “Nu, Michael, as vrea sa dansezi pentru prietenii mei”, a spus acest barbat. Michael si-a amintit de sfaturile pe care i le daduse odata Fred Astaire: ”Aminteste-ti, nu esti o maimuta dresata. Esti un artist. Nu dansezi pentru nimeni in afara de tine insuti.”  “Nu am chef sa dansez ”, i-a spus Michael, “dar iti multumesc ca ai intrebat”.

Punct ochit. Asa a observat defectul caracterului. Fiind mereu increzator, a ramas insa in contact cu prietenul lui, in masura in care era adesea oaspete la casa acestuia. Dar, desigur, Michael nu a fost niciodata o persoana care sa doarma bine... si inca ii placea sa spioneze. Intr-una din nopti, cand nu putea sa doarma, s-a dus la o plimbare si si-a auzit gazda vorbind despre el la telefon. In timp ce asculta, i-a fost clar ca persoana de la celalalt capat al liniei era un executiv Sony cu putere mare. Acest lucru s-a intamplat in jurul anului 2002/ 2003 - in timpul razboiului auto-declarat al lui Michael impotriva unor oameni ca Tommy Mottola. Michael ii impartasise gazdei sale toate sentimentele despre diferiti oameni, ce gandea si ce ar trebui sa faca, pentru ca simtise ca persoana aceea era loiala. 

Dar, in clipa in care a auzit conversatia aceea secreta noaptea tarziu, si-a dat seama ca “aliatul” lui era destul de prietenos cu esaloanele superioare de la Sony. Michael s-a speriat pentru ca a auzit lucruri care nu-i erau favorabile, dar nu a spus nimic. A doua zi dimineata, si-a facut bagajele si a iesit de acolo, lasandu-si oaspetele sa se intrebe de ce pleaca atat de devreme. Inca o data, fratii au simtit nevoia sa il protejeze pe Michael. Acum se straduia sa aiba incredere in propria sa umbra, dar tot ce puteam noi face era sa aducem oameni noi, sa propunem o strategie diferita care sa-i schimbe viata.

Pana in anul 2007, a fost grav amenintat sa cada intr-o gaura neagra financiara care l-ar fi costat totul. Ceasul activelor sale foarte batea tare. Probabil ca el nu putea sa il auda, deoarece capul ii era plin de prea mult zgomot in ce priveste siguranta sa. In aceasta perioada, ori de cate ori Michael vizita New York-ul si, uneori, alte orase, purta discret o vesta antiglont, dar nu a facut mare lucru cu asta. Probabil i-a oferit pace sufleteasca. Asta arata cat de ingrijorat era.

"Vrajitorul din Oz" si "Willy Wonka si Fabrica de Ciocolata" au fost doua dintre filmele preferate ale lui Michael. Prin intermediul retelei sale de prieteni producatori, auzise ca Warner Bros era in curs de a readapta cartea lui Roald Dahl, iar el era interesat sa il interpreteze pe Willy Wonka in ceea ce avea sa devina versiunea moderna a filmului, “Charlie si Fabrica de Ciocolata”. Cu toate acestea, evenimentele din 2003 au facut in scurt timp totul imposibil, iar ceea ce el a numit “rolul meu de vis” a revenit lui Johnny Depp.

Dar, in 2007, a fost entuziasmat de sansa de a recrea Vrajitorul din Oz – in stil Orasul de Smarald, sub forma unei viziuni de agrement si divertisment. “Orasul de Cristal” a fost conceput astfel incat Michael si cu mine sa ne putem crea propriul regat de petrecere a timpului liber, care, pe hartie, ar fi incorporat un parc tematic Neverland si o Academie Jackson de Arte Performante. Am avut patru intalniri in care am lasat imaginatia sa se dezlantuie. Planul acesta prevedea sa construim un intreg oras in Orientul Mijlociu, pe terenuri recuperate care se ridicau din ocean.

Acesta ar fi inclus o replica Rodeo Drive construita pe un canal stil venetian cu multe gondole, domenii si cartiere de tip Bel Air, un centru comercial in forma de caracatita, un coridor tehnologic, un teren de golf cu 18 gauri, un amfiteatru pentru concerte, un port de agrement si un sistem monorail care sa conecteaze fiecare facilitate. “Si am putea face ce face Disney”, a spus Michael. “Am putea face o parada Crystal City si sa avem cel mai uimitor spectacol de lumini noaptea ... in fiecare noapte!” Voia sa aseze cristale gigantice in partea de sus a fiecaruia dintre cele 14 hoteluri si apoi, intr-un spectacol de lumini, fiecare cristal ar refracta un fascicul catre urmatorul, conectand hotelurile cu o retea de lumini care ar iradia orasul de la un capat la altul.

Dar nu aveam bani pentru a ne finanta visul. Asadar, cand m-am trezit la o intrunire in Gabon, Africa, intr-o delegatie de oameni de afaceri, in decembrie 2007, mi-am scos antenele si am dat peste o potentiala recomandare. Un prieten arhitect a mentionat ca el stie un “doctor”, care “cunoaste o multime de persoane” si care locuieste in zona Brentwood din LA. M-am dus in Gabon ca sa-mi fie recomandat unul din vechiul meu cartier, dar cred ca asa functioneaza viata! “Numele lui este doctorul Tohme-Tohme”, a spus arhitectul. “Iti voi face legatura.”

Direct, dur, nestapanit, doctorul libanez Tohme-Tohme nu era un om de afaceri prea convingator si cu siguranta nu-si obtinuse doctoratul la Scoala de Bune-Maniere. Insa, cand eu si sotia mea, Halima, l-am vizitat acasa la el, in martie 2008, a fost binevoitor si atitudinea lui a sustinut recomandarea stralucitoare pe care am primit-o pentru el. La inceput a parut ca vrea sa impresioneze, aratandu-ne albume si fotografii militare vechi din tinerete, apoi am vorbit despre afaceri si despre Crystal City. Nu l-am mentionat in mod deliberat pe Michael, pentru ca am hotarat ca cineva sa vada mai intai valoarea proiectului. In urmatoarele patru intalniri, Tohme-Tohme parea cu adevarat interesat sa studieze proiectul cu relatiile sale din Orientul Mijlociu, in cautarea unui consortiu de investitori bogati in petrol care sa stranga 6 miliarde de dolari. A spus ca ne va informa asupra raspunsului.

De nicaieri, au aparut unele stiri ca creditorul trebuia sa rezolve datoria de 23 milioane de dolari pe Neverland, deoarece fratele meu era cu mult in urma cu platile sale. Ideea ca ferma era amenintata m-a facut sa ma simt rau. Am urmarit reportajele la televizor si am citit ziarele in zilele urmatoare, apoi i-am spus Halimei: “Peste trupul meu mort vreunul dintre bancherii aceia va vinde ferma Neverland!” Se parea ca singura iesire pentru Michael era sa-si vanda cota de 500 milioane de dolari din catalogul muzical. Am inceput sa ma ingrijorez pentru ceva ce nu puteam controla, pana cand un gand mi-a trecut prin minte: Dr. Tohme-Tohme.

Halima a ezitat. “Dar, abia il cunosti pe omul acesta”, a spus ea. “Si celelalte optiuni ale noastre unde sunt acum?”, i-am spus eu. Daca el ar putea sa ma conduca la oameni bogati pentru a crea ceva la fel de vast ca si Crystal City, atunci salvarea Neverland ar costa echivalentul unei mici schimbari. L-am sunat pe noul nostru prieten si ne-am intalnit acasa la el pe 13 aprilie 2008. Nu i-am spus lui Michael ce se intampla deoarece mai intai trebuia sa ma organizez eu pentru ceea ce urma sa se intample. Odata ce am ajuns acolo, am subliniat dificultatea fratelui meu si i-am explicat suspiciunile legate de datoria sa. “Exista cineva pe care il cunoasteti si care ar fi dispus sa il ajute?”, l-am intrebat. Tohme-Tohme a luat o revista de afaceri.

Fotografia de pe coperta era a unui domn bland, chel, in varsta de saizeci de ani, cu o spranceana brazdata. “Tipul asta.” “El o va face?” “Ma voi asigura de asta”, a adaugat el, cu o certitudine pe care nu trebuia sa o inteleg. Tot ce trebuia eu sa stiu era ca Tom Barrack, presedintele libanez al unei firme de investitii imobiliare "Colony Capital" - ce controla aproximativ 40 de miliarde dolari in capital privat - era pe linia sa de apelare rapida (ca si consiliul de administratie al lanturilor hoteliere Miramax, Hilton, Fairmont si Raffles). Ca jucator serios, parea persoana nimerita pentru acest SOS. Cateva zile mai tarziu, cand s-a intors vestea ca, da, el era interesat sa aiba o intalnire, am fost direct in masina si m-am indreptat spre Vegas, unde Michael inchiria temporar o casa."

 

 

 

“You Are Not Alone, Michael”/capitolul "The Comeback King" prima parte / de Jermain Jackson - Traducere