John Lennon - “THE WAR IS OVER! IF YOU WANT IT!”

“RAZBOIUL S-A TERMINAT!  DACA VRETI ASTA!                                                                       CRACIUN FERICIT, DIN PARTEA LUI JOHN SI YOKO!"                                                                                                                                                                                                                           

                                                   

“Nu voi sta sa nu fac nimic cand lumea din jurul meu este in flacari! Voi face ceva.”

In cei 40 de ani de viata, Lennon a adus rasei umane o remarcabila contributie despre care oamenii continua sa vorbeasca si astazi. Indiferent daca unii sunt sau nu de acord cu ceea ce a spus sau a gandit el sau chiar cu cauzele pentru care a militat, lui John Lennon nu i se poate nega impactul avut asupra gandirii avangardiste din vremea sa, geniul, compasiunea, faptul ca, devenind o voce influenta in numele pacii, a fost capabil sa miste o natiune… 

Mass-media pentru John si Yoko

Potrivit CNN, cruciada pacii a lui John Lennon si a lui Yoko Ono a inceput in 1971. Pe 22 iunie 1997, grupul de stiri on-line CNN Showbiz incadra campania John si Yoko pentru pace in felul urmator: "Vineri, fostul membru Beatles, John Lennon, a fost onorat postum pentru contributiile sale la pacea mondiala, in cadrul unei ceremonii a starurilor tinuta in Londra cu ocazia celei de-a 22-a editie a premiilor Silver Clef (Cheia de argint). Piesa lui Lennon, "Imagine", a fost un imn de prima importanta al miscarii pentru pace.

In 1969, un articol din Newsweek intitulat “The Peace Anthem" (Imnul Pacii) inregistra succesul fenomenal al piesei "Give Peace a Chance" in mobilizarea maselor ce protestau impotriva razboiului din Vietnam. Newsweek relata cum, pe 15 noiembrie 1969, "Chance" a devenit strigatul monoton al protestatarilor anti-razboi din Washington. In ziua aceea memorabilia, 250.000 de manifestanti au demonstrat la Capitoliul natiunii americane pentru Moratoriul de incetare a luptelor din Vietnam. Condusa de cantaretul folk Pete Seeger, multimea a fost antrenata in repetarea la nesfarsit a dictonului lui Lennon, "Tot ceea ce spunem este sa dati o sansa pacii."

Cand Lennon a receptionat semnalul de la Washington, el l-a numit unul dintre "cele mai mari momente ale vietii mele”. Evitand autoritatile de imigrare care nu i-ar fi lasat pe John si Yoko in Statele Unite ale Americii, semnalele lor anti-razboi au fost transmise peste frontiera de la "Bed-in"-ul din Montreal unde piesa isi are originea, sa mobilizeze masele in marsul lor desfasurat pe promenada din Washington. Miscarea pentru pace isi gasise imnul.

"Dati o sansa pacii" - si razboiul din Vietnam impotriva caruia si-au ridicat vocea - au fost sterse din memoria selectiva a CNN. Brandul disidentei politice si activismului anti-razboi nu se potrivea anumitor rubrici din Showbiz. Si totusi, acesta este modul in care artistii de performanta avangardista si hippie rock&roll si-au conceput si pus in fapta eforturile lor de mentinere a pacii – ca o invazie si interventie a showbiz-ului si a mass-mediei hippie in spatiul politicii de masa. In lupta pentru pace, John si Yoko, proaspat casatoriti, au organizat o serie de evenimente de arta si media sub forma de interviuri, cantece, reclame, concerte si demonstratii. 

Multe dintre aceste evenimente media cu simt practic au avut loc in Canada, in anul 1969. De exemplu, in septembrie, John si formatia lui Yoko, Plastic Ono Band, au cantat in Toronto, la concertul binecunoscut sub numele de "Live Peace”, concert care a inclus si interpretarea melodiei "Give Peace a Chance". In cadrul tuturor acestor evenimente, strategiile artei conceptuale de avangarda ale lui Yoko si-au combinat fortele cu energiile revoltei din rock&roll-ul lui John pentru a crea un program de activism media si disidenta politica.

Biograful Jon Wiener isi aminteste de campania anti-razboi a lui John Lennon si Yoko, care a reprezentat un nou capitol in politica Noua Stanga si in relatia ei cu mass-media. Mai degraba decat a respinge ziarele si televiziunea ca instrumente exclusiv de dominatie corporativa, John si Yoko au cautat sa lucreze inauntrul mass-mediei, sa o foloseasca pe scurt si sporadic impotriva sistemului in care functionau. 

Cele doua "In-Bed" din anul 1969 au fost evenimente media care au folosit publicitatea pentru luna de miere a lui John si Yoko drept ispita pentru ca presa sa prezinte Campania lor anti-razboi. Prima a avut loc la Amsterdam, la sfarsitul lunii martie, iar a doua luna de miere la Montreal, la sfarsitul lunii mai. In calitate de agenti de vanzari non-stop pentru produsul lor de pace, John și Yoko au acordat presei zece ore de interviuri in fiecare zi, invocand maxima publicitate in ideea ca repetarea induce credinta.La conferinta de presa de la Amsterdam, Yoko Ono incadra munca lor ca o piesa performanta de avangarda electrizata prin mijloacele de comunicare in masa.

"Tot ceea ce facem este o intamplare. Toate evenimentele noastre sunt legate direct de societate. Ne-am dorit sa comunicam cu lumea. Acest eveniment se numeste "Bed Peace", si nu este p-i-e-c-e, ci p-e-a-c-e. Haideti sa stam in pat si sa ne creasca parul in loc sa fim violenti". Cuvintele puse in joc de "Bed Peace"(Pat pentru pace) si "Hair Peace"(Par pentru Pace), lipite deasupra patului lor nuptial, au scos in evidenta sensibilitatea pentru jocul de cuvinte atat a lui John cat si a lui Ono, scopul lor expres fiind acela de a juca rolul de clovni ai lumii pentru pace si de a mobiliza puterea subversiva a rasului.

"Bed-In"(In Pat) trebuie situat pe fundalul “Sit-In” din campusurile colegiilor americane in momentele acelea de proteste anti-razboiul din Vietnam. Referindu-se la evenimentul "the bed sit-in”, John a aratat ca exact aceasta conexiune era in mintea lui. Legaturile directe cu revolta studentilor au fost subliniate si mai mult in schimburile telefonic dintre John si Yoko aflati in Montreal si rasculatii din Parcul Poporului din Berkeley, atunci cand Lennon a jucat rolul unui guru al pacii, incurajand manifestantii sa evite violenta cu orice pret. Cam in acelasi timp, John si Yoko si-au inceput campania cu nume jucaus "Nuts for Peace”(Nuci pentru Pace), prin trimiterea de ghinde la cincizeci de sefi de stat, cerandu-le sa le plantaze ca un gest simbolic pentru pace.

Un alt eveniment mediatic a lui John si Yoko a fost preluarea panourilor publicitare ca site-uri pentru a duce informatiile, razboiului de gherila. Atunci cand, in cadrul unei conferinte de presa, li s-a cerut sa explice "Campania de postere “War is Over", persoana de la publicitate si reclama pentru pace a declarat: "Este o parte a campaniei noastre publicitare pentru pace". Acest aspect particular al razboiului mediatic reaminteste de difuzarea internationala a afisului "Razboiul s-a terminat! Daca vreti asta. Craciun fericit din partea lui John si Yoko!" in unsprezece centre urbane: Brasilia, Montreal, Los Angeles, Toronto, Paris, Berlin, Roma, Londra, Atena, Tokyo, Port au Spain. “Oricat ar fi costat panourile publicitare erau mai ieftine decat viata unui om!” (John Lennon).

La mijlocul anilor saizeci, John Lennon furniza pentru fanii sai, de Craciun, mesaje promotionale de pace si intelegere pe vinilin. In 1969, el si partenera sa in arta au pregatit un card vizual de Craciun folosind spatiul public pentru a estompa granitele dintre arta, activism politic si publicitate.Titlul, batator la ochi, exprima fantezie de parca s-ar fi implinit deja “WAR IS OVER!” (Razboiul s-a terminat!). Acesta era urmat de o chemare imperioasa spre a conferi putere de actiune multimii, amintind privitorului ceea ce era necesar pentru atingerea obiectivului “IF YOU WANT IT” (Daca vreti asta). Pentru a da startul campaniei, liderii politici internationali ai pacii au organizat la Londra un concert de caritate, “Craciun pentru Pace”, destinat Fondului Natiunilor Unite pentru copii.

 John si Yoko au inteles cum puterea de star si celebritatea internationala le-a dat un acces privilegiat si aproape nelimitat la o mass-medie care a vrut sa le absoarba aura de star pop pentru a-si satisface propria agenda. Atat presa cat si publicul ii doreau pe John si Yoko, iar cele doua staruri media au hranit aceasta dorinta.

Anul 1969 s-a incheiat cu alt eveniment media subtil care a conferit razboiului mediatic a lui John si Yoko mai multa credibilitate politica si i-a dat institutiei americane ceva pentru care ei nu au negociat: oportunitatea unei fotografii si a unui dialog despre pace cu prim-ministru Pierre Trudeau al Canadei. Inca o data, razboiul mediatic a lui John si Yoko a adaugat un strigat in plus de care programatorii razboiului ar fi preferat sa nu auda, anume mesajul "Razboiul s-a terminat (daca vrei asta!)"si "Razboiul s-a terminat" indiferent daca ei au dorit sau nu asta.

************

"Mai intai de toate, i-am facut pe oameni sa rada si asta e bine. Vreau sa spun ca John si Yoko sunt ca vantul. Nu-i poti vedea, dar atunci cand trec copacii se indoaie... Asta este ceea ce facem noi. Asta face parte din politica noastra, sa nu fim luati in serios, deoarece eu cred ca opozitia noastra, oricare ar fi ea in toate formele ei de manifestare, nu stie cum sa trateze umorul. Iar noi suntem comedianti, suntem Laurel si Hardy, asta e John si Yoko. Si avem o sansa mult mai buna sub aceasta forma deoarece toti oamenii seriosi, precum Martin Luther King, Kennedy si Gandhi au fost impuscati. Suntem dispusi sa fim clovnii societatii.”...A fost credinta lui John Lennon ca, indiferent ce gandeau oamenii despre el, era prea putin important in comparatie cu valorile pe care le promova.

“GIVE PEACE A CHANCE” - Un imn pentru pace

Blocat in Statele Unite – unde ii era refuzata viza din cauza condamnarii din 1968  - John a ales Montreal, Canada, ca baza pentru a-si sustine campania de pace in America de Nord. In mai 1969, el si Yoko s-au instalat la Hotel “Queen Elizabeth” pentru sapte zile de "bed-in"(in-pat), intr-o suita la care au participat mass-media internationala, celebritati ale show businessului si diverse alte personalitati. Acest “bed-in” a fost cel de-al doilea astfel de eveniment, dupa cel desfasurat cu doua luni mai devreme la Hotel Hilton in Amsterdam, dupa nunta lor. La baza acestuia a stat ideea imbratisata de Yoko, ca artist de performanta, ca o actiune publica spectaculoasa poate fi o forma de arta in sine. John, a fost si el constient de felul in care conceptul "bed-in" ar putea sa atraga presa si televiziunea. "Sa-i dam pur si simplu pacii o sansa", a tinut el sa explice evenimentul reporterilor, si a si inceput sa lucreze la refrenul unui cantec. Deja la 1 iunie John condidera ca are un imn de pace puternic in mainile sale si a comandat un inregistrator de banda. Stand in pat alaturi de Yoko, cu 2 pancarte in spatele lor care proclamau "Pat pentru Pace" si “Par pentru Pace”, si-a invitat diferitii oaspetii pentru a raspunde intrebarilor.

“Dati o Sansa Pacii", este un cantec monoton, o mantra repetitiva, intercalata cu rapul (rostiri scurte) improvizat a lui John, o litanie bolborosita de denumiri aleatorii. Cativa ani mai tarziu, el dezvaluia: "In adancul inimii mele am vrut sa scriu ceva care ar prelua idea de "Vom birui". Si, in "Give Peace A Chance", a realizat exact asta. Din octombrie 1969, piesa a devenit refrenul universal in timpul demonstratiilor anti-razboiul din Vietnam. Pe 15 noiembrie aproape o jumatate de milion de oameni l-au cantat in fata Casei Albe Nixon din Washington. O astfel de lovitura i-a creat probleme lui John in relatiile ulterioare cu administratia SUA. Dar cand, inapoiat in Marea Britanie, a privit la televizor protestatarii cantand imnul, a considerat ca este "Unul dintre cele mai mari momente din viata mea". La sfarsitul anului, John declara intr-un interviu, "Exista o extraordinara masa de propaganda pornita de la cele doua “Bed-in”. In aceasta vara, la fiecare petrecere din Marea Britanie, in fiecare sat mic, pretutindeni, cuplul castigator a fost John si Yoko stand in pat cu afise in jurul lor...In loc ca toata lumea sa cante "Da, Da, Da” ei cantau pur si simplu "Pace". Si eu cred in puterea mantrei."

"Give Peace a Chance" a intrat in constiinta lumii mai complet decat oricare alta melodie scrisa de John. Unsprezece ani mai tarziu, cand oamenii indoliati s-au adunat in fata cladirii din Dakota in noaptea asasinarii lui, aceasta a fost piesa prin care ei au ales instinctiv sa-si exprime durerea si sa-i comemoreze viata.

http://journal.media-culture.org.au/0302/06-warisover.php

http://www.presentationzen.com/presentationzen/2007/12/john-lennons-me.html

John Lennon - REPREZENTANT AL MISCARII NON-VIOLENTE PENTRU PACE

“Atunci cand ajungi sa fi nevoit sa folosesti violenta, faci jocul sistemului. Autoritatile te vor enerva, te vor irita: iti vor smulge barba, te vor plesni peste fata ca sa te faca sa lupti. Pentru ca, odata ce ai ajuns si tu violent, ei stiu cum sa te manevreze. Singurul lucru pe care nu stiu cum sa-l trateze este non-violenta si umorul”/ John Lennon.

       Promovat de mii de ani in dauna pacii, razboiul este considerat cea mai mare plaga a omenirii. Crima in masa, violenta, teroarea, nu duc la nimic bun. In adancul fiintei sale, omul are nevoie de pace, nu de razboi, de iubire, nu de ura, de liniste sufleteasca, nu de haos. Dezvoltarea si inflorirea lui spirituala se face in armonie cu el insusi si cu tot ceea ce il inconjoara. Armonia este cea care-l defineste pe om ca fiinta suprema. A obtine si mentine pacea prin pace, nu prin conflict armat, este un deziderat care merita urmat. Din pacate insa, inteligenta umana nu gaseste inca raspuns la marile probleme ce framanta omenirea, decat prin folosirea cailor apocaliptice ale decimarii, violentei, recrudescentei terorismului, urii dezlantuite impotriva a tot ce inseamna fiinta, nu numai fiinta umana.

    

      Cea mai mare miscare anti-razboi pe care o natiune a experimentat-o vreodata, s-a desfasurat in Statele Unite in cursul razboiului din Vietnam, miscare care a jucat un rol extrem de critic in ducerea razboiului catre final.

   Miscarea impotriva implicarii Statelor Unite in razboi a inceput odata cu demonstratiile din 1964 si a crescut in putere in anii ce au urmat. SUA a ajuns sa fie polarizata intre cei care pledau pentru continuarea implicarii armatei in Vietnam si cei care doreau pacea. Multi dintre cei implicati in miscarea pentru pace erau studenti, mame sau hipioti anti-autoritati. Opozitia a luat amploare prin participarea afro-americanilor la drepturile civile, participarea femeilor la miscarea de emancipare, miscarile din Chicago si din sectoarele muncitorilor organizati. O implicare suplimentara a venit din partea multor altor grupuri, inclusiv educatori, clerici, artisti, oameni de stiinta, jurnalisti, avocati, medici, veterani militari si lideri ai Miscarii Drepturilor Civile.

    Opozitia a constat in principal in nenumarate evenimente pasnice, non-violente; putine dintre evenimente au fost in mod deliberat provocatoare si violente. Au fost insa si unele cazuri in care politia a folosit tactici dure impotriva manifestantilor, unele lasandu-se cu victime. In anul 1967, o majoritate tot mai mare de americani considera implicarea militara a Statelor Unite in Vietnam ca fiind o mare greseala. Protestul fata de participarea americana in razboiul din Vietnam a fost o actiune pe care multi cantareti pop si-au insusit-o. Doua dintre cele mai cunoscute genuri muzicale implicate in acest protest au fost Rock and Roll-ul si Folk-ul. Desi compozitorii au creat piese care sfidau razboiul, ei nu s-au limitat doar la muzica lor. Deseori, protestatarii care participau la marsurile de pace erau loviti, arestati,  printre ei fiind si muzicieni binecunoscuti.

        Prin faptele deosebite, de mare impact social, realizate in astfel de contexte istorice, anumiti oameni au devenit simboluri pentru aspiratiile de libertate si pace ale semenilor. John Lennon este unul dintre cei care, incontestabil, merita acest statut, fiind nu numai omul care si-a transmis mesajul de pace si iubire prin noua sa muzica, dar a servit drept sursa de inspiratie pe aceasta tema, pentru multi altii. Cu timpul, el a castigat abilitate retorica anti-razboi eficienta si astfel, alaturi de sotia sa, Yoko Ono, a jucat un rol activ in incercarea de a convinge oamenii sa protesteze pe cai pasnice impotriva razboiului din Vietnam, cerand cooperare din partea intregii lumi la realizarea pacii.

      Lennon a inteles ca statutul de celebritate il poate ajuta foarte mult nu numai pentru a-si transmite propriile idei despre lume, ci si pentru a schimba perceptia oamenilor asupra problemelor arzatoare ale zilei, pentru a-i determina sa isi urmeze cu curaj marele lor vis. Pasiunea, dragostea pentru muzica l-au inspirat in aceasta comunicare, in transmiterea mesajului sau de mentinere a pacii pe calea non-violentei, mesaj care, reverberand in toata lumea cu ajutorul muzicii sale, a fost ascultat si perceput ca atare nu numai de marea masa a sustinatorilor pacii.

      Spiritul de lupta l-a manifestat chiar in zilele sale de inceput, pe vremea cand cei de la  The Beatles, imbracati in jachetele negre din piele, cantau prin cluburile marinarilor din Hamburg. La vremea aceea, era greu de prezis ascensiunea meteorica a lui John Lennon catre faima fulminanta pe care urma sa o aiba si, in final, catre aderarea la activismul politic si lupta pentru pace, chiar daca a fost un spirit rebel inca din primele sale zile in Liverpool. Cantecul "Give Peace a Chance" va ramane pentru totdeauna imnul miscarii anti-razboi, iar melodia “Imagine”, un simbol al aspiratiei catre iubire, liniste si pace.

      Desi, la vremea aceea, lumea trecea printr-un razboi care parea fara sfarsit, razboiul din Vietnam, Lennon si-a imaginat oamenii din intreaga lume traind in pace. Gandirea sa anti-razboi si anti-violenta l-au determinat sa ia atitudine, denuntand polititica de razboi, aparand drepturile unor activisti ai pacii, protestand pasnic pentru pace prin cuvant si cantec. Dorea ca fortele responsabile sa puna capat crimei, violentei si urii, fara tulburari.

    Ca urmare, in septembrie 1969, Lennon a inapoiat distinctia M.B.E. (Membru al Imperiului Britanic) in semn de protest fata de sprijinul dat de Marea Britanie razboiului din Vietnam si fata de implicarea acesteia in razboiul civil nigerian. Medalia se acorda pentru a fi recompensata contributia in arte, stiinte, munca organizatiilor de caritate si de asistenta sociala, ca si in cea a serviciilor publice. Regina Elisabeta acordase medalia celor de la Beatles, in 1965.

       Dupa ce s-a casatorit cu Yoko Ono, in martie 1969, John a planuit impreuna cu sotia sa o manifestare pasnica anti-razboi, manifestare cunoscuta sub numele de "Bed-In for Peace"(In-Pat pentru Pace), la hotelul Hilton din Amsterdam unde si-au petrecut luna de miere. Cei doi au determinat multimea de paparazzi care le urmarea fiecare miscare, sa le organizeze propria lor unica "interventie" anti-razboi. A fost o tactica inspirata si una care nu a mai fost repetata cu succes de nici o alta celebritate. Stiau ca cei din mass-media vor merge innebuniti pentru a obtine cele mai recente stiri despre tinerii casatoriti si au folosit aceasta oportunitate pentru a raspandi cu succes mesajul de “pace prin pace”, fara violenta. Mass-media din intreaga lume a fost invitata pentru a se alatura suitei de la hotelul unde cei doi au stat in pat timp de doua saptamani, disponibili de la noua dimineata pana la noua seara, angajati in discutii despre pacea in lume.

     Protestul "In-Bed"a fost respins de multi ca fiind ilizibil politic, inutil, ineficient. Totusi, dintr-o perspectiva pacifista, protestul excentric are sens deoarece denota o continuare fericita a principiilor de baza ale non-violentei lui King si Gandhi. "Razboiul va inceta atunci cand oamenii vor refuza sa lupte" a devenit sloganul pacifist britanic din anii 1930. Protestul a fost conceput ca o intamplare politica amuzanta, un siretlic cu un mesaj serios. Ceea ce nu poate fi negat este placerea lui Lennon si Ono de a-si asuma riscuri. Lennon s-a pregatit pentru batjocura, subapreciere si defaimare publica. El a explicat, "Cele doua "Bed-in" sunt ceva ce toata lumea poate face si sunt atat de simple. Suntem dispusi sa fim clovnii lumii pentru a-i face pe oameni sa constientizeze".

    Al doilea “Bed-In for Peace” s-a tinut in Montreal, in iunie 1969, unde Lennon a cantat in camera sa de hotel, "Give Peace a Chance", ajutat si de alte celebritati. Piesa, devenita imediat un imn al pacii, a fost cantata de o jumatate de milion de protestatari impotriva razboiului din Vietnam, in a doua zi a Moratoriului din luna octombrie 1969, in Washington. Cele doua manifestari erau destinate a fi proteste non-violente impotriva razboiului, dar si teste experimentale pentru noile modalitati de promovare a pacii. Ideea era derivata de la conceptul "sit-in" potrivit caruia, un grup de protestatari ramane asezat in fata unei institutii pana cand cei din grup sunt evacuati, arestati sau le sunt indeplinite cererile. Actiunile publice au fost filmate, mai tarziu fiind transformate in documentar. Filmului “Patul Pacii” a fost pus la dispozitie gratuit pe YouTube, in august 2011 de Yoko Ono, ca parte a site-ul ei "Imaginati-va Pacea". 

       In 1971, John si Yoko s-au mutat la New York si s-au imprietenit cu activistii radicali, Abbie Hoffman si Jerry Rubin. Co-fondatori ai Partidului International de Tineret, supranumiti "Yippies", Rubin si Hoffman fac pe 24 august 1967 o declaratie referitoare la razboiul din Vietnam. Un an mai tarziu, in 1968, au organizat mitinguri masive in timpul Conventiei Democrate din Chicago, cu scopul de a protesta impotriva razboiului. Rubin l-a convins pe Lennon sa cante intr-unul dintre spectacole, la Ann Arbor - statul Michigan, pe 10 decembrie 1971, pentru a-l elibera pe John Sinclair, liderul Partidului "Panther White" (Pantera Alba), care era arestat pentru vanzare de marijuana unor politisti sub acoperire. 

     Panterele Albe lucrau in tandem cu Panterele Negre pentru a promova revolutia culturala. John si Yoko s-au alaturat pe scena lui Phil Ochs, Stevie Wonder, Bob Seger, Allen Ginsberg, Jerry Rubin si Bobby Seale, seful Panterelor Negre. Lennon a cantat piesa "John Sinclair", solicitand autoritatilor: "Lasati-l sa fie liber, puneti-l in libertate, lasati-l sa fie la fel ca tine si ca mine". Ulterior, piesa a fost lansata pe albumul "Some Time in New York City", al treilea album post- Betles al lui Lennon. Aproximativ 20.000 de oameni au participat la miting iar la trei zile dupa concert, Sinclair a fost eliberat din inchisoare dupa ce Curtea Suprema din statul Michigan a decis ca legea referitoare la posesia de marijuana era neconstitutionala.

     

     Luand act de aparitia lui Lennon la intrunirea Sinclair, senatorul Strom Thurmond a trimis un memoriu procurorului general John Mitchell, in februarie 1972, declarand ca Lennon ar putea reprezenta o amenintare serioasa pentru realegerea lui Richard Nixon si sugerand ca “deportarea ar fi o contra-masura strategica impotriva lui Lennon” care ar fi putut, chipurile, mobiliza tinerii sa voteze impotriva lui Nixon, precum si sa doneze sume considerabile de bani pentru adunari si mitinguri. Incepand cu urmatoarea luna, Serviciul de Imigrare si Naturalizare a depus tot efortul in incercarea de a-l expulza pe Lennon care si-a petrecut urmatorii patru ani in audieri legate de deportare. Inca de la inceputul anului, el deja stia ca era sub supravegherea agentilor politiei secrete, fiind urmarit pe strazi si avand telefonul interceptat.

        Una dintre metodele specifice folosite de guvern pentru a-l hartui pe Lennon, a fost aceasta amenintare constanta cu deportarea. In plus, guvernul a folosit de un precedent, si anume o condamnare contraventionala anterioara ce-l acuza pe Lennon de "degradare morala." In octombrie 1968, in Marea Britanie, John si Ono fusesera arestati si acuzati de detinere de marijuana. Potrivit lui Lennon, proba a fost plantata, opinia sa fiind sustinuta de faptul ca ofiterul care-l arestase a fost ulterior condamnat la doi ani inchisoare pentru plantarea de probe in alte cazuri. Ca Ono sa nu fie acuzata, Lennon a luat vina asupra sa. Acuzatiile impotriva ei au fost retrase,iar el a fost amendat si gasit vinovat de "infractiune de degradare morala." La momentul arestarii lor, Yoko Ono era insarcinata si aproape ca a suferit un avort spontan. Cu toate ca a fost imediat internata in spital, o luna mai tarziu, a pierdut copilul. Afland ca sfarsitul vietii copilului lor nenascut era aproape, Lennon a dus un casetofon in camera de spital si, cu un microfon stetoscop, a inregistrat bataile inimii celui de-al doilea fiu al sau, inainte ca acesta sa moara.

    Pozitia ferma anti-violenta si anti-razboi a lui Lennon, i-a facut pe oameni mai constienti de impactul distructiv al manifestarilor violente. In 1972, pe timpul campaniei electorale prezidentiale in plina desfasurare,prietenii activisti a lui Lennon l-au indemnat pe acesta sa se alature protestelor din San Diego programate sa aiba loc in timpul Conventiei Republicane din acel an. Banuind ca se incearca provocarea unei revolte similare cu cea din anul 1968 de la Convenita Democratica din Chicago, a refuzat sa participe, ramanand in felul acesta fidel promisiunii de promovare a pacii fara violenta.

       Lennon a continuat sa faca declaratii si sa cante cantece cu continut politic, precum "The Luck of the Irish" din Mike Douglas Show, in 1972. In timp ce batalia cu deportarea continua, Lennon a aparut la mitingurile din New York City si la emisiunile TV, unde Jerry Rubin si Bobby Seale au fost oaspetii sai. Pe 23 martie 1973, lui Lennon i s-a ordonat sa paraseasca SUA in termen de 60 de zile, in timp ce lui Ono i-a fost garantata sederea permanenta. Ca raspuns, Lennon si Ono au tinut o conferinta de presa la American Bar Association din New York, pe 1 aprilie 1973, anuntand formarea statului conceptual "Nutopia"; un loc "fara proprietati, fara granite, fara pasapoarte, numai cetateni" si unde toti locuitorii ar fi ambasadori ai acestei tari imaginare. Cei 2 Lennon au cerut azil politic in SUA in timp ce fluturau steagul alb al Nutopiei; doua batiste albe.

      In iunie 1973, Lennon si Ono au facut ultima lor declaratie politica prin participarea la audierile Watergate din Washington. Ordinul de deportare pentru Lennon a fost retras in 1975, iar cererea de a ramane rezident permanent al SUA a fost apobata in iulie 1976. La scurt timp dupa decizia instantei, a pozat in fata statuii Libertatii,  lansand semnul pacii. Impreuna cu Yoko, a participat la balul inaugural a lui Jimmy Carter din 1977. In ultimii ani, devenise cunoscut faptul ca FBI-ul detinea un dosar gros pentru Lennon, format din mai multe sute de pagini. Povestea completa a bataliei cu administratia Nixon si guvernul Statelor Unite este relatata exemplar in filmul documentar din 2006,  "The U.S. versus John Lennon" (SUA impotriva lui John Lennon).

     Un documentar fascinant ce ofera o introspectie excelenta asupra participarii lui Lennon la miscarea anti-razboi din Statele Unite in timpul Razboiului din Vietnam, dar si asupra efectului covarsitor pe care l-a avut muzica sa militanta. Sentimentul ramas este unul de adanc respect pentru muzicianul si activistul Lennon, pentru crezul sau, o mai buna apreciere a dimensiunii presiunilor la care a fost supus de guvernul american care dorea sa-l reduca la tacere. Dupa asasinarea lui Lennon, istoricul Jon Wiener a depus o cerere de libera informare pentru fisierele FBI asupra lui Lennon. FBI-ul a recunoscut ca a avut 281 de pagini in dosarele cu privire la Lennon, dar a refuzat sa le elibereze pe cele mai multe dintre ele, sustinand ca erau documente nationale de securitate. In 1983, Wiener a dat in judecata FBI-ul cu ajutorul Uniunii Libertati Civile Americane din California de Sud. Cazul a ajuns la Curtea Suprema in anul 1997, inainte ca FBI sa-l fi solutionat in afara instantei, eliberand toate documentele contestate in afara de zece.

        Activismul politic a lui Lennon s-a facut remarcat in cantecele sale,“Revolution”, “Freedom For John Sinclair”, “Angela”, “Give Peace a Chance", "Power to the People" (inspirat de opiniile politice revolutionare ale lui Tariq Ali), The Luck of the Irish”, “Sunday Bloody Sunday”, “I don’t wana be a soldger”, "Working Class Hero", “Imagine”, “Gimme some truth”, “Born in Prison”, “Revolution”, “Woman Is The Nigger Of The World”. Intr-un interviu publicat in “Rolling Stone” (mai tarziu, cartea intitulata "Lennon Remembers”), Lennon a numit piesa "Working Class Hero", un “Cantec pentru revolutie…Este pentru oameni ca mine care reprezinta clasa muncitoare". In acelasi interviu, Lennon afirma in continuare: "Oamenii care sunt la conducere si la putere, sistemul de clasa si intreaga scena burgheza este exact la fel, exceptie facand multimea de copii din clasa de mijloc, cu parul lung, care se plimba in haine la moda. Aceiasi ticalosi sunt la conducere, aceiasi oameni executa totul ... Ei fac exact aceleasi lucruri, vand arme catre Africa de Sud si omoara negrii in strada. Oamenii traiesc intr-o saracie lucie, cu sobolanii misunand pe ei. Este la fel. Te fac sa vomiti ".

   

       Datorita lui Lennon, rockul a devenit revolutionar si ancorat in realitate. El si Yoko au participat la diferite demonstratii si proteste pasnice in favoarea pacii, au solicitat ajutor pentru constructorii de nave grevisti, au participat la diferite adunari care au avut ca scop denuntarea polititicii de razboi. Au ajutat familia lui James Hanratty, condamnat pentru crima si spanzurat la inceputul lui 1962. Au militat pentru o ancheta publica de dovedire a nevinovatiei acestuia si au organizat in Londra un mars cu postere pe care scria “Regatul Unit l-a omorat pe Hanratty”, care a produs un documentar de 40 de minute pe acest caz. Au marsaluit si au cantat pentru IRA (Irish Republican Army). John Lennon s-a intalnit cu membrii ai IRA, oferindu-se sa cante intr-un concert de strangere de fonduri pentru republicani, dupa Bloody Sunday (Duminica sangeroasa). Cantaretul pacifist a fost atat de infuriat de uciderea a 13 manifestanti neinarmati de catre armata britanica, in Derry, anul 1972, incat a fost de acord sa poarte discutii cu un reprezentant al IRA in New York, la scurt timp dupa acel eveniment.

“Cand vorbesti despre distrugere, nu stii ca nu poti conta pe mine?” spunea Lennon celor care aveau urechi sa auda, prin cantecul sau ‘Revolution”! A fost ca o declaratie a pozitiei The Beatles cu privire la Vietnam si o pozitie a formatiei The Beatles cu privire la revolutie.

        

     John Lennon ramane recunoscut pentru realizarile avute in cadrul formatiei The Beatles, dar lucrul cel mai important pentru care lumea si-l va aminti cu veneratie este participarea sa neconditionata la miscarea non-violenta in favoarea pacii - pentru ideile de realizare si mentinere a pacii prin pace, pentru curajul de a spune adevarul, puterii. In 2006, intr-un articol din Guardian, Jon Wiener scria: „Pentru oamenii tineri din 1972, era infiorator sa vada curajul lui Lennon de a da piept cu presedintele Americii, Richard Nixon. Aceasta dorinta de a-si asuma riscurile in cariera si viata, este un motiv pentru care oamenii inca il admira si astazi.” 

https://ro.wikipedia.org/wiki/John_Lennon

http://www.johnlennonandthemercystreetcafe.com/lennonactivism.html

John Lenon – LEGENDA UNEI VIETI

  “Cand aveam 5 ani, mama imi spunea mereu ca fericirea este cheia vietii. Atunci cand m-am dus la scoala, am fost intrebat ce imi doresc sa fiu cand voi creste. Am scris "fericit". Ei mi-au spus ca eu nu inteleg responsabilitatea, iar eu le-am spus ca ei nu inteleg viata.”/ John Lennon

       Renumitul cantaret, compozitor si activist pentru pace, John Winston Lennon, s-a nascut la Liverpool, Merseyside, pe 9 octombrie 1940, in timpul unui raid aerian german din cel de-al doilea razboi mondial. Cand avea 4 ani, parintii sai s-au despartit iar el a ajuns sa fie crescut de matusa sa, Mary Smith. Tatal sau, un marinar comerciant, nu a fost prezent la nasterea fiului si nu a avut grija de el cand a fost mic. Nici mama sa, Julia, nu a locuit impreuna cu fiul ei, cu toate ca cei doi au avut o relatie buna. Chiar daca ea s-a recasatorit, isi vizita in mod regulat fiul. Mama a fost cea care l-a incurajat pe Lennon sa cante la banjo si pian si tot ea i-a cumparat prima chitara. Lennon a fost devastat cand, in iulie 1958, Julia a fost lovita mortal de o masina condusa de un ofiter de politie aflat in afara serviciului. Moartea ei a fost unul dintre evenimentele cele mai traumatice din viata sa.

    Ca si copil, John era pus pe glume, motiv pentru care avea parte mereu de necazuri. Faptul ca, practic, niciunul dintre parinti nu l-a vrut, a facut din Lennon un rebel cu un pronuntat spirit combativ. “Am fost invatat sa urasc si sa ma tem de politie. Sa urasc, sa ma tem de sistem….si sa combat. Am fost exmatriculat din toate scolile. Am avut mereu probleme. Am fost pus cu spatele la zid”. Ca adolescent, se distra desenand figuri grotesti si infirmi. Datorita talentului artistic, directorul scolii l-a indrumat pe John sa urmeze colegiul de arta.

     Succesul fulminant a lui Elvis Presley pe scena muzicii rock l-a inspirat pe John Lennon in varsta 16 ani sa infiinteze propria trupa de muzica. Prima sa trupa a fost un grup de skiffle, “The Quarry Men”, denumit astfel dupa scoala sa, Quarry Bank High. Skiffle era un gen muzical cu influente de blues, jazz si folk, popular in anii ‘50, interpretat de obicei de un grup mic de membrii, cu instrumente traditionale sau improvizate. Pe Paul McCartney, Lennon il cunoaste la o festivitate religioasa, pe 6 iulie 1957. Curand l-a invitat  sa se alature grupului si in cele din urma cei doi au format una dintre cele mai de succes parteneriate de compozitori din istoria muzicii. In anul urmator, McCartney i l-a prezentat lui Lennon pe George Harrison. 

     Dupa ce a terminat scoala, John a urmat colegiul de arta din Liverpool, unde l-a cunoscut pe colegul sau, Stuart Sutcliffe. Sutcliffe s-a alaturat grupului la bas si, impreuna cu noul baterist, Pete Best si noul nume dat trupei, The Beatles, si-au asigurat rezidenta in Hamburg, in perioada august 1960 - decembrie 1962. Grupul si-a imbunatatit stilul interpretativ concertand frenetic in cluburile de noapte din cartierele renumite ale orasului, ceea ce le-a crescut reputatia. Sutcliffe i-a parasit in 1961 pentru a se dedica picturii - dar a murit la scurt timp dupa aceea datorita unei hemoragii cerebrale, eveniment care l-a afectat profund pe Lennon.

     Reintors in Liverpool, grupul The Beatles l-a atras rapid pe antrepenorul si omul de afaceri, Brian Epstein, care ii descoperise in noiembrie 1961, in timpul unui spectacol de pranz de la Cavern Club, unde cantau cu regularitate. Acesta a fost imediat impresionat de marele potential al grupului. La inceput, Epstein a fost respins de aproape toate marile companii de inregistrare din Londra, pana cand a obtinut o intalnire cu George Martin, seful casei de discuri Parlophone E.M.I. In mai 1962, Martin a fost de acord sa semneze contractul cu Beatles, in mare parte datorita convingerii puternice a lui Brian Epstein ca grupul va deveni faimos pe plan international. Succesul timpuriu al grupului The Beatles a fost atribuit stilului de management al lui Epstein, iar trupa a avut incredere in el, fara ezitare.

    Avandu-l pe Ringo Starr la tobe, in locul lui Pete Best, primul single lansat “Love Me Do”, a atins in topuri un loc modest 17, insa urmatorul, “Please Please Me”, a depasit graficul din Marea Britanie. The Beatles a devenit cea mai populara trupa din Marea Britanie cu lansarea unor mega-hit-uri ca "She Loves You" si "I Want To Hold Your Hand." Lua nastere, astfel, Beatlemania.

      In august 1962, Lennon s-a casatorit cu Cynthia Powell. Cuplul a avut impreuna un fiu, Julian, caruia i s-a dat numele dupa numele mamei lui Lennon. In tot acest timp, grupul a devenit tot mai puternic cu un sir de hit-uri Number One. In 1964, The Beatles a ajuns prima trupa britanica care s-a afirmat puternic in Statele Unite, incepand cu aparitia lor la televiziune, in emisiunea The Ed Sullivan Show, pe 9 februarie 1964. Beatlemania a lansat o adevarata "invazie britanica" de trupe rock in Statele Unite, printre care Rolling Stones si Kinks. Urmare aparitiei la emisiunea lui Sullivan, Beatles a revenit in Marea Britanie pentru a filma primul lor film, "A Hard Day’s Night" (1964) si pentru a pregati primul lor turneu mondial. Al doilea film Beatles,"Help!", a fost lansat in 1965. In iunie, acelasi an, Regina Elisabeta a II-a a Angliei a anuntat ca Beatles a fost numit Membru al Ordinului Imperiului Britanic.

       La mijlocul anilor '60, The Beatles era cea mai renumita trupa din lume, iar abilitatile de compozitori ale lui Lennon si McCartney evoluau cu viteza uluitoare. In august 1965, cei patru cantau pentru 55.600 fani in New York Shea Stadium, stabilind un nou record pentru cea mai mare audienta a unui concert din istoria muzicala. Dupa ce s-au intors in Anglia, impreuna cu George Martin, producatorul, au extins parametrii muzicii pop, atingand noi niveluri de rafinament pe albumele Rubber Soul si Revolver, remarcate fiind pentru extinderea repertoriului dincolo de cantecele de dragoste si formulele tip ale muzicii pop pentru care trupa era bine-cunoscuta anterior.

      “Rubber Soul” a fost al saselea album de studio al trupei engleze de rock, lansat pe 3 decembrie 1965. Raspunsul critic a fost extrem de favorabil si albumul a atins topurile record in Marea Britanie timp de cateva saptamani, precum si in Statele Unite unde a fost lansat cu o alta selectie de piese. Produs de George Martin, “Rubber Soul” incorporeaza un amestec de stiluri pop, soul si folk din anii 1960. Numele albumului vine de la termenul suflet expresiv, pe care muzicienii pop soul afro-americani l-au inventat pentru a-l descrie pe Mick Jagger, un muzician alb care canta muzica soul.

    “Revolver”,al saptelea album de studio al trupei The Beatles, a fost lansat pe 5 august 1966 in Regatul Unit si, trei zile mai tarziu, in Statele Unite ale Americii. “Revolver” a petrecut 34 de saptamani in topul albumelor UK. Revolver a inregistrat un progres fata de Rubber Soul in ceea ce priveste stilul si testarea si a anuntat aparitia trupei ca inovatori de studio. 

    Datorita unui eveniment nefericit, neinteles la vremea aceea, magia Beatlemaniei a inceput sa piarda din farmec prin anii 1966. Remarca lui Lennon ca trupa era "mai populara in prezent decat Isus"a dat nastere la acuzatii vehemente in urma carora, albumele Beatles, inregistrari, reviste au fost arse in aer liber, in unele zone ale Americii. Vietile membrilor formatiei au fost puse in pericol iar trupa a primit amenintari cu moartea. Beatles a renuntat la turnee dupa concertul de la Candlestick Park din San Francisco, 29 august 1966.

       Dupa o pauza prelungita, trupa a revenit in studio pentru a-si largi sound-ul  experimental cu instrumentatie si versuri exotice. Primul esantion a fost single-ul "Penny Lane /Strawberry Fields Forever".Cariera Beatles atinge punctul culminant in 1967, odata cu lansarea celui de-al optulea album, “Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band”, considerat de multi ca cel mai mare proiect rock din istoria muzicala. Lansat pe 1 iunie 1967, cu muzica psihedelica clasica, a fost un succes comercial si critic imediat, stand 27 de saptamani in topul albumelor UK si 15 saptamani ca “number one” in SUA. A castigat patru premii Grammy in 1968, inclusiv Albumul anului. Revista Time l-a declarat "o pornire istorica in progresul muzicii".

    

     The Beatles a suferit o lovitura uriasa cand Epstein a murit pe 27 august 1967, din cauza unei supradoze accidentale de somnifere. Zguduiti de moartea subita a lui Epstein, membrii Beatles s-au strans in toamna sub conducerea lui McCartney si au filmat Magical Mystery Tour. Cu toate ca filmul a fost criticat aspru de critici, coloana sonora a albumului continea "I Am The Walrus" (Eu sunt Morsa) a lui Lennon, lucrarea cea mai criptica a grupului, de pana atunci. "Magical Mystery Tour" nu a reusit sa aiba mult succes comercial si Beatles s-a retras in meditatia transcedentala. La inceputul anului 1968, yoginul Maharishi Mahesh ii ia in India timp de doua luni. Urmatoarea lor incercare, Apple Corps Ltd., a fost afectata de prostul management. Apple Corps Ltd. este o companie de muzica si de licentiere a marcii comerciale care reprezinta The Beatles. Firma a debutat initial intr-o gama larga de activitati, inclusiv editare muzicala, productie de inregistrari, electronice, filme si vanzare cu amanuntul.Actualmente se concentreaza numai pe exploatarea mostenirii The Beatles. In Iulie, grupul s-a confruntat cu ultima lui multime isterica remarcabila, la premiera filmului lor "Yellow Submarine". In luna noiembrie 1968, dublul-album al formatiei, "The Beatles" (cunoscut si sub numele de White Album) le-a expus directiile divergente.

      A urmat o perioada in care viata de cuplu a lui Lennon a trecut prin criza. In cele din urma, Lennon a divortat de Cynthia in 1968 si s-a recasatorit in anul urmator, pe 20 martie 1969, cu japoneza de avangarda, artista Yoko Ono, pe care o intalnise la Galeria Indica, in noiembrie 1966. Toate acestea s-au intamplat cu putin timp inainte de a-si incepe celebra lor serie "In Bed", ca forma de protest, menita sa raspandeasca mesajul pacii in lume. Single-ul "Give Peace a Chance" (1969), a devenit imn national pentru pacifisti. Parteneriatul artistic dintre Lennon si cea de-a doua sotie, Yoko Ono, a inceput sa provoace tensiuni grave in cadrul grupului. Relatiile din cadrul Beatles ajung sa fie tensionate, in ciuda succesului Albumului White si, in 1970, s-au divizat. “The Beatles”, cunoscut si sub numele de “White Album”, este cel de-al noulea album de studio al grupului Beatles, lansat pe 22 noiembrie 1968. Lennon a parasit Beatles in septembrie 1969, numai dupa ce grupul a finalizat inregistrarea albumului “Abbey Road”. Vestea destramarii a fost tinuta in secret pana cand, in aprilie 1970, McCartney si-a anuntat plecarea, o luna inainte ca trupa sa fi lansat "Let It Be", inregistrat inainte de Abbey Road.

     Urmeaza perioada in care John si Yoko s-au dedicat cauzelor politice. Lennon a interpretat Karma Instant in show-ul muzical al BBC “Top of the Pops” cu parul taiat drept protest anti-razboi. Celebrele lor “In-Bed“ din Amsterdam si Montreal, aparitiile pe scena, participarea la demonstratii pentru pace, simpatia si legaturile cu activistii politici si radicali, toate au primit o atentie mass-media masiva. Aceste evenimente reprezentau o cale aparte de a cauta pacea in lume, care, din pacate, era imposibil de realizat. Ce a reusit insa sa realizeze Lennon, a fost educarea oamenilor in spiritul ideii de instaurare a pacii in lume prin non-violenta.

       Anul 1971 a fost anul lui cel mai productiv deoarece s-a mutat la New York si a lansat cunoscutele albume solo, “Plastic Ono Band” (John Lennon/ Plastic Ono Band si Yoko Ono/ Plastic Ono Band) si “ Imagine”. Initial, Plastic Ono Band a fost o trupa formata de John Lennon si Yoko Ono in 1969, ca mijloc pentru proiectele solo si de colaborare. Lennon si Ono au inceput o relatie artistica si personala in 1968, colaborand la mai multe lansari preliminare. Plastic Ono Band a promovat melodiile “Mother”care il vede pe John Lennon regretand-o pe mama sa decedata; de fapt un strigat catre ambii parinti care l-au abandonat in copilarie - o lume departe de cea in care lucra Beatles - si “Working Class Hero”, o piesa care este povestea cuiva crescut in randul clasei muncitoare, transformat de societate intr-o masinarie, usor de controlat, un protestatar, erou al clasei muncitoare, cineva care schimba conditiile sociale pentru altii sau poate, cineva care scapa de capcane si rutine acceptand ca numai conformitatea este recompensata de societate.

     A urmat proiectul “Imagine” in 1971, cel mai de succes, comercial si apreciat de critica dintre toate tentativele post-Beatles ale lui Lennon. Titlul piesei “Imagine” a devenit sinonim cu artistul dupa moartea acestuia. Piesa "Imagine" a ajuns sa fie piesa de semnatura a lui Lennon si a fost scrisa ca pretext pentru pacea mondiala. Albumul este considerat cel mai popular dintre operele sale, iar piesa din titlu este considerata una dintre cele mai bune melodii ale lui Lennon. Albumul contine si piesa "How Do You Sleep?," un atac amar cu privire la McCartney, ca raspuns la mesajele vehemente voalate ale acestuia asupra lui Lennon din unele inregistrari solo. Prietenii si fostul duo compozitori au ingropat mai tarziu securea razboiului, dar niciodata nu au mai lucrat impreuna in mod oficial. Albumul contine melodiile “I don’t want to be a soldier”, “Mama”, “I don’t want to die”.

   In aceasta perioada, Lennon si Yoko au fost mereu amenintati cu expulzarea de catre Administratia Nixon. Lui Lennon i s-a argumentat ca era dat afara din tara datorita unei condamnari primite in 1968 in Marea Britanie, bazata pe consumul de droguri, dar John a fost convins ca adevaratul motiv era activismul sau impotriva nepopularului razboi din Vietnam. Documentele au dovedit mai tarziu ca el a avut dreptate. La doi ani dupa demisia lui Nixon, in 1976, lui Lennon i-a fost acordata rezidenta permanenta in SUA.

      In 1972, in timp ce se lupta sa ramana in America, Lennon a evoluat la Madison Square Garden din New York pentru a ajuta (cu bani) copiii cu handicap mental, continuand sa promoveze pacea. Lupta sa cu imigrarea i-a afectat casatoria, iar in toamna anului 1973, Lennon se separa de Ono. Pleaca in Los Angeles, California, unde continua sa lanseze albume hit, inclusiv “Mind Games” (1973), “Walls and Bridge”(1974) si “Rock 'n' Roll” (1975). Albumul “Mind Games”, explora probleme pe care le avea cu Yoko si pe cele ale cuplului divizat pentru un timp. Pe parcursul acestei perioade, Lennon a colaborat cu David Bowie si Elton John.Lennon si Ono s-au impacat in 1974, iar ea a dat nastere la singurul lor copil,un fiu pe nume Sean, in a 35-a zi de nastere a lui Lennon (09 octombrie 1975). La scurt timp dupa aceea, Lennon a decis sa paraseasca afacerile din muzica si sa se concentreze in a fi tata si sot.

        In 1980, el a revenit cu dublul sau album, “Fantasy”, care a atins locul unu in tari din intreaga lume. Parea sa fie restabilit pentru o perioada de creativitate fara precedent - dar viata i-a fost intrerupta brusc, fiind asasinat in seara zilei de 8 decembrie 1980, in holul de la intrarea hotelului Dakota, de catre fanul Mark David Chapman, la doar cateva saptamani dupa lansarea albumului. Lennon semnase un autograf pentru Chapman, pe o copie a albumului sau Double Fantasy, in aceeasi seara, cu ceva timp mai devreme. Lennon a murit la Spitalul Roosevelt din New York City, la ora 23:15. Toti au fost socati. Coplesiti. Profund intristati. Timp de ore in sir, luminile lumanarilor au vegheat de afara, resedinta sa din hotelul Dakota. In ziua urmatoare, pe 9 decembrie 1980, Yoko Ono a emis o declaratie: "Nu va fi nici o inmormantare pentru John.” Monumentul sau comemorativ, de peste strada, in Central Park, Strawberry Fields, este vizitat de mii de oameni in fiecare an.

        Asasinarea lui John Lennon a avut si continua sa aiba impact profund asupra culturii pop. Moartea prematura provoaca si astazi tristete profunda in intreaga lume, el continuand sa fie admirat de noi generatii de fani. Rolling Stone l-a clasat pe Lennon pe locul al cincilea ca cel mai mare cantaret al tuturor timpurilor. El a fost inclus post-mortem in Songwriters Hall of Fame in 1987, iar in Rock and Roll Hall of Fame de doua ori, ca membru Beatles in 1988 si ca artist solo in 1994. Ca si artist, John Lennon va dainui prin mostenirea spiritual-culturala de-o importanta colosala, lasata generatiilor. Ca om, continua sa dainuie si astazi prin Yoko Ono, Shean si Julian, fiul sau din prima casatorie. Yoko Ono se dovedeste a fi inca un artist provocator si controversat, iar fiul ei, Sean, urmeaza pasii tatalui sau ca si cantaret, compozitor, muzician. La fel, Julian Lennon care, datorita similaritatilor in infatisare, voce si stil, s-a speculat la un moment dat ca impreuna cu Paul McCartney, George Harrison si Ringo Starr vor forma o trupa.

  

     John Lennon a fost poate ultima speranta a unui spirit non-conformist, spiritul anilor '60, speranta unei generatii care a visat sa creeze o lume a libertatii, a iubirii si non-violentei. O generatie care a supravietuit traumei asasinarii lui John F. Kennedy, Robert Kennedy si a lui Martin Luther King, personalitati marcante ale istoriei care au considerat omul, prin valoarea sa intrinseca, mai presus de orice manifestare rasista, violenta, xenofoba, anti-culturala sau anti-umana.

*****************

"Laurel si Hardy, asta sunt John si Yoko. Si sansa noastra la viata este mai buna sub aceasta infatisare deoarece toti oamenii seriosi ca Gandhi, Martin Luther King si Kennedy au fost impuscati"/  John Lennon.

      Fenton Bresler, avocat britanic, autor al cartii “Cine l-a ucis pe John Lennon”,este singura persoana care a investigat serios asasinarea lui Lennon. Nimeni din domeniul aplicarii legii nu a mai facut-o. Conform teoriei si credintei lui Bresler, "Lennon, cel mai activ politic star-rock din generatia lui, a fost impuscat mortal in fata propriei sale case, de un criminal care era doar un instrument, o arma umana utilizata si controlata de altii pentru a distruge o figura unica, foarte puternica, radicala, care a fost capabila sa-si demonstreze punctul de vedere pentru opozitia in masa fata de politica ce urma a fi pusa in aplicare de catre noul guvern al Statele Unite condus de Ronald Reagan."

        Nu a avut nicio indoiala: "A fost o conspiratie. Reagan tocmai castigase alegerile. Se stia bine ce fel de presedinte avea de gand sa fie. Exista un singur om care ar fi putut aduce mai mult de un milion de oameni la demonstratie, in semn de protest fata de politicile sale - si acesta era Lennon ". Pentru el cazul era destul de clar: assasinat programat, manipulat de servicii secrete. Exista un proiect destinat sa "exploateze linii operationale, metode stiintifice, cunostinte care pot fi utilizate pentru modificarea atitudinilor, convingerilor, proceselor de gandire si modelelor de comportament ale personalului agent. Acest proiect urma sa includa aplicarea tehnicilor psihiatrice si psihologice testate, inclusiv utilizarea de hipnoza in asociere cu medicamente."

   “Trebuie inteles modul in care gandesc acesti oameni malefici care sunt capabili de control al mintii prin hipnoza. Sunt oameni care se vad pe ei insisi intr-un mod aproape nazist de superioritate fara de lege. Sunt acel tip de oameni care spera sa trimita acest gen de mesaj legal-nedetectabil si astfel spera ca oamenii sa-si dea seama, printr-un impact profund, de puterea lor intangibila. Ei acumuleaza putere pentru ca tu citesti toate aceste lucruri si cauta alte cai pentru a se asigura constant ca nu ii vei opri. Ei lasa pe oricine altcineva sa faca prin mintea ta ceea ce tu nu vrei.”

   

     "Invata cat de mult poti si cunoaste-ti propria minte. Nu lasa ca visele si viziunile copilului din tine sa fie reduse la tacere. Ele nu sunt pierdute. Ele au prins de mult radacini. Pasteaza-ti puritatea ca pe o arma de aparare in fata faradelegii. Otrava toxica care ne inconjoara este o amenintare mortala, dar, atata timp cat suntem deschisi studiului, cunoasterii si spunand adevarul, mai exista inca speranta." 

http://www.john-lennon.com/thelifeofjohnlennon.htm

http://www.biography.com/people/john-lennon-9379045

http://www.john-lennon.com/whokilled.htm