Un blog despre "INGERI DE LUMINA" ce si-au adus contributia lor pe acest Pamant plin de umbre, spre a ne oferi noua, tuturor, O LUME MAI BUNA.
Un tribut pentru oameni ca Michael Jackson, Nelson Mandela si multi altii care au ridicat standardele umanitatii, care au dovedit inca odata zicala: ,,Ca raul sa triumfe, trebuie doar ca oamenii buni sa nu faca nimic''
Tragedia
intamplata zilele acestea, durerea coplesitoare intiparita in sufletele celor care
au trecut prin infern, a celor care vor ramane traumatizati pe viata de drama
cumplita traita, a celor care se zbat inca intre viata si moarte,
dar in special a celor care nu au mai avut sansa de a vedea un nou
rasarit, mi-au evocat aceste versuri…
CORUL COPIILOR UCISI
“Ce ceata deasa, vai, ce ceata deasa …
Nu mai cunoastem drumul catre casa …
Suntem usori si ceata e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde se-ascunde drumul?
Ce deasa ceata, vai, ce ceata mare!
Unde-i cararea, doamna-nvatatoare?
Sub talpa n-avem nici un drum … plutim
…
Vai, unde-i casa? cum sa nimerim?
Şi suntem goi, si ne cuprinde teama.
Unde e tata? Unde este mama?
Nu ne vedem nici intre noi deloc
Si jocul nu ne place, nu e joc.
Ce deasa ceata, vai, ce ceata mare,
Oh, azvarliti-ne voi o carare!
Nu mai cunoastem drumul catre casa,
Si ceata este deasa, deasa, deasa …”
Versurile apartin poetului Eugen Jebeleanu
si fac parte din poezia “Surasul Hirosimei”.
Corul
copiilor care au murit arsi sau vaporizati datorita efectelor cumplite,
distrugatoare, ale undelor fierbinti venite dintr-un iad coborat, prin
mana si mintea omului, pe pamanteste, este cumplit… Este cumplit de asemanator cu corul copiilor,
al tinerilor, al celor care nu au avut nicio sansa in fata mortii violente
cazute din “cer”. Este corul cetelor de ingeri rataciti in fumul gros, in ceata
incinsa care le-a ars respiratia, in flacarile care le-au topit incet
trupurile…
Intre iadul de sus si iadul de jos… nu este decat mana si mintea ratacita
a omului iresponsabil, caruia nu-i mai pasa…
Este
o evocare obsesiva a durerii, a disperarii sfasietoare, a nedumeririi unor suflete inocente, nevinovate, in fata mortii implacabile, a sfarsitului prematur, de neacceptat… Tragedia
celor disparuti acum, nu este departe de tragedia celor disparuti atunci…
Un
gand pios pentru memoria celor trecuti in nefiinta, a celor trecuti preamatur si
de neinteles prin infernul tragic pamantesc, pentru a ajunge, speram noi,
intr-o lume mai buna….
Michael Jackson/ “Look again baby
seal”/ Dancing the Dream
"Una
dintre cele mai induiosatoare imagini din natura este cea a unui pui de foca
cu blanita, culcat singur pe gheata. Sunt sigur ca l-ati vazut - imaginea lui pare
sa fie toata numai ochi, ochii aceia negri si increzatori ai micutului animal
ce priveste in sus la aparatul de fotografiat si in inima ta. Cand i-am privit
pentru prima data, ochii lui m-au intrebat: "Ai de gand sa-mi faci rau?" Banuia ca raspunsul va fi da, deoarece mii de pui de foca erau ucisi in
fiecare an. O multime de oameni au fost induiosati de lipsa de ajutor a unui pui de foca. Ei au donat bani pentru a salva focile si gradul de constientizare a
publicului a inceput sa se schimbe.
In
timp ce ma intorceam la fotografie, cei doi ochi mari, larg deschisi, au
inceput sa spuna ceva diferit. Imediat ei m-au intrebat: "Ma cunosti?" De
data aceasta nu am simtit tot atat de multa durere ca si atunci cand am
simtit implicarea violenta a omului asupra animalelor. Dar am realizat ca exista inca o mare lacuna.
Cat
de mult cunosc eu, cu adevarat, despre viata pe pamant? Ce responsabilitate simt
pentru creaturile din afara micului meu spatiu? Cum mi-as putea coordona viata,
astfel incat fiecare celula a materiei vii sa fie, de asemenea, folosita?
Toti
cei care au inceput sa se intrebe despre aceste lucruri au constatat, cred, ca
sentimentele lor au trecut de la ingrijorare spre mult mai multa atentie fata de
viata privita ca un intreg. Frumusetea si miracolul vietii au inceput sa para
foarte personale; posibilitatea de a face din planeta o gradina pentru noi toti a
crescut si totul a inceput sa se lumineze. M-am uitat in ochii puiului de foca si, pentru prima data, ei au
zambit. "Multumesc", au spus ei. "Tu mi-ai dat speranta."
Este asta de ajuns? Speranta este un cuvant atat de frumos, dar de multe ori
pare foarte fragil. Viata este inca inutil ranita si distrusa. Imaginea unui
pui de foca singur pe gheata sau a unei fetite ramasa orfana de razboi, este
intotdeauna infricosatoare prin neputinta sa. Mi-am dat seama ca nimic nu va
salva in cele din urma viata pe pamant decat increderea in viata insasi, in
puterea sa de a vindeca, in capacitatea sa de a supravietui greselilor noastre
si ne va primi cu bucurie inapoi, atunci
cand vom invata sa corectam aceste greseli.
Cu
aceste ganduri in inima mea, m-am uitat din nou la fotografie. Ochii puiului de
foca pareau mult mai profunzi acum si am vazut in ei ceea ce pierdusem inainte:
puterea de neinvins.
"Nu
m-ai ranit", au spus ei. "Eu nu sunt un singur pui de foca. Am viata,
si viata nu poate fi ucisa. Este puterea care m-a adus inainte din golul
spatiului... Ea s-a ingrijit de mine si mi-a mentinut existenta impotriva
tuturor pericolelor. Sunt in siguranta deoarece eu sunt aceasta putere. La fel
esti si tu. Fii alaturi de mine si hai sa simtim impreuna puterea vietii, ca o
singura fiinta, aici pe pamant.
Puiule de foca, iarta-ne! Priveste la noi, din nou si din nou, pentru a vedea ce facem. Acei oameni care ridica ciomagele asupra ta sunt si ei parinti... si frati si fii. Ei au iubit si au avut grija unii de altii. Intr-o zi, ei isi vor transmite dragostea lor, tie. Fii sigur de asta si ai incredere.”
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
SALVATI PUII DE
FOCA
"Am fost doar doi pui micuti de foca
La fel de nevinovati ca zborul unui
fluture
Dar Lumea noastra s-a transformat in
Intuneric
Incet suntem ucisi de acest sport numit
“ciomageala”
De ce ar dori cineva sa ne omoare?
Tot ceea ce dorim noi, focile, sa facem
Este sa SUPRAVIETUIM!!!!
Tot ceea ce vad acum nu este decat o
negura
Va rugam sa ajutati la salvarea noastra
Sa puneti capat “ciomagelii”! Nu o
meritam!
Numai voi aveti puterea sa salvati
focile
Si tineti minte: Noi va iubim!”
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Indiferent de forma pe care o ia, viata reprezinta maretie, un miracol in toata splendoarea sa. Ocrotirea ei este un deziderat pentru noi toti.
"Nu
trebuie sa facem neaparat lucruri mari, iar cele mici pe care le facem, sa le
facem din toata inima si cu multa, multa dragoste”, spunea cu credinta si
speranta, Maica Thereza.
“Foca harpa” sau “foca de Groelanda” este o specie neinfricata
de foca originara din Oceanul Atlantic de Nord si din unele parti ale Oceanului
Arctic. Numele stiintific inseamna "iubitor de gheata din
Groenlanda"( ice-lover from Groenland ). Numele de “foca harpa”
ii vine de la semnul negru de forma unei harpe de pe spate. Ochii
sunt de un negru pur si confera o frumusete si o gingasie ireala puilor de-un
alb stralucitor. Acesti ochi proportional de mari, imbunatatesc prin
proprietatile lor capacitatile de focalizare si de adaptare a focilor la
stralucirea intensa a ghetii arctice.
In fiecare an, guvernul canadian da unda verde vanatorilor sa omoare prin lovire cu maciuca sute de mii de pui de foca de Groenlanda. In timpul sacrificarii, puii de foca sunt
impuscati sau in mod repetat ciomagiti. Vanatorii de foci lovesc in mod repetat
animalele cu ciomege sau cu "hakapik-uri" (ciomege de metal cu varf-carlig)
si trag focile, care sunt de multe ori inca constiente, de-a lungul sloiurilor
de gheata cu cangi. Vanatorii
arunca focile moarte si pe cele muribunde in mormane si le lasa carcasele sa
putrezeasca pe sloiurile de gheata, deoarece nu exista o piata pentru carnea de
foca. Medicii veterinari care au investigat masacrarea au constatat ca
vanatorii in mod curent abandoneaza
pentru a se conforma standardelor canadiene de bunastare a animalelor.
Puii de foca sunt neajutorati si nu au
nici o cale de a scapa de ciomegele vanatorilor. Un articol din “Washington Post” descria
sacrificarea focilor in acest fel: "Foca pare sa respire convulsiv dupa
aer, sangele ii curge din nari deoarece ea zace pe un sloi de gheata. Nu departe,
un vanator de foci ascute lama de cutit. Foca este batuta apoi deoarece blana ei
trebuie desprinsa de pe tors." The
“Christian Science Monitor” scria:
"Cativa pui, supravietuitori ingroziti, sunt lasati sa se tarasca prin
carnajul inconjurator. Obscenitatile strigate si amenintarile vanatorilor,
focurile de arma pocnesc amenintator in departare. Se aud strigatele jalnice
ale puilor, bufniturile respingatoare, ingrozitoare, ale ciomegelor cazand
precum ploaia peste craniile moi. Rasetele vanatorilor de foci se propaga ca un
ecou peste sloiurile de gheata." Multi
dintre puii de foca ucisi au numai 3 luni de viata sau chiar mai putin. Multi
inca nu au invatat cum sa inoate sau cum sa manance primele mese solide.
Industria blanurilor de foca sustine ca
uciderea a tot mai multor foci s-ar datora unei cresteri tot mai mari a cererii
pentru blana. Chiar daca SUA a interzis vanzarea blanurilor de foca in 1972,
oricine poarta blana de nurca, iepuri, vulpi, sau orice alt fel de animal este
responsabil pentru crearea unei noi cereri de blana, ceea ce impinge vanatorii
canadieni sa ciomageasca tot mai multi pui de foca in fiecare an. Pe de alta
parte, in 2009, Uniunea Europeana a votat pentru a se pune capat vanzarii de
produse derivate din foca, iar Senatul SUA a adoptat in unanimitate Rezolutia
84 a Senatului SUA, solicitand incetarea imediata a macelaririi anuale de foci.
Populatiile
de foci sunt vanate in principal in scop comercial, si nu numai in Canada, ci
si in Norvegia, Rusia si Groenlanda. Vanatoarea “hainelor-albe” in Canada
a fost interzisa incepand cu anul 1987. Cu
toate ca vanatoarea de foci din Canada este monitorizata de catre guvernul
canadian, in 2003, cota pe trei ani acordata de “Departamentul de Pescuit si al
Oceanelor” a crescut la 975.000, cu un maxim de 350.000 la fiecare doi ani
consecutivi. In 2006, 325.000 de foci de Groenlanda, precum si 10.000 de foci
cu capison si 10.400 de foci gri au fost ucise. Inca 10.000 de animale au fost
alocate vanatorilor “First Nations”, acestia din urma provenind din diferitele
popoare bastinase din Canada,
care nu sunt nici inuiti nici metisi si care vaneaza in principal pentru a-si
asigura hrana, si mai putin in scop comercial.
Este
intristator sa sti ca mii de pui de foca urmeaza sa fie sacrificati in fiecare
an cu permisiunea anumitor guverne. Exista si o speranta insa, data de existenta
unor fundatii internationale infiintate cu scopul protejarii si bunastarii
animalelor, al determinarii unor luari de pozitie prin mai multe cai si
mijloace, in vederea incetarii pentru totdeauna a sacrificarii puilor de foca. Multe
tari au interzis deja importul de blana de foca, pe langa SUA si Uniunea
Europeana, Taiwan, Mexic, si chiar de Rusia - care
importau 95 la suta din toate blanurile de foca canadiene.
De
la infiintarea sa, Fondul International pentru Bunastarea Animalelor (IFAW) a
atras atentia internationala asupra situatiei dificile a puilor de foca si, la
nivel mondial, s-a realizat cu succes condamnarea vanatorii. Datorita
vigilentei continue a IFAW, acum este ilegal sa vanezi pui de foca cu blana
alba in scopuri comerciale pe sloiurile de gheata de pe coasta de est a
Canadei. Aceasta este o victorie fragila, totusi, impotriva vanatorii de foci din Canada
care persista. IFAW continua insa sa faca presiuni pentru incetarea acestei
sacrificari crude, nesustenabile.
“Aparitia
mea inaintea Comitetului Special al ONU mi-a schimbat viata si modul in care
oamenii gandesc despre mine. Persoana Miriam Makeba nu mai este pentru ei doar
o cantareata din Africa. Acum sunt un simbol
al poporului meu asuprit.”
“Va intreb pe voi, lideri ai lumii, v-ati
comporta diferit? Ati sta fara sa faceti nimic? Daca ati fi in locul nostru, ati pastra tacerea
si nu ati intreprinde nimic? Ati rezista daca nu ati avea voie sa plecati
dintr-un loc in altul in propria tara, numai
pentru ca pielea voastra are culoare diferita de cea a conducatorului vostru?
Ati rezista sa fiti pedepsiti doar pentru ca cereti egalitate?
Fac
un apel la voi si la toate tarile din lume, sa faceti totul pentru a evita
aceasta tragedie. Fac apel la voi pentru a salva viata liderilor nostri. Sa
eliberati inchisorile de cei care nu ar fi trebuit in primul rand sa fie
acolo!”/ MM, la ONU
Mesajul pozitiv cu privire la lupta
poporului din Africa de Sud, dar si certitudinea victoriei asupra fortelor
intunecate ale apartheid-ului si ale colonialismului, a fost transmis de-a
lungul vietii de Mama Makeba nu numai prin arta de a canta, dar si prin
declaratiile si discursurile sale. Exilul i-a permis sa evite
contactul direct cu regimurile apartheid, sa calatoreasca in lume si sa depuna in
cadrul ONU marturie impotriva regimului minoritatii de albi. Chiar daca nu a
fost in mijlocul evenimentelor dureroase ce se petreceau in tara sa, a trait tragedia acestora. A fost zguduita si intristata de repercusiunile razvratirii
din Soweto (1976) unde guvernul a masacrat studentii tineri. Dincolo de deceniile de pierdere a
contactului cu cei dragi, a pierdut rude si prieteni in masacrul de la
Sharpeville (1960), precum si in alte acte provocate de guvern cu brutalitate,
fiind nevoita sa-i planga de departe.
Masacrul
de la Sharpeville a fost un punct de cotitura in istoria Africii de Sud. La 21
martie 1960, fara avertisment, politia sud-africana din Sharpeville, o suburbie
africana din Vereeninging, la sud de Johannesburg, a tras intr-o multime de
aproximativ 5.000 de protestatari neinarmati, omorand cel putin 69 de persoane
si ranind mai mult de 200. Printre victime au fost femei si copii. Multi dintre ei au
fost impuscati in spate in timp ce se intoarceau sa fuga. Stirile despre cumplitul masacru au atras instantaneu condamnarea internationala.
Acest
masacru a creat o criza de guvern apartheid atat in interiorul tarii, cat si la
nivel international. Guvernul a declarat imediat Stare de Urgenta si a interzis
intalnirile politice. In mai putin de o luna, a interzis atat Congresul Pan
African, care a organizat actiunea din Sharpeville, cat si Congresul National
African. Dupa lungi discutii interne, ANC si PAC au apelat la lupta armata si
au trecut in ilegalitate. Situatia
din tara s-a inrautatit cand Nelson Mandela si
alti lideri au fost inchisi pe viata in 1964.
“Liderii
nostrii sunt in inchisoare. Sunt toti la inchisoarea Nongongo. Aici este
Mandela, este in inchisoarea de aici. Ce se intampla, poporul meu african? Ce ar
trebui sa spun?”, canta Miriam Makeba. Cantecul ei a ajuns la inima fiecarui
om, fie el african sau nu… cuvintele ei simple, dar de-o forta convingatoare extraordinara, erau
expresia unor trairi interioare adanci, transmise si venite de dincolo de
limitele fiintei ei….Empatiza, prin trairea durerii, cu propriul popor. Avand posibilitatea sa ajunga la media, a spus
intregii lumi cata suferinta se indura in tara ei, Africa
de Sud.
Declaratia dnei. MIRIAM Makeba in cadrul
Comitetului SPECIAL impotriva apartheidului
16
iulie 1963
"Dna Makeba a multumit Presedintelui
pentru ca i-a oferit posibilitatea de a se adresa Comisiei cu privire la
problema Africii de Sud - o problema care ingrijora intreaga lume si la a carei
rezolvare toate popoarele trebuie sa contribuie. Participand recent la Conferinta
de la Addis Abeba, ea a fost impresionata de determinarea cu care africanii
atacau problemele carora trebuiau sa le faca fata. Una dintre aceste probleme a
fost situatia grava ce lua amploare in Africa
de Sud.
Toti
membrii Comitetului stiau ce insemna apartheid pentru africani; a fost, prin
urmare, inutil sa le explice in detaliu ce se intampla in Africa
de Sud. Membrii Comitetului, de asemenea, stiau ca de fiecare data cand
africanii au incercat sa imbunatateasca situatia, Guvernul Verwoerd a recurs din
ce in ce mai mult la brutalitatea politiei si la terorism pentru a face Africa de Sud un cosmar pentru africani.
Filmarea de la Sharpeville a fost cunoscuta
in intreaga lume; peste tot, barbati si femei au protestat de bunavoie, dar
protestele lor au ajuns la urechi surde. De la incidentele Sharpeville, alte
evenimente teribile avut loc in Africa de Sud:
partidele politice au fost interzise, iar liderii au fost fortati sa se ascunda
sau sa mearga in exil cu scopul de a continua lupta in afara tarii si de a face
apel la sprijin din partea lumii.
Cu
toate acestea, inca de cand luptatorii pentru libertate din Africa de Sud au inceput
sa ceara in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite eliminarea Guvernului Verwoerd
si transferul de putere celor carora le apartinea de drept, cele mai multe dintre
marile Puteri au raspuns doar cu vorbe goale. Daca aceste puteri ar fi luat masuri
pozitive pentru a ajuta la rezolvarea problemei din Africa de Sud, aceasta
problema ar fi putut fi rezolvata cu costuri mai mici in suferinta.
Situatia
politica din Africa de Sud a fost din ce in ce
mai tensionata. Prin urmare, africanii nu au avut alta alegere, decat sa ceara
Natiunilor Unite sa ia masuri pozitive impotriva guvernului sud-african. Adunarea
Generala a Organizatia Natiunilor Unite trebuia sa puna in actiune Rezolutia
1761 (XVII) pentru boicotarea Africii de Sud si mai ales pentru oprirea
transportului de arme in aceasta tara. Nu exista
nici o indoiala ca aceste arme vor fi folosite impotriva femeilor si copiilor din
Africa.
Doamna Makeba a venit in fata Comisiei
pentru a face apel de urgenta la Organizatia Natiunilor Unite si in intreaga
lume sa faca tot posibilul in a obliga guvernul Verwoerd sa deschida o data
usile inchisorilor si lagarelor de concentrare din Africa
de Sud. Mii de barbati din Africa de Sud, femei si chiar copii erau acum in inchisoare;
unii au fost asaltati cu brutalitate. Printre cei inchisi, retinuti sau supusi
unor restrictii, erau lideri ca Seful AJ Luthuli, Robert Sobukwe, Nelson
Mandela, doamna Lilian Ngoyi si domnul Walter Sisulu. Toti acei oameni trebuie eliberati
o data.
“
Guvernul Verwoerd a transformat Africa de Sud intr-o
inchisoare uriasa. A venit timpul ca toata omenirea sa actioneze cu fermitate
pentru a opri acesti conducatori nebuni de la atragerea tarii intr-un dezastru ingrozitor.” “Cand ea a vorbit Comitetului
Anti-apartheid al Organizatiei Natiunilor Unite in 1963, a atras un sprijin incredibil
din partea comunitatii internationale. Oamenii au fost surprinsi de faptul ca
ea ar putea vorbi atat de elocvent, atat de coerent, asa inteligent. A fost unul
dintre cei care au infatisat apartheid-ul in absoluta lui absurditate. Ea a
ajutat sa se concentreze mintea lumii pe situatia noastra, iar atunci cand
oamenii au intalnit-o au gasit o persoana cuceritoare, plina de haz, care te
privea direct in ochi. Atunci cand au pus una langa alta, realitatea cu
caricatura pe care apartheid-ul o folosea cu privire la noi, oamenii au inteles
exact de ce ar trebui sa sprijine miscarea anti-apartheid. Desi ea nu a fost in
mod deschis un om politic, prezenta ei a fost o declaratie politica”
~~~~~Desmond
Tutu, arhiepiscop
Istoria ne da uneori oameni a caror viata este o sursa de inspiratie si un memento al vremurilor
intunecate in care au trait ei si propriul popor. Un memento care reaminteste
ca, indiferent cat de puternic este vrasmasul, sau cat de inradacinata
nedreptatea, exista intotdeauna o modalitate de a castiga.
"Daca fiecare barbat
si femeie este un obiect de uimire si bucurie in inima Fiintei Supreme, atunci
nu este prea mult sa ne asteptam ca intr-o zi toate relele sa fie indreptate
iar justitia sa prevaleze" / MM
Popor al meu, popor al meu
Deschide-ti ochii
Si raspunde chemarii tobelor
Natiunea noastra va fi curand ca una
Iar acelora ce si-au dat viata
Laude pentru voi toti
Soti si sotii, toti copiii vostri
Vor culege ceea ce voi semanati
Acest continent le este casa.
Frati si surori ale mele
Ridicati-va si cantati,
Flacara vesnica ne-a aratat lumina
zorilor
….In Africa
lupta va continua.
Muzica
a fost o parte centrala a luptei impotriva apartheid-ului. Autoritatile
sud-africane ale epocii au exercitat cenzura stricta a mai multor forme de
exprimare, in timp ce multi interpreti straini au descurajat spectacole in Africa de Sud, in incercarea de a izola autoritatile albe
si a-si arata opozitia fata de politica de apartheid. Ca prima doamna a cantecului din
Africa de Sud, Zenzile Miriam Makeba, a fost vocea luptei anti-apartheid. A
condus in mod activ la eliberarea Africii de Sud, prin cantat….
Ca martora a
politicii rasiste, a promis sa cante despre saracia si nedreptatea din tara ei.
"Eu
nu sunt o cantareata care face politica. Nu stiu ce inseamna cuvantul. Oamenii
cred ca am decis in mod constient sa spun lumii ce se intampla in Africa de Sud. Nu! Am cantat despre viata mea si despre Africa de Sud, am cantat mereu despre ceea ce se intampla
cu noi. Mai ales despre lucrurile care ne fac rau"/ MM
Makeba,
aceasta femeie deosebita, a fost o legenda vie a luptei pentru pace, o
luptatoare vehementa contra rasismului, profilul ei personal si artistic fiind
unul de exceptie. A fost marginalizata mai mult de trei decenii de regimul
sud-african rasist, dar nu a renuntat si intotdeauna a avut curajul de a se
exprima impotriva nedreptatilor sociale
cu o daruire care s-a manifestat pe tot parcursul vietii ei. A stiut sa aduca pe scena cum
nimeni nu a fost in stare, traditiile si costumele populare din zona ei, in
spectacole unde vocea calda si prezenta
deosebita eclipsa acompaniamentul de instrumente entice.
A fost, in adevaratul sens al
cuvantului, vocea luptei pentru libertate si drepturi civile in Africa de Sud, pana la ultima ei suflare. A murit precum
a trait, folosindu-si vocea ei rafinata, expresiva, pentru a lupta. Pentru cea
mai mare parte a vietii ei, acest lucru a insemnat exprimarea deschisa, prin
cuvant si cantec, a solidaritatii fata de lupta poporului sau impotriva
regimurilor antisociale care conduceau tara natala. Ultima ei interpretare a
gasit-o in Italia, in semn de solidaritate cu imigrantii din Ghana care
fusesera impuscati mortal in luna septembrie. S-a prabusit imediat dupa ce a
cantat celebra ei piesa "Pata Pata."
Cu multi ani inainte, melodia a fost una dintre cele alese de ea pentru a
le canta in exil, departe de tara sa, pe vremea aceea tributara unui regim
rasist fatis, de apartheid.
Chiar
daca nu ar fi devenit o cantareata cunoscuta pe plan international, viata
Miriam Makeba ar fi fost una de curaj extraordinar si suferinta. A fost exilata
din patria ei, Africa de Sud. A fost tradata
in casatorie. A fost atinsa de cancer. A suferit in urma mortii singurei ei fiice.
Primul ei sponsor si ocrotitor, Harry Belafonte, i-a intors spatele dintr-o
neintelegere care pare-se nu a fost niciodata rezolvata. Declaratiile sale
anti-apartheid au facut din ea o tinta politica in Africa de Sud , iar
casatoria ei cu liderul radical Carmichael i-au
adus rezilierea contractului ei cu producatorii si anularea majoritatii
concertelor pe care le avea programate.
In
Guineea, unde si-a refacut viata, Miriam a continuat fara rusine lupta pentru
drepturile omului si contra apartheid-ului. Prestigiul de care se bucura a
ajutat-o sa i se incredinteze diferite misiuni representative in cadrul
diplomatiei internationale, traiectorie care a inceput cu misiunea de delegat
al Guineei la Natiunile Unite si a culminat cu numirea ei ca ambasador al
organizatiei.
Pe tot parcursul exilului, muzica
ei avea sa ramana la fel de inradacinata in politica asa cum a fost pe cand a inceput inregistrarile in Statele Unite, in anii '60. Continutul politic al
cantecului, denuntarea apartheid-ului, critica sistemului, i-au adus Makebei multi
dusmani din partea guvernului sud-african, cererea de a se intoarce acasa
pentru inmormantarea mamei sale, fiindu-i refuzata in 1960.
In
1972, Makeba a participat la Festivalul “De
la Cancion Vina del Mar” din Chile, unde o parte a publicului a dezaprobat-o
datorita sprijinului acordat guvernului lui Salvador Allende. Acest fapt nu a determinat-o
insa, sa renunte sau sa nu lupte in continuare cu acelasi curaj pentru
convingerile ei de libertate, de inlaturare a asupririi si inegalitatii.
Aceasta cantareata a Africii de Sud, a reusit prin vocea-i puternica sa sustina
intotdeauna sperantele de libertate a milioane de oameni, in special a celor
din propria ei tara, desi muzica ei fusese interzisa in mod oficial de catre
autoritatile apartheid impotriva carora luptase.
In
1990, guvernul sud-african, sub presiunea comunitatii internationale, a inceput
sa destrame, incet, incet, existenta apartheid-ului. Nelson Mandela, eliberat din inchisoare, a convins-o pe Miriam Makeba sa se intoarca. Au avut loc primele alegeri democratice in
1994, marcand sfarsitul aparthed-ului. Congresul National African a preluat
controlul asupra guvernului cu Nelson Mandela ca presedinte. De la intoarcerea
ei din exil, Makeba a ajutat noul stat liber Africa
de Sud: ea a servit ca Ambasador al Bunavointei pentru ONU, a fondat Centrul de
Reabilitare Makeba pentru fete, si a sprijinit lupta împotriva HIV si SIDA.
In
2005, Miriam Makeba si-a anuntat revenirea pe scena desi, in ciuda unor
concerte de despartire, ea niciodata nu s-a oprit din cantat.
“ Melodiile ei emotionante au dat voce durerii
exilului si dislocarii pe care ea a simtit-o timp de 31 de ani lungi. In
acelasi timp, muzica ei a inspirat un sentiment puternic de speranta in noi
toti. Chiar si dupa ce s-a intors acasa, a continuat sa-si foloseasca numele
pentru sustinerea luptei femeilor tinere. Unul dintre proiectele sale mai
recente a fost acela de a evidentia situatia dificila a victimelor din mine.” -
Nelson Mandela
“ A meritat din plin numele sub care a
fost cunoscuta, Mama Africa, dar nu sunt sigur ca Africa de Sud i-a dat cu
adevarat recunoasterea pe care ea o merita, si sper ca unele premii postum sa ii poata fi date pentru a rectifica aceasta omisiune. A fost exilata din patria ei mai
bine de 30 de ani, dar nu voi uita niciodata ravna cu care s-a intors in Africa de Sud, de indata ce au avut loc schimbari de
necrezut iar atmosfera de acolo a fost mai primitoare.” - Desmond Tutu / Arhiepiscop de Cape Town, 1986-96
Nota: “A LUTA CONTINUE” - lupta va continua -
Cantec
inspirit din Mozambic, popularizat de cantareata Miriam Makeba si scris pentru
ea de fiica ei, Bongi, dupa ce a participat la ceremonia de independenta din
Mozambic (1975) si apoi lansat in 1989 pe albumul Welela.
"Mi-am
pastrat cultura, muzica si radacinile. Datorita lor am devenit aceasta voce si
imagine simbolica a Africii si a locuitorilor ei, fara macar sa fiu constienta
de acest lucru”/ MM-1987
Neobosita militanta pentru drepturile omului
si una dintre primele luptatoare impotriva Apartheid-ului ce au luat cuvantul
la ONU, cunoscuta cu afectiune si respect in intreaga lume ca “Mama Africa”, Miriam
Makeba a fost si una din cele mai mari interprete de muzica ale lumii. A
devenit peste noapte nu doar un simbol al clasei oprimate din tara
ei, ci si prima artista de pe continentul African care a castigat un loc de
frunte pe listele de succes americane. Prin
cantecele interpretate, a facut cunoscut lumii ritmul si muzica traditionala
africana si nu a incetat niciodata sa militeze pentru drepturile omului.
Miriam Makeba s-a nascut pe 4 martie 1932 in Township langa
Johannesburg dintr-o mama swazi si un tata
xhosa. Si-a petrecut primele sase luni din viata in inchisoare, mama ei fiind
condamnata pentru comercializarea unei beri facute in casa.
Cand
avea doar 16 ani, a fost martora celui mai brutal sistem de segregare pe care
lumea l-a vazut. Acest sistem, numit apartheid, a facut din negrii prizioneri
ai pamantului lor natal… Guvernul albilor a exploatat munca celor de culoare,
fortandu-i sa-si paraseasca casele, pentru a trai in locuri retrase. Le
controlau viata spunindu-le unde sa se duca si le dictau cum ar trebui sa
munceasca sau sa traiasca. Fiindu-i interzis sa mearga la scoala, dupa varsta
de 16 ani, Miriam a lucrat ca dadaca si menajera.
“
Stiti, iei copilul si il pui pe umar si iti simte caldura corpului si te tine.
Si copilul, intr-adevar, devine ca al tau, si acest copil va creste si iti va
striga numele”/ MM
Cu
vocea ei atat de profunda si frumoasa, s-a alaturat in 1950, in Johannesburg,
unui grup de cantareti de jazz africani, numiti “Cuban Brothers“, dupa care
si-a facut o trupa formata exclusiv din fete, numita “The Skylarks”, alaturi de
care a lansat piesa de succes "Pata Pata", inspirata dintr-un dans
popular regional. Pata Pata este titlul cu care si-a facut cunoscuta vocea in
lumea intreaga si totodata este ultima melodie pe care a interpretat-o pe scena
pe care s-a stins din viata. Opresiunea apartheid a reusit insa sa-i
cenzureze muzica. “Nu
era nici un viitor pentru mine ca entertainer negru. In 1958, Guvernul a dat o
lege prin care africanii de culoare nu puteau sustine concerte in orase sau in
institutiile oraselor”/ MM
Victima
a apartheid-ului, Miriam Makeba si-a parasit tara stabilindu-se in Londra si New York. A devenit
cunoscuta pe plan international in timpul turneului ei in Statele Unite din
1959, cand a cantat alaturi de grupul sud-african Manhattan Brothers.I-a parasit
apoi pe acestia pentru a se alatura jazului african si
varietatilor. Cand
producatorul de film, Lioner Rogosin, a descoperit-o, i-a propus sa cante 2
piese pentru un film documentar “Come Back Africa”(1959).
Filmul, o piesa remarcabila si oportuna la vremea aceea, era un studiu realist,
infricosator, al vietii duse in adancurile negre ale societatii din Africa de Sud. ”Come Back Africa”
incrimina politica de apartheid pentru legile brutale antisociale aplicate si
conditiile inumane in care traiau oamenii de culoare. Miriam
Makeba nu a realizat la vremea aceea repercusiunile ce le-ar fi avut jucand
acest rol. Guvernul din Africa de
Sud a raspuns cu o interdictie permanenta a cetateniei ei. A
plecat dupa aceea in Italia unde a avut loc premiera filmului, apoi la Londra,
unde i-a fost prezentata lui Harry Belafonte. La propunerea acestuia, pleaca in
Statele Unite unde a avut un succes instantaneu, primind observatii
extraordinare in toate ziarele si revistele importante. A impresionat lumea
prin vocea ei impecabila si prin felul in care putea sa cante jazz si melodiile
traditionale africane.
“
Nu poti folosi puterea si frumusetea ca si instrument, ceea ce face ca o voce
sa fie remarcabila este ceea ce canta, ceea ce transmite”, spunea Harry Belafonte. Si
Miriam Makeba a cantat despre zbaterea tarii ei, facandu-i pe
oamenii din toata lumea sa inteleaga suferinta prin care trecea Africa de Sud. Cu
ajutorul lui Harry Belafonte, Makeba a inceput sa cante in concerte cantece
traditionale de folclor amestecate cu teme de jazz si pop. A fost invitata sa
cante in Europa si Statele Unite unde a devenit un star. Si-a realizat cea mai
mare popularitate cu cantecul de neuitat Pata Pata, relansat in 1967 in mai
multe tari, la mai mult de 10 ani dupa ce l-a scris. Cantecul a ajuns pe
primele locuri in clasamentul de muzica pop. Dupa
ce si-a castigat pozitia ca star international, si-a folosit faima pentru a
aduce in atentia comunitatii internationale, ororile apartheid-ului.
Cariera Makebei in SUA a crescut si a scazut in parte din cauza
asocierii ei cu doi afro-americani, cantaretul Harry Belafonte si Kwame Toure (cunoscut
anterior ca Stokely Carmichael). Belafonte a ajutat-o sa
obtina viza americana
si contracte de inregistrare. Cariera ei a mers bine pana la casatoria ei in
1968 cu revolutionarul Kwame Toure. Casele de discuri din SUA si promotorii au
evitat-o prompt. A fost bine sa lucreze impotriva regimului de apartheid din Africa de Sud, dar asocierea cu un revolutionar american
a fost mai mult decat putea fi tolerat. Toure si Makeba au fost primiti cu
bucurie in Guineea, Africa de Vest, de presedintele de atunci Sekou Toure.
Inregistrarile ei au continuat sa se vanda in strainatate si in cele din urma,
atunci cand focul rebeliunii din anii 1960 s-a stins, ea a fost binevenita din
nou, exact la timp pentru dezvoltarea fenomenului muzical in lume.
Miriam Makeba a condamnat
apartheid-ul in fata ONU, fapt pentru care i s-a refuzat dreptul de a se
intoarce in Africa de Sud. A trait 31 de ani
in exil, in Statele Unite si Guineea, a devenit practic "cetatean al
intregii lumi", primind pasapoarte de la Guinea, Belgia si Ghana. Cu
vocea sa calda, a fermecat publicul din Grecia, Venezuela, Germania, Suedia,
Norvegia, Danemarca, Cuba, Brazilia, Congo, si alte tari.
S-a intors in Africa
de Sud pe 10 iunie 1990, la scurt timp dupa ce Nelson Mandela a fost eliberat
din inchisoare iar miscarea anti-apartheid a luat o mare amploare.Nelson Mandela a fost cel care
a convins-o pe Makeba sa revina in tara. Cativa ani mai tarziu, sistemul social, politic si
economic rasist impus de guvernele minoritatii albe din Africa
de Sud a fost inlaturat. Dupa
intoarcerea ei in tara insa, a trebuit sa astepte sase ani inainte sa poata
inregistra un nou disc. In 1996, cantareata a inregistrat discul
"Homeland", care include un cantec ce descrie bucuria artistei de a
se fi intors in tara natala si in care evoca
lupta impotriva apartheid-ului.
De-a lungul carierei muzicale a cantat
alaturi de cele mai sonore nume ale scenei muzicale mondiale: Harry Belafonte,
James Brown, B. B. King, The Spinners, The Crusaders, Dizzy Gillespie,
Paul Simon. A lansat 22 albume solo, 6 albume, a jucat si a cantat in 15 filme. Makeba
a fost prima cantareata de culoare care a castigat un premiu Grammy. Harry
Belafonte a fost cel care a ajutat-o sa intre pe teritoriul
Statelor Unite in anii '60. Cei doi au fost recompensati in 1965 cu premiul
Grammy pentru un album despre situatia sud-africanilor in timpul epocii
apartheid. Pentru activitatile ei umanitare a obtinut
numeroase premii internationale, inclusiv premiul de pace Hammerskjold in 1986
si in acelasi an, din partea guvernului francez, recunoasterea in domeniul
muzical pentru umanitatea ei si perseverenta impotriva apartheid-ului. In
anul 1996 a primit Kora All African Music Award pentru merite deosebite
de-a lungul vietii. In
2001 i-a fost atribuit premiul de pace Otto Hahn, acordat de Asociatia Germana
de la ONU, iar in 2002 a fost recompensata cu premiul POLAR MUSIC, numit
neoficial "Premiul Nobel pentru Muzica", care a fost acordat de Academia Regala Suedeza de muzica.
Scriitorul
american James Hall i-a dedicat cartea biografica "Makeba. My Story".
Cartea autobiografica a aparut in ianuarie 1988 si a
fost publicata in Europa si Anglia, tradusa in germana, franceza, olandeza,
italiana, spaniola si lansata ulterior in japoneza.
Miriam Makeba, vocea a milioane de
sud-africani asupriti sub jugul rasist de apartheid, s-a stins din viata la
data de 9 noiembrie 2008, in urma unui atac de cord pe scena, in timpul unui
concert caritabil in Castel Volturno - Italia. Avea 76 ani.
De-alungul vietii,
Miriam Makeba a suferit propriile ei
tragedii dar, in ciuda acestui lucru, ea a dus povara poporului ei si in ciuda
adversitatilor, niciodata nu a renuntat...Pentru ceea ce a crezut ca este
adevarat, si-a folosit cea mai puternica arma, vocea ei, ripostand impotriva
nedreptatilor.
“Trecerea in nefiinta a
iubitei noastre Miriam, ne-a intristat pe noi si poporul nostru. Ea a fost o
mama pentru lupta noastra si pentru tanara noastra natiune. A luptat pana in
ultimele ei momente petrecute pe scena, imbogatindu-ne inimile si traind pentru
ceilalti. A fost prima doamna a cantecului din Africa de Sud, asa ca si-a
meritat pe deplin titlul de Mama Africa”/
Nelson Mandela
Michael Jackson/ “Magical
Child” Part 1/ “Dancing the Dream”
A fost odata un copil si era liber...
Adanc inauntru sau, el simtea rasul
Veselia si jocul din cantecul naturii
El nu era tulburat de alte ganduri
Frumusete, iubire era tot ceea ce vedea
Stia ca puterea sa era putere de la Dumnezeu
Era atat de sigur incat ei l-au considerat ciudat
Aceasta putere a inocentei, a compasiunii, a luminii
A amenintat preotii si le-a starnit teama
In nesfarsite feluri au incercat sa demonteze
Aceasta forta misterioasa pe care nu o puteau manui
In nesfarsite feluri au incercat sa
distruga
Increderea-i simpla, nemarginita-i veselie
Invincibila sa armura era un scut de fericire
Nimic un o putea atinge, nici veninul, nici dispretul
Copilul ramanea in aceeasi stare de
gratie,
El nu putea fi limitat in timp sau spatiu
In vise tehnicolor, el zburda si se juca
In timp ce, jucandu-si rolul
A ramas in Eternitate.
Au venit ghicitorii si soarta au spus
Unii au fost vehementi, altii au fost indrazneti
In acuzarea acestui copil, acestei uimitoare creaturi
Ce cu restul lumii nu impartea nici o trasatura
Sa fie oare real? Este atat de ciudat
Imprevizibila sa natura nu cunoaste asemanare
Ne nedumereste, sa fie oare de incredere?
Care-i este destinul? Care-i este menirea?
Si in timp ce susoteau si conspirau
Prin nesfarsite zvonuri sa-l oboseasca
Sa-i ucida miracolul, sa-l dispretuiasca
Sa-i arda curajul, sa-i alimenteze temerile
Copilul ramanea mereu simplu si sincer...
Tot ce-si dorea era un munte inalt
Sa coloreze norii, sa picteze cerul
Dincolo de aceste limite, el voia sa zboare
In mijlocul naturii, sa fie nemuritor
Nu opri acest copil, el este parintele omului
Nu sta in calea lui, el este parte din plan
Eu sunt acel Copil, dar esti si tu
Tu doar ai uitat, ai pierdut urma
Inauntru inimii tale sta un Vizionar
Printre gandurile sale, el poate auzi
O melodie simpla dar miraculos de clara
Muzica vietii, atat de pretioasa, atat de draga
Daca ai putea pentru o clipa cunoaste
Aceasta scanteie a creatiei,
Aceasta splendida stralucire
Ti-ai dori sa vii si sa dansezi cu mine
Sa intetim acest foc pentru a vedea
Toti copiii Pamantului
Tesandu-si magia si dand nastere
Unei lumi a libertatii fara suferinta
O lume a bucuriei, mult mai sanatoasa...
Acolo in adancul tau, stii ca este adevarat
Cauta doar acel copil, el se ascunde in tine.
