Salvador Allende – PRETUL DEMNITATII NATIONALE

Agresiunea mascata a fortelor din umbra…

"Nici o piulita si nici un surub nu trebuie sa ajunga in Chile sub Allende. Odata ce Allende vine la putere, vom face tot ce ne va sta in putere pentru a condamna Chile si toti chilienii la cea mai mare privatiune si saracie. Se va actiona in asa fel incat economia sa se blocheze" / Edward Korry

Panica financiara si actele teroriste

Diferite planuri “democratice”, pentru zadarnicirea alegerilor favorabile celor de stanga sau pentru discreditarea guvernarii prin subminare economica, au fost puse la cale atat de forte interne cat si de forte externe, inainte si dupa alegerile prezidentiale chiliene din 1970.

Inaintea alegerilor, 10.000 de chileeni au fost pregatiti special pentru a submina puternica miscare de stanga din Chile si pentru a crea unele sindicate false care sa fie controlate de americani. Ajutorul militar american a condus la dublarea fortelor armate din Chile pana la 90.000 de oameni si la antrenarea lor in operatiunile de „contra-insurgenta domestica”, inclusiv in tehnicile sofisticate de spargere a grevele. 

Masivele ajutoare financiare americane (care nu erau altceva decat imprumuturi) date crestin-democratilor si predecesorului lui Allende, Eduardo Frei, au impins Chile intr-o asemenea situatie dificila incat, in perioada aceea, tara a ajuns sa cumuleze cea mai mare datorie externa din lume pe cap de locuitor – o datorie pe care Allende a fost nevoit sa o gestioneze dupa ce a fost ales presedinte in 1970. In ciuda faptului ca au primit un sprijin masiv din SUA, crestin-democratii tot nu au reusit sa asigure multe din promisiunile lor. 

Electoratul din Chile il stia pe Allende ca fiind o persoana de principiu, onesta, neimplicata in scandaluri de coruptie. Un asemenea om cautau chilienii. Cand Chile l-a ales presedinte pe Salvador Allende in 4 septembrie 1970, oamenii au votat un revolutionar adevarat si nu un impostor asa cum era prezentat de crestin-democrati. Participarea la vot a fost uriasa la acele alegeri – 83% din electorat. Allende a obtinut peste un milion de voturi mai mult decat ceilalti candidati.

In aprilie 1970, cursa prezidentiala a oferit o adevarata surpriza acelora care erau convinsi ca Salvador Allende era un om terminat politic. Senatorul socialist, candidat din partea Unitatii Populare, mai fusese invins in trei alegeri prezidentiale, in 1952, in 1958 si in 1964. Allende era sustinut in nord si sud, in concentrarile industriale Conception si Santiago, de muncitori, tarani si de functionarii de stat. Sondajele aratau ca nu putea obtine mai putin de 35 la suta din voturi.

In data de 4 septembrie, anul 1970, Allende, cu un program de stanga, a obtinut 37,3% din voturi, in ciuda unei campanii sinistre dusa de Agentia Centrala de Informatii americana impotriva sa, campanie bazata pe inventii si minciuni. Candidatul Alessandri, care era crestin-democrat, cu un program de dreapta, a obtinut 34,9% din voturi, si Tomic -  27,8%. 

Contrar asteptarilor, castigarea votului popular de catre Allende a declansat o explozie de bucurie nu doar printre votantii sai, ci si printre milioane de simpatizanti. Strazile din marile orase s-au umplut de o mare multime de oameni care si-au demonstrat bucuria si au organizat petreceri in aer liber in orasele Santiago, Valparaiso, Concepcion si in alte orase importante. Cei acoperiti de nevoi erau fericiti. In sfarsit, aparuse un om care sa le spuna: “Vom eradica saracia”. Oameni care nu se cunosteau, se imbratisau si se pupau pe strada. Un soc total pentru structurile de putere din Chile si din SUA a fost faptul ca acestor oameni – muncitori, tarani si clasa de mijloc – li s-au alaturat mase largi de tineri si muncitori care ii sustinusera initial pe crestin-democrati si care au iesit pe strazi sa demonstreze alaturi de sustinatorii lui Allende impotriva SUA, constituind un fel de front anti-imperialist spontan. Se deschideau in sfarsit  usile pentru un Chile fara exploatare si nedreptate.

Tomic il salutase pe Allende, ca presedinte, in fata presei. Ar fi fost foarte greu ca Alessandri sa fie impus ca presedinte in Congres, fara sa nu se vada interventia brutala a fortelor dinafara tarii. De aceea, trebuia gasita o alta cale de a dizolva victoria electorala a lui Allende.

Din momentul victoriei electorale, chilienii au fost afectati de cresterea presiunilor straine la scara larga, presiuni menite sa blocheze instalarea guvernului ales in mod liber de catre popor sau sa il rastoarne. S-au facut eforturi uriase pentru ca Chile sa fie izolat de lume, pentru a-i strangula economia, pentru a-i paraliza vanzarea cuprului - principalul produs de export - si pentru a-i impiedica accesul la surse de finantare internationala.

S-a pus urmatoarea problema: cum ar putea fi oprit Allende sa devina presedinte dupa ce a castigat votul popular din septembrie 1970. Mai multe intalniri secrete au avut loc intre unii senatori, ministrii, comandanti ai fortelor aeriene si armate, ai marinei si ai politiei militare Carabinieros. (Cei mai multi erau oamenii CIA, dupa cum reiese din documentele desecretizate de guvernul SUA).

Conform planului (stabilit de CIA), Allende trebuia oprit printr-o insurectie a armatei care ar fi determinat demisia presedintelui Frei, numirea la guvernare a unei junte militare si organizarea de alte alegeri prezidentiale doar intre doi candidati (fara Allende) dupa alta perioada de 6 luni. Pentru a face posibila aceasta insurectie militara, a fost stabilit un plan care sa urmareasca organizarea de haos social prin crearea unei “panici financiare” si comiterea unui “val de atacuri teroriste”. Unii generali, cum ar fi Valenzuela, Schilling, Rodriquez, Huerta si Viaux au recunoscut ca ei au organizat atentatele teroriste. 

Generalii si oamenii CIA din guvernul Frei au trecut imediat la actiuni de blocare:

1 - Au format o retea gigantica prin care s-au dat telefoane celor din burghezia chiliana pentru a-i avertiza cum ca ”marxistii vor confisca toti banii” din banci si ca ”trebuie sa-si retraga toate depozitele”. Prin urmare, in luna septembrie, la 4 zile dupa castigarea votului popular de catre Salvador Allende, la bancile comerciale, la cele federale si la asociatiile de imprumuturi, s-au format cozi imense de oameni care doreau sa-si retraga banii. (Este si o metoda buna de a duce o banca la faliment)

La doua saptamani de la acele alegeri, 611 de milioane de escuedos (adica 50 de milioane de dolari) au fost retrase din sectorul privat al bancilor comerciale si din banca de stat; 54 de milioane escuedos (4,5 milioane dolari) au fost retrase din depozitele de economii de la banca de stat si alte 27 de milioane dolari au fost retrase de la asociatiile de imprumuturi.

2 - Marile oligopolii au inceput sa ceara anticipat plata intreaga pentru materiile prime trimise intreprinderilor mici si mijlocii. 

3 - In acelasi timp, marile oligopolii au incetat sa cumpere de la intreprinderile mijlocii si mici. Au facut acest lucru cu intentia de a pune interesele burgheziei mici si a celor din intreprinderile mici si mijlocii impotriva intereselor clasei muncitoare care il sustineau pe Allende: muncitorii, taranii si functionarii.

4 - ”Panica finaciara” bine organizata, a fost imediat urmata de ”fuga capitalului strain”, al carui scop era nu numai atacul politic impotriva presedintelui Allende, ci si crearea pietei negre, acolo unde profiturile obtinute din vanzarea-cumpararea de dolari s-au marit de patru ori peste noapte.

5 - Planul acesta mai prevedea si alte atacuri asupra activitatii economice din Chile, prin: blocarea creditelor, incetinirea platilor, incetinirea eliberarii de bani lichizi.

6 – A fost blocata sau incetinita asigurarea cu piese de schimb si alte echipamente.

7 - Intr-o singura luna, productia si afacerile, dupa cum a raportat Confederatia micilor intreprinzatori si manufacturieri, au scazut drastic. Confederatia a anuntat ca ”in toata tara, vanzarile au scazut cu 38,4%” si ca ”mai putem lucra doar in urmatoarele 15 zile si mai avem resurse pentru a plati salariile numai pentru 20 de zile”.

8 - Pe data de 23 septembrie 1970, panica a fost amplificata de catre ministrul economiei si finantelor, Andres Zaldivar, care a aparut la televiziune si la radio unde a vorbit despre o ”calamitate financiara” sustinand ca situatia economica dupa votul popular din data de 4 septembrie este cauzata de “factori psihologici”, iar aceasta va conduce la ”un dezastru economic total generalizat”. Scopul acestor afirmatii era de a crea impresia ca exista in tara o teama fata de politica lui Allende si ca sustinerea lui ”va distruge tara”.

9 - In paralel, generalul de brigada, Valenzuela, comandant al garnizoanei din Santiago de Chile, l-a contactat pe generalul Viaux, pentru a forma o ”echipa de soc”, cu scopul de a instiga si organiza acte de terorism in toata tara, grup in care era inclus si un numar foarte mare de studenti. Populatia –cea care vota pentru politici de tip socialist– trebuia atacata, speriata, facuta sa sufere, manipulata in asa fel incat efectul proagandei asupra mintii acestor oameni sa fie permanent, ca arsenicul care omoara in timp.

10 - Teroristii au inceput sa actioneze la mijlocul lunii septembrie, fiind protejati de seful politiei militare numita Carabinieros. Au primit asistenta tehnica din partea a doi ofiteri din serviciul secret al armatei, SIM. Pe 22 octombrie 1970, cu 2 zile inainte de votul pentru alegerea presedintelui in Congres, gen. Viaux a trimis o echipa ”sa-l lichideze pe tradator”, “tradatorul” fiind generalul Schneider, care a fost impuscat in masina sa. Generalul era un constitutionalist convins si refuzase sa participe la complot.

Planul terosist a reusit prin omorarea generalului, dar pentru aceste crime, ulterior, SUA si politicienii care au sustinut junta din Chile, au dat vina pe ”marxistii” lui Allende.

Artizanii blocadei economice

Politica de stanga a lui Salvador Allende s-a edificat pe saracia severa in care majoritatea cetatenilor chilieni traiau si la care el a fost martor atat ca medic al lor, cat si ca politician. Dupa asumarea presedintiei, Alende a recurs imediat la o serie intreaga de reforme sociale majore. Exemplele includ: drepturi la securitate si protectie sociala pentru toti lucratorii, reducerea chiriilor, redistribuirea terenurilor agricole, facilitati mai bune pentru ingrijirea sanatatii, construirea si imbunatatirea locuintelor si salubritatii, lapte gratuit pentru toate mamele care alapteaza si pentru copiii scolari, o multime de campanii anti-analfabetism, cresterea salariului minim, repunerea in drepturi a populatiei bastinase, acordarea a 3000 de burse pentru comunitatea indiana mapuches marginalizata. Rezultatele pozitive ale unor astfel de initiative au inclus o crestere a numarului de inscrieri in scoli si o reducere cu aprox. 20% a ratelor de malnutritie in randul celor tineri. Pentru a finanta programele, Allende s-a angajat intr-un program ambitios care sa cuprinda nationalizarea accelerata si exproprierea unor industrii, pentru ca de veniturile obtinute din exploatarea propriilor resurse sa beneficieze intreaga populatie a tarii.

Aceste politici foarte radicale au fost profund ingrijoratoare pentru companiile americane Kennecott, Anaconda, PepsiCo si International Telephone and Telegraph (ITT). Astfel de corporatii au jucat un rol important in lobby-ul guvernului SUA de a pune in aplicare masuri menite sa asfixizeze guvernul din Chile ales in mod democratic. Potrivit Lubna Qureshi, istoric si expert in lovitura din anul 1973, nu amenintarea strategica a infiltrarii sovietice a fost cea mai importanta si stresanta preocupare americana in cazul chilienilor, ci "motivatia predominanta a fost teama fata de efectul demonstrativ, ca si diminuarea influentei puterii economice si politice americane in America Latina". Nixon si Kissinger se temeau ca actiunile de socializare si nationalizare intreprinse de Allende ar fi incurajat si alte natiuni din America Latina sa conteste hegemonia americana.

Criticand profiturile excesive ale marilor companii americane de cupru, cuprul fiind cea mai profitabila resursa din Chile, Allende mentiona ca: "Aceleasi intreprinderi exploatau de foarte multi ani cuprul din Chile, in ultimii 42 de ani avand un profit mai mare de patru miliarde de dolari, desi investitia initiala nu a fost mai mare de treizeci milioane de dolari... Patru miliarde de dolari ar transforma complet Chile. O mica parte din aceasta suma ar asigura proteine pentru toti copiii din tara mea".

Administratiile americane succesive au influentat ani de zile alegerile din Chile, insa, alegerea socialistului Allende ca presedinte, a fortat Washingtonul sa-si dubleze eforturile astfel incat, conform cuvintelor presedintelui Nixon: "sa facem economia [chiliana] sa strige", iar conform celor spuse de Henry Kisinger: “N-avem niciun resort sa ne opunem, caci el a fost ales liber. Trebuie sa ne asiguram ca ii vom submina abilitatea de a guverna, ca nu va ajunge un model de succes in ochii lumii”.

Tot ei s-au preocupat indeaproape de restrictionarea importurilor, exporturilor si bunurilor vitale chilienilor, de campaniile puternice de dezinformare si de finantarea grupurilor de opozitie, de manipularea procesului parlamentar si de instigarea fortei de munca la diferite proteste, incluzand o greva miniera semnificativa si o greva paralizanta a soferilor de camioane, de la sfarsitul anului 1972 (intr-o tara care nu avea o retea feroviara extinsa).

Mana de ajutor a Washingtonului a fost demonstrata inca din octombrie 1970, prin rapirea si uciderea ulterioara a generalului Rene Schneider, la numai o luna dupa alegerea lui Allende. Schneider era comandantul fortelor armate chiliene si era vizat pentru inlocuire, datorita loialitatii sale fata de constitutia tarii si a refuzului sau de a sprijini strategia loviturii de stat sponsorizata de Statelor Unite pentru a-l rasturna pe Allende. 

In timpul si dupa vizita lui Fidel Castro in Chile, care a avut loc in noiembrie 1971, ofensiva dreptei s-a accelerat, prin diferite acte menite sa submineze economia si credibilitatea in eficienta programelor reformatoare:

- Afaceristii au scos de pe piata produse alimentare, de imbracaminte si alte necesitati pentru a crea lipsuri artificiale. A aparut o piata neagra unde produsele care nu mai erau vandute in magazine erau vandute brusc la preturi mult mai mari.

- Mii de femei ale clasei superioare, din cartierele bogate ale capitalei, au pornit intr-un mars ”al castroanelor goale”. Marsul a fost organizat de un ziar important finantat de CIA, El Mercurio. (El avea sa devina organul de presa si de propaganda fascista a lui Pinochet).

- La sfarsitul anului 1971, ”o invizibila” blocada economica impusa de SUA, o campanie de sabotaj indreptata impotriva fabricilor din industrie, finantata de CIA si sprijinul financiar acordat oponentiilor lui Allende, in special fascistilor din partidul Patria y Libertad, au reusit sa blocheze treptat avantul revolutiei din Chile. O echipa destul de bine instruita pentru lovitura de stat, deja era operationala si coordonata de ambasada americana din Santiago.

- In a doua parte a lui 1972, deficitul bugetar al guvernului chilean a crescut in timp ce rezervele valutare au scazut. Combinatia dintre inflatie si stabilirea preturilor mandatata de guvern, impreuna cu "disparitia" produselor de baza de pe rafturile supermarketurilor, au condus la cresterea pietelor negre de orez, fasole, zahar si faina. 

- Guvernul Allende a anuntat ca nu va respecta datoriile fata de creditorii internationali si guvernele straine. A inghetat preturile si a crescut in acelasi timp salariile. Punerea in aplicare a acestor politici economice a fost puternic dezaprobata de toti proprietarii de pamant, de patroni, de asociatiile oamenilor de afaceri, de transportatori, de functionari publici si de uniunile profesionale. Opozitia cea mai reactionara era condusa de Partidul National, Biserica Romano-Catolica (nemultumita de directia politicii educationale) si de crestin-democrati. Au existat tensiuni in crestere cu corporatiile multinationale straine si cu guvernul Statelor Unite.

- In octombrie 1972, prima dintre cele care aveau sa fie un val de greve, a fost condusa de camionagii, mai tarziu de micii oameni de afaceri, de cateva (mai ales profesionale) sindicate si de cateva grupuri de studenti. Allende a suferit un atac de inima – care a fost tinut in secret, pentru ca fortele de dreapta sa nu dea lovitura finala si sa declanseze lovitura de stat. Chiar tintuit la pat, Allende a condus negocierile cu ”grevistii”. El si-a revenit repede si s-a intors la birou in mai putin de 6 saptamani pentru a munci din nou 16 ore pe zi.

Pe langa daunele inevitabile aduse economiei, efectul principal al grevei de 24 de zile a fost acela de a-l determina pe Allende sa-l puna pe seful armatei, generalul Carlos Prats, ministru de interne in guvernul sau. Allende a cerut guvernului sa inceapa rechizitionarea camioanelor pentru a impiedica tara de la o stagnare. Aceia care sustineau guvernul, au ajutat la mobilizarea camioanelor si autobuzelor, dar violentele au servit ca un factor de descurajare a unei mobilizari depline, chiar daca a existat si o protectie a politiei pentru spargatorii de greve. Actiunile lui Allende au fost pana la urma declarate ilegale de Curtea de Apel din Chile, iar guvernului i s-a ordonat sa returneze camioanele proprietarilor lor. 

- Pe de alta parte, tensiunile rasiale dintre descendentii saraci ai populatiei indigene, care au sprijinit reformele lui Allende, si elita alba au crescut.

- Veniturile provenite din exporturi au scazut datorita industriei de cupru greu afectate: pretul cuprului pe pietele internationale a scazut cu aproape o treime, iar productia de cupru post-nationalizare a scazut, de asemenea. Cuprul era exportul cel mai important din Chile (mai mult de jumatate din incasarile de export ale statului Chile proveneau exclusiv din aceasta marfa). Pretul cuprului a scazut de la un varf de 66 dolari/tona in 1970 la doar 48-49 dolari/tona in 1971 si 1972. Chile era deja dependenta de importurile de alimente, iar declinul castigurilor din export a coincis cu scaderea productiei interne de alimente, ca urmare a reformelor agrare ale lui Allende.

- In data de 4 decembrie 1972, Allende s-a dus la New York pentru a vorbi in fata Adunarii Generale a ONU. Delegatii din toata lumea au ascultat atent cum cel pe care presa din SUA il numea ”singurul lider marxist ales democratic” ii informa cu calm despre modul in care corporatiile transnationale operau impotriva unui guvern democratic care a fost ales cu mandatul de a produce transformari sociale radicale:

”Ne-am trezit atacati de forte care opereaza in umbra, fara sa poarte vreun steag, care au arme extrem de puternice, care detin pozitii de mare influenta. In fiecare zi, de la triumful nostru electoral din 4 septembrie 1970, am simtit direct efectele unei presiuni gigantice venita din afara tarii impotriva noastra pentru a opri inaugurarea guvernului ales liber de popor si care a incercat sa ne darame de la putere in fiecare zi, care a facut tot ce a putut pentru a ne rupe si izola de restul lumii, care a incercat sa ne sugrume economia si sa paralizeze comertul, in special exporturile si productia de cupru, si sa ne lipseasca de accesul la surse de finantare internationale."

Strangularea financiara a fost produsa, printre altele, prin: 

- suspendarea liniilor de credit pe termen scurt de la bancile private americane, destinate finantarii comertului extern;

- stoparea venita din partea unumitor banci a finantarii bunurilor de capital care trebuiau achizitionate numai cu plata in avans;

- intreruperea pe neasteptate a finantarii imprumuturilor de unele organizatii financiare internationale, precum Banca Mondiala;

- scaderea pretului international al cuprului, in timp ce produsele industriale si agricole importate erau mult mai scumpe;

- avand in vedere caracteristicile economiei chiliene, strangularea financiara a condus la o limitare severa a posibilitatii de a achizitiona echipamente, consumabile, medicamente, produse alimentare si piese de  schimb; 

- platile in numerar, in avans, au pus o presiune extraordinara asupra balantei de plati.      

  

Fiecare chilian a avut de suferit consecintele unor astfel de masuri care au adus suferinta si durere in viata de zi cu zi a tuturor si asta s-a rasfrant in viata politica interna. 

- Atacul elitelor, piata neagra si campania de dezinformare a mass-mediei au contribuit din greu la crearea deficitului de consum, la cresterea ratei inflatiei, la executarea bancilor si la colapsul monetar care a subminat stabilitatea economica din Chile. Ele au fost asistate de Statele Unite (de corporatiile, bancile si agentiile internationale pe care le controlau sau le influentau), care au creat o blocada de credit "invizibila" in Chile, ca parte a unui "razboi ascuns" al SUA, al carui scop era rasturnarea lui Allende si a revolutiei.  

- Imixtiunea americana a avut consecintele scontate. Terenul fiind astfel “minat”, in anul 1973, Chile se afla intr-o stare „premergatoare unui razboi civil”. In societatea chiliana se produsese o ruptura iremediabila. Jumatate de populatie (in special intelectuali si paturi defavorizate) ramanea atasata „experientei socialiste”, in timp ce, cealalta jumatate (in mod deosebit clasa mijlocie) era extrem de ostila lui Allende.

- Guvernul chilian s-a confruntat si cu un puternic „razboi mediatic”. Astfel, in toamna anului 1970, CIA avea in Chile cincisprezece agenti – ziaristi, care proveneau din zece tari diferite. Ulterior numarul lor a crescut, dar mai important este faptul ca ei erau coordonati de alti agenti care aveau responsabilitati in trusturile media (redactori-sefi, directori de publicatii etc). Prin urmare, in Occident si SUA a inflorit „o presa subterana anti-Allende”.

Dupa anul 1972, efectul colectiv al unor asemenea interferente a fost coplesitor. Pana la inceputul lui septembrie 1973, paralizia politico-economica si mecanismele machiavelice sustinute de serviciile secrete au dus la slabirea sprijinului Congresului fata de Allende. Crestin-democratii, ce dominau Congresul, avusesera campanie pe platforma socialista in alegerile din anul 1970, dar s-au indepartat de aceste pozitii in timpul presedintiei lui Allende, formand in cele din urma o coalitie cu Partidul National. Ei au continuat sa il acuze pe Allende de conducerea tarii intr-un stil dictatorial cubanez si au incercat sa dea peste cap multe dintre politicile sale radicale. Allende si oponentii sai din Congres s-au acuzat reciproc ca submineaza constitutia chiliana si actioneaza nedemocratic. Dictonul “dezbina si stapaneste” si-a avut, in acest fel, partea sa substantiala de contributie.

Politica socialista a lui Allende, din ce in ce mai indrazneata si radicala, (partial ca raspuns la presiunile unor membri mai radicali din cadrul coalitiei sale), combinata cu contactele sale stranse cu Republica Cuba, au accentuat temerile Washington-ului. Administratia Nixon a continuat sa exercite presiune economica asupra statului Chile prin intermediul organizatiilor multilaterale si a continuat sa-i sprijine pe adversarii lui Allende in cadrul Congresului chilian. Aproape imediat dupa alegerea sa, Nixon a indrumat CIA si pe oficialii Departamentului de Stat din SUA sa "preseze" guvernul Allende. 

Allende s-a confruntat tot mai mult cu o opozitie obstructionista si contrarevolutionara, care incerca din rasputeri sa-i blocheze drumul catre socialism si sa pregateasca terenul pentru inlaturarea sa printr-o lovitura de stat, militara sau pregatita de Congres, care ar fi anulat toate "schimbarile" revolutionare si ar fi reimpus "ordinea" veche. Acesti adversari intransigenti includeau elitele economice detronate din Chile, care, sub asa-zisa “aparare a proprietatii private” i-au atras pe nemultumitii din clasa de mijloc (clasa care a avut de castigat din unele reforme) si i-au folosit ca masa de manevra in contrarevolutie. De fapt, burghezia chiliana nu avea de gand sa accepte diminuarea puterii, bogatiei si privilegiilor ei doar pentru ca democratia chiliana si vointa poporului chilian votasera pentru astfel de masuri.

Astfel, daca o parte din problemele cu care se confrunta Unitatea Populara au fost create chiar de ea sau din cauza unor constrangeri structurale, altele, si cele mai puternice, au fost create sau exacerbate de chilienii si strainii carora nu le convenea si nu aveau ce castiga de pe urma drumului democratic spre socialism.

In consecinta, daca primul an si jumatate a fost unul de progres revolutionar rapid pentru Allende , ultimul an si jumatate de presedintie a fost de razboi in crestere, in care drumul revolutionar democratic a fost blocat din ce in ce mai mult si inlocuit de o lupta pentru supravietuire. Confruntat cu asemenea adversitate, Allende a fost insa un "luptator" care a continuat sa lupte pentru democratia si socialismul in care a crezut, pana in ziua in care a murit. In aceasta lupta, a fost capabil sa isi schimbe consilierii si sa caute idei tot mai noi, in special in acele domenii care nu erau punctele sale forte, cum era economia. A fost dispus sa reconsidere politicile si tacticile esuate, precum si sa ajunga la un compromis cu adversarii in cadrul unei intelegeri. 

Nu dorea sa renunte la unitatea Stangii, ca o conditie prealabila necesara democratiei. Din nefericire, constrangerile crescande si pierderea impulsului politic au scos la iveala diviziuni latente in cadrul Unitatii Populare si a guvernului Allende, care au fost trecute cu vederea in perioada progresului revolutionar. Tensiunile dintre partidul socialist si cel comunist nu erau noi in Chile, desi intre ele era o diviziune in care comunistii se situau la dreapta socialistilor.

In anul 1972, Unitatea Populara s-a impartit in aripa stanga si aripa dreapta, conduse de socialisti si comunisti. Desi au fost implicate unele chestiuni legate de puterea politica, conflictul central a fost asupra strategiei revolutionare. Allende a fost atacat de ambele parti - de dreapta pentru ca a fost prea revolutionar si de stanga pentru ca nu a fost suficient de revolutionar, inclusiv de partidul socialist la infiintarea caruia a contribuit.

In adancul inimii sale, Presedintele Allende nu a dorit sa renunte la viziunea unui drum nonviolent, democratic, catre socialismul pentru care si-a dedicat intreaga viata politica, indiferent cat de puternica era dovada ca nu va putea reusi. Nici nu dorea sa adopte o cale mai revolutionara. Allende a refuzat sa mobilizeze muncitorii sa-l apere pe data de 9/11/1973, exprimandu-si insa, in ultima sa emisiune la radio, credinta ca istoria era de partea sa si ca viitorul va apartine muncitorilor.

Marsul puternic de un milion de oameni, din data de 4 septembrie 1973, mars desfasurat in favoarea sa, cel putin a indicat faptul ca Allende se bucura inca de un sprijin popular considerabil si ca avea sansa onorabila de a rezista ca si presedinte pana la incheierea mandatului sau, in 1976. Dintr-o alta perspectiva insa, a Washingtonului, aceasta realitate politica "rea” i-a obligat pe cei interesati sa se concentreze mai mult pe sprijinirea optiunii unei lovituri militare.

Epurarea Armatei

In martie 1973, la alegerile pentru Congres, electoratul a votat masiv Unitatea Populara a lui Allende, ceea ce a fost un vot de incredere foarte clar exprimat.

Prin urmare, conspiratorii din armata si fortele de dreapta au accelerat pregatirea loviturii de stat si au devansat data planificata, pentru a avea loc in iunie 1973:

1 - In 29 iunie 1973, un regiment de tancuri al armatei puciste a preluat controlul pietei din fata palatului prezidential La Moneda. Tancurile s-au pus in miscare si s-au indreptat catre Palat. Trupele loiale sefului statului major, Carlos Prats, un constitutionalist, au respins insa acest atac si putini ofiteri activi s-au mai alaturat pucistilor. Astfel, lovitura de stat din iunie a esuat.

2 – Au urmat unele epurari in armata, dar acestea au fost executate de corpul ofiterilor de dreapta impotriva constitutionalistilor. Cateva unitati din marina au fost „curatate” de stangisti. Unii recruti din marina au declarat ca au fost torturati pana cand au spus care ofiteri erau pro-Allende. In data de 27 iulie, un consilier al lui Allende din partea marinei, capitanul Arturo Araya, a fost asasinat.

3 - Atunci a avut loc un eveniment care, pentru chilieni, prevestea ceva sinistru. Pe data de 23 august, generalul Prats a demisionat, declarand ca a fost obligat sa demisioneze „de un grup de ofiteri din armata”. Generalul Pinochet a devenit noul sef al statului major al armatei. A urmat un val mare de alte demisii din armata. Ulterior, generalul Prats a fost asasinat.

4 - In timpul lunilor dinaintea loviturii de stat, aproximativ 100 de ofiteri americani lucrau cu corpul de ofiteri ai armatei chiliene. In zilele si orele dinaintea loviturii de stat, ofiterii si soldatii constitutionalisti au fost inchisi in unitatile militare. 

5 - Apoi, in noaptea dinaintea loviturii de stat din 11 septembrie, amiralii si generalii care au participat la lovitura de stat au ordonat ca sute de ofiteri si soldati constitutionalisti sa fie impuscati. Incepusera masacrele. De fapt, in anul 1971, Pinochet a declarase: „Sper ca armata nu va trebui sa iasa la vedere, pentru ca daca va iesi pe strazi, va iesi sa ucida.” 

Miscarea Stangii Revolutionare l-a implorat de nenumarate ori pe Allende, dar, de fiecare data in zadar, sa ii inarmeze pe tarani si pe muncitori, deoarece vedeau ca o ciocnire cu dreapta era din ce in ce mai inevitabila. I-au cerut ca macar sa formeze grupari de ”alianta muncitori-soldati” pentru a apara revolutia sau cel putin sa-i indeparteze din armata pe generalii de dreapta. Totusi, Allende a refuzat si nu si-a pierdut nici o clipa increderea in fortele armate, convins fiind ca armata, asa cum el insusi proceda, nu va iesi din limitele constitutiei. Era ferm convins ca, pentru a transforma revolutia chiliana in realitate, solidaritatea clasei muncitoare era suficienta. 

Unghiul din care privim lucrurile ne schimba perspectiva…

Salvador Allende – MARILE REFORME SOCIALE

Un simplu act de bunatate creeaza unde fara sfarsit!...

“Suntem proprietari! Suntem in masura sa spunem: cuprul nostru, carbunele nostru, fierul nostru, nitratii nostri, otelul nostru; bazele fundamentale ale industriei grele apartin astazi statului Chile si chilienilor…”

"Carnea nu mai a fost un lux, iar copiii muncitorilor au fost inzestrati adecvat cu incaltaminte si imbracaminte. Standardele de viata generale au fost imbunatatite in ce priveste situatia ocuparii fortei de munca, serviciile sociale, distributia veniturilor si nivelurile de consum".

Cand, in toamna anului 1970, Allende si-a preluat mandatul de presedinte de stat, cunostea deja institutiile politice si particularitatile acestora si era renumit pentru capacitatea sa de a le coordona si conduce. De-alungul indelungatei cariere politice, ocupase cu brio pozitia de sef de partid, deputat, senator, ministru, presedinte al Senatului.

Allende era un politician inascut si avea nevoie de toate abilitatile sale politice, pentru a-si duce la bun sfarsit functia de presedinte si de a aplica marile reforme social-economice. Desi presedintia chiliana era un executiv puternic, coalitia lui Allende era eterogena si minoritara in Congres. Instantele si birocratia erau dominate de elitele chiliene si de oponentii sai politici, majoritatea presei era controlata de dreapta, iar loialitatea fortelor armate era incerta. Pentru strategia sa catre socialism, acestea erau adevarate constrangeri.

La aceste constrangeri se adauga o economie dependenta de exporturi, importuri, capital si tehnologie controlate in mare masura de o tara ostila, Statele Unite. Nici colaborarea sau chiar neutralitatea corporatiilor straine, a antreprenorilor si investitorilor chilieni nu puteau fi luate in calcul pe drumul spre socialism. Chiar si dupa alegerea lui ca presedinte, sa poti ajunge la socialism pe cale democratica parea o sarcina aproape imposibila – si tocmai acest lucru voia Allende sa realizeze.

Prima tinta a sa a fost capitalul strain si imperialismul american. Recunoasterea diplomatica a Cubei a rupt izolarea ei, insa prin asta a fost jignit grav Washington-ul. Pana la sfarsitul lunii decembrie 1970, stabilitatea politico-economica a si fost restaurata, iar Allende a inceput sa actioneze cu multa indemanare si rapiditate pentru a promova marile schimbari structurale. Intentiona, printre altele, sa puna capat inegalitatilor brutale care afectau grav Chile.

Allende a fost ales de provincii si s-a angajat sa descentralizeze guvernul. Si-a mutat capitala din Santiago de Chile si si-a trimis ministrul agriculturii in sud, pentru a-i asigura pe taranii si pe indigenii nelinistiti, ca guvernul sau va accelera reforma agrara, dar va ramane in litera legii. In luna aprilie, Allende a transmis un mesaj clar ca intentiona sa-si urmeze programul, dar o va face in mod legal.

Construirea unui drum democratic spre socialism presupunea: 1 - sa convinga majoritatea populatiei chiliene sa-i voteze programul si 2 - sa aleaga un Congres dispus sa-i legifereze socialismul, o sarcina pe care guvernul lui Allende spera sa o realizeze in timpul celor sase ani de mandat. Alegerile le-a castigat promitand o "revolutie cu placinte si vin rosu" – adica, o revolutie pasnica, fara sacrificiu – 

A mostenit insa o recesiune economica si o criza financiara ce a determinat costuri sociale ridicate. Incetarea recesiunii si anularea acestor costuri au reprezentat obiectivele centrale ale politicilor sale economice initiale.

Echipa sa economica, condusa de Pedro Vuskovic, socialist independent, a folosit elementul keynesian de stimulare a activitatii economice prin investitii si cresteri reale de salarii, pentru a spori cererea consumatorilor. 

Keynesianismul este o doctrina economica promovata de economistul britanic John Maynard Keynes, in favoarea politicilor guvernamentale interventioniste. Concluzia acestei diagnoze era urmatoarea:

- Din punct de vedere economic, guvernele trebuie sa joace un rol decisiv in stabilirea politicilor adecvate. O scadere drastica a cererii ar duce imediat la interventia guvernului pentru a o contrabalansa. Guvernul poate sa intervina prin folosirea politicilor fiscale, prin mecanismul impozitelor, prin cresterea cheltuielilor publice si/sau reducerea impozitelor, sau prin politici monetare, prin scaderea ratelor dobanzii sau prin cresterea masei monetare. Keynes si-a exprimat totusi indoielile in ce priveste eficienta politicii monetare.

- Din punct de vedere politic, keynesiasmul parea sa incurajeze implicarea sectorului public, vazut ca un accesoriu necesar unei politici realiste de stabilizare macroeconomica. Atat ca doctrina, cat si ca politica economica, keynesismul a avut o influenta fundamentala in lumea noncomunista de dupa 1945, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, si a reprezentat un trend dominant pana la sfarsitul anilor ’60.

- Politicile keynesiste au cautat sa atenueze efectele negative ale fluctuatiilor ciclice prin cresterea cheltuielilor publice in timpul recesiunilor. De exemplu, in concepţia lor, cresterea cheltuielilor din sectorul public ar duce la cresterea cererii, ar stimula investitiile si ar crea noi slujbe, reducand astfel din severitatea unei depresiuni economice. 

Pana in luna aprilie a lui 1971, recesiunea a trecut, inlocuita fiind de o crestere a consumului, deoarece chilienii care nu mai avusesera pana atunci asa venituri, au cumparat acele bunuri pe care ei si le-au dorit dintotdeauna, dar pe care niciodata nu si le-au putut permite. Pentru Allende, primul an plin de reforme a reprezentat un real succes in functie, "cea mai stralucita perioada din istoria chilienilor".

Chiar si inainte de alegerile municipale, personalitati-cheie din guvernul lui Allende, precum ministrul economiei Pedro Vuskovic, erau constienti de presiunea crescanda venita din partea de jos, saraca, pentru accelerarea si radicalizarea procesului revolutionar chilian. Revolutia de jos incepuse deja printre oamenii saraci de la orase, taranii si indienii Mapuche.

Promisiunea lui Allende de a nu fi folosite fortele de securitate pentru a reprima "poporul", a condus la un numar record de luari in stapanire de terenuri suburbane vacante, de catre cei fara adapost - si de confiscari de terenuri rurale, de catre acei tarani care nu beneficiasera de reforma agrara crestin-democrata precedenta. Presiuni similare veneau chiar si din partea muncitorilor industriali care formau masa centrala de baza a Unitatii Populare si care asteptau ca fabricile lor sa fie nationalizate ca parte a "zonei de proprietate sociala" promise. Allende le-a cerut muncitorilor timp: nationalizarea nu trebuia facuta haotic, inaintea programului, ci trebuia mentinuta o strategie foarte atenta, echilibrata si etapizata a drumului democratic catre socialism.

Era liderul care credea intr-o democratie reprezentativa, nu intr-o democratie directa. Avea o viziune traditionala asupra relatiei dintre un lider, cum era el insusi, si multime. Nu dorea sa joace rolul unui figurant. Rolul sau era de a conduce, iar al multimii era de a-l urma si de a-i sprijini conducerea.

- In cei doi ani care au urmat, mai mult de 500 de intreprinderi au fost nationalizate intr-un ritm mai rapid decat prevazuse initial Unitatea Populara. Accelararea nationalizarilor a nelinistit burghezia, in ideea ca Allende nu reusea sa controleze baza si sa-si respecte promisiunea de a limita nationalizarile la marile intreprinderi capitaliste. 

Allende a salutat progresul revolutionar, cu ocazia aniversarii primului an in functiune, intr-un discurs entuziast catre stadionul national plin de oameni, discurs care s-a axat pe realizarea programului Unitatii Populare: "Suntem aici pentru a semnala ca am facut progrese in crearea zonei de proprietate sociala, baza programului economic, piatra de temelie a puterii poporului nostru. Controlam 90% din bancile private. Mai mult de saptezeci de intreprinderi strategice si monopoliste au fost expropriate, intermediate, rechizitionate sau achizitionate de stat.”

“Suntem proprietari! Suntem in masura sa spunem: cuprul nostru, carbunele nostru, fierul nostru, nitratii nostri, otelul nostru; bazele fundamentale ale industriei grele apartin astazi statului Chile si chilienilor si nu imperialismului strain...”

La aceste realizari foarte importante, Allende a adaugat participarea muncitorilor si taranilor la gestionarea locurilor de munca, o reforma agrara accelerata, cresterea salariilor reale, precum si redistribuirea veniturilor, scaderea inflatiei, scaderea somajului, programele pentru locuinte, programele pentru sanatate si educatie, extinderea securitatii sociale si reforma sistemului juridic. Era cel mai impresionant set de realizari, aplicat intr-un an, al oricarui presedinte din istoria statului Chile.

POLITICILE REFORMISTE 

La preluarea puterii, Allende a inceput sa introduca, conform platformei program, o intreaga serie de politici reformiste, in vederea restructurarii economiei chiliene:

- In decembrie 1970, a propus un amendament constitutional care expropria minele uriase de cupru din Chile, cu capital strain, increzator fiind ca nici macar dreapta nu va vota impotriva acestui lucru. 

- In ajunul Anului Nou, a fost anuntata nationalizarea bancilor private din tara, utilizandu-se mecanismul capitalist al ofertei de preluare (de consiliul de dezvoltare al guvernului) si al ofertelor de capital, in scopul socializarii sistemul financiar.

- In cursul lunii urmatoare, guvernul a preluat controlul actiunilor de la minele de carbune din Chile, a preluat cea mai mare fabrica de otel si a doua mare mina de fier. In acest fel, isi indeplinea angajamentul de a recupera "bogatiile de baza" din Chile de sub controlul strain si de a se ajunge la "independenta economica" promisa in discursul de preluare a functiei. 

- A fost continuata reforma agrara, prin extinderea programului de preluare si redistribuire a terenurilor, program inceput de predecesorul sau, Eduardo Frei Montalva, care nationalizase intre o cincime si un sfert din toate proprietatile listate pentru preluare. Unitatea Populara voia sa foloseasca legea crestin-democrata din 1967, care nu era pe deplin implementata.

- Au fost expropriate toate mosiile mai mari de optzeci de hectare "de baza". Pana la sfarsitul lui 1972, nicio ferma din Chile nu depasea aceasta limita. Timp de optsprezece luni, Latifundia (asezarile agricole extinse) a fost desfiintata. Reforma agrara a implicat exproprierea a 3.479 de proprietati care, adaugate la 1.408 proprietati incorporate sub guvernul Frei, au constituit circa 40% din suprafata totala a terenurilor agricole din tara. 

- A fost lansata o campanie sustinuta impotriva analfabetismului, in special in zonele rurale. 55.000 de voluntari au fost trimisi in sudul tarii (Patagonia) pentru a preda abilitati de scriere si citire si pentru a oferi asistenta medicala unui sector al populatiei care a fost ignorat anterior.

- Au fost extinse programele de educatie pentru adulti si au fost oferite diferite oportunitati educationale lucratorilor. Din 1971 pana in 1973, inmatricularile la gradinite, la scolile primare, secundare si postliceale au crescut considerabil.

- Au fost alocate 3000 de burse pentru copiii Mapuches, pentru a integra minoritatea indiana in sistemul educational. 

- A fost restructurat sistemul educational cu ajutorul unei educatoare din Indiana, SUA, Jane Hobson-Gonzalez.

- Sistemul educational a fost indreptat catre chilienii mai saraci, prin marirea numarului de inscrieri. Inscrierea in invatamant a atins niveluri record, incluzand 3,6 milioane de tineri, iar 8 milioane de manuale scolare au fost distribuite la 2,6 milioane de elevi din invatamantul primar.

- Datorita subventiilor guvernamentale, a fost dusa la bun sfarsit o anumita "democratizare" a invatamantului universitar, realizand un sistem de invatamant gratuit. Acest lucru a condus la o crestere cu 89% a numarului de studenti universitari intre 1970 si 1973. Guvernul Allende a sporit, de asemenea, inscrierea in invatamantul secundar, de la 38% in 1970 la 51% in 1974. Un numar fara precedent, de 130.000 de studenti, au fost inscrisi la universitati care au devenit accesibile taranilor si muncitorilor.

- Rata analfabetismului a fost redusa de la 12% in 1970 la 10,8% in 1972. Numarul de scoli primare a crescut de la o medie anuala de 3,4% in perioada 1966-70 la 6,5% in 1971-1972. Invatamantul secundar a crescut cu 18,2% in perioada 1971-1972, iar media scolara a copiilor cu varsta cuprinsa intre 6 si 14 ani a crescut de la 91% (1966-70) la 99%.

- S-a trecut la administrarea guvernamentala a sistemului de sanatate. Au fost infiintate spitale suplimentare, clinici de maternitate si centre de sanatate.

- Guvernul Allende a incurajat tot mai multi medici sa-si inceapa practica in zonele rurale si urbane cu venituri mici, construind spitale suplimentare, clinici de maternitate si, in special, centre de sanatate de cartier care ramaneau deschise mai mult ore pentru a servi celor saraci.

- Au fost infiintate consilii spitalicesti si consilii locale de sanatate in centrele de sanatate din cartiere, ca si mijloc de democratizare a administrarii politicilor de sanatate. Aceste consilii au oferit functionarilor din administratia centrala, oficialilor administratiei locale, angajatilor din serviciile de sanatate si lucratorilor comunitatii - dreptul de a revizui deciziile bugetare.

- In cartierele cu venituri mici, au fost imbunatatite sistemele de igienizare si de locuinte; au fost asigurate facilitati sanitare si egalalizate beneficiile pentru ingrijirea sanatatii.

- Serviciul public de sanatate a fost si el imbunatatit prin infiintarea unor clinici in cartierele muncitorilor de la periferiile marilor orase, asigurandu-se cate un centru de sanatate pentru fiecare 40 000 de locuitori.

- Pentru a imbunatati conditiile sociale si economice ale femeilor, in anul 1971 a fost infiintat Secretariatul Femeilor. Acesta aborda unele aspecte precum spitalele publice, programele de alimentatie publica, centrele de ingrijire medicala zilnica a femeilor (in mod special ingrijirea prenatala). Concediul de maternitate a fost prelungit de la 6 la 12 saptamani.

- Au fost experimentate unele programe destinate femeilor, cum ar fi spalatoriile colective si prepararea hranei comunale, impreuna cu extinderea facilitatilor de ingrijire a copiilor.

- Au fost efectuate modificari asupra sistemului de salarii si plati, anuntandu-se majorari de pana la 40% a salariilor.

- Impozitele pe veniturile si proprietatile modeste au fost eliminate.

- In primul buget al guvernului (prezentat Congresului National in noiembrie 1970), nivelul minim al veniturilor impozabile a fost majorat. Au beneficiat 35% dintre cei care platisera impozite pe castiguri in anul precedent.  

- Allende intentiona sa imbunatateasca bunastarea sociala si economica a celor mai saraci cetateni din Chile, un element cheie fiind acela de a oferi cat mai multe locuri de munca, fie in noile intreprinderi nationalizate, fie in proiecte publice de munca.

- Au fost inghetate preturile la unele produse de baza.

- A fost creata o comisie centrala care sa supravegheze un plan de plati tripartit, in care s-a acordat un loc egal guvernului, angajatilor si angajatorilor.

- A fost semnat un protocol cu ​​Centrul Unic al Muncitorilor, care sa acorde lucratorilor drepturi de reprezentare in Consiliul de finantare al Ministerului Planificarii Sociale.

- A fost stabilit un salariu minim obligatoriu pentru lucratorii de toate varstele (inclusiv pentru ucenici).

- A fost introdus un program de lapte gratuit pentru mamele gravide, pentru mamele care alapteaza si pentru copiii cu varste cuprinse intre 7 si 14 ani.

- Planul national de lapte a afectat 50% din copiii chilieni in 1970, oferind gratuit la 3.470.000 copii, cate o jumatate de litru de lapte zilnic. Au fost stabilite mese scolare gratuite.

- Au fost infiintate programe sponsorizate de stat pentru a distribui hrana gratuita celor mai saraci cetateni ai tarii.

- Programul alimentar national suplimentar a fost extins la intreaga scoala primara si la toate femeile insarcinate, indiferent de locul de munca sau de venit.

- S-au aplicat scheme nutritionale complementare copiilor subnutriti, in timp ce s-a pus accent pe ingrijirea prenatala. Sub Allende, proportia copiilor sub varsta de 6 ani cu o anumita forma de malnutritie a scazut cu 17%.

- In afara de consiliile existente pentru aprovizionare si preturi (organisme comunitare care controlau distributia in districtele muncitoresti), s-au dezvoltat centre de distributie bazate pe comunitate si magazine in cartierele muncitorilor.

- Constructia metroului din Santiago de Chile a fost reprogramata pentru a servi mai intai cartierele de muncitori.

- Muncitorii au beneficiat de cresteri ale platilor pentru Asigurarile sociale, de un program de salarii (initial introdus in anii '40 pentru a face fata inflatiei permanente a tarii).

- Au fost efectuate reduceri de chirii.

- A fost retrasa majorarea pretului energiei.

- S-a dat amnistie la prizonierii politici.

- S-a rupt tacerea in legatura cu exterminarea populatiei indiene.

- In mediul rural s-au infiintat consilii taranesti pentru a mobiliza lucratorii agricoli si micii proprietari.

- Scutirea de la impozitarea generala a fost ridicata la un nivel echivalent cu dublul salariului minim.

- S-au extins scutirile de la impozitele pe capital, beneficiind de ele 330.000 de mici proprietari.

- Sporurile suplimentare promise de presedintele Frei fortelor armate au fost, de asemenea, platite in intregime. 

- Sectorul public a angajat un program imens de locuinte, incepand sa construiasca 76.000 de case in 1971, comparativ cu 24.000 in 1970. Pe parcursul unui program de urgenta din 1971, au fost construite peste 89.000 de case, iar in decursul celor trei ani de mandat al lui Allende, in medie, au fost construite 52.000 de case pe an.

- Au fost infiintate controale ale preturilor, intrucat guvernul Allende a introdus un sistem de retele de verificare prin diferite agentii (inclusiv comisiile locale privind oferta si preturile) pentru a se asigura ca noile reguli sunt respectate de comercianti.

- Guvernul Allende a cautat sa aduca artele la masa populatiei chiliene, finantand o serie de actiuni culturale, cum ar fi festivaluri de muzica sponsorizate de stat si turnee ale folcloristilor chilieni si ale muzicienilor “nueva canción” (cantec nou).

- In 1971, achizitia unei edituri private de catre stat a dat nastere la "Editorial Quimantu", care a devenit centrul activitatilor culturale ale guvernului lui Allende. In interval de 2 ani, au fost publicate 12 milioane exemplare de carti (8 milioane erau numai carti), reviste si documente specializate in analiza sociala. Saptamanal erau produse editii ieftine ale unor mari lucrari literare, iar in majoritatea cazurilor ele erau vandute in decurs de o zi. Cultura venea pentru prima oara in fata maselor, iar acestea raspundeau cu mare interes.

- "Editorialul Quimantu" a incurajat infiintarea de biblioteci in cadrul organizatiilor comunitare si sindicale.

- Pensiile minime au fost majorate cu o valoare de doua sau de trei ori mai mare decat rata inflatiei, intre anii 1970 si 1972. Veniturile a 300.000 de pensionari au fost majorate de guvern de la o treime din salariul minim la valoarea totala a acestuia. Au crescut, de asemenea, pensiile pentru orfani, invalizi, vaduvi si persoanele in varsta.

- Acoperirea asigurarilor de munca a fost extinsa la 200.000 comercianti, 130.000 proprietari de magazine mici, 30.000 de mici industriasi, mici proprietari, lucratori in transporturi, clerici, sportivi profesionisti si mestesugari.

- Statisticile pentru constructii, in general, si constructia de locuinte, in special, au atins unele dintre cele mai inalte niveluri din istoria Chile. Patru milioane de metri patrati au fost finalizate in 1971-72, in comparatie cu o medie anuala de doua milioane si jumatate intre 1965 si 1970.

- Muncitorii au reusit sa achizitioneze bunuri la care anterior nu puteau ajunge, ca frigidere, radiatoare, boilere si televizoare. Dupa cum remarca academicianul, politicianul si ideologul chilian, Ricardo Israel Zipper: 

"Carnea nu mai era un lux, iar copiii muncitorilor erau inzestrati adecvat cu incaltaminte si imbracaminte. Standardele de viata generale au fost imbunatatite in ceea ce priveste situatia ocuparii fortei de munca, serviciile sociale, nivelurile de consum si distributia veniturilor".

- Allende a preluat proiectul Cybersyn, un sistem de telexuri si calculatoare conectate in retea. Cybersyn a fost dezvoltat de expertul britanic in domeniul ciberneticii, Stafford Beer. Reteaua trebuia sa transmita datele de la fabrici guvernului de la Santiago, permitand planificarea economica in timp real.

- In 1971, Chile a restabilit relatiile diplomatice cu Cuba. S-a alaturat Mexicului si Canadei in respingerea unei Conventii a Organizatiei Statelor Americane, conventie instituita anterior, care interzicea guvernelor din emisfera vestica sa stabileasca relatii diplomatice cu Cuba. La scurt timp dupa aceea, presedintele cubanez Fidel Castro a vizitat Chile. 

Presedintilor chilieni le era permis doar un mandat maxim de sase ani, fapt care poate explica ritmul rapid de restructurare economica. Nu numai ca a fost organizat un program major de restructurare (Planul Vuskovic), ci acesta a trebuit facut sa fie un succes pentru cazul in care un succesor socialist al lui Allende urma sa fie ales. In primul an si jumatate de mandat a lui Allende, rezultatele economice pe termen scurt ale ministrului economiei, Pedro Vuskovic, au fost extrem de favorabile.

Dupa succesul primului sau an de guvernare si de mari transformari democratice, in timp ce triumful parea inevitabil si istoria parea sa fie pe partea sa, se adunau forte care puteau sa-i blocheze drumul spre socialism, sa ii anuleze revolutia si reformele democratice in favoarea tuturor chilienilor, sa puna capat prematur presedintiei, carierei si vietii sale. 

                                                                     

Intr-o tara bolnava, orice masura de insanatosire este o insulta la adresa celor care traiesc pe seama bolii. 

Salvador Allende – UN MEDIC CONSTRUIT ALTFEL

Eu sunt aici sa ajut oamenii, nu sa ii distrug…

"Ca student la medicina, Allende a devenit extrem de sensibil la problemele celor saraci si la problema raspandirii saraciei in Chile. Dar, foarte importanta a fost si expunerea la "tragedia saraciei". Fiind student fara prea multi bani, a locuit cu chirie in cartiere sarace. Asa a ajuns sa cunoasca indeaproape mizeria, lipsa de locuinte si lipsa de educatie a poporului chilian. A devenit interesat de cauzele socio-economice ale sanatatii publice precare, ca parte din ceea ce chilienii numeau "problema sociala".

Sperantele lui Salvador Allende nu s-au oprit niciodata numai la eliberarea de opresiune si saracie a propriei sale tari, ci si la contracararea tiraniei si exploatarii instaurate in intreaga America Latina. Valoarea umana incontestabila si-a dovedit-o ca om politic, ca presedinte, dar, inainte de toate, si-a dovedit-o ca medic. 

Medicul Allende era de parere ca Fericirea este un drept uman; lipsa alimentatiei, a ingrijirii sanatatii sau lipsa unor conditii de munca corespunzatoare constituie adevarate obstacole in calea realizarii fericirii. Scopul tuturor miscarilor si guvernarilor progresiste ar trebui sa fie depasirea unor astfel de obstacole care se afla in calea fericirii tuturor fiintelor umane de peste tot. Sa vorbesti despre fericire, despre viitor, nu este deloc usor, pentru ca, a ajunge la definitia fericirii, trebuie precizat mai intai care sunt obstacolele in calea realizarii ei. Sa ajungi sa fii fericit nu numai ca individ, ci si ca parte a unei comunitati, a unei societati fericite.

Allende era un intelectual de o deosebita modestie, care nu a facut niciodata un spectacol din propria inteligenta. Pentru el, procesul revolutionar din societatea chiliana nu urma nicidecum viziunea clasica de realizare a unei revolutii. A respectat pluralismul politic si a respectat cu strictete libertatea de exprimare si libertatea presei. Intr-un interviu dat unui radical francez, Regis Debray, care era de o aroganta intelectuala izbitoare, el a precizat: “In epoca actuala, francezii si germanii au o speranta de viata de 68 de ani, iar scandinavii de 70 de ani. Noi, chilienii, avem o speranta de viata de 52 de ani. Facem aceasta revolutie pentru a putea trai 68 sau 70 de ani ca francezii, ca germanii, ca scandinavii. Scopul este de a trai mai mult, dar si de a trai in starea naturala a oamenilor, numita fericire".

Era de parere ca “efortul de a identifica tot ceea ce sta intre noi si dreptul suprem la fericirire este cea mai importanta activitate politica pe care o putem desfasura. Scopul este de a duce o viata mai buna care sa ofere un nivel minim de fericire. Acest principiu a ramas viu in oameni, intr-o forma aproape inconstienta, ca fericirea este un drept uman si ca este fundamental sa identificam lucrurile care stau intre noi si ne impiedica sa realizam acest drept. Fericirea este scopul final al speciei umane si ea trebuie realizata. Ar fi folositor sa ne gandim la cele patru libertati declarate de presedintele Franklin Roosevelt ca fiind nevoi ireductibile ale umanitatii: libertatea de exprimare, libertatea de cult, libertatea de a alege si libertatea de a nu te teme. Fericirea, cred, este inseparabil legata de libertate.”

La doar un an dupa numirea sa in functia de ministru al sanatatii, Allende a publicat cartea “La Realidad Medico-Social Chilena”, un text care dezvaluie nu doar preocuparea sa umanitara pentru toata populatia saraca din Chile, ci si judecata sa politica conform careia numai niste schimbari structurale radicale aplicate in tara sa, ar putea elimina cauzele sociale de sanatate precara. Cartea argumenteaza ca cei saraci nu dispun de venituri suficiente pentru hrana si imbracamintea familiilor lor, ca muncitorii nu dispun de nicio protectie impotriva climei foarte aspra si a conditiilor de munca, ca familiile care muncesc nu dispun de locuinte si conditii sanitare decente, si ca aceste conditii duc direct la niveluri intolerabil de mari de mortalitate infantila si de sanatate necorespunzatoare.

Allende isi incheia cartea prin stabilirea unui numar de masuri imediate care ar putea atenua o parte din aceste conditii, cum ar fi serviciile de sanatate mai bine coordonate si asigurarea obligatorie a lucratorilor impotriva accidentelor de munca, de catre angajatori. Se subliniaza si faptul ca, pentru a aborda cu adevarat problemele sociale ale natiunii, este nevoie de masuri structurale radicale, cum ar fi reforma agrara si nationalizarea firmelor cu capital strain, asa incat profiturile obtinute din vanzarea resurselor naturale nationale sa poata fi folosite pentru bunastarea sociala.

Cand Allende a avut calitatea de ministru al sanatatii intr-un guvern de coalitie, au existat presiuni sustinute asupra sa pentru a nu-si promova aceasta agenda social-economica larga. Cu toate acestea, el a reusit sa introduca o serie de masuri inovatoare, cum ar fi asa-numitele "portii de lapte", care furnizau celor saraci lapte si produse lactate cu costuri reduse. A mai sponsorizat o expozitie publica in Santiago de Chile, cu scopul de a demonstra si denunta conditiile de locuit deosebit de saracacioase din tara.

Allende si-a castigat respectul prin echilibru si capacitatea de conciliere. A facut tot ceea ce un lider politic poate face intr-o cariera politica: a fost deputat, ministru, senator, presedinte. Nazuinta sa a fost una istorica: sa fie primul lider politic care sa aduca socialismul prin alegeri democratice, "fara violenta, deoarece exista milioane de oameni in aceasta lume care doresc socialismul, dar fara sa trebuiasca sa plateasca pretul teribil al unui razboi civil.” Era convins ca Marx a avut dreptate atunci cand, cu un secol in urma a afirmat ca, in tarile cu institutii democratice puternice, ar putea fi posibila atingerea socialismului fara o revolutie violenta. 

Drumul democratic spre socialism a fost un tel care i-a influentat cariera politica timp de doua decenii, desi, abia in anul 1970, prin alegerea sa ca presedinte, a fost in masura sa incerce sa o realizeze, dedicandu-se unei munci de pionierat in drumul pasnic catre acest tel. A fost o oportunitate care a inceput printr-un triumf, el fiind primul lider socialist ales sef de stat prin alegeri democratice, dar care a sfarsit tragic pe 11 septembrie 1973, printr-o lovitura militara violenta, cand Allende insusi, simbol al revolutiei pasnice, moare cu arma in mana, in mijlocul ruinelor palatului prezidential bombardat.

Dupa trecerea a patruzeci si cinci de ani de la moartea sa, Salvador Allende ramane insa o figura controversata. Ca parlamentar si presedinte distins, cu un trecut burghez inclinat spre reforme sociale, el a ramas ferm angajat in sistemul constitutional al Republicii Chile, iar ca socialist moderat, el a fost inspirat de miscarile politice care au schimbat agenda globala a anilor ’60 spre stanga. In perioada aceea traumatizanta pentru istoria chiliana, a servit atat ca simbol al martiriului politic pentru cei de stanga, cat si ca amenintare comunista pentru cei de dreapta. Astazi, se incearca restaurarea istorica a sa ca lider politic marcant - cu realizari, deficiente si limitari - devotat viziunii socialismului prin democratie, pentru care si-a dedicat cariera politica si pentru care si-a dat viata.

Doctor in politica, vindecand bolile societatii.

Familia din care provenea Salvador Allende era una renumita si apartinea clasei de mijloc. Tatal sau, Salvador Allende Castro, era avocat guvernamental provenit dintr-o familie politica progresista de origine spaniola, cu radacini coloniale si o participare patriotica sustinuta la lupta pentru independenta statului Chile. Mama sa, Laura Gossens Uribe, era fiica unui om de afaceri imigrant belgian. A fost al cincilea dintre cei sase copii, dintre care doar patru au trait pana la varsta adulta.

Copilaria si-a petrecut-o in orasele provinciale Tacna si Iquique din nordul statului Chile si Valdivia din sud, iar adolescenta in Valparaíso. Copilaria si adolescenta l-au ajutat ​​sa inteleaga ceea ce multi politicieni nu reusisera sa inteleaga intr-o tara centralizata: ca Chile insemna mult mai mult decat capitala Santiago. Ca adult, Allende a reprezentat toate aceste regiuni in Congresul Chile, fiind ales presedinte si candidat al provinciilor.

Bunicul paternal al lui Allende, Ramón Allende Padín, a avut rol de model si de inspiratie pentru tanarul Salvador, in ciuda faptului ca niciodata nu l-a cunoscut direct, deoarece murise la varsta de patruzeci si patru de ani, dupa o scurta cariera. Ca si Allende, Ramón Allende a fost medic, reformator social si activist politic care a ales serviciul public in locul activitatii private. Ca medic, Ramón Allende a organizat corpurile medicale ale armatei chiliene in timpul Razboiului din Pacific dus impotriva Perului si Boliviei; ca reformator social a infiintat prima scoala laica din Chile. Ca activist politic, a fost membru de conducere al Partidului Radical Reformator, pentru care a fost ales deputat si senator.

Salvador Allende nu a ales sa devina avocat ca si tatal sau, ci medic precum bunicul sau si reformator social care s-a ocupat intens de abordarea cauzelor sociale si economice ale bolilor. Mai tarziu, a devenit deputat si senator, desi pentru un partid de stanga - Partidul Socialist. Totusi, legaturile familiei lui Allende cu Partidul Radical l-au facut liderul ideal al coalitiei de centru-stanga, care includea ambele partide si care l-a ales presedinte al Chile in 1970.

Nu toate influentele ce l-au modelat pe tanarul Allende au fost ale familiei sale reformiste. Ca adolescent, la Valparaiso, s-a imprietenit cu Juan De Marchi, un anarhist italian, care i-a oferit carti despre anarhism si socialism, au discutat despre politica, indreptandu-l spre o ideologie mai mult de stanga decat traditia radicala a familiei sale. Astfel de influente diverse, explica si motivul pentru care partidul socialist al lui Allende a ramas deschis pentru multe curente ale stangi disidente - anarhist, trotkist, guevarist - si de ce Allende insusi si-a construit cariera in calitate de avocat al unui partid socialist “big tent” (care a permis si incurajat un spectru larg de opinii intre membrii sai). 

In calitate de student la medicina in Valparaíso, Allende si-a continuat educatia politica si si-a lansat cariera politica. A organizat un grup de studiu marxist si a devenit lider al studentilor, presedinte al Centrului de Medicina Alumnos si reprezentant al tuturor studentilor in consiliul universitar. A-si face un renume ca lider al studentilor, era o cale traditionala pentru un tanar dintr-o familie politica de a-si incepe propria cariera politica.

Desi combinatia dintre medicina si politica a lui Allende a reflectat cariera bunicului sau, in aceeasi masura si studiul medicinii a influentat cariera sa politica. 

Medicina este o profesie pragmatica, concreta, de vindecare, diagnosticare si tratament. Este o stiinta aplicata, nu teoretica. Acelasi lucru a fost valabil pentru Allende in politica. Desi, este cunoscut pentru strategia sa inovatoare care se referea la drumul democratic spre socialism, Allende nu a fost un ganditor marxist autentic si nici nu a pretins ca este. Mai degraba, ceea ce a inteles Allende a fost aplicarea notiunii lui Marx conform careia socialismul poate fi atins fara o revolutie armata si adaptat conditiilor din Chile. In acest sens, Allende este considerat un lider politic pragmatic, inspirat de idealuri marxiste, iar pragmatismul medical s-a reflectat in prioritatile sale politice, in calitatea de presedinte al statului.

Studentii la medicina, cu cunostintele lor vaste despre boala si malnutritie, erau mai avansati din punct de vedere politic. Solidaritatea lor s-a nascut in primul rand din propria experienta. 

Ca student la medicina, Allende a devenit extrem de sensibil la problemele celor saraci si la problema raspandirii saraciei in Chile. Dar, foarte importanta a fost si expunerea la "tragedia saraciei". Ca student fara prea multi bani, a locuit cu chirie in cartiere sarace. Asa a ajuns sa cunoasca indeaproape mizeria, lipsa de locuinte si lipsa de educatie a poporului chilian. A devenit interesat de cauzele socio-economice ale sanatatii publice precare, ca parte din ceea ce chilienii numeau "problema sociala".

Indreptarea atentiei asupra “problemelor sociale” a devenit primul sau program politic, unind educatia sa medicala cu formatiunea sa politica de stanga si transformand prima sa pozitie de cabinet intr-o platforma politica de lansare. Chiar titlul primului sau post de cabinet – Ministru al Sanatatii, Locuintelor si Securitatii Sociale - a subliniat legatura dintre sanatatea publica si conditiile de viata - si venituri. Allende si-a folosit pozitia pe care o avea, pentru a-si stabili acreditarile ca medic vizionar, ca reformator pragmatic si ca lider politic. O parte a mesajului sau ulterior ca si candidat politic, a fost imaginea sa de "doctor in politica, vindecand bolile societatii".

A fost un pas relativ mic pentru Allende sa treaca de la medicina sociala la politica socialista. "Studiile mele m-au invatat ca socialismul era singura solutie la aceste probleme si ca Chile trebuia sa-si gaseasca drumul propriu". A terminat scoala de medicina in anul 1932, tocmai la timp pentru a lupta pentru Republica Socialista de 12 zile condusa de varul sau, Colonelul Marmaduke Grove, comandantul fortelor aeriene din Chile. S-a intamplat in mijlocul Marii Crize, care a lovit Chile mai tare decat pe oricare alta natiune, reducand veniturile vitale ale tarii din export cu patru cincimi intre 1928 si 1932.

Pe fondul somajului ridicat si al dezamagirii fata de economia capitalista care adusese Chile in acea criza profunda, "socialismul" a ajuns in voga, desi intelegerea a ceea ce insemna acesta, varia de la Stanga la Dreapta. Majoritatea chilienilor pareau sa inteleaga socialismul ca o stare de bunastare, imaginea unei Republici Socialiste ca "o mama afectiva care va avea grija sa administreze binele comun in beneficiul tuturor copiilor ei, fara diferente revoltatoare, fara privilegii pentru nimeni, cu un spirit de dreptate necunoscut pana atunci si cu rezultate cu adevarat miraculoase." Aceste asteptari au fost amplificate de discursurile lui Grove, care au alarmat elitele chiliene si a scindat sustinatorii initiali ai revolutiei sale, cei mai multi incepand sa conspire impotriva Republicii Socialiste, cu sprijinul majoritatii fortelor armate chiliene.

Cand eforturile sustinatorilor nu au reusit sa salveze noua Republica Socialista si Grove a fost inlaturat de la puterea tarii, Allende a fost inchis. A fost eliberat numai pentru a participa la inmormantarea tatalui sau. Era acolo cand, la varsta de 24 de ani, Salvador Allende "a promis sa-si dedice viata luptei sociale".

In anul urmator, Allende a devenit unul dintre fondatorii Partidului Socialist si coautorul unei carti despre "Structura sanatatii nationale". Aceasta cariera duala, in medicina si politica, a continuat in anii care au urmat. In anul 1935, Allende a devenit editor al Revistei Medicale si al Buletinului Medical din Chile, insa a fost trimis intr-un exil intern prin hotararea guvernului conservator, pentru activitatile sale politice. Din 1949 pana in 1963, a prezidat Colegiul Medical in timp ce era senator si de doua ori a candidat pentru functia de presedinte al statului Chile.

Campaniile electorale a lui Allende, desfasurate pe o perioada mare, de peste patruzeci de ani, pentru diferite posturi inalte, au avut o mare amploare de-a lungul si de-a latul statului Chile, el bucurandu-se de un numar foarte mare de sustinatori. La asumarea presedintiei in anul 1970, el avea deja o popularitate si o afectiune uriasa din partea poporului. Pentru primul presedinte socialist ales vreodata democratic a fost o ocazie istorica, dar si un rezultat binemeritat al devotamentului si serviciului indelungat in favoarea democratiei chiliene.

                                                                                                        

Personalitatea sa proeminenta era cea a unui om cultivat, intelectual liberal, manierat si plin de compasiune, al carui destin este sa serveasca omul. Pentru cei care erau lipsiti de drepturi, muncitori, tarani, femei, indieni Mapuche, diferite categorii de oameni defavorizati, destinul emotionant al acestui om, ca medic, ca politician si presedinte, a SIMBOLIZAT RENASTEREA SPERANTEI IN INTUNERIC. Pentru acesti oameni, el a fost un adevarat erou.

Allende a fost propulsat de mizeria, suferinta, disperarea si lupta revendicativa a maselor populare chiliene si, la randul sau, a propulsat poporul chilian spre o victorie democratica si constitutionala asupra fortelor interne si internationale acuzate de incalcarea suveranitatii chiliene. In 3 octobrie 1972, cuvintele adresate tinerilor de la Universitatea Guadalajara, Mexic, sunt o expresie elocventa a credintei sale in necesitatea si eforturile care trebuie depuse de guvernele tarilor din America Latina in vederea eradicarii saraciei si a imbunatatirii conditiilor de viata si sanatate ale oamenilor. Este o credinta pe care si-a pastrat-o de-a lungul intregii sale vieti.

“In Chile, exista multi medici - si eu sunt medic - care nu inteleg sau care nu vor sa inteleaga ca o sanatate buna poate fi sau nu, cumparata; si in America Latina exista mii si mii si mii de barbati si femei care nu au cum sa-si poata permite o sanatate buna. Acesti medici nu vor sa inteleaga, de exemplu, ca mai multa saracie inseamna mai multa boala si ca, la randul ei, mai multa boala inseamna mai multa saracie si, prin urmare, daca isi indeplinesc bine datoria fata de pacientul care poate plati, ei nu se gandesc la miile de oameni care nu isi pot permite sa plateasca si nici sa se intoarca bolnavi la slujbele lor. Exista doar cativa medici care incearca sa infiinteze agentii guvernamentale pentru a aduce o sanatate buna maselor.

In acelasi fel, exista si profesori care nu sunt ingrijorati de faptul ca exista sute si mii de copii si tineri care nu pot intra la scoala. Statisticile Americii Latine sunt dramatice in realitatea lor dureroasa. Desi tarile noastre sunt potential bogate, marea majoritate sunt sarace. In America Latina, un continent cu peste 220 de milioane de locuitori, exista 100 de milioane de persoane analfabete sau semiliterate. Pe continentul nostru, intre 53% si 57% din populatie sufera de malnutritie. America Latina nu are mai mult de 28 milioane de unitati de locuit.

Natiunile noastre au fost captive ale saraciei si ignorantei timp de o jumatate de secol. Din durerea si suferinta oamenilor tasnesc aspiratiile lor de a ajunge la niveluri mai inalte ale vietii materiale, existentei si culturii. Este anti-uman, este anti-social sa-i negi acest lucru omului.”

De la primele sale influente familiale si politice care i-au inspirat conceptia asupra istoriei si societatii in care a trait, pana la asumarea imensa a prerogativelor prezidentiale, Allende a fost o prezenta indrazneata, credibila si mandra, avand respectul si loialitatea oamenilor de care si-a legat indisolubil soarta.

Intr-un contrast izbitor cu umanitatea si binefacerile acestui om si a milioanelor de oameni care au celebrat si impartasit bucuria sa si a tuturor sustinatorilor sai, au fost norii intunecati ai tradarii, inselaciunii si vanzarii din partea militarilor uneltitori, intotdeauna in asteptarea momentului. Pentru cei care au trait o astfel de tragedie teribila, dar si pentru cei care au aflat, infiorati si terifiati, de repercusiunile ei, este o lectie ce merita luata in considerare.

Eroul apare doar atunci cand lumea are nevoie stringenta de el…