MALALA – Vocea unica a milioane de fete KAILASH – Vocea unica a zeci de mii de copii

Laureati ai Premiului Nobel pentru Pace - 2014

“De ce tarile pe care noi le numim "puternice", sunt atat de puternice in a provoca razboaie, dar sunt incapabile in a aduce pacea? De ce este atat de usor sa furnizeze arme, dar sa ofere carti este atat de greu? De ce este atat de usor sa produca tancuri, dar sa construiasca scoli este atat de greu?”/ Malala Yousafhazi

"Refuz sa accept ca lumea este atat de saraca pentru a scolariza copiii, in conditiile in care doar echivalentul unei saptamani de cheltuieli militare la nivel global ar fi suficient pentru a trimite toti copiii nostri la scoala. Refuz sa accept ca lanturile sclaviei ar putea fi vreodata mai puternice decat cautarea libertatii"/ Kailash Satyarthi

In anul 2014, militanta pentru educatia fetelor, Malala Yousafzai si militantul pentru drepturile copiilor, Kailash Satyarthi au fost nominalizati castigatori ai Premiului Nobel pentru Pace. Premiul Nobel le-a fost acordat "pentru lupta lor impotriva exploatarii copiilor si tinerilor si pentru dreptul tuturor copiilor la educatie".

Dupa aproximativ un veac, acest eveniment a reprezentat, intr-un anumit fel, implinirea unui vis adanc inradacinat in sperantele marelui ganditor pacifist, Mahatma Gandhi, pentru libertate si unitate, pentru realizarea armoniei si pacii hinduso–musulmane. Fraternitatea si unitatea dintre cele doua nationalitati ale fostei Indii, acum doua natiuni diferite, sa fie simbolul a ceea ce lumea are nevoie azi. Un legamant care sa determine toate credintele sa colaboreze pentru obtinerea si apararea drepturilor fundamentale ale celor napastuiti. Este un premiu pe care Gandhi l-ar fi meritat cu prisosinta, dar, prin trecerea sa in nefiinta chiar in anul nominalizarii, nu l-a mai putut primi.

Exista acest mesaj al filozofiei sufite: Avem doi ochi, dar nu vedem imaginea de ansamblu. Mai exista insa un ochi in inima noastra. Vede ceea ce este de nevazut - Razele Luminii Sfinte - Unitatea, indiferent de credinta.

Malala, musulmana in varsta de 17 ani, a fost cea mai tanara laureata a Premiului Nobel pentru Pace. Inainte de ceremonie, Malala a declarat presei: "Ma simt onorata ca sunt aleasa laureata a Premiului Nobel. Sunt mandra ca sunt primul pakistanez si primul tanar care primeste acest premiu. Premiul nu este sfarsitul campaniei mele – este doar inceputul ei. Vreau sa vad fiecare copil mergand la scoala si primind o educatie. Copiii trebuie sa se ridice pentru drepturile lor. Vocile lor sunt puternice ... Acest premiu este pentru toti acei copii care nu au voce. Acest premiu este foarte important pentru mine, oferindu-mi mai multa speranta, mai mult curaj. Ma simt mult mai puternica decat inainte, realizand ca multi oameni imi sunt alaturi. Sunt mai multe responsabilitati, pe care eu trebuie sa mi le asum. Simt ca sunt raspunzatoare fata de Dumnezeu si fata de mine insumi si ca va trebui sa-mi ajut comunitatea. Este datoria mea."

Kailash, hindusul care a reprezentat India, a infiintat in 1980 organizatia “Bachpan Bachao Andolan” sau “Miscarea pentru Salvarea Copilului”. El a declarat pentru BBC: "Este o mare onoare pentru toti indienii, este o mare onoare pentru acei copii care inca traiesc in sclavie in ciuda tuturor progreselor tehnologice, de piata si economice. Iar eu dedic acest premiu tuturor copiilor din lume".

“A fost o zi memorabilia”, spunea el publicului, cand "o tanara pakistaneza curajoasa s-a intalnit cu un tata indian si un tata indian s-a intalnit cu fiica pakistaneza".

"Daca un singur copil este in pericol, atunci lumea este in pericol. Daca un singur copil e privat de educatie, atunci, in ochii mei, lumea asta nu este luminata". El si-a amintit de salvarea unei fetite de opt ani din sclavie. "Cand statea cu mine in masina, m-a intrebat: "De ce nu ati venit mai devreme?" Intrebarea ei furioasa inca ma zdruncina si are puterea de a zdruncina intreaga lume. Ce facem? Ce mai asteptam?”

“In ciuda acestei perioade rapide de globalizare, guvernele si cetatenii sunt inca lipsite de empatie fata de suferintele din lume. Exista o singura deconectare serioasa si aceasta este lipsa de compasiune. Haideti sa incurajam si sa transformam compasiunea individuala in compasiune globala. Haideti sa globalizam compasiunea."

Kailash Satyarthi a fost in fruntea unei miscari mondiale ce avea ca si scop nobil eradicarea sclaviei copilului si exploatarii prin munca a copiilor inca din 1980, cand a renuntat la o cariera de inginer in electricitate. Ca activist la nivel local, a condus la salvarea a zeci de mii de copii sclavi si a dezvoltat un model de succes pentru educatia si reabilitarea lor. In acest fel a protejat drepturile a aproximativ 80.000 de copii, salvandu-i din uzine si ateliere.

"Refuz sa accept ca lumea este prea saraca pentru a scolariza copiii, in conditiile in care doar echivalentul unei saptamani de cheltuieli militare la nivel mondial ar fi suficient pentru a trimite toti copiii nostri la scoala", a declarat acest inginer care a fost, la randul sau, vizat de violente in mai multe randuri. "Refuz sa accept ca lanturile sclaviei sunt mai puternice decat cautarea libertatii".

Kailash, in varsta de 60 de ani, a mentinut vie traditia lui Mahatma Gandhi si a condus diferite forme de proteste non-violente ce s-au axat pe exploatarea copiilor pentru castiguri financiare. Comitetul Nobel a considerat ”ca este un punct important pentru un hindus si un musulman, un pakistanez si un indian, sa se alature luptei comune in favoarea educatiei si impotriva extremismului"

Atat Malala, cat si Kailash au militat impreuna cu forumul "O lume la scoala", pentru a aduce fiecare copil la scoala si pentru a depasi obstacolele din calea educatiei, cum ar fi munca copiilor, casatoria copiilor si discriminarea fata de fete si de copiii cu disabilitati. Colaborarea lor pentru drepturile copiilor este un pas important pentru o colaborare mai buna intre India si Pakistan.

"Malala Yousafzai si Kailash Satyarthi sunt cei mai mari aparatori ai copiilor din intreaga lume”, mentiona Gordon Braun, reprezentantul special al ONU pentru educatie la nivel global. “Ei sunt doi dintre cei mai buni prieteni ai mei si doi dintre cei mai importanti militanti la nivel global, care merita Premiul Nobel pentru Pace pentru curajul, hotararea si pentru viziunea lor conform careia niciun copil nu trebuie lasat in urma si fiecare copil ar trebui sa aiba cele mai bune sanse. Munca lui Kailash Satyarthi, pe tot parcursul vietii sale in India, a fost lupta impotriva muncii copiilor – o activitate care, am avut privilegiul sa vad asta de prima data - completeaza activitatea Malalei pentru dreptul la educatie al fetelor din Pakistan si din intreaga lume. Amandoi sunt membri ai Coalitiei de Urgenta pentru Educatie Globala, pe care Graca Machel, vaduva lui Nelson Mandela si cu mine, avem onoarea sa o conducem. Angajamentul lor profund fata de drepturile copilului poate garanta ca nicio nedreptate nu va dura mereu".

"In ciuda tineretii sale, Malala Yousafzai lupta de cativa ani pentru dreptul fetelor la educatie, aratand prin puterea exemplului ca atat copiii cat si tinerii pot contribui la imbunatatirea propriilor situatii. A facut asta in cele mai periculoase circumstante. Prin lupta eroica a devenit un purtator de cuvant principal pentru dreptul fetelor la educatie", a specificat presedintele Comitetului Nobel,Thorbjorn Jagland.

"Realizarea ei este incomparabila si fara egal. Fetele si baietii din lume ar trebui sa preia conducerea din lupta si angajamentul ei", spunea premierul pakistanez Nawaz Sharif.

Pentru colegele Shazia si Kainat, “Malala este o sursa de inspiratie, aratandu-ne diferenta pe care femeile o pot face si progresul pe care ele il pot atinge atunci cand isi sustin idealurile in care cred si creeaza oportunitati pentru a se lua decizii cu privire la viitorul societatilor si a tarilor lor. Se transmite un mesaj clar ca lumea sprijina pe cei care cauta sa obtina dreptul la educatie pentru fete. Este o recunoastere importanta nu numai pentru Malala, ci si pentru toti prietenii nostri si pentru toti cei din Pakistan. Suntem foarte mandri de ea."

 Prelegerea Laureatei Nobel, Malala – Oslo, 2014

In numele lui Dumnezeu, atat de milostiv, atat de generos.

Majestatile voastre, inaltimile voastre regale, membri distinsi ai Comitetului Nobel,

Dragi frati si surori, astazi este o zi de adanca fericire pentru mine. Sunt foarte onorata de faptul ca am fost aleasa de Comitetul Nobel pentru acest premiu pretios. Va multumesc tuturor pentru sprijinul si dragostea permanenta. Va multumesc pentru scrisorile si cartile postale pe care le primesc din lumea intreaga. Cuvintele voastre amabile si incurajatoare ma intaresc si ma inspira.

Doresc sa multumesc parintilor pentru dragostea neconditionata. Ii multumesc tatalui meu pentru ca nu mi-a taiat aripile si m-a lasat sa zbor. Multumesc mamei mele pentru ca m-a inspirat sa fiu rabdatoare si sa spun intotdeauna adevarul - pe care il credem cu tarie a fi adevaratul mesaj al islamului. Multumesc, de asemenea, tuturor profesorilor mei minunati, care m-au inspirat sa cred in mine si sa fiu curajoasa.

Sunt mandra, de fapt, sunt foarte mandra ca sunt primul pashtun, primul pakistanez si cel mai tanar care a primit acest premiu. In afara de asta, sunt destul de sigura ca sunt si primul destinatar al Premiului Nobel pentru Pace, care se lupta inca cu fratii sai mai mici. Vreau sa fie pace peste tot, dar fratii mei si cu mine inca lucram la asta.

Sunt foarte onorata sa primesc acest premiu impreuna cu Kailash Satyarthi, care este de mult timp un luptator pentru drepturilor copiilor. De fapt, de doua ori mai mult decat varsta pe care o am eu. Sunt mandra ca putem colabora, putem lucra impreuna si putem arata lumii ca un indian si un pakistanez pot lucra impreuna si isi pot atinge obiectivele pentru drepturile copiilor.

Numele meu a fost inspirat de o tanara afgana, Malalai din Maiwand, care este o Joana D’Arc pashtuna. Cuvantul "Malala" inseamna “indurerata, ranita, trista", dar pentru a-i oferi o nota de bucurie, bunicul imi spunea intotdeauna Malala – “cea mai fericita fata din lume" si astazi sunt foarte fericita, pentru ca luptam impreuna pentru o cauza importanta.

Premiul acesta nu este numai pentru mine. Este pentru toti acei copii uitati care doresc educatie. Este pentru acei copii inspaimantati care doresc pace. Este pentru acei copii fara voce care doresc schimbare. Sunt aici pentru a le sustine drepturile, pentru a le ridica vocea ... nu este timpul sa le plangem de mila. Nu este timpul sa-i compatimim. Este timpul sa luam masuri astfel incat sa fie pentru ultima data cand vedem un copil lipsit de educatie.

Am descoperit ca oamenii ma descriu in multe feluri diferite. Unii oameni imi spun fata care a fost impuscata de talibani. Unii imi spun fata care a luptat pentru drepturile ei. Alti oameni imi spun acum “Laureata Nobel”. Cu toate acestea, fratii mei ma mai numesc sora lor enervanta. Din cate stiu eu, sunt doar o persoana angajata si incapatanata care doreste sa vada fiecare copil primind o educatie de calitate, care vrea sa vada femeile avand drepturi egale si care doreste pace in orice colt al lumii.

Educatia este una dintre binecuvantarile vietii - si una din necesitatile ei. Aceasta a fost experienta mea de-a lungul celor 17 ani de viata. In casa mea de paradis din Swat, intotdeauna mi-a placut sa invat si sa descopar lucruri noi. Imi amintesc cum impreuna cu prietenii mei ne decoram mainile cu henna la ocazii speciale. Si, in loc sa ne desenam flori si modele, ne pictam mainile cu formule si ecuatii matematice.

Aveam sete de educatie, pentru ca viitorul nostru era chiar acolo, in sala aceea de clasa. In acel loc unde stateam sa invatam si sa citim impreuna. Ne placea sa purtam uniforme scolare ingrijite si ordonate si sa stam acolo cu visuri mari in ochii nostri. Voiam sa-i facem pe parintii nostri mandri si sa dovedim ca putem excela prin studiile noastre, ca putem atinge acele obiective pe care unii oameni le considera numai ale baietilor.

Dar lucrurile nu au ramas asa. Valea Swatului, unde locuiam, dintr-un loc al turismului si frumusetii, brusc s-a transformat intr-un loc al terorismului. Mai erau doar zece scoli, pentru ca mai mult de 400 fusesera distruse. Femeile erau biciuite. Barbatii erau ucisi. Si visele noastre frumoase s-au transformat in cosmaruri.

Educatia a ajuns din a fi un drept in a fi o crima. Fetele au fost oprite sa mearga la scoala. N-am putut sa ne oprim in loc si sa vedem acele nedreptati ale teroristilor care ne negau drepturile, omorand fara mila oamenii si abuzand de numele Islamului. Am hotarat sa ne ridicam vocea si sa le spunem:

Nu ati invatat, nu ati retinut ca in Coranul Sfant, Allah ne spune: “daca ucizi o singura persoana, este ca si cum ai ucide intreaga umanitate?”

Nu stiti ca Mohamed, pacea sa fie asupra lui, profetul indurarii, ne spune: “sa nu va faceti rau voua sau altora?”

Nu stiti ca primul cuvant din Coranul Sfant este “Iqra”, care inseamna “cititi”?

In 2012 teroristii au incercat sa ne opreasca, atacandu-ma pe mine si pe prietenele mele care sunt azi aici, in autobuzul scolii, dar nici ideile nici gloantele lor n-au putut izbandi. Am supravietuit. Si din acea zi, vocile noastre au crescut mai tare si mai tare. Va spun povestea mea, nu pentru ca este unica, ci pentru ca nu este. Este povestea multor fete.

Astazi, am sa spun si povestile lor. Am adus cu mine cateva surori din Pakistan, din Nigeria si din Siria, care impartasesc aceasta poveste. Surorile mele curajoase Shazia si Kainat, care au fost impuscate in acea zi in autobuzul scolii noastre. Dar nu au incetat sa invete. Si sora mea curajoasa, Kainat Soomro, care a trecut prin abuzuri grave si violenta extrema, chiar fratele ei a fost ucis, dar ea nu a cedat.

De asemenea, surorile mele de aici, pe care le-am intalnit in timpul campaniei Fundatiei Malala. Sora mea curajoasa de 16 ani, Mezon din Siria, care locuieste acum in Iordania ca refugiat si merge din cort in cort, incurajand fetele si baietii sa invete. Si sora mea Amina, din nordul Nigeriei, unde Boko Haram ameninta si opreste fetele si chiar rapeste fetele, doar pentru ca doresc sa mearga la scoala.

Desi apar ca o singura fata, ca o singura persoana, care are o inaltime de 5 picioare si 2 inchi, daca imi includeti si tocuriile inalte (asta inseamna ca am doar 5 picioare), nu sunt o voce singuratica. Sunt mai multe voci. 

Eu sunt Malala.

Dar sunt si Shazia.

Sunt Kainat.

Sunt Kainat Soomro.

Sunt Mezon.

Sunt Amira.

Sunt cele 66 de milioane de fete care sunt private de educatie. Si astazi, nu eu imi ridic vocea, este vocea celor 66 de milioane de fete.  Uneori, oamenii ma intreaba de ce fetele ar trebui sa mearga la scoala, de ce este asa de important pentru ele. Dar eu cred ca mai importanta este intrebarea: de ce nu ar trebui, de ce nu ar trebui sa aiba acest drept sa mearga la scoala?

Astazi, in jumatate din lume, vedem multe progrese si dezvoltari rapide. Cu toate acestea, exista multe tari in care milioane de oameni inca sufera din cauza problemelor foarte vechi ale razboiului, saraciei si nedreptatii. Inca mai vedem conflicte in care oameni nevinovati isi pierd viața, iar copiii devin orfani. Vedem ca multi oameni ajung refugiati in Siria, Gaza si Irak. In Afganistan, vedem familii ucise in atacuri sinucigase si explozii cu bombe.

Multi copii din Africa nu au acces la educatie din cauza saraciei. Si asa cum am spus, vedem inca fete in nordul Nigeriei, care nu au libertatea de a merge la scoala. Multi copii, in special din tari precum Pakistan si India, dupa cum a mentionat Kailash Satyarthi, sunt privati de dreptul la educatie din cauza tabuurilor sociale, sau pentru ca au fost fortati ca si copii sa se casatoreasca, sau sa lucreze.

Una dintre prietenele mele foarte bune de la scoala, de aceeasi varsta ca mine, care era intotdeauna o fata indrazneata si increzatoare, visa sa devina doctor. Dar visul ei a ramas un vis. La varsta de numai 12 ani, a fost fortata sa se casatoreasca. Curand a avut si un fiu. Avea un copil cand ea insasi era inca copil - doar la 14 ani. Stiu ca ar fi devenit un doctor foarte bun… Dar nu a putut…deoarece era fata.

Povestea ei este motivul pentru care dedic banii Premiului Nobel pentru Pace, Fondului Malala, pentru a oferi educatie de calitate fetelor, oriunde, oriunde in lume si pentru a-si ridica vocile. Primul loc in care va merge aceasta finantare este acolo unde este si inima mea, in Pakistan sa construiesc scoli - mai ales unde este casa mea, in Swat si Shangla.

In satul meu nu exista inca o scoala secundara pentru fete. Si aceasta este dorinta si angajamentul meu, iar acum provocarea mea de a construi una, astfel incat prietenii si surorile mele sa mearga acolo la scoala, sa obtina o educatie de calitate si sa profite de aceasta oportunitate pentru a-si indeplini visele. De aici voi incepe, dar nu ma voi opri aici. Voi continua aceasta lupta pana cand voi vedea fiecare copil la scoala.

Oamenii importanti care au adus schimbari, ca Martin Luther King si Nelson Mandela, Maica Teresa si Aung San Suu Kyi, au stat odata aici pe acest podium. Sper ca pasii pe care Kailash si cu mine i-am facut pana acum si care vor continua aceasta calatorie vor aduce, de asemenea, schimbari de durata. Marea mea speranta este ca asta sa fie ultima data cand trebuie sa luptam pentru educatie. Haideti sa rezolvam aceasta problema o data pentru totdeauna. Am facut deja pasi multi . Acum este timpul sa facem un salt.

Nu este timpul acum sa le cerem liderilor mondiali sa realizeze cat de importanta este educatia - ei o stiu deja - copiii lor sunt in scoli bune. Acum este timpul sa-i chemam sa ia masuri pentru restul copiilor lumii. Cerem liderilor mondiali sa se uneasca si sa faca din educatie prioritatea lor.

Cu paisprezece ani in urma, liderii mondiali au hotarat asupra unui set de obiective globale, Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. In anii care au urmat, s-au inregistrat unele progrese. Numarul copiilor care nu au scoala s-a redus la jumatate, spunea Kailash Satyarthi. Cu toate acestea, lumea s-a concentrat doar pe educatia primara, iar progresul nu a ajuns la toti. In 2015, reprezentanti din intreaga lume se vor intalni la Organizatia Natiunilor Unite pentru a stabili urmatorul set de obiective, obiectivele dezvoltarii durabile. Acest lucru va determina ambitia lumii pentru generatiile viitoare.

Lumea nu mai poate accepta ca educatia de baza e suficienta. De ce liderii lumii accepta ca pentru copiii din tarile in curs de dezvoltare este suficienta doar alfabetizarea de baza, atunci cand proprii lor copii isi fac temele la Algebra, Matematica, Stiinte si Fizica? Liderii lumii trebuie sa profite de aceasta ocazie pentru a garanta o educatie gratuita, de calitate, primara si secundara pentru fiecare copil. Unii vor spune ca este impracticabil, prea scump sau prea greu. Sau poate chiar imposibil. Dar este timpul ca lumea sa gandeasca mai vast.

Asa-numita lume a adultilor poate intelege, dar noi copiii nu. De ce tarile pe care noi le numim "puternice" sunt atat de puternice in a crea razboaie, dar sunt atat de slabe in a aduce pace? De ce este foarte usor sa dai arme, dar sa dai carti este atat de greu? De ce este atat de usor sa faci tancuri, dar sa construesti scoli este atat de greu? Traim in epoca moderna si credem ca nimic nu este imposibil. Am ajuns pe Luna in urma cu 45 de ani si probabil ca vom ateriza in curand pe Marte. Prin urmare, in acest secol al 21-lea, trebuie sa fim capabili sa oferim fiecarui copil o educatie de calitate.

Dragi frati si surori, dragi colegi, trebuie sa lucram, sa nu asteptam. Si nu doar liderii mondiali si politicienii, cu totii trebuie sa contribuim la asta. Eu. Tu. Noi. Este datoria noastra. Haideti sa devenim prima generatie care decide sa fie si ultima, haideti sa devenim prima generatie care decide sa fie ultima care vede clase goale, copilarii pierdute si potentiale irosite.

Sa fie ultima data cand o fata sau un baiat isi petrece copilaria intr-o fabrica.    

Sa fie ultima data cand o fata este fortata sa se casatoreasca in copilarie.                      

Sa fie ultima data cand un copil isi pierde viata in razboi.                                                  

Sa fie ultima data cand vedem un copil fara scoala.

Lasati aceasta concluzie sa ne apartina. Haideti sa incepem acest lucru... impreuna... astazi... chiar aici, chiar acum. Sa incepem acest lucru acum.”

Sunt doua o voci unice, doua voci care se vor auzite! Una este vocea puternica a milioane de fete din intreaga lume, care, in linistea auditoriului, razbate prin glasul calm al Malalei, pentru a infrunta impreuna terorismul, pentru a infrunta obscurantismul, pentru a infrunta teroarea rapirilor, maltratarilor fizice si psihice, abuzurilor sexuale, pentru a arata unei lumi intregi ca dreptul la educatie si la viata este un drept al lor. Cealalta voce, este vocea puternica a lui Kailash, exponentul hindus a zeci de mii de copii si tineri aserviti muncilor inrobitoare care ii transforma in sclavii profiturilor financiare. Copiii din intreaga lume, baieti si fete, deopotriva, au nevoie de educatie, nu de razboaie; au nevoie de pace, nu de teroare; au nevoie de hrana si locuinte, nu de politici reactionare de grup, care decimeaza familii intregi si le distrug satele. Tuturor copiilor le trebuie profesori si carti care sa ii educe, sa le deschida noi orizonturi si noi posibilitati, nu fanatici criminali care abuzeaza de numele credintei pentru a instaura teroarea; le trebuie spitale si medici si sali de clasa, nu vieti si vise si sperante distruse.

https://www.nobelprize.org/nobel_prizes/peace/laureates/2014/yousafzai-lecture_en.htmlhttp://theirworld.org/news/malala-yousafzai-and-kailash-satyarthi-win-nobel-peace-prize-for-children-8217-s-rights-campaigning

GUL MAKAI - VOCEA DE DINCOLO DE CUVINTE

“Scoala era lumea mea si lumea mea era scoala”

„Istoria unei femei este istoria injustiei, a inegalitatii, a violentei si exploatarii. Multa lume ma intreaba ce e atat de special in felul in care am crescut-o pe Malala, de a devenit atat de puternica, de curajoasa. Le spun: nu ma intrebati ce am facut; intrebati-ma ce nu am facut: nu i-am taiat aripile, atat! Daca in multe societati tatii sunt, de obicei recunoscuti dupa meritele fiilor lor, eu sunt unul dintre acei putini tati recunoscuti pentru meritele fiicei si sunt mandru de asta. Inainte, ea era fata mea, dar acum eu sunt tatal ei.“/ Ziauddin Yousafzai

Cineva imi spunea: Viata este arta de a desena fara radiera. Poti desena lucruri frumoase, pentru ca inima ta este iubire pentru adevar, pentru pace, pentru dreptul la viata, la educatie; si nu pentru libertatea de a impune, ci pentru libertatea de a alege. Sub imperiul minciunii, oamenii nu au libertatea si posibilitatea de a spune ceea ce doresc si nici de a-si pune in practica ceea ce gandesc. Chiar daca sunt percepute uneori cu o oarecare suspiciune sau intelese incorect, gandurile frumoase vor sa creeze o lume mai buna, mai inteleapta, pentru ca omul, inainte de a fi trup, este gand, este suflet, este in gandul lui Dumnezeu, care este Iubire. Fara iubire si compasiune, fara convingerea ferma ca noi, oamenii, suntem unici si egali in fata Creatorului, orice credinta se transforma in fanatism. Iar fanatismul ucide sperante, ucide aspiratii, distruge dreptul la viata, reteaza aripi si zbor spre inaltimi. Fanatismul condamna si se condamna pe el insusi la ura. 

M-a emotionat povestea adevarata a unei fetite musulmane in varsta de zece ani. O copila obisnuita, ca oricare alta, eleva unei scoli de fete si baieti din localitatea Mingora, Pakistan. Mare iubitoare de carte, convinsa fiind ca numai educatia fiecarui copil este poarta catre civilizatie, este sansa lui plina de speranta de a razbate in lume, de a face un pas catre o alta viata, de a-si urma idealurile, de a scapa de saracie si din incorsetarea si lanturile unor legi invechite depasite de civilizatie, impuse nu atat de credinta cat de interpretarea credintei de catre cei care se cred stapanii universului, stalpi ai familiei si ai societatii, cu drept de viata si de moarte asupra celorlalti. La acea varsta, Malala Yousafzai impartasea, ca multe alte fetite, nazbatiile si visurile copilariei alaturi de prietenele ei, de colegele ei si de cei doi frati ai sai. Inima ii batea mai tare in fata frumusetilor pline de pitoresc ale vaii Swatului unde se nascuse, dar si a celor din mijlocul satelor de munte cu carari abrupte, de-o frumusete ireala, unde se nascusera parintii sai. O fascinau ruinele pline de mister din spatele casei, pline cu vegetatie, cu statuile de lei si coloanele cazute ale unei vechi stupa, cu pietre enorme asezate sub forma unor umbrele gigantice. Ii placea sa se joace acolo, alaturi de ceilalti copii. De multe ori, Ii placea sa se furiseze in mijocul femeilor, sa le asculte, fascinata, destainuirile sau in mijlocul barbatilor, sa le asculte, hipnotizata, vorbele despre politica si despre lumea cea mare ce se intindea dincolo de valea Swat.

Malala s-a nascut in 12 iulie 1997, in regiunea vaii Swatului din nordul Pakistanului, in localitatea Mingora. Este de origine pastuna, membra a unui trib de oameni mandri, larg raspanditi pe teritoriile Afganistanului si Pakistanului. Tatal sau, Ziauddin, i-a dat numele dupa o tanara poeta pastuna, o eroina afgana care, intr-un moment de cumpana pentru castigarea libertatii tarii, si-a inspirat poporul in lupta, prin curajul de care a dat dovada. Si, contrar unor obiceiuri inradacinate pastune, numele Malala, numele unei fete, a fost scris in arborele genealogic al familiei pentru prima data in trei sute de ani. Cand era mica, tatal ii fredona mereu un cantec despre faimoasa purtatoare a numelui ei, convins fiind ca fata lui va ajunge si ea la fel de faimoasa: “Malalai din Maiwand, ridica-te inca o data, Sa-i faci pe pastuni sa priceapa cantecul onoarei. Cuvintele tale poetice schimba lumi. Te implor, ridica-te.” Cand mai facea cate o nazbatie, tatal ei ii povestea, pentru a o consola, despre marii eroi ai neamului si despre greselile pe care acestia le facusera pe vremea cand erau si ei copii: Mahatma Gandhi, marele pacifist al Indiei si Mohammad Ali Jinah, fondatorul Pakistanului, convins fiind ca “un copil e tot copil chiar daca e profet”.

Felul in care isi traiesc pastunii viata, este guvernat de asprul cod Pastunvali. O parte a acestui cod vorbeste despre Badal – traditia razbunarii. Dar, pentru Malala si familia ei, razbunarea avea un gust amar, iar Malala isi jurase sa nu mai foloseasca niciodata badal, sa fie o adepta a pacii si non-violentei. Un altfel de cod, dupa care isi acopereau femeile chipul in public, era codul Purdah. Unele, ca mama Malalei, isi puneau doar o esarfa in jurul capului, numita niqab. Altele purtau burqa, niste robe lungi care le acopereau capul si fata, ca oamenii sa nu la vada nici macar ochii. Unele purtau chiar manusi si ciorapi negri, ca sa nu se vada nici o bucatica din piele. Unora dintre neveste li se impunea sa mearga in urma sotilor sau altele isi coborau privirea cand intalneau un barbat, iar fetele dispareau in spatele voalurilor imediat ce deveneau adolestente. Cand femeile se adunau intr-o camera sa discute, sa se destainuie, sa povesteasca, toate aceste basmale si valuri dispareau, lasand sa li se vada chipurile frumoase, cu parul lung si negru. Ceea ce ii placea Malalei, era acest tablou al frumusetii exterioare si interioare, plin de soapte domoale, rasete si discutii degajate. 

  

“Malala o sa traiasca libera ca pasarea cerului”  - spunea tuturor tatal Malalei, atunci cand ea isi exprima vointa de a nu-si acoperi niciodata chipul. Chiar daca se prefacea a fi rusinata, pentru Malala aceste cuvinte de lauda erau cel mai pretios lucru. Era norocoasa cu un astfel de tata, care nu dorea sa ii franga aripile. Era profesor si conducea o scoala pe care o deschisese, cu fonduri putine, cu trei ani inainte de a se naste Malala. Era director si profesor, si contabil, dar si om de serviciu, mecanic sef, adica om bun la toate. Scoala era un loc saracacios, dar avea table de scris si creta si pentru copila Malala, ca si pentru alte fete, era ca un paradis. Inainte de a sti sa vorbeasca bine, se tara prin salile de clasa goale si tinea lectii in limbajul ei de copil. Iar inainte de a intra la scoala, statea de multe ori la ore, alaturi de ceilalti copii, plina de admiratie pentru lucrurile pe care le invatau. A fost foarte entuziasmata cand a intrat la scoala si a facut totul pentru a se afla printre primele eleve la invatatura. 

In Pakistan, totul a inceput cand cei care credeau ca lumea a fost facuta special pentru ei si in favoarea principiilor distructive pe care ei insisi le promovau in numele credintei, au instaurat teroarea in randurile populatiei si mai ales a acelei parti care nu era de acord cu regulile antiumane si anticredinta stabilite de adeptii fanatici a unor precepte, carora eu nu le-as spune religioase; a face crime, a executa copii, adulti, elevi de scoala, ostateci, a purta razboaie, a teroriza si decima populatii intregi, nu inseamna sa urmezi dorinta lui Dumnezeu. Chiar inainte de venirea talibanilor, femeile aveau alt statut decat barbatii. Ca in majoritatea regiunilor musulmane din lume, femeilor le era interzis sa mearga singure pe strada, fetelor sa mearga la scoala, muzica era un pacat. Majoritatea mamelor erau analfabete iar tatii nu-si considerau fetele ca pe niste membrii valorosi ai familiei, pentru ca oricum le maritau de mici si ele se duceau sa traiasca cu familiile sotilor.

In Pakistan, toata lumea sarbatoreste nasterea unui baiat. Se trag focuri de arma, se pun daruri in leaganul copilului, numele baiatului este scris in arborele familiei. Dar cand se naste o fetita, nimeni nu viziteaza parintii iar mama este compatimita. In Afganistan, tara condusa de talibani, viata era si mai grea. Scolile pentru fete fusesera deja arse din temelii si toate femeile fusesera obligate sa poarte acea burqa exagerata, care le acoperea din cap pana-n picioare si care avea doar o deschizatura mica numai in dreptul ochilor. Nu aveau voie sa rada cu voce tare si erau batute sau inchise daca erau gasite fara un insotitor barbat. “Eu o sa-ti protejez libertatea, Malala. Tu vezi-ti de visele tale”, ii spunea tatal, pentru ca ea sa nu-si faca griji.

Cand talibanii au pus stapanire pe regiunea Swatului din Pakistan, umbra infricosatoare a terorismului s-a instaurat pe deplin in viata oamenilor din regiune. Vocea unuia dintre liderii talibanilor se auzea din ce in ce mai mult noaptea la radio, transformandu-se cu timpul in atacuri personale. Profita de durerea oamenilor pentru a le induce frica. Frica razbunarii lui Dumnezeu daca se asculta muzica, daca se dansa, daca se vizionau filme, toate acesta fiind pacate interzise de islam, spunea el. Barbatii trebuiau sa-si lase parul si barbile sa creasca, iar femeile trebuiau sa stea tot timpul in casa, izolate intr-o incapere, conform practicarii “purdah”. Aveau voie sa iasa afara numai in caz de urgenta si numai purtand burqa si insotite de un barbat care le era ruda. 

Tatal Malalei nu avea incredere in misterioasa voce de la radio si, in curand, a aflat cine se ascundea in spatele acesteia: un mullah care nu terminase nici liceul si nu avea nici macar studii religioase. Atacurile personale ii vizau pe anumiti oameni care vorbisera impotriva lui, care militasera pentru pace si care credeau ca discutiile lor sunt private. Li se striga numele la radio, erau numiti pacatosi si facuti de ras in public. Scolile pentru fete erau considerate “haram”, adica erau interzise de Coran. Prin emisiunile ilegale, s-a interzis vaccinarea copiilor, motivand ca este doar o stratagema a tarilor vestice pentru a face rau copiilor musulmani. Ii amenintau chiar si pe frizerii care faceau tunsori vestice, iar magazinele de muzica erau si ele amenintate cu distrugerea. 

Incetul cu incetul, “evenimentele ce urmau sa vina si-au aruncat umbra inainte”. Oamenii au fost convinsi sa-si doneze bijuteriile si banii, iar fondurile obtinute au fost folosite pentru inarmare si instruirea militantilor. Politia si guvernul au incercat sa-i opreasca, s-a ajuns chiar si la un pact intre guvern si teroristi, dar totul a fost in zadar, miscarea talibanilor devenea tot mai puternica. S-a declarat razboi guvernului, s-au luat si au fost omorati ostateci, armata a atacat, au murit o multime de oameni. Mullahul local care bagase frica in populatie, si-a unit fortele cu ceilalti talibani pakistanezi. Teroarea isi intindea din ce in ce mai mult aripa neagra asupra a cat mai multe teritorii, amenintand cu pedeapsa capitala. In scoala Khushal din Mingora, la inceput, lucrurile mergeau ca de obicei. Dincolo de portile scolii insa, localitatea era o adevarata inchisoare.

Femeile nu mai aveau voie deloc sa iasa in locuri publice, nici macar la cumparaturi, nu mai aveau voie sa se uite la filme, pentru ca acolo vedeau barbati si nu le era permis, strazile s-au golit de femei, magazinele s-au golit de DVD-uri. S-au inchis magazine de muzica si electronice, in piata s-au pus pancarde pe care era scris: “interzis accesul femeilor”. Au fost interzise chiar si unele jocuri de copii. Spaima i-a facut pe oameni sa isi duca toate CD-urile si DVD-urile in piata publica si sa le arda. Sub diferite amenintari propagate la radio, din ce in ce mai multi parintii nu si-au mai lasat fetele sa mearga la scoala, doarece fetele bune musulmane care se duceau la scoala, “erau condamnate sa ajunga in iad”. Au urmat clipe si mai negre, prin organizarea unui tribunal care dadea edicte. Drept urmare, unii politisti, oficiali guvernamentali sau alte persoane care nu ascultau de mullahul taliban erau biciuiti sau omorati de oamenii lui. O mare parte din actele lui de “dreptate” se faceau in toiul noptii. Teroarea ajunsese la paroxizm. Oamenii considerati “delicventi”, “spioni” sau “pacatosi” erau scosi afara din casele lor si omorati, iar a doua zi trupurile lor erau expuse, ore in sir, in piata publica. 

In acele conditii pline de teroare, tatal Malalei, un adevarat credincios, un om cu vederi largi, un aparator al dreptatii, al pacii, al educatiei, al libertatii de opinie, a hotarat sa mearga seara la anumite intruniri, sa vorbeasca impotriva talibanilor, iar apoi sa plece la Islamabad, pentru a trage la raspundere guvernul pentru ca nu-si apara cetatenii. Si, intr-o vreme in care majoritatea barbatilor pastuni oricum isi ignorau sotiile, cu atat mai mult cand erau sub sabia amenintarii, el nu a facut acest pas riscant fara sa aiba acordul sotiei, care a fost alaturi de el. La una dintre amenintarile facute de talibani asupra elevilor si scolii pe care o conducea, directorul le-a raspuns cu curaj in ziarul local: “Va rog, nu le faceti rau copiilor, pentru ca Dumnezeul in care credeti voi este acelasi Dumnezeu la care se roaga si ei in fiecare zi. Puteti sa-mi luati mie viata, dar, va rog, nu le faceti rau copiilor de la scoala mea.” Aceste cuvinte, aceasta luare de pozitie curajoasa i-a imbarbatat si pe ceilalti barbati care il admirau cu sinceritate. A fost o perioada in care, prima femeie prim-ministru a Pakistanului, Benazir Bhutto, intoarsa din exilul din Marea Britanie, candida din nou la alegeri, fiind un model demn de urmat pentru fete ca Malala si singurul politician care avea curajul sa vorbeasca impotriva teroristilor. Curajul ei insa, a fost platit cu viata, fiind asasinata.

A fost si perioada in care, Malala Yousafzai, la varsta de numai zece ani, a surprins o lume intreaga prin curajul sustinut de tatal ei, de a incepe campania pentru dreptul la educatie al fetelor, cand valea Swatului era controlata de teroristi si educatia fetelor amenintata. Chiar daca tatal fusese apostrofat de talibani, deoarece nu era pios (avea totusi Coranul in casa, iar copiii sai mergeau sa faca studii religioase, dupa-amiaza, la o moscheie in aer liber) si conducea o scoala care “nu mergea pe drumul drept al islamului, pentru ca acolo invatau fete care foloseau aceeasi poarta de intrare in scoala ca si baietii”, iar uniformele lor erau neislamice… scoala Khushal din Mingora continua sa fie pentru copii si, in special pentru fete, un paradis. Si de ce nu ar fi fost? ...“Pentru ca in scoala Khushal, zburam pe aripile cunoasterii. Intr-o tara in care femeile nu au voie sa iasa din casa fara sa fie insotite de un barbat, noi, fetele, calatoream in lung si-n lat inauntrul cartilor. Intr-o tara in care multe femei nu puteau citi preturile la piata, noi invatam tabla inmultirii. Intr-un loc in care, de indata ce intram in adolescenta, trebuia sa ne acoperim fetele si sa ne ascundem de baietii cu care ne jucam in copilarie, noi alergam libere ca vantul. Nu stiam unde avea sa ne duca educatia noastra. Nu voiam decat sa avem sansa de a invata in pace.”   

Dar, aceasta sansa s-a naruit atunci cand, in 2008, au primit amenintarea ca, incepand cu data de 15 ianuarie, nicio fata, mica sau mare, nu mai avea voie sa mearga la scoala. Caz contrar, parintii si directorul scolii erau resposabili. Una dupa alta, fetele au incetat sa mai vina la scoala, sub interdictie din partea tatilor sau a fratilor. Sub aceasta presiune si in urma refuzului facut de un tata in numele fetei lui si a altor profesori, de a scrie un jurnal despre viata sub ocupatia talibana pe site-ul BBC Urdu, Malala a fost de acord sa scrie ea. Si, cu acordul tatalui, care stia cat de cruzi sunt talibanii dar, probabil, nu ar fi facut rau unui copil, dar si al mamei care stia ca “falsitatea trebuie sa moara si adevarul sa iasa la iveala” (verset din Sfantul Coran), Malala a scris.

Sub pseudonimul de Gul Makai, a inceput sa scrie la BBC Urdu despre viata ei de eleva sub stapanirea talibanilor. A fost, de asemenea, de acord sa apara intr-un documentar New York Times, in care se vorbea despre educatia din Pakistan. S-a folosit de fiecare ocazie ivita, pentru a vorbi despre dreptul la educatie al fiecarui copil, in special al fetelor al caror drept la educatie fusese interzis de catre talibani. A scris despre cat de greu ii era sa studieze si sa doarma noaptea in mijlocul ororilor savarsite de talibani (luare de ostateci, executarea acestora si a altora care ii criticau, bobardarea scolilor), in zgomotele luptelor care se duceau zilnic pe dealurile din afara orasului intre fortele guvernamentale si talibani, sau despre teama pe care o avea in suflet de a nu fi urmarita de vre-un taliban, atunci cand se ducea dimineata la scoala. A povestit si despre cum scoala era centrul vietii ei si cata bucurie avea sa patrunda in tainele cartilor, despre mandria pe care o simtea mergand pe strazile din Mingora, imbracata in uniforma scolara. Chiar si sub amenintarile cu moartea indreptate impotriva ei si a tatalui ei, Malala nu a incetat sa scrie. Tata si fiica, sotie si mama, alaturi de cei care doreau pace si buna intelegere, increzatori in paza sfanta a bunului Dumnezeu, prin rugaciuni si credinta, facusera front comun impotriva terorii.

Ca rasplata, in octombrie 2011, a fost nominalizata la Premiul International de Pace pentru Drepturile Copiilor, un grup ce milita pentru drepturile copiilor, cu sediul in Amsterdam. Numele ii fusese propus de episcopul Desmond Tutu din Africa de Sud, un erou al tatalui ei pentru lupta dusa impotriva apartheidului. A fost invitata apoi la o Conferinta despre educatie din Lahore, unde a primit din partea ministrului educatiei de acolo, un premiu substantial pentru campania ei ce viza drepturile fetelor. A urmat un alt premiu din partea guvernului, Premiul National pentru Pace al Pakistanului. Cand prim-ministrul i-a inmanat premiul, Malala i-a inmanat si ea o cerere pentru refacerea scolilor distruse de talibani si pentru construirea unei universitati pentru fetele din valea Swat. In 2012, Malala a implinit varsta de 15 ani. De la 14 ani, era vazuta deja ca un adult. Primise multe premii si dorea ca o buna parte din banii primiti sa fie folositi pentru a ajuta copiii strazii si pe cei care munceau de la varste fragede, dar si pentru ca fetele din Swat sa aiba acces la educatie. Ca urmare s-a hotarat sa infiinteze o fundatie educationala. 

Chiar daca li s-a comunicat ca talibanii au fugit, inca mai aveau loc destule violente si crime, iar razbunarile si amenintarile cu moartea nu incetau fata de toti cei care in trecut ridicasera vocea impotriva teroristilor si care isi continuau campania pentru pace. Atat tatal cat si fiica erau pe lista talibanilor!... Isi puneau cu groaza intrebarea, care dintre ei doi va cadea primul. In acea asteptare febrila a mortii, incepusera sa aiba cosmaruri. Si clipa in care nu tatal, ci fiica sa, Malala, si-a privit moartea in fata, a venit odata cu autobuzul scolii, cu care ea si colegele ei se intorceau acasa. Mana criminala a unui terorist, nu a tinut cont ca in autobuz erau copii, a uitat pe loc sau poate nu a tinut cont niciodata de preceptele Coranului, si asta pentru ca dorinta de razbunare este intotdeauna oarba, amestecand minciuna cu adevarul si adevarul cu minciuna, astfel incat sa se convinga pe ei insisi si o lume intreaga ca totul este corect si conform preceptelor sfinte. Unul dintre cele trei gloante a fost tras in capul Malalei, unul in colega ei, Moniba si altul in colega ei, Shazia. Apoi s-a lasat intunericul. Dumnezeu a vrut insa ca aceste copile sa traiasca si vada din nou lumina zilei.

Malala, atat de grav ranita, la un pas de moarte, a fost transportata si tratata in trei spitale din Pakistan. Armata a preluat imediat cazul ei. Glontul ii lovise tampla, ii fracturase craniul, trimitand fragmente de os in tesatura exterioara a creierului. Socul a facut ca creierul sa se umfle. Pentru a permite creierului sa se extinda, doctorii din Pakistan au indepartat o bucata din craniu pe care au pus-o sub pielea abdomenului, pentru a tine osul in siguranta. Operatia a fost un succes dar, corpul copilei a dezvoltat o infectie, ficatul si plamanii au inceput sa cedeze, starea ei s-a inrautatit. Fiind la un pas de moarte, a fost bagata in coma indusa pentru a putea fi transferata in Anglia cu un avion privat, imprumutat de Emiratele Arabe Unite, cu echipament medical complet la bord, insotita de dr. Fiona si dr. Javid, doi medici ce se aflau in schimb de experienta in Pakistan. Cei doi medici au fost alaturi de ea timp de aproape doua saptamani, intr-un spital bine echipat din Birmingham, Spitalul Regina Elisabeta, unde a suferit o reconstructie de craniu. A stat in coma indusa timp de o saptamana. Recuperarea a durat mult si a fost grea. Dar, in momentul revederii cu parintii sositi din Pakistan, bucuria a fost enorma, cu multe, multe lacrimi de fericire si multumire fata de Dumnezeu, pentru ca era in viata, pentru ca se puteau imbratisa din nou, chiar daca chipul ei era desfigurat datorita traumelor suferite. A trebuit sa mai treaca prin alte cateva operatii si luni intregi de terapie fizica, ca starea chipului si a corpului sa se amelioreze.

“Acesta e chipul meu si il accept asa cum e. Acum trebuie sa il acceptati si voi”, le-a spus ea parintilor socati de felul in care arata, chiar daca ei se abtineau cat mai mult sa-i arate acest lucru.”Cand vezi moartea cu ochii, lucrurile se schimba. Nu conteaza daca nu pot sa clipesc, sau sa zambesc. Sunt tot eu, Malala. Chipul meu nu conteaza. Dumnezeu mi-a dat o noua viata”. Recuperarea a fost o binecuvantare si un dar de la Dumnezeu.

Curajul acestei copile in fata propriei stari de sanatate si a urmelor grave lasate pe chip de mana criminala, constienta fiind de faptul ca sufleteste ea este aceeasi, imi aminteste de cuvintele pline de har ale unui om si artist deosebit, care a inteles ca nimeni altul copilul si provocarile la care acesta trebuie sa raspunda atunci cand viata il supune la incercari grele. Cuvintele acestui om exprima vocea pe care copiii aflati in situatii grele nu o pot exprima: “Ea pur si simplu stie! Cunoaste acea pace interioara si stie cum sa nu simta durerea. Ea stie ca pana cand si respiratia este un gest de recunostinta fata de Creator. Zambeste pentru ca este in viata, asteptand cu rabdare ca anii de intuneric si durere sa dispara ca prin farmec.” 

Talibanii au revendicat atacul, promitand ca vor incerca din nou sa o omoare pe Malala. Pentru ei, aceasta crima, departe de a fi oprit vocea pentru dreptul la educatie, constituia o lectie dura fata de toata lumea, dar, in niciun caz, lectia nu a avut efectul pe care si l-ar fi dorit ei. Intr-un autobuz scolar, s-au tras trei gloante asupra a trei fete, insa niciuna nu a murit. Talibanii au atentat la viata unei copile pentru a-i inchide gura. In schimb, acum o lume intreaga ii asculta mesajul. Ei nu i-au putut impusca credintele, visele, nu au putut opri campania Malalei de a trimite fiecare fata si fiecare baiat la scoala. Glontul care nu a ucis-o, ci doar a ranit-o, a transormat-o intr-un adevarat simbol, o adevarata aparatoare a dreptului la educatie a milioanelor de fete din intreaga lume. Acum, milioane de tineri vorbesc in locul ei despre adevar. Pentru ca adevarul va triumfa mereu asupra minciunii. Aceasta este adevarata credinta islamica din Sfantul Coran, care i-a calauzit: “Minciuna trebuie sa moara si adevarul sa iasa la iveala”. 

In prezent, Malala locuieste impreuna cu parintii ei in Birmingham unde a urmat si scoala, fiind eleva liceului Edgbaston, din 2013 pana in 2017. Tot in Anglia, au invatat si celelalte doua prietene ale ei, care au scapat de moarte, Moniba si Shazia. Pentru lume, Malala continua sa fie si acum o luptatoare pentru drepturile omului, dar pentru ea insasi si pentru fratii ei, este aceeasi Malala cu care au trait si s-au certat in toti acesti ani, este sora lor mai mare, este o fata ca oricare alta. Iar Ziauddin, tatal ei, de cate ori are ocazia, la conferintele de pace la care participa, spune cu mandrie:”Malala este cunoscuta drept fiica mea. Dar acum sunt mandru sa va spun ca eu sunt cunoscut ca fiind tatal ei”.  Intr-un discurs tinut in 2014, afirma: „Istoria unei femei este istoria injustiei, a inegalitatii, a violentei si exploatarii. Multa lume ma intreaba ce este atat de special in felul in care am crescut-o pe Malala, de a devenit atat de puternica, de curajoasa. Le spun: nu ma intrebati ce am facut; intrebati-ma ce nu am facut: nu i-am taiat aripile, atat! Daca in multe societati tatii sunt, de obicei recunoscuti dupa meritele fiilor lor, eu sunt unul dintre acei putini tati recunoscuti pentru meritele fiicei si sunt mandru de asta. Inainte, ea era fata mea, dar acum eu sunt tatal ei.“

Din toata aceasta poveste tragica, Malala a inteles un lucru, ca Dumnezeu a vrut ca ea sa traiasca, ca i s-a dat o a doua sansa si ca traieste in continuare viata pe care Dumnezeu vrea sa o traiasca. Si are o misiune de indeplinit. O misiune pe placul inimii ei, o misiune frumoasa, de eliberare a fiintei umane din obscurantism si saracie. De aceea, campania pentru drepturile copiilor pe care o duce neincetat, ii aduce satisfactia ca poate ajuta tot mai multe fete, ce sunt fortate sa munceasca acasa, sa mearga la scoala si in felul acesta sa devina independente; sau sa ajute prin acces la educatie, sutele de fete din Nigeria rapite de acasa; sau pe copiii sirieni imbracati murdar, desculti, doar cu o bocceluta la ei, aflati in taberele din Iordania pline cu refugiati, sa aiba ce manca, un adapost si educatie. Avand mereu in minte imaginea vie a copiilor carora li s-a furat copilaria: fetele care sunt maritate la varsta frageda de unsprezece ani, baietii care cauta prin gunoaie pentru a-si intretine familia, copiii ucisi de bombe sau gloante, Malala simte ca este aici cu un motiv: sa-si foloseasca viata pentru a-si ajuta semenii.

La varsta de saispezece ani, a primit un cadou neasteptat. A fost invitata sa vorbeasca la Natiunile Unite unde, pe langa oficialitati importante, au fost invitati sa vorbeasca pentru problemele si drepturile lor, o multime de tineri. In America, l-a intalnit pe presedintele Obama cu familia lui, caruia i-a spus cu dezinvoltura ca daca America ar cheltui mai putini bani pe arme si razboi si mai multi pe educatie, atunci lumea ar fi un loc mai sigur. Discursul pentru ONU si l-a scris in asa fel incat, toata lumea sa ramana nu cu imaginea unei fete impuscata de talibani, ci cu imaginea unei fete care lupta pentru educatie. Dumnezeu ii oferise deopotriva o responsabilitate si un dar: responsabilitatea de a face lumea un loc mai pasnic si darul de a putea face asta.

Tentativa de crima a declansat un sprijin national si international enorm. Malala devenise cea mai faimoasa adolescenta din lume. Saptamani dupa tentativa de crima, un grup de cincizeci clerici musulmani importanti din Pakistan a emis o fatwā impotriva celor care au incercat sa o omoare. Termenul Fatwa este o hotarare privind un punct de drept islamic, dat de o autoritate recunoscuta. In ultimii ani, termenul "fatwā" a fost utilizat pe scara larga in mass-media, de obicei pentru a indica faptul ca o pedeapsa cu moartea a fost pusa pe cineva sau pe un grup de oameni.

Dupa ce s-a recuperat, Malala a devenit o activista educationala proeminenta. Avand baza in Birmingham, a infiintat “Fundatia Malala”, o organizatie non-profit de ajutorare a copiilor. Organizatia desfasoara numeroase activitati de sustinere a sanselor la educatie pentru fete din regiuni in care mersul la scoala este o provocare – din motive variate. In 2013 a fost co-autoarea cartii “Eu sunt Malala”, un bestseller international. In cursul aceluiasi an, a primit premiul Amnesty International, Ambasadorul Constiintei, alaturi de cunoscutul cantaret Harry Belafonte.

Premiul Sakharov pentru Libertatea de Gandire, anul 2013, i-a fost acordat pe 20 noiembrie, in cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European de la Strasbourg. Malala a primit premiul de la presedintele Parlamentului European, Martin Schulz. Ea este primul copil care a primit Premiul Sakharov. Premiul se ofera celor care lupta pentru libertatea de gandire, impotriva intolerantei, a fanatismului si a opresiunii.

In anul 2014, a pimit alaturi de Kailash Satyarthi, Premiului Nobel pentru Pace, pentru lupta impotriva asupririi prin munca a copiilor si tinerilor, cat si pentru sustinerea dreptului tuturor copiilor la educatie. In varsta de 17 ani, a devenit cea mai tanara laureata a Premiului Nobel. In 2015, Malala a facut obiectul Oscarului pentru documentarul “He Named Me Malala”. Editiile din 2013, 2014, 2015 ale revistei Time au considerat-o una dintre cele mai influente persoane la nivel global. In 2017, i-a fost publicata cartea ilustrata “Creionul Magic al Malalei”.

In anul 2017, i s-a acordat cetatenia onorifica a Canadei si a devenit cea mai tanara persoana care s-a adresat Camerei Comunelor din Canada. In august 2017, a obtinut admiterea la Lady Margaret Hall, Oxford pentru a studia si obtine o diploma de licenta in filosofie, politica si economie.

Nota:

Stupa (sanscrita) = structura de tip movila sau de tip emisfera, care contine relicve (vestigii, moaste) si care este folosita ca un loc de meditatie. 

“Eu sunt Malala”  / de Malala Yousafzai si Patricia McCormick

https://en.wikipedia.org/wiki/Malala_Yousafzai

CUZA SI-A SCRIS EL SINGUR ISTORIA

REFORME NOI PENTRU NOUA ROMANIE

„Alegandu-te pe Tine Domn in tara noastra, am voit sa aratam lumii ceea ce tara toata doreste: la legi noi, oameni noi... Fii dar omul epocii; fa ca legea sa inlocuiasca arbitrariul; fa ca legea sa fie tare; iar Tu, Maria Ta, ca Domn, fii bun si bland. Fii bun mai ales pentru aceia, pentru cari mai toti Domnii trecuti au fost nepasatori si rai” / Mihail Kogalniceanu

Unirea Principatelor Romane a determinat Imperiul Otoman si Austria sa inainteze proteste vehemente sub pretextul incalcarii Conventiei de la Paris, Austria aflandu-se in razboi cu Franta. Protestul a ramas insa fara urmari negative pentru Principate. Cuza a fost ales ca domnitor pentru ca nu poseda ambitii personale si era de partea unionistilor. Turcii ofereau si ei o oarecare recunoastere, printr-un “firman” numit de Cuza “act” si care prevedea o unire pe o perioada viagera a domniei.

Capitala era stabilita la Bucuresti si avea un singur guvern si o singura adunare. In acea perioada, orasul era numit “Inima Romaniei”, adoptand in heraldica sa, vulturul si zimbrul, in anul 1869. Arhivele statului s-au centralizat in Bucuresti. Posta Romana si-a deschis sedii in intreaga tara, fiind infiintata si o directie centrala a postelor. Si in domeniul sanitar s-au adoptat reforme de centralizare a institutiilor sanitare de pe tot cuprinsul Romaniei. Tot atunci au aparut si primele comisii moderne de statistica si evidenta a populatiei, informatiile cetatenesti centralizandu-se intr-o baza comuna de date.

Unirea a fost posibila datorita motivatiei culturale si lingvistice dintre Moldova si Tara Romaneasca, ceea ce a reprezentat un proces foarte complex din punct de vedere institutional. Ca urmare acestui fapt, noul domnitor si colaboratorul cel mai apropiat, Mihail Kogalniceanu, au fost nevoiti sa initieze o serie de reforme interne importante. Bineinteles ca au existat si anumite forte care s-au opus noului plan al lui Cuza, in principal guvernul de atunci care avea opinii contradictorii fata de popularitatea acestor reforme. O alta institutie care se opunea reformelor era Adunarea Legiuitoare, care avea reprezentanti din randul burghezimii, bancherilor, boierilor si bisericii. Chiar si liberalii Rosetti si Bratianu s-au opus reformelor lui Cuza, considerand pe domnitor un despot ce se impotrivea proclamarii republicii.

Ani plini de reforme

Pana la 23 februarie 1866, cand potrivnicii tarii, din interior si exterior, l-au obligat sa abdice, Cuza Voda a organizat infaptuirea unor reforme progresiste in toate domeniile: militar, politic, juridic, economic, administrativ, cultural, legislativ si in invatamant:

- au fost adoptate masuri pentru unificarea administrativa si organizarea institutiilor moderne ale statului, inclusiv impartirea administrativa a teritoriului Romaniei in judete si comune, prima de acest fel.

- a fost modificat sistemul nostru de masuri si greutati, acesta fiind inlocuit cu sistemul european, in vigoare si astazi.

- au fost adoptate Codul Penal si Codul Civil modern (napoleonian).

- au fost adoptate alte acte legislative, in spirit european, potrivit carora se impunea egalitatea cetatenilor in fata legii si a impozitelor.

- au fost organizate comertul, meseriile, industria si transporturile.

- a fost promulgata legea pentru organizarea instructiunii publice, conform careia invatamantul primar de patru clase devenea obligatoriu, general si gratuit. Au fost asezate pe baze temeinice invatamantul secundar si superior, acela din urma fiind beneficiarul infiintarii universitatilor din Iasi (1860) si din Bucuresti (1864).

- s-a generalizat folosirea alfabetului latin in administratie si invatamant.

- ajutat de sfetnicii apropiati in frunte cu Mihail Kogalniceanu, Cuza a desfiintat claca si a improprietarit taranii, ramanand permanent in constiinta lor.

- a fost adoptata legea electorala.

- s-a infaptuit secularizarea averilor manastiresti, toate aceste reforme fiind actiuni energice si curajoase, care au contribuit la progresul general al tarii, precum si la racordarea Romaniei la cerintele civilizatiei europene.

Dupa mandatele de prim-ministrii ale lui Barbu Catargiu si N. Cretulescu si datorita esuarii aplicarii programului politic, domnitorul Cuza formeaza un nou guvern ce va fi condus de Mihail Kogalniceanu. Acesta initiaza prima mare reforma:

1 - Secularizarea averilor manastiresti (decembrie 1863). Astfel, Biserica va deveni o institutie de stat ca si celelalte, fara vreun drept aparte. Asta insemna ca o mare parte din proprietatile funciare ce apartineau Bisericii erau trecute in proprietatea taranilor, mai exact a cincea parte din pamantul tarii. Faptul ca Biserica poseda o oarecare autonomie fata de vechiul regim, a contribuit la acest lucru. In ciuda protestelor venite din partea mitropolitului Moldovei, Sofronie Miclescu, si din partea calugarilor greci, Cuza a stabilit si un venit de 10% asupra reprezentantilor bisericii si tot ce tine de aceasta. Protestele calugarilor greci erau de asteptat, stiindu-se ca manastirile de la Muntele Athos primeau fonduri de la mitropolitii romani inca din secolul al XVI-lea.

Sub reformele lui Cuza, slujbele in greaca au fost interzise, exceptand trei biserici in tot statul. Cuza Voda a interzis taierea in mod abuziv a padurilor manastiresti de catre calugarii foarte lacomi de avere. Egumenii greci erau de altfel obligati prin decret sa restituie toate bunurile si obiectele de cult Bisericii Romane care tinea de stat. De exemplu, episcopul cel nebun, pe nume Filotei, de la Buzau, care stapanea o avere considerabila, a ramas fara bunurile sale urmand a fi demis si inlocuit din functie. Un lucru asemanator a patit mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu, pentru ca protestat impotriva lui Cuza, urmand a fi demis din functie si trimis in surghiun la Slatina, la un alt exilat, pe nume Veniamin.

2 – Pe data de 2 mai 1864, Cuza a dizolvat Adunarea Legiuitoare si a initiat o noua constitutie si o noua lege electorala, in urma Conventiei de la Paris; schimbarile au fost sustinute de popor printr-un referendum. Alexandru Ioan Cuza decreteaza oficial executarea legii averilor manastiresti, impuse de Kogalniceanu. Aceste lucruri largeau autoritatea lui Cuza si reduceau puterea corpului legislativ, compus din Camera si Senat. S-a creat Consiliul de Stat pentru pregatirea legilor interne, acestea fiind reprezentate de “decretele domnesti”. Puterea legislativa era detinuta de cele doua camere: Adunarea Electiva si Corpul Ponderator (Senatul), fapt ce a asigurat trecerea de la sistemul parlamentar unicameral la cel bicameral. Senatul se compunea din 64 de membri, alesi in majoritate de catre domnitor.

In materie legislativa domnitorul putea avea initiativa actelor normative elaborate de Consiliul de Stat. In aceste conditii, Corpurile legiuitoare aveau rolul de a le aproba, intarind puterea domnitorului. Legea electorala impartea alegatorii in doua categorii: alegatorii directi si alegatorii primari. Alegatorii directi erau toti cei care stiau carte, plateau o contributie de cel putin patru galbeni si implinisera varsta de 25 de ani. Alegatorii primari erau nestiutori de carte, dar care plateau o contributie stabilita pe categorii, de la 48 lei la 110 lei. Cei care nu aduceau nici o contributie baneasca erau exclusi de la vot.

3 - Tot in timpul lui Alexandru Ioan Cuza se concepe un cod penal si unul civil, dupa modelul napoleonian francez.

4 - “Legea instrucţiunii publice” de la 1864, proclama obligativitatea si gratuitatea invatamantului primar. Atunci s-au stabilit trei grade de invatamant: primar, secundar si superior. Invatamantul primar era de patru ani, cel secundar de sapte ani, iar cel superior sau universitar de trei ani.

5 - In planul Justitiei, au luat fiinta urmatoarele instante judecatoresti: judecatoriile de plasa, tribunale judetene, curtile de apel, curtile de jurati ori Curtea de Casatie, care era totodata si instanta de recurs.

6 - “Azilul de fete” a fost infiintat de Elena Cuza, sotia domnitorului, si ii va purta numele.

7 - Crearea Universitatilor. Prima universitate din tara ia nastere in 1860, la Iasi si va purta numele domnitorului. A doua va fi cea din Bucuresti, din anul 1864. Tot la Bucuresti va fi infiintata si Scoala Nationala de Arte Frumoase, sub conducerea lui Theodor Aman. De asemenea, va fi inaugurata o Scoala de medicina veterinara. Se va infiinta si Scoala Superioara de Stiinte si Scoala Superioara de Litere, punand bazele Universitatii de Stat din Bucuresti. Prin ajutorul acestor noi institutii de invatamant, se va trece de la ortografia chirilica la cea latina.

8 - Reforma fiscala a fost un alt tip de reforma moderna, conform careia au fost instituite o serie de impozite personale cetatenesti, in special cele funciare. Tot atunci se organiza si serviciul vamal, la fel si cursul monetar, precum si infiintarea unei linii de telegraf ce asigura legatura directa cu Rusia.

9 - Reforma agrara a fost practic propusa de conservatori, dar initiata de Cuza. Prin legea rurala din august 1864, peste 400.000 de familii de tarani au primit pamant, iar aproximativ 60.000 de alti tarani au primit teren pentru casa si gradina. Prin reforma agrara care a luat sfarsit in anul urmator, s-a desfiintat orice urma de feudalism, fapt ce a dat nastere la perioada de inceput a dezvoltarii capitaliste romanesti. Constiinta si conditia taranimii evolua, urmand ca productia agricola a tarii sa creasca intr-un ritm semnificativ.

Cum taranii nu aveau banii necesari pentru a cumpara terenurile de pamant, statul intervenea in aceasta problema acordand credite si astfel taranimea se angaja sa plateasca datoria catre stat intr-o perioada de 30 de ani. Vechii proprietari urmau sa fie despagubiti intr-un termen de 10-15 ani. Taranii primeau pamant in functie de bunurile lor in natura, cum ar fi vite, cai etc. Aceasta impartire a terenului in scop agricol se facea si dupa criterii geografice, de exemplu in Moldova aflata intre Carpati si Prut si Campia Romana, suprafeţele erau mai mari, astfel ca taranii din acele zone puteau primi o suprafata de teren mult mai intinsa, fata de cei din zonele de munte. De exemplu, se putea oferi o suprafata de 1600 mp in zona de campie si 1200 mp in zona de munte. Taranilor li s-a permis si dreptul la padure, pentru a aduna lemne de foc, necesare incalzirii pe timp de iarna in mod special.

Se desfiintau taxele (biruri) platite de tarani boierilor sub diverse forme precum dijmele (claca sau zilele de meremet), urmand a fi introdus un alt tarif de impozitare la nivel national, dar catre stat. Taranii care aveau pamant mai mult puteau sa vanda o parte din el altor tarani care aveau o suprafata mai putin intinsa, in special celor care primisera teren doar pentru casa si gradina. Lipsa unor profesionisti in masuratori de teren a condus la diferite dispute. Reforma agrara practic a impiedicat o posibila rascoala taraneasca si a asigurat domnitorului sprijinul loial al taranimii.

Raman marturie cuvitele lui Cuza adresate celor dezrobiti: „Departe de a va deda trandaviei, sporiti inca harnicia voastra. Ingrijiti-va de asemenea de vetrele satelor voastre, care de astazi devin comune neatarnate si locasuri statornicite ale voastre, din care nimeni nu va mai poate izgoni. Siliti-va dar a le imbogati si a le infrumuseta; faceti-va case bune si indestulatoare; inconjurati-le cu gradini multe si pomi roditori. Inzestrati-va satele cu asezaminte folositoare voua si urmasilor vostri. Statorniciti mai ales si pretutindenea scoale, acolo unde copiii vostri sa dobandeasca cunostintele trebuitoare pentru a fi buni cetateni. Invatati dar pe copiii vostri a le pretui si a le bine intrebuinta si mai presus de toate, fiti si in viitor ceea ce ati fost si pana acum si, chiar in timpurile cele mai rele, fiti oameni de pace si de buna randuiala”.

10 - Tot atunci s-a demarat constructia de cai ferate, incepand cu ruta Bucuresti-Filaret-Giurgiu, aceasta fiind cea mai scurta ce lega capitala tarii cu Dunarea si, astfel, cu restul lumii. Lungimea liniei avea 70 km.

11 - In 1864, se promulgau legi ce priveau organizarea administratiei, iar judetele si comunele erau administrate de consilii alese pe baza votului cenzitar. Astfel, mai multe comune formau o plasa, iar mai multe plasi formau un judet. In fruntea administratiei judetene era numit un prefect, in timp ce in fruntea administratiei unei plase era numit un subprefect. Primarii conduceau comunele.

12 - A luat fiinta, in mod oficial Armata Nationala Romana, care avea ordinul si menirea sa apere integritatea statului de orice atac strain. Se punea in practica multe dintre prevederile programelor stabilite in anul 1848. Armata Romana a fost organizata pe baze moderne, adoptandu-se masuri progresiste:

- dislocarea, in luna martie 1859, a unor unitati de infanterie si cavalerie din Iasi, la Bucuresti, si mutarea altora din Bucuresti la Iasi, pentru omogenizarea armatei;

- organizarea Taberei Militare Floresti, Prahova, care si-a desfasurat activitatea in perioada aprilie-septembrie 1859, aici instruindu-se 12.000 de ostasi din Moldova si Muntenia (din cadrul armelor infanterie, cavalerie, artilerie, graniceri, dorobanti), pentru apropierea sufleteasca si intelegerea originii comune a participantilor;

- introducerea uniformei militare comune si a echipamentului unic pentru ofiteri si trupa;

- unificarea Ministerului de Razboi din Moldova si din Tara Romanesca, numindu-l in fruntea noului organism pe colonelul Ion Emanoil Florescu, avansat la gradul de general;

- a fost infiintata Garda Nationala, aflata sub comanda domnitorului.

- organizarea Serviciului Sanitar Unificat sub conducerea dr. Carol Davilla;

- infiintarea unui corp specializat de administratie si intendenta (august 1860);

- infiintarea scolii militare regimentare si a scolii militare de gimnastica;

- infiintarea de noi unitati militare si reorganizarea pe principii moderne a celor existente;

- infiintarea Statului Major General, menit sa coordoneze intreaga activitate a armatei;

- infiintarea de noi cazarmi pentru cazarea trupelor;

- crearea unui corp specializat de genisti militari;

- unirea intregii flotile de Dunare intr-un corp unic;

- dotarea armatei cu mijloace moderne de lupta, provenind atat din import (Franta, Italia,Belgia), cat si din tara, fiind infiintate noi unitati manufacturiere de fabricatie si reparatie a armamentului;

- cresterea numarului personalului militar, in 1865 efectivul armatei permanente ridicandu-se la 19.365 de ostasi, iar cel al trupelor teritoriale fiind de 24.548 de oameni, asa cum ii comunica Imparatului Napoleon al III-lea, sfetnicul sau.

- inmanarea la data de 1/13 septembrie 1863, intr-un cadru solemn, pe Campia de la Cotroceni, a noilor steaguri (drapele de lupta), cu culorile rosu, galben, albastru, pe care erau scrise cu fir auriu cuvintele HONOR ET PATRIA, numarul si numele unitatii militare. 

Unirea Principatelor si aceasta serie de reforme importante care au urmat, au pus bazele infaptuirii statului national roman unitar si modern.

In pofida acestor realizari marete, la sfarsitul anului 1865, forte ostile din interior si exterior i-au pregatit domnului Alexandru Ioan Cuza, abdicarea. Binele pe care l-a adus incontestabil tarii prin marile reforme sociale, a atras respectul si dragostea poporului, dar, din pacate, si formarea unei coalitii puternice indreptata impotriva sa. Soarta ingrata a domnitorului Cuza aminteste de o zicala populara care spune ca recunosti un om de valoare prin faptul ca toti nevolnicii se coalizeaza impotriva sa. In 1866, in urma coalizarii la putere a unor indivizi ce aveau alte interese de ordin international si aserveau noul stat unor centre de conducere externe, Cuza a fost silit sa abdice de la tron si sa plece in exil.  

Aceia pentru care interesul personal a avut prioritate in fata interesului national, ca si aceia pentru care tradarea si manipularea erau trasaturi obisnuite caracterului lor, au gasit de cuviinta ca singura cale posibila de urmat pentru a pune capat unor noi reforme populare si moderne ce le-ar fi lezat in continuare interesele, era formarea unei coalitii in care intriga sa joace un rol decisiv pentru a zdruncina si zadarnici increderea si unitatea factorilor de decizie si de buna credinta. Dezbina si stapaneste este oricand un deziderat demn de luat in seama si la indemana machiavelismului. 

“Sa se tina bine minte, spunea Mihai Eminescu referindu-se la tradarea domnitorului, ca Voda Cuza a iertat prin viu grai si in scris tuturor, absolut tuturor, numai colonelului Leca si altor catorva nu; nu pentru el personal, ci pentru pata pe care acesta a pus-o pentru vecii vecilor pe steagul tarii.” 

Dar, acea pata de pe steagul tarii, acea “rusine” lasata pe obrazul tarii, va fi pentru totdeauna stearsa de cuvintele emotionante, pline de patriotism ale lui Alexandru Ioan Cuza, domnul Romaniei Unite, rostite in septembrie 1863, pe campia de la Cotroceni, cu ocazia inmanarii unor noi drapele de lupta unitatilor militare: „Ofiteri, subofiteri, caporali si soldati, astazi va fi una din cele mai insemnate zile in datinile noastre. Primind steagurile cele noi, aduceti-va pururea aminte ca va incredintez onoarea Tarii. Steagul este Romania! Acest pamant binecuvantat al Patriei, stropit cu sangele strabunilor nostri si imbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecaruia, casa in care s-au nascut parintii si copiii vostri! Steagul este inca simbolul devotamentului, credintei, ordinii si al disciplinei ce reprezinta oastea. Steagul este totodata trecutul, prezentul, precum si viitorul Tarii, intreaga istorie a Romaniei. Intr-un cuvant, steagul reprezinta toate victoriile si virtutile militare, care se cuprind in acele doua cuvinte sapate pe vulturii romani: ONOARE SI PATRIE! Voi, ofiteri, subofiteri, caporali si soldati, jurati sa pastrati cu onoare si fara pata steagurile voastre si asa veti corespunde increderii si asteptarii ce am pus impreuna cu intreaga tara, in voi. Jurati sa le aparati in orice imprejurare ca pe un sfant depozit ce incredintez bravurei si patriotismului vostru”.